Decizia civilă nr. 754/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Decizii civile - asigurări sociale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 754/R/2012

Ședința 20 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta V. M. S. împotriva sentinței civile nr. 5280 din 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B.-N., având ca obiect contestație decizie de pensionare L.

1..

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 13 februarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin contestația formulată, contestatoarea V. M. S. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimata C. județeană de pensii B.-N., să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr.102.526 din (...) la o pensie de asigurări sociale în cuantum de 796 lei;obligarea pârâtei la menținerea deciziei din data de (...) prin care s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 2.699 lei cu obligarea pârâtei la plata diferenței dintre cuantumul pensiei de serviciu în cuantum de 2.699 lei și pensia recalculată în cuantum de 796 lei, începând cu data de (...) și până la zi.

La data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea V. M. S., împotriva deciziei nr. 1./(...) privind recalcularea pensiei de serviciu emisă de intimata C. județeană de P. B.-N. cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată se fundamentează pe următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1. din (...) privind recalcularea pensiei de serviciu s-a stabilit în favoarea contestatoarei V. M. S. o pensie de asigurări sociale de 796 lei, reținându-se în cuprinsul actului contestat (f.8) că „în conformitate cu prevederile art.2 alin. 1 coroborat cu art. 3 din L. 1., pensia de serviciu stabilită prin decizia nr. 80771/0(...) a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1., în cuantumul recalculat prin prezenta decizie";. Anterior, în calitate de beneficiar al pensiei de serviciu acordată conform L. nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, contestatoarea încasa o pensie de serviciu de 2699 lei (f.7). In prezent primește 796 lei contravaloare a pensiei de asigurări sociale.

P. art. 1 din L. nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, la data intrării in vigoare a acestei legi, categoriile de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul L. nr.1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, respectiv, pensiile militare de stat,pensiile de stat ale polițiștilor ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular, pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă și pensiile de serviciu ale personalului C. de conturi. P. art.3 din lege, pensiile prevăzute de art.1 stabilite potrivit prevederi legilor cu caracter special cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legea nr.1., iar recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual în sistemul public se face pe baza documentelor existente în dosarele de pensii.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că pensiile de serviciu ale categoriilor profesionale înainte enumerate nu au fost anulate, ci doar cuantumulacestora a fost recalculat în funcție de principiul contributivității, astfel că, prin L.

1., pensia de serviciu stabilită anterior în favoarea contestatorului nu a fosteliminată, ci doar a fost transformată în pensie pentru limită de vârstă în înțelesul

L. nr.1..

Că dispozițiile legale care reglementează pensia de serviciu nu au eliminate, reiese și din faptul că, prin L. nr.1., nu au fost abrogate prevederile din L. nr.94/1992 republicată, ale L. nr. 567/2004, ale L. nr. 96/2006, ce reglementează pensiile de serviciu în favoarea acestei categorii profesionale, care prevăd nu numai modul de calculare a cuantumului pensiei de serviciu, ci și condițiile în care se acordă pensia de serviciu, condiții derogatorii față de dreptul comun(L. nr.1.), în ce privește stagiul de cotizare minim ce trebuie realizat în funcțiile de consilier de conturi și respectiv de auditor public extern și, prin urmare, aceste dispoziții legale nefiind abrogate și după intrarea în vigoare a L. nr.1., această categorie profesională se va putea pensiona în raport de aceste condiții mai favorabile, numai că, în privința cuantumului pensiei, acesta se va determina conform principiului contributivității, fiind pensii pentru limită de vârstă, conform înțelesului dat de L. nr.1., fiind înlăturată din cuantumul pensiei partea care se suporta din bugetul de stat.

Așa fiind, aserțiunea referitoare la anularea pensiei de serviciu nu esteîntemeiată.

Cuprinsul actului contestat atestă atât considerentele de fapt, cât și pe cele de drept pe care se întemeiază decizia emisă de intimată, indicând expres datele referitoare la vârsta beneficiarului , stagiul de cotizare realizat, numărul de puncte realizate , punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, criterii obiective avute în vedere la recalculare.

Nu pot fi împărtășite nici criticile formulate de contestatoare privind neconcordanța dintre legea internă și C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Chiar dacă aceste critici au fost examinate de Curtea constituțională a

României cu ocazia soluționării obiecțiilor de neconstituționalitate a L. nr.1.(anterior promulgării ei) instanța de judecâtă este competentă să analizeze aceleași critici din perspectiva articolelor 11 și 20 din Constituție.

În consecință, constatarea anterioară a constituționalității L. 1. nu împiedică judecătorul cauzei, să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C.i, verificare care trebuie făcută în funcție de jurisprudența CEDO în materie.

Critica potrivit căreia, prin L. nr.1. care dispune că pensiile de serviciu devinpensii în înțelesul L. nr.1., se încalcă principiul neretroactivității legii civile și senesocotește dreptul câștigat, astfel că nu poate fi considerată lege în sensul C.i,nu este întemeiată.

T. reține că pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din Constituție. Chiar dacă pensiile speciale, au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, ele pot fi totuși eliminate dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, Curtea constituțională a României, prin D. nr.8., a reținut că o atare rațiune este dată și că aceasta reiese din expunerea de motive a legii, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.

Așa cum a reținut și Curtea constituțională, prin D. nr.8., tribunalul constată că, în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate sau prestații care deși au fost încasate ulterior apariției legii, au fost datorate pentru perioada anterioară intrării ei în vigoare, s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin.(2) din Constituție. Textele de lege respectă art.15 alin.2 din Constituție pentru că afectează pensiile speciale doar pentru viitor și numai în ce privește cuantumul acestora, iar celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate și că legea nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării legii în vigoare. O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

În ce privește noțiunea de bun, prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C.,

Curtea constituțională, soluționând obiecțiile de neconstituționalitate, a examinat legea și din această perspectivă și a statuat că partea necontributivă a pensiei se include în această noțiune și reprezintă un drept câștigat, însă numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la intrarea în vigoare a legii și că suprimarea acestora pe viitor nu are semnificația unei exproprieri. De asemenea, în D. nr.8., referitor la noțiunea de bun, analizată prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C., Curtea constituțională a reținut că CEDO, în cauza Muller contra Austriei a arătat: convenția garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane ce a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar că acesta nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anume cuantum.

T. a reținut că, în speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunuluirecunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C. deși acesta acoperă și drepturile patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, în cazul de față, însă, așa cum s-a arătat mai sus, constituie bun doar dreptul la pensie conferit prin lege iar nu și întinderea concretă a cuantumului acesteia, care poate evolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru că admițând ointerpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensiei odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO. Contestatorul, în calitate de pensionar în baza legii speciale și beneficiar al unei pensii de serviciu, a beneficiat de un bun în sensul jurisprudenței CEDO, dar această noțiune convențională nu acoperă și cuantumul pensiei avute la un moment dat. Așa fiind, în condițiile în care pensia acordată prin decizia contestată, calculată potrivit algoritmului prevăzut de L. nr.1., respectă principiul contributivității, nu se poate considera că, prin aceasta, contestatorul ar mai fi în continuare îndreptățit la un supliment asigurat din bugetul de stat, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze unitar pensiile reglementate prin legi speciale și să fie plătită cu titlu de pensie doar suma corespunzătoare contribuțiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat.

Se constată că prin recalculare a fost redus cuantumul pensiei doar cuprivire la partea plătită din bugetul statului și nu și cu privire la pensiacuvenită contestatorului din bugetul asigurărilor sociale, potrivit contribuției sale din perioada activă și cum legea în baza căreia i-a fost acordată contestatorului pensia de serviciu prevedea, la data acordării, că partea ce depășește pensia contributivă se suportă din bugetul de stat, posibilitatea ca statul să reducă sau să înlăture acest supliment era cunoscută contestatorului încă de la pensionare, cât timp acordarea acestui supliment nu are la bază contribuția sa la fondul de pensii, ci este lăsată la latitudinea statului, în funcțiede posibilitățile acestuia de acordare.

Prin urmare o „speranță legitimă"; a contestatoarei cu privire la dreptul de a încașa un anumit cuantum al pensiei s-a putut naște cert doar cu privire lapartea din pensie corespunzătoare contribuției sale din perioada de activitate.

T. reține că, deși Curtea a statuat în cauza Muler contra Austriei , că art.1 din Primul Protocol adițional nu garantează dreptul de a primi o pensie într-un anumit cuantum, în spețe concrete s-ar putea ajunge, în anumite situații la concluzia încălcării C.i atunci când, în circumstanțele concrete ale unui caz dat persoana ar urma să suporte o sarcină disproporționată și excesivă (de exemplu, prin reducerea pensiei situația financiară a familiei ar fi grav afectată, nemaiputând să fie plătite ratele, întreținerea pensionarul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistență). Totuși și, în aceste situații, CEDO a reținut că, reducerea pensiilor nu trebuie analizată ca fiind o ingerință sub forma „privării de proprietate"; ci din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor (Hotărârea - Aizupurua O. c. Spaniei, 2 februarie 2010).

În acest sens, tribunalul reține că, în concret, deși cuantumul pensiei contestatoarei a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, în condițiile în care salariul minim brut pe economie este doar de 600 lei iar pensia minimă este de 350 lei astfel că prin reducerea cuantumului pensiei, contestatorul nu a suportat o sarcină disproporționată și excesivă.

P.le speciale fiind instituite si reglementate de legiuitor prin legi speciale, în funcție de anumite considerente legate de statutul anumitor categorii profesionale, tot prin lege, pe baza principiului simetriei juridice, pot să fie modificate ori transformate în pensii de drept comun pentru limită de vârstă potrivit legii cadru, fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.

Din această perspectivă, tribunalul a observat că deși s-au formulat critici sub aspectul modului de determinare de către intimată a cuantumului punctajului stabilit, nu s-aprobat faptul că intimata nu a avut în vedere toate sporurile și premiile realizate de aceasta, tribunalul reținând că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr.1., la determinarea cuantumului pensieicontestatoarei fiind luate în calcul toate veniturile probate cu adeverințe, aflate la dosarul de pensie, nici referitor la împărțirea punctajului..

În măsura în care contestatoarea a realizat și alte venituri dar pentru care nu a depus adeverințe la intimată poate solicita acesteia recalcularea pensiei pe baza actelor pe care va trebui să le depună anexate cererii de recalculare. P. art. 86-88 din L. nr. 1. este prohibit ca beneficiarul pensiei să se adreseze direct instanței de judecată pretinzând recalcularea drepturilor de asigurări sociale, atribuțiile instanței, instituite imperativ de legiuitor fiind acelea de cenzurare a deciziilor de recalculare, (ne)favorabil, emise de intimată în urma rezolvării cererii de recalculare adresată acesteia în prealabil.

T. a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea principiuluinediscriminării prevăzut de art.14 din CEDO pentru că, deși prin decizia C. constituționale nr.8., s-a constatat că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională, pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției și ca o consecință a acesteia pensia de serviciu a magistraților a fost menținută în continuare, deoarece, pe de o parte, principiul constituțional al independenței justiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatorul iar, pe de altă parte, între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile,întrucât statutul profesional reglementat prin legile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități și instituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale.

Așa fiind, înseamnă că există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a se face un tratament diferențiat, iar această justificare a fost argumentată de către instanța de contencios constituțional prin D. nr.8., prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp.art.1 lit.c din lege, referitoare la transformarea pensiei de serviciu a magistratului în pensie de drept comun în înțelesul L. nr.1..

Nu este întemeiată nici susținerea contestatoarei potrivit căreia măsuraeliminării pensiei de serviciu de care a beneficiat anterior ar încălca dispoziția instituită de art.180 din L. nr.1., or cea similară din actul normativ de instituire a pensiei de serviciu,în sensul că s-ar impune menținerea în plată a cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei, respectiv cel primit anterior de contestator, pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite și calculate anterior pe baza stagiului de cotizare și punctajului realizat, calculat potrivit 76 din L. nr.1. or, în cauză, cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială, din veniturile realizate iar, pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-șigăsește aplicare în cauză.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept contestația a fost respinsă ca neîntemeiată. Rezolvarea nefavorabilă a pretenției principale de anulare a deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, impune și modul de soluționare al cererii accesorii privind obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu de 2699 lei și cea acordată în urma recalculării de 796 lei, cu începere din data de 01 septembrie 2010 și până la zi, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, neexistând niciun temei legal în acest sens.Intimata nu a solicitat obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

În termen legal, a declarat recurs contestatoarea V. M. S., solicitândmodificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației.

În motivarea recursului reclamanta a arătat că hotărârea instanței de fond este contradictorie întrucât deși s-au reținut dispozițiile art. 11 și 20 din Constituție, soluția s-a întemeiat exclusiv pe considerentele D. nr. 8. și 8. ale C. C..

S-au reiterat criticile formulate prin acțiunea introductivă și a criticat considerentele D. nr.8. a C. C. din perspectiva art.124 alin.2 din Constituție, datorită excluderii categoriei profesionale a magistraților de la aplicabilitatea L. nr.1..

S-a apreciat că instanța de fond trebuie să analizeze cauza și din perspectiva art.14, din C. E., a art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la C. E., la art.44 alin.3, art.47 alin.2 și art.57 din Constituție precum și din prisma jurisprudenței C. E..

Recurenta a mai invocat că în mod greșit instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 68 din L. 567/2004 nu au fost abrogate de L. 1., dar că din acest text de lege rămân în vigoare doar prevederile privind condițiile în care se acordă pensia de serviciu, întrucât aceste dispoziții erau în vigoare la data pensionării astfel încât nu se poate susține că nu mai au aplicabilitate în ceea ce privește cuantumul pensiei de serviciu.

Referitor la capătul de cerere formulat în subsidiar, s-a arătat că nu îi sunt incidente dispozițiile art. 86-88 din L. 1. întrucât nu se regăsește în vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 95 și 169 din această lege.

S-a mai arătat că a invocat la fondul cauzei și excepția de neconstituționalitate a L. 1., asupra căreia tribunalul nu s-a pronunțat, însă această omisiune a instanței de fond nu are relevanță în speță întrucât nu împiedică judecătorul național să verifice dacă legea în discuție este în concordanță cu prevederile C.i E..

Prin precizările scrise depuse de reclamantă (f. 32)după pronunțarea deciziei nr.29/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a contestat dezlegările instanței supreme în sensul limitării controlului judiciar concret la examinarea depășirii „pragului de dificultate"; apreciind că nu seimpune să dovedească scăderea nivelului de trai sub acest prag.

S-a mai invocat că diminuarea pensiei ca urmare a recalculării nu acoperă cheltuielile curente cu întreținerea personală, întreținerea locuinței, respectiv cu sprijinirea fiului care este student.

Nu au fost administrate probe noi.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Contrar celor invocate de recurentă, Curtea constată că instanța de fond a analizat criticile formulate de contestatoare privind neconcordanța dintre L. 1. și art. 1 Protocolul 1, respectiv art. 14 din C. E. a D. O., iar faptul că prin analiza concretă realizată instanța de fond s-a ajuns la o concluzie similară cu cea a C. C. din cadrul controlului obiectiv realizat de aceasta nu poate determina o altă soluție, în condițiile în care nu se poate porni de la premisa că cele două tipuri de analiză trebuie să conducă la concluzii diferite. În consecință, considerentele hotărârii instanței de fond nu sunt contradictorii, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este întemeiat.

Referitor la al doilea motiv de recurs invocat, în plus față de considerentele expuse judicios de instanța de fond, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și

Justiție și ale C. E. a D. O.:

1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție.

Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cudispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-

12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).

2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție

Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta

Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare.

„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din

Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.

În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..

Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărareadrepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§

48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și

40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.

1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; dinanaliza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva

Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și

Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie

2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,

C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";

3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma , E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva României.

„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil șiaccesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004.

Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .

În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 796 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul

2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.

De asemenea, nu sunt relevante în sensul D. nr. 29/20111, cheltuielile efectuate în legătură cu administrarea și întreținerea locuinței deoarece acestea reprezintă cheltuieli curente cotidiene, care revin oricărui proprietar al unui imobil, având prin urmare un caracter obișnuit și normal, care nu pot caracteriza o situație excepțională când este depășit pragul de dificultate.

Deși reclamanta a invocat și imposibilitatea de a se întreține pe sine, respectiv pe fiul acesteia, nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens. Curtea consideră că doar trimiterea la cuantumul diminuat al pensie nu este suficient pentru a conduce la concluzia existenței unei situații excepționale în sensul deciziei nr. 29/2011.

Referitor la faptul că măsura de recalculare a pensiilor a avut un caracter intempestiv și că reclamanta mai avea posibilitatea să lucreze până la vârsta de

65 de ani, Curtea reține pe lângă cele statuate de Curtea E. a D. O. în D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva României, că prin art. 8 din OUG 59/2011 s-a prevăzut posibilitatea de stabilire a stagiului complet de cotizare în funcție de cel utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, așa cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, astfel încât faptul că reclamanta s-a pensionat mai repede poate determina un stagiu complet de cotizare mai mic și, implicit, un cuantum al pensiei mai mare, în condițiile aplicării D. nr. 4/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Cum, în cauză, reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate (deși s-a pus în discuție D. nr.

29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant), Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.

Nici al treilea motiv de recurs invocat nu este întemeiat. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 68 din L. 567/2004 nu au fost abrogate prin L. 1. (fiind abrogate expres numai prin art. 196 lit. f din L.

263/2010). Însă art. 12 din L. 1. prevede în mod expres că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în D. nr. 8., această reglementare are semnificația faptului că art. 68 din L. 567/2004 trebuie interpretat coroborat cu L. 1., ceea ce înseamnă că rămân în vigoare condițiile de pensionare specifice personalului auxiliar de specialitate, acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noualege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.

Relativ la capătul de cerere subsidiar, se reține că recurenta nu a indicat expres care sunt sporurile și premiile care nu au fost luate în considerare la recalcularea pensiei sale și nici dacă acestea erau menționate în actele depuse la pârâtă pentru stabilirea pensiei. În consecință, acest capăt de cerere nu putea fi analizat pe fond. De asemenea, în situația în care veniturile de care se prevalează reclamanta nu sunt evidențiate în actele depuse la pârâtă, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 169 din L. 1. (care reglementează recalcularea pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia), procedura de recalculare fiind cea prevăzută de art. 85 și 86 din L. 1. pentru stabilirea dreptului la pensie.

Deși a invocat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată prin cererea de chemare în judecată, recurenta nu a solicitat casarea cauzei cu trimitere pentru această omisiune sau sesizarea C. C. de către instanța de recurs, în memoriul de recurs arătându-se în mod expres că această omisiune nu are relevanță întrucât judecătorul național poate să verifice dacă L. 1. este în concordanță cu C. E. a D. O..

În fine, în ceea ce privește discriminarea invocată de reclamantă în legătura cu jurisprudența altor instanțe care au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a deciziilor de recalculare emise în temeiul L. 1., se reține că singurul remediu prevăzut de dreptul intern pentru asigurarea practicii unitare este recursul în interesul legii, iar prezenta hotărâre este conform D. nr.

29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie. De altfel, în C. Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010 instanța europeană a statuat că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf 30).

Pentru aceste considerente, constatând că niciunul dintre motivele de recurs nu sunt întemeiate Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamantei. F. cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. M. S. împotriva sentinței civile numărul 5280 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul

(...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

L. D. D. G.

S. D.

C. M.

Red. /dact./ DG

2 ex./(...)

Jud.fond: C.N.

← Decizia civilă nr. 3392/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări...  Decizia civilă nr. 1166/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 754/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale