Decizia civilă nr. 913/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
D. nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 913/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta U. D. împotriva sentinței civile nr. 1. din 17 ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B.-N., având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierile ședințelor publice din data de 14 februarie 2012, respectiv 21 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din 17 ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea U. D., împotriva deciziei nr.84327/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu emisă de intimata C. județeană de P. B.-N.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că contestatarei i s-a acordat prin decizia nr. 84327/(...) o pensie de serviciu de 1.616 lei lunar în baza legii nr.5. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, iar prin decizia contestată în această cauză emisă de intimată sub nr. 84327/17 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu s-a stabilit în favoarea contestatoarei o pensie de asigurări sociale de 676 lei lunar la un punctaj mediu anual de 0.92222, stabilindu-se că aceasta a realizat un stagiu de cotizare total de 25 ani, 9 luni și 25 zile, din care 25 ani, 9 luni și 25 zile în condiții normale.
P. art. 1 din legea nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, la data intrării in vigoare a acestei legi, categoriile de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul legii nr.1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, respectiv, pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular, pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă și pensiile de serviciu ale personalului C. de conturi. P. art.3 din lege, pensiile prevăzute de art.1 stabilite potrivit prevederi legilor cu caracter special cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legea nr.1., iar recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual în sistemul public se face pe baza documentelor existente în dosarele de pensii.
Trebuie reliefat faptul că prin decizia nr.871/2010, Curtea
Constituțională soluționând obiecția de neconstituționalitate invocată a constatat ca prevederile acestei legi sunt constituționale în raport de criticile formulate. În considerentele acestei decizii instanța de contencios constituțional a reținut, printre altele, că pensia de serviciu a unor categorii profesionale are două componente, respectiv, pensia contributivă și un supliment din partea statului și că acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie. A mai reținut curtea că textele de lege respectă art.15 alin.2 din C. pentru că afectează pensiile speciale doar pentru viitor și numai în ce privește cuantumul acestora, iar celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate și că legea nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării legii în vigoare. În ce privește noțiunea de bun prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C. s-a statuat că partea necontributivă a pensiei se include în această noțiune și reprezintă un drept câștigat însă numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la intrarea în vigoare a legii și că suprimarea acestora pe viitor nu are semnificația unei exproprieri.
Mai trebuie reliefat faptul că prin decizia nr.8., Curtea Constituțională soluționând obiecția de neconstituționalitate invocată a constatat că prevederile art.1 lit.a,b, d-i și art.2-12 din legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale și că sunt neconstituționale dispozițiile art.1 lit. c din lege ce se refereau la pensiile de serviciu ale magistraților, în raport cu prevederile art.124 alin. 3 și art.132 alin.1 din C., respectiv statuând că se încalcă principiul independenței justiției ce apără pensia de serviciu a magistraților ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora în aceeași măsură în care apără și celelalte garanții ale acestui principiu. În aceeași decizie curtea a mai reținut, printre altele, că în conceptul de drepturi câștigate pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a legii, situație în care prevederile acesteia nu contravin prevederilor art.15 alin.2 din C. privind neretroactivitatea legii. În ce privește noțiunea de bun prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C. curtea a reținut că C. în cauza Muller contra Austria a arătat că garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane ce a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar că acesta nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anume cuantum.
T. a apreciat că pensiile de serviciu reglementate prin legi speciale, inclusiv prin legea nr.5., cum este cazul contestatoarei, reprezintă derogări de la legislația de drept comun în materia pensiilor care este conținută în legea cadru nr.1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate și sesizării instanței. Așadar, pensiile speciale fiind instituite si reglementate de legiuitor prin legi speciale, în funcție de anumite considerente legate de statutul anumitor categorii profesionale, tot prin lege, pe baza principiuluisimetriei juridice, pot să fie modificate ori transformate în pensii de drept comun pentru limită de vârstă potrivit legii cadru, fiind un atribut exclusiv al legiuitorului. Din această perspectivă, tribunalul observă că contestatoarea nu a formulat critici sub aspectul determinării de către intimată a stagiului total realizat și nici a cuantumului punctajului stabilit prin decizia de recalculare a pensiei de serviciu, situație în care tribunalul constată că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor legii nr.1..
În ceea ce privește considerentele invocate de către contestatoare referitor la aspectul că măsura înlăturării pensiei de serviciu ar fi nelegală și contrară dispozițiilor C.i europene a drepturilor omului, precum și a celorlalte dispoziții anterior reliefate și anume indicate în contestație, tribunalul nu le găsește întemeiate potrivit argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
S-a subliniat în prealabil faptul că asemenea critici au fost invocate și prin obiecțiile de neconstituționalitate și că prin deciziile nr.871/2010 și 8., decizii ce sunt obligatorii potrivit art.147 alin.4 din C., Curtea constituțională a constatat că prevederile legii sunt constituționale și că aceasta nu încalcă prevederile constituționale sub aspectul art.15 alin.2 privind neretroactivitatea legii ori a drepturilor câștigate din prisma art.1 din Primul protocol la convenție conform celor anterior evocate în cuprinsul acestor decizii, pe care tribunalul le consideră judicioase, argumentate și convingătoare.
T. a considerat că prin L. 1., pensia de serviciu stabilită anterior în favoarea contestatorului nu a fost eliminată, ci doar a fost transformată în pensie pentru limită de vârstă în înțelesul legii nr.1., caz în care criticile sub acest aspect sunt nejustificate. Aspectul că prin legea nr.1. nu au fost abrogate expres prevederile din legea nr.5. ce reglementau pensiile speciale acestei categorii de personal nu poate conduce la altă concluzie, pentru că au fost implicit modificate din moment ce aceste pensii speciale au devenit pensii în înțelesul legii nr.1..
Prin măsura recalculării pensiilor de serviciu nu s-a încălcat teoria dreptului câștigat pentru că noua lege se referă doar la pensiile ce urmează a fi plătite după intrarea în vigoare și nu la drepturile care au fost deja efectiv încasate anterior în baza legi speciale, neputându-se reține că ar vorba de un drept câștigat privind un anume cuantum al pensiei, ci această teorie se referă la substanța dreptului la pensie, care nu a fost afectat, contestatorul având calitatea de pensionar în continuare.
De asemenea, tribunalul consideră că nu s-a încălcat nici noțiunea de bun recunoscută și ocrotită de art.1 din Primul Protocol adițional la C. pentru că aceasta acoperă și drepturile patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, în cazul de față, pensiile plătite din sistemul public de asigurări sociale, dar bun trebuie să fie considerat dreptul la pensie conferit prin lege, iar nu și întinderea concretă a cuantumului acesteia, care poate evolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru că admițând o interpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensiei odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a C.. Altfel spus contestatorul în calitate de pensionar în baza legii speciale și beneficiar al unei pensii de serviciu a beneficiat de un bun în sensul jurisprudenței C., dar această noțiune convențională nu acoperă și cuantumul pensiei avute la un moment dat. Așa fiind, în condițiile în care pensia acordată prin decizia contestată, calculată potrivit algoritmului prevăzut de legea nr.1., respectă principiul contributivității, nu se poateconsidera că prin aceasta contestatorul ar mai fi în continuare îndreptățit la un supliment asigurat din bugetul de stat în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze unitar pensiile reglementate prin legi speciale și să fie plătită cu titlu de pensie doar suma corespunzătoare contribuțiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat.
T. a considerat că prin decizia contestată privind recalcularea pensiei de serviciu nu s-a încălcat nici principiul neretroactivității prevăzut de art.15 alin.2 din C., pentru că prevederile legii nr.1. își produc efectele exclusiv pentru viitor, respectiv de la data intrării acesteia în vigoare și nu afectează pensiile de serviciu încasate anterior de către contestatoare în baza legii vechi.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din C. pentru că, deși într-adevăr s-a constatat prin decizia C. constituționale nr.8. că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției și ca o consecință a acesteia pensia de serviciu a magistraților a fost menținută în continuare, pentru că, pe de o parte principiul constituțional al independenței justiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatoarea, iar pe de altă parte, oricum între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile, întrucât statutul profesional reglementat prin legile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții, responsabilități și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități și instituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale.
Așa fiind, înseamnă că există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a se face un tratament diferențiat, iar această justificare a fost anume argumentată de către instanța de contencios constituțional prin decizia nr.8. prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp.art.1 lit.c din lege, referitoare la transformarea pensiei de serviciu a magistratului în pensie de drept comun în înțelesul legii nr.1.. Nici faptul că prin lege s-a prevăzut un termen mai mare pentru recalcularea pensiilor militare decât în cazul acestei categorii de personal nu constituie o discriminare, legiuitorul fiind în măsură să stabilească termene diferite în funcție de situațiile deosebite a categoriilor profesionale ce au beneficiat de pensii de serviciu.
T. nu a găsit întemeiat nici argumentul invocat de contestatoare, referitor la încălcarea principiului constituțional al supremației legii pentru că după cum s-a arătat anterior, din moment ce pensia de serviciu a fost stabilită printr-o lege specială derogatorie de la dreptul comun în materie, pe cale de consecință, tot prin lege specială, legiuitorul ținând cont de anumite justificări obiective, poate să modifice o asemenea pensie specială într-una pentru limită de vârstă, iar beneficiarii legii speciale să primească în continuare o pensie stabilită și calculată în condițiile legislației de drept comun, respectiv a legii nr.1.. Contrar aserțiunilor contestatoarei, tribunalul apreciază că este atributul legiuitorului de a modifica legislația în domeniu, ținând cont de cauze economice obiective, și justificate prin necesitatea de reglementare în mod unitar a dreptului la pensie, fără ca prin acesta să fie încălcat principiul supremației legii, care nu presupune că o lege odată adoptată nu mai poate fi modificată, completată ori chiar abrogată de legiuitor.
T. nu a considerat întemeiată nici susținerea contestatoarei potrivit căruia măsura eliminării pensiei de serviciu de care a beneficiat anterior ar încălca dispoziția instituită de art.180 din legea nr.1., în sensul că s-ar impune menținerea în plată a cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei, respectiv cel primit anterior de contestator, pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite si calculate anterior pe baza stagiului de cotizare si punctajului realizat calculat potrivit 76 din legea nr.1., ori în cauză cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială din veniturile realizate, iar pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-și găsește aplicare în cauză.
T. nu a găsit fondată nici solicitarea contestatoarei privind obligarea intimatei să emită o nouă decizie e recalculare a pensiei pe baza tuturor sporurilor și premiilor primite în activitate, pentru că, pe de o parte acestea trebuie să fie indicate într-o adeverință emisă de angajator ce trebuie depusă inițial la intimată, și doar în ipoteza în care nu este valorificată de casa de pensii instanța poate dispune în sensul solicitat, ceea ce nu este cazul, iar pe de altă parte, nici nu s-au indicat în concret ce sporuri și premii de care ar fi beneficiat nu au fost valorificate.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a considerat că decizia emisă de către intimată a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale aflate în vigoare și că prin aceasta nu se aduce atingere nici unuia dintre drepturile invocate de către contestatoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U. D. solicitândadmiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii contestației, anularea Deciziei nr.84327/(...) emisă de C. J. de P. B. N. și obligarea acestei intimate să emită o nouă decizie prin care să se restabilească pensia la nivelul avut anterior deciziei atacate, și obligarea acesteia la plata pensiei la nivelul avut.
În motivarea recursului apreciază sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică consecință a încălcării disp.art. 15 aliniat 2 art.20,21 din Constituția României, art.l din Protocolul 1 și art.6 al C.i E. a D. O., precum și a aprecierii greșite a probelor dosarului.
La data emiterii deciziei atacate, era deja pensionată , încadrându-se în categoria pensionarilor ce beneficiază de pensie de serviciu potrivit L. nr.5., cuantumul pensiei fiindu-i stabilit în condițiile legii în vigoare la data pensionării, în consecință cuantumul pensiei era un drept legal câștigat.
Prin decizia atacată, cuantumul pensiei s-a redus în mod substanțial, dispozițiile legale în baza cărora s-a făcut recalcularea producându-și efecte retroactiv, încălcând astfel dispozițiile art. 15 a1.2 din Constituția României.
Dreptul la pensie face parte din categoria drepturilor individuale fundamentale ocrotite de C., fiind considerat de practica C. drept de proprietate. A. drept îi sunt aplicabile principiile obligatorii general recunoscute, principii aplicabile tuturor drepturilor și îndatoririlor fundamentale prevăzute în Constituția României. Unul dintre principiile fundamentale este și cel prevăzut de art. 15 a1.2 din C., referitor la neretroactivitatea legii. P. textului citat, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.Ca urmare legea trebuie să producă efecte (drepturi și obligații) numai pentru faptele petrecute după data intrării în vigoare a acesteia. Principiul neretroactivității legii este deasemenea expres formulat și în disp.art. 1 Cod civil, în sensul că legea prevede numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Principiul neretroactivității legii asigură potrivit literaturii de specialitate stabilitatea dreptului câștigat, previne abuzul de drept prin modificarea legii și asigură legitimitatea legii.
Recalcularea pensiei stabilite prin L. 5., și aflate în plată încalcă principiul dreptului câștigat, stabilitatea acestuia fiind așa cum a mai arătat ocrotită de C., în acest sens este și jurisprudența C. C., care a statuat frecvent că legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna că legea nouă să fie aplicată retroactiv, astfel de statuări fiind enumerate și în domeniul recalculării pensiei (D. nr. 4612/2002; D. 375/2005;D. 120/2007;D. 57/2006).
Instanța de fond era datoare să dea eficiență și să respecte principiul neretroactivității legii și al dreptului câștigat, element intrinsec al ariei de protecție oferite de principiul neretroactivității legii.
Principiul drepturilor câștigate este evocat și în practica instanțelor internaționale respectiv atât Curtea de Justiție a U. E. cât și C..
Nerespectarea de către instanța de fond a principiului neretroactivității legii și a principiului dreptului câștigat atrage neegalitatea si netemeinicia sentinței.
Apreciază că în mod greșit instanța de fond a făcut distincția în cadrul pensiei de serviciu între partea cuvenită potrivit contributivității și partea suportată de bugetul de stat, o astfel de disociere nefiind definită de disp.art.68 din L. 5..Este adevărat că atunci când se identifică modalitatea de finanțare a pensiei de serviciu legiuitorul indică faptul că o parte se suportă de la bugetul de stat iar restul de la bugetul asigurărilor sociale, dar în nici un caz definiția pensiei de serviciu nu are în vedere această disociere. Cu atât mai mult aprecierea calității de bun a pensiei prin prisma art. 1 din Protocolul 1 al C. nu poate avea în vedere cele două elemente, pensia fiind un drept patrimonial al persoanei fără să intereseze sursa de finanțare a acesteia. În accepțiunea jurisprudenței C., s-a reținut că noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate.
Din această perspectivă pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate așa cum a fost reglementată și având cuantumul stabilit prin lege constituie un drept de proprietate în sensul C.i atât în ceea ce privește dreptul la pensie cât și cuantumul acesteia.
Arată că din moment ce pensia de serviciu a fost reglementată prin legea specială atât în ceea ce privesc condițiile de a beneficia de ea (funcția deținută și vechimea în funcția) cât și cuantumul acesteia, în mod greșit instanța a apreciat că protecția C.i se referă numai la dreptul la pensie nu
și la cuantum deși practica C. în materia pensiilor speciale recunoaște și această pensie stabilită pentru anumite profesii, și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepționale și cu respectarea principiului proporționalității,ceea ce necesită ca măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit.
Chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 872 și
874 din (...) asupra constituționalității L. 118/2010 și L. nr. 1., aceasta nu împiedică instanțele de judecată ca în aplicarea art.20 din Constituția
României să verifice în ce măsură legislația internă încalcă pactele și tratatele internaționale, iar dacă constată că acestea din urmă sunt încălcate să dea prioritate reglementărilor internaționale.
Așa cum se arată și în Constituția României ,dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanță cu Declarația universală a D. O., cu pactele și tratatele la care R. este parte. Dacă aceste neconcordanțe între acestea și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Față de aceste reglementări instanța de fond era datoare să dea prioritate reglementărilor internaționale și practicii C. în raport de legislația internă inclusiv de practica C. C., fără ca astfel să incalce disp.art. Il a1.3 din L. 47/1992, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate , caz în care este posibilă formularea unor noi excepții iar Curtea Constituțională poate reveni la practica anterioară admițându-le.
Altă critică a sentinței atacate privește nelegalitatea acesteia prin încălcarea dreptului de proprietate consacrat ca atare de art.l din Protocolul
1 al C..
P. textului citat, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică. Aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Diminuarea pensiei stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la data pensionării, afectează însăși esența dreptului de proprietate, fără a fi îndeplinite condițiile în care potrivit C.i E. asupra Dreptului O. este posibilă o astfel de intervenție a statului.
Un alt motiv de nelegalitate al sentinței derivă din faptul că instanța a omis să aibă în vedere împrejurarea că prin sentința civilă pronunțată de C. B. în D. nr.(...), s-a dispus suspendarea H.G. 737/2010, în sensul că are efectul "erga omnis" astfel că instanța era obligată să emită o nouă decizie prin care să revină la decizia anterioară.
Arată că H.G. 737/2010 este și în prezent suspendată.
În ceea ce privește încălcarea art.1 din Protocolul 1 al C. invocă faptul că instanța de fond era obligată potrivit art.20 din Constituția României să dea prioritate normelor convenției față de reglementarea națională.
Invocă faptul că deși deciziile C. C. sunt obligatorii, această instituție nu face parte din puterea judecătorească nu poate fi apreciată ca un tribunal independent și imparțial, dat fiind modul de numire al judecătorilor săi, astfel că analiza compatibilității actelor normative interne în raport de pactele și tratatele internaționale la care R. este parte nu este scoasă din competența instanțelor de drept comun ,nici o dispoziție legală nu dă în competență exclusivă a C. C. atributul de a statua asupra compatibilității legilor interne cu pactele și tratatele internaționale.
Instanța de fond s-a limitat la preluarea motivării deciziilor C. C. promovate pronunțate în analiza constituționalității L. nr.1.O și L. nr.118/2010 fară a analiza și în ce măsură dispozițiile legale care au dispus recalcularea pensiei mele de serviciu sunt incompatibile cu prevederile C.i E. a D. O. și a Declarației Universale a D. O., aspecte invocate în contestați a mea și dezvoltate ca atare, procedând în acest mod instanța i-a încălcat dreptul de acces liber la justiție încălcând disp. art. 6 din C., jurisprudența C. și art. 21 din C..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.84327/17 august 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 676 lei care înlocuia pensia de serviciu de 1616 lei.
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din C..
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale ar t. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Pro tocolul nr. 1 adițional la C. pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul larespectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din
31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte,neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de
persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior
menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție
constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun
nu puteau face reevaluări în te meiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe caleaobiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari,senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D.
O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorekîmpotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au
stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță
importantă în ide ntificarea premiselor de analiză a rapor tului de
proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii b eneficiului social
în discuție pentru re clamantul cauzei, ia r nu indicarea unei marje generale a
diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor t rebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anu mit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului
de proporționalitate nu este decât o ches tiune de apreciere în fiecare cauză în
parte, în funcție de circumstanțe le sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva
României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată dereformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și
Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea,
Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv
și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul
contribuțiilor la bugetul asig urărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea
Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul
acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire
la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 5., ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
676 lei, apropiata pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul
2010, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare ainstanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, reclamanta nu a depus dovezi suplimentare în sensul celor arătate, iar raportat la actele depuse nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, având în vedere situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cât privește motivul invocat prin precizarea depusă, sub aspectul creării unei practici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie.
De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie
2010, C. a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30).
Nu poate fi sarcina instanței naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a României și ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. D. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosar nr.(...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/29 martie 2012
Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 904/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 5014/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
