Decizia civilă nr. 4837/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4837/R/2012
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 5753 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată SC M. R. P. P. S., având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate av. S. L., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 noiembrie
2012, prin fax, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, iar în subsidiar, în cazul admiterii recursului, solicită obligarea la restituirea sumei 47.064 lei achitate asiguraților de către angajator înainte de modificarea art. 40 din OUG
158/2010, pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată, arătând în esență că instanța de fond mod corect a reținut că prevederile art. 40 din OUG nr. 1. se referă la asigurați și nu la angajați, în cauză beneficiarii indemnizației fiind persoanele asigurate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5753 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a admis acțiunea formulata de reclamantul SC M. P. P. S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C.
S-a dispus anularea Deciziei nr. E 177 din (...) emisa de pârâtă.
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 63.032 lei reprezentând indemnizații plătite asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate în perioada iulie 2009-septembrie 2010 precum și dobânda legală calculate la aceasta suma începând cu data de 8 aprilie 2011 și până la restituirea efectiva.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la data de (...), sub nr. 8897 reclamanta a solicitatrestituirea sumei de 92.485 lei reprezentând diferența dintre indemnizațiile de asigurări sociale plătite angajaților și contribuția datorata de angajator la F. R. pârâtei a fost în sensul că urmează a restitui doar suma de 29.272 lei pentru perioada octombrie 2010-decembrie 2010.
Împotriva acestui răspuns reclamanta a formulat contestație înregistrata sub nr. 13330/(...) prin care a solicitat, din nou, restituirea sumei de 63.062. La data de (...) parata a emis Decizia nr. E177 prin care a respins cererea reclamantei.
Unicul argument invocat de către pârâta în decizia de respingere a fost nerespectarea de către reclamanta a termenului de 90 de zile reglementat de art. 82 din O. nr. 60/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
OUG nr. 1.,actualizat prin O. nr. 4. precum și art. 40 din OUG nr. 1. modificata prin OUG nr. 3..
Analizând art. 82.din O. nr. 60/2006 modificat prin O. nr. 4. și art. 40 alin
1 din OUG nr. 1. modificata prin OUG nr. 3. a observat că acestea fac vorbire despre „. indemnizațiilor de asigurări sociale";.
Beneficiarii despre care s-a făcut vorbire la art. 40 din OUG nr. 1. modificata nu pot fi decât asigurații sistemului de asigurări sociale de sănătate, așadar angajații și nicidecum angajatorii. Termenul de 90 de zile invocat de parata s-a aplicat persoanelor asigurate, iar nu angajatorilor acestora, textele legale aplicabile raportului juridic dintre angajator și C. de asigurări fiind art. 38 alin 2 din OUG nr. 1. respectiv art. 77 alin 1 din O. nr. 60/2006, care nu reglementează vreun termen special înăuntrul căruia să fie imperativa solicitarea restituirii sumelor reprezentând diferența dintre indemnizațiile de asigurări sociale plătite angajaților ce se suporta din FNUASS și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul F.
În aceste condiții, decizia nr. E 177 emisa de parata la data de (...) a fost apreciată ca nelegală, astfel că instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE S. A J. C.solicitând casarea sentinței ca fiind netemeinică și nelegală și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, nefiind respectate prevederile art.38 alin. 2 și ale art.40 din OUG nr. 1. modificata și completata prin OUG nr. 3..
Potrivit dispozițiilor articolului 40 alin. 1 din OUG 1. modificata și completata, indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite, or reclamanta a înregistrat la sediul CAS C. cererea de restituire a indemnizațiilor aferente certificatelor de concediu medical emise în perioada iulie 2009 - septembrie 2010 la data de (...).
Prin intermediul art. II al aceleași OUG nr. 3. a fost acordat un termen tranzitoriu de 90 de zile, termen în care se mai puteau depune la casele de asigurări de sănătate cereri de restituire a sumelor plătite de angajatori.
Învederează faptul că din Nota de fundamentare elaborată cu ocazia adoptării OUG 3. se poate vedea sensul în care a fost adoptat actul normativ și care au fost modificările preconizate. În acest document la pct. 2 se dispune că reglementările preconizate în cuprinsul ordonanței de urgenta au ca finalitate protecția prin gestionarea eficienta a F.ui Național Unic de A. S. de S., prin instituirea de masuri ce constau în principal, în eficientizarea activității de acordare și verificare a certificatelor de concediu medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și responsabilizarea atât a medicilor prescriptori cât și a asiguraților beneficiari de certificate de concediu medical, în conformitate șicu legislația similara a altor state membre ale Uniunii Europene. De asemenea a fost redus termenul în care indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative de la trei ani la 90 de zile. În acest fel se evita grevarea bugetului pe anul în curs cu sume aferente anilor anteriori (chiar și cu trei ani în urma) și pe care la momentul constituirii bugetului fondului C. Naționala de A. de S. nu le putea prevedea. Se urmărește așadar responsabilizarea beneficiarilor de a depune într-un termen considerat optim documentele justificative la casele de asigurări de sănătate în vederea efectuării plății indemnizațiilor de regula în același an calendaristic și deci în același buget de fond. A. în vedere ca aceasta norma este noua, s-a creat o norma tranzitorie în cuprinsul art. II.
Din ansamblul prevederilor OUG 1., se observă faptul că salariatul nu este abilitat să depună la casa de asigurări de sănătate cererea de restituire a indemnizațiilor și nu se poate substitui în drepturi angajatorului.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 36 alin. 2 din OUG nr. 1. potrivit cărora salariatul este obligat să prezinte certificatul de concediul medical plătitorului până cel târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost eliberat, iar conform prevederilor alin. 3 al aceluiași articol plata indemnizațiilor se face cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectiva.
Salariatul prezintă numai certificatul de concediu medical angajatorului, iar acesta este cel care poate sa solicite în baza actelor justificative plata indemnizațiilor. Din economia OUG 1. rezulta în mod evident faptul că termenul de 90 de zile reprezintă termenul de prescripție în care angajatorii pot solicita sume reprezentând indemnizațiile plătite de către aceștia asiguraților și nicidecum termenul în care salariații pot să solicite plata certificatelor de concediu medical.
Certificatele de concediu medical eliberate pana la data de (...) și implicit cererile de restituire a indemnizațiilor plătite de angajator asiguraților mai puteau fi depuse de către aceștia în 90 de zile, adică până în 26 iulie 2010, iar cererile aferente certificatelor de concediu medical emise ulterior datei de (...) se puteau depune la casa de asigurări de sănătate în vederea restituirii sumelor într-un termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept sa le solicite (25 a lunii următoare celei în care s-a născut dreptul).
Consideră justificat refuzul de a restitui reclamantei, indemnizațiile aferente perioadei iulie 2009-septembrie 2010, fiind evident faptul că aferent acestor luni nu a depus cererea de restituire în termenul legal de 90 de zile.
În ceea ce privește obligarea Casei de A. de S. C. la plata dobânzii legale ca1culate începând cu data de (...) și până la restituirea efectivă, învederează faptul ca instituția recurentei nu se află în culpa respectând dispozițiile legale referitoare la concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, CAS C. a aplicat cu buna credința dispozițiile legale sus precizate și nu poate fi obligată la plata de dobânzi și nici nu pot fi reținute cheltuieli de judecata în sarcina acesteia.
Reclamanta intimată SC M. R. P. P. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea rețineurmătoarele:
Potrivit prevederilor art. 38 din OUG nr. 1., privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, în forma în vigoare la data la care a fost emisă decizia contestată: „(1) Sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență,se suportă din bugetul F.ui național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă. (2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul F.ui național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.";
Prin recursul formulat recurenta consideră că în mod greșit nu s-au aplicat de către prima instanță prevederile art. 40 alin. 1 din OUG nr. 1., în forma în care acestea au fost modificate prin O. nr. 3., având următoarea redactare:
„Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";, acesta fiind și temeiul pentru care intimata pârâtă C. de A. de S. C. a respins prin decizia contestată cererea de restituire formulată de reclamantă.
Curtea apreciază că nu se poate reține incidența în cauză a prevederile art. 40 alin. 1 din OUG nr. 1., astfel cum a fost modificată prin O. nr. 3., deoarece așa cum în mod corect arată intimata, acestea nu reglementează raporturile dintre casele de asigurări de sănătate și angajatori, ci se aplică doar între raporturile dintre angajatori și asigurați.
În primul rând, în cuprinsul art. 40 alin. 1 al OUG nr. 1., se prevede faptul că „Indemnizațiile pot fi solicitate";, or este evident că această prevedere nu vizează sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă și care se recuperează, ci se referă la indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate la care au dreptul asigurații persoane fizice.
Astfel, prevederea de la art. 38, care instituie dreptul angajatorilor de a-și recupera anumite sume, nu face vorbire de „., ci de „. reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă";.
În al doilea rând, în cuprinsul aceleiași dispoziții legale, se face referire la faptul că termenul de 90 de zile curge „de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";, așadar s-a avut în vedere „beneficiarul";, calitate pe care o poate avea doar persoana fizică asigurată (angajat cu contract individual de muncă, funcționar public etc.) care are dreptul de a beneficia de indemnizație de sănătate, iar nu angajatorul persoana juridică care având obligația de a achita cota de contribuție pentru concedii și indemnizații, are dreptul la recuperarea unei sume cu titlu de diferență între indemnizațiile plătite și contribuțiile achitate.
Mai mult decât atât, la art. 39 alin. 1 s-a prevăzut că „Indemnizațiile se achită beneficiarului, reprezentantului legal sau mandatarului desemnat prin procură de către acesta";.
În al treilea rând, textul mai sus citat cuprinde mențiunea depunerii
„actelor justificative";, or potrivit art. 36 din ordonanță acestea sunt certificatele de concediu medical prezentate de asigurați angajatorilor pentru calculul și plata indemnizațiilor, iar nu actele pe baza cărora se restituie angajatorilor sumele prevăzute la art. 38.
În aceeași ordine de idei, nici Normele de aplicare a OUG nr. 1., nu califică pe angajatori ca fiind „. și nici nu le acordă dreptul de a „. indemnizații";, ci stabilesc că „Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în lunarespectivă, se recuperează din bugetul F.ui național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate";.
În situația în care legiuitorul ar fi înțeles să instituie un termen de prescripție special în ceea ce privește dreptul angajatorilor de a recupera sume reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate, o atare prevedere ar fi trebuit să se regăsească în actul normativ în cuprinsul art. 38.
Ca atare, față de terminologia utilizată de legiuitor, Curtea reține că raportarea prevederilor inserate prin OUG nr. 3. care instituie un termen de prescripție de 90 de zile cererile formulate de angajatori pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate, ar fi constituit o aplicare greșită a legii, criticile formulate de recurentă nefiind fondate.
Mențiunile cuprinse în nota de fundamentare ce a însoțit proiectul OUG nr.
3., nu sunt de natură a conduce la modificarea soluției adoptate de prima instanță, întrucât acestea nu fac parte integrantă din respectiva ordonanță și nu au un caracter normativ.
Într-adevăr, prin art. II al aceleași OUG nr. 3. a fost acordat un termen tranzitoriu de 90 de zile, însă acesta nu a vizat termenul în care se puteau depune la casele de asigurări de sănătate cererile de restituire a sumelor plătite de angajatori, ci a prevăzut că „Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanței de urgență";, fără a face nici o referire la cereri de restituire, cum în mod nefondat susține recurenta.
În speță, reclamanta a solicitat prin cererea din data de 18 martie 2011 restituirea sumelor aferente perioadei iulie 2009 - septembrie 2010, ori față de această împrejurare Curtea constată că cererea a fost formulată fără a fi depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut la art. 3 din Decretul nr.
167/1958, în vigoare pentru perioada în litigiu, motiv pentru care pârâta trebuia să dea curs solicitărilor reclamantei și să procedeze la restituirea sumei de
63.032 lei reprezentând indemnizații plătite de către societatea reclamantă în calitate de angajator asiguraților, care au depășit suma contribuțiilor datorate de acesta, iar nu la respingerea cererii restituire ca fiind tardivă, ignorându-se prevederi legale.
Față de prevederile OG nr. 9. (în vigoare la data la care erau datorate sumele în litigiu), se constată a fi corectă și dispoziția primei instanțe de obligarea a pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă sumelor de restituit, întrucât întârzierea la plată se datorează culpei pârâtei.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 5753 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului, casării în tot a sentinței și trimiterii cauzei spre competentă soluționare în jurisdicție de contencios administrativ - fiscal la Tribunalul Cluj
G. C.
GREFIER
Red. S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond: M.F. B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că în cauză se impunea admiterea recursului declarat de C. DE A. DE S. A J. C., casar ea în totalitate a se ntinței recurate și tr imiterea cauzei spre
competentă soluțio nare în primă i nstanță în jurisdicție de contencios administrativ la Tribunalul Cluj.
Astfel, în mod greșit prima instanță a calificat prezentul litigiu ca fiind unul de asigurări sociale și nu un litigiu de contencios administrativ-fiscal, astfel încât înmod eronat această cauză a fost considerată ca fiind de competența jurisdicției asigurărilor sociale, fiind soluționată, în consecință, și în complet nelegal constituit.
Principala confuzie pe care prima insta nță a făcut -o în cau ză, pornește de
la înțel esul noțiunii de „. indemnizațiilor de as igur ăr i soc iale de s tat.
Curtea reține că această noțiune este clarificată chiar de art.1 din O.U.G.nr. 1., beneficiari ai indemnizațiilor de asigurări sociale de stat fiind doar persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Nu poate fi reținut ca fiind beneficiar al unor asemenea indemnizații angajatorul c are pl ăteș te aces te dre p tur i de as igur ăr i soc iale de s ăn ătate întrucât, potrivit disp.art.38 alin.2 din O.U.G. nr. 1. și ar t.77 d in O. nr. (...) al M.ui
S ăn ătăț ii ș i al C ase i N aț ion ale de A. de S. privind aprobarea Normelor de aplicare a
preveder ilor aces te i o rdon anțe, sumele a căror restituire/recuperare o pot cere
plătitorii de la F. național unic de asigurări sociale de sănătate, din
creditele bugetare prevăzute cu această destinație, nu reprezintă
indemnizații propriu -zise, ci sume d e bani reprezentând diferențe dintre
indemnizațiile plătite de către angajatori asiguraților și suma
contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă.
De al tf el, ace as tă s itu aț ie rezul tă cu ce r titud ine d in Anexa nr.12 la O. nr.(...) ce cuprinde formularul cererii de restituire/virare a unor asemenea
diferențe, ce trebuie completat de către a ngajator și Anexa nr.13 la ordin
privind modelul referatului de aprobare/respingere a plății sumelor
reprezentând diferențe dintre "t otalul cuantumului prestațiilor de
suportat din bug etul FNUASS pen tru concedii și i ndemnizații plătit e
salariaților proprii "; și "Totalul contribuțiilor pentru concedii și
indemnizații datorat de angajator"; pe o anumită lună/perioadă.
Conform art.77 din acest ordin, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul F.ui național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.
Pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, angajatorul depune la registratura casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă conform modelului prevăzut în anexa nr.12, la care se atașează Declarația privind obligațiile de plată prevăzută la art. 1, precum și, după caz, dovada achitării contribuției pentru concedii și indemnizații, pentru perioada anterioară pentru care se solicită restituirea.
Cererea va fi analizată de compartimentul de specialitate din cadrul casei de asigurări de sănătate, care va întocmi referatul de propunere spre aprobare a cererii de restituire sau, după caz, de respingere cu motivarea acesteia, referat avizat de personalul împuternicit să exercite viza CFP.
Referatul, semnat de directorul executiv al Direcției management și economică, va fi supus aprobării președintelui-director general, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.
Pe baza referatului aprobat se întocmesc: ordonanțarea de plată, ordinul de plată, borderoul ordinelor de plată prevăzut în anexa nr. 14 sau, după caz, comunicarea de respingere a plății prevăzută în anexa nr. 15. În termen de 30 zile de la depunerea cererii de restituire, casa de asigurări de sănătate va efectua plata sumelor aprobate sau va transmite solicitantului comunicarea de respingere a plății.
În speță, ceea ce contestă reclamanta prin prezenta acțiune este decizia nr. E177/(...) a CASEI DE A. DE S. C. prin care a fost respinsă contestația sa împotriva refuzului intimatei de restituire a diferențelor dintre totalul cuantumului prestațiilor suportate de către recurentă, din bugetul FNUASS, pentru concedii și indemnizații plătite salariaților proprii și totalul
contribuțiilor pentru concedii și indemnizați i datorat de angajator pentruperioada iulie 2009 - septembrie 2010, precum și dispoziția de refuz a
restituirii, ce a fost comunicată cu adresa nr. 5., emisă în temeiul Anexei nr.13 din O. nr.(...).
Mai mult, prin această decizie, autoritatea publică emit entă a indicat
ex pres că ace asta poate fi cont estată la instanța de contencios
administrativ competentă.
Decizia a cărei anulare s -a solicitat în cauză a fost emisă de către C. de
A. de S. C., în urma plângerii prealabile depuse de către reclamantă.
De altfel, acțiunea a și fost introdusă în mod corect de către reclamanta-recurentă la instanța de contencios adminsitrativ -fiscal
competentă, care î nsă, astfel cum rez ultă din încheierea de ședință din dat a
de (...), a transpus judecarea cauzei instanței de as igurări sociale, având în
vedere că, în raport de obiectul cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art.52 din
O. nr.1..
Consider că în mod greșit instanța ce a fost investită inițial cu judecarea pricinii a admis excepția de necompetență materială invocată de către intimata C. de S. P. C., care a considerat, prin întâmpinarea formulată la data de (...), că pricina se impune a fi judecată în jurisdicție de asigurări sociale, cu toate că, prin decizia emisă, aceeași instituție a statului a indicat că aceasta poate fi contestată în contencios administrativ.
Astfel, prin referatul nr. 5., emis în temeiul Anexei nr.13 din O. nr.(...), C. de A. de S. C.-S. A. C. și C.-a răspuns reclamantei, la cererea sa formulată la data de (...), că nu i s-a aprobat restituirea sumei de 63032 lei solicitate, pe motiv că cererea nu a fost formulată în termenul legal de 90 de zile prevăzut de art.82 din O. nr.60/2006
Prin urmare, reclamanta în prezenta cauză nu solicită un drept de asigurări sociale în înțelesul art.155 din Legea nr.19., ci un drept de natură fiscală, de a-i fi restituite de către S. sumele de bani avansate cu tilu de indemnizații de asigurări de sănătate.
De altfel, în acest sens este și art.52 din O.U.G. nr. 1., potrivit căruia doar litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor
prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se soluționează de către
instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale.
Curtea reține că în cauză litigiul nu are ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor, ci recuperarea unor sume de bani de către plătitorii unor indemnizații, din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, cu respectarea procedurilor administrativ-fiscale prevăzute de O. nr.(...).
În situația în care plătitorul se consideră vătămat în drepturile sale prin aceste acte administrativ-fiscale, cu certitudine acesta se poate adresa în vederea proteguirii acestora doar instanței de contencios administrativ-fiscal competente, în temeiul art.1 și 8 din Legea nr.554/2004.
Apreciez că mai trebuiau avute în vedere în acest sens și următoarele dispoziții legale:
Potrivit art.1 alin.1 din C. fiscal, acest cod stabilește cadrul legal pentruimpozitele și taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat
și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora.
Conform alin.3 din același cod, în materie fiscală, dispozițiile codului
prevalează asupra o ricăror prev ederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile C.ui fiscal.
Art.1 alin.1 din C. de procedură fiscală prevede că acesta reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de C. fiscal.
A..2 al aceluiași articol prevede că: " Prezentul cod se aplică și pentru
administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea cr eanțelor
provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetuluigeneral consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.";
Art.22 din același Cod definește ca fiind creanțe fisc ale , drepturile patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât
și cuantumul creanțelor fiscale , reprezentând drepturi determinate constând în:a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea
taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și a al tor sume care constituie venituri ale bugetului general
consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.
Potrivit disp.art.135 din O.G. nr.92/2003 privind C. de procedură
fiscală republicat , intitulat „Prescripția dreptului de a cere compensarea
sau restituirea";:
„Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau
restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1
ianuarie a anulu i următor celui în care a luat naștere dreptul l a compensare sau restituire.";
Mai trebuie menționat că, î ncepând cu data de (...), Agenția Națională de A.
F., inițial, conform H.G. nr.1574/2003, actualmente, potrivit H.G. nr.109/2009,
colectează veniturile datorate bugetului de stat cu titlu de impozite și contribuții sociale.
În acest sens, prin adresa nr.60609A, 32210/(...), depusă la dosar, poziția
Agenției Naționale de A. F.-Ministerul Finanțelor Publice -, în ceea ce priveșt einterpretarea disp.art.38-40 din O.U.G. nr.1. și a art. 135 din O.G. nr.92/2003,
este în sensul că, și în prezent, după a doptarea O.U.G.nr.3., „termenul în care
pot fi recuperate i ndemnizațiile de c oncedii medicale p lătite de angajatori
asiguraților din contribuțiile datorate pentru lunile următoare, prin reportare la
rd.2 din declarațiile care se depun în perioada următoare, este în cadrul
termenului de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat
naștere dreptul la restitu ire.";
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.304 pct.3 și 1, a art.312 alin.2 și 6 Cod.proc.civilă, consider că se impunea admiterea recursului formulat de C. de A. de S. a J. C., casarea în totalitate a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță T.ui C., în jurisdicție de contencios administrativ-care de altfel a fost instanța inițial investită cu soluționarea acestei cauze.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.- (...).
Judecător,
C. M.
← Decizia civilă nr. 891/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 229/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|