Decizia civilă nr. 2798/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2798/R/2012
Ședința din 31 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : I.-R. M. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 1944 din 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., precum și pe chemații în garanție - intimați C. J. DE A. DE S., MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, având ca obiect contestație calcul CASS.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 21 mai 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de 28 mai 2012, și apoi pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1944 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea exercitata de reclamantul C. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. J. DE P. C. în contradictoriu cu chematele în garanție C. DE A. DE S. C. și M. S. B..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pe baza dispozițiilor art. 257 alin. 21 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1., pârâta a procedat la aplicarea asupra pensiei reclamantului a unei contribuții de 5,5% asupra întregii pensii, iar nu numai asupra sumei care depășește 740 lei, astfel cum a apreciat reclamantul că ar fi fost legal. Dispoziția legală menționată stabilește că pensionarii care obțin venituri din pensii în cuantum de peste 740 lei datorează o contribuție de 5,5% iar aceasta se aplică „asupra acestor venituri"; adică asupra acelor pensii care depășesc suma de 740 lei, iar nu asupra unei fracțiuni. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această contribuție să se aplice asupra fracțiunii care depășește suma de 740 lei, ar fi redactat textul astfel: „aplicată asupra fracțiunii care depășește cuantumul de 740 lei"; ori în altă modalitate similară de natură să indice că aplicarea procentului se face asupra fracțiunii care depășește cuantumul pensiei nesupus acestei contribuții. Or, textul art. 259 alin. 2 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1. are ca scop instituirea unei contribuții asupra unor pensii care depășesc un anumit cuantum, așadar asupra întregii pensii, fiind exceptate de la această contribuție acele pensii care se plasează sub pragul de 740 lei. Această concluzie se desprinde și din coroborarea art. 259 alin. 2 cu art. 257 alin. 21 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1. carene indică exact cine datorează acea contribuție (de 5,5%), și anume pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei. Norma de aplicare a dispozițiilor legale menționate stabilește în același sens. Astfel, pct. 18 din HG nr. 150/2011 prevede că „pentru pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei, contribuția datorată se calculează prin aplicarea cotei stabilite de lege asupra întregului venit și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 lei";. Prin aplicarea acestei cote asupra pensiei reclamantului a rezultat o pensie în cuantum de 1474 lei (f.13). Pentru aceste considerente, în baza art. 257 alin. 21 și art. 259 alin. 2 din Legea nr. 25/2006, pct. 18 din HG nr. 150/2011, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și, în consecință, a respins cererea de chemare în garanție. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. I., solicitândmodificarea sentinței atacate și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond. În motivarea recursului reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond întrucât din dispozițiile Legii 95/2006 și 571/2003, așa cum acestea au fost modificate prin art. 259 alin. 2 din OG 1. și de art. 296 alin. 9 din OUG 117/2010, rezultă că reținerea contribuției de 5,5 % se face numai asupra veniturilor din pensie ce depășesc suma de 740 lei, principiul de impozitare fiind similar cu cel privind impozitul pe venit. S-a mai precizat că a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 18 din HG 150/(...), însă în mod eronat instanța de fond a refuzat să facă demersurile necesare în vederea trimiterii dosarului. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele: Reclamantul a solicitat prin acțiunea dedusă judecății obligarea pârâtei C. J. de P. C. să înceteze să calculeze și să rețină cota de 5,5 % din întregul cuantum al pensiei sale, respectiv să îi restituie sumele reținute fără titlu. Prin OUG 15/2012 s-au modificat atât art. 2969 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cât și art. 257 alin. 22 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevăzându-se în mod expres faptul că începând cu veniturile din pensii aferente lunii mai 2012 pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare. Drept urmare, Curtea constată că recurentul nu mai poate justifica niciun interes pentru admiterea capătului de cerere din acțiunea dedusă judecății având ca obiect obligarea pârâtei să înceteze să calculeze și să rețină cota de 5,5 % din întregul cuantum al pensiei, interesul său (care este una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile) nemaifiind actual. De asemenea, prin OUG 1. (publicată în M.O. nr.336/(...)) s-a reglementat modalitatea de restituire a contribuțiilor de asigurări de sănătate reținute, în sensul că (art. 1 alin. 1) sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, se restituie astfel:a) pentru sumele reținute în perioada ianuarie-martie 2011, restituirea se realizează în tranșe lunare egale în perioada iunie-august 2012; b) pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013. Conform art. 2 alin. 1 din același act normativ, restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către C. N. de P. P., prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și cele aparținând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii. Având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, se apreciază că după intrarea în vigoare a OUG 1. (respectiv după (...) conform art. 12 alin. 2 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative), interesul recurentului pentru restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate reținute de intimată nu mai este legitim întrucât nu este conform dispozițiilor OUG 17/2002 (care reglementează restituirea eșalonată a contribuțiilor de asigurări de sănătate), prin acțiune solicitându-se restituirea într-o singură tranșă. Pentru aceste considerente, Curtea de A. urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca lipsit de interes recursul declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 1944 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), care va fi menținută . PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 1944 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 31 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. D. D. G. I.-R. M. GREFIER, C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: I. P.
← Decizia civilă nr. 4230/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2794/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|