Sentința civilă nr. 25/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 25/F/2012

Ședința Camerei de C. din 20 aprilie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-C. B. GREFIER : G. C.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Maramureș și J. V. de Sus, în soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta D. G. DE A. S. ȘI P. D. C. M. în contradictoriu cu pârâtul Ț. G., având ca obiect pretenții.

Conflictul negativ de competență s-a soluționat, conform art. 22 alin. 5

C.proc.civ., în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2626 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de J. V. de Sus în dosarul nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta D. G. DE A. S. ȘI P. D. C. M. în contradictoriu cu pârâtul T. G., având ca obiect pretenții, în favoarea Tribunalului M..

În motivare, s-a reținut că pârâtul a fost diagnosticat cu deficiență funcțională gravă - handicap grav permanent, acesta beneficiind de prestații sociale stabilite prin decizia emisă de reclamantă, precum și de pensie de invaliditate acordată prin decizia emisă de C. J. de P. M..

Văzând obiectul cererii și că pretențiile reclamantei față de pârât au la bază opțiunea între un drept de pensie și un drept de prestații sociale, chiar fără a exista o decizie de imputație, instanța a considerat că se discută despre un drept de asigurări sociale, care este de competența instanței specializate a tribunalului fiind incidente dispozițiile art. 159 pct. 2 C.proc.civ., de la competența materială părțile neputând deroga.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 534 din 26 martie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...), Tribunalului M. și-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei V. de S.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că fundamentul pretențiilor reclamantei îl constituie art. 101 din Legea 448/2006 și că, reclamanta nu solicită restituirea indemnizației de însoțitor de care pârâtul, în calitate de pensionar de invaliditate încadrat în gradul I de invaliditate, beneficiază în temeiul art. 61 al. 1 din Legea 19/2000, respectiv art. 77 al. 1 din Legea

263/2010, pentru a deveni incidente prevederile art. 152 și 153 din Legea

263/2010, ci a indemnizației de însoțitor stabilite de art. 42 din Legea

448/2006 în beneficiului adultului cu handicap vizual.

S-a avut în vedere că Legea 448/2006 nu cuprinde nici o prevedere care să indice instanța competentă să soluționeze cererea în restituirea prestațiilor încasate necuvenit, astfel că, pornind de la raportul dintre legea generală și legea specială, s-a concluzionat că atunci când nu este reglementată o situație de excepție, intervine dreptul comun, iar potrivit art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Cu privire la acest conflict negativ de competență, Curtea are în vedere următoarele:

Obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâtului la restituirea prestațiilor sociale de care acesta a beneficiat, constând în indemnizația de însoțitor acordată în temeiul art. 42 din Legea 448/2006, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile art. 101 din același act normativ.

Tribunalul investit în urma declinării cauzei, înainte de a aborda fondul pricinii a procedat la verificarea competenței sale materiale, statuând în mod corect că nu există un act normativ special care să stabilească expres cărei instanțe îi revine soluționarea acțiunilor având ca obiect pricini similare prezentei spețe.

Prin norma imperativă cuprinsă în art. 1 pct. 1 C.proc.civ., conform cărora judecătoriile judecă, „în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe";, s-a conferit judecătoriilor plenitudinea de competență pentru judecata în primă instanță, înțelegând prin aceasta că tribunalele sau curțile de apel au competența soluționării unei cereri în primă instanță numai atunci când se stipulează în acest sens, expres și limitativ, prin dispoziții ale Codului de procedură civilă ori ale unor legi speciale.

Acțiunea promovată de reclamantă este o acțiune în pretenții, de drept comun, și nu o acțiune specifică Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar dispozițiile art. 153 au un caracter restrictiv și reglementează doar competența de soluționare a litigiilor născute în legătură cu drepturile decurgând din același act normativ.

Împrejurarea că reclamanta a invocat, în argumentarea demersului său judiciar, că pârâtul a beneficiat și de pensie de invaliditate stabilită în temeiul legii pensiilor, nu schimbă natura raporturilor existente în cauză și nu are nici o relevanță asupra stabilirii instanței competente să soluționeze în fond litigiul.

Nefiind în prezența unei competențe expres stabilite de lege, cu caracter absolut și văzând că pretențiile care fac obiectului litigiului au fost evaluate de către reclamantă la suma de 10.850 lei, se constată că potrivit art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 5 C.proc.civ., competența materială în primă instanță revine în favoarea judecătoriei de la domiciliul pârâtului.

Față de cele ce preced, văzând totodată și prevederilor art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. 2 C.proc.civ., se va stabili în favoarea Judecătoriei V. de Sus, competența de soluționare a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Stabilește competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta D. G. DE A. S. ȘI P. D. C. M. în contradictoriu cu pârâtul T. G., având ca obiect pretenții, în favoarea Judecătoriei V. de S.

Cu drept de recurs în termen 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 aprilie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER S. C. B. G. C.

Red./Dact. SCB/4 ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 25/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale