Decizia civilă nr. 417/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 417/R/2012

Ședința publică din data de 1 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 4673 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. de P. S., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4673 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S. privind recalcularea pensiei, actualizarea sumei și plata dobânzilor aferente.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin D. nr. 1. din (...) reclamantului i s-a stabilit pensia pentru munca depusă și limită de vârstă, la un stagiu complet de cotizare realizat de 43 ani, 6 luni, din care in grupa I o perioada de 24 ani, 10 luni, 24 zile, în condiții deosebite 2 ani, 8 luni si 14 zile, și în condiții normale 2 an, 3 luni și 16 zile, prin aplicarea L. nr. 2. punctajul realizat de reclamant a fost calculat prin împărțirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.

Ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 263/2010 reclamanta consideră că îi sunt aplicabile prevederile art. 169 alin. 3 din această lege.

Din prevederile alin. 2 de creșterea punctajelor anuale nu beneficiază asigurații pensionari pentru care la recalcularea pensiilor, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 4., la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie, prevăzută de acte normative cu caracter special, precum și pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada (...) - (...), cărora la determinarea punctajului mediu anual li s-au utilizat un stagiu redus de cotizare.

Reclamantul a considerat că la determinarea punctajului mediu anual i s-a utilizat stagiul complet de cotizare, chiar dacă a beneficiat de prevederile L. nr. 2. și în consecință îi sunt aplicabile prevederile art. 169 alin. (1) din legea nr. 263/2011.

Analizând prevederile art. 3, 5 și 6 din L. nr. 2., instanța a constatat faptul că legiuitorul a instituit un tratament diferențiat pentru asigurații care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condiții speciale de muncă, cei care au un stagiu mai mic de 25 de ani în condiții speciale de muncă și cei care nu au realizat stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă.

Astfel, prima categorie de asigurați beneficia de reducerea vârstelor standard de pensionare dar și de determinarea punctajului mediu anual prin împărțirea la 25 a numărului de puncte realizate, în perioada de cotizare (art.5, alin. 1 din L. nr. 2.). În cazul acestor asigurați nici nu a mai fost folosită sintagma „stagiu complet de cotizare";.

A doua categorie de asigurați beneficia de reducerea proporțională a vârstei de pensionare, dar la stabilirea punctajului mediu anual erau luate în considerare stagiile totale de cotizare necesare, prevăzute în anexele 4 și 5 la L. nr. 1. (art. 5, alin. 2 din L. nr. 2.).

Celei de-a treia categorii de asigurați le erau aplicabile dispozițiile L. nr.

1., iar calculul punctajului mediu anual se făcea prin raportare la stagiul complet de cotizare prevăzut in anexa nr. 3 din L. nr. 1..

În consecință, cu ocazia recalculării pensiei în temeiul L. nr. 266/2006, reclamantului i s-a determinat punctajul mediu anual, prin raportare la un stagiu de cotizare redus și nu prin raportare la stagiul de cotizare necesar, prevăzut în anexa nr. 3 din L. nr. 1. (considerentele Deciziilor Curții Constituționale nr. 294/(...) și 1062/(...)).

Prin urmare reclamantul nu poate beneficia de prevederile art. 169 alin.

(1) din L. nr. 263/2010, neutilizându-se în cazul său stagiul complet de cotizare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. V. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii în întregime a cererii, în baza arte 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.

În motivarea recursului a arătat că hotărârea pronunțata este nelegala deoarece instanța a interpretat si aplicat greșit dispozițiile art. 169 (1) si (3) din L. nr. 263/2010, interpretând greșit dispoziții ale L. nr. 19/2001, ale OUG nr.

4., precum si ale L. nr. 2., refuzând sa aplice prevederile alin. 3 din cuprinsul art. 169 din L. nr. 263/2010.

După data de 01 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a L. nr. 263 din

2010, recurentul-reclamant a așteptat ca intimate-parata să-si îndeplinească obligația legala de recalculare a pensiei, în conformitate cu dispozițiile art. 169.

Deoarece intimata nu a recalculat pensia, refuzând practic sa respecte legea, recurentul a depus cererea nr. 5929 din 04 mai 2011 solicitând în mod expres acordarea drepturilor de pensie potrivit art. 169 din lege, îndeplinind astfel si procedura prealabila. La data de 08 iunie 2011 a primit refuzul paratei de aplicare a legii.

L. nr. 2. a intrat in vigoare la data de 16 iunie 2006, si a recunoscut ca fiind activitate desfășurata in condiții speciale activitățile desfășurate după data de 01 aprilie 2001, ca activități ce se încadrau anterior in grupa a I-a de munca.

Din cuprinsul art. 169 din lege nu rezulta nicio mențiune speciala si expresa prin care pensiile stabilite in baza L. nr. 2. sa fie exceptate de la majorarea prevăzuta de 50%, dimpotrivă, de creștere trebuie sa beneficieze toți cei pensionați in perioada 01 aprilie 2001-02 noiembrie 2008, inclusiv.

OUG nr. 4. s-a aplicat de la data intrării in vigoare, adică din 07 februarie 2005 si s-a aplicat pana la data de 01 ianuarie 2006, scopul acestuiact normative a fost de a respecta principiul " la condiții egale de pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

In condițiile in care din dosarul cauzei rezulta faptul ca recurentului i s-a stabilit dreptul la pensie pentru munca depusa si limita de vârstă anterior legii nr. 2., fara a fi aplicabil in speță alin. 2 care exceptează persoanele ale căror drepturi la pensie le-au fost stabilite anterior datei de 01 aprilie 2000, dar li s- au recalculat pensiile in baza OUG nr. 4., considera greșita soluția primei instanțe care nu a făcut o corecta interpretare si aplicare a dispozițiilor alin. 1

și 3 din cuprinsul art. 169 din L. nr. 263/2010.

Din decizia de pensionare, la litera F, rezulta faptul ca recurentul are un stagiu complet de cotizare realizat de 46 ani 1 luni 6 zile, in condițiile in care legea nr. 1. stabilește un stagiu complet de 25 ani O luni, iar L. nr. 2. stabilea un stagiu complet de 25 ani.

Fara niciun temei instanța trage concluzia ca recurentul ar fi beneficiat de reducerea standard de pensionare in condițiile L. nr. 2., si, ca urmare a beneficierii reducerii vârstei standard de pensionare potrivit L. nr. 2., recurentul nu poate beneficia de prevederile art. 169 (1) din L. nr. 263/2010.

Soluția este greșita in condițiile in care chiar legiuitorul in alin. 3 stabilește faptul ca prevederile alin. 1 se aplica si in cazul in care drepturile la pensie au fost stabilite in perioada 01 aprilie 2001-2 noiembrie 2008, cum este cazul in speța și în cauza nefiind aplicabila excepția privitoare la alin. 2 ce menționează OUG nr. 4..

In aceasta situație, refuzul paratei de recalculare a pensiei si de majorare a punctajelor anuale cu 50 % si de respectare a art.169 din lege este nejustificat.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:

Reclamantului i-au fost stabilite drepturile de pensie începând cu data de 5 ianuarie 2005, în temeiul L. nr. 1., potrivit Deciziei nr. 1./(...), reținându-se un stagiu complet de cotizare, potrivit prevederilor acestei legi, de 30 de ani și 6 luni.

Ulterior, prin D. nr. 1./(...), pensia reclamantului a fost recalculată cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, prin aplicarea prevederilor L. nr. 2., având în vedere stagiul de cotizare de 27 ani

5 luni 9 zile realizat de reclamant în condiții speciale.

L. nr. 2. reglementează încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale începând cu data de (...) și s-a aplicat pentru persoanele a căror drepturi la pensie s-au deschis începând cu 1 aprilie 2001, aspect ce rezultă din prevederile art. 1 din lege precum și din Normele de aplicare a acestei legi.

Pentru asigurații care au desfășurat activitate în locurile de muncă încadrate în condiții speciale potrivit art. 3 din L. nr. 2., potrivit art. 5 alin. 1 din același act normativ, punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare, această prevedere fiind una favorabilă pentru asigurați.

Reclamantul a beneficiat efectiv de aplicarea prevederilor L. nr. 2., pensia acestuia fiind recalculată în raport de un stagiu complet de cotizare special de

25 de ani, obținând astfel un punctaj mediu anual superior în raport de cel determinat în condițiile L. nr. 1..

Potrivit dispozițiilor art. 169 din L. nr. 263/2010 „(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de ocreștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin nr. 7., cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special. (3) De creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada

1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă. (4) Prevederile alin. (1) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform Ordonanței de urgență a G. nr. 1. pentru completarea L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin nr. 1.. (5) În situația în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(4) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține acest cuantum până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se obține un cuantum al pensiei mai mare. (6) Prevederile art. 100 lit. a), referitoare la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, se aplică și persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a prezentei legi.";

În situația reclamantului, al cărui drept la pensie s-a deschis la data de (...), devin incidente prevederile alin. 3 al art. 169 din L. nr. 263/2010, care condiționează creșterea punctajului anual realizat pentru perioadele lucrate în condiții speciale de reținerea unui stagiu complet de cotizare la determinarea punctajului mediu anual, potrivit legii în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.

În condițiile în care reclamantului i-a fost recalculată pensia în raport de un stagiu complet de cotizare special de 25 de ani, ceea ce a determinat obținerea unui punctaj mediu anual superior în raport de cel determinat prin împărțirea la stagiul inițial de 30 de ani și 6 luni, potrivit prevederilor L. nr.

1., față de dispozițiile exprese ale art. 169 alin. 3 din L. nr. 263/2010, nu mai poate beneficia de creșterea punctajului anual aferent perioadei lucrate în condiții speciale.

Prin urmare, criticile aduse de recurent hotărârii atacate, privind greșita interpretare a dispozițiilor legale, nu pot fi primite, prima instanță procedând la o corectă interpretare și aplicare a acestora.

Dacă s-ar admite ipoteza avansată de recurentul reclamant, în sensul că singura excepție de la creșterea punctajului anual este cea reglementată la alin. 2 al art. 169 din L. nr. 263/2010, ar însemna acordarea unui dublu beneficiu în favoarea asiguraților care au desfășurat activitate î n grupe de muncă sau în condiții speciale, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.

Hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a fost indicat în cererea de recurs.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 4673 din 19 septembrie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. S. C. B. I. R. M.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: P. R. M.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 417/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale