Decizia civilă nr. 747/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 747/R/2012
Ședința 20 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. S. împotriva sentinței civile nr. 2536 din 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente D. S., avocat O. C., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar un set de acte medicale care dovedesc stare de sănătate a reclamantei recurente și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului arătând că în urma aplicării L. nr. 1. pensia reclamantei recurente s-a înjumătățit și stare de sănătate a acesteia s-a agravat, în sensul că a mai dobândit și alte boli și cresc nevoile medicale.
De asemenea, arată că reclamanta recurentă s-a mutat la reședința de la țară, respectiv la casa părinților acesteia pentru a realiza anumite economii. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2536 din 19 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta D. S. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1004 din 2009 a T.ui C. s-a constatat că reclamanta a avut vechime în specialitate ca personal auxiliar în cadrul M.ui
Justiției iar pârâții au fost obligați să elibereze actele necesare obținerii pensiei de serviciu.
Prin decizia nr. 1. din (...) s-a recalculat pensia de serviciu a reclamantei, fost grefier, pe baza prevederilor L. nr. 1. și ale HG nr.
737/2010, fiind stabilită o pensie de asigurări sociale de 1069 lei‚ reținându-se că reclamanta a realizat un stagiu complet de cotizare de 34 ani, 6 luni,
13 zile, raportat la un stagiu prevăzut de L. nr. 1. de 25 ani, 11 luni, 0 zile
(f.9).
Instanța a reținut că prin edictarea dispozițiilor din L. nr. 1. privind transformarea pensiei de serviciu în pensie pentru munca depusă și limita de vârstă și recalcularea acesteia în cazul reclamantei, statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamanta nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit. Astfel, pe baza principiului contributivității în stabilirea pensiei, pensia de serviciu a reclamantei a fost transformată și recalculată, stabilindu-se o pensie de asigurări sociale în cuantum de 889 lei, calculată pe baza vechimii în muncă a reclamantei și a contribuțiilor plătite de aceasta.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Reclamantul nu a fost lipsit de dreptul său de asigurări sociale, ci a operat o modificare a naturii juridice a raporturilor de asigurări sociale iar venitul reclamantului a fost diminuat semnificativ.
Reținând incidența în cauză a art. 1 din Protocolul 1 la C. T. a apreciat că prin recalcularea pensiei reclamantului nu s-a încălcat acest articol, Curtea E. a D. O. statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, așadar retroactive, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. Instanța reține că prevederile din L. nr. 1. privind recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului în acord cu normele privind pensia pentru munca depusă și limită de vârstă nu nesocotesc principiul drepturilor câștigate, nu nesocotesc principiul constituțional al supremației legii, nu sunt discriminatorii și nu se aplică discriminatoriu.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei reclamantului
și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În Expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru reducerea cuantumului pensiei reclamantului și transformarea pensiei de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public mai sus menționat, interes care primează celui particular aparținând reclamantului.
Instanța a reținut că prin măsura recalculării pensiei, reclamantul nu a fost pus în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura recalculării și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, întrucât cuantumul pensiei stabilite în favoarea reclamantului totalizează mai mult de două salarii minime pe economie, iar un salariu minim pe economie constituie suma de bani considerată a fi strict necesară pentru asigurarea unui trai decent în România.
Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor (în speță a pensiei) la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent - limita este impusă de larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială -, or, în speță, pensia reclamantului, într-un cuantum care depășește salariul minim pe economie, permite un trai decent atâta timp cat salariul minim pe economie este considerat de partenerii sociali ca asigurând un astfel de trai.
Reținând și D. nr. 375/2005 și 871/2010 ale C. C. instanța de fond a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. S. solicitândmodificarea in totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiuniireclamantei așa cum a fost formulată.
În memoriul de recurs s-a arătat că instanța de fond a omis analizarea legalității deciziei atacate prin prisma reglementărilor internaționale pentru a stabili dacă normele interne sunt conform cu dispozițiile dreptului comunitar în materie precum și cu dispozițiile C.i E. a
D. O.. Instanța era ținută sa efectueze această analiză prin prisma disp.art.20 din Constituția României.
Dreptul la pensie de serviciu, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu prezintă un privilegiu și nu este discriminatoriu la adresa persoanelor din sistemul public general.
Aceasta are o justificare obiectivă, fiind o compensație pentru inconvenientele ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale, în acest sens, decizia nr. 20/2000 a C. C..
Pe de altă parte, C. a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă intr-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept-dreptul de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege - care constituie un bun in sensul art. 1 al Protocolului nr. 1. Astfel și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române printr-o decizie administrativă de pensionare in baza legii, reprezintă un bun, iar reclamanta exercită acest drept prin încasarea lunara a pensiei. De asemenea, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia, este evident că reducerea a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor. Această ingerință trebuie justificată și analizată și prin prisma legalității. Cu privire la acest aspect, respectiva legalității acestei ingerințe, în mod evident, s-a procedat la o interpretare a dispozițiilor legale ce au stat la baza diminuării pensiei. Astfel, potrivit disp. art. 1-2 și art. 12 din L. nr. 1., însăși legea declară că pensiile de serviciu devin automat, necondiționat și integral, pensii de drept comun, născându-se aceste drepturi noi cu același cuantum. Aceste noi pensii prevăzute la alt. 1 se recalculează potrivit art. 3 alin 1 din L. nr. 1..
Operațiunea de recalculare vizează cuantumul noii pensii de drept comun aflată in plată, astfel cum fi fost stabilită anterior, dar pensiile aflate în plată nu pot fi recalculate in baza legii noi care încalcă însăși esența dreptului Ia pensie, întrucât ar echivala cu aplicarea retroactiva a legii, ceeaeste de neadmis și împotriva dispozițiilor Constituției. În acest sens s-au pronunțat decizii ale C. C..
În mod logic, legea de recalculare se aplică doar situații ce se vor naște ulterior datei Intrării sale in vigoare, nu și situațiilor anterioare. Pensia de serviciu a reclamantei reprezintă o situație juridică constituită sub imperiul normei vechi, situația juridică ce a creat efecte juridice definitive, sub forma prestațiilor succesive pe care statul este obligat să le respecte.
Ca urmare, prin prisma acestor argumente, consideră că soluția instanței de fond nu este temeinică și solicită admiterea recursului așa cum este formulat.
Prin Notele de ședință depuse după pronunțarea Deciziei nr.29/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenta a arătat că datorită reducerii cuantumului pensiei a fost privată de o sumă ce-i revenea de drept și cu ajutorul căreia putea să trăiască în condiții normale, fiind în prezent nevoită să facă economii la medicamente și alimente.
În recurs s-au depus înscrisuri.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Prin art.1 lit. c din L. nr. 1., pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr. 1./(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de
(...) o pensie de asigurări sociale de 1069 lei care înlocuia pensia de serviciu de 2248 lei, stabilită prin D. nr. 1./(...).
În analiza prezentului recurs, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond (care a analizat legalitatea deciziei de recalculare a pensiei
și prin prisma art. 1 din Protocolul 1 al C.), Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale
Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiulart.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art.
16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i)
și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor;s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în
baza art. 20 din Con stituție raportat la a rt. 1 din P rotocolul nr. 1 adițional la
C. pentru apărarea drepturilor omului ș i a libertăților funda mentale (dreptulla respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
De asemenea, contrar celor invocate de recurentă, jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu este relevantă, în condițiile în care instanțade contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din
31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale
au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de
persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. ante rior
menționate, instanț a constituțională fii nd unica autoritate de jurisdicție
constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992,
republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțe le de drept comun
nu puteau face reev aluări în temeiul art . 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie
2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussenîmpotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39
și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un "scop legiti m", de utilitate publică , în deplinăconcordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporți onalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marjegenerale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți
- de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensi onari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identifi cate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeanăînsăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D.
O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului
de proporționalitate nu este decât o che stiune de apreciere î n fiecare cauză
în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare. ";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma , Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și
44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a
fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și co rectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste
pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroa ctiv și nu a adus ati ngere drepturilor la prestații sociale,
dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcinădisproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei și considerentele reținute de instanța de fond referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
1069 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul 2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația uneilipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
De asemenea, nu sunt relevante în sensul Deciziei nr. 29/20111, cheltuielile efectuate în legătură cu administrarea locuinței, deoarece reprezintă cheltuieli curente cotidiene, care revin oricărui proprietar al unui imobil, având prin urmare un caracter obișnuit și normal, care nu pot caracteriza o situație excepțională când este depășit pragul de dificultate.
Actele cu caracter medical de care se prevalează reclamanta (filele 20-
37) ar putea fi considerate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află, numai în măsura în care ar reflecta sarcina financiară impusă de diagnosticul atestat, de a cărui gravitate depinde în mod inevitabil și situația cheltuielilor medicale suportate în acest sens.
Or, în absența unor acte medicale de specialitate din care să rezulte caracterul absolut obligatoriu al urmării unui tratament medical de durată pentru ameliorarea, menținerea sau evitarea degradării stării de sănătate a reclamantei; a unei situații bazate pe documente justificative din care să rezulte costul medicamentelor necesare, instanța de recurs nu poate conchide sau prezuma asupra consecințelor patrimoniale pe care le implică tratamentul medical, după cum nici nu are certitudinea că afecțiunile de care suferă aceasta nu au un caracter ocazional și nu permanent sau de durată.
Prin urmare, în acest context, instanța de recurs nu poate face aprecieri asupra bonurilor fiscale care atestă plata unor medicamente, din moment ce reclamanta nu a probat caracterul absolut necesar al medicației prescrise în raport de afecțiunile de care suferă și nici periodicitatea sau durata acestui tratament, nerezultând nici că aceste afecțiuni sunt de o gravitate ce implică o sarcină patrimonială excesivă.
O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni (imposibilitatea deplasării, deplasarea cu ajutorul unor proteze sau scaune cu rotile, necesitatea urmării unui regim alimentar special ce ar preveni conservarea stării de sănătate etc.).
În consecință, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă,este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate (deși s-a pus în discuție D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant), Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. S. împotriva sentinței civile numărul 2536 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. S. D. L. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./dact.S.M.
2 ex./(...) Jud.fond: I. P.
| ← Decizia civilă nr. 3582/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2133/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
