Decizia civilă nr. 761/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 761/R/2012
Ședința 20 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 792 din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată D. ANA, având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 13 februarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 792 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admis acțiunea formulata de reclamanta D. ANA în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. și s-a dispus anularea Deciziei nr.
30016 emisa de parata la data de (...). Fără cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Dreptul de pensie al reclamantei s-a deschis la data de (...), reclamanta beneficiind de o pensie de serviciu în cuantum de 1819 lei stabilită prin decizia nr.30016 emisă de pârâtă la data de (...), în baza art.68 al.1 din L. nr.567/2004 (f.27)
Prin decizia contestată, emisă de pârâtă, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit în favoarea reclamantei o pensie de asigurări sociale în cuantum de 977 lei, începând cu (...), în baza L. nr.1. și a HG nr.737/2010 (f.23).
În aceste condiții instanța a apreciat că se impune analizarea legalității decizie emise nu doar prin prisma legilor în vigoare ci și a reglementarilor internaționale, urmând a stabili dacă normele interne sunt conforme cu dispozițiile dreptului comunitar în materie precum și cu dispozițiile C.i E. a D. O., raportat la dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
Pornind de la aceste premise instanța a reținut că pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii (L. nr.217/2008), reprezintă un
„bun"; în sensul art. 1 din Protocolul 1, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Având în vedere că pensia de serviciu („bunul";) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate. Î.-adevăr, este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendaresau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum. Iar testul de proporționalitate a ingerinței constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate. În caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă. Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit discriminată la aproximativ doar 25%, nu se încadrează în limitele rezonabilului, ci al precarității.
Desigur, se poate considera că această ingerință legislativă abrogatoare, cu efect intempestiv, brutal și total, nu ar fi de tip privativ de proprietate, deoarece o pensie a fost înlocuită cu alta, forțând considerentele C. din C. A. O. și alții v. Spania (când dreptul a supraviețuit, nefiind abrogat, ci s-a înlocuit doar cuantumul dreptului, cu o sumă forfetară). Însă, și în această viziune, așa - zisa „reducere"; de pensie (prin „novație obiectivă"; legală forțată, rezultând un nou drept cu un cuantum disproporționat micșorat), rămâne o indubitabilă ingerință care, chiar dacă nu corespunde unei privări de proprietate și nici unei măsuri de reglementare a utilizării bunurilor, totuși ea trebuie examinată în lumina primei teze a primului alineat al art.1 din Protocolul nr.1 (cauzele Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. Grecia). Analizându-se detaliat din această perspectivă ingerința statului s-a reținut că prin aplicarea retroactivă a normei de recalculare a pensiei, prin motivarea insuficientă a mijloacelor utilizate de stat, prin încălcarea echilibrului echitabil între mijloacele folosite și scopul urmărit s-a încălcat art. 1 din
Protocolul 1 din C..
În ceea ce privește nediscriminarea, instanța a reținut, făcând referire și la jurisprudența C. considerată relevantă în cauză, că în condițiile în care pături profesionale extrem de largi (majoritare ca număr) și-au păstrat, direct sau indirect, integral sau parțial pensiile de serviciu sau cuantumul anterior al fostei pensii de serviciu, cu toată larghețea marjei de apreciere a statelor pe tărâmul securității sociale, argumentele prezentate se stat în expunerea de motive a L. nr.11. nu sunt suficiente pentru a justifica faptul că ar fi existat „o relație de proporționalitate"; în acest caz, care ar fi impus o diferență de tratament compatibilă cu exigențele art.14 din C. Rezultă că diferența de tratament a avut la bază criterii pur subiective, arbitrare, în care nu pot servi ca justificare a diferenței de tratament între persoane aflate în situații analoge și comparabile (beneficiari ai pensie de serviciu în considerarea statului profesional riguros și sever anterior), chiar dacă s-ar ține cont de marja de apreciere a statelor, deoarece trebuia să existe un element adecvat (obiectiv, rezonabil și proporțional) care să justifice incontestabil distincția, conform exigențelor art.14 din C. (C. Bunchen v.
Republica Cehă).
În considerarea celor menționate mai sus, constatând violarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborate cu cele art. 14 din C., instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. Clu, solicitând modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii formulată dereclamant.
În motivarea recursului s-a arătat că este adevărat că pe parcursul activității și în momentul pensionării reclamantul a avut reprezentarea unei prestații de asigurări sociale astfel cum era aceasta reglementată prin normele speciale arunci în vigoare.
L. nu s-a aplicat retroactiv, ci numai de la data intrării sale în vigoare.
Avându-se în vedere evoluția crizei economice în prezent se aplică o serie de măsuri restrictive de acest gen.
Așa cum se reține în opinia separată de la fond pensia de serviciu are
și o componență care nu reflectă contribuția.
D. C. C. nr.873/(...) nu acordă beneficiul de drept la pensie pentru pensia suplimentară, acordată în limita resurselor statului.
Calculul respectiv este aplicat încă din (...) celorlalți beneficiari de pensie, în funcție de cota contribuției. Pensia reflectă modul în care s-au îndeplinit obligațiile de asigurări sociale, obligații în funcție de care rezultă și drepturile corelative, de pensie în acest caz.
Dreptul la pensie este un drept general și fiecare cetățean are drept egal în acest sens, așadar nu trebuie să existe derogări, acestea fiind cu adevărat neconstituționale.
Prin Notele de ședință înregistrate în (...) intimata a arătat că scopul L.
1. a fost diminuarea dezechilibrelor existente prin înlăturarea pensiilor speciale, privite ca privilegii ale unor categorii profesionale. Or, de aceste pensii s-a beneficiat în baza unor legi clare și previzibile ale statului român, care nu își poate invoca acum propria culpă.
Măsura transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, cu consecința diminuării severe a drepturilor bănești ale pensionarului nu poate fi apreciată ca prezentând un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul utilizat și scopul urmărit. Intimatul nu consideră că este vorba despre o reală analiză a raportului de proporționalitate atâta vreme cât această analiză are un caracter individual, ca și când doar el ar avea datoria de a contribui la reechilibrarea sistemului de asigurări sociale.
S-a mai invocat că dacă s-ar pronunța o hotărâre de respingere a acțiunii, reclamanta ar fi discriminată geografic față de alți colegi cărora alte curți de apel le-a admis irevocabil acțiunea.
Prin înscrisul depus în ședința publică din (...) reclamanta a mai invocat că are 87 de ani, este văduvă din 2010, că trăiește singură, este bolnavă și are vederea alterată..
În recurs s-au depus înscrisuri.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Prin art.1 lit. c din L. nr. 1., pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr. 30016/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 977 lei care înlocuia pensia de serviciu de 1742 lei, stabilită prin D. nr. 30016/(...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiulart.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționa le, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin . (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin.
(1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiuluiunor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i)
și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor;s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza
art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
pentru apărarea drepturilor omului și a libert ăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din
31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de
persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior
menționate, instanța constituțională fi ind unica autoritat e de jurisdicție
constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992,
republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dre pt comun
nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio aintenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie
2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C.
Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică șifinanciară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezentasuplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-
au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identific ate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeanăînsăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului
de proporționalitate nu este decât o ches tiune de apreciere în fiecare cauză în
parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma , Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sist emelor de pensii a fo st fundamentată
pe motivele obiectiv e invocate la adopt area L. nr. 1., și a nume contextul
economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalit ate de a integra aceste
pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reț inut că refor ma sistemului de p ensii nu a
avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale,
dobândite în temeiu l contribuțiilor la bu getul a sigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei și considerentele reținute de instanța de fond referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
Contrar susținerilor intimatei (din notele de ședință), analiza raportul de proporționalitate trebuie să se refere la situația sa particulară. În acest sens, Curtea E. a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit, respectiv să analizeze în concret dacă scopul urmărit prin recalcularea pensiilor tuturor categoriilor de persoane prevăzute de art. 1 din L. 1. s-a realizat .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
977 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor înanul 2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei
Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
De asemenea, nu sunt relevante în sensul Deciziei nr. 29/20111, cheltuielile efectuate în legătură cu administrarea locuinței, deoarece reprezintă cheltuieli curente cotidiene, care revin oricărui proprietar al unui imobil, având prin urmare un caracter obișnuit și normal, care nu pot caracteriza o situație excepțională când este depășit pragul de dificultate.
Actele cu caracter medical de care se prevalează reclamanta (fila 23) ar putea fi considerate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află, numai în măsura în care ar reflecta sarcina financiară impusă de diagnosticul atestat, de a cărui gravitate depinde în mod inevitabil și situația cheltuielilor medicale suportate în acest sens.
Or, în absența unor acte medicale de specialitate din care să rezulte caracterul absolut obligatoriu al urmării unui tratament medical de durată pentru ameliorarea, menținerea sau evitarea degradării stării de sănătate a reclamantei; a unei situații bazate pe documente justificative din care sărezulte costul medicamentelor necesare, instanța de recurs nu poate conchide sau prezuma asupra consecințelor patrimoniale pe care le implică tratamentul medical, după cum nici nu are certitudinea că afecțiunile de care suferă aceasta nu au un caracter ocazional și nu permanent sau de durată.
Prin urmare, în acest context, instanța de recurs nu poate face aprecieri asupra bonurilor fiscale care atestă plata unor medicamente, din moment ce reclamanta nu a probat caracterul absolut necesar al medicației prescrise în raport de afecțiunile de care suferă și nici periodicitatea sau durata acestui tratament, nerezultând nici că aceste afecțiuni sunt de o gravitate ce implică o sarcină patrimonială excesivă.
O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni (imposibilitatea deplasării, deplasarea cu ajutorul unor proteze sau scaune cu rotile, necesitatea urmării unui regim alimentar special ce ar preveni conservarea stării de sănătate etc.).
În consecință, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate
(deși s-a pus în discuție D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant), Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Referitor la jurisprudența altor instanțe care au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a deciziilor de recalculare emise în temeiul L. 1., se reține că singurul remediu prevăzut de dreptul intern pentru asigurarea practicii unitare este recursul în interesul legii, iar prezenta hotărâre este conform Deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie. De altfel, în C. Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010 instanța europeană a statuat că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf 30).
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile numărul 792 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), care va fi modificată în întregime, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamanta D. A.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile numărul 792 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în întregime și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta D. A.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. S. D. L. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond:M..F..B.
| ← Decizia civilă nr. 3439/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
