Decizia civilă nr. 56/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 56/RR/2012

Ședința octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul M. V. împotriva deciziei civile nr. 3. din 03 iulie 2012, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimata C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă revizuientul M. V., lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care revizuientul depune la dosar copia unei scrisori medicale și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea cererii de revizuire.

Revizuientul solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată

și admiterea acțiunii.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de (...), revizuientul M. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. J. de P. H., revizuirea deciziei civile nr.3356/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr.(...), menționând ca motive de revizuire pe cele prevăzute de art. 322 pct. 2 și 7 C.pr.civ.

Sub aspectul primului motiv, s-a apreciat că instanța de recurs nu e examinat prevederile Legii nr. 250/2007, ale Legii nr. 721/2007 și ale art. 164-

466 din Legea nr. 263/2010.

În sprijinul celui de-al doilea motiv, s-a invocat contrarietatea de hotărâri în raport de terțe persoane aflate în situații similare cu a revizuientului.

Examinând cererea în raport de excepția invocată Curtea de A. o va respingeca nefondată pentru următoarele considerente:

Cazul de revizuire prevăzut de art.322 pct.2 C.pr.civ. invocat de revizuient, respectiv pronunțarea asupra a ceea ce nu s-a cerut, are rolul de a asigura respectarea principiului disponibilității, referindu-se însă nu la temeiurile cererii, ci exclusiv la obiectul acestora, așadar la pretențiile concrete formulate de reclamant prin acțiunea introductivă.

Astfel, nemulțumirea revizuientului exprimată față de pretinsă neexaminare de către instanța de recurs a unor norme legale, nu poate constitui obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art.322 pct.2 C.pr.civ., care în speță are în vedere pronunțarea instanței extra petita în raport de pretențiile deduse judecății - care alcătuiesc fondul cauzei - și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.

Nu este incident nici motivul prevăzut de art. 322 pct.7 C.pr.civ, a cărui premisă este încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea unei noi hotărâri în „una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate";.

Or, în speță, se invocă o jurisprudență diferită privind alte persoane, care se află, potrivit susținerilor revizuientului, într-o situație similară cu a sa, ceea ce însă nu asigură respectarea cerinței legale ca pricina să privească aceleași persoane.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. va respinge ca nefondată cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul M. V. împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. G. L. D. S. D.

GREFIER C. M.

Red.S.D./S.D.

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 56/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale