Decizia civilă nr. 4923/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4923/R/2012

Ședința din 26 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul S. G. împotriva sentinței civile nr. 8964 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de pensionare revizuire pensie.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 19 noiembrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 8964 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. G. împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform deciziei privind revizuirea pensiei nr.2./(...) reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de (...).

În conținutul acestei decizii se precizează stagiul complet de cotizare, stagiul de cotizare realizat de către reclamant în perioada contributivă conform prevederilor Legii nr.3/1977, punctajul mediu anual, grupele I și a II-a de muncă și cuantumul pensiei, fiind emisă in conformitate cu prevederile OUG nr.5..

Din adeverințele nr. 236 și 237/2011 depuse în copie la dosar rezultă că în perioada (...)-(...) reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă în procent de 1. conform nominalizării efectuate prin D. nr. 1. și a D. nr. 2. și că în aceeași perioadă a realizat venituri sub formă de salariu de bază, spor toxicitate, indemnizație zbor, spor vechime și spor aviație pentru care s-au plătit contribuțiile pentru asigurările sociale de stat.

Aceste adeverințe au fost depuse în copie și la pârâtă, astfel că nu au fost luate în considerare întrucât, potrivit legii, aceste adeverințe se depun în original la dosarul de pensie, iar reclamantul nu a făcut dovada depunerii acestora. La data de (...) a solicitat pârâtei actualizarea pensiei de serviciu anexând decizia privind pensia de serviciu și nu cele două adeverințe.

Perioada în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, respectiv (...)-(...) așa cum rezultă din adeverința nr.4439/(...) este cuprinsă în decizia de revizuire a pensiei.

Stagiul de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie este realizat prin raportare la dispoziției anexei 3 din L. nr. 1. și nu cel din anexa 4 din aceeași lege, având în vedere data formulării cererii de pensionare.

Având în vedere că afirmațiile reclamantului sunt lipsite de temei, cererea sa privind anularea deciziei de pensie, a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. G., solicitând în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 8. a T. C. în sensul admiterii în totalitate a cererii reclamantului.

I În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la plata drepturilor restante constând în diferența dintre cuantumul pensiei rezultat în urma recalculării și cel obținut în urma revizuirii, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3 din OUG 5..

II Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul nepronunțării cu privire la solicitarea de anulare a deciziei de revizuire pentru că nu conțiine numărul total de puncte realizate de contestator, temeiurile de fapt și de drept, respectiv fișa de calcul care să permită contestatorului să urmărească drepturile care i-au fost luate în calcul și perioadele corespunzătoare.

III Invocând dispozițiile 8 alin. 3 din M. de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c-g din L. nr. 119/2010, aprobată prin OUG 5. recurentul a arătat că în mod eronat în decizia de revizuire i s-a luat în considerare un stagiu de cotizare de 31 ani și 8 luni întrucât la data la care contestatorul a depus cererea de pensionare pentru limita de vârstă (24 iulie

2008), stagiul complet de cotizare necesar era cel prevăzut în A. 4 bărbați, anexă la L. nr. 1., respectiv un stagiu de cotizare de 20 de ani, aspect reținut expres și în concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, anexat contestației.

S-a mai invocat că reclamantul a beneficiat prin decizia nr. 1. din 2 octombrie 2008 de pensie pentru limită de vârstă, nu de pensie anticipată și fără ca legal să se pună problema reducerii vârstei de pensionare corespunzător stagiului de cotizare realizat in grupa I și a II-a de muncă.

Astfel, așa cum rezultă din adeverința nr. 73/(...), eliberată de SC A. A. P. SRL (fila 175 din dosarul de fond), contestatorul a realizat vechime în activitate în calitate de personal civil navigant profesionist (pilot comandant la data pensionării) de 22 de ani (vechime cuprinsă și în decizia nr. 1. din 2 octombrie

2008, pct. B).

De asemenea, conform adeverinței nr. 236/(...), emise de S. A. U. B. S., reiese că în perioada (...) - (...) contestatorul a fost încadrat în grupa I de muncă, personal navigant (pilot), în procent de 1., conform nominalizării efectuate prin art. 4 lit. c din D. nr. 1. și anexa 1, lit. c din D. nr. 2..

La activitatea de personal navigant desfășurată în cadrul S. A. U. B. S.

(1981 - 2000), se adaugă, potrivit art. 15 din Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, perioada de studii și pregătire necesare obținerii primei calificări și licențe în profesia de pilot, conform diplomei, respectiv 1978 - 1981 (rezultând un total de 22 de ani).

În ceea ce privește faptul că adeverințele nr. 236 și 237/2011 ar fi fost depuse în copie, nefiind astfel luate în considerare de către pârâtă, s-a arătat că aceasta este o simplă afirmație a pârâtei, nepusă în discuția părților și nedovedită în vreun fel. Dimpotrivă, actele depuse la dosarul de pensii având în vedere următoarele:

- în data de 23 martie 2011, reclamantul a depus solicitarea nr. 17557 (fila

93 din dosarul de fond), prin care a revenit cu solicitarea (formulată și în data de

(...), cu nr. 10522) de recalculare a pensiei, depunând și o serie de acte necesare pentru recalculare, respectiv adeverința nr. 236/(...) în original (privind încadrarea în grupa I de muncă în perioada (...) - (...)) și adeverința nr. 237/(...) în original, care figurează din eroare materială în cuprinsul cererii ca fiind adeverința nr. 137/(...) (notă de completare a adeverinței nr. 1127/(...)), precum și alte copii ale altor acte, în legătură cu care reclamantul contestator a făcut mențiunea expresă că sunt depuse în copie.

- în aceeași dată (23 martie 2011), reclamantul a depus și cererea nr.

17556 privind actualizarea pensiei conform art. 47 din L. nr. 223/2007. Astfel, apreciem că reținerea instanței în sensul că data de (...) reclamantul a solicitat actualizarea pensiei de serviciu se întemeiază pe o confuzie între cele două cereri depuse în aceeași zi, fiind contrazisă de documentele depuse la dosar;

- deoarece nu a primit răspuns la solicitarea nr. 17557/(...), reclamantul a revenit cu solicitarea nr. 22357/13 iulie 2011, la care a anexat raportul de expertiză extrajudiciară și actele depuse prin solicitarea anterioară, făcând mențiunea expresă (în cuprinsul cererii și pe cele două adeverințe, nr. 236 și

237/2011) că este vorba despre copii, originalele fiind depuse în data de (...). De altfel, răspunsul CJP, în care se reține că cele două adeverințe au fost depuse în copie, se referă la această solicitare (nr. 22357/13 iulie 2011) și nu la solicitarea nr. 17557/(...) care, așa cum rezultă din dosarul de pensii, nu a fost soluționată până la data de (...) și la care reclamantul nu a primit răspuns.

3. În ceea ce privește sporul pentru activitatea în grupe, în decizia contestată (nr. 2. din 21 iulie 2011 privind revizuirea pensiei) este reținut în mod eronat un stagiu de cotizare realizat de contestator de 16 ani în grupa 1 de muncă.

Or, așa cum am arătat la punctul III, subpunctul 1 al prezentului recurs, contestatorul a realizat un stagiu de coti zare în grupa 1 de muncă personal navigant, perioadă în care s-au vărsat contribuțiile obligatorii, de 22 de ani și nu

16 ani, așa cum în mod eronat s-a reținut în decizia contestată. Or, neluarea în considerare a adeverinței privind desfășurarea celor 22 ani de muncă în grupa 1 de muncă personal navigant conduce la rezultate eronate în ceea ce privește punctajul mediu anual, având în vedere că potrivit art. 15 al OUG nr. 5., persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și II de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa II de muncă, respectiv cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa 1 de muncă.

Instanța de fond nu a motivat nici soluția de respingere a solicitării reclamantului de luare în calcul a tuturor veniturilor, inclusiv a sporurilor cu caracter permanent, dovedite de contestator cu carnetul de muncă și adeverințele emise de angajatori. M. că solicitarea reclamantului-recurent de obligare a pârâtei la luare în calcul a tuturor veniturilor, inclusiv a sporuri lor cu caracter permanent nu se întemeiază în probatoriu exclusiv pe adeverințele nr. 236 și 237 din 2011, depuse de reclamant în original la Casa de pensii, ci și pe alte documente depuse la dosarul de fond, după cum urmează:

A. - decizia contestată nr. 2. din 21 iulie 2011 privind revizuirea pensiei nu ține cont de sporul de vechime obținut de contestator ulterior lunii martie 1992, deși acesta este evidențiat în mod distinct atât în carnetul de muncă (poziția nr.

34 și următoarele - fila 212 din dosarul de fond), cât și în adeverința nr. 1127 din (...) completată, în ceea ce privesc sporul de vechime și indemnizația de zbor aferente anului 1993, de adeverința (nota de completare) nr. 237/2011 (sumele fiind evidențiate în mod distinct și în carnetul de muncă). ar, potrivit art. 10 alin.

6 din M. de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c-g din L. nr.

119/2010, aprobată prin OUG nr. 5.

De asemenea, potrivit Anexei 3 la M. de calcul privind revizuirea pensiilor, aprobată prin OUG nr. 5.,pentru determinarea punctajului mediu anual se vor lua în considerare sporurile cu caracter permanent, precum sporul de vechime (pct. 1), precum și indemnizația acordată personalului navigant, în timpul zborului (pct. 6).

B. - pentru perioada (...) - (...) nu a fost luată în calcul pensia de invaliditate (de 12 587 128 lei), cu încălcarea prevederilor art. 49 alin 1 lit. a din L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate) și act. 97 alin. 1 din același act normativ, potrivit căruia, în acest caz, pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează cuantumul pensiei de invaliditate. R. a solicitat acest lucru, depunând copii ale deciziei de pensie de invaliditate și a taloanelor de pensie, prin cererea nr. 17557/(...), la care nu a primit răspuns. Așa cum rezulta din buletinul de calcul (fila 106 din dosarul de fond), pentru perioada (...)-(...) este menționat doar „pensie de invaliditate";, fără a fi trecut în concret și luat în calcul pentru determinarea punctajului cuantumul pensiei de invaliditate, astfel cum rezultă din decizia nr. 1./(...) (respectiv 12 587 128 lei).

- Ca urmare a procesului de revizuire a pensiilor de serviciu, contestatorul a solicitat Casei Teritoriale de P. C. revizuirea punctajului mediu anual prin valorificarea integrală a veniturilor rezultate din adeverințele emise de fostul angajator, S. A. U. B. S. (prin solicitările nr. 10522/(...) și nr. 17577/(...), solicitare la care a anexat și adeverința nr. 236/(...) privind prestarea muncii în grupa I de muncă în perioada (...) - (...), precum și nota de completare nr.

237/(...) a adeverinței cu nr. 1127/(...)(nota de completare privind o parte din veniturile obținute în anul 1993 (respectiv sporul pentru vechime în muncă și indemnizația de zbor), omise în mod eronat din adeverința nr. 1127/(...)),ambele depuse în original.

Toate aceste deficiențe majore și altele suplimentare au fost evidențiate și în raportul de expertiză extrajudiciară anexat contestației, ignorat atât de pârâtă cât și de instanța de fond. N. în considerare a tuturor veniturilor pe baza cărora au fost plătite contribuțiile obligatorii, au determinat mai multe diferențe de punctaj.

În aceste condiții, punctajul total calculat de Casa de pensii este de doar

87,98430 puncte, deși punctajul corect este de 91,19103, la care se adaugă punctajul pentru activitatea în grupe de muncă (30,55023 puncte) și punctajul suplimentar (determinat de contribuția la pensia suplimentară) de 10,82840 (conform expertizei depuse, în loc de 10,18726 conform Casei de pensii). Astfel, numărul de puncte realizate în cazul în care se ține cont de toate veniturile și sporurile cu caracter permanent este de 121.56966 (față de 116.69498, cât apare în decizia din 2 mai 2011).

Aceste diferențe de punctaj anual au atras acordarea unui punctaj mai mic pentru munca prestată în grupe de muncă (conform OUG nr. 209/2008), de

28,71069 puncte în loc de 30,55023 puncte.

Deși reclamantul a solicitat Casei de P. revizuirea punctajului conform actelor doveditoare și expertizei, aceasta nu a răspuns solicitării sale, De asemenea, deși am solicitat instanței de fond anularea deciziei contestate nr. 2. din 21 iulie 2011 privind revizuirea pensiei și obligarea Casei Teritoriale de P. C. la luarea în calcul a tuturor veniturilor și sporuri lor permanente, cu calcularea corectă a stagiului aferent grupei I și II de muncă și cu respectarea stagiului de cotizare de 20 de ani, conform Legii nr. 1., în vigoare la data pensionării reclamantului, respectiv obligarea la emiterea unei decizii de pensie corespunzătoare, din cuprinsul sentinței civile nr. 8. nu rezultă motivele de fapt și de drept pentru care solicitarea reclamantului a fost respinsă. Instanța nu a ținut cont de expertiza extrajudiciară, nici în ceea ce privesc alte aspecte decât cele rezultate din adeverințele nr. 236 și 237/2011.

IV. Recurentul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

(onorariu avocațial și cheltuieli ocazionate de expertiză).

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,

Curtea de A. reține următoarele:

I Primul motiv de recurs invocat este întemeiat întrucât art. 3 din OUG 5. prevede în mod expres că „plata drepturilor restante, constând în diferența dintre cuantumul cuvenit al pensiei rezultat în urma recalculării și cel obținut în urma revizuirii, pentru perioada de la data de 1 septembrie 2010 și până la data revizuirii potrivit prezentei ordonanțe de urgență, se va realiza în termenele prevăzute la art. 1 alin. (1), (4) și (5), după caz";.

Constatând că prin decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii

119/2010 recurentului i s-a stabilit un cuantum al pensiei de 2156 lei (fila 135 dosar fond), iar prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG 5. acest cuantum a fost majorat la 2702 lei (filele 8-9 dosar fond), Curtea apreciază că în temeiul art. 3 din OUG 5. recurentul este îndreptățit la plata diferenței dintre pensia sa recalculată în conformitate cu L. 119/2010 și pensia revizuită, conform OUG 5., începând cu data de (...) până la data revizuirii, cu mențiunea că în concret, la stabilirea diferențelor, intimata va avea în vedere și conținutul prezentei hotărâri cu privire la determinarea cuantumului pensiei revizuite.

II Anularea Deciziei de revizuire nr. 2./(...) pe motiv că aceasta nu conține totalul de punctelor realizate de asigurat, respectiv recurentului nu i s-a comunicat fișa de calcul, ar fi excesivă în opinia instanței de recurs întrucât decizia de revizuire conține punctajul mediu anual al pensiei și este similară sub aspectul punctajului cu decizia de pensie emisă de intimată recurentului în data de (...) (fila 126 dosar fond), iar această decizie conține inclusiv numărul total de puncte realizate de recurent, respectiv 116.69498. De asemenea, buletinul de calcul se comunică de către intimată la cerere.

III Referitor la raportul de expertiză extrajudiciară depus în cauză de reclamant, se reține în primul rând că acesta nu este opozabil pârâtei. De asemenea, prin acest mijloc de probă s-a încercat lămurirea unor probleme de drept privind interpretarea și aplicarea normelor legale, respectiv realizarea unor verificări ce puteau fi efectuate și de instanță sau părți pe baza buletinului de calcul. Or, conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, expertiza are ca obiect „. unor împrejurări de fapt";, neputându-se delega expertului însuși atributul jurisdicțional al interpretării și aplicării dispozițiilor legale cu privire la o stare de fapt. Prin urmare, Curtea de A. va înlătura din materialul probator raportul de expertiză extrajudiciară și va examina în concret pretențiile reclamantului.

Criticile formulate în recurs cu privire la stagiul complet de cotizare utilizat la revizuirea pensiei reclamantului sunt corecte. Astfel, art. 8 din A. (privind M. de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c-h din L. 119/2010) la OUG 5. prevede că „(1) Punctajul mediu anual se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate la stagiul complet de cotizare.

(2) Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual conform prezentei metodologii este cel prevăzut în anexa nr. 1.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), la determinarea punctajului mediu anual se ia în considerare stagiul de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, astfel cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, în măsura în care acesta este mai favorabil beneficiarului";.

În consecință, reținând că stagiul de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor de pensie ale recurentului, respectiv vechimea în specialitate necesară pentru acordarea pensiei conform art. 43 alin. 1 lit. a din L. 223/2007 era de 20de ani (fila 10 dosar fond), Curtea apreciază, având în vedere și considerentele reținute de Curtea Constituțională cu privire la acest aspect în Decizia nr.

60/2012, că la revizuirea recurentului intimata trebuia să utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, acesta fiind mai favorabil decât stagiul prevăzut de A. 1 la OUG 5..

Însă, întrucât se apreciază că stagiul complet de cotizare care trebuia să fie utilizat la revizuirea pensiei recurentului este de 20 de ani, Curtea constată că acesta nu este îndreptățit și la majorarea punctajului pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă, cele două beneficii excluzându-se reciproc conform dispozițiilor exprese ale art. 15 alin. 2 din A. (privind M. de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c-h din L. 119/2010) la OUG 5..

Referitor la criticile formulate în recurs privind veniturile utilizate la determinarea pensiei revizuite a recurentului, Curtea constată în primul rând că veniturile atestate în Adeverința nr. 237/(...) emisă de SC A. U. B. SA (filele 50-

59) sunt menționate și în carnetul de muncă depus la dosarul de pensie al reclamantului, astfel încât acestea trebuiau oricum să fie avute în vedere la revizuirea pensiei.

De asemenea, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la fondul cauzei chiar de către pârâtă, se reține că reclamantul a formulat două cereri de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a Adeverințelor nr. 237/(...) și

236/(...) (fila 48 dosar fond) emise de SC A. U. B. SA (cereri înregistrate sub nr.

17557/(...) și 22357/13 iulie 2011- filele 93 și 111 dosar fond), întrucât pârâta nu a răspuns solicitările sale, astfel încât în mod obiectiv nu putea să anexeze și celei de-a doua cereri originalul înscrisurilor menționate anterior. În acest sens este relevant și faptul că, așa cum rezultă din anexa la decizia de revizuire contestată în prezenta cauză, intimata a menționat că adeverințele sunt depuse în copie în răspunsul formulat cu privire la a doua cerere de recalculare.

Pentru aceste considerente și reținând și faptul că veniturile atestate în

Adeverințele nr. 237 din (...) și 1127 din (...) (filele 25-33 dosar fond) emise de SC

A. U. B. SA (respectiv, spor toxicitate, indemnizație zbor, spor vechime, spor aviație, spor tehnicitate și spor brigadă) sunt sporuri cu caracter permanent conform Anexei nr. 3 la OUG 5., Curtea apreciază că recurentul este îndreptățit la utilizarea acestor venituri la determinarea pensiei sale revizuite, așa cum prevede art. 10 alin. 4 din A. privind M. de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c-h din L. 119/2010 aprobată prin OUG 5..

În mod similar, în temeiul art. 4 din A. menționată anterior, la emiterea deciziei de revizuire a pensiei recurentului, intimata era obligată să ia în considerare și Adeverința nr. 236/(...) (fila 48 dosar fond) emisă de SC A. U. B. SA prin care se atestă desfășurarea activității în grupa I de muncă în perioada (...)- (...).

Referitor la sporul de vechime, se constată analizând comparativ datele din adeverințele menționate anterior și carnetul de muncă, respectiv buletinul de calcul existent la dosarul cauzei (filele 137-152 dosar fond), că pentru perioada ulterioară datei de (...) intimata nu a luat în considerare sporul de vechime realizat de recurent, așa cum rezultă acesta din actele doveditoare menționate anterior, încălcând astfel dispozițiile art. 10 alin. 6 din din A. privind M. de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c-h din L. 119/2010 aprobată prin OUG 5..

În ceea ce privește criticile formulate în recurs cu privire la perioada (...)- (...) în care recurentul a beneficiat de pensie de invaliditate, se reține că în conformitate cu art. 17 alin. 2 din A. la OUG 5. privind M. de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c-h din L. 119/2010 „pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 5 alin. 1 lit. a - c și g (asimilarea pensiei de invaliditatecu stagiul de cotizare realizându-se prin art. 5 lit a ), realizate anterior datei de (...), la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim brut pe țară din perioadele respective";.

Drept urmare, pentru perioada (...)-(...) recurentul nu este îndreptățit la luarea în considerare la determinarea pensiei sale revizuite a cuantumului pensiei de invaliditate (art. 17 alin. 5 lit. a din M. enunțată anterior prevăzând acest mod de calcul doar pentru perioadele necontributive realizate ulterior datei de (...)), ci la salariul minim brut pe țară din perioada respectivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041 , 304 pct. 9 și 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de reclamantul S. G., împotriva sentinței civile nr. 8964 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), care va fi modificată în parte în sensul că se va admite în parte contestația formulată de reclamantul S. G. împotriva Deciziei nr. 2771550/(...) emisă de pârâta C. J. de P. C. și, în consecință, se va dispune:

Anularea parțială a Deciziei nr. 2771550/(...) și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de revizuire a pensiei reclamantului în temeiul OUG 5. în care să ia în considerare la stabilirea punctajului mediu anual: un stagiu complet de cotizare de 20 de ani; veniturile evidențiate în Adeverințele nr. 236 din (...), 237 din (...) și 1127 din (...) emise de SC A. U. B. SA; salariul minim brut pe țară din perioada (...)-(...) în care reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate.

Se va obliga pârâta să plătească reclamantului diferența dintre pensia sa recalculată în conformitate cu L. 119/2010 și pensia revizuită în baza dispozițiilor anterioare, conform OUG 5., începând cu data de (...) până la data revizuirii.

În temeiul art. 274 alin. 1 și 276 Cod procedură civilă se va obliga pârâta

C. J. de P. C., aflată parțial în culpă procesuală, să plătească reclamantului suma de 900 de lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat diminuat de la 1000 lei având în vedere admiterea în parte a recursului (fila 244 dosar fond). Pentru considerentele expuse anterior cu privire la raportul de expertiză extrajudiciară depus în cauză, care nu a servit soluționării acesteia, Curtea nu va obliga pârâta la plata onorariului de expert.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței instanței de fond care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. G., împotriva sentinței civile nr. 8964 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte contestația formulată de reclamantul S. G. împotriva Deciziei nr. 2771550/(...) emisă de pârâta C. J. de P. C. și, în consecință, dispune:

Anulează parțial Decizia nr. 2771550/(...) și obligă pârâta să emită o nouă decizie de revizuire a pensiei reclamantului în temeiul OUG 5. în care să ia în considerare la stabilirea punctajului mediu anual:

- un stagiu complet de cotizare de 20 de ani;

- veniturile evidențiate în Adeverințele nr. 236 din (...), 237 din (...) și

1127 din (...) emise de SC A. U. B. SA;

- salariul minim brut pe țară din perioada (...)-(...) în care reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența dintre pensia sa recalculată în conformitate cu L. 119/2010 și pensia revizuită în baza dispozițiilor anterioare, conform OUG 5., începând cu data de (...) până la data revizuirii.

Obligă pârâta C. J. de P. C. să plătească reclamantului suma de 900 de lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.

Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. D. S. D. D. G.

GREFIER, C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ (...) Jud.fond: P. U.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4923/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale