Decizia civilă nr. 2852/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2852/R/2012
Ședința publică din data de 6 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul J. E. împotriva sentinței civile nr. 421 din 16 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ și C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu reclamantul recurent.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
În fața instanței se prezintă numitul J. M. B., care arată că este fiul reclamantului. Se identifică cu C.I. seria KX nr. 8., având domiciliul în C.-N., str. Pavel R. nr. 10 ap. 2 și depune la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamantul, precizând că aceasta a fost găsită în cutia poștală.
Față de depunea la dosarul cauzei a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, semnată de reclamantul recurent, se acoperă lipsa de procedură cu acesta.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrata sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamantul J. E. a chemat in judecata parații TRIBUNALUL CLUJ și C. J. DE P. C. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, primul pârât să fie obligat la emiterea unei adeverințe tip cu salariul nediminuat la nivelul lunii iunie
2010, care sa stea la baza emiterii deciziei de pensionare, să fie anulată deciziei nr. 2. din (...) emisă de CJP C. și să fie emisă o nouă decizie prin care pensia de serviciu să fie stabilită in raport de veniturile nediminuate cu
15%.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca la data de (...) a solicitat pensionarea, iar Tribunalul Cluj a eliberat adeverinta-tip cuprinzând salariul actual, diminuat cu 15%, care a condus la stabilirea unei pensii diminuate cu 15%. Adeverinta emisa de angajator a avut in vedere Ordinul nr. 77/2011 emis in aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul
2011 precum si Normele metodologice emise pentru aplicarea legii menționate.
Reclamantul a considerat că prin emiterea adeverinței pentru un salariu mai mic decât cel stabilit prin L. nr. 3. pentru anul 2010 se încalcă dreptul sau la pensie si în consecință, dreptul de proprietate protejat de art.17 alin 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
De asemenea, s-a arătat că, în raport de considerentele deciziei nr.
874/2010 a Curții Constituționale a României, orice măsură de ordin salarial care ar duce la menținerea, chiar si numai in parte, a reducerilor salariale prevăzute de L. nr.1., începând cu data de 1 ianuarie 2011, ar atrage in mod evident neconstituționalitatea măsurii legislative.
Pe de alta parte, s-a susținut că, potrivit prevederilor art. 82 alin 1 teza finala din L. nr. 303/2004, pensia de serviciu reprezintă 80% din baza de calcul reprezentata de indemnizația de încadrare bruta lunara sau salariul de baza brut lunar, după caz si sporurile avute in ultima luna de activitate înainte de pensionare. La calculul pensiei trebuie avute in vedere veniturile permanente, respectiv cele din anul 2010 anterior diminuării, acesta fiind si sensul si interpretarea data de Curtea C. in considerentele deciziei nr. 874/2010.
Reclamantul a mai susținut că pensia de serviciu are doua componente: partea contributiva si un supliment suportat de stat. A. pensie trebuie sa fie stabilita după aceleași criterii pentru toți magistrații: indemnizația de încadrare permanenta si nu cea afectata de masuri de austeritate cu caracter temporar. A interpreta altfel legea ar însemna ca magistratul sa fie sancționat de doua ori: odata la stabilirea efectiva a pensiei diminuata cu 15% si a doua oara daca masurile de austeritate o impun când statul dispune diminuarea pensiilor aflate in plata-cuantumul acestora nefiind garantat conform jurisprudenței CE. P.le de serviciu nu pot avea o baza diferita după indemnizația de încadrare stabilita in baza unei legi a salarizării neconstituționala si impredictibila.
A., se mai arată că, in timp ce L. nr. 3. stabilește pentru anul
2010 valoarea coeficienților de ierarhizare 1 la 705, prevăzând doar posibilitatea creșterii, Proiectul, devenit L. nr. 285/2010, prevede doar ca „. coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare se stabilește anual prin lege, la propunerea M. si MF., se aproba pana a sfârșitul lunii anterioare fiecărui an si este in concordanta cu obiectivele si limitele stabilite din strategia financiar bugetara(…).
Parata C. J. DE P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii formulate in contradictoriu cu aceasta parata, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 149 din L. nr. 263/2010.
Deși legal citat, paratul TRIBUNALUL CLUJ nu a formulat întampinare în cauză.
Prin sentința civilă nr.421 din 16 februarie 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul J. E. în contradictoriu cu pârâtul TRIBUNALUL CLUJ și s-a admis excepția inadmisibilitatii capătului de cerere formulat in contradictoriu cu pârâta C.
J. DE P. C., respingându-se ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În privinta capetelor de cerere formulate in contradictoriu cu paratul TRIBUNALUL CLUJ, prima instanță a retinut că in favoarea reclamantului s-a calculat o pensie de serviciu avându-se în vedere activitatea sadesfășurată în calitate de magistrate, precum si de vechimea in magistratura de 25 de ani , in temeiul Legii nr 303/2004 republicata.
La stabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu C. J. de P. C. a avut in vedere venitul brut de 10067 lei, astfel cum a fost comunicat de Tribunalul Cluj , in calitate de fostă unitate angajatoare.
Instanta a apreciat ca analizarea dreptului la pensie in raport de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se impune, reclamantul invocand nelegalitatea adeverinței emise de Tribunalul Cluj. De asemenea, s- a reținut că finalitatea avuta in vedere de reclamant vizează emiterea de către fostul angajator a unei noi adeverințe care sa conțină acel cuantum al venitului net realizat de anterior diminuării prevăzute de L. nr. 1..
S-a reținut că, în conformitate cu dispozitiile art 82 alin 1 din L. nr
303/2004 :";Judecătorii(…) cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, (…)se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.";
Conform dispozitiilor art 13 alin 1 lit b din HG nr 1275/2005 :"; În vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă: adeverința-tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr. 1 sau, după caz, anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice, întocmită de ultima unitate angajatoare, care va cuprinde vechimea în magistratură, vechimea numai în funcțiile de judecător și de procuror, media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și venitul brut realizat la data pensionării.";
S-a reținut că textul legal mai sus citat are o formulare clara, care nu lasa loc de interpretari. A., fostul angajator este tinut la a indica "media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și venitul brut realizat la data pensionării";, acesta fiind raspunzator de realitatea si acuratetea datelor comunicate casei de pensii.
Pe de alta parte, fostului angajator ii revine obligatia de a respecta si aplica intocmai dispoziile legale nationale în vigoare la data emiterii adeverintei.
S-a reținut că este real ca indemnizatia de care reclamantul a beneficiat in ultimele 12 luni de activitate a suferit o diminuare cu 25% pana la data de 1 ianuarie 2011 și, cu 10%, de la acea data pana in prezent, in temeiul Legii nr 1., aspect reflectat in cuprinsul adeverintei emise, însă fostul său angajator nu avea caderea de a efectua analize privind compatibilitatea dintre L. nr. 1. și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale si de a decide in sensul comunicarii catre C. J. de P. a altor venituri decat cele expres prevazute de legea in vigoare la data emiterii adeverintei.
Stabilind, asadar, ca paratul Tribunalul Cluj a emis adeverinta depusa in dosarul de pensie nr 2. al reclamantului în conformitate cu dispozitiile art
13 alin 1 lit b din HG nr 1275/2005, instanța a respins ca neîntemeiata acțiunea formulată de reclamantul J. E. .
Analizand excepția inadmisibilitatii capetelor de cerere formulate in contradictoriu cu parata C. J. DE P. C., instanța de fond a retinut următoarele:
Litigiul dedus judecatii vizează legalitatea si temeinicia unei decizii de stabilire a dreptului reclamantului la pensie, emisa sub imperiul Legii nr.263/2010.
Prin L. nr.263/2010 legiuitorul a înțeles sa reglementeze o procedura de contestare a deciziilor emise de casele teritoriale de pensii si de către casele sectoriale de pensii, distinctă de cea reglementata de L. nr 1..
A., potrivit prevederilor art 149 alin 1 si 2 din L. nr 263/2010:";
Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M.ui Apărării Naționale, M.ui Administrației și Internelor și Serviciului Român de I.
(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional."; Pe de alta parte, instanta a retinut că, potrivit prevederilor art 109 alin
2 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin L. nr 2. privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor , sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta, iar potrivit alineatului 3 al aceluiasi articol, neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de parat, prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.
Având în vedere faptul că reclamantul era tinut de parcurgerea procedurii de contestare in fata Comisiei Centrale de C. si vazând că exceptia inadmisibilitatii a fost invocata in conformitate cu dispozitiile art 109 din Codul de procedura civila , tribunalul a respins ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată în contradictoriu cu parata C. J. DE P. C.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul J. E., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurentul arată că Tribunalul Cluj nu avea caderea de a efectua analize privind compatibilitatea dintre L. nr. 1. și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, însă instanța investită cu judecarea cererii era obligată să o facă, în temeiul disp.art.20 , art.148 alin.2 și 4 din Constituție.
Se arată astfel că media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și venitul brut realizat la data pensionării, potrivit dispozitiilor art 13 alin 1 lit b din HG nr 1275/2005, trebuia să se raporteze la salariul nediminuat.
Se mai invocă Cauza CEDO Dumitru P.escu contra României, în sensul că judecătorul național este obligat de a asigura efectul deplin al normelor Convenției, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.
Se mai arată că pensia constituie un drept constituțional, circumscris noțiunii de bun, ce nu poate fi afectat de o măsură cu character temporar.
A., recurentul consideră că la calculul pensiei trebuie incluse veniturile permanente, respective cele avute în vedere în anul 2010, înainte de diminuare, acesta fiind și sensul și interperetarea dată de Curtea Constituțională în considerentele deciziei nr.874/2010.
Se mai arată că L. nr.1. nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate pe care recurentul consideră că a suferit-o în cauză.
În consecință, se arată că imposibilitatea ca pensia să fie calculată raportat la salariul nediminuat duce implicit la imposibilitatea de a mai recupera vreodată sumele de bani afaente acestui procent, aceastaînsemnând ruperea, în defevoarea recurentului, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. A., se consideră că s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la C.
Analizând recursul formulat de reclamantul J. E., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat,pentru următoarele considerente:
Având în vedere prevederile legale exprese ale art.82 alin. 1 din L. nr.303/2004, potrivit cărora baza de calcul a pensiei de serviciu o reprezintă indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, precum și faptul că recurentul a formulat cererea de acordare a pensiei de serviciu la data de (...), Curtea reține că adeverința T. C. din dosarul de pensionare nr.79044/2011 a fost eliberată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Se reține de altfel că într-o asemenea adeverință tip, conducătorul instituției în cadrul căreia recurentul și-a desfășurat activitatea nu putea să înscrie decât ceea ce legea prevede ca bază de calcul a pensiei, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, în speță cele din luna iunie 2011, când acestea erau deja diminuate cu 15%, prin L. nr.285/2010, acest act neputând certifica altceva decât ceea ce a fost înscris în statul de plată pe acea lună.
În ceea ce privește dispozitiile art 13 alin.1 lit b din H.G. nr
1275/2005 invocate în cauză, privind includerea în adeverință a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și a venitul brut realizat la data pensionării, se reține că acestea nu pot fi aplicabile în cauză, întrucât cuprind norme de aplicare a art.82 alin. 1 din L. nr.303/2004 în forma în vigoare la data emiterii acestei hotărâri, care prevedea o altă bază de calcul a pensiei de serviciu, norme care nu au mai fost actualizate în timp.
Neputându-se reține săvârșirea unei fapte ilicite de către intimat în ceea ce privește eliberarea adeverinței, acest act respectând toate dispozițiile legale în vigoare, nu se poate pune problema obligării T. la menționarea unei alte sume de bani ca bază de calcul a pensiei, respectiv a cuantumului indemnizației plătite recurentului anterior intrării în vigoare a Legii nr.1. și a
Legii nr.285/2010.
Toată argumentația recurentului privind greșita stabilire prin adeverință a bazei de calcul nu poate fi reținută întrucât textul legal aplicabil
în c auz ă folosește terminologia de indemnizație de încadrare brută lunară și sporuri „ avute"; în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, ceea ce nu poate însemna decât suma de bani ce a fost în mod efectiv plătită acestuia cu acest titlu în luna iunie 2011.
Cu siguranță legiuitorul, la data edictării acestei norme legale nu a avut în vedere asemenea situații în care indemnizația de încadrare și sporurile să fie afectate de măsuri de diminuare printr-o lege cu aplicație temporară, propunându-și doar, astfel cum prevede și Carta Europeană privind Statutul judecătorilor, ca nivelul pensiei „ să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională";.
Se observă în acest sens că și această Cartă Europeană se raportează tot la remunerația „.. Desigur însă că nici acest act nu a putut avea în vedere
și situații în care, pe o perioadă limitată de timp, pentru rațiuni de reducere a cheltuielilor bugetare, se reduce remunerația magistraților și tocmai la veniturile din această perioadă trebuie raportate drepturile de pensie.
Se reține astfel că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare nu se putea constata, la data formulării cererii de pensionare, o altă bază de calcul a pensiei de serviciu.
Având în vedere că în cauză nu se poate constata o ingerință nejustificată în drepturile reclamantului, prin faptele angajatorului și nici faptul că ar fi fost afectată prin eliberarea adeverinței T. C. chiar substanța dreptului la pensie al acestuia, nu se poate constata nici încălcarea dreptului reclamantului la un bun, în sensul Protocolului adițional la C. E.
De asemenea, se mai reține că, în măsura în care indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile magistraților în activitate vor crește, se va actualiza corespunzător și pensia de serviciu cuvenită recurentului, potrivit disp.art. 85 alin.2 din L. nr.303/2004, ce prevăd că: "P.le de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. D. în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată.";
Prin cererea de recurs formulată recurentul a arătat că a înțeles să cheme în judecată C. J. de P. C. doar pentru ca acesteia să-i fie opozabilă hotărârea pronunțată, astfel încât nu a fost criticată soluția primei instanțe privind respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate în contradictoriu cu această intimată.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul J. E. și seva menține sentința pronunțată de către prima instanță .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul J. E. împotriva sentinței civile nr. 421 din 16 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
GREFIER
Red.CM/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B..
← Decizia civilă nr. 3409/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3448/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|