Decizia civilă nr. 926/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 926/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul P. T. M. împotriva sentinței civile nr. 5. din 2 decembrie 2010 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați C. J. DE P. B. N., având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 21 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5. din 2 decembrie 2010 pronunțată de T. B.- N. în dosar nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul P. T. M., împotriva deciziei nr.1. august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu emisă de intimata C. județeană de P. B.-N.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că contestatorul a beneficiat de o pensie de serviciu stabilită prin decizia nr. 1. din (...) emisă de pârâtă, în baza L. nr.2., în cuantum de 6442 lei, până la data de 19 august 2010, când prin decizia nr. 1./(...) emisă de pârâtă privind recalcularea pensiei de serviciu s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie de asigurări sociale de 2081 lei, la un punctaj mediu anual de 2,83914, începând cu (...), în baza L. nr.1. și a HG nr.737/2010, coroborate cu cele ale L. 1..
Potrivit art.1 al.1 lit.c și h din L. nr.1. pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și pensiile de serviciu ale personalului C. de C. devin pensii în înțelesul L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 3 din L. nr.1. „P.le prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.
În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de L. nr.
1., cu modificările și completările ulterioare.";
In acest context, pârâta C. J. de pensii nu a făcut altceva decât să aplice prevederile legale date de L. nr.1., calculând în mod corespunzător pensia de serviciu, ce a devenit pensie pentru limită de vârstă, modalitatea de calcul fiind aceeași ca în cazul tuturor celorlalte categorii de pensionari.
Prin urmare, se impune analizarea legalității deciziei emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
C. a considerat că în noțiunea de drepturi câștigate ar intra cuantumul pensiei sale de serviciu. T. observat însă că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din C.. În acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie
2004, prin care Curtea a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";.
De altfel, L. nr.11. a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin D. nr. 8. Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.
Referitor la faptul că L. nr.1. s-ar raporta la menținerea cuantumului pensiei, se reține că potrivit art.2 din L. nr.1. sistemul public de pensii „se organizează și funcționează având ca principii de bază: a) principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public bazat pe aceleași norme de drept; b) principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; c) principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege; d) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor; e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; f) principiul repartiției, pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public, conform legii; g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public, conform legii.";
Până la adoptarea L. nr.1., sistemul public de pensii era grupat în două mari categorii de pensii: cele ale majorității populației care contribuia la acesta, iar drepturile de pensie erau plătite pe baza respectivei contribuții și, respectiv, o categorie restrânsă care beneficia de pensii de serviciu. A. din urmă aveau două componente: o parte care era suportată de la bugetul de stat și alta se baza pe partea contributivă. In cazul contestatorului s-au aplicat prevederile art.111 alin.2 din L. nr.2. care prevedeau că persoanele care au îndeplinit funcția de controlor financiar sau auditor public externpe o durata de cel puțin 14 ani in cadrul C. de C. beneficiază la data pensionarii de pensii de serviciu, în condițiile prevăzute de lege pentru funcționarul public parlamentar astfel că la baza calculării pensiei nu stătea realizarea stagiului de cotizare și cuantumul contribuțiilor contestatorului.
Prin urmare, era necesar ca întreg sistemul public să se bazeze pe aceleași norme de drept în privința modului de calcul al pensiei. De altfel, în expunerea de motive a L. nr.1. s-a arătat că este necesară adoptarea respectivelor dispoziții în vederea asigurării sustenabilității financiare a întregului sistem public de pensii și a eliminării privilegiilor și inechităților dintre categoriile de pensionari.
Prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a constatat că pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Referitor la critica de încălcare a art. 20 din C., raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a examinat și acest aspect, reținând că nu este întemeiată deoarece L. nr.1. nu contravine C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici jurisprudenței C. Europene a D. O. în acest domeniu.
Curtea Constituțională este, potrivit dispozițiilor art.1 si 2 din L. nr.47/1991, garantul supremației C.i României, asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului. Chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea C. are posibilitatea raportării si la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea. Dimpotrivă, instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care R. și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările C. C. a României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate. Așadar, prin aplicarea cu prioritate față de cele interne a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.11 alin.3 din L. nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora. In cazul respingerii obiecțiilor sau excepțiilor deneconstituționalitate este posibilă formularea unor noi excepții, iar Curtea Constituțională poate proceda, pe baza unor noi argumente sau ca urmare a revenirii la practica anterioara, la admiterea acestora, chiar dacă anterior s-a pronunțat în sensul constituționalității.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit C.i în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu
C. și protocoalele sale adiționale.
In consecință, constatarea anterioară a constituționalității L. 1. nu împiedică judecătorul național să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C.i. Această verificare nu poate face abstracție de jurisprudența C. în materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești o pensie într-un anumit cuantum.
Examinând contestația prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la faptul că „. persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale";, instanța a reținut următoarele:
Pentru respectarea prevederilor C.i trebuie observat că referitor la regula aplicabilă art.1 din Protocolul nr.1, Curtea E. a D. O. de la S. a statuat, în numeroase cauze, că acest articol conține 3 norme distincte: prima, care se exprima in prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunța principiul respectării proprietății; cea de-a doua, ce figurează în cea de-a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; cât despre a treia, menționată în cel de-al doilea alineat, recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
Pentru analizarea prevederilor art.1 din Primul protocol, trebuie avute in vedere următoarele aspecte: dacă reclamanta are un „. in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existenta unei ingerințe a autorităților publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul ei, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un „just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Noțiunea de „. utilizată de acest text are o semnificație autonomă, putându-se considera că pensia este un bun care intră sub protecția acestui text. Astfel art.47 din Constituția României prevede că „(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.
(2) C. au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. C. au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.";
Dreptul la pensie este un drept constituțional ce este recunoscut prin lege cetățenilor, iar concretizarea acestui drept s-a făcut prin adoptarea mai multor legi ce au reglementat acest domeniu și modul de acordare a lor. În cazul de față este dată o pensie din cadrul sistemului public de pensii și mai multe categorii profesionale din sistemul public beneficiau de pensii deserviciu. C. făcea parte dintr-o asemenea categorie care beneficia de prevederile L. nr. 2..
Prin urmare, dreptul contestatorului era prevăzut de o lege, fiind un bun ce constă într-un drept patrimonial dobândit în baza unei legi emise și aprobate de forul legislativ a statului. Or în măsura în care drepturile sunt prevăzute de legislația națională, ele sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. (a se vedea în acest sens și jurisprudența C. Europene a D. O. în acest domeniu: Kjartan Asmundsson c.Islanda, nr.
60669/00, § 39, C. 2004-IX, Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Colecție de hotărâri și decizii 1996-IV, paragraful 41).
În ceea ce privește existența unei ingerințe în dreptul contestatorului la pensie de serviciu, aceasta a existat prin adoptarea L. nr.1., ce a avut ca efect recalcularea pensiei proporțional cu contribuția acestuia la sistemul de pensii, renunțându-se la partea suportată de la bugetul statului. Această ingerință nu a avut ca efect privarea de întreaga pensie, ci doar diminuarea acesteia.
In cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea E. a D. O. a stabilit că art.1 din Protocolul adițional la C. nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate sociala. Este la „. apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acorda în oricare dintre aceste regimuri";. Singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art.14 din C. privind nediscriminarea. Dacă, în schimb, statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale - indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie sa fie considerată ca generând un interes patrimonial in sensul art.1 din Protocolul adițional la
C.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri. Această parte este un beneficiu acordat de stat care poate să îl și retragă în măsura existenței sau nu a resurselor financiare.
In al treilea rând, privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
Recalcularea pensiei a fost făcută de C. județeană de pensii în baza unei legi, nr.1., astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ceea ce privește scopul urmărit și proporționalitatea, prin adoptarea L. nr.1. s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari. A. a fost generat de dificultățile financiare pe care le-a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
Prin modificarea legii nu se creează o discriminare, ci dimpotrivă se urmărește o egalizare și echilibrare a situațiilor identice în sensul eliminării discriminărilor cauzate de acordarea unor pensii ce erau suportate de fapt de ceilalți membrii ai societății prin taxe și impozite.
Curtea E. a D. O., în hotărârea pronunțată în C. Muller contra
Austriei, 1972, a subliniat faptul că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, „acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum";.
T. a reținut că, în speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C., deși acesta acoperă și drepturile patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, în cazul de față, însă, așa cum s-a arătat mai sus, constituie bun doar dreptul la pensie conferit prin lege iar nu și întinderea concretă a cuantumului acesteia, care poate evolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru că , admițând o interpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensiei odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a C.. C., în calitate de pensionar în baza legii speciale și beneficiar al unei pensii de serviciu, a beneficiat de un bun în sensul jurisprudenței C., dar această noțiune convențională nu acoperă și cuantumul pensiei avute la un moment dat. Așa fiind, în condițiile în care pensia acordată prin decizia contestată, calculată potrivit algoritmului prevăzut de L. nr.1., respectă principiul contributivității, nu se poate considera că, prin aceasta, contestatorul ar mai fi în continuare îndreptățit la un supliment asigurat din bugetul de stat, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze unitar pensiile reglementate prin legi speciale și să fie plătită cu titlu de pensie doar suma corespunzătoare contribuțiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat.
S-a constatat că prin recalculare a fost redus cuantumul pensiei doar cu privire la partea plătită din bugetul statului și nu și cu privire la pensia cuvenită contestatorului din bugetul asigurărilor sociale, potrivit contribuției sale din perioada activă și cum legea în baza căreia i-a fost acordată contestatorului pensia de serviciu prevedea, la data acordării, că partea ce depășește pensia contributivă se suportă din bugetul de stat, posibilitatea ca statul să reducă sau să înlăture acest supliment era cunoscută contestatorului încă de la pensionare, cât timp acordarea acestui supliment nu are la bază contribuția sa la fondul de pensii, ci este lăsată la latitudinea statului, în funcție de posibilitățile acestuia de acordare.
Prin urmare o „speranță legitimă "; a contestatorului cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al pensiei s-a putut naște cert doar cu privire la partea din pensie corespunzătoare contribuției sale din perioada de activitate.
Statul se bucură de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat de mai multe ori că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din
19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53). În acest sens statul poate renunța la acordarea pensiilor de serviciu oricând, însă fără a lipsibeneficiarii de dreptul la pensie, și fără a le diminua astfel încât să pună în pericol bugetul personal și situația personală a acestora.
P.le de serviciu nu pot fi considerate pensii ocupaționale deoarece beneficiarii lor nu au contribuit la un fond care să asigure sustenabilitatea financiară a acestora. C. a contribuit la sistemul public de pensii la fel ca ceilalți pensionari. Or, pensia ocupațională desemnează suma plătită periodic, pe viață, dintr-un fond de pensii ocupaționale, unui participant în mod suplimentar și distinct de cea furnizată de sistemul public.
În considerarea celor menționate mai sus, instanța a apreciat că măsura luată a avut un scop legitim , acela de a baza acordarea pensiilor pe principiul contributivității și de a susține financiar întregul sistem public de pensii. Ea este proporțională cu scopul urmărit, deoarece prin recalculare se menține dreptul la pensie al contestatorului.
Totodată, tribunalul a apreciat că deși s-au formulat critici sub aspectul modului de determinare de către intimată a cuantumului punctajului stabilit , nu s-a probat faptul că intimata nu a avut în vedere toate sporurile și premiile realizate de acesta, tribunalul reținând că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr.1., la determinarea cuantumului pensiei contestatorului fiind luate în calcul toate veniturile probate cu adeverințe, aflate la dosarul de pensie, nici referitor la împărțirea punctajului.
În măsura în care contestatorul a realizat și alte venituri dar pentru care nu a depus adeverințe la intimată poate solicita acesteia recalcularea pensiei pe baza actelor pe care va trebui să le depună anexat cererii de recalculare.
T. a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din C. pentru că, deși prin decizia C. C. nr.8., s-a constatat că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională, pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției și ca o consecință a acesteia pensia de serviciu a magistraților a fost menținută în continuare, deoarece, pe de o parte, principiul constituțional al independenței justiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatorul iar, pe de altă parte, între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile, întrucât statutul profesional reglementat prin legile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități și instituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale.
Așa fiind, înseamnă că există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a se face un tratament diferențiat, iar această justificare a fost argumentată de către instanța de contencios constituțional prin D. nr.8., prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp.art.1 lit.c din lege, referitoare la transformarea pensiei de serviciu a magistratului în pensie de drept comun în înțelesul L. nr.1.. Nu este întemeiată nici susținerea contestatorului potrivit căreia măsura eliminării pensiei de serviciu de care a beneficiat anterior ar încălca dispoziția instituită de art.180 din L. nr.1., or cea similară din actul normativ de instituire a pensiei de serviciu,în sensul că s-ar impune menținerea în plată a cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei, respectiv cel primit anterior de contestator, pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite și calculate anterior pe baza stagiului de cotizare și punctajului realizat, calculat potrivit 76 din L. nr.1. or, încauză, cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială, din veniturile realizate iar, pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-și găsește aplicare în cauză.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că decizia emisă de către intimată a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale aflate în vigoare și că prin aceasta nu se aduce atingere nici unuia dintre drepturile invocate de către contestator, situație în care, în baza art.87 din legea nr.1., a respins ca neîntemeiată contestația formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. T. M.solicitând admiterea recursului astfel cum este formulat.
În motivare a arătat că prin hotărârea recurată a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu emise în temeiul dispozițiilor L. nr. 1..
Delimitarea realizată de către prima instanță între pensiile contributive și pensiile suplimentare nu are niciun fundament legal. Niciunde în L. nr. 1. sau în actele normative care reglementează pensiile de serviciu nu se face nicio distincție între aceste categorii. Singura care a operat distincția este Curtea Constituțională, pentru a justifica constituționalitatea L. nr. 1. în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale în raport de toate categoriile în afară de magistrați. T. remarcat că, în cazul magistraților, aceeași Curte C. nu a mai făcut nicio distincție considerând că trebuie renunțat la orice discuție raportată la noțiunea de pensie contributivă.
Pe de altă parte, nici pensia obișnuită nu are caracterul unei pensii contributive, întrucât pensia primită nu este o retrocedare a unor sume de bani achitate anterior, ci o prestație socială la care statul este obligat prin C. și prin alte norme legale să o suporte. Pensia de serviciu a fost stabilită tot prin lege, le fel ca și pensia de drept comun, legea stabilind condițiile de exercitare a acestui drept constituțional.
Nu se poate nega dreptul legiuitorului de a modifica cuantumul sau condițiile de pensionare, dar numai pentru viitor. Ar fi ilogic ca o lege care modifică vârsta de pensionare să aibă ca efect retrimiterea în muncă a pensionarilor care s-au pensionat la o vârstă mai redusă decât în noua lege. Pensia de serviciu are exact aceeași natură juridică ca și pensia obișnuită, fiind specială doar prin faptul că a fost reglementată printr-o normă legală specială, derogatorie de la dreptul comun în materie.
Contrar celor reținute de către prima instanță, nu există nicio hotărâre a C. Muller c. Austria. Există o decizie privitoare la admisibilitatea plângerii pronunțată în 1972 de către fosta Comisie europeană a drepturilor omului, care a stabilit că plângerea reclamantului, care invoca reducerea pensiei sale, este admisibilă, necesitând un examen pe fond care nu a mai avut loc din cauza procedurii de sesizare a C., complet diferită în 1972, când reclamantul nu avea dreptul de a sesiza C..
Oricum, prin hotărârea B. și alții c. Rpublica Cehă din 2002, Curtea a stabilit că stabilirea unei anume modalități de calcul a pensiei poate constitui o violare a dreptului de proprietate.
Condiționarea plății pensiei de serviciu de existența unor resurse la bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale nu este prevăzută de niciunul dintre actele normative În vigoare. Nici legea pensiilor, nici legea nr.
567/2004 nu condiționează plata acestor sume de bani periodice de existența unor resurse financiare. De altfel, Curtea europeană a drepturiloromului a stabilit de multă vreme că statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a justifica omisiunea de a-și executa obligațiile stabilite prin lege.
Discriminarea invocată pe calea cererii introductive, prin raportare la situația magistratului, este evidentă în cazul foștilor membrii ai C. de C. și al personalului de specialitate având în vedere prevederile art. 2 din Anexa VII a L. nr. 33/2009 conform cărora "potrivit L. nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C. de C., republicată, membrii C. de C. și personalul de specialitate au statut juridic asimilat magistraților în ceea ce privește incompatibilitățile, interdicțiile, riscurile și supra solicitare a neuropsihică pe care o presupune exercitarea fiecărei funcții, de obligația de păstrare a confidențialității, de pregătirea profesională, precum și nivelul și complexitatea atribuțiilor conferite de lege".
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din C..
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin.
(1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza
art. 20 din C. raportat la art. 1 din Pro tocolul nr. 1 adițional la C. pentru
apărarea drepturilo r omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de
persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior
menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție
constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun
nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C. , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe caleaobiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea
L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C.
Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§
71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan
Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplinăconcordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au
stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță
importantă în ide ntificarea premiselor de analiză a raportului de
proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii b eneficiului social
în discuție pentru re clamantul cauzei, ia r nu indicarea unei marje generale a
diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate denr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, esteuna extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particu lare alecauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anu mit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însășisă constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacelecele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra ace ste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea,
Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv
și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul
contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea
Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul
acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea aconsiderat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire
la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recursva înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr.
567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
2081 lei, mult superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei
Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, reclamantul a arătat că nu consideră se poate vorbi de o reală analiză a raportului rezonabil de proporționalitate atâta vreme cât această analiză îlmprivește doar pe el, și nu și pe ceilalți pensionari.
În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, raportat la dovezile depuse, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cât privește motivul invocat prin precizarea depusă, sub aspectul creării unei practici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie.
De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie
2010, C. a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30).
Nu poate fi sarcina instanței naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a României și ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată că reclamantul recurent arată că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora, dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile.
Or, indirect, se invocă astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța de recurs nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de recurent ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, când era în vigoare L. nr.
567/2004 care reglementa posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către personalul auxiliar din justiție) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. T. M. împotriva sentinței civile nr. 5. din (...) a T.ui B.-N. pronunțate în dosar nr.
(...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER N. N.
| ← Decizia civilă nr. 5014/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2453/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
