Decizia civilă nr. 108/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 108/R/2013
Ședința publică din 14 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. I. S. împotriva sentinței civile nr. 5462 din 01 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și CASA DE PENSII S. A M. UI A.
ȘI I., având ca obiect contestație decizie de pensionare de revizuire a pensiei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 04 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. administrației și I. a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei în vederea comunicării motivelor de recurs.
Instanța constată că motivele de recurs i-au fost comunicate pârâtului intimat Ministerul Administrației și Internelor la data de 09 ianuarie 2013, conform extrasului de fax depus la dosar (fila 28).
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5462 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul C. I.
S. împotriva pârâților C. de P. S. a M. ui A. și I. B. și Ministerul Administrației și Internelor B., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin Decizia nr. 157339/_ reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 2369 lei. Ulterior, în baza Legii nr. 119/2010, prin Decizia nr.157339/_ reclamantului i s-a recalculat pensia, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1273 lei.
Prin Decizia nr.157339/_ reclamantului i s-a revizuit pensia în baza
O.U.G. nr. 1/2011, stabilindu-i-se, pe baza salariului mediu brut/net pe
economie, un cuantum al pensiei de 1834 lei, decizie care a fost contestată acesta primind răspuns la această contestație în sensul respingerii acesteia.
Potrivit art. 6 alin. l și 2 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
În consecință, reclamantului nu i s-a produs nici un prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și
libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea H.G. nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Analizându-se incidența în cauză a art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a concluzionat pe baza jurisprudenței Curții Europene apreciată ca fiind relevantă că Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de
serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
"Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție";.
"Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.";
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. I.
solicitând casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul
, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată în motivare, în esență, că în raport de dispozițiile art. 132, art. 135 și art. 193 alin (1) din Legea nr. 263/2010, la data de 23 decembrie 2010 s-a înființat de drept, ope legis, cu personalitate juridică, C. sectorială de pensii, care a preluat la acea dată toate atribuțiile fostelor structuri organizatorice din cadrul M. Apărării Naționale. Pe cale de consecință, decizia contestată a fost emisă de către Direcția financiar-contabilă din cadrul M. ui Apărării Naționale, așadar de o structură fără personalitate juridică din cadrul M. ui Apărării Naționale, fiind lovită de nulitate absolută.
În privința algoritmului de calcul privind stabilirea cuantumului pensiei, s- a avut în vedere prevederile HG 735/2010, cu toate că la data emiterii deciziei contestate efectele acesteia erau suspendate, cu efecte erga omnes" prin sentința nr. 338/_ a Curții de Apel C., definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 38/_ . Mai mult, prin sentința civilă nr. 443/2010 pronunțată în dosar nr._ a Curții de Apel C., s-a dispus anularea dispozițiilor art. 2 alin. 2,3,4,6,7, ale art. 6 alin. 1,2 și 54, ale art. 10 alin. 2 din HG nr. 735/2010, cu atât mai mult decizia contestată fiind nelegală.
Repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de recalculare apare ca efect al constatării nulității absolute, iar în al doilea rând, deși HG nr. 735/2010 a fost abrogată prin OUG nr. 1/2011, C. sectorială de pensii nu a emis nici până la momentul pronunțării hotărârii o altă decizie prin care să se anuleze decizia contestată respectiv o decizie prin care să se procedeze la
stabilirea pensiei reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010.
În ceea ce privește conformitatea legislației naționale care a stat la baza emiterii deciziei contestate cu reglementările CEDO, se dezvoltă pe larg considerente pentru care se apreciază că în mod eronat instanța de fond a statuat că autoritățile naționale nu au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției și art. 14 din Convenție.
Dreptul la pensie de serviciu, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și nu este discriminatoriu la adresa persoanelor din sistemul public general. Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale (evocată și în considerentele Hotărârii ÎCCJ nr. 29 din_ ), pensiile de serviciu, ca noțiune distinctă, au o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite al statutelor profesionale speciale.
Așadar, dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă ( nr. 164/2001), distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest "bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun (cu un cuantum diferit față de cuantumul dreptului inițial). Având în vedere că pensia de serviciu a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație echivalează cu o veritabilă privare de proprietate.
În mod fals se invocă introducerea principiului contributivității in sensul că ar elimina din cuantumul tuturor pensiilor părțile "suplimentare" sau "necontributive";. Contributivitatea este un simplu principiu, care nu este imuabil, fiind în mod major limitat prin lege, fondurile de asigurări sociale fiind constituite doar în principal (iar nu exclusiv) din contribuțiile datorate, iar dreptul la pensie se cuvine, doar în principal, pe baza contribuțiilor plătite. Pensia din sistemul public se calculează în baza unor indici economico-financiari bugetari stabiliți de lege (art.5 alin.3 si art. 80 din Legea nr.19/2000, raportat la art. 16 din Legea nr. 19/2009, constând în valoarea punctului de pensie și salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat) și se plătește de către stat, din bugetul de asigurări sociale de stat.
În acest context, principiul contributivitătii este limitat și de principiul mutualitătii, consacrat de art. 5 alin. 3, art. 80, art.11-12 și art. 1921 din Legea nr.19/2000, respectiv art. 33 alin. 5, art.20-21 și art. 187 din Legea nr.263/2010. Conform acestui principiu al mutualității, bugetul asigurărilor sociale, din care sunt plătite pensiile, este finanțat nu doar din contribuții, ci si din sumele alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale, sume ce sunt aprobate prin legile bugetare anuale.
În ceea ce privește scopul legitim urmărit, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 119/2010, adoptarea acesteia s-a impus în vederea respectării angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale.
Prin reducerea pensiei într-un cuantum semnificativ și prin înlăturarea totală și imprevizibilă a dreptului la pensia specială, este pus în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată, apărând ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Aceasta în contextul în care, pe toată durata exercitării activității de cadru militar, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor.
Cât privește aplicarea retroactivă a legii, în mod corect s-a reținut că aceasta înfrânge flagrant principiul securității juridice.
Încălcarea principiului neretroactivității legii civile prin adoptarea Legii nr. 119/2010 rezultă chiar din motivarea unor decizii anterioare ale Curții Constituționale, Astfel, prin Decizia nr. 375/2005 referitoare la sesizările de neconstituționalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietății și justiției, Curtea Constituțională a stabilit că: noile reglementări, privind criteriile și condițiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul și de actualizare a cuantumului pensiei nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.
De altfel, în avizul consultativ dat de Consiliul Legislativ cu privire la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii se arată că măsurile propuse au caracter civil și deci ele pot viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a legii, nu și la situațiile deja existente, concluzionând că pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În primul rând, se remarcă faptul că motivele de recurs privesc exclusiv procesul de recalculare în temeiul Legii nr. 119/2010 a pensiei militare de care a beneficiat reclamantul anterior. Or, obiectul cauzei îl constituie contestarea deciziei de revizuire emise în temeiul O.U.G. nr. 1/2011 și a hotărârii emise ca răspuns la contestația formulată împotriva acesteia.
Curtea reține că prin art.1 lit. b din Legea nr.119/2010, pensiile de stat ale polițiștilor au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza veniturilor efectiv realizate.
În aplicarea acestui act normativ, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - C. de P. - a emis decizia nr.157339/_ prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de_ o pensie de asigurări sociale de 1273 lei care înlocuia pensia militară de stat de 2725 lei, acordată prin decizia nr. nr.157339/_ .
Ulterior, în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, s-a emis decizia de revizuire nr.157339/_, prin care s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie în cuantum de 1834lei începând cu data de_, pensie contestată în fața comisiei de contestații din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, care a emis hotărârea nr. 1592/_ de respingere a contestației.
Ca urmare, s-a formulat prezenta acțiune în instanță, respinsă la fond de Tribunalul Cluj.
Obiectul prezentului dosar îl constituie decizia emisă în temeiul O.U.G. nr.
1/2011, prin care pensia recalculată în baza Legii nr. 119/2010 a fost revizuită.
Temeiul acțiunii, pe care s-a bazat prima instanță în soluționarea cauzei, vizează aceleași considerente pentru care persoanele ale căror pensii de serviciu au fost recalculate, le-au invocat în fața instanțelor de judecată, anume, incompatibilitățile pe care reclamantul, în calitate de cadru militar, le-a avut în timpul serviciului, încălcarea principiului neretroactivității și a substanței dreptului la pensie, discriminarea, neconstituționalitatea măsurii de recalculare și apoi de revizuire, încălcarea dreptului de proprietate și prin aceasta a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
La aceste motive s-a raportat prima instanță în soluționarea cauzei.
În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel se va raporta la măsura recalculării pensiilor de serviciu, privită global, ca o sumă de măsuri adoptate de
legiuitor, înglobând atât Legea nr. 119/2010, cât și O.U.G. nr. 1/2011 (prin aceasta din urmă fiind fundamentată încă o dată recalcularea pensiilor, intenția fiind de a se corecta lacunele Legii nr. 119/2010 și de a se pune de acord intenția legiuitorului cu exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, ca și de a se institui un interval pentru ca instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie), sens în care va avea în vedere următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele: "(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit
intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție.
"(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din
18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe
lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea
nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
(cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că:.
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care
reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De altfel, o decizie de inadmisibilitate s-a pronunțat și în cauza Constantin Abăluță și alții c. Românie, chiar cu privire la recalcularea pensiilor cadrelor militare în baza Legii nr. 119/2010, care reiterează punctul de vedere al CEDO exprimat în cauza Frimu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis,
inclusiv considerentele CEDO din speța invocată mai sus, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
În concret, Curtea de Apel reține că în urma revizuirii, recurentului i s-a stabilit o pensie în cuantum de 1834 lei brut, cuantum care este superior față de pensia medie pentru limită de vârstă în anul 2011 în România, care este de 896 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază, în raport de probele administrate, că reclamantul nu
suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a considera că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Curtea constată că și argumentul cu privire la nelegalitatea procesului de recalculare/revizuire a pensiei în raport de suspendarea HG nr. 735/2010 este
neîntemeiat.
Astfel, deși prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, este asigurat de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010. Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010,
astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Un alt motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei de revizuire și raportat la faptul că aceasta a fost emisă de către Direcția Financiar Contabilă a M. ui Apărării Naționale, însă, critica este lipsită de temei, având în vedere că din chiar antetul deciziei se poate constata că emitentul este Casa de pensii sectorială din cadrul M. ui A. și I.
Cât privește încălcarea principiului contributivității prin revizuirea pensiei reclamantului, Curtea constată următoarele:
Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 119/2010, prin care se reglementează modalitatea de recalculare a pensiilor militare de stat, se stipulează raportarea la veniturile de natură salarială, iar acolo unde nu pot fi dovedite acestea, utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a salariului mediu brut pe economie din perioadele respective, în condițiile în care din soldele miliarilor nu se reținea contribuția de asigurări sociale în condițiile în care se reținea aceasta din veniturile salariale ale celorlalți salariați.
Acest fapt, deși încalcă principiul contributivității în sensul său strict, dat de prevederile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, "conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";, se constituie într-o excepție de la acest principiu, pe care tot legiuitorul a instituit-o, astfel încât nu există motive pentru a sancționa cu nulitatea un act prin care se dă expresie dispozițiilor de excepție ale legiuitorului. Practic, este opțiunea legiuitorului de a considera, în mod fictiv, soldele și celelalte venituri de care au beneficiat militarii, ca fiind contributive, și în raport de aceasta, de a calcula pensiile acestora prin aplicarea în raport de aceste venituri salariale, modul de calcul al pensiei, reglementat de Legea nr. 19/2000, păstrat și în cuprinsul Legii nr. 263/2010.
Cât privește critica adusă sub aspectul faptului că măsurile contestate nu au avut un caracter temporar, caracter de care a condiționat CEDO respingerea cererilor de constatare a încălcării art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție prin decizia sa din 6 decembrie 2011 pronunțată în cauzele 44232/11/ și 44605/11 (referitoare la reducerea salariilor bugetarilor cu 25 %), Curtea de apel constată că nu se poate aplica acest considerent, în sens contrar, la speța de față, în sensul de a se constata încălcarea dreptului de proprietate asupra pensiei de serviciu față de caracterul perpetuu al recalculării, în condițiile în care CEDO, sesizată cu cererile soluționate prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie
2011, nu a constatat o atare încălcare. Jurisprudența CEDO dintr-o cauză similară celei de față este desigur mai relevantă și se impune preponderent față de cea din cauze care nu tratează situații similare celei în litigiu.
Aceleași considerente sunt valabile în ce privește criticile pe care recurentul le formulează în raport de jurisprudența anterioară a Curții Constituționale a României și a Înaltei Curți de C. și Justiție, comparativ cu practica acestora creată în raport de legislația direct aplicabilă în speță, invocată în cele ce preced, și care, (aceasta din urmă) se impune prioritar, fiind obligatorie pentru instanțele de drept comun, ce nu au dreptul de a modifica jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii și a Curții Constituționale a României.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 5462 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
D. G. | L. | D. | G. D. C. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: E. B.
| ← Decizia civilă nr. 1903/2013. Contestație drepturi asigurări... | Încheierea civilă nr. 3951/2013. Contestație drepturi... → |
|---|
