Decizia civilă nr. 3419/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3419/R/2012
Ședința publică din data de 5 iulie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4055 din 19 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată P. R. P., având ca obiect contestație calcul CAS.
Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 3 iulie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4055 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea exercitata de reclamanta P. R. P. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 440 lei reprezentând contribuția lunara pentru asigurările sociale de sănătate, reținuta în perioada ianuarie-noiembrie 2011 prin calcularea acestei contribuții asupra întregii pensii a reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este pensionară.
Pe baza dispozițiilor art. 257 alin. 21 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1., pârâta a procedat la aplicarea asupra pensiei reclamantei a unei contribuții de 5,5% asupra întregii pensii, iar nu numai asupra sumei care depășește 740 lei, astfel cum a apreciat reclamanta că ar fi fost legal. Conform art. 257 alin. 21 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1., „. ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)."; Conform art. 259 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1.,„. datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu platadrepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei."; Prin Decizia nr. 2. a C. C., s-a constatat ca dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care au format obiectul excepției de neconstitutionalitate sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul ca procentul de 5,5 se aplica numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei. Pentru aceste considerente, în baza art. 257 alin. 21 și art. 259 alin. 2 din Legea nr. 25/2006, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 440 lei reprezentând contribuția lunara pentru asigurările sociale de sănătate, reținuta în perioada ianuarie-noiembrie 2011 prin calcularea acestei contribuții asupra întregii pensii a reclamantei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândmodificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii. În motivarea recursului pârâta arată că aceste rețineri sunt venituri la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, așadar casa de pensii este un simplu gestionant al situației ca reținător din pensie; în ipoteza teoretică a restituirii acestor sume cheamă în garanție C. J. și N. de A. de S. și Ministerul Sănătății. D. a solicitat aceasta, totuși instanța nici măcar nu s-a pronunțat, mai ales că sunt doar terți în situație și nu poate fi obligată la restituirea unor sume pe care nu le- a încasat, deoarece nu sunt venituri la bugetul asigurărilor sociale, ci la bugetul sănătății. Nu rezultă de nicăieri modalitatea de calcul a diferențelor. Decizia C. C. nu are putere de aplicare retroactiv, totuși instanța o consideră printre temeiurile sale legale, sens în care solicită instanței de recurs să observe lipsa motivării. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Raportat la primul motiv de recurs, prin care se invocă nepronunțarea de către prima instanță asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârâta C. J. de P. C. în contradictoriu cu C. J. și N. de A. de S. și Ministerul Sănătății, Curtea observă că o atare cerere nu a fost formulată, ci în cuprinsul întâmpinării depuse, s-a arătat că „aceste rețineri sunt venituri la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, așadar casa de pensii este un simplu gestionant al situației ca reținător din pensie, în ipoteza teoretică a restituirii acestor sume chemăm în garanție C. J. și N. de A. de S. și Ministerul Sănătății";. Or, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 1 C.proc.civ., cererea de chemare în garanție „va fi făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată";. În mod evident, invocarea unei ipoteze teoretice în cuprinsul întâmpinării, fără a fi însoțită de indicarea obiectului cererii, nu întrunește condițiile legale invocate pentru formularea unei chemări în garanție. Cât privește motivul prin care se invocă faptul că sumele litigioase reținute (iar nu încasate) nu sunt venituri la bugetul asigurărilor sociale, ci la bugetul sănătății, se constată că prin dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 17/2012 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, s-a statuat că „Sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, se restituie (…). Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către C. N. de P. P., prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și cele aparținând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii";, lăsând astfel fărătemei apărarea astfel formulată de recurentă, printr-o dispoziție legală imperativă, intrată în vigoare la data de (...), adică anterior înregistrării recursului (ce s-a făcut la data de (...)). Neîntemeiat este și motivul de recurs vizând neindicarea modalității de calcul a diferențelor, întrucât această modalitate de calcul rezultă din textele legale aplicabile, ca și din interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituțională a R., sub aspectul constituționalității, acestora. Astfel, suma de 440 lei reprezintă suma reținută lunar, nelegal, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, în procent de 5,5 % aplicat sumei de 740 lei din totalul pensiei reclamantei, timp de 11 luni, adică în perioada ianuarie-noiembrie 2011, sumă solicitată de altfel în acest cuantum prin acțiune. S. cuprinde toate elementele care stau la baza acestui calcul. Nu se poate reține nici critica referitoare la nemotivarea sentinței, în condițiile în care aceasta cuprinde atât descrierea situației de fapt, cât și referiri la textele legale incidente, ca și la decizia nr. 2. a C. C., prin care s-a statuat asupra constituționalității dispozițiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 doar „în măsura în care se interpretează în sensul ca procentul de 5,5 se aplica numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei";. În mod evident, această interpretare se impune instanțelor cu putere de lege, fiind o dispoziție interpretativă care face corp comun cu prevederea pe care o interpretează. Se are în vedere în acest sens statutul C. C. a R., de garant al respectării Constituției, dispozițiile art. 1 alin. 5 din Constituție impunând principiul constituțional al supremației Constituției asupra legilor, astfel încât în măsura în care Curtea Constituțională a R. apreciază că o dispoziție legală este constituțională doar într-o anumită interpretare, această statuare este conformă statutului acestei Curți și deci obligatorie pentru instanțele interne. Față de aceste considerente și de dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 4055 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iulie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T.aflată în CO, semnează aflată în CO, semneazăvicepreședintele instanței vicepreședintele instanței N. N. GREFIER,aflată în CO, semneazăprim grefier M.lena T. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. I. P.
← Decizia civilă nr. 874/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1586/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|