Decizia civilă nr. 360/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 360/R/2012

Ședința 30 ianuarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul D. M. E. și, respectiv, de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4776 din 03 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent D. M. E., asistat de avocat P. A. E., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 ianuarie

2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea ca netemeinic și nefondat a recursului formulat de pârâta recurentă C. J. de P. C., la care a anexat decizia de recalculare din (...) și plicul de comunicare, contestația înregistrată sub nr.

29105/(...) și dovada comunicării, prin fax, cu recurentul a întâmpinării.

De asemenea, se constată că în cursul acestei zile de 30 ianuarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a transmis prin fax la dosar note de ședință, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantului recurent.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la notele de ședință depuse la dosar de către pârâta recurentă.

Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantului recurent să își exprime poziția procesuală referitor la notele de ședință depuse la dosar de către pârâta recurentă și pune în vedere acesteia să menționeze care este punctajul pe care înțelege să îl solicite, aceasta în condițiile în care prin memoriul de recurs a indicat un anumit punctaj, care însă este diferit de cel menționat prin întâmpinarea formulată în raport de recursul pârâtei CJP C.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent D. M. E., asistat de avocat P. A. E., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Reprezentanta reclamantului recurent învederează că punctajul indicat prin întâmpinare este diferit de cel menționat în memoriul de recurs, ca urmare a faptului că la determinarea acestuia s-a raportat la ultima decizie de recalculare a pensiei emisă în data de (...).

De asemenea, reprezentanta reclamantului recurent arată că a discutat cu reclamantul recurent și, raportat la notele de ședință depuse de către pârâta recurentă, învederează că într-adevăr în prezentul dosar s-au făcut mai multe erori de calcul. S. stabilirea punctajului mediu anual în limitele menționate prin întâmpinare, respectiv de 2,33708.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită, de asemenea, obligarea pârâtei recurente C. J. de P. C. la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul a punctajului de 2,33708 puncte.

Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat de partea pe care o reprezintă, astfel cum acesta a fost precizat, casarea sentinței instanței de fond și, rejudecând, obligarea pârâtei recurente la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul a punctajului de 2,33708 puncte începând cu data de (...); obligarea pârâtei la plata diferenței ce rezultă din acest capăt de cerere, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs și prin întâmpinarea depusă la dosar.

Referitor la recursul declarat de pârâta recurentă C. J. de P. C., reprezentanta reclamantului recurent solicită respingerea acestuia precizând că aceasta are dreptate doar în parte, respectiv doar în ceea ce privește perioada (...) - (...); astfel, solicită să rămână punctajul de 1,83359 puncte, așa cum a fost stabilit de instanța de fond conform art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000, prevăzut de art. 169 alin. 5 din Legea nr. 263/2010. S. obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de (...), reclamantul D. M. E. a chemat în judecată pe pârâta C. J. de P. C., solicitând obligarea acesteia din urmă să-i emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare a înscrierilor din carnetul său de muncă privind salariile avute, a sporurilor pe care le-a obținut în calitate de salariat de la SC H. B., a perioadei de concentrare în armată, a activității desfășurate în grupa a II-a de muncă și a studiilor universitare.

În motivarea acțiunii, se arată că pârâta i-a calculat în mod greșit punctajul mediu anual, deși la dosar a depus mai multe adeverințe din care rezultă perioada studiilor universitare, activitatea desfășurată peste programul normal de lucru, activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă și sporurile suplimentare pe care le-a realizat și care au fost impozitate. Acesta mai arată că se impune luarea în considerare a adeverințelor eliberate de U. P. C., Î. de C. - M. C., T. de C. M. C. și F. de C. C.

La data de (...) reclamantul a formulat precizări la acțiunea introductivă, solicitând obligarea pârâtei să-i recalculeze punctul de pensie conform adeverințelor anexate la dosarul nr.(...) și care au fost depuse la data de (...), înregistrate cu nr.1. la pârâtă sub formă de copii legalizate notarial (f.48-49 din dosar nr.(...)).

Prin sentința civilă nr.8343/(...), instanța a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamant, a dispus anularea deciziilor derecalculare a pensiei nr.1. din datele (...), (...) și (...), pârâta a fost obligată să emită o nouă deciziei de recalculare în care punctajul mediu anual să fie stabilit la 1,83359 puncte și să-i achite acestuia suma de 1694 lei reprezentând diferența dintre pensia plătită efectiv și cea cuvenită pentru perioada (...) - (...).

T., a fost obligată să-i achite reclamantului suma de 2400 lei, reprezentând onorariu expert și a respins celelalte capete de cerere (f.336 din dosar nr.(...)).

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză și a raportului suplimentar de expertiză.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, întrucât Legea nr. 218/2008 a intrat in vigoare in luna octombrie 2008, iar hotărârea s-a dat după intrarea in vigoare a acestui act normativ și ca atare, trebuie să beneficieze de punctajul suplimentar ca urmare a activității desfășurate în grupa I și a II-a de muncă.

La rândul său și pârâta a declarat recurs, arătând că prima instanța nu a motivat propriu-zis soluția adoptată și nu au fost analizate motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea judecătorii pentru a pronunța hotărârea respectivă.

Curtea de A. C., prin D. civilă nr.1932/R/(...) a admis recursurile formulatede către reclamant și pârâtă, a casat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare cu mențiunea că urmează să se facă demersurile necesare pentru a se identifica toate deciziile emise după anul 2001 și dacă acestea au fost contestate de către reclamant.

Cauza a fost înregistrată pe rolul T. C. la data de (...), prilej cu carereclamantul a formulat precizare de acțiune la data de (...). De asemenea, prin concluziile scrise, acesta a făcut o nouă precizare, arătând că renunță la judecarea capătului de cerere privind anularea deciziei nr.1./(...) și la cel privind corectarea greșelii înregistrate in carnetul de muncă la pag.16-17, pozițiile 7 și 8 (f.106-112, 127-132 din dosar nr.(...)).

Prin întâmpinare depusă de pârâtă, s-a arătat că prevederile art.169 din Legea nr. 263/2010, intrată in vigoare la data de (...) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform OUG nr.1.. Astfel, începând cu (...) pensia reclamantului a crescut prin aplicarea prevederilor OUG nr. 209/2008, în speță de la (...) prevederile OUG nr.

1. și de la (...) diferența.

Prin sentința civilă nr. 4776/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul D. M. E.,împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință, s-a dispus anularea Deciziilor nr. 1./(...) și nr. 1./(...).

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului, pentru perioada (...) - (...), în care să se ia în calcul un punctaj mediu anual de

1,83359 puncte și să îi acorde diferențele în cuantum de 1694 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data de (...) și până la data plății efective.

A fost obligată pârâta să emită, începând cu data de (...), o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a punctajului suplimentar pentru activitatea pe care reclamantul a desfășurat-o în grupa I-a și a II-a de muncă, conform prevederilor Legii nr.263/2010 și să îi plătească eventualele diferențe începând cu această dată.

S-a respins petitul privind luarea în calcul a unui punctaj de 2,33771 puncte începând cu data de (...) pentru activitatea pe reclamantul a desfășurat-o în grupa I-a și a II-a de muncă.

S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind anularea Deciziei nr. 1./(...) și corectarea înregistrărilor greșite în carnetul de muncă, pagina 16-17, pozițiile 7 și 8.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 2400 lei, reprezentând onorariu expert.

De asemenea, a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial parțial.

Hotărârea se fundamentează, în esență, pe următoarele considerente:

Prin D. de pensie nr.1./(...) și D. de pensie nr.1./(...) reclamantului i s-au recalculat drepturile cu titlu de pensie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.4/2005 și O.U.G.nr.1. stabilindu-i-se un cuantum de 1295 lei, punctajul mediu anual determinat fiind de 1,85521 puncte (f.3 din dosar nr. (...)).

Așa cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert L. A. în perioada (...) - (...) punctajul mediu anual trebuia să fi fost stabilit la 1,83359 puncte, iar cuantumul pensiei trebuia să fie stabilit la 1279 lei, iar nu la 1244 lei.

Pensia cuvenită și neacordată în această perioadă a fost de 1694 lei, conform indicelui de inflație. T., s-au luat in considerare prevederile Legii nr.218/2008 cu aplicabilitate de la data de (...), stabilindu-se un punctaj final de 2,33771 puncte (f.258-300 din dosar nr.(...)).

De asemenea, s-a reținut incidența principiului contributivității, a dispozițiilor art. 37 alin. 1, art. 5 alin. l pct. I si II, art. 78 alin.4, art. 164 alin.3, art. 161 al 3 din Legea nr. 19/2000 republicată, art. I, pct.7 din Ordinul nr.

680/(...).

Au fost admise petitele I și II din acțiunea precizată întrucât, din copia documentelor aflate în dosarul de pensie al reclamantului a rezultat că pârâta, deși a emis mai multe decizii de recalculare a drepturilor acestuia începând cu anul 2001, nu a luat în considerare toate documentele depuse și întreaga perioadă contributivă și ca atare punctajul mediu anual stabilit a fost mai mic decât cel cuvenit (f.148-226 din dosar nr.(...)). Această stare de fapt a fost reținută si de către expertul judiciar care, în tabelul de la 299 din dosarul anterior menționat, a arătat că în perioada 1991-2008 au existat diferențe în minus la calcularea punctajului mediu anual cuvenit reclamantului, ceea ce a dus la acordarea unei pensii sub cea cuvenită

Potrivit prevederilor art. 782 alin. l si 2 din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost completată si modificată, (introdus prin art. I din O.U.G. nr. 100/(...)), asigurații care au desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate in grupa I si a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de (...), vor beneficia de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare lună de spor. Cei ce si-au desfășurat activitatea in grupa a II-a de muncă, vor beneficia de 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte pentru fiecare lună de spor.

Aplicarea acestor prevederi a fost amânată prin prevederile art. II alin.4 din O.U.G. nr. 209/(...) până în luna ianuarie 2011.

Anterior Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. V din O.U.G. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, dispoziții care au modificat articolul II din O.U.G. 209/2008, prin D. nr.1278/(...) și D. nr.1653/(...) în sensul că a respins-o ca neîntemeiată.

În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a

Drepturilor Omului în anul 1972 în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs.

Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretatîn sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.153 lit. f și g coroborat cu art.155 din Legea nr.263/2010, a fost admisă în parte acțiunea precizată a reclamantului potrivit dispozitivului.

Instanța a respins petitul privind luarea în calcul a unui punctaj de

2,33771 puncte începând cu data de (...), pentru activitatea pe reclamantul a desfășurat-o în grupa I și a II-a de muncă, deoarece Raportul suplimentar de expertiză contabilă a fost definitivat la data de (...) și punctajul a fost stabilit începând cu data de (...), dată la care prevederile legale anterior menționate nu produceau efecte juridice (f.300 din dosar nr.(...)). Apoi prin intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr.263/2010, algoritmul de calcul al punctajului suplimentar a fost modificat, conform art.169 alin.1 și 4.

În baza art.246 C.pr.civ., s-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind anularea deciziei nr.1./(...) și corectarea înregistrărilor greșite în carnetul de muncă, pagina 16-17, pozițiile 7 și 8.

Fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată să-i achite reclamantului suma de 2400 lei, reprezentând onorariul expert și suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial parțial, având în vedere că acțiunea a fost admisă doar în parte.

În termen legal, au declarat recurs pârâta C. J. de P. C. și reclamantul D. M.

E.

Prin recursul său, pârâta C. J. de P. C. a solicitat modificarea sentinței însensul respingerii acțiunii, arătând că referitor la obligarea emiterii unei decizii în baza Legii nr. 263/2010, aceasta a fost emisă deja și pusă în plată de la data de (...), punctajul stabilit la 2.19715 puncte, fiind mai mare cu 0.34194 puncte, așa cum se prevede în D. nr. 1./(...), iar diferențele de 251 lei au fost achitate în luna februarie 2011.

Prin recursul formulat, reclamantul D. M. E. a solicitat modificarea hotărâriiatacate, în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare începând cu data de (...) cu un punctaj mediu anual de 2,3. obligarea pârâtei la achitarea diferențelor dintre pensia acordată începând cu data de (...) și pensia cuvenită, aferentă unui punctaj de 2,33771 puncte, începând cu data de (...) până la zi, cu cheltuieli de judecată în recurs.

Învederează recurentul că hotărârea conține motive contradictorii deoarece, pe de o parte, instanța de fond a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare începând cu data de (...) cu luarea în calcul a punctajului suplimentar pentru activitatea desfășurată în grupa I-a și a II-a de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010, iar pe de altă parte a respins capătul de cerere privind luarea în calcul a punctajului de 2,33771 începând cu data de (...) pentru activitatea desfășurată în grupa I-a și a II-a de muncă.

Or, punctajul de 2,33771 a fost calculat de expert prin aplicarea prevederilor art. 782 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 218/2008, respectiv prin aplicarea procentului de majorare de 50%, respectiv 25% asupra punctajelor medii anuale, pentru toată perioada în care recurentul a desfășurat activitate în grupa I și a II-a.

De asemenea, instanța de fond a respins petitul având ca obiect luarea în calcul a punctajului de 2,33771, reținând, în esență, că raportul de expertiză a fost definitivat la data de (...) - punctajul fiind stabilit cu începere de la (...) (dată de la care prevederile sus-menționate nu produceau efecte juridice), iar prin intrarea în vigoare a prevederilor legale ale Legii nr. 263/2010 algoritmul de calcul al punctajului suplimentar a fost modificat, în conformitate cu prevederile art. 169 alin. 1 și 4.

Prin urmare, instanța de fond nu a avut în vedere că ultimul punctaj calculat și acordat de C. J. de P. C., înainte de intrarea în vigoare a OUG 1. și a Legii nr. 218/2008, a fost de 1,78230 puncte, stabilit prin D. din 2l.10.2008 (fila

133).

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, punctajul corect pe care pârâta trebuia să-l ia în calcul era de 1,83359 puncte.

Pârâta a făcut aplicabilitatea OUG nr. 1., pornind de la un punctaj greșit, adunând la punctajul mediu anual din decizia anterioară - 1.78230 - punctajul mediu anual acordat suplimentar de 0,07291, respectiv 1.(...)1 = 1.85521.

Or, în situația în care pârâta ar fi calculat corect punctajul, prin aplicarea

OUG nr. 1. acesta ar fi trebuit să fie de 1.90650 puncte, respectiv 1.(...)1 =

1.90650 puncte.

Menționează, de asemenea, recurentul că punctajul pe care îl pretinde, de

2,33771 puncte, a fost determinat prin aplicarea directă a prevederilor art. 782 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 218/2008, punctaj care nu cuprinde și diferența de 0.07291 puncte, calculată de pârâtă prin aplicarea OUG 1. (a se vedea în acest sens Anexa 6 la suplimentul raportului de expertiză - fila 323 dosar fond).

Având în vedere această situație, în cauză, chiar dacă instanța a înțeles să facă aplicabilitatea prevederilor art.169 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr.

263/2010, modalitatea de calcul a punctajelor anuale realizate este aceeași, atât în Legea nr. 218/2008, cât și în Legea nr. 263/2010, legiuitorul stabilind creșterea punctajelor anuale realizate în perioadele lucrate în grupe cu 50% pentru perioadele în care s-au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă și cu 25% pentru perioadele în care s-au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.

Consideră că art. 169 alin. 4 din Legea nr. 263/2010 nu este aplicabil în cauză, deoarece punctajul de 1,83359 nu conține sporul acordat potrivit OUG nr. 1., ci se referă la punctajul corect calculat pentru perioada de până în decembrie 2008.

Punctajul corect calculat ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 1. ar fi fost de 1,90650 - după cum am arătat mai sus - respectiv 1.(...)1, unde

1.83359 reprezintă punctajul corect calculat, 0,07291 reprezintă punctajul calculat conform OUG 1., iar 1.90650 constă în punctajul corect rezultat ca urmare a aplicării OUG 1..

Prin urmare, în raport de cele menționate anterior, este evident că punctajul de 2.33771 puncte nu conține majorarea aplicată prin OUG nr. 1., diferența rezultată conform alin. 1 al art. 169 din Legea nr. 263/2010 neputând opera.

Referitor la pensia aflată în plată începând cu anul 2011, aferentă unui punctaj de 2.19715, opinează recurentul că aceasta este greșită deoarece pârâta a calculat punctajul mediu anual pornind de la un coeficient greșit, respectiv de la 1.78230 puncte (conform deciziei din (...)) la care a adăugat 0,07291 (conform OUG 1.), iar la totalul de 1,85521 a adăugat unele diferențe conform Legii nr.

263/2010, dar fără a emite vreo decizie în acest sens sau a indica modalitatea de calcul a punctajului. Or, datorită acestui calcul eronat recurentul ar fi privat de o diferență de punctaj de 0.(...)(...)0 = 0.05129- diferență rezultată dintre punctajul mediu anual corect calculat de expert și punctajul mediu anual calculat de pârâtă la nivelul lunii octombrie 2008).

Prin raportare la cele menționate anterior, consideră că hotărârea conține motive contradictorii, deoarece, deși a fost obligată pârâta la emiterea unei decizii de pensie cu luarea în considerare a punctajului suplimentar pentru activitatea desfășurată în grupa I și a II-a de muncă, a fost respinsă cererea deacordare a punctajului de 2,33771 - punctaj care conține tocmai punctajul suplimentar pentru activitatea desfășurată în cele două grupe de muncă.

Apreciază recurentul că tribunalul a făcut o aplicare greșită a legii, considerând aplicabile în cauză prevederile art. 169 alin. 4 din Legea nr.

263/2010, fără a verifica dacă o atare diferență există, respectiv făcând abstracție de faptul că punctajele calculate de expert și solicitate de (atât cel de

1.83359, cât și cel de 2.3371) nu au luat în calcul sporul suplimentar prevăzut de OUG nr. 1..

Motivele instanței de fond care vizează constituționalitatea art. V din OUG nr. 114/2009 nu au legătură cu cauza, cu atât mai mult cu cât, la ultimul termen de judecată, având în vedere solicitarea instanței de fond de a-și preciza acțiunea "deoarece Legea nr. 218/2008 nu se aplică", nu a mai solicitat luarea în calcul a punctajului de 2.33771, decât începând cu (...).

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al C.i

Europene a Drepturilor Omului, de esența acestuia este faptul că nici o persoană nu poate fi privată de un bun al său decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea unei proporționalități rezonabile între ingerință și scopul urmărit.

În jurisprudența sa constantă referitoare la instituțiile reglementate prin

C., Curtea a statuat că "bunurile" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 pot fi fie "bunuri existente" (în acest sens Van der Mussele contra Belgiei, hotărârea din 23 noiembrie 1983, seria A nr. 70, p. 23, § 48, și Malhous contra Republicii Cehe (dec.) [GC], nr. 33071/96, CEDO 2000 XII), fie valori patrimoniale, inclusiv creanțele, pentru care un reclamant poate pretinde că are cel putin o "sperantă legitimă" de a le vedea concretizate (de exemplu, Pressos Compania Naviera S.A. și alții contra Belgiei, hotărâre a din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 21 §

31, și Ouzounis și alții contra Greciei, nr. 49144/99, 18 aprilie 2002, § 24,

Driha contra România, hotărârea din 21 februarie 2008, cererea 29556/2002).

Având în vedere că pe parcursul a 20 de ani, respectiv, de la început pensia recurentului a fost stabilită la un nivel inferior celui real (pornind de la un punctaj de 1,06110 - potrivit deciziei din (...) - și ajungând la 1,78230 - potrivit deciziei din (...), creșterea cea mai semnificativă având loc tocmai în perioada de derulare a prezentei cauze (de la 1,46368 - prin decizia din (...) la

1,78230 - potrivit deciziei din (...)), este evident că în toată această perioadă a fost privat de un bun propriu.

Concluzionează recurentul că este îndreptățit la acordarea punctajului de

2.33771 începând din data de (...), precum și a tuturor diferențelor dintre pensia acordată începând cu data de (...) și pensia cuvenită, aferentă unui punctaj de

2,33771, începând cu data (...) și până la zi.

În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă, art. 304 1 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată la recursul formulat de pârâta C. J. de P. C. (f.

18), recurentul reclamantul D. M. E. a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

D. de recalculare nr. 1./(...), emisă în baza art. 169 din Legea nr.

263/2010, stabilește un punctaj de 2,19715 puncte, în loc de 1.85521 și a fost pusă în plată, la data de (...), însă aceasta i-a fost comunicată recurentului la data de (...). Împotriva acestei decizii, recurentul a formulat contestație - înregistrată la pârâtă sub nr. 29105/(...).

Consideră că această decizie nu "repară" neregulile și nelegalitățile în ceea ce privește modalitate a de calcul a pensiei și valoarea punctajului deoarece la punctajul mediu anual anterior - de 1,85521, prin aplicarea prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010, C. J. de P. C. a acordat 0,41485 puncte, prinînsumarea punctajelor anuale, ajungând astfel la un punctaj mediu anual de

2,19715.

Punctajul astfel stabilit este calculat greșit având în vedere următoarele aspecte:

Punctajul de 1,85521 a fost stabilit prin D. din (...), ca urmare aplicării

OUG nr. 1., prin adunarea la punctajul mediu anual din decizia anterioară

1.78230 a punctajului mediu anual acordat suplimentar de 0,07291, respectiv:

1.(...)1 = 1.85521

Or, punctajul de 1,78230 este - la rândul său greșit - deoarece CJP C. nu a luat în calcul toate veniturile reale realizate de recurent. C. de P. C. a omis să aibă în vedere la vechime perioada (...)-(...) - 7 luni la Ș. de ofițeri (pozițiile 40-41 din cartea de muncă), perioada (...)-(...) - 1 lună, total perioadă omisă: 8 luni.

Pentru calculul pensiei suplimentare nu s-a luat în calcul perioada (...)- (...) și nu s-a ținut cont pentru această perioadă de dreptul recurentului rezultând din contribuția de 2% la pensia suplimentară (adeverințele nr.

14/2674/(...) și nr. 14/263/(...))

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate - necontestată de pârâtă - în urma căreia s-a stabilit că punctajul mediu anual al recurentului (până în decembrie 2008) trebuia să fie de 1,83359. Mai mult, pârâta nici nu critică hotărârea instanței de fond din prisma admiterii capătului de cerere care viza obligarea pârâtei să ia în considerare acest punctaj.

Ultimul punctaj calculat și acordat de C. J. de P. C. înainte de intrarea în vigoare a OUG 1. și a Legii nr. 218/2008 a fost de 1,78230 acordat prin D. din (...), însă potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul sus-menționat, punctajul corect pe care CJP C. trebuia să-l ia în calcul era de 1,83359 puncte.

Reiterează raționamentul și aspectele evidențiate în propriul recurs, concluzionând că punctajul la care este îndreptățit recurentul este de 2,33708 puncte în loc de 2,19715 puncte cât a fost stabilit de C. J. de P. C.

Prin notele de ședință depuse la dosar, pârâta recurentă CJP C. s-a opus admiterii recursului reclamantului.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

T recând l a an al iz ar e a sen tințe i atac ate, pr in pr is ma mo tive lor de recurs

invoc ate ș i a d ispoz iț iilor leg ale în mater ie, Cur te a aprec iaz ă c ă amb ele recursur i

sun t nef ondate pen tr u ur măto arele cons id eren te :

Prin sentința atacată, prima instanță a obligat C. J. de P. C. să emită o nouă decizie de pensionare pentru perioada (...) - (...), cu luarea în calcul a unui punctaj mediu anual de 1,83359 puncte.

Cum nici una dintre părți nu a recurat sentința sub acest aspect, dispoziția evocată a devenit irevocabilă, intrând, ca atare, în puterea de lucru judecat. Prin urmare, pentru perioada menționată recurentul reclamant este îndreptățit să beneficieze de un punctaj mediu anual de 1,83359 puncte.

Acest punctaj a fost stabilit de către prima instanță în raport de concluziile din expertiza efectuată la fondul cauzei (f. 108, 299 dosar (...) ). După cum se poate remarca, la determinarea acestuia expertul nu a avut în vedere și punctajul suplimentar rezultat ca urmare a aplicării dispozițiilor OUG nr. 1..

La data de (...) s-a emis de către CJP C., în baza OUG nr. 1., decizia nr. 1. prin care s-a stabilit în favoarea reclamantului recurent pentru activitatea desfășurată în grupa I și a II a de muncă un punctaj mediu anual suplimentar de 2,18743 punte. La determinarea acestuia CJP C. s-a raportat la punctajul mediu anual anterior de 1,78230 puncte(f. 65 dosar fond).

Potrivit art. 169 al. 1 din legea nr. 263/2010, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuriîncadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.

(4) Prevederile alin. (1) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform OUG nr. 1. pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin nr. 1..

Curtea notează că dispozițiile al. 4 ale art. 169 explicitează modalitatea de stabilire a punctajului anual suplimentar ca urmare a majorărilor indicate la al.

1 al aceluiași articol, existând o legătură indisolubilă între acestea, context în care se apreciază că aceste prevederi sunt incidente în cauza dedusă judecății.

În măsura în care s-ar acredita susținerea privind aplicarea exclusivă a art. 169 al. 1, s-ar ajunge la situația în care o persoană pensionată anterior intrării în vigoare a legii nr. 263/2010 și care și-a desfășurat activitatea în grupe de muncă să aibă un dublu beneficiu, respectiv să i se acorde atât majorarea stabilită prin OUG nr. 1., cât și cea din Legea nr. 263/2010, ceea ce contravine flagrant intenției legiuitorului.

În raport de aspectele evocate, Curtea consideră că nu se poate reține nici existența unei contradicții între considerentele hotărârii.

Este adevărat că instanța de fond a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare începând cu data de (...) cu luarea în calcul a punctajului suplimentar pentru activitatea desfășurată în grupa I-a și a II-a de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010. Real este și faptul că prin aceeași sentință s-a dispus și respingerea capătului de cerere privind luarea în calcul a punctajului de 2,33771, începând cu data de (...) pentru activitatea desfășurată în grupa I și a II-a de muncă.

Cele două dispoziții nu sunt însă contradictorii, respectiv, acestea nu se exclud.

Reclamantul recurent este îndreptățit la un punctaj suplimentar majorat, aspect necontestat de către nici una din părți, însă punctajul mediu anual solicitat de către acesta ca urmare a majorării nu este cel indicat (2,33771, respectiv, 2,33708 ), ca atare petitul formulat în acest sens nu putea fi admis.

Eroarea de calcul derivă din faptul că prima instanță a stabilit în mod irevocabil că pentru perioada (...) - (...), reclamantul recurent este îndreptățit la un punctaj de 1,83359 puncte, punctaj în care nu este inclusă majorarea cuvenită în baza OUG 1..

Conform art. 169 al. 1 coroborat cu al. 4, punctajul se stabilește ca o diferență între punctajul determinat potrivit Legii nr. 263/2010 și creșterea stabilită prin OUG nr. 1.. Însă, în cauză, punctajul determinat în baza OUG nr.

1. este greșit, întrucât pornește de la un punctaj mediu anual de 1,78230 puncte, deși acesta, prin dispoziția irevocabilă a instanței de fond a fost stabilit pentru acea perioadă ca fiind de 1,83359 puncte.

Ca atare, nu poate fi primită nici una dintre variantele pretinse de către recurentul reclamant prin memoriul de recurs, respectiv prin întâmpinare.

Neîntemeiată este și critica privitoare la reținerile instanței de fond referitoare la constituționalitatea art. V din OUG nr. 114/2009, întrucât aceste trimiteri au legătură cu paralelismul legislativ ce a subzistat în privința beneficiilor recunoscute persoanelor care și-au desfășurat activitatea în grupa I și/sau a II a de muncă anterior pensionării ( art. I din OUG nr. 100 din 27 august 2008 și art. II din Legea nr. 218/2008 ).

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocată de către recurentul reclamant, Curtea constată că aceasta reprezintă o schimbare a cauzei acțiunii intervenite în recurs, prin prisma faptului că nici în primul ciclu procesual și nici în al doilea acesta nu și- a fundamentat acțiunea pe C.

Pârâta CJP C. critică soluția instanței, subliniind că a emis o decizie în baza Legii nr. 263/2010, prin care s-a stabilit în favoarea reclamantului un punctaj de 2,19715 în loc de 1,85521 puncte, respectiv mai mare cu 0,34194 puncte, astfel că apreciază aceasta că nu s-ar mai impune emiterea unei noi decizii.

Criticile sunt nefondate atât pentru aspectele deja evidențiate cât și ca urmare a faptului că decizia nr. 1. din (...)(f. 3 recurs) a fost emisă în baza Legii nr. 263/2010, iar nu în baza hotărârii instanței de fond care a fost pronunțată unsprezece luni mai târziu, respectiv la data de (...).

Ținând seama de considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile.

Având în vedere că ambele recursuri vor fi respinse și reținând că au fost solicitate cheltuieli de judecată în faza procesuală a recursului doar de către reclamantul recurent, Curtea, în baza art. 276 Cod de procedură civilă va obliga intimata C. J. de P. C. să plătească intimatului D. M. E. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocațial parțial, conform chitanței depuse la dosar(f. 32).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta C. J. DE P. C. și reclamantul D. M. E. împotriva sentinței civile numărul 4776 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Obligă pe numita intimată C. J. DE P. C. să plătească intimatului D. M. E. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

D. G. S. D. L. D. C. M.

Red. /dact./ DG

2 ex./(...)

Jud.fond: E.B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 360/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale