Decizia civilă nr. 904/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 904/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 4295 din 1 septembrie
2011 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul intimat O. S., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâților recurenți - consilier juridic C. R., lipsind reclamantul intimat.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul prin apărătorul său ales a transmis prin fax la dosar concluzii scrise.
R.ul recurenților declară că deciziile de revizuire au fost eliberate pentru toți pensionarii militari și nu are de formulat alte cereri în probațiune .
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
R.ul recurenților solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4295 din 1 septembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes invocate de pârâta C. de P. a M. A. N.
S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul O. S., prin S. C. M. D. în R. și în R., în contradictoriu cu pârâții C. de P. a M. A. N. și M. A. N. și s-a dispus anularea deciziei de recalculare a pensiei nr.59914 din
(...), emisă de pârâta C. de P. a M. A. N. constatând legalitatea deciziei nr.0..
S-a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamant pentru obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform L. nr.164/2001 și pensia recalculată cu dobânda legală aferentă.
S-a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia de pensionare nr. 0. emisă de D. F.-C. din cadrul M. A. N. s-a stabilit, în temeiul L. nr. 164/2001, dreptul reclamantului la o pensie de serviciu în cuantum de 8741780 lei vechi.
În data de 31 decembrie 2010, pensia de serviciu a reclamantului a fost recalculată, în baza L. nr. 1., fiind emisă decizia nr. 59914 prin care s-a stabilit dreptul reclamantului la o pensie diminuată, în cuantum de 1697.
Procedând la analizarea legalității decizie emise prin prisma C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cu observația că deși Curtea Constituțională a României, în exercitarea atribuțiilor, are posibilitatea raportării și la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea, dimpotrivă, instanțele judecătorești sunt obligate să ignore legile interne și interpretările C. C. a României care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate, fără a încălca prevederile art.11 alin.3 din L. nr.47/1992, cu atât mai mult cu cât deciziile C. C. sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate), tribunalul a reținut că în cauză se constată încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al primului Protocol adițional ale C. și art.14 din C., prin raportare la jurisprudența C. E. a D.
O.
S-a subliniat natura juridică distinctă a pensiei de serviciu față de pensia de drept comun și calitatea de „. a pensiei de serviciu, care s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Într-o amplă analiză a jurisprudenței CEDO în materie, cu referiri la C. S. și alții v. R. U., C. Andrejeva v. Letonia, C. Wieczorek v. Polonia, cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia, cauzele Gauygusuz v. Austria și Buchen v. Republica Cehă, Banfield v. R. U., cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, C. Rasmussen v. Polonia, cauzele Beyeler v. Italia, Iatridis v. Grecia, cauzele Hentrich v. Franța, cauzele Tre Traktorer v. Suedia, C. Moskal v. Polonia, C. Muller v. Austria, cauzele John și alții v. Germania, D.H. și alții v. Republica Cehă, cauzele Stubbings și alții v. R. U., cauzele Schuler - Zgraggen v. Elveția, tribunalul a reținut următoarele:
Curtea a abandonat în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, ambele fiind considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol; prevederile art.1 al primului Protocol se aplică indiferent de modul de organizare a schemelor de securitate socială și a felului în care este finanțat fondul de pensii respectiv; odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare), care constituie un „. în sensul art.1 al Protocolului nr.1
Rezultă că și pensia de serviciu reprezintă un „.; dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă, este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, ingerință ce trebuie justificată.
În caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă. Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun
(pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit discriminată la aproximativ doar 31%, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Trebuie procedat la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de C. (3.1.)legalitatea;
(3.2.)existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale;
(3.3.)proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; (3.4.)prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; (3.5.)nediscriminarea.
Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Ingerința este „prevăzută de lege"; și anume de art.1-3 din L. nr.11., deci există o normă legală în materie.
Principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă
Mai mult, stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din L. nr.1., reluat și de art. 26 din
L. nr.2.). Devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită.
Având în vedere că o aplicare retroactivă a legii înfrânge flagrant principiul securității juridice, aplicarea retroactivă a L. nr. 1. față de partea reclamantă reprezintă o aplicare vădit eronată și arbitrară. Se face trimitere în acest sens la D. C. C. nr.3/1993, nr.5/1993, D. nr.375/2005 a C. C., D. nr.46/2002 a C. C., D. nr.466/2004 a C. C.
Art.1 al primului Protocol adițional presupune în mod inerent un scop legitim, în interes public. Curtea respectă, în general, alegerea făcută de legislativul național în aprecierea a ceea ce este în interes public, în domeniul economic și social, cu excepția cazului în care aceasta este în mod manifest lipsită de o justificare rezonabilă.
În Expunerea de motive a L. nr.1., depusă de inițiator la P., există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință
(mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Or, partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității.
S-a mai reținut faptul că pensiile de serviciu nu reprezintă un
S-a concluzionat în sensul că a existat o gravă violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din C.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a respins cererea de acordare a acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. A. N., în nume propriu
și în calitate de reprezentant legal al Casei Sectoriale de P. a M. A. N., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat, în esență, că nu s-a răspuns solicitării pârâtei de a respinge acțiunea ca rămasă fără obiect, având în vedere lipsa de interes a reclamanților.
Reclamantul a avut ca scop, prin acțiune, numai menținerea cuantumului pensiei din decembrie 2010.
Or, începând cu luna februarie și în continuare, reclamantului i s-au achitat și i se achită drepturile de pensie în cuantumul avut în decembrie
2010, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.1., până la revizuirea deciziei, ceea ce duce la concluzia că pretențiile contestatorului au fost satisfăcute.
Începând cu luna februarie 2011, reclamantului i s-au achitat și i seachită în continuare toate drepturile solicitate prin acțiune, astfel că efectele deciziei contestate au fost în totalitate anulate prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr.1..
Pe fond, s-a subliniat că L. nr. 1. a fost suspus controlului anterior de constituționalitate, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din L. nr. 1. atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție cât și cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la C. și a constatat că sunt constituționale.
Este de necontestat faptul că, în numeroase decizii, CEDO a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație sociala. CEDO a precizat în mod constant însă că art. I din Primul protocol adițional la C. nu garantează dreptul vreunei persoane la o pensie într-un anumit cuantum deoarece textul nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun (Wieczarek vs. Polonia,; Rasmussen VS. Polonia, M. ș.a. vs. Italia,; Andrejeva vs. Lituania,; Kjartan Asmundsson vs. Islanda; S. ș.a. vs. R. U. al M. B. și I. de N. R. și W. vs. R. U. al M. B. și I. de N.
Pensia de serviciu reprezintă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
Dreptul solicitat de reclamant în baza dispozițiilor legii anterioare nu mai are fundament legal în dreptul intern deoarece dispozițiile L. nr.
164/2001 au fost expres abrogate prin L. nr. 2..
Și în privința celei de-a doua cerințe, instanța de contencios european a arătat încă din primele sale decizii în materie, că în ce privește noțiunea de „. publică";, legiuitorul național dispune de o mare marjă de apreciere în adoptarea legislației pentru implementarea politicilor sociale și economice și a afirmat că respectă modul în care statele membre concep imperativele de utilitate publică, afară numai dacă această apreciere se dovedește a fi în mod manifest lipsită de orice bază rațională.
În aceste condiții, Curtea a acceptat posibilitatea reducerii cuantumului beneficiilor de asigurări sociale în anumite circumstanțe, bazate pe modificări legislative care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările din societate, de pildă, necesitatea asigurării sustenabilității fondului de pensii al statului care s-a confruntat cu dificultăți financiare.
În consecință, scopul reglementării cuprinse în L. nr. 1., răspunde criteriilor enunțate desprinse din jurisprudența CEDO.
Lipsa indemnizării beneficiarului pentru ingerința reclamată nu a constituit un criteriu determinant, de vreme ce o astfel de ingerință nu este de tipul „. de proprietate";, ci este analizată în contextul primei teze a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și a regulii generale consacrate, privind dreptul la respectarea bunurilor.
Așadar, textul de proporționalitate efectuat de instanța de contencios european nu a constat, în cauzele ce se încadrează în această tipologie, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci a constat într-o analiză în concret a măsurii în care persoana/persoanele vizate au fost lipsite în totalitate de drepturile de pensie și, deci de mijloacele de subzistență: primul element de referință ține de o analiză în concret asituației persoanei vizate; cel de-al doilea element de referință poate fi pus în legătură cu necesitatea de instituire a unei legislații unitare de pensii.
De altfel, și analiza efectuată de Curtea Constituțională asupra obiecțiilor de neconstituționalitate ridicate se plasează pe aceleași repere stabilite în jurisprudența C. E. a D. O.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, aceasta nu numai că nu a fost suprimată, dar este în acord și cu C. și protocoalele sale adiționale, Curte statuând că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale.
În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, potrivit L. nr. 164/2001, întregul cuantum al pensiei militare de serviciu a fost plătit de la bugetul de stat, fiind instituit în regim special, compensatoriu pentru categoriile socio-profesionale supuse unui regim special.
Această compensație nu are ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale ci ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acestuia (art. 47 alin.(2) din Constituție).
Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de resursele financiare de care dispune,faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca fiind o obligație eternă a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii legi.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr.
458/(...).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Nu este întemeiată excepția lipsei de interes, cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Este adevărat că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensiei în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..
În privința fondului, Curtea reține că prin art.1 lit. a din L. nr.1., pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza veniturilor efectiv realizate.
În aplicarea acestui act normativ, pârâtul M. A. N. - D. F.-C. a emis decizia nr. 59914/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1697 lei care înlocuia pensia militară de stat de 2427 lei, acordată prin decizia nr.
066456/(...) (fila 17-19 dosar fond).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei
Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiulart.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art . 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art.
16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dre ptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i)
și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității,
dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângereaexercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C. europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin
care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor
profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin
deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțio nală fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2)
din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă
și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie
2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C. europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din
C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. S. ș.a. împotriva R.ui U. al M. B. și I. de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din
28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a
D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este le gală, întrucât este r eglementată de
nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplinăconcordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitățilorexistente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condusla inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și
80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest
element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor
de analiză a raportul ui de proporționalita te, fi ind util a se obs erva proporția
reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu
indicarea unei marj e generale a diminu ării pensiilor special e pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pens ionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind
unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia
medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulareale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un an umit „. de dificulta te"; pentru ca instanța europeanăînsăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertățilorfundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva R.ui U. al M. B. și I. de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C.
Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului
de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză
în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08
și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe mot ivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și
anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată dereformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru aechilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un
efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale,
dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru
ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență n u este un a lipsită d e justificare, iar
Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul
acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fos t declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol
adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din
C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele CEDO din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr.
164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
1697 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul
2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, nu s-au formulat precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, arătându- se că nu a cerut ajutor social ci respectarea unui drept legal dobândit în urma activității de o viață în slujba apărării țării și că simpla mențiune că ar fi necesar a face dovada că nu are mijloace de existență reprezintă o umilință și o jignire prin asimilarea situației reclamantului cu asistații sociali.
Raportat la aceasta, Curtea reține că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, iar Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De asemenea, prin considerentele elaborate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
Or, prin raportare la cuantumul pensiei recalculate în comparație cu pensia medie pentru limită de vârstă, nu se poate constata că reclamantul ar suporta o sarcină individuală excesivă, ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Referitor la jurisprudența apreciată de tribunal ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată însă că tribunalul nu a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei (în perioada anterioară, în care reclamantul a ieșit la pensie).
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța națională nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.. Aceasta, în condițiile în care textul C. se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C. nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de tribunal ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, în care era în vigoare L. nr.
164/2001 care reglementa posibilitatea obținerii unei pensii militare de stat) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama căaplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtul M. A. N., va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamantului, menținând celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâții M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N. prin M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 4295 din (...) a T.ui S. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea precizată formulată de reclamantul O. S. prin S. C. M. D. ÎN R. ȘI ÎN R. în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N. având ca obiect anularea deciziei nr. 59914/(...), ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G. L. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/28martie 2012
Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 4212/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 913/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
