Decizia civilă nr. 2416/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2416/R/2012
Ședința publică din 14 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâții M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N. - PRIN M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 5461 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. I. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Se constată că la data de 10 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent M. A. N., în nume propriu și reprezentant legal al
Casei de P. S. a M. A. N. a depus la dosar copia Deciziei nr. 92274 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1. emisă de C. de P. S. a M. A. N.
De asemenea, se constată că la data de 11 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat B. I. N. a depus la dosar copia Deciziei nr. 92274 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1. emisă de C. de P. S. a M. A. N.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 07 mai 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin actiunea inregistrata sub nr de mai sus pe rolul T. C. reclamantul B. I. N. a chemat in judecata paratii C. S. DE P. A M. A. N., M. A. N. solicitand constatarea nulitatii absolute a Deciziei nr.92274 din (...) emisa de D. financiar-contabila a MApN prin care a fost recalculata pensia de serviciu a reclamantului in temeiul L. nr 1. si a HG nr 7.; restabilirea situatiei anterioare in sensul repunerii in drepturile dobandite legal prin D. de pensionare emisă în temeiul L. nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, precum si restituirea sumelor retinute nelegal.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii introductive deinstanța .
S-a admis în parte acțiunea formulata de reclamantul B. I.-N., in contradictoriu cu pârâții C. S. DE P. A M. A. N. si M. A. N.
S-a constatat nulitatea absoluta a Deciziei nr. 92274 din (...) emisa de D. financiar-contabila din cadrul M. A. N. si s-a dispus repunerea părților in situația anterioara emiterii acestei decizii.
Au fost obligați pârâții în solidar, la plata către reclamant a sumei de 250 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr. 92274 din (...) emisă în baza L. nr. 1. si art. 14 alin.1 din HG nr. 7., s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie în cuantum de 1603 lei (f.15).
S-a apreciat că această decizie este lovită de nulitate absolută având în vedere că a fost emisă pe baza art. 14 alin.1 din HG nr. 7. care la data emiterii deciziei era suspendată.
Nulitatea absolută a deciziei rezidă și din faptul că aceasta a fost emisă de D. F. C. din cadrul M. A. N., respectiv de o structură fără personalitate juridică, căreia nici un text legal în vigoare la acea dată nu îi recunoștea abilitatea de a stabili, calcula, recalcula sau revizui pensiile militarilor ulterior intrării în vigoare a art. 132 din legea nr. 263/2010.
De asemenea, s-a mai reținut că sunt întemeiate argumentele reclamantului referitoare la încălcarea art. 1 din protocolul 1 la C. și a principiului nediscriminării.
Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă pârâții au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei.
În termen legal, au declarat recurs pârâții M. A. N. și C. S. de P. a M. A. N.
În motivarea recursului, s-a invocat că reclamantului i s-a păstrat în plată, conform OUG nr.1/2010 cuantumul pensiei militare de stat, nefiind posibilă prin urmare, repunerea părților în situația anterioară, subsecvent măsurii de anulare a deciziei atacate.
În baza aceluiași act normativ reclamantului i-a fost emisă o decizie de revizuire a pensiei cu luarea în considerare a veniturilor efectiv realizate, astfel încât decizia de recalculare a pensiei a rămas fără obiect.
La momentul emiterii deciziei de recalculare HG nr.7. nu era suspendată de către guvern, recurenții având obligația respectării sale.
Nu sunt incidente normele L. nr.263/2010, reținute de prima instanță ca fiind încălcate, deoarece decizia de recalculare a fost emisă în baza L. nr.1., care face trimitere la L. nr.1..
Nu este posibilă repunerea părților în situația anterioară deoarece L. nr.164/2001 și L. nr.1. erau abrogate de la data pronunțării hotărârii.
Principiul proporționalității nu a fost încălcat.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul B. I. N. s-a opus admiterii recursului.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Recursul es te p arț ial f ondat.
Prin art.1 lit. b din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 164/2001.
Curtea constată că nu este incidentă soluția respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Deși prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, acest cuantum este însă rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat întemeiul art.146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentruapărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în carecei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,
C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiuîmpotriva României s-a reținut că:.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensiiîn regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională aconcluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucâtrațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele C. din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului.
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3040 lei brut, o pensie recalculată în baza L. nr. 1. de
160 lei, care a fost revizuită în temeiul OG nr. 1., ajungând la un cuantum de
2691 lei, superior pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în
România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și A.
D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Nu reprezintă un motiv de nulitate emiterea deciziei de recalculare după expirarea termenului asumat prin L. nr. 1., având în vedere că intenția legiuitorului de recalculare a pensiilor militare nu are caracter temporar, respectiv 5 luni de la intrarea în vigoare a HG nr. 7., act normativ care, de altfel, a fost suspendat și abrogat, ceea ce infirmă rolul său de a determina momentul de curgere a acestui termen.
Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensiei în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..
Curtea constată însă că argumentul reținut de prima instanță cu privire la nulitatea deciziei de recalculare în raport de suspendarea HG nr. 7. este neîntemeiat.
Astfel, deși prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr. 1., este asigurat de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementeazădoar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
De asemenea, Curtea constată că nici argumentul primei instanțe privind nerespectarea principiului contributivității nu poate fi reținut, deoarece recalcularea pensiilor militare de stat exclude aplicarea acestui principiu în raport de împrejurarea că din veniturile salariale ale militarilor nu erau reținute contribuții.
În fine, principiul egalității a fost respectat prin emiterea deciziei de revizuire a pensiei (fila 26 recurs), conform OUG nr. 1., pe baza veniturilor efectiv realizate de reclamant, care beneficiază, prin urmare, de același tratament juridic cu ceilalți pensionari.
Prin hotărârea recurată instanța a reținut nelegalitatea deciziei de recalculare, și raportat la faptul că aceasta a fost emisă de către D. F. C. a M. A. N., însă Curtea notează că față de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1., potrivit cărora „recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, Curtea apreciază că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N. prin D. F. C..
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite în parte recursul, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
Menține dispoziția privind respingerea excepției lipsei de obiect.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâții M. A. N. și C. S. de P. a M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 5461 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul B. I. N. prin S. C. M. D. în R. și în R. în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și C. S. de P. a M. A. N.
Menține dispoziția de respingere a excepției lipsei de obiect a acțiunii. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red. /dact./ DG
2ex./(...)
Jud.fond: M.F.B.
| ← Decizia civilă nr. 1182/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 531/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
