Decizia civilă nr. 4229/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.4229 /R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 5071 din 14 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat P. V. I., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat H. L. din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamantului arată că nu are de formulat cereri prealabile.
Nefiind formulate cereri în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5071 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.4929/(...) pronunțata în dosar nr.(...) a T. C. formulata de reclamantul P. V. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecința:
S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.4. cu sintagma
„luarea în calcul a tuturor veniturilor suplimentare"; menționate în adeverința nr.(...) emisa de SC REMAR(...)RUARIE SA. C. -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cererea introductiva a fost admisă, instanța omițând să menționeze în dispozitivul hotărârii toate veniturile suplimentare, deoarece adeverința în cauză cuprinde în afara acordului global și alte venituri suplimentare.
În aceste condiții, în temeiul art.2812 C.pr.civ., tribunalul a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 4929/(...) pronunțată in dosarul nr.(...) al T. C..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitând modificarea sentinței civile nr. 5071 din (...), iar pe fond respingerea cererii de completare a dispozitivului unei sentințe irevocabile.
În motivare pârâta a arătat că sentința civilă nr. 4929 din (...) era definitivă și irevocabilă și în mod evident dacă intimatul reclamant avea vreun motiv de nemulțumire trebuia să precizeze aceste aspecte legate de celelalte venituri pe lângă acordul global pe calea recursului .
Este evident că nu este o eroare materială de redactare, ci se schimbă cele hotărâte de Curtea de A. C. (menține sentința instanței de fond) dar care se referă doar la acordul global.
Față de aspectele de fapt și de drept menționate și sensul în care s-a pronunțat instanța de fond, consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru motivele prevăzute la art.304 pct. 4 și 9 C.pr.civ.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curteareține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii cererii de recalculare a pensiei reclamantului cu luarea în considerare a celorlalte venituri evidențiate în adeverința (...) emisă de SC R. 16 F. SA.
Se constată, în acest sens, că prin sentința civilă nr. 4929/(...), pronunțată în același dosar, Tribunalul Cluj a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul P. V. I. împotriva Casei Județene de P., pe care a obligat-o la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în calcul a acordului global menționat în adeverința nr. (...) emisă de SC R. 16 F. SA.
Sentința a fost atacată cu recurs de către pârâta C. J. de P. C., recurs respins prin decizia civilă nr. 1432/R/(...).
La data de 16 martie 2012, pe rolul T. C. s-a înregistrat cererea de completare a dispozitivului sentinței, formulată de reclamantul P. V. I., prin care s-a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4929/(...) cu sintagma
„și a tuturor veniturilor suplimentare";, cu motivarea că adeverința menționată cuprinde în afara acordului global și alte venituri suplimentare, lipsa acestei mențiuni fiind observată mai târziu de către reclamant.
Cererea a fost admisă prin sentința recurată în prezentul cadru procesual.
Raportat la recurs, Curtea constată că este nefondat primul motiv, prin care se invocă practic inadmisibilitatea cererii de completare a dispozitivului în condițiile în care nu s-a formulat recurs pentru acest motiv împotriva primei sentințe pronunțate în cauză.
Or, în mod evident, față de dispozițiile art. 2812a C.proc.civ., care stipulează că nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului completarea hotărârii, ci numai în condițiile art. 2812 C.proc.civ., se constată că în mod corect a procedat Tribunalul Cluj prin judecarea pe fond a cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 4929/(...). Este întemeiat motivul de recurs ce vizează caracterul nefondat al cererii de completare a dispozitivului acestei sentințe. Practic, dispunând recalcularea pensiei reclamantului și în raport de celelalte venituri suplimentare evidențiate în adeverința nr. (...), tribunalul a avut în vedere sporul de ore suplimentare, sporul pentru ore de noapte, sporul de șef formație, sporul de vechime, premii, compensațiile în temeiul Decretului nr. 46/1982, veniturile în regie, spor condiții grele, spor toxicitate. S-a arătat de către pârâtă, prin întâmpinarea depusă la fond, faptul că sporul de vechime este strict prevăzut de L. nr. 1., sporul de noapte a fost luat în calcul potrivit adeverinței nr. (...), ca de altfel și sporul de șef formație, iar sporul de toxicitate nu este spor cu caracter permanent. Aceleași aspecte au fost învederate și prin răspunsul dat reclamantului raportat la cererea acestuia, adresată pârâtei, de recalculare a pensiei sale prin luarea în considerare a acestei adeverințe (fila 9 dosar fond), cu precizarea suplimentară că sporul de vechime a fost luat în considerare conform art. 164 din L. nr. 1., până la data de (...), după această dată luându-se în calculul pensiei salariul brut înregistrat în carnetul de muncă. De asemenea, sporul pentru condiții grele a fost luat în considerare, fiind înscris în carnetul de muncă. Totodată, se solicită precizări de la angajator dacă sporul pentru condiții grele nu coincide cu cel sporul de toxicitate. Cât privește sporul de șef formație, se arată că dosarul urmează a fi înaintat serviciului stabiliri prestații în vederea emiterii deciziei de recalculare. Având în vedere faptul că nu se contestă de către reclamant faptul recalculării pensiei sale cu luarea în considerare a sporului de șef formație, ca urmare a sesizării sale, a sporului de noapte potrivit adeverinței nr. (...), a sporului de vechime conform art. 164 din L. nr. 1., până la data de (...), după care ca fiind integrat în salariul brut înregistrat în carnetul de muncă, a sporului pentru condiții grele, fiind înscris în carnetul de muncă (așa cum de altfel se arată și în cuprinsul adeverinței), aceste capete de cerere apar ca nefondate. Așa cum a arătat pe larg pârâta prin întâmpinarea depusă la fond, potrivit normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2011 privind sistemul unitar de pensii publice, Anexa nr.15 sunt excluse expres din calculul pensiei premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, formele de retribuire pentru „orele suplimentare"; realizate peste programul normal de lucru, urmând deci a fi înlăturate aceste forme de venit evidențiate în adeverința depusă de reclamant de la recalcularea pensiei. De asemenea, veniturile în regie, ca și compensațiile acordate în temeiul Decretului nr. 46/1982 cuprinse în adeverință vor fi înlăturate de la valorificare, raportat la dispozițiile exprese din „mențiunea"; ce încheie anexa 15 la normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010. Art. 165 alin. 2 din L. nr. 263/2010 stipulează că „(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare";. Cât privește sporul de toxicitate, în adeverință se arată în mod expres faptul că acest spor a fost acordat persoanelor care lucrau în locuri de muncă cu condiții nocive și nu era un spor cu caracter permanent, ci se acorda în sumă fixă la orele lucrate în timpul lunii în locurile de muncă respective. Ca atare, și acesta se cuvine a fi înlăturat de la recalcularea pensiei. Raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va fi admis recursul în sensul modificării în parte a sentinței nr. 5071 din (...), din care va fi menținută doar admiterea cererii de completare adispozitivului sentinței civile nr. 4. a T. C., cu consecința însă a respingerii cererii de recalculare a pensiei reclamantului cu luarea în considerare a celorlalte venituri evidențiate în adeverința (...) emisă de SC R. 16 F. SA (evident, în afară de venitul în acord, asupra căruia s-a tranșat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C.), ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 5071 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de recalculare a pensiei reclamantului cu luarea în considerare a celorlalte venituri evidențiate în adeverința (...) emisă de SC R. 16 F. SA. Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. M.-Francesca Bujor
← Decizia civilă nr. 4111/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 786/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|