Decizia civilă nr. 716/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 716/R/2012
Ședința publică din data de 15 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 794 din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat G. F., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, av. P. I. L., în substituirea av. Coroian A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus la dosar din partea reclamantului intimat note de ședință.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea recursului, pentru motivele invocate în concluziile scrise și în notele de ședință. Nu solicită cheltuieli de judecată.
C. fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 794 din 14 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admis acțiunea formulata de reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. și s-a dispus anularea Deciziei nr. 2. emisa de parata la data de (...). Fără cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Dreptul reclamantului la pensie pentru munca depusa și limita de vârsta s-a deschis la data de (...). Ulterior, prin D. nr. 2. din (...) în favoarea reclamantului s-a calculat o pensie de serviciu în cuantum de 5072 lei stabilită în baza L. nr. 2..
Prin decizia contestată, emisă de pârâtă, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de asigurări sociale în cuantum de 2327 lei, începând cu (...), în baza L. nr.1. și a HG nr.737/2010.
Potrivit art.1 alin.1 lit. h din L. nr. 1., pensiile de serviciu ale personalului C. de C. devin pensii în înțelesul L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completărileulterioare iar conform art. 3 din L. nr.1. „P.le prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare. În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.";
Instanța a apreciat ca se impune analizarea legalității deciziei emise nu doar prin prisma legilor în vigoare ci și a reglementarilor internaționale, urmând a stabili daca normele interne sunt conforme cu dispozițiile dreptului comunitar în materie precum și cu dispozițiile C.i E. a D. O..
Instanța este ținuta la a efectua analiza mai sus invocata raportat la dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României, în ceea ce privește C. E. privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca principiu general, dispozițiile acesteia au forța constituționala și supralegislativa.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă (L. nr. 2.), distinct de dreptul la pensie din sistemul general. Ca atare, este eronată amestecarea acestor noțiuni și susținerea vădit greșită, că pensia de serviciu, derogatorie de la cea de drept comun, s-ar compune totuși, în mod forțat, dintr-o pensie de drept comun și o pensie suplimentară de la stat.
De altfel, începând cu hotărârea pronunțată în C. Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive
(plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adițional la C., ca bunuri proprietate individuală. Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art.14 din C., indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (C. Andrejeva v. Letonia, în care s- a reținut încălcarea art.14 din C. coroborat cu art.1 al Protocolului nr.1).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun"; în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. A. și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezultă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii (L. nr. 2.), reprezintă un „bun";, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată înlumina art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul
Unit, Apostolakis v. Grecia).
Reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v.
Islanda, R. v. P., Wieczorek v. P.).
În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din L. nr.1.
(menținute și prin art.196 lit. f din L. nr. 263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate, inclusiv a părții reclamante (deși aceasta continua să îndeplinească condițiile de acordare a pensiei de serviciu - spre deosebire de C. R. v. P.), reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest „bun"; (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun (cu un cuantum însă derizoriu, față de cuantumul dreptului inițial).
Având în vedere că pensia de serviciu („bunul";) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate.
Corespunde realității ca art.1 al Protocolului nr.1 nu garantează o pensie într-un anumit cuantum imuabil determinat (cauzele Kjartan
Asmudsson v. Islanda, Domalevski v. P., Andrejeva v. Letonia). Dar acest citat nu poate fi trunchiat și scos din context prin omiterea faptului esențial că negarantarea unui anumit cuantum al pensiei nu înseamnă, nici pe de parte, că orice formă de reducere a pensiei nu ar trebui să se supună condițiilor ingerinței asupra proprietății, prescrise de către C. D., o abordare corectă și completă, sub acest aspect, se poate constata, de pildă, și în cauza Banfield v. Regatul Unit. Deci, orice reduceri de pensie pot fi cenzurate de instanța națională, dacă constituie violări ale art.1 din Protocolul nr.1 și art.14 din C.
Rezultă, că trebuie procedat la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de C. legalitatea; existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale; proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; nediscriminarea.
Înainte de a putea fi pusă în discuție problema dacă a fost prezervat un
„echilibru echitabil"; trebuie mai întâi să se stabilească dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia,
Iatridis v. Grecia, Wieczorek v. P.). Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Ingerința este „prevăzută de lege"; și anume de art.1-3 din L. nr.11., deci există o normă legală în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele
Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia). Este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză (precum condamnarea pentru infracțiuni săvârșite în legătură cu serviciul sau încetarea îndeplinirii condițiilor care permiteau păstrarea pensiei - cum ar fi nedepunerea declarației de lustrație), atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul săpoată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, R. v. P.).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială (L. nr. 2.) sau generală a pensiilor (L. nr.1.) nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii. D., prevederile art.180 alin.7 din L. nr. 1., instituie regula menținerii în plată a cuantumului pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterioare în vigoare, dacă acesta este mai avantajos. Același mesaj se desprinde și din deciziile C. Constituționale nr.46/2002.
Mai mult, stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din L. nr.1., reluat și de art. 26 din L. nr. 263/2010).
Având în vedere că o aplicare retroactivă a legii înfrânge flagrant principiul securității juridice (care se aplică unei situații legale finalizate, indiferent dacă aceasta a fost stabilită printr-un act judiciar sau administrativ, inclusiv printr-o decizie de pensionare a cărui efect este definitiv - art.88 din L. nr.1. - C. Moskal v. P.), aplicarea retroactivă a legii (L. nr.1.) față de partea reclamantă reprezintă o aplicare vădit eronată și arbitrară.
P.le aflate în plată nu pot fi recalculate în baza unei legi noi care încalcă însăși substanța dreptului la pensie (reducerea substanțială a nivelului pensiei poate fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate - C.
M. v. A.), ceea ce echivalează cu aplicarea retroactivă a legii de recalculare.
Instanța a apreciat totodată că reducerea pensiei reclamantului, justificată prin cele două scopuri legitime invocate (asigurarea echilibrului bugetar în condițiile crizei economice și eliminarea privilegiilor), menționate în expunerea de motive a L. nr. 1., nu respectă exigențele art. 1 din Protocolul nr.
1 la C.
În ceea ce privește nediscriminarea, instanța a reținut ca atunci când un stat decide prin propria sa voință să plătească pensii persoanelor în recunoașterea perioadelor de muncă ale acestora, atunci (fiind creată o bază legală suficient de clară în dreptul intern), îndreptățirea prezumată pentru un asemenea beneficiu cade sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art.14 din C.
Conform jurisprudenței C., „discriminare"; înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații analoage.
„Fără justificare obiectivă și rezonabilă"; înseamnă că distincția în discuție nu urmărește un scop legitim sau nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauzele D.H. și alții v. Republica Cehă, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a stabilit că diferențele de tratament sunt discriminatorii și contrare art.14, dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile se bucură de un tratament preferențial și această distincție nu prezintă nicio justificare obiectivă și rezonabilă (cauzele Stubbings și alții v. Regatul Unit,
Bunchen v. Republica Cehă).
Trebuie să fie prezentate în fața C. motive extrem de importante pentru a justifica diferența de tratament (cauzele Schuler - Zgraggen v. Elveția, Stec și alții v. Regatul Unit).
În speță de față, a existat o gravă și flagrantă violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din C., sub multiple aspecte, fapt care se impune prin forța evidenței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. C. solicitând modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii formulată de reclamant.
În motivarea recursului pârâta a arătat următoarele:
Este adevărat că pe parcursul activității și în momentul pensionării reclamantul a avut reprezentarea unei prestații de asigurări sociale astfel cum era aceasta reglementată prin normele speciale arunci în vigoare.
L. nu s-a aplicat retroactiv, ci numai de la data intrării sale în vigoare.
Avându-se în vedere evoluția crizei economice în prezent se aplică o serie de măsuri restrictive de acest gen.
Așa cum se reține în opinia separată de la fond pensia de serviciu are și o componență care nu reflectă contribuția.
D. C. Constituționale nr.873/(...) nu acordă beneficiul de drept la pensie pentru pensia suplimentară, acordată în limita resurselor statului.
Calculul respectiv este aplicat încă din (...) celorlalți beneficiari de pensie, în funcție de cota contribuției. Pensia reflectă modul în care s-au îndeplinit obligațiile de asigurări sociale, obligații în funcție de care rezultă și drepturile corelative, de pensie în acest caz.
Dreptul la pensie este un drept general și fiecare cetățean are drept egal în acest sens, așadar nu trebuie să existe derogări, acestea fiind cu adevărat neconstituționale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Procesul de recalculare a pensiei reclamantului s-a realizat în temeiul L. nr. 1., act normativ care pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor de serviciu.
Asupra fondului cauzei, raportat și la motivele invocate de reclamant în susținerea contestației, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prismafaptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție
(referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
Astfel, în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea L. nr. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analizade convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr.
1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție în D. nr. 29 din (...), instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. Constituționale.
Analizând ingerința S.ui prin prisma prevederilor art. 1 din Primul
Protocol la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. R. împotriva Poloniei din 28 aprilie
2009, paragraf 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În modsimilar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele R. împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
În C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile prevăzute de L. nr. 2. au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie de serviciu, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, acestea trebuie examinate din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009
și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O.în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă datorită situației similare analizate și în speța dedusă judecății, a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie
1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002,nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil
și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 2..
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiarul unei pensii de serviciu obținută în temeiul L. nr. 2.. În temeiul L. nr. 1. pensiile de serviciu au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1..
În concret, Curtea de A. reține că reclamanta a avut o pensie de serviciu în cuantum brut de 5.072 lei, cuantumul brut al pensiei recalculate fiind de
2.327 lei.
Prin urmare, pensia recalculată a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în septembrie 2010 în R., care este de
859 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nusuportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 -3 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C., împotriva Sentinței civile nr. 794 din 14 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:M. F. B.
GREFIER
G. C.
| ← Decizia civilă nr. 3731/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 157/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
