Decizia civilă nr. 3582/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 3582/R/2012

Ședința publică din data de 11 septembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : I. T.

JUDECĂTOR : D. C. G. JUDECĂTOR : G.-L. T.

GREFIER : N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 5192 din 17 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată M. E., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei

și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constatând că recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5192/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta M. E., împotriva pârâtei C. J. de P. C., fiind obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a acordului global si a veniturilor menționate în adeverința nr.2783/(...) si anexa la aceasta emisă de S. SA. C. N., începând cu data de (...).

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a fost pensionată anticipat prin D. nr. 275888/(...). Acțiunea este admisibilă întrucât împotriva deciziei de pensionare nr. 275888/(...) s-a formulat contestație conform art. 149 din L. nr. 263/2010 iar aceasta a fost soluționată de către C. C. de C.

Instanța a constatat că prin decizia de pensionare nr. 275888/(...) s-a respins solicitarea sa de a se avea în vedere la stabilirea pensiei venitul reprezentând plata muncii prestate în regim de acord global, premiile si compensațiile, cu motivarea că aceste venituri nu sunt sporuri cu caracter permanent.

Prin Hotărârea nr. 1458/(...) emisă de C. N. de P. P. - C. C. de C., s-a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de pensionare, constatându-se legalitatea acestei decizii.

Dispozițiile art. 165 alin.2 din L. nr. 263/2010 stabilesc că la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile înscrise în carnetul de muncă se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care după data de (...) au făcut parte di baza de calcul a pensiilor conform legislațiilor anterioare si care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități.

Verificând adeverința nr. 2783/(...), instanța a constatat că în perioada

1976-1991 reclamanta a fost remunerată pentru munca prestată în regim de acord global, primind de asemenea compensații în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Instanța a constatat că aceste sume, pe de o parte, nu constituie sporuri în ceea ce privește plata muncii prestate în regim de acord global, iar pe de altă parte, au caracter permanent, astfel cum reclamă dispozițiile art. 165 alin.2 din L. nr. 263/2010.

Astfel, compensațiile au fost plătite de-a lungul a 9 ani, ceea ce constituie un caracter de continuitate, astfel că instanța apreciază că au avut caracter permanent.

In ceea ce privește plata muncii prestate în regim de acord global, s-a stabilit prin decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 19/(...), prin care s-a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 si art. 164 alin. (1) si (2) din L. nr. 1. privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si ale art. 1 si 2 din O. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, că ";. de retribuire obținute in acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din L. retribuirii după cantitatea si calitatea muncii nr.

57/1974, vor fi luate in considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public, daca au fost incluse in salariul brut si, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii";.

D. își păstrează valabilitatea și în actualul cadru legislativ.

Totodată, forma de retribuire a muncii prestate în regim de acord global constituie în cazul reclamantei, întrucât se întinde pe o perioadă de 15 ani, o modalitate de plată cu caracter permanent, fiind astfel respectate si sub acest aspect dispozițiile art. 165 alin.2 din L. nr. 263/2010.

Din adeverința nr. 2783/(...) rezultă că veniturile suplimentare au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, fiind astfel respectate atât dispozițiile art.165 din L. nr. 263/2010, cât și dispozițiile deciziei nr. 19/2011 a I.C.C.J.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 165, art. 166 din L. nr.

263/2010, instanța a admis acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândadmiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.

În motivare, pârâta arată că instanța citează o lege abrogată, și anume L. nr. 1., completată cu Ordinul nr. 680/2008, de asemenea abrogat.

D. nr. 19/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție se referă tot la legea abrogată, L. nr. 1., astfel că nu poate acoperi cele exprimate în L. nr. 263/2010.

Incidentă în cauză este L. nr. 263/2010 în vigoare la (...) ale cărei Norme de aplicare sunt cuprinse în H.G. nr. 257/2011.

În opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Anexa nr. 15 pct. VI exclude expres aceste sume din calculul pensiei:

„Mențiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

● formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;

● participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice;

● premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

● recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

● diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare

și transfer;

● drepturile de autor;

● drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă;

● al treisprezecelea salariu;

● formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi;

● formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;

● sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor;

● indemnizațiile de muncă nenormată;

● compensațiile acordate conform Decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982;

● alte sporuri care nu au avut caracter permanent";.

Potrivit art. 165 din lege, (3) Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul: a) perioada 1 martie 1970-1 septembrie 1983:

- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani;

- 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani;

- 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani;

- 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani; b) perioada 1 septembrie 1983-1 aprilie 1992:

- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani;

- 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani;

- 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani;

- 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani;

- 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.

(4) Pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării pârâtei să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor din acord global menționate în adeverința nr. 2783/(...) emisă de S. M. S. începând cu data de (...).

În acest sens, se reține că la data de 29 iulie 2011 reclamanta a înregistrat la C. J. de P. C. cererea pentru acordarea pensiei cu luarea în considerare aveniturilor cuprinse în adeverința nr. 2783/(...) emisă de S. M. S.A, așadar sub auspiciile Legii nr. 263/2010.

Adeverința cuprinde plata în acord global, premii și compensații în temeiul

Decretelor 46/1982 și 240/1982.

Curtea notează că, potrivit normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.

263/2011 privind sistemul unitar de pensii publice - Anexa nr.15 - „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioarei datei de 1 aprilie

2001:

- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale.

(…)

- premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

(…)

- compensațiile acordate conform Decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982;

- alte sporuri care nu au avut caracter permanent.";

Față de aceste dispoziții legale, Curtea reține ca fondate criticile recurentei privind obligarea sa la luarea în calcul la stabilirea pensiei a veniturile obținute cu titlu de premii și compensațiile acordate conform Decretelor nr. 46/1982 și nr.

240/1982.

Raportat însă la veniturile realizate de aceasta cu titlu de plată în acord, trebuie reținut că prin decizia în interesul legii nr. 19/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de (...), „în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e), art.78 și art.164 alin.(1) și (2) din L. nr.1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.1 și 2 din Ordonanța de urgență a G. nr.4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că:

Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din L. nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii";.

Ca atare, se impune valorificarea adeverinței depusă de reclamantă la C. J. de P. C. în ce privește acordul global, chiar dacă acest tip de venit este exclus prin dispozițiile din „mențiunea"; ce încheie anexa 15 la normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, întrucât dispozițiile legale menționate sunt identice cu cele ce reglementau în același sens chestiunea litigioasă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, anume, cu cele din mențiunea de la finalul anexei la O. nr. 4., or în interpretarea acestor dispoziții legale s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin menționata decizie în interesul legii, astfel încât textele legale fiind identice, identică trebuie să fie și interpretarea acestora, care în virtutea art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., se impune ca obligatorie instanțelor.

În consecință, față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 312 alin.

1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va fi admis recursul în limitele arătate, luându-se act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 5192 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta M. E. și în consecință obligă pârâta C. J. de P. C. la recalcularea pensiei reclamantei M. E. cu luarea în calcul a veniturilor realizate în acord global menționate în adeverința nr. 2783/(...) emisă de S. M. S. începând cu data de (...).

Respinge restul pretențiilor. D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. T. D. C. G. G.-L. T.

N. N.

GREFIER

Red.D.C.G. Dact.Sz.M./3 ex.

Jud.fond: I.P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3582/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale