Decizia civilă nr. 1021/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1021/R/2013

Ședința publică din 04 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.

G.: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE P.

M. împotriva sentinței civile nr. 1890 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată

I. E., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă C. Județeană de P. M. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că la data de 28 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată I. E. a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate ca temeinică și legală a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată, precum judecarea recursului și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 1890/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._

, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta I. E., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de P. M. și, în consecință, a fost obligată pârâta la recalcularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă prin luarea în considerare și a veniturilor asigurate realizate în acord global menționate în adeverința nr. 516/_ emisă de SC ICPM SA B. M., cu acordarea noilor drepturi începând cu data de_ .

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

T. a constatat că potrivit adeverinței nr. 516/_ emisă de SC ICPM SA în perioada 1977-1997, reclamanta și-a desfășurat activitatea la acest angajator după sistemul acord global conform Legii nr. 57/74, realizând câștiguri

cu caracter permanent, pentru care în conformitate cu Decretul nr. 389/1972 s- au achitat cotele de 15% la CAS.

Prin Decizia nr. 19/_ publicată în Monitorul Oficial nr. 824/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii privind interpretarea art. 2 lit. e) art.78 și art. 164 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 19/2000 art. 1 și 2 din OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilește că formele de retribuire obținute în acord global prevăzute de art. 12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/74 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea, s-a plătit C.A.S.

Văzând interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat că adeverința sus menționată întrunește cerințele legale respectiv veniturile realizate sub formă de sporuri la acord au avut caracter permanent, au fost incluse în salariu brut și pentru acestea s-a plătit CAS 15% potrivit Decretului nr. 389/72.

Așa fiind acțiunea este fondată, fiind admisă potrivit dispozitivului.

În termen legal, a declarat recurs pârâta C. Județeană de P. M. ,

a solicitat admiterea acestuia cu consecința modificării sentinței pronunțate, în sensul respingerii contestației.

Pârâta învederează că sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 8 și

9 Cod de procedură civilă, în sensul că Legea nr. 3/1977, în baza căreia s-a pensionat reclamanta, nu condiționează stabilirea pensiei de plată de către angajator a contribuției de asigurări sociale și nici nu reglementează vreo

legătură între elementele salariale care intrau în baza de calcul a pensiei și contribuția de asigurări sociale datorată de angajator.

Diferențele care există între veniturile luate în considerare la stabilirea punctajului în cadrul procesului de recalculare a pensiilor în baza OUG nr. 4/2005, veniturile reglementate de art. 164 din Legea nr. 19/2000 pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a legii și veniturile reglementate de art. 78 din Legea nr. 19/2000, nu pot fi considerate discriminări sau privilegii, tratamentul juridic diferențiat fiind justificat de situația diferită a beneficiarilor în raport cu legislația în vigoare la data realizării veniturilor respective (Decizia Curții Constituționale nr. 1126 din_, publicată în Monitorul Oficial nr. 778 din_ ).

Un alt aspect care trebuie avut în vedere este acela că instanța de fond a reținut că sporul la acord era un spor cu caracter permanent, deși nu este reglementat ca atare de nici un act normativ. Mai mult decât atât, conform Legii nr. 57/1974, acordul global era o formă de salarizare, care a fost apoi extinsă și reglementată și de alte acte normative (Legea nr. 1/1986). Pe baza salarizării în acord global, retribuția se acordă proporțional cu îndeplinirea planului, retribuția realizată putea fi mai mare decât retribuția tarifară, dar și mai mică decât aceasta în condițiile nerealizării planului (Legea nr. 57/1974). Faptul că sporul la acord nu era cu caracter permanent a rezultat chiar și din adeverința eliberată de angajator, în sensul că acesta este diferit ca și cuantum și nu a fost acordat în toate lunile din perioada în care reclamanta a fost salarizată în acord global.

Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea prevederilor mențiunii din anexa la OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată prin Legea nr. 78/2005, fiind incidente astfel prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La această mențiune din anexă, se prevede în mod expres că

"nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei 1

aprilie 2001: formele de retribuire în acord…";. Instanța și-a motivat hotărârea prin prisma prevederilor art. 23 și art. 78 din Legea nr. 19/2000, cu toate că recalcularea pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 s-a realizat în baza unui act normativ cu caracter special - OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, act normativ emis tocmai pentru a reglementa unitar problemele generate de evoluția în timp a legislației pensiilor.

De asemenea, s-a invocat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. 2 din OUG nr. 4/2005, în sensul că sporul la acord nu figurează printre sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare. Totodată, au fost aplicate în mod greșit și prevederile art. 164 alin.1, 2 și 3 din Legea nr. 19/2000. În același context, au fost aplicate în mod greșit și prevederile art. 10 din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992 și prevederile art. 64 din Legea nr. 3/1977. În nici unul din textele de lege invocate, sporul la acord nu este reglementat ca făcând parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare. Prin aplicarea dispozițiilor art. 23 și art. 78 din Legea nr. 19/2000, pentru perioade anterioare intrării ei în vigoare a considerat că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, consacrate de art. 15 alin. 2 din Constituția României.

Consideră recurenta că în cauză nu este incidentă decizia nr. 19/_ a ÎCCJ, ca urmare a faptului că în cuprinsul adeverinței nu se face mențiunea că veniturile realizate în acord au făcut parte din salariul brut.

Prin concluziile depuse, reclamanta s-a opus admiterii recursului. Nu au fost administrat probe noi.

Recursul pârâtei C. Județeană de P. M. este nefondat.

Art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 prevede că "Recalcularea prevăzută la art. 1 (a pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001) se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență";. Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată, fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele C.A.S., cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 19/2000.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestație de asigurări

sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu, art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că pct. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a cap. A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de

fidelitate și altele asemănătoare; … l) alte sume acordate potrivit legii";.

Deși, potrivit dispozițiilor OUG nr. 4/2005, sumele reprezentând formele de retribuire în acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându- se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a OUG nr. 4/2005, ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impun a fi luate în calcul.

Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența dispozițiilor legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar crea o discriminare nejustificată între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

De asemenea, în condițiile în care art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 prevede în mod expres că recalcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, nu se poate reține că s-ar aplica retroactiv dispozițiile acestei legi.

Din mențiunile arătate în adeverința nr. 516/_ emisă de SC ICPM SA (f. 6 dosar fond) rezultă că reclamanta a realizat venituri din acord, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și a pensiei suplimentare. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de C.A.S., inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare, iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.

De asemenea, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 19/_

dată în soluționarea unui recurs în interesul legii în dosarul nr. 18/2011, a stabilit că în

interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat "formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii. "

Contrar susținerilor recurentei decizia în interesul legii evocată anterior este incidentă în cauză, adeverința nr. 516/_ emisă de SC ICPM SA făcând dovada deplină în privința condițiilor menționate prin aceasta.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că T. a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă nu sunt întemeiate.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. Județeană de P. M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE P.

M. împotriva sentinței civile nr. 1890 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

L. DS

D.

D.

G. C. M.

Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: M.C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1021/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale