Decizia civilă nr. 647/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 647/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 849 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat P. E. din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurentului arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată anexate concluziilor scrise. În esență arată că pensia constituie un bun în sensul art. 1 al Protocolului
1 la C., dreptul la pensie fiind asimilat unui drept de proprietate, iar dreptul de proprietate este garantat de C. și nu poate fi atins. Principiul proporționalității nu a fost respectat deoarece măsura luată nu se justifică de scopul legitim urmărit.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamantul P. V. a chemat în judecată pe pârâta C. J. De P. C., solicitând anularea Deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 2./(...) ca fiind nelegală si încetarea efectelor acesteia începând cu (...) si pentru viitor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilite în condițiile L. nr. 223/2007, iar prin decizia contestată, emisă de către pârâtă în baza dispozițiilor L. nr. 1., această pensie a fost recalculată, stabilindu-i-se doar pensie de asigurări sociale, fapt care contravine prevederilor C.i, legilor speciale în materie, unor decizii date anterior de Curtea Constituțională și prevederilor Protocolului nr.1 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În esență, măsura eliminării pensiei de serviciu cu consecința reducerii cuantumului pensiei este nelegală deoarece, ea constituie un drept câștigat, pensia de serviciu fiind stabilită printr-o lege previzibilă, clară; prin măsura eliminării s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1adițional la C. E., fără să existe o justificare rezonabilă, fără să existe un raport de proporționalitate între măsura luată și mijloacele folosite; măsura este discriminatorie în raport cu situația magistratului, căruia i s-a menținut beneficiul pensiei de serviciu, în condițiile în care și reclamantul era supus acelorași incompatibilități ca și alte categorii sociale;
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 849/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. V., împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin D. nr.
2. emisă de pârâta C. J. de P. C. la data de (...) s-a stabilit în favoarea reclamantului P. V. pensia de serviciu pentru munca depusă și limita de vârstă în valoare de 4197 lei, cuantumul pensiei de serviciu, stabilită conform L. nr.
223/2007, fiind de 3206 lei. Ulterior, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul art. 3 din L. nr. 1., iar prin decizia din data de (...) s-a acordat reclamantului pensia de limită de vârstă în cuantum de 1746 lei (f.10-11).
S-a mai reținut că pensiile de serviciu au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective și ele au două componente: pensia contributivă, ce se plătește din bugetul asigurărilor sociale de stat și pensia suplimentară ce se suportă din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții. Acordarea pensiei suplimentare ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, nu este un privilegiu și ca atare poate fi eliminată atunci când bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat nu mai poate suporta plata unor astfel de drepturi din rațiuni de ordin economic și financiar.
Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare, modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice, scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Astfel potrivit acestei metodologii persoanelor cărora, la data stabilirii pensiei de serviciu, li s-a determinat punctajul mediu anual potrivit L. nr.1., în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctaj mediu anual și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzătoare acestuia. La determinarea acestui cuantum se folosește valoarea punctului de pensie valabil la data încheierii procesului de recalculare.
Conform prevederilor art.11 din H.G. nr. 737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1..
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din C. raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C. pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul
1972, în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.155 și următoarele din L. nr.1., completată și modificată, a respins contestația formulată, întrucât măsura recalculării pensiei de serviciu cuvenită reclamantului a fost una legală, ea producându-și efectele doar de la data intrării în vigoare a L. nr.1..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. V., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 7 si 9 C. rap. la art. 3041 C., admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii si anularii deciziei de pensie nr. 2. din (...) privind recalcularea pensiei de serviciu, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat si nu a răspuns criticilor formulate cu privire la motivele de nelegalitate ale deciziei contestate privind recalcularea pensiei de serviciu, a legislației care a stat la baza emiterii acesteia, cat si a reglementarilor internaționale. Recurentul invocă dispozițiile art. 20, al. 2 din Constituția României și subliniază că, Curtea E. a D. O. a apreciat ca un sistem bazat pe supremația C. si a jurisprudentei aferente acesteia asupra drepturilor nationale este apt sa asigure buna functionare a mecanismului de aparare implementat de C. si de P. sale aditionale. Acest aspect implica obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislația naționala, fara sa fie nevoit sa aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis), C. Vermeire împotriva Belgiei, hotărârea din 29 noiembrie 1991. Curtea E. a constatat ca statutul oferit C. in dreptul intern permite instanțelor naționale sa înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le considera incompatibile cu C. si P. sale adiționale. Făcând referiri la jurisprudența C. E. a D. O. referitoare la cele trei reguli cuprinse articolul 1 al Protocolului nr. 1 care garantează dreptul de proprietate, recurentul arată că, pentru a stabili conformitatea legislației interne, prevederilor art. l al primului Protocol Adițional la C. coroborat cu art. 14 din acesta se impune ca fiecare cauza concreta dedusa judecății sa fie analizată amănunțit sub toate aspectele sale particulare, pentru a se putea decela: 1.Daca partea reclamanta deține un « bun» existent; 2.Daca a apărut o ingerința a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.Daca ingerința îndeplinește condițiile: legalității; a existentei unui scop legitim ( sau de utilitate publica), in acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil intre imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului si cerințele interesului general al societății, a nediscriminării. Noțiunea juridica de pensie de serviciu - speciala - nu se confunda si nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun. Dreptul la pensie de serviciu, fondat pe un regim profesional public special de securitate sociala, nu reprezintă un privilegiu si nu este discriminatoriu la adresa persoanelor din sistemul public general. Așa cum s-a reținut prin decizia nr. 2. a C. C., pensiile de serviciu ca noțiune distincta au o justificare obiectiva si raționala, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezulta din rigoarea si riscurilor deosebite al statutelor profesionale speciale. Așadar, dreptul la pensie de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate sociala instituit prin legea interna nr. 223/2007,distinct de dreptul la pensie din sistemul general. Ca atare, este eronata amestecarea acestor noțiuni si susținerea vădit greșita, ca pensia de serviciu, derogatorie de la cea de drept comun, s-ar compune totuși in mod forțat, dintr-o pensie de drept comun si o pensie suplimentara de la stat. O asemenea susținere nu se regăsește in niciun context legal si eșuează printr-o lamentabila confuzie intre doua noțiuni diametral opuse, care nu pot fi amestecate. Din practica C. s-a observat ca, in materie de pensii, odată ce o persoana a fost admisa intr-o funcție publica, acea persoana a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public) care constituie un bun în sensul art. l al Protocolului nr. 1. rezulta ca, si pensia de serviciu, stabilita de autoritățile romane printr-o decizie administrativa de pensionare, in baza legii reprezintă « un bun» , partea reclamanta exercitând acest drept prin încasarea lunara, a pensiilor, după data pensionarii. Curtea a statuat expres ca, daca statul reduce total sau parțial pensia ocupaționala publica sau pensia de serviciu necontributive (prin lege sau ca măsura disciplinara, este inevitabila concluzia ca acea reducere a operat ca o ingerința asupra dreptului la respectarea bunurilor care trebuie analizata in lumina art. 1 al Protocolului nr. l. Reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerința ce trebuie justificata. In acest context prevederile abrogative ale art. 1-3 din L. 1. au avut ca efect eliminarea totala si intempestiva a pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate inclusiv a părții reclamante reprezintă o incontestabila ingerința asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar daca acest « bun» (pensie de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun. Deci, prin reducerea integrala (iar nu proporționala a pensiilor de serviciu corespunzător ponderii acestora in cheltuielile bugetului de pensii). a fost încălcat art. 1 al Protocolului Adițional nr. 1, mijlocul utilizat nefiind intr-un raport de proporționalitate rezonabila cu scopul legitim urmărit, iar măsura nu trebuie sa atingă însăși substanța dreptului prin eliminarea dreptului. In ceea ce privește nediscriminarea, recurentul susține că atunci când un stat decide prin propria sa voința sa plătească pensii persoanelor în recunoașterea perioadelor de munca ale acestora, atunci (fiind creata o baza legala suficient de clara în dreptul intern) îndreptățirea prezumată pentru un asemenea beneficiu cade sub incidenta art. 1 al Protocolului nr. 1 si art. 14 din C. In aceste cazuri de aplicare a acestor dispoziții in care părții reclamante i-a fost negat total sau parțial un anumit beneficiu pe baze discriminatorii textul relevat este ca aceasta parte sa fi avut un drept exercitat in baza legislației interne de a primi respectivul beneficiu, iar daca statul decide sa creeze o schema de beneficii trebuie sa o facă intr-o maniera compatibila cu art. 14. Se impune a fi subliniat ca în față C., de esența legitimității ingerinței asupra dreptului de proprietate este caracterul excepțional si temporar al acestuia. Intr-o societate democratica, regula este exercitarea neîngrădita a dreptului fundamental de proprietate ingerința fiind prevăzuta ca excepție, daca nu exista o alta soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse in pericol. Este sarcina statului sa găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politica economica si sociala adecvata. Diminuarea veniturilor cetățenilor nu poate constitui pe termen lung o măsura proporționala cu situația invocata de inițiatorul proiectului de lege. D., eventuala intervenție legislativa in sensul prelungirii acestei masuri poate determina efecte contrarii celor vizate (D. nr. 1414/2009 a C. C.). Pârâta C. J. de P. C. nu a depus întâmpinare și nu și-a expus poziția procesuală față de recursul declarat. Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele: Prin art.1 lit. g din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității. În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizianr.2./(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) opensie de asigurări sociale de 1746 lei care înlocuia pensia de serviciu de 4197 lei, acordată prin decizia nr. 2./(...). În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.: 1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin C.. Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2- 12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea critica tă pe temeiul neretr oactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 di n Protocolul nr. 1 a dițional la C. pentru apărarea drepturilo r omului și a libertăților fun damentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)). 2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare : „Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C. europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte,neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C. , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prinlegea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.."; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem șiavând în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C. europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alteîncălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiu ne de apreciere în fi ecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare."; 3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României. „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate î n timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 223/2007. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1746 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită pentru luna septembrie 2010 la un cuantum de 861 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului. În speță, deși instanța de recurs a solicitat recurentului a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, acesta nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază astfel, în raport de probele administrate în cauză, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat. Pentru considerentele expuse, Curtea de A., în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C., va respinge ca nefondat recursul reclamantului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 849 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...) PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. N. N. GREFIER Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 3726/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1777/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
