Decizia civilă nr. 4466/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4466/R/2012
Ședința din 29 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 7454 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent B. I. personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 octombrie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar motive de recurs la care a anexat un set de acte (filele 19-38).
Instanța constată că motivele de recurs înregistrate la data de 23 iulie 2012 și, respectiv la data de 13 august 2012 au fost formulate în termenul legal.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 301 C.pr.civ., invocă și pune în discuția reclamantului recurent excepția tardivității formulării motivelor de recurs înregistrate la data de 19 octombrie 2012.
Reclamantul recurent arată că la data de 19 octombrie 2012 a depus la dosar precizare de acțiune și că acestea nu sunt noi motive de recurs.
Curtea, în urma deliberării, în temeiul art. 301 C.pr.civ., apreciază că sunt tardive motivele de recurs înregistrate la data de 19 octombrie 2012.
Reclamantul recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul recurent solicită a se trimite dosarul la prima instanță, pentru rejudecarea pe fond, întrucât instanța de fond este într-o mare confuzie, deoarece nu este autoritate de lucru judecat din două motive, între prezenta acțiune și acțiunea înregistrată sub nr. (...) nu există autoritate de lucru judecat, având în vedere că dosarele sunt complet diferite.
Reclamantul recurent arată că obiectul dosarului nr. (...) îl constituie retragerea unui drept, respectiv a unui procent din pensie de 11% obținut în baza art. 12 din Legea nr. 3/1977, astfel că la data pensionării a obținut un cumul al pensiei cu 11%, adică 5% pentru perioada lucrată între 30-35 ani și 6% pentru perioada lucrată între 35-47 ani și nu a avut de ce să conteste decizia de pensionare.
Reclamantul recurent arată că obiectul prezentului dosar îl constituie anularea unei decizii privind cuantumul pensiei, sens în care solicită trimiterea cauzei primei instanțe pentru judecarea pe fond, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7454 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. I. împotriva pârâtei C.
J. DE P. C. ca existând autoritate de lucru judecat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat recalcularea pensiei și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu punctajul de 2,12040 puncte arătând că punctajul i s-a diminuat considerabil.
Prin Sentința civilă nr.4153/2010 pronunțată în dosar nr.(...) a T.ui C. reclamantul s-a mai judecat și i s-a respins acțiunea.
Prin Decizia civilă nr. 1. pronunțată în dosar nr. (...) a Curții de A. C. s-a respins recursul reclamantului.
Față de cele ce preced instanța deliberând a admis excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu și în baza art. 166 Cod Procedură Civilă a constatat identitatea de părți, cauză și obiect, respingând acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B. I. a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului s-a invocat că nu există identitate de obiect între cele două acțiuni, respectiv între diminuarea pensiei cu 11% în prima acțiune și anularea unei decizii din (...).
Examinând hotărârea în raport de motivele acțiunii, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.4153 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea reclamantului B. I., al cărei obiect a fost considerat de către prima instanță ca fiind obligarea pârâtei la stabilirea drepturilor de pensie în raport de un punctaj de 2,12040 puncte.
Prin decizia civilă nr.1432/(...) pronunțată de Curtea de A. C. a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, fiind prezentate argumentele pe care se întemeiază această soluție.
Reclamantul a formulat și o cerere de revizuire a deciziei menționată anterior, însă prin decizia nr.28/(...) a Curții de A. C. (dosar nr.(...)1) cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin urmare, instanța de recurs constată că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat că reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de un punctaj de 2,12040 puncte, ceea ce împiedică rediscutarea acestui aspect în cadrul unor acțiuni ulterioare, chiar dacă obiectul material este formal o decizie emisă de pârâtă, deoarece pretenția juridică concretă a reclamantului este aceeași ca în acțiunea anterioară.
În prezența identității obiectului juridic ce constă în pretenția concretă din perspectiva căreia solicită nulitatea unei decizii emisă de pârâtă, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 7454 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. S. D. D. G.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 314/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 602/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|