Decizia civilă nr. 2536/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2536/R/2012
Ședința publică din data de 22 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. I. împotriva sentinței civile nr. 7. din 18 ianuarie 2012 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe pârâtul intimat S. R. DE I. - CASA DE PENSII S. - UM 0. B., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare - OUG Nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 5 mai 2012 pârâta intimată a depus întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr. (...) contestatorul I. I. a chemat în judecată intimata C. S. de P., C. de C. care funcționează in cadrul S.ui R.n de I. -
U. 0472, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța: -să constate nulitatea absolută a deciziei de revizuire a pensiei nr. 8. iulie 2011, emisă în temeiul L. nr. 1. și a OUG nr. 1. pe numele
. să constate că Hotărârea Nr. 498 din (...), emisă de C. de C. care funcționează în cadrul S.ui R.n de I., emisă pe numele contestatorului, ca urmare a contestării deciziei de revizuire a pensiei nr. 89542/(...) este netemeinică; să dispună restabilirea situației anterioare emiterii deciziei nr. 89542/(...), restitutio in integrum în sensul restabilirii și menținerii in plată a pensiei stabilite în conformitate cu decizia nr. 89542 din (...); să oblige intimata să-i achite diferențele dintre cuantumul pensiei speciale și cuantumul celei revizuite in mod ilegal conform L. 1. și a OUG nr. 1., pentru perioada 11 iulie 2011 pană în momentul repunerii în plata a drepturilor de pensie dobândite în temeiul L. 1., conform deciziei nr. 89542 din (...).
Intimata C. de P. S., din cadrul S. R. de I. - reprezentată de O. J. - U. M. 0. B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, acererii de anulare a D. de revizuire nr. 89542/(...) a pensiei militare, emisă în baza O.U.G. nr. 1..
Prin sentința civilă nr. 7./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul
I. I., în contradictoriu cu C. S. DE P. - C. DE C. din cadrul S.UI R. DE I. - U.
0472, reprezentate în proces de proces de U. M. 0. B., pentru anularea deciziei de recalculare a pensiei nr.89542/(...).
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 89542 din (...), în baza L. nr. 1., în favoarea contestatorului s-a stabilit o pensie militară (având caracter special față de pensia din sistemul public de pensii, prevăzută de L. nr.1.), în cuantum brut de 3882 lei, acest cuantum al pensiei aflându-se în plată la data intrării în vigoare a L. nr.1..
Până la intrarea în vigoare a OUG nr.1. pensia militară a contestatorului nu a fost recalculată, astfel că pensia militară a fost menținută în plată până la data emiterii deciziei nr.89542/(...) (f.24) care deși este intitulată de C. de P. S. din cadrul S.ui R. de I., „. de revizuire"; în realitate este prima decizie de recalculare a pensiei militare, potrivit L. nr.1. și a OUG nr. 1., însă modul de intitulare a decizie emise, care este o decizie de recalculare a pensiei militare și nu de revizuire, nu constituie un motiv care să determine nulitatea deciziei atacate fiind mai degrabă o eroare materială.
Împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 89542/(...), contestatorul a formulat contestația soluționată în sensul respingerii ei, de C. de C. din cadrul S.ui R. de I., prin hotărârea nr.498/(...). Prin urmare tribunalul a constatat că este legal investit potrivit art.22 din OUG nr.1. și art.151 din L. nr.263/2010, în vigoare la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare.
Reținând prevederile art. 1 și art. 3 din L. nr.1. T. a apreciat că toatecriticile formulate de contestator privind neconcordanța dintre legea internă și C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale sunt neîntemeiate.
T. a reținut că, chiar dacă criticile formulate de contestator privindneconcordanța dintre legea internă și C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale au fost examinate de Curtea constituțională a R. cu ocazia soluționării obiecțiilor de neconstituționalitate a L. nr.1. (anterior promulgării ei) instanța de judecată este competentă să analizeze aceleași critici din perspectiva articolelor 11 și 20 din C..
L. nr. 1. a făcut obiectul controlului a priori de constituționalitate, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din C., Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr.
871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
Având în vedere faptul că, prin deciziile prin care Curtea Constituțională a soluționat obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr. 1., instanța de contencios constituțional a realizat o verificare a dispozițiilor respective atât din punctul de vedere al compatibilității cu L. fundamentală, în raport cu criticile formulate, printre care și încălcarea dispozițiilor art. 15 din C., cât și sub aspectul compatibilității cu C. europeană a drepturilor omului, tribunalul a reținut că deciziile și considerentele deciziilor C. C. sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității cu Constituția, cât și cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența C. E. a D. O., L. nr.1. nu retroactivează și, prin urmare, critica sub acest aspect nu este întemeiată.
Însă, în ce privește compatibilității legii nr.1. cu C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea legii, doar in abstracto, astfel căinstanțele de drept comun nu sunt împiedicate să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu C., protocoalele ei adiționale sau jurisprudența C. E. a D. O..
T. a reținut că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor L. nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect se are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (& 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (& 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (& 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții tribunalul a reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de L. nr. 1. și urmărește un „scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, & 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât
și cel de asigurări sociale.
În analiza cerinței privind existența „raportului rezonabil de proporționalitate"tribunalul a reținut că „ingerința" trebuie analizată din perspectiva „.ui la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1) și nu ca o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
S-a reținut că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă).
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate este o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte și, pe lângă circumstanțele obiective , cum sunt cuantumul lunar al indemnizației sociale minime, cuantumul lunar al salariului minim brut pe țară garantat în plată, cuantumul lunar al pensiei medii, care a evoluat în cursul anului 2011 de la 744 la 776 lei, trebuie avute în vedere, circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.
În speță, prin recalcularea pensiei militare, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă), pensia netă a contestatorului s-a redus de la 3241 lei lunar, anterior recalculării, la 2856 lei net lunar, după recalculare (pensia brutăfiind de 3.882 lei lunar, anterior recalculării și respectiv 3396 lei lunar, după recalculare) operând o reducere a pensiei nete cu 11,87 %.
S-a reținut că, deși cuantumul pensiei contestatorului a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, în condițiile în care, la data recalculării pensiei, pensia lunară medie nu depășea 776 lei, indemnizația socială minimă era de doar 350 lei iar salariul minim brut pe țară garantat în plată era de doar 670 lei, suma de 2.856 lei lunar cuvenită contestatorului permițând acestuia să aibă un nivel de trai peste nivelul mediu, chiar dacă are de suportat cheltuieli suplimentare în legătură cu școlarizarea fiicelor, boala soției și plata creditelor.
Chiar dacă reclamantul a invocat în susținerea contestației faptul că soția sa a suferit o intervenție chirurgicală pentru extirparea unei tumori maligne iar tratamentul acestei afecțiuni presupune cheltuieli suplimentare, faptul că pentru cele două fiice ale sale, studente, achită o chirie lunară de 120 E., că are de achitat o taxă de școlarizare pentru una din fiice , care urmează o facultate cu taxă, de 3.600 lei/an(ce ar reprezenta 300 lei/lună) și faptul că are de plătit o rate lunare la bancă de 225 E., pentru două credite contractate anterior recalculării pensiei, toate acestea nu sunt de natură să ducă la concluzia că prin reducerea cuantumului pensiei reclamantul este nevoit să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, respectiv că, prin reducerea pensiei, situația financiară a familiei ar fi grav afectată.
Astfel, tratamentul bolii de care suferă soția are un regim special de gratuitate și aceasta beneficiază de protecția conferită de legea asigurărilor sociale de sănătate. În cazul bolii de care suferă procentul de determinare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă de 1. din baza de calcul, conform art.17 alin.2 din OUG nr.158/2005, pentru indemnizație nu datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate iar contribuția pentru asigurările sociale este doar la nivelul unui procent de 35 % din câștigul salarial mediu, astfel că veniturile reale ale soției nu suferă o diminuare în perioada în care se află în concediu de boală.
Fiicele reclamantului sunt majore și una dintre ele urmează forme de învățământ cu taxă, ceea ce constituie o opțiune asumată conștient, atât sub aspectul taxelor de școlarizare cât și sub aspectul cheltuielilor legate de cazare, acestea optând pentru cazarea într-o locuință privată, cu taxe mai ridicate deși există și opțiunea cazării în campusurile universitare mult mai accesibile din punct de vedere financiar.
Referitor la ratele bancare pe care familia reclamantului le are de achitat se reține că, potrivit susținerilor reclamatului, ratele se achită pentru un credit imobiliar contractat pentru cumpărarea unui imobil casă și pentru un credit contractat în vederea achiziționării unui autovehicul.
Prin urmare scopul contractării creditelor bancare și corelativ plata ratelor lunare este acela de a conferi familiei reclamantului un nivel de viață și confort peste nivelul mediu și nu în vederea asigurării subzistenței.
Așa fiind tribunalul a reținut că prin recalcularea pensiei reclamantului nua fost încălcat art.1 din primul Protocol adițional la C. europeană.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu se poate reține nici încălcareaprincipiului nediscriminării prevăzut de art.14 din C. pentru că, deși prin decizia C. constituționale nr.8., s-a constatat că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională, pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției, principiul constituțional al independenței justiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatorul iar, pe de altă parte, între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile, întrucât statutul profesional reglementat prinlegile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități și instituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale.
T. a reținut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr.1. și OUG nr.1. că, la determinarea cuantumului pensiei contestatorului, au fost luate în calcul toate veniturile probate cu adeverințe, aflate la dosarul de pensie astfel că nu este dat nici un motiv de nulitate a acesteia , aceasta fiind legală și temeinică și drept urmare și hotărârea de respingere a contestației este temeinică.
Prin faptul că pensia a fost recalculată începând cu (...) nu se încalcă principiul retroactivității prevăzut de C. întrucât , prin OUG nr.1. s-a prorogat doar termenul pentru justificarea cu adeverințe a tuturor veniturilor și nu data de la care se aplică recalcularea , stabilită de L. nr.1..
Cum decizia de recalculare este legală și temeinică apare ca neîntemeiată și cererea de restabilire a situației anterioare precum și cererea de obligare la plata diferenței dintre pensia recalculată și pensia inițială pentru perioada ulterioară emiterii deciziei de recalculare a pensiei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. I., solicitândmodificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a deciziilor de revizuire emise în temeiul L. nr.1. și a HG nr.
735/2010 pe numele său și restabilirii situației anterioare emiterii deciziilor de revizuire, în sensul restabilirii și menținerii în plată a pensiei stabilite în conformitate cu prevederile L. nr. 1..
Solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului recurentul a invocat următoarele:
1. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii
(art. 304 pct. 9 C.proc.civ) fiind nelegală și netemeinică (3041 C.proc.civ)
1.1. Instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 148 alin. 2 din C.;într-adevăr, dar nimic nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea
și a dispozițiilor art. 20, respectiv art. 148, din L. fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte. În acest sens invocă și D. nr. 1344 din 9 decembrie 2008 a C. C..
Prioritatea de aplicare sistematică și necondiționată a dreptului U. E. nu este o chestiune lăsată la aprecierea instanței, ci este un adevărat principiu de drept prevăzut de textul art. 148 alin. 2 din C..
1.2. Lipsa de relevanță a deciziei nr. 871/2010 pronunțata de Curtea C. prinraportare la dreptul de acces la justiție. C. opiniei instanței de fond, constatarea de către Curtea Constituțională a R., în cuprinsul deciziei nr.871/(...), că L. nr.1. nu încalcă dispozițiile C.i R., nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20, respectiv art. 148, din L. fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
Solicită instanței de recurs să modifice hotărârea atacată și să constate că decizia nr. 871/2010 pronunțată de Curtea Constituțională nu are incidență în prezenta cauză din următoarele considerente:
- Curtea C. nu face parte din puterea judecătoreasca în accepțiunea L.
304/2004. Singura situație în care o hotărâre a acestei instituții este obligatorie pentru instanțele de judecată este atunci când se pronunță în sensul admiterii unei excepții de neconstituționalitate.
- Curtea C. nu poate fi calificata strict ca fiind un tribunal imparțial si independent, din cauza modalității de desemnare a judecătorilor.
Tot așa, este de neconceput a pretinde necompetența judecătorilor de fond, invocându-se art. 146 din Constituția revizuită, în a statua asupra existentei unor încălcări cu privire la drepturi ocrotite de C. E. a D. O., judecătorul fondului fiind primul judecător al C.i.
În plus, învederează recurentul că prin acțiunea introdusă nu pune în discuție constituționalitatea prevederilor L. nr. 1., ci inaplicabilitatea lor sau nelegalitatea deciziilor de recalculare, ceea ce face evidentă lipsa de relevanță a deciziei nr. 871/2010 pronunțată de Curtea Constituțională.
1.3. Instanța de fond nu a constatat nulitatea absoluta a deciziei de revizuireca urmare a neemiterii deciziei de recalculare.
În raport de prevederile art.1 din OUG nr.1. și ale art.107 din L. nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii, recurentul susține că, pentru a fi in legalitate era absolut necesar sa se emită decizii de recalculare a pensiei conform
L. nr.1., iar acestea trebuia revizuite ca urmare a includerii, total sau parțial, a salariului mediu pe economie in baza de cacul a cuantumului pensiei recalculate.
De altfel, art. 1 din OUG nr.1. este foarte clar: se revizuiesc pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie. Or in acest moment, se revizuiesc pensiile stabilite conform L. 1., ceea ce nu respecta dispozițiile legale in vigoare.
Prin decizia de revizuire i-a fost stabilita o pensie in cuantum brut de 3396 lei, cu 486 lei mai puțin decât cuantumul brut al vechii pensii de serviciu emisa in temeiul L. 1..
Înțelege sa invoce nulitatea absoluta a D. de revizuire nr. 89542 din (...), întrucât prin emiterea acesteia direct, fara a se emite decizia de recalculare, au fost incălcate prevederile L. 1., a cărei esența însăși vizează recalcularea pensiilor speciale trecute in sistemul pensiilor din sistemul public, etapa revizuirilor, ca etapa distinctă, ulterioara etapei recalculărilor, apărând ca o măsura de precauție in efectuarea unui calcul corect al cuantumului pensiilor speciale trecute in sistem public, astfel cum rezulta din preambulul OUG nr.1..
În cazul de fata, din documentele anexate deciziei de revizuire, rezulta ca au fost identificate cu exactitate veniturile realizate de reclamant pe parcursul carierei, astfel încât se putea emite decizia de recalculare, iar revizuirea ca măsura obligatorie ar fi confirmat datele din decizia de recalculare.
Un alt motiv de nulitate îl reprezintă încălcarea dispozițiilor art.7 din OUG 1..
Prin emiterea D. de revizuire in data de (...), i s-a stabilit începând cu data de (...), un drept la pensie in cuantum net de 2856 lei, iar pana in luna iunie 2011, fiindu-i achitata pensia din vechea decizie, in cuantum net de 3287 lei, rezulta ca pana la data de (...), urmează sa-i fie reținuta din dreptul de pensie actual, diferența dintre cele doua pensii aferente lunilor ianuarie - iunie 2011, prin raportarea deciziei de revizuire direct la decizia emisa in temeiul L. 1., aspect care contravine dispozițiilor art. 7 din OUG 1., care dispune ca aceasta regularizare sa se facă intre cuantumurile din decizia recalculată si cea revizuita.
1.4. Instanța de fond nu a făcut aplicarea principiului neretroactivității legiicivile, decizia de revizuire a pensiei fiind emisă cu încălcarea art. 15 din C. si art. 1din Codul civil.
Practic, dându-se relevanță D. nr. 873 a C. C. ar însemna că în realitate justițiabilii nu ar mai avea dreptul ca o instanță imparțială și independentă să hotărască asupra încălcărilor drepturilor și obligațiilor lor civile, pe considerentul că aceasta s-a înfăptuit deja de Curtea Constituțională.
În tot timpul aflării pricinii în fața instanței de fond a pretins un drept de creanță împotriva Statului român. Acest drept de creanță, ca efect obligațional,nu va putea fi niciodată asemănat unei situații juridice cu efecte juridice în timp, pentru că acesta se naște și își consumă toate efectele la momentul îndeplinirii condițiilor legale, anume la momentul ieșirii la pensie.
Aspectul dreptului de creanță pe care îl are contra Statului, anume că se execută succesiv, ține de o modalitate a acestuia - termenul. Odată născut, acest drept este afectat de două modalități: un termen extinctiv și incert, și anume decesul beneficiarului, la împlinirea căruia dreptul de creanță se stinge; un termen suspensiv și cert, și anume dată la care devine scadentă, cu o frecvență lunară, suma prevăzută în decizia de pensionare. S. unui termen, ca modalitate a actului juridic, „. numai executarea actului juridic, iar nu și existența acestuia" .
Subliniază recurentul că nu susține în prezenta cauza ca L. nr. 1. si OUG nr. 1. sunt neconstituționale pentru ca sunt contrare prevederilor art. 15 din C., ci susține ca nu sunt aplicabile situației sale, care a ieșit deja la pensie, pentru ca se încalcă art. 1 din Codul civil.
Prin urmare, L. nr. 1. se aplică situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor ei, dreptul la pensie fiind născut și consumat în totalitatea sa de la momentul emiterii deciziilor de revizuire, creându-se astfel efecte juridice definitive. Împrejurarea că Statul, ulterior acestui moment, are o obligație cu executare succesivă și că în această perioadă aduce modificări legislative în sensul recalculării pensiilor cu consecința diminuării celor obținute deja, nu poate fi opusă acestor drepturi deja obținute, deoarece s-ar afecta speranța legitimă și implicit dreptul de proprietate ocrotit de art. 1 din Protocolul
1 al C.
Așadar, recalcularea/revizuirea pensiilor sale acordate sub incidența prevederilor legale anterioare, ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu este permisă deoarece se încalcă principiul neretroactivității legii.
Pensia stabilita în temeiul L. nr. 1. și care se afla în plată la momentul intervenției L. nr. 1., constituie drepturi câștigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv. O modificare a cuantumului pensiei, astfel cum a fost dispusă prin deciziile ce formează obiectul prezentei acțiuni, reprezintă o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie.
Curtea Constituțională care s-a pronunțat în privința inadmisibilității modificării dreptului deja dobândit prin 3 decizii, stabilind că o astfel de conduită încalcă principiul neretroactivității legii: D. nr. 375/2005, D. nr. 120/2007, D. nr. 270/2005, D. nr. 830/2008
Un aspect extrem de important, neglijat de instanța de fond, este legat de faptul că însăși CEJ a statuat în legătură cu drepturile câștigate, în sensul că daca „prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie sa fie reduse" .
1.5. Hotărârea a fost pronunțata cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al C. si art. 14 din C.
- Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra solicitării reclamantului de înlăturare de la aplicare a prevederilor din L. nr. 1..
Articolul 20 alin. (2) și art. 11 alin. (2) din Constituția R. prevăd că judecătorul național, iar nu Curtea Constituțională are rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, acestea având prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. In acest sens, judecătorul național are obligația de a „. efectul deplin al normelor acesteia (n.n. C.i E. a D. O.), asigurându-lepreeminenta față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" .
În plus, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de L., la data de (...), articolul 6 din Tratatul privind Uniunea E. a fost modificat, statuând în noua sa formă că „Uniunea respecta drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea garantate de C. europeana pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, semnată la R. la 4 noiembrie 1950, precum și astfel cum rezultă acestea din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar". Din câte se poate observa, această aderare la
C. a U. E. are valoare de principiu general al dreptului comunitar.
Prin urmare, putem afirma că C. a fost înglobat în normele de drept comunitar pozitiv, ceea ce fac aplicabile prevederile art. 148 alin. (2) din C..
Prevederile L. nr. 1. intră în contradicție cu prevederile art. 1 din Protocolul
1 la C., prevederi care au fost înglobate în dreptul comunitar prin intrarea în vigoare a Tratatului de la L., începând cu data de (...).
In jurisprudența C. de Justiție a U. E. s-a dispus: "Judecătorul național însărcinat sa aplice, in cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizare a efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicata orice dispoziție contrara a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislative sau prin orice alt procedeu constituțional".
Doctrina a stabilit că din punct de vedere procedural, invocarea contrarietății între o normă internă (în cazul nostru L. nr. 1.) și un drept câștigat conform prescripțiilor C.i (dreptul la pensie apărat de art. 1 din Protocolul 1 al C.) se poate realiza, în temeiul art. 20 alin. (2) din C., în fața oricărei autorități publice, inclusiv în fața instanțelor judecătorești. Sancțiunea aplicabilă într-o asemenea ipoteză este inaplicabilitatea normei interne contrare convenției pentru raportul juridic concret și cu privire la situația conflictuală supusă examinării.
Jurisprudența C. este obligatorie pentru instanțele române indiferent de statul împotriva căruia s-a pronunțat Curtea.
Recurentul solicită să se constate încălcarea art. 148 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din C., să se dispună modificarea hotărârii atacate și să înlăture de la aplicare prevederile art. 3 din L. nr. 1. întrucât sunt încălcate prevederile C. și
Tratatului privind Uniunea E..
- Încălcarea art. 1 al P. 1 al C. referitor la dreptul la pensie al reclamantului în cuantumul deja stabilit conform L. nr. 1..
În cazul de față reclamantul a beneficiat de prevederile L. nr. 1., care au generat apariția dreptului la pensia de serviciu, în cuantumul calculat la momentul ieșirii la pensie. M. aduse prin L. nr. 1. au afectat dreptul său la o pensie de serviciu care reprezintă un bun în sensul C.i.
In acest sens invocă jurisprudența C. - cauza Andrejeva c. Letonia, cauza
Muller c. Austriei, cauza Gaygusuz versus Austria.
Recurentul consideră că se încadrează în tocmai plaja de „." protejate de C., întrucât dreptul la pensia de serviciu acordată în temeiul L. nr. 1. are caracteristica unui drept de creanță pe care îl deține în contra Statului.
O altă condiție impusă de C. pentru ca drepturile invocate să fie protejate de art. 1 din Protocolul 1 al C. este ca dreptul/interesul să fie o„speranța legitima". În cazul de față, speranța legitimă invocată se bazează pe L. nr. 1.. Astfel, la momentul pensionarii, cunoscând prescripțiile legale în vigoare, reclamantul a avut „speranța legitima" ca în urma pensionării va beneficia pe toată perioada vieții de o pensie în cuantumul prescris de L. nr. 1..
Susține recurentul că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile cumulative care permit ingerința Statului în dreptul său de proprietate asupra pensiei de serviciu.
Astfel, cerința ca ingerința să fie prevăzută de lege nu este îndeplinită, întrucât legea trebuie sa fie suficient de clara si previzibila, condiție ce nu este îndeplinita în prezenta cauza.
Previzibilitatea poate avea și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor. Persoanele au astfel un drept la continuitatea acțiunii statale. Acest drept presupune ca statul nu poate încalcă încrederea legitima a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.
Totuși, cea mai mare problema nu este neapărat schimbarea legii în sine, ci a reglementarilor prin care se diminuează veniturile din pensie, căci nu se poate admite ca scăderea acestora nu este una de substanța, esențiala si imprevizibila în anul 2010.
În ce privește scopul legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu arată că, daca masurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că L. 1. nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din C. deoarece lipsește una din cele doua caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv si nu temporar, nefiind astfel îndeplinită condiția existenței unui scop legitim.
Curtea E. a D. O. a statuat în cauza Aurelia P.a contra R. în parag. 24 al deciziei că „Statul nu poate justifica lipsa de resurse financiare pentru achitarea unei creanțe".
Recurentul susține că nu a fost respectată de stat nici cerința să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui, deoarece G.ul a procedat la diminuarea intempestivă a pensiei de serviciu cu 11,87%. Pe de alta parte, măsura nu trebuie sa atingă însăși substanța dreptului.
Susținerile G.ului, preluate de Curtea Constituțională și ulterior de instanța de fond, conform cărora C. apără doar dreptul la pensie, iar nu cuantumul acestuia sunt lipsite de fundament juridic. Un drept nu poate fi apărat la nivel declarativ fără să se asigure inclusiv protecția întinderii sale.
Curtea E. a decis că, și dacă Statul reduce temporar pensia în situații de recesiune economica rapida, rămâne totuși un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge și a considerat că este esențial să examineze dacă dreptul la securitate sociala a fost atins în substanța sa - in cauza Kiartan Asmundsson c. Iceland.
Este imposibil si totodată injust de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalității, după ce acestea și-au încheiat perioada de serviciu. D. în care a activat este unul specializat si restrictiv, care nu le-a permis dobândirea unor alte aptitudini în virtutea cărora să-și poată suplimenta în acest moment veniturile, în acest sens, trebuie observat că principiul solidarității trebuie sa aibă ca semnificație si împrejurarea ca, cel care s-a folosit un timp îndelungat de un angajat, este necesar sa recompenseze intr-un fel limitările pe care i le-a adus drepturilor economice si sociale, printr-o pensie al cărei cuantum sa nu-l pună în dificultatea de a-si onora cel puțin obligațiile financiare către furnizorii de utilități si creditori bancari, daca nu si hrana zilnica. Cu privire la acest aspect, respectiv rezolvarea obligațiilor familiale si către furnizori, instanța de fond a avut o opinie care s-a detașat vădit fata de realitatea faptica, astfel:
- nu a reținut faptul ca o parte din cheltuielile familiale au fost angajate inainte de a fi modificat cuantumul pensiei;
- cheltuielile privind tratamentul bolii de care suferă soția (exista la dosar înscrisuri in acest sens), desi are in principiu un regim special de gratuitate, acestea se refera exclusiv la tratamentul si intervențiile chirurgicale efectuate in spital, câta vreme cheltuielile colaterale (medicamente, regim alimentar specific si costisitor, modul de viata, transportul de la B. la C. si retur, pentru efectuarea tratamentelor cu citostatice si cele postoperatorii, cazarea in C. pentru efectuarea tratamentelor zilnice in regim de externare,) se ridica la aproximativ 500 lei/lunar; - cheltuielile cu taxa la facultate, cazare si întreținere a celor doua fiice studente, se ridica la aproximativ 1.400 lei/lunar. Argumentul adus de instanța de fond precum ca ar fi trebuit sa opteze pentru cazarea in campusurile universitare, care in opinia instanței sunt mult mai accesibile din punct de vedere financiar, nu are nici un fel de susținere practica, întrucât in realitate accesul la o asemenea tip de cazare este imposibila având in vedere numărul foarte redus de locuri alocate pentru studenții anului I, disproporția dintre numărul de solicitări si oferta foarte redusa a universităților.
- in ce privește suma de 225 EUR, adică 981 lei, pe care este obligat sa o achite lunar, pentru creditul angajat de la banca, arată ca împrumutul a fost contractat în timp ce era in activitate si nu a putut anticipa o diminuare a pensiei.
Costurile lunare arătate mai sus sunt in suma totala de aproximativ 2.880, precum si cheltuielile de întreținere de la domiciliu, care sunt in medie de aproximativ de 500 lei, la care se adaugă recuperarea diferenței dintre pensia veche si cea revizuita, in timp ce veniturile totale ale familiei, in momentul de fata, sunt de 3756 lei.
Faptul ca cheltuielile lunare impuse de situația existent prezentata si imposibil de anticipat, evidențiază importante repercusiuni asupra posibilităților de asigurare a condițiilor necesare refacerii stării de sănătate a soției si de întreținere a celor doua fiice studente prin menținerea pensiei revizuite.
Condiția primordială a legalității privării de proprietate este existența unei cauze de utilitate publică. Strâns legată de această condiție este și necesitatea indemnizării proprietarului bunului expropriat, Curtea impunând această condiție oricărei situații privative de proprietate. T. legal al obligației de indemnizare a fost găsit de Curte tot în prevederile art. 1 Protocolul 1, Curtea ajungând la concluzia că în absența unei indemnizații Protocolul 1 n-ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, situație ce ar veni în totală contradicție cu prescripțiile C.i. Or, din câte se poate lesne observa din prescripțiile L. nr. 1. reclamantul nu a beneficiat de o asemenea indemnizație.
- Încălcarea prevederilor art. 14 din C., prin exceptarea de la efectele L. nr. 1. a pensiilor de serviciu ale magistraților, recurentul criticând faptul că Statul nu a aplicat aceeași măsură și în privința sa.
2. Hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7, teza a II-a,
C.proc.civ.) fiind nelegală și netemeinică (3041 C.proc.civ.) 2.1 Referitor la existenta unui bun în sensul C. recurentul arată că prin hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei, Curtea a decis că o reducere substanțiala a nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectând substanța dreptului de proprietate si chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe. De asemenea, referitor la garantarea unui cuantum al pensiei ce face obiectul protecției art. 1 al P. 1 adițional la C., în cauza Pravednaya c. R.ia29, Curtea a considerat că prin privarea reclamantei de dreptul de a primi o pensie într-o suma determinata într-o hotărâre definitiva, statul a deranjat echilibrulechitabil, existent între interesele aflate în joc. În consecința, Curtea a hotărât în unanimitate ca a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 (paragraful 41), în același sens fiind și hotărârea dată în cauza Pressos Compania Naviera SA și alții c. Belgia (paragraful 43) unde a reținut că „O astfel de interferență cu drepturile fundamentale ale reclamanților este contradicție cu menținerea unui echilibru just între interesele aflate în joc". Ceea ce este important în acest caz este prefigurarea legitimă a unui anumit nivel al pensiei (ca intreg), și nu sursa finanțării a unei așa-zise „componente" a pensiei. Așadar, chiar dacă am admite aceasta disociere artificială realizată de către instanța de fond, nu există nicio rațiune suficient de puternică pentru Protocolul 1 din C. Altfel spus, și „. de pensie" și „. la pensia de serviciu" sunt bunuri în sensul art. 1 din Protocolul 1 al C. și nu pot fi diminuate, „expropriate". Din analiza sentinței atacate rezultă faptul că aceasta se limitează la a expune argumente contrare soluțiilor și principiilor statuate de C., fără a proceda la o analiză comparată a întregii jurisprudențe, deși contestația formulată de reclamant a avut la bază o analiză complexă a unei jurisprudențe bogate care combate aceste argumente contrare cu o expunere detaliată a încălcării dreptului de proprietate al reclamantului ca nerespectării condițiilor ingerinței statului. 2.2. Instanța de fond a reținut greșit existenta unui scop legitim pentru recalcularea pensiilor. Situațiile care ar putea autoriza privarea de proprietate a unui subiect de drept sunt precis delimitate de către Curtea E. și presupun în mod automat acordarea unei despăgubiri. Chiar dacă s-ar admite existența unui scop legitim pentru recalcularea pensiilor, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că L. nr. 1. nu oferă reclamantului posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de G. pentru a o justifica în cuprinsul L. nr. 1., a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Lipsa totală a despăgubirilor a impus reclamantului o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul său de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Reducerea pensiei contestatorului cu 11,87 % și imposibilitatea acestuia de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea pensionarilor, beneficiari ai pensiilor stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului. În același sens, interesul public urmărit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalcă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența C., prin aceasta se rupe justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general prin privarea reclamantului de dreptul de a beneficia de pensie în suma garantată de dispozițiile legii speciale. De altfel, chiar Curtea Constituțională a R., în jurisprudența sa anterioară a recunoscut că, o normă care conduce la reducerea pensiilor este constituțională doar în măsura în care: „în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plata, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior." 3. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) În acest sens recurentul susține că instanța de fond a omis să se pronunțe în legătură cu „speranța legitimă"; invocată de reclamant în sprijinul motivului de anulare referitor la încălcarea P. 1 la C. Din acest motiv consideră recurentul că decizia civilă atacată este lovită de nulitate absolută, în temeiul art. 304 pct. 5 C.proc.civ. cu consecința casării acesteia conform art. 312 C. proc. civ.. In drept, art. 299 - 316 Cod Procedura Civila, O.U.G. nr. 1., L. nr. 263/2010. Intimata pârâtă C. de P. S. din cadrul S.ui R. de I. a depus la dosarîntâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menționând în vederea stabilirii cuantumului pensie recurentului a fost aplicată procedura stabilită prin prevederile L. nr. 1. și mai apoi ale OUG nr. 1. și că actele normative a căror aplicabilitate o contestă recurentul sunt în vigoare și, până la invalidarea sau abrogarea lor produc efecte juridice obligatorii de respectat pentru toate entitățile române implicate în procesul recalculării pensiilor militare, precum și pentru instanțele de judecată. De asemenea, cazurile C. enumerate de recurent în cererea sa fac referire la „. substanțială a dreptului";, or diminuarea cuantumului pensiei în acest caz nu este de natură a afecta substanța dreptului. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de A.constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Prin art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate. În aplicarea acestui act normativ și a OUG nr. 1., pârâta C. S. de P. din cadrul S.ui R. de I. a emis decizia nr. 89542/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 3396 lei care înlocuia pensia militară de stat în cuantum de 3882 lei, acordată prin decizia nr. 89542/(...) (fila 22 fond). În ce privește motivul de nulitate invocat de recurent în raport de faptul că anterior emiterii deciziei contestate pârâta nu a emis o „. de recalculare a pensiei"; Curtea constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că această situație invocată de recurent nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei. În acest sens se reține că decizia contestată, deși indică drept temei juridic doar OUG nr. 1., în fapt cuprinde ambele operațiuni juridice, atât recalcularea, cât și revizuirea, comasate într-o singură decizie. Faptul că nu este indicată L. nr. 1. ca temei juridic nu înlătură această concluzie, având în vedere că recalcularea pensiilor și revizuirea acestora au fost măsuri aplicate tuturor persoanelor din categoria din care face parte și reclamantul. Ca o excepție, au existat situații, cum este cea a reclamantului, în care nu s-a mai emis decizie de recalculare‚ ci direct decizie în baza OUG nr. 1., motivat de faptul că în aceste cazuri, dintr-un motiv sau altul, s-a temporizat aplicarea L. nr. 1. până la apariția OUG nr. 1., astfel încât emiterea succesivă a unei decizii de recalculare și apoi a uneia de revizuire apare excesiv de formală, scopul legii fiind atins și prin comasarea în aceeași decizie atât a operațiunii de recalculare, cât și a celei de revizuire. Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță și din recursul formulat, scopul reclamantului nu este acela de a se emite o decizie de recalculare a pensiei, critica deciziei de revizuire din acest punct de vedere fiind adusă doar ca un argument pentru menținerea în plată a pensiei militare. Or, din acest punct de vedere nu pot fi reținute susținerile reclamantului, legiuitorul decizând trecerea de la un sistem cu pensii speciale, la sistemul general de pensii. Deși recurentul afirmă că se putea emite decizia de recalculare întrucât fuseseră identificate veniturile realizate de acesta pe parcursul carierei și apoi ar fi trebuit emisă o decizie de revizuire, aceste susțineri vin în contradicție cu solicitarea din cererea introductivă, anume aceea de a se menține pensia de serviciu stabilită prin decizia nr. 89542/(...). Or, în baza acestui motiv de recurs în mod evident nu poate fi admisă acțiunea formulată de reclamant. În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.: În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat întemeiul art.146 lit. a din C., prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...). În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele: „(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanțaconstituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)"; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. „(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), aprevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze;pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)"; Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva R. s-areținut că: „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. Înspeță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele C. din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 1., ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii. Cu privire la previzibilitatea legii, în ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate în legătură cu acest aspect de către contestator, care reclamă stabilitatea dreptului legal câștigat, în aprecierea caracterului neconvențional al măsurii prin care s-a recalculat pensia sa, instanța de recurs mai reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. Se susține de către reclamant că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora, dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile. Or, se invocă astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei. În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C. Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă. Referitor la jurisprudența anterioară a C. C. în materie apreciată de reclamant ca fiind relevantă în cauză, se reține că aceasta nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contenciosconstituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant prin D. nr. 871 și 873 din 2010. Instanța de fond a analizat criticile formulate de recurent privind neconcordanța dintre legea internă și prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar în acest context a reținut că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., iar în analiza cerinței privind existența „raportului rezonabil de proporționalitate" tribunalul a reținut că „ingerința" trebuie analizată din perspectiva „.ui la respectarea bunurilor". Rezultă așadar că instanța a înlăturat celelalte susțineri ale reclamantului privind încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. în sensul privării de proprietate sau al existenței unei „speranțe legitime"; bazată pe dispozițiile L. nr. 1., astfel că nu pot fi reținute criticile recurentului în sensul că instanța nu ar fi analizat acest motiv al contestației. Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. și, respectiv OUG nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. și a OUG nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pe de altă parte, Curtea constată că, în analiza concretă a „raportului rezonabil de proporționalitate";, instanța de fond a făcut o judicioasă analiză a probelor depuse de reclamant și a concluzionat în mod corect că în situația reclamantului nu se poate reține că acesta suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a considera că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. În raport de situațiile invocate de recurent și de probele administrate în cauză Curtea apreciază că acesta nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I. I. împotriva sentinței civile nr. 7. din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. T. G.-L. T. L. D. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS/2 ex. Jud.fond: R.I.B.
| ← Decizia civilă nr. 933/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2419/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
