Decizia civilă nr. 2139/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

DOSAR NR. (...)*

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2139/R/2012

Ședința publică din data de 8 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : G.-L. T.

JUDECĂTOR : I. T.

JUDECĂTOR : D. C.A G.

GREFIER : N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1122 din 6 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat R. I. I., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat H. G. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul recurentei.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 aprilie 2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare pe care reprezentantul acestuia arată că înțelege să o susțină.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. S. întâmpinarea formulată în scris.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1122 din 6 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulata de reclamantul R. I. I., împotriva pârâtei C. J. de P. C., si in consecința s-a anulat decizia nr. 271259/2011.

Pârâta a fost obligată sa emită o noua decizie de pensionare pentru reclamant cu luarea in calcul a sporului pentru munca prestata peste durata normala de lucru conform adeverinței nr. 777/2010 emisa de SC H.

SA.

Pârâta a fost obligată sa achite reclamantului suma de 1600 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit deciziei de pensionare pentru munca depusa si limita de vârsta nr.

271259/(...), reclamantul beneficiază de pensie începând cu data de (...) cu motivarea ca plata muncii peste durata normala de lucru din adeverința nr.

777/(...) nu a fost luata in calcul întrucât nu este spor cu caracter permanent.

Din adeverința nr. 777/(...) emisa de SC H. SA S. A. rezulta ca in perioada (...)-(...), reclamantul in calitate de muncitor necalificat, instalator si lăcătuș mecanic a beneficiat de plata muncii peste durata normala de lucru prevăzuta de HCM nr. 1. si de L. 4., plata care a făcut parte din baza de calcul si de virare a contribuției de asigurări sociale pentru care s-au plătit contribuțiile CAS la bugetul de stat.

Aceasta plata nu a fost luata in calcul de către parata la stabilirea punctajului si a drepturilor de pensie așa cum rezulta din datele privitoare la activitatea in munca a reclamantului.

Sumele plătite pentru munca prestata de foștii salariați in regim de lucru prelungit in cond. art. 1 si 2 din HCM nr. 1. se au in vedere la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public.

Deoarece parata nu a avut in vedere sumele obținute de către reclamant in regim de lucru prelungit (peste durata normala de lucru) decizia de pensionare prin care respinge cererea reclamantului de a lua in considerare si acesta plata este nelegala a fost anulata in temeiul art. 155 lit. din L. nr. 19/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.

În motivare a arătat că în conformitate cu art.164 din L. nr.19/2000 la determinarea punctajelor anuale se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord, participarea la beneficii, premiile anuale și cele din cursul anului, salariul de merit, sumele primite de sărbători. N. parte din categoria sporurilor cu caracter permanent nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.

Reclamantul R. I. I. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legala și temeinica, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata în recurs în suma de 500 lei onorar avocațial conform chitanței anexate.

Analizând recursul formulat de C. J. de P. M., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a obligat recurenta să recalculeze pensia reclamantului prin care luarea în considerare, la calculul drepturilor de pensie, a sumelor prevăzute la rubrica venituri suplimentare din adeverința nr. 777/2010 emisa de SC H. SA, angajatorul asumându-și răspunderea în ceea ce privește mențiunile înscrise în aceasta, în sensul că aceste venituri au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, potrivit căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

Angajatorul a mai menționat prin această adeverință faptul că pe toată perioada angajării reclamantei s-au achitat lunar cotele de C.. L. nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii prevedea, în art.8 și forma de retribuire în acord sau cu bucata.

Art.117 alin.3 din L. nr.57/1974 stabilește că în activitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și proiectare, retribuirea este în acord global, fapt care „putea stimula productivitatea muncii și realizarea unor venituri suplimentare";.

Nu se poate reține că neînregistrarea în carnetul de muncă a adaosului de acord, poate avea drept consecință neluarea acestuia în considerare la calculul pensiei cuvenite intimatei, din moment ce caracterul permanent al acestuia și calcularea contribuției de asigurări sociale prin raportarea la câștigul brut realizat, conform Decretului nr.389/1972, au fost dovedite cu adeverințele depuse la dosar.

Potrivit Precizărilor M.ui Muncii și Protecției Sociale și M.ui Finanțelor privind aplicarea prevederilor Legii nr.4. pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, contribuția pentru asigurările sociale de stat datorată de persoanele juridice și fizice se calculează prin aplicarea procentului legal asupra câștigului brut realizat de salariați, indiferent de durata contractului de muncă, de forma de salarizare utilizată și de forma de proprietate a unității în care lucrează.

Se mai reține că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din L. nr.57/1974.

Art.1 din L. nr.14/1991 prevedea că salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile și sporurile la acesta, iar adaosurile și sporurile la salariul de baza se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determina în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.

Potrivit dispozițiilor art.10 din L. nr.3/1977, baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.

Cu privire la veniturile realizat în acord, Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 19/2011 a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 ali n. (1) și (2) din

L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, „. de retribuire obținute în acordglobal, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din L. retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii";.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

1 din Codul de procedură civilă, urmează să se respingă ca fiind nefondat recursul formulat de C. J. de P. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1122 din 6 februarie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului R. I. I. suma de

500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.-L. T. I. T. D. C. G.

N. N.

GREFIER

Red.DCG/07 iunie 2012

Dact.SzM/2ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2139/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale