Decizia civilă nr. 495/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 495/R/2012
Ședința 06 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul S. N. D. împotriva sentinței civile nr. 4438 din 20 octombrie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Se constată că la data de 03 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 30 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4438 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamatul S. N.-D. împotriva pârâților C. S. DE P. A M. A. N. B. și M. A. N. B.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii militare al cărei cuantum a fost recalculat în baza L. nr. 1. prin decizia nr. 92543/(...)care nu se mai aplică în prezent.
Potrivit art. 6 alin.1 si 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare. În consecință, reclamantul nu suferă în prezent niciun prejudiciu ca urmare a emiterii deciziei a cărei anulare o solicită.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 735/2010 prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părțile din acel dosar.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciuse recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C., care are următorul cuprins: „Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu
(drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). A., specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într- un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c.
Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unuisalariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea C. a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. C. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia deserviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea C. statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în R. s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
„Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, C. instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
„Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.";
Pentru aceste motive, în baza art. 6 din OUG nr. 1., instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul S. N. D. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acțiunii sale.
În motivarea recursului s-a arătat că pârâții nu aveau temei juridic la momentul emiterii deciziei de recalculare a pensiei reclamantului i-au încălcat dreptul de proprietate precum și normele cu privire la modalitatea de calcul prin calcularea pensiei la salariul mediu brut.
Cu privire la retroactivitatea legii s-a arătat că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității lefii, prevăzut la art.15 alin.2 din C.
României, republicată, conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
De asemenea, prin decizia nr.830/2008, Curtea Constituțională a statuat următoarele:
„Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. L. nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor și situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare , precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formulate după abrogarea legii vechi.";
Neretroactivitatea legii, ca principiu constituțional este obligatorie pentru toate ramurile de drept, nu numai pentru acelea care îl prevăd în mod explicit.
De asemenea, s-a arătat că instanța de fond a omis să se pronunțe pe excepție prematurității acțiunii, invocată prin întâmpinarea formulată de pârâți.
Pârâții M. A. N., C. de P. sectoriale a MAN au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând lipsa de obiect a acțiunii reclamantului în raport de menținerea în plată a pensiei militare de stat, conform OUG nr.1..
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. varespinge recursul pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiată excepția lipsei de interes, cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Este adevărat că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensiei în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..
De asemenea, contrar susținerilor reclamantului, prima instanță s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocate de către pârâți, respingând motivat excepția la data de (...), anterior dezbaterilor pe fond.
Asupra fondului, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
Neretroactivitate:
După cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin (2) din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr.
871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.
A., prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53
(restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, dinperspectiva prevederilor art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție
(referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
A., în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Având în vedere că în prezenta cauză retroactivitatea L. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Inger inț a s tatulu i :
Art. 1 din Primul Protocol la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilorsale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
În jurisprudența sa Curtea E. a D. O. a statuat că art. 1 din Primul
Protocol la C. E. a D. O. cuprinde trei norme distincte. Prima dintre ele, care se exprimă în prima teză a primului paragraf și îmbracă un caracter general, fixează principiul dreptului la respectarea proprietății. A doua, care este menționată în cea de-a doua teză din același paragraf, are în vedere lipsirea de proprietate și o supune anumitor condiții; cât despre a treia normă, consemnată în al doilea paragraf, ea recunoaște statelor puterea,printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general. Cea de-a doua și cea de-a treia normă, care vizează anumite exemple de atingere a dreptului de proprietate, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă (Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În privința domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 se reține că noțiunea de „. are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern
În numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie
2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. A., în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), citată anterior, s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie
2004 (paragraf 40).
În acest sens, Curtea E. a reținut în Cauza Kjartan Asmundssoncontra Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
De asemenea, în Cauza Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005
(paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile militare de stat prevăzute de L. nr.164/2001 au devenit pensii în înțelesul L. nr. 19/2000, iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei;prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim
și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, Curtea de A. apreciază că jurisprudența reținută de prima instanță nu este relevantă în prezenta cauză întrucât prin L. nr. 1. s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor militare de stat (și a altor pensii de serviciu) și transformarea acestora în pensii de asigurări sociale de stat, astfel încât faptul că reglementările interne nu au prevăzut anterior cazurile și condițiile în care pensia militară de stat poate fi diminuată sau suprimată trebuie examinată din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale (analiză care se va realiza ulterior în cadrul acestui recurs).
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par.
83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi
„în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and
Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie
1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din
19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statular fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiar unei pensii militare de stat obținută în temeiul L. nr. 164/2001. În temeiul L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându- se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.19/2000. Întrucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din OUG nr. 1., iar conform art. 6 alin. 1 din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 (diferențele aferente lunii ianuarie 2011 fiind restituite reclamantului).
Deși obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul L. nr. 1., Curtea de A. constată că, urmare a modificărilor legislative prezentate anterior, reclamantul nu a primit drepturi de pensie diminuate conform deciziei de recalculare decât în ianuarie 2011, drepturi care i-au fost restituite ulterior. În consecință, nu se poate reține că reclamantului i-a fost diminuată pensia militară de stat în cuantumul stabilit prin decizia de recalculare. A., singurul efect pe care l-a avut L. nr. 1. cu privire la pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformare a acesteia în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiei reclamantului începând cu anul 2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.1.. Întrucât prin acest ultim act normativ au fost revizuite deciziile prevăzute de L. nr. 1. și nu deciziile de pensie emise în temeiul L. nr.164/2001, Curtea de A. apreciază că L. nr. 1. a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire
(depusă în recurs), procentul de diminuare a pensiei militare de stat pentru reclamant urmând a fi stabilit în raport de acest cuantum.
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum de 2368 lei (fila 41 dosar fond), o pensie recalculată de
1482 lei (fila 42 dosar fond) și o pensie revizuită de 2203 lei (fila 11 dosar recurs), procentul de diminuare fiind de 6,96 %.
Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în ianuarie 2011 în R., care este de
860 lei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate (deși s-a pus în discuție D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant), Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. N. D. împotriva sentinței civile numărul 4438 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...). Jud.fond.I. P.
| ← Decizia civilă nr. 1786/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 5011/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
