Decizia civilă nr. 4220/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4220 /R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3759 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de reclamanta G. I. V., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 4 octombrie
2012 reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentelor de judecată în lipsă, reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin actiunea înregistrată sub nr. de mai sus la Tribunalul Cluj reclamanta G. I. V. a solicitat, în contradictoriu cu parata C. J. de P. C., pronuntarea unei hotarari prin care să se dispună anularea D.ei de revizuire a pensiei nr. 2. iulie
2011 emisa de C. J. de P. C. în baza OUG nr. 5., mentinerea efectelor D.ei de pensionare nr.2./(...) emisă de C. J. de P. C. obligarea paratei C. J. de P. C. la plata diferentei dintre pensia de serviciu si pensia revizuită, sumă care să fie actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății, începând cu data de 1 august 2011, obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente cuantumului pensiei restante reprezentând diferența dintre pensia de serviciu si pensia revizuită.
Prin sentința civilă nr. 3759/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulata de reclamanta G. I. V. in contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
S-a dispus anularea D.ei de revizuire nr. 2./(...) și a fost obligată parata C. J. de P. C. la plata către reclamanta a diferenței dintre pensie de serviciu si pensia efectiv plătita in baza deciziei anulate. Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Dreptul de pensie al reclamantei s-a deschis la data de (...), reclamanta beneficiind de o pensie de serviciu în cuantum de 5348 lei stabilită prin decizia emisă de pârâtă în baza art.68 al.1 din L. nr.567/2004.
Prin decizia nr. 2. din data de 1 septembrie 2010 s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit in favoarea reclamantei o pensie de asigurări sociale in cuantum de 1034 lei, începând cu (...), în baza L. nr.1. și a HG nr.7..
Potrivit art.1 alin.1 lit. c din L. nr.1., art. 3 din L. nr.1. art. 3 alin. 1 din HG nr. 7. privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c-h din legea nr. 1. privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
T. a mai reținut că instanțele de contencios administrativ, sesizate cu suspendarea executării și anularea H. nr.7. privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit. c-h din L. nr.1., au pronunțat hotărâri de suspendare a executării acestei hotărâri și de anulare a acestui act normativ, hotărâri cu efect erga omnes, constatând cauze de aparentă de nelegalitate, respectiv de nelegalitate a dispozițiilor acestui act normativ în baza căruia a fost emisă decizia contestată în cauză.
Deși toate aspectele de aparență de nelegalitate, respectiv, de nelegalitate, au fost evidențiate de instanțele de contencios administrativ, acest act normativ în baza căruia s-a recalculat pensia reclamantei și-a produs efectele, în ceea ce privește pensia lunară plătită acesteia, până la data de (...).
Astfel, această măsură radicală, reformatoare, adoptată și pusă în executare la scurt timp de la adoptarea L. nr.1., și-a produs efectele prin lipsirea reclamantei de pensia de serviciu și diminuarea cuantumului pensiei sale cu aproximativ 80%.
La data de 29 iunie 2011, după un an de zile de la ingerința sa inițială în dreptul reclamantei la pensie de serviciu, G. a adoptat Ordonanța de U. nr.5., stabilind, prin art. 1, că pensiile prevăzute la 1 lit. c) - h) din L. nr. 1., care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, dinoficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Trebuie subliniat în acest sens că, prin expunerea de motive a acestui act,
G. a recunoscut faptul că ingerința sa în drepturile categoriilor de pensionari vizați de ordonanță, printre care se află și intimata, nu a permis instituțiilor implicate realizarea tuturor procedurilor administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, fiind necesară încă o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, pentru a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie.
Pentru aceste motive, prin art.4 din O. nr.5., s-a dispus abrogarea H. nr.7..
În cazul reclamantei, însă, singurul efect al adoptării O. nr.5., a fost emiterea, la data de 19 iulie 2011, a unei decizii de revizuire cu un conținut identic cu cel al deciziei de recalculare, fără a se proceda la vreo revizuire a drepturilor sale de pensie în sensul prevăzut de legislația pensiilor, respectiv la corectarea unor erori de stabilire a acestora, ci, in realitate stabilindu-se același cuantum al pensiei, de 1035 lei, pe care reclamanta l-a avut începând cu data de (...), cuantum al pensiei stabilit in baza HG nr. 7..
In aceste condiții instanța a apreciat ca se impune analizarea legalității deciziei emise nu doar prin prisma legilor în vigoare, ci și a reglementarilor internaționale, urmând a stabili daca normele interne sunt conforme cu dispozițiile dreptului comunitar in materie, precum si cu dispozițiile C.i Europene a D. O.
Făcând o amplă analiză a convenționalității măsurii ce a vizat-o pe reclamantă prin recalcularea pensiei de serviciu, prima instanță a reținut în esență că, prin emiterea deciziei contestate, a fost încălcat principiul neretroactivității, că L. nr.1. înfrânge stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabilă, motiv pentru care nu este îndeplinită condiția legalității ingerinței, că ingerința este una discreționară, că mijloacele utilizate de stat pentru scopul declarat în expunerea de motive a legii sunt insuficient motivate, că mijlocul folosit, de eliminare definitivă a dreptului la pensia de serviciu nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabilă cu caracterul temporar al crizei economice, concluzia fiind că reclamanta a fost supusă unei poveri excesive și disproporționate, măsura aducând atingere dreptului de proprietate al reclamantei, contrar art.1 din Protocolul adițional nr.1 din C. europeană.
De asemenea s-a reținut încălcarea principiului nediscriminării în raport de alte categorii profesionale (funcționari din diverse instituții administrative, neavând nicio atribuție judiciară și nefăcând parte din puterea judecătorească, cărora le-a fost menținută pensia de serviciu ca urmare a „. lor cu judecătorii și procurorii - de exemplu, art.87 și art.82 din L. nr.303/2003, militari, polițiști, agricultori).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta G. I. V., cât șipârâta C. J. de P. C.
Prin recursul formulat, reclamanta a solicitat, în baza art. 304 alin. 1 pct. 9
și art. 3041 C.pr.civ., modificarea în parte a sentinței atacate pentru că a fost dată cu încălcarea legii și în consecință, să se dispună admiterea în întregime a contestației împotriva deciziei de revizuire a pensiei de serviciu nr. 2., din 19 iulie 2011, emisă de C. J. de P. C., astfel cum a solicitat prin contestația inițială, inclusiv următoarele capete de cerere: - Obligarea Casei Județene de P. C. la plata pensiei restante reprezentând diferența dintre pensia de serviciu cuvenită și pensia revizuită, sumă care să fie actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective a pensiei restante, începând cu data de 1 august 2011 și până la achitarea integrală a pensiei restante. - Obligarea Casei Județene de P. C. la plata dobânzii legale aferentă cuantumului pensiei restante, reprezentând diferența dintre pensia de serviciu cuvenită și pensia revizuită. În motivarea recursului reclamanta a arătat că, deși prin contestația introductivă a solicitat nu numai anularea deciziei de revizuire a pensiei de serviciu și obligarea pârâtei la plata pensiei restante, dar și actualizarea sumei reprezentând pensia restantă, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă cuantumului pensiei restante, la data plății efective a pensiei restante, prima instanță de judecată a omis să se pronunțe asupra acestor două capete de cerere. Consideră că instanța de recurs este îndreptățită să înlăture omisiunea primei instanțe de judecată și să-i admită în întregime contestația împotriva deciziei de revizuire a pensiei de serviciu, astfel cum am formulat-o, arătând că actualizarea sumei datorate de către C. J. de P. C. cu titlu de pensie restantă, conform indicelui de inflație și a dobânzii legale, este justificat să fie acordată în baza dispozițiilor art. 1082 și art. 1073 din vechiul cod civil (art. 1530 și art. 1516 din Noul Cod civil), deoarece prin neplata pensiei restante i-a fost creat un prejudiciu constând în diferența de valoare, ca urmare a inflației, precum și în lipsa de folosință a banilor. Actualizarea debitului și plata dobânzii legale constituie două drepturi distincte care se cuvin de la data nașterii dreptului principal, iar restricția prevăzută de art. 1088 din vechiul Cod civil (art. 1535 din Noul Cod civil) nu se aplică obligațiilor rezultând din fapte juridice și din lege, cum este cazul în speță. Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile, cu motivarea că într-o astfel de situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. 1 din vechiul Cod civil, cealaltă art. 998 din vechiul Cod civil (art. 1349 din Noul Cod civil). Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții: dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești. Prin recursul declarat pârâta C. J. de P. C. a solicitat modificarea sentințeiîn sensul respingerii contestației ca nefondată. În motivarea recursului pârâta a arătat următoarele: Cu privire la hotărârile judecătorești ale instanțelor de contencios administrativ invocate de și din cuprinsul cărora instanța de fond citează pe larg pentru a-și argumenta legitimitatea punctului de vedere exprimat în sentința recurată, arată că justificările aduse prin acele sentințe nu sunt de natură a sta la baza motivării sentinței recurate, întrucât sentințele respective au fost atacate, în unele fiind admis recursul, modificate aceste sentințe și respinse acțiunile ca inadmisibile, ori rămase fără obiect, iar în altele recursurile sunt pe rol. În privința efectelor erga omnes pe care le produc hotărârile judecătorești de suspendare HG. nr. 7., Tribunalul Cluj are în vedere doar acele hotărâri de admitere a suspendării, dar nu arată cum se produc efectele erga omnes în cazul în care instanțele de judecată au respins cererea de suspendare a H. nr. 7., fiind evident că aceste din urmă hotărâri judecătorești nu puteau fi anulate de cele care au admis suspendarea, practica neunitară ducând și la promovarea unui recurs în interesul legii. Mai mult decât atât, Tribunalul Cluj ignoră faptul că în procesele ce au avut ca obiect suspendarea și anularea H. nr. 7., C. J. de P. C. nu a fost parte, iar în procesele în care a fost parte și au avut ca obiect contestarea deciziei emise în baza L. nr. 1. și H. nr. 7. instituția pârâtă a avut câștig de cauză, fie la fond, dar mai ales prin deciziile pronunțate de Curtea de A. C. În contextul celor de mai sus este de neînțeles ce a decis Tribunalul Cluj având în vedere că prin soluția pronunțată de Curtea de A. C. în recursul ce a avut ca obiect recalcularea pensiei în baza H. nr. 7. a fost invalidat raționamentul pe care Tribunalul Cluj insistă să îl mențină în sentința recurată. Susține recurenta că argumentele din sentință atacată sunt eronate și încalcă tot ceea ce s-a hotărât la nivelul C. de A. C., cele stabilite de Curtea Constituțională și cele stabilite de Curtea E. a D. O. Fundamentul legal al eliminării pensiei de serviciu îl constituie L. nr. 1., lege validată ca fiind constituțională prin 41 de decizii ale C. C., de D. Î.C.C.J. nr. 2. și de C. prin decizia pronunțată în 7 februarie 2012. Așa cum arată Curtea Constituțională, recalcularea/revizuirea pensiei a fost făcută de C. județeană de pensii în baza unei legi și anume L. nr. 1., H. nr. 7. și O. nr. 5., fiind doar norme tehnice de calcul. În aceste condiții, din moment ce Tribunalul Cluj și Curtea de A. C. au respins acțiunea ce avea la bază eliminarea pensiei de serviciu, conform L. nr. 1. și recalcularea pensiei în baza aceleiași legi prin metodologia de calcul prevăzutăde H. nr. 7., apreciază că nu poate exista o altă soluție nici în cazul deciziei emise în baza L. nr. 1. prin metodologia prevăzută de O. nr. 5. (care nu diferă de cea prevăzută de H. nr. 7.), decizie prin care nu s-au modificat nici unul din elementele esențiale, astfel încât consideră că în mod inadmisibil instanța dispus anularea acestei decizii. Mai arată recurenta că nu se poate vorbi de "această ingerință legislativă abrogatoare, cu efect intempestiv, brutal și total în dreptul reclamantei, din moment ce la nivelul C. de A. C., C. C. și C. s-a statuat că dispozițiile L. nr. 1. constituie o ingerință legală, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. 2. reține: Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte de C. si Justiție, C. competent să judece recursul în interesul legii a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de L. nr. 1. și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O., constând în necesitate reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cele de asigurări sociale." În mod eronat susține instanța de fond că revizuirea pensiei în baza O. nr. 5. nu a corectat erori, ce oricum nu au fost invocate în privința corectitudinii calcului, iar din expunerea de motive din preambulul ordonanței, deși citat de Tribunalul Cluj, se observă că nu acesta a fost motivul care să stea la baza emiterii actului normativ. De asemenea, susținerea nemodificării cuantumului pensiei revizuite comparativ cu cel recalculat în baza H. nr. 7. este lipsită de fundament, întrucât nu avea cum să se modifice cuantumul, din moment ce nu au fost depuse acte noi. Este adevărat că judecătorul național poate să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C.i și să elimine dispozițiile din lege ce contravin, însă Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a L. nr. 1. și a O. nr. 5. (prin decizia 214/2012). În privința concordanței cu dispozițiile comunitare, verificarea făcută de Tribunalul Cluj nu poate face abstracție de jurisprudența C. în materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești o pensie într-un anumit cuantum. În opinia recurentei instanța de fond a selectat în mod discreționar doar ceea ce i-a convenit din deciziile C. C., în general decizii mai vechi și a ignorat schimbarea practicii C. C., după cum a ignorat că toate cele 41 de decizii din anul 2011 și 2012 sunt definitive și general obligatorii. Recurenta critică aprecierile instanței de fond în sensul că „. eronată amestecare acestor noțiuni și susținerea vădit greșită că pensia de serviciu, derogatorie de la cea de dreptul comun, s-ar compune totuși, in mod forțat, dintr- o pensie de drept comun și o pensie suplimentară de la stat. O asemenea susținere eșuează printr-o lamentabilă confuzie între două noțiuni diametral opuse, care nu pot fi amestecate";, considerând că în acest mod tribunalul invalidează cele statuate de Curtea Constituțională și C., ceea ce este inadmisibil. Referitor la aspectele reținute de T. privind încălcarea dreptului de proprietate, asupra retroactivității, sarcinii disproporționate ș.a., recurenta subliniază că T. ignoră tocmai decizia C. Europene a D. O. din (...), pronunțată în cauzele conexate împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul L. nr. 1. este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași C., chiardacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menționată, Curtea de la S. a preluat, astfel, raționamentul C. C., statuând că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragrafele 18 și 42) și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențelor existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerare drept nerezonabile sau disproporționate (paragraful 44). Intimata reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea excepției tardivității s-a susținut că în raport de data comunicării sentinței către pârâtă și data înregistrări recursului (17 iulie 2012) recursul pârâtei apare ca fiind tardiv formulat. Referitor la mențiunile tipărite pe declarația de recurs formulată privind transmiterea prin fax, intimata reclamantă arată că nu este indicat numărul de fax de la care pârâta recurentă ar fi efectuat transmisia documentului, iar documentul nu are anexată pagina de însoțire pe care să fie înscrise datele expeditorului precum și a datei transmiterii textului, astfel încât să existe o aparență de dată certă care să poată fi verificată în evidențele informatizate ale prestatorului de serviciu tip fax. Drept urmare, intimata consideră că singura dată certă a declarării recursului de către C. J. de P. C. este data înregistrării la registratura instanței, respectiv data de 17 iulie 2012, dată față de care recursul este tardiv. Formalismul exercitării căilor de atac rezultă cu evidență din examinarea dispozițiilor art. 86 alin. 3, art. 104 și art. 302 cod proc. civ. și se impune tuturor părților, exercitarea unei căi de atac prin telefax nefiind prevăzută de legiuitor. În consecință, dacă o parte formulează o cerere de recurs prin telefax, pentru stabilirea respectării condiției exercitării în termen a căii de atac este relevantă numai data înregistrării cererii de recurs la registratura instanței, iar nu data presupusei transmiteri a documentului prin intermediul telefaxului. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea de A. reține următoarele: Analizând cu prioritate excepția invocată de intimata reclamantă privind tardivitatea recursului pârâtei, Curtea constată că această excepție este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: Astfel cum a arătat și intimata reclamantă, potrivit dovezii de comunicare a sentinței tribunalului aflată la fila 209 dosar fond, această hotărâre a fost comunicată pârâtei la data de 29 iunie 2012. Recursul formulat de pârâtă a fost transmis prin fax la Tribunalul Cluj, iar potrivit datei înscrise pe memoriul de recurs depus la dosar, recursul a fost transmis prin fax la data de 16 iulie 2012. Intimata reclamantă contestă caracterul cert al datei respective, susținând că față de lipsa numărului de fax de la care pârâta recurentă a efectuat transmisia documentului și în lipsa prezentării paginii de însoțire pe care să fie înscrise datele expeditorului, precum și a datei transmiterii textului, data care se regăsește înscrisă pe memoriul de recurs nu poate avea un caracter cert. Curtea apreciază aceste susțineri ale intimatei ca nefiind relevante sub aspectul stabilirii datei certe la care a fost transmis recursul, având în vedere că pe înscrisul aflat la dosar este menționat faptul că documentul a fost transmis de la C. de P. C., astfel încât eventuale verificări suplimentare privind data transmiterii documentului ar fi putut fi efectuate, în măsura în care ar fi fost solicitate. Raportat la susținerile intimatei reclamante referitoare la faptul că exercitarea unei căi de atac prin telefax nu este prevăzută de legiuitor, Curteareține că prin D. nr. 1.281 din 29 septembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 din Codul de procedura civilă Curtea Constituțională a statuat în sensul că „textul criticat nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalități de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poștă. Acest text reprezintă o reglementare normativă tehnică care stabilește regula generală în privința actelor de procedură trimise instanțelor prin poștă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea acestui termen.(…) De altfel, codul de procedură civilă aduce în prim plan și alte modalități de comunicare a actelor de procedură, de exemplu, prin art. 82 alin. 1, art. 86 alin. 3 sau art. 132 alin. 2. În acest sens, Curtea observă că alin. 3 al art. 86 din Codul de procedură civilă, sediul general al materiei în privința modalităților de comunicare a actelor de procedură, prevede că "în cazul în care comunicarea [...] nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia". Totodată, Curtea observă că Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin P. C. S. al M. nr. 387 din 22 septembrie 2005, prevede la art. 93 că "A. de sesizare a instanței, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax, se depun la registratură, unde, în aceeași zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc număr din aplicația ECRIS și dată certă", fiind, deci, evident că actele procedurale pot fi transmise și prin alte mijloace de comunicare decât prin poștă sau depuse personal."; În cauză Curtea de apel reține că în raport de transmiterea documentului prin fax după încheierea programului de lucru al instanței, apare ca firească înregistrarea acestuia în evidențele instanței în ziua următoare, fără a se putea considera însă că această din urmă dată este data formulării recursului, astfel încât Curtea reține că recursul pârâtei a fost formulat la data de 16 iulie 2012, fiind formulat în termenul legal prevăzut de art. 301 cod procedură civilă. Analizând pe fond recursul declarat de pârâtă Curtea reține următoarele: Prin art.1 lit. c din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității. În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.2./1 septembrie 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1034 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5348 lei, acordată prin decizia nr. 2./(...). Această decizie a fost contestată de reclamantă în dosarul nr. (...), iar prin sentința civilă nr. 510 din (...) a T.ui C. pronunțată în acest dosar contestația reclamantei a fost respinsă. Această sentință a devenit irevocabilă prin decizia civilă 1. din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. prin care a fost respins recursului reclamantului, fiind menținută soluția de respingere a contestației. Prin decizia nr. 2. din (...) pensia reclamantei a fost recalculată cu luarea în considerare a unor venituri realizate cu titlu de compensații, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 1035 lei și un punctaj mediu anual de 1,41130. În temeiul O. nr. 5. s-a procedat și în cazul reclamantei la revizuirea pensiei pentru limită de vârstă, emițându-se decizia 2. din (...), prin care s-a stabilit același punctaj mediu anual de 1,41130 și o pensie tot în cuantum de 1035 lei. Obiectul prezentului dosar îl constituie decizia de revizuire emisă în temeiul O. nr. 5., decizie prin care pensia recalculată în baza L. nr. 1. a fost revizuită. În analiza prezentului recurs, Curtea de A. se va raporta la măsura recalculării pensiilor de serviciu, privită global, ca o sumă de măsuri adoptate de legiuitor, înglobând atât L. nr. 1., cât și O. nr. 5. (prin aceasta din urmă fiind fundamentată încă o dată recalcularea pensiilor, intenția fiind de a se corecta lacunele L. nr. 1. și de a se pune de acord intenția legiuitorului cu exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării nr. 1.), sens în care va avea în vedere următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.: În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat întemeiul art. 146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s- a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...). Totodată, se reține că prin D. nr. 215 din 13 martie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la 1 lit. c)-h) din L. nr. 1., Curtea Constituțională reținând, sub aspectul susținerilor privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1), precum și a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin raportare la art. 11 din Constituție, că s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate similare, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale, cu prilejul controlului a priori asupra L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea Constituțională reținând că sunt valabile și în această cauză considerentele de principiu stabilite prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Curtea Constituțională a mai reținut prin D. nr. 2. că „. neîntemeiată și susținerea autorului excepției referitoare la faptul că dreptul la pensie are natura unei creanțe asupra statului, garantată de dispozițiile art. 44 alin. (1) din L. fundamentală. Dimpotrivă, contrar acestor susțineri, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau a fondurilor de asigurări sociale. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența C. și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea. De altfel, un argument suplimentar în sensul convenționalității măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu îl constituie și D. C. Europene a D. O. din 7 februarie 2012, pronunțată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, nr. 45.587/11 și nr. 45.588/11 - Ana M. Frimu, Judita Vilma Timβr, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul nr. 1., este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași C., chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menționată, Curtea de la S. a preluat astfel raționamentul C. C., statuând că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragrafele 18 și 42) și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate (paragraful 44)."; În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele: „(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatăriineconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)"; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. „(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional înparte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)"; Prin decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, s-a reținut de către C. „. a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura considerentele hotărârii atacate referitoare la încălcarea principiuluineretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004. De asemenea, Curtea constată ca fiind lipsite de relevanță în prezenta cauză aspectele reținute de instanța de fond privitoare la suspendarea și anularea HG nr. 7., având în vedere că decizia contestată în cauză a fost emisă în temeiul OUG nr. 5., act normativ prin care a fost abrogată HG nr. 7.. În analiza în concret a raportului de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de A. reține că reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1035 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2011 în cuantum de 900 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului. Doar în situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61). În speță, reclamanta nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență. În raport de toate aceste considerente Curtea apreciază contestația reclamantei împotriva deciziei de revizuire a pensiei ca fiind neîntemeiată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 3759 din 9 aprilie 2012 a T.ui C., care va fi modificată în tot în sensul că se va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanta G. I. V. împotriva deciziei de revizuire a pensiei de serviciu nr. 2. din 19 iulie 2011 emisă de pârâta C. J. de P. C. Având în vedere considerentele expuse care conduc la respingerea contestației reclamantei, Curtea constată că se impune respingerea recursului declarat de reclamantă, care vizează cereri accesorii cererii principale având ca obiect anularea deciziei de revizuire a pensiei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E P. C. Respinge excepția tardivității recursului declarat de către pârâta C. J. DE Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3759 din 9 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanta G. I. V. împotriva deciziei de revizuire a pensiei de serviciu nr. 2. din 19 iulie 2011 emisă de pârâta C. J. de P. C. Respinge recursul declarat de reclamanta G. I. V. împotriva aceleiași sentințe. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS/3 ex. Jud.fond: M.F.B.
| ← Decizia civilă nr. 4746/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1489/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
