Decizia civilă nr. 2120/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2120/R/2012
Ședința publică din data de 8 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 5317 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. I. G., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâților - consilier juridic C. R. și reprezentantul reclamantului intimat - avocat I. V. din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 aprilie
2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
La acest termen de judecată reprezentanții părților declară că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris.
Reprezentantul reclamantului intimat susține întâmpinarea formulată în scris solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata sub nr. de mai sus pe rolul T. C. reclamantul
M. I.-G. a chemat in judecata pârâții C. S. de P. a M. A. N., M. A. N. solicitând constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 91690 din (...) emisa de D. financiar-contabila a MApN prin care a fost recalculata pensia de serviciu a reclamantului in temeiul L. nr. 1. si a HG nr. 7.; restabilirea situației anterioare in sensul repunerii in drepturile dobândite legal prin D. nr. 0118092 din (...) a Direcției financiar-contabile a MApN , precum si restituirea sumelor reținute nelegal.
Pârâtul M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al
Casei de P. S. a M. A. N., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțialipsei de interes în promovarea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect, argumentând ca începând cu luna februarie 2011 reclamantului i s-au achitat toate drepturile solicitate prin acțiune, situație are va fi menținuta pana la revizuirea din oficiu a pensiei, in conformitate cu dispozițiile OUG nr. 1..
Prin sentința civilă nr. 5317/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a respins excepția lipsei de interes in promovarea acțiunii.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. I. G. în contradictoriu cu pârâții C. S. de P. a M. A. N. și M. A. N.
S-a constatat nulitatea absoluta a Deciziei nr. 91690 din (...) emisa de D. financiar-contabila din cadrul M. A. N. și s-a dispus repunerea părților in situația anterioara emiterii acestei decizii.
Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei de interes, invocată de către pârât instanța areținut faptul că reclamantul a formulat acțiunea de față în vederea anularii deciziei de recalculare, în ființă la data promovării acțiunii.
Este real ca prin OUG nr. 1. a fost abrogata HG nr. 7. care prevedea procedura de calcul a pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor si ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. Cu toate acestea, în raport de prevederile art. 1 din OUG nr. 1., instanța a reținut că se revizuiesc din oficiu pensiile stabilite in conformitate cu dispozițiile L. nr. 1.. Or, singura decizie prin care reclamantului i s-a stabilit noua pensie, in conformitate cu dispozițiile L. nr. 1., este cea contestata in cauza de fata. D., noțiunea de ";. poate privi doar drepturi deja stabilite, iar singura decizie prin care reclamantului i se stabilesc drepturile de pensie in conformitate cu dispozițiile L. nr. 1. este cea contestata in cauza de fata..
In situația în care, in favoarea reclamantului nu a fost emisa o alta decizie prin care drepturile sale de pensie sa fie recalculate in conformitate cu dispozițiile L. nr. 119/2011 interesul acestuia in a solicita anularea deciziei de recalculare apare ca fiind legitim juridic, personal si direct, născut si actual.
Analizând fondul cauzei instanța a reținut că dreptul reclamantului lapensie pentru limita de vârsta s-a deschis la data de (...), acesta beneficiind de pensie de serviciu pentru activitatea depusa, in temeiul L. nr. 164/2001. Pensia de serviciu a reclamantului a fost stabilita prin D. nr. 0118092 emisa la data de (...) de S. P. militare si drepturi sociale din cadrul M. A. N., fiind in cuantum de 3261 lei.
In ce privește legalitatea formala a deciziei nr. 91690 din (...) contestate în cauză, instanța a reținut ca aceasta decizie a fost emisa in vederea punerii in aplicare a L. nr. 1., la data de (...), așadar sub imperiul dispozițiilor art. 4, art. 132 si art. 193 din L. nr. 2., articole in vigoare începând cu data de 23 decembrie 2010.
Raportat la dispozițiile art. 4 alin. 2, art. 132 și art. 193 din L. nr. 2., in vigoare la data emiterii deciziei contestate, rezulta ca singura instituție îndrituita sa procedeze la stabilirea, recalcularea, revizuirea pensiilor din sistemul pensiilor militare era C. S. de P. a M. A. N. A. in condițiile in care înființarea Casei S. de P. s-a produs "ope legis";, fără a prezenta importanță, sub aspectul nașterii acestei instituții, elementele de ordin administrativ cuprinse in HG nr. 233/2011.
Or, din cuprinsul deciziei contestate rezultă că aceasta a fost emisa de D.
F.-C. din cadrul M. A. N., așadar de o structura fără personalitate juridica dincadrul M., căreia niciun text legal in vigoare la acea data nu ii recunoștea abilitatea de a stabili, calcula, recalcula sau revizui pensiile militarilor ulterior intrării in vigoare a art. 132 din L. nr. 2..
In privința algoritmului avut in vedere la stabilirea cuantumului pensiei instanța a constatat ca in vederea calculării cuantumului pensiei reclamantului organul emitent a avut in vedere dispozițiile HG nr. 7. cu toate ca la data emiterii deciziei contestate efectele acestei hotărâri de guvern erau suspendate, cu efecte "erga omnes";, prin S. nr. 338/(...) a C. de A. C., definitiva si irevocabila prin D. nr.38/(...).
Mai mult, prin sentința civila nr. 443/(...) pronunțata in dosarul nr. (...) a C. de A. C. s-a dispus anularea dispozițiilor art. 2 alin 2,3,4,6 si 7, ale art. 6 alin 1, 2 si 54 s ale art. 10 alin 2 din HG nr. 7..
Așadar, calculul pensiei reclamantului s-a efectuat de către un organ fără atribuții in acest sens si in temeiul unor dispoziții legale a căror aplicare era suspendata la data emiterii deciziei de stabilire a cuantumului pensiei, astfel ca decizia contestata apare ca fiind in mod evident nelegala .
Mai mult, deși HG nr. 7. a fost abrogata prin OUG nr. 1. C. S. de P. a MApN nu a emis nici pana in prezent o decizie de anulare a deciziei contestate, respectiv o decizie prin care sa se procedeze la stabilirea pensiei reclamantului in conformitate cu dispozițiile L. nr.1..
Pe de alta parte, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția
României, instanța a apreciat ca se impune analizarea legalității deciziei emise nu doar prin prisma legilor în vigoare ci și a reglementarilor internaționale, urmând a stabili daca normele interne sunt conforme cu dispozițiile dreptului comunitar in materie precum si cu dispozițiile C.i E. a D. O..
În demersul stabilirii conformității legilor interne cu prevederile C.i, instanța a reținut dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la C. și ale art.14 din C. și, făcând o amplă analiză a convenționalității măsurii ce l-a vizat pe reclamant prin recalcularea pensiei de serviciu, a reținut în esență că, prin emiterea deciziei contestate, a fost încălcat principiul neretroactivității, că L. nr. 1. înfrânge stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabilă, motiv pentru care nu este îndeplinită condiția legalității ingerinței, că ingerința este una discreționară, că mijloacele utilizate de stat pentru scopul declarat în expunerea de motive a legii sunt insuficient motivate, că mijlocul folosit, de eliminare definitivă a dreptului la pensia de serviciu nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabilă cu scopul urmărit, în raport de caracterul temporar al crizei economice, reținându-se și faptul că mijlocul utilizat (al eliminării pensiilor de serviciu) nu are ca efect eliminarea unor privilegii din sistemul de pensii, concluzia fiind că reclamantul a fost supus unei poveri excesive și disproporționate, măsura aducând atingere dreptului de proprietate al reclamantului, contrar art. 1 din Protocolul adițional nr.1 din C. europeană.
De asemenea s-a reținut încălcarea principiului nediscriminării în raport de alte categorii profesionale (funcționari din diverse instituții administrative, asimilați cu judecătorii și procurorii, cărora le-a fost menținută pensia de serviciu, agricultori).
In ceea ce privește petitul privind obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute nelegal instanța a reținut că începând cu luna februarie 2011 cuantumul pensiei achitate reclamantului a fost egal cu cuantumul pensiei aflate în plată în luna decembrie 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin
1 din OUG nr. 1., astfel că acest petit a fost respins.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, pârâții au fost obligați sa plătească reclamantului, în solidar, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, M. A. N. și
C. S. de P. a M. A. N.
În motivarea recursului recurenții au arătat că D. de pensie este un act administrativ cu regim special prevăzut de legislația asigurărilor sociale, nu un act juridic civil, deci nu poate fi supus nulităților actului juridic civil.
Reclamantul a avut ca singur scop prin cererea de anulare a deciziei numai menținerea cuantumului pensiei din decembrie 2010, așa după cum a formulat și capătul subsidiar de cerere, fără a solicita emiterea unei noi decizii sau modificarea deciziei atacate.
Or, începând cu luna februarie 2011 și în continuare reclamantului i s- au achitat drepturile de pensie în cuantumul avut în decembrie 2010, potrivit dispozițiilor O. nr. 1., până la revizuirea pensiei, ceea de duce la concluzia că repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate este lipsită de sens.
În temeiul prevederilor art. 10 din O. nr. 1. a fost abrogată Hotărârea de
G. nr.735/201O.
Mai mult, reclamantului i-a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu plata începând tot cu data de (...), în urma procesului de revizuire a pensiei, conform metodologiei stabilite de O. nr. 1.. În această situație, D. de recalculare a fost anulată implicit prin emiterea noii decizii, aceasta fiind pusă în plată începând cu aceeași dată, adică (...).
Cum decizia contestată și-a pierdut orice efecte juridice și nu produce nicio vătămare reclamantului, prin cererea de anulare a acestei decizii nu mai poate obține nici un folos practic, niciun câștig material, astfel că acțiunea este rămasă fără obiect.
În ceea ce privesc efectele suspendării H.G. nr. 7. reținute de prima instanță pentru a constata nulitatea absolută a deciziei de recalculare, precizează că nu au fost parte în acel proces, iar Guvernul României nu a dat până la data de (...) nici o dispoziție în sensul suspendării emiterii deciziilor, astfel că aveau obligația legală de a respecta dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din L. nr. 1..
S. civilă nr. 3. a C. de A. C. privind suspendarea H.G. nr. 7. are efecte numai între părți, potrivit principiului relativității efectelor juridice ale hotărârilor judecătorești, principiu de la care legislația în vigoare nu instituie derogări.
În ce privește organul emitent al deciziei recurenții arată că S. pensii militare și alte drepturi sociale din cadrul Direcției financiar-contabile a fost desființat abia prin art. 3 alin.(2) din Hotărârea G.ului nr. 233/2011 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale la data intrării în vigoare a acesteia adică data de 24 martie 2011.
Cum nu se putea crea un vid în funcționarea structurii responsabile cu pensiile este evident că vechea structură și-a îndeplinit atribuțiile legale până la desființarea sa, cu atât mai mult cu cât era obligată să respecte termenele impuse de L. nr. 1.. Motivele reținute de instanța de fond conform cărora după data de 23 decembrie 2010 decizia a fost emisă de un organ necompetent, sunt lipsite de orice suport, deoarece o structură cu personalitate juridică nu poate fi funcțională chiar la data apariției legii prin care a fost înființată și nu are capacitate de exercițiu decât după numirea organelor de conducere, astfel că sub aspectul funcționării acestei instituții are importanță H.G. nr. 233/2011.
Referitor la repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate, recurenții arată că procedura de recalculare și stabilire a pensiei într-un anumit cuantum nu constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de pensie, ci poate fi solicitată și admisă numai emiterea unei noi decizii înbaza legii în vigoare care reglementează acordarea drepturilor de asigurări sociale.
Consideră că prima instanță greșit a admis cererea de anulare a deciziei de recalculare și repunerea părților în situația anterioară, prin menținerea deciziei de pensie emisă în temeiul L. nr. 164/2001, fără a observa că astfel sunt încălcate dispozițiile legale în vigoare în materia asigurărilor sociale deoarece reclamantul nu a solicitat emiterea unei noi decizii sau modificarea celei contestate în sensul calculării cuantumului pensiei potrivit dispozițiilor L. nr. 119/2011 și ale L. nr. 1., nu ale L. nr. 164/2001 cu atât mai mult cu cât, potrivit art. I din L. nr. 1., pensiile militare de stat stabilite în baza L. nr.
164/2001 au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1..
Mai mult, la data pronunțării hotărârii L. nr. 164/2001 era abrogată expres prin L. nr. 2., astfel că nu se putea dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii decizie contestate deoarece nu mai exista bază legală pentru plata pensiei militare.
Din aceeași perspectivă nu poate fi ignorat faptul că prin menținerea deciziei emise în baza L. nr. 164/2011 se stabilește cu caracter definitiv că reclamantului nu i se aplică dispozițiile L. 1., iar eventualele sume ce s-ar plăti reclamantului prin menținerea pensiei militare de serviciu de care aceasta beneficia în baza L. nr. 164/2001 nu ar mai putea fi vreodată supuse restituirii având în vedere că această plată s-ar face în baza unei hotărâri judecătorești, iar nu ca plată necuvenită sau din eroare.
Pe de altă parte, apreciază că prima instanță a omis să ia în considerare că decizia contestată nu și-a produs efectele, nu a fost pusă în plată a fost anulată implicit prin prevederile O. nr. 1., deoarece reclamantul a primit până la emiterea deciziei de revizuire cuantumul pensiei din decembrie 2010 nu cel stabilit prin D. din (...).
Totodată, recurenții consideră că instanța de fond greșit a reținut că deciziile contestate sunt contrare normelor prioritare și imperative ale C.i, arătând că L. nr. 1. a fost supusă controlului anterior de constituționalitate, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din L. nr.
1. atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție, cât și cu prevederile art.
I din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că, în raport cu criticile formulate, dispozițiile acestei legi sunt constituționale.
Recurenții invocă, de asemenea, și D. nr. 29/(...) pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor L. nr. 1., raportat la art. 20 alin. (2) Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O. și art. 14 din C., referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
În ceea ce privește cerința de proporționalitate a măsurii adoptate, cu scopul urmărit, respectiv a necesității menținerii unui just echilibru între interesele în discuție, recurenții au făcut referire la jurisprudența C. E. a D. O. și au susținut că reclamantul nu a făcut dovada că a depășit un anumit prag de dificultate sau i s-au suprimat mijloacele de subzistență. Consideră că nici nu se putea face această dovadă, în situația în care a beneficiat în continuare de cuantumul pensiei plătit în decembrie 2010 și nu cel prevăzut de decizia de recalculare din (...).
În drept, art. 304 pct. 9, art. 304 C.pr.civ., L. nr. 1., L. nr. 2., O. nr. 1. și celelalte dispoziții legale invocate.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că decizia contestată este supusă regimului nulităților ca orice act juridic, că nu avea nici un interes să solicite emitereaunei noi decizii de recalculare, din moment ce nu a solicitat nici emiterea deciziei de recalculare contestate în cauză și că a fost încălcat art.1 din Protocolul nr.1 la C. E. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de A.constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. a emis în luna decembrie
2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 164/2001.
Curtea constată că nu este incidentă soluția respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Deși prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, acest cuantum este însă rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensie în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
A. orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din
31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele auconstatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din
8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestuiansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiuîmpotriva României s-a reținut că:.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002,nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucâtrațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele C. din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiilegenerice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.
În concret, Curtea de A. reține că în urma recalculării i s-a stabilit o pensie în cuantum de 1727 lei brut, cuantum care este superior față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, care este de
860 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Cu privire la previzibilitatea legii, la care s-a raportat prima instanță în aprecierea caracterului neconvențional al măsurii prin care s-a recalculat pensia reclamantului, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se reține de către prima instanță că reclamantul recurent a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora, dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile.
Or, se invocă astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de prima instanță ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a considera că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Referitor la jurisprudența anterioară a C. C. în materie apreciată de prima instanță ca fiind relevantă în cauză, se reține că aceasta nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. nr. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant.
Curtea constată că și argumentul reținut de prima instanță cu privire la nulitatea deciziei de recalculare în raport de suspendarea HG nr. 7. este neîntemeiat.
Astfel, deși prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr. 1., este asigurat de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Prin hotărârea recurată instanța a reținut nelegalitatea deciziei de recalculare și raportat la faptul că aceasta a fost emisă de către D. F. C. a M. A. N., însă, în raport de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1., potrivit cărora
„recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, Curtea apreciază că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N. prin D. F. C..
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâți și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantul M. I. G.
Va fi menținută dispoziția de respingere a excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâții M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 5317 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de reclamantul M. I. G. în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și C. S. de P. a M. A. N.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B.
| ← Sentința civilă nr. 25/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1614/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
