Decizia civilă nr. 4195/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 4195/R/2012

Ședința 08 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 6925 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta T. I., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată

T. I. personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată

T. I. a depus la dosar întâmpinare la care a anexat un set de acte (filele 9-16).

Reclamanta intimată arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta intimată solicită respingere recursului formulat de pârâta C. J. de P. C.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6925 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T. I., împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă începând cu data de (...), cu luarea în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie a grupei I de muncă în procent de 50% pe perioada (...)-(...) conform adeverințelor nr. 2046/(...) și nr. 2047/(...) emise de S. M. S.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta în calitate de pensionar s-a adresat pârâtei la data de (...) si a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a perioadei (...)-(...) în care a desfășurat activitate în grupa I de muncă anexând la această cerere adeverințele nr. 2046/(...) si nr. 2047/(...) emise de către S. M. S. C.-N.

Din aceste adeverințe rezultă că în respectiva perioadă reclamanta a avut funcția de dactilograf principal si a fost încadrată în grupa I de muncă, A. 1, pct.

3 în procent de 50% din timpul lucrat conform nominalizării efectuate prin D. nr.

65/(...) si prin D. nr. 8/(...).

Temeiul juridic al încadrării în grupa I l-a reprezentat O. 50/1990 si O. nr.

125/1990 ale M.M.P.S.

Pentru respectiva perioadă emitenta adeverințelor a reținut si a virat contribuția pentru pensia suplimentară si C.A.S.-ul corespunzător.

În datele privitoare la activitatea în muncă a reclamantei nu figurează această perioadă ca fiind desfășurată în grupa I de muncă deși este dovedită cu cele două adeverințe si cu carnetul de muncă, poziția nr. 67.

Potrivit prevederilor art. 106 alin.3 si alin.5 din L. nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Având în vedre dovezile depuse de către reclamantă, respectiv cele două adeverințe și carnetul de muncă și răspunsul nejustificat al pârâtei de neluare în considerare a perioadei desfășurate în grupa I de muncă, în lumina prevederilor legale arătate anterior, cererea reclamantei este fondată si a fost admisă cu consecința obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă începând cu data de (...), cu luarea în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie a grupei I de muncă în procent de 50% pe perioada (...)-(...) conform adeverințelor nr. 2046/(...) și nr. 2047/(...) emise de S. M. S.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta C. J. de P. C. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-a susținut că funcția de dactilograf nu este cuprinsă în anexa 1 pct.3 din O. nr.50/1990, ceea ce sub aspect faptic este confirmat de B. de M. T. ale Mediului de M. nr.801-816, 142/(...) emisă de C. de M. P. C., care arată că rezultatele determinării sunt sub limita maximă admisă la nivelul biroului reclamantei.

S-a arătat că în privința perioadei (...) - (...) există motivarea neluării în calcul prin decizia inițială nr.1625/(...) care a fost contestată la C. de C. P., iar contestația i-a fost respinsă.

De asemenea, instanța de fond a ignorat faptul că adeverințele din 2011 sunt aceleași cu cele depuse în anul 1999 și 2006, iar deciziile emise au rămas definitive, astfel încât invocă excepția tardivității, deoarece D. de pensie nr.200.975/(...) nefiind contestată în termenul de 45 de zile prevăzut de art.87 din L. nr.1. a rămas definitivă conform art.88 din aceeași lege, astfel încât s-a apreciat ca inadmisibil ca Tribunalul Cluj să acorde în anul 2012 drepturi necontestate în termenul legal sub sancțiunea decăderii.

Reclamata T. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat, arătând că încadrarea sa în grupa I de muncă a fost înscrisă în carnetul de muncă în baza hotărârii nr.65 din (...) a conducerii unității.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:

Conform Decretului-Lege nr. 68/1990 și H.G. nr.1223/1990, locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I și II de muncă urmau a fi precizate de către M. M. și P. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M., fapt concretizat prin O. M. nr.50/1990.

La punctul 6 din acest ordin se prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I sau II de muncă se face de către conducerea societăților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.

Rezultă așadar că instituția pârâtei nu a avut și nu are nici o competențăîn a stabili grupa de muncă din care a făcut parte activitatea desfășurată de un angajat potrivit normelor legale mai sus menționate, astfel că nu poate să facă abstracție de existența unei astfel de încadrări în grupa de muncă, reflectată de deciziile nr. 65/(...) (fila 9) și nr. 8/(...) (fila 10) a conducerii unității, de mențiunea de la poziția 67 din carnetul de muncă (fila15) și de adeverința de la fila 13.

De altfel, trebuie observat că deși pârâta nu acceptă, locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea reclamanta a prezentat condiții grele caracterizate prin prezența noxelor, a riscului la îmbolnăvire, ceea ce justifică acordarea grupei de muncă.

În fine, efectele necontestării deciziilor emise în anul 2000 în baza Legii nr.

3/1977 și în anul 2005 în baza OUG nr. 4/2005 nu pot fi examinate, după cum solicită pârâta în raport de L. nr. 1., inaplicabilă reclamantei care s-a pensionat în baza Legii nr. 3/1997.

Mai mult, în prezent reclamanta își justifică un interes în valorificarea stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă, spre deosebire de legislația anterioară care nu recunoștea un beneficiu pecuniar în asemenea situații, reglementând doar reducerea vârstei de pensionare, ceea ce justifică înlăturarea apărării privind caracterul definitiv al necontestării deciziilor emise în aplicarea vechii legislații.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea raportat și la dispozițiile art.299 și 312 C.proc.civ. constatând că sub aspectul criticii ce i-a fost adusă, sentința atacată este legală și temeinică, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 6925 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

L. D. S. D. D. G.

GREFIER C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.P. U.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4195/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale