Decizia civilă nr. 3344/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.3344/R/2012
Ședința publică din data de 3 iulie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, pentru a se vedea dacă sunt întrunite condițiile perimării, recursul declarat de reclamantul A. G. împotriva sentinței civile nr.
5182 din 9 decembrie 2010 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B.-N., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că judecata cauzei a fost suspendată la data de 14 iunie 2011 în temeiul art. 242 pct.1 alin.2 C., față de lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și întrucât nici una dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă.
De la data suspendării și până în prezent părțile nu au efectuat nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, fiind astfel incidente prevederile art. 248 până la 254 C. iar Curtea reține cauza în pronunțare asupra perimării
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr.5182/F din 9 dec.2010 pronunțată de T. B.-N. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul A. G. împotriva deciziei de debit nr.79500 din (...) emisă de C. județeană de pensii B. N.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul A.
G.
În ședința publică din 14 iunie 2011 instanța a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art.242 pct.2 C. având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art.248 alin.(1) C., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Cum de la data suspendării judecății recursului a trecut mai mult de un an, urmează a se constata din oficiu, conform art. 252 alin.(1) C., perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. G. împotriva sentinței civile nr. 5182 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 iulie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.DCG/10 iulie 2012
Dact.SzM/2ex.
← Decizia civilă nr. 2508/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 5031/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|