Decizia civilă nr. 4747/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4747/R/2012
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: : D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. O. M. C. împotriva sentinței civile nr. 7093 din 21 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal și asistată de avocat B. C. E. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul pârâtelor intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantei arată că nu are cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, modificarea sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7093/(...), pronunțată în dosar nr. (...), s-a respinsacțiunea formulată și precizată de reclamanta P.-O. M. C., împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect stabilirea și acordarea unor drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin D. nr. 251325/(...) emisă de pârâta C. J. de P. C., s-a stabilit pensia de serviciu a reclamantei în cuantum de 4950 lei, conform L. nr. 223/2007.
În conformitate cu prevederile L. nr. 19/2010 si HG nr. 7., reclamantului i s-a recalculat pensia de serviciu stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1110 lei. Ulterior, în baza OUG nr. 5. i s-a revizuit pensia recalculată, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1517 lei, punctajul mediu anual fiind stabilit la
2,06974 puncte (f.28-30).
Împotriva deciziei de revizuire a pensiei, reclamanta a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin.1 din Codul Civil, solicitând anularea acesteia
și revenirea la drepturile stabilite prin decizia emisă conform prevederilor L. nr.
223/2007.
Conform prevederilor art.1 alin.1 din O.nr.5., pensiile prevăzute la art. lit.c- h din L. nr. 1., care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc din oficiu de către casele teritoriale de pensii. În activitatea de revizuire trebuie să se țină seama de prevederile art.11 alin.1 din Normele metodologice de calcul privind revizuirea pensiei care arată că pentru perioadele anterioare datei de (...), asiguraților prevăzuți la art.1 lit.c-h din L. nr.1., li se iau în calcul veniturile brute/nete, după caz,realizate lunar.
Procedura de stabilire, plată, recalculare, reluare și încetare a pensiilor revizuite este cea prevăzută de L. nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătite lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar obținută în baza unei decizii de pensionare cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. P. prev. art. 1 din L. nr. 1., în vigoare la data stabilirii pensiei de serviciu, dreptul de asigurări sociale este garantat de stat si se exercită prin sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, dispozițiile legale în baza cărora a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantului, reglementată printr-o lege specială are două componente si anume: pensia contributivă si un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat care nu se subsumează dreptului fundamental al pensiei.
Prin urmare, pensiile speciale, instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective pot fi reduse sau eliminate în perioadele de criză economică și financiară ori atunci când se impune cu necesitate reformarea sistemelor de pensii prin eliminarea inechităților existente în domeniu.
T. a considerat că ceea ce ocrotește C. E. a D. O. este dreptul la pensie ca drept fundamental, astfel cum acesta este reglementat în legislația internă a fiecărui stat, în cazul României dreptul fundamental la pensie este cel rezultat pe baza principiului contributivității. Acest drept nu a fost afectat prin măsura revizuirii pensiei cuvenite reclamantei (vezi cauza Jankovic vs. Croația din (...) si cauza Domalewski vs. Polonia din (...)).
In sensul celor de mai sus, diminuarea veniturilor reclamantului prin eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului primit din partea statului peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității a fost determinată de o situație excepțională datorită crizei economico-financiare globale si de eliminarea inechităților existente în sistem. Singura categorie exceptată fiind magistrații întrucât potrivit legislației europene aceștia trebuie să se bucure de independență care presupune si asigurarea unei pensii cât mai apropiată de salariul avut în perioada anterioară pensionării (vezi Hotărârea pronunțată de C. în cauza Cooper vs. Regatul Unit în anul 2003).
Pe de altă parte, principiul egalității în schemele ocupaționale de securitate socială din Directiva E. nr. 96/97/CEE se referă la egalitate între persoanele ce se află în situații similare neputând fi extrapolat la categorii profesionale distincte.
Trebuie de asemenea avut în vedere faptul că potrivit jurisprudenței C., în materie civilă, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa pe viitor drepturile ce decurg din legislația în vigoare (vezi cauza Hasani vs. Croația si cauza Zielinski, Pradal, Gonzales și Others vs. Franța).
Pe de altă parte, trebuie relevat și faptul că deși cuantumul pensiei reclamantei a scăzut de la suma de 5781 lei la suma de 1517 lei, totușicuantumul acesteia este peste cuantumul pensiei medii din sistemul public care este de aproximativ 740 lei. A., potrivit jurisprudenței C. se consideră că proporționalitatea măsurii este înfrântă în situația în care o anumită „. excepțională a fost depășită (vezi hotărârea pronunțată în cauza Hasani vs. Croația din (...), hotărârea în cauza Velikovi and Others vs. Bulgaria din (...)).
Cu privire la limita excepțională trebuie arătat că aceasta este apreciată de către C. prin raportare la lipsirea în totalitate de pensie, lipsirea în totalitate de mijloace de subzistență sau prin aplicarea unei măsuri discriminatoriu (vezi cauzele Kjartan Asmundsson vs. Islanda, Azinas vs. Cipru).
In acest context nu este lipsit de importanță să arătăm că disp. art. 20 alin.2 din Constituția României care reglementează drepturile fundamentale în materia de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie oferă o protecție mai largă decât cea conferită de C. E. a D. O. întrucât aceasta din urmă nu garantează nici un cuantum al pensiei „pragul excepțional"; rezultat din jurisprudența C. până la care poate scădea pensia unei persoane fiind sub acest cuantum respectiv sub acel rezultat din contribuțiile individuale.
Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare, modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice, scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Prin măsurile luate de către legiuitor prin OUG nr. 5., nu se aduce atingere nici unui principiu fundamental consacrat prin C. E. a D. O., cum sunt nediscriminarea, preeminența dreptului, autoritatea si efectivitatea puterii judecătorești și altele, așa încât nu se poate reține că s-a impus reclamantei o sarcină disproporționată si excesivă incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietății garantat de art.1 din Protocolul nr. 1 la C.
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
A., statul are posibilitatea de a condiționa acordarea pensiilor speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune și faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum si caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensii speciale nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept.
Relevantă în acest sens este si D. nr. 458/(...) a C. C. prin care s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior si nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri lega nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea vechii legi si să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare ……";
Instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 lit.g și art.3 din L. nr.1., incidente în cauză, prin D. nr.1380/(...), obligatorie pentru instanță, arătând că aceasta nu este întemeiată deoarece dispozițiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calității de pensionar iar, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii acestei calități, ele nu pot fi menținute ad aeternam în cuantumul stabilit inițial sau cel aflat în plată la un moment dat.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul
1972 în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Prin urmare, cu referire la neretroactivitatea L. nr. 1., tribunalul a reținut, în acord cu jurisprudența C. C., că acest act normativ nu a produs efecte retroactive. Pe de altă parte, instanțele sunt obligate să aplice jurisprudența C. C. putând deroga de la aceasta în favoarea C.i E. a D. O. atunci când constată că prin deciziile instanței de contencios constituțional se îndepărtează de jurisprudența C. în materie.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.153 lit.f si lit.g coroborat cu art. 156 din L. nr. 263/2010, a respins contestația formulată întrucât măsura revizuirii pensiei de asigurări sociale cuvenită reclamantei a fost una legală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta P. O.
M. C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond si, pe cale de consecință, admiterea cererii formulate cu consecința anulării ca nelegale și abuzive a deciziei privind pensia din sistemul asigurărilor sociale emisă în baza prevederilor art. 1 din L. nr. 119 din 2010 și a HG nr.737 din
2010, precum și a deciziei emisă în baza OUG nr. 59 din 2011, de revizuire a pensiei recalculate în baza L. nr.119 din 2010 și a HG nr.737 din 2010, emiterea unei noi decizii și repunerea în forță juridică și în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în baza dispozițiilor L. nr. 223 din 2007; obligării pârâtei la plata sumelor reținute abuziv din pensia de serviciu cu începere de la data de (...) și până la data punerii în executare a hotărârii.
În motivarea recursului s-a invocat încălcarea principiului neretroactivității, a prevederilor art. 1 din primul Protocol Adițional la C., art.17 din Carta D. Fundamentale a U. E. (Dreptul de proprietate (1), art. 1 din L. nr.
119 din 2010 și art. 3 din OUG nr. 59 din 2011 referitoare la dreptul subiectiv la pensie de serviciu dobândit în baza L. nr.7 din 2006.
A. s-a precizat că în ceea ce privește pensiile speciale de serviciu, Curtea E. a decis în mod repetat ca situația acestora este similara pana la identitate cu cea a pensiilor pentru limita de vârsta, întrucât scopul pensiei de serviciu este același cu al pensiei pentru limita de vârsta, respectiv acela de a compensa pierderea capacității de munca, pensiile de serviciu urmărind sa asigure mijloace de subzistenta persoanelor care au îndeplinit funcții specifice în interesul statului, în condiții speciale.
Consideră recurenta că D. din 7 februarie 2012, pronunțată în Cererea nr.
45312/2011/ Ana M. Frimu și alții împotriva România, Curtea E. se contrazice, în condițiile în care aceasta arată că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuțiile la un fond de asigurare, aceasta nu poate fi interpretată în sensul că este obligatorie acordarea unei pensii la o sumă anume specificată.
Măsurile luate de stat prin L. nr. 1., H. nr. 7. și O. nr. 5. sunt lipsite de temei rezonabil, fiind injuste, nelegale și lipsite de eficiență.
De asemenea, în susținerea încălcării principiului proporționalității recurentul face trimiteri la D. nr. 29 din (...) pronunțată de către Înalta Curte de
Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii formulate în raport de aplicarea prevederilor L. nr. 1. și la decizia decizia C. din 6 decembrie
2011 pronunțată în cauzele 44232/11/ și 44605/11, în care se arată în esență că:
Dispozițiile C.i nu conferă un drept de a primi un salariu Într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr. 63235/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Asmundsson c. I Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr. 60669/00, par.
39) apreciind că măsura are caracter temporar (pentru o perioadă de șase luni -3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010) și există o legătură de proporționalitate Î. mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului care le-a produs celor doi reclamanți o pierdere salarială totală de 757 lei, respectiv de 3346 lei.} și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) fapt ce nu i-a determinat pe reclamanți să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
„O ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și cele de protecție a drepturilor . fundamentale ale individului. în mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate Î. mijloacele folosite si scopul urmărit prin orice măsură de natură a priva o persoană de proprietatea sa."
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența CEDD, consideră că măsura luată de S. în ceea ce o privește prin L. nr.119 din 2010 o determină să suporte o sarcină disproporționată si excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. astfel încâtă consider că S.ul a depășit marja sa de apreciere si a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității si protecția drepturilor fundamentale ale individului. Această sarcină excesivă și disproporționată rezultă din reducerea cuantumului pensiei cu peste 75% pe o durată nedeterminată de timp.
Măsurile luate prin L. nr.119 din 2010 o pun în situația de a suporta o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la o minimă viață decentă fiind discriminată în comparație cu alte categorii de pensionari.
Lipsa de previzibilitate a măsurii luate de S. și a unei perioade tranzitorii, nu i-au permis să ia măsuri personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei astfel încât este în situația de a suporta o povară disproporționată și excesivă.
Recurenta a mai invocat încălcarea art. 14 din C. și art. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 din convenție, art. 21 din Carta D. fundamentale a U. E., art. 7 al. 1 și 2, art. 9 din L. nr. 1. și art. 2 din OUG nr. 5., art. 180 al. 7 din L. nr. 1. potrivit căruia dacă prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia, "se păstrează în plată cuantumul avantajos".
Intimata pârâtă C. J. de P. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 12-
18) la data de 12 octombrie 2012, prin care a solicitat respingerea recursului șimenținerea sentinței atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Prin art.1 lit. g din L. nr. 1., pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.
251325/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...)o pensie de asigurări sociale de 1110 lei. Ulterior, la data de (...), s-a emis decizia de revizuire a pensiei reclamantei, fiind stabilit un cuantum de 1517 lei.
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat întemeiul art. 146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s- a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
Totodată, se reține că prin D. nr. 215 din 13 martie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la 1 lit. c)-h) din L. nr. 1., Curtea Constituțională reținând, sub aspectul susținerilor privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1), precum și a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin raportare la art. 11 din Constituție, că s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate similare, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale, cu prilejul controlului a priori asupra L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea Constituțională reținând că sunt valabile și în această cauză considerentele de principiu stabilite prin D. nr. 871 din 25 iunie
2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie
2010.
Curtea Constituțională a mai reținut prin D. nr. 2. că „. neîntemeiată și susținerea autorului excepției referitoare la faptul că dreptul la pensie are natura unei creanțe asupra statului, garantată de dispozițiile art. 44 alin. (1) din L. fundamentală.
Dimpotrivă, contrar acestor susțineri, așa cum a statuat Curtea
Constituțională prin D. nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau a fondurilor de asigurări sociale.
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența C. și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea.
De altfel, un argument suplimentar în sensul convenționalității măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu îl constituie și D. C. E. a D. O. din 7 februarie
2012, pronunțată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr.
45.583/11, nr. 45.587/11 și nr. 45.588/11 - Ana M. Frimu, Judita Vilma Timβr, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul nr. 1., este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași C., chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menționată, Curtea de la S. a preluat astfel raționamentul C. C., statuând că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragrafele 18 și 42) și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate (paragraful 44).";
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului dea excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din
28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48),
C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social îndiscuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva
României, s-a reținut de către C. „. a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fiinterpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie
1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie
2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
Prin urmare, trimiterile formulate de către recurent pentru a sublinia existența contradicției în cazul deciziei evocate se dovedesc a fi neîntemeiate.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. va înlătura susținerile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 223/2007.
În privința deciziei de revizuire, contestate de asemenea, în cauză, Curtea constată că reclamanta a invocat aceleași cauze de nulitate ca și cele la care face trimitere în cazul deciziei de recalculare, motiv pentru care, pentru raționamentul deja expus, nici aceste critici nu pot fi primite.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantei. A., Curtea de A. reține că pensia recalculată a reclamantei a fost stabilită la suma de 1110 lei, iar cuantumul pensiei revizuite este de 1517, cuantum care este superior față de cel al pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Doar în situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
În speță, reclamanta nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență.
Reținând că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr.
29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că, în raport de probele administrate, reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cu privire la previzibilitatea legii, în ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate în legătură cu acest aspect de către contestator, care reclamă stabilitatea dreptului legal câștigat, în aprecierea caracterului neconvențional al măsurii prin care s-a recalculat pensia sa, instanța de recurs mai reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia recurentei, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
În fine, conform art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a U. E. (1) Dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor U., cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul U.. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite U. de tratate. (2) Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului U. în afara competențelor U., nu creează nici o competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate.
Întrucât prin L. 1. nu se pune în aplicare dreptul U., în cauză nu se poate reține că prin recalcularea pensiei recurentei s-a încălcat Carta drepturilor fundamentale a U. E.. De altfel, Curtea de Justiție a U. E. s-a pronunțat în mod similar într-o cauză având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare referitoare la interpretarea articolului 17 alineatul (1), a articolului 20 și a articolului 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a U. E., respectiv O. din 14 decembrie 2011 (cauza C-434/11).
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. O. M. împotriva sentinței civile nr. 7093 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
N. N.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 710/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 860/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
