Decizia civilă nr. 3642/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3642/R/2013
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. A. împotriva sentinței civile nr. 1987 din 7 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâții M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N.
,, având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare - de revizuire a pensiei.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în
încheierea ședinței publice din aceeași dată când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1987 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ a fost respinsă excepția lipsei de obiect a contestației împotriva Deciziei nr. 46986/_ emisă de pârâta C. S. DE P. A M. A.
N. invocată de pârâți, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. invocată prin întâmpinare, a fost admisă în parte acțiunea formulată și completată de reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâții C. S. DE P. A M. A. N. și M.
A. N., au fost anulate deciziile de revizuire a pensiei nr. 46968 din data de_ și din data de_ emise de pârâta CASA DE PENSII S. A M.
A. N., a fost obligată parata CASA DE PENSII S. A M. A.
N. sa emită o nouă decizie de revizuire a pensiei reclamantei prin care să valorifice întocmai datele din coloana "Timpul care nu s-a luat în calcul (ani, luni, zile)"; din "Fișa cu locurile de muncă în care a lucrat reclamanta și care îi dau dreptul la încadrare în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții";, anexă la Fișa de pensie eliberată de Centrul Militar Zonal C., înregistrată la parata de rând 1 sub nr. R 15653/_, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Deliberând cu prioritate asupra excepției lipsei de interes invocată de pârâți
,
instanța a reținut că deși ulterior emiterii Deciziei de recalculare a pensiei din_ a fost emisă o nouă decizie ce urma a fi pusă în plată cu aceeași dată de_, raportat la principiul garantării dreptului de acces la justiție consacrat de art. 6 CEDO și dezvoltat de jurisprudența Curții EDO, reclamantei trebuie să-i fie
recunoscut dreptul de a supune examenului unei instanțe independente și imparțiale hotărârile emise de o instituție a statului care sunt apte de a produce, respectiv care au produs efecte cu privire la persoana și patrimoniul acesteia, astfel că a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect a contestației împotriva Deciziei nr. 46986/_ emisă de pârâta de rând 1.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A.
N.,
instanța a respins-o ca neîntemeiată având în vedere pe de o parte, faptul că unele dintre motivele de nulitate a deciziilor de recalculare a pensiei vizează acțiuni/inacțiunile acestui pârât, iar pe de altă parte, Comisia de Contestații funcționează în cadrul M. A. N. .
Pe fondul cauzei instanța analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat a reținut următoarele:
Reclamanta a fost beneficiara unei pensii de serviciu, drepturile sale fiind stabilite prin Decizia nr. 093664/_ emisă de M. A. N., începând cu data de_, drepturi în cuantum de 10651000.
Ulterior, pensia sa a fost revizuită în temeiul OUG nr. 1/2011, fiind stabilit un cuantum de 2655 lei prin Decizia emisă la data de_ de C. S. de P. din cadrul MApN. La data de_ a fost emisă o nouă decizie prin care au fost stabilite drepturile de pensie ale reclamantului în cuantum de 2774 lei RON, care a fost contestată de reclamant prin Hotărârea nr. 16291/_ fiind admisă în parte contestația.
Referitor la aspectul invocat de reclamantă în sensul că decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr. 1/2011, iar pârâții nu au făcut dovada integralității și realității acestor venituri, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin.2 și 3 din OUG nr. 1/2011, "Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.";, astfel că nu reclamantului îi revine obligația de a depune la C. S. de P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare.
Cu privire la susținerea reclamantului că determinarea cuantumului pensiei recalculate a fost realizată pe baza mai multor date nereale, s-a observat de instanță că reclamanta nu a arătat în concret care sunt veniturile omise a fi avute în procesul de recalculare, astfel că aceste critici cu caracter general nu sunt de natură să conducă la anularea deciziei de recalculare.
Invocând dispozițiile art. 1 alin.4 din același act normativ în temeiul căruia a fost emisă decizia de revizuire a pensiei, potrivit cărora "în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";, instanța a apreciat că nu pot fi reținute susținerile reclamantului cu privire la faptul că veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade sunt mai mici decât veniturile din OUG 1/2011, atât timp cât nu a făcut dovada că pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 4 alin.4 din OUG nr. 1/2011.
În același timp însă instanța a reținut că recalcularea drepturilor de pensei ale reclamantei așa cum a reținut și Comisia de Contestații nu au fost valorificate în mod corect datele din Fișa de pensie eliberată de Centrul Militar Zonal C.
înregistrată la C. S. de P. sub nr. R 15653/_, respectiv datele din coloana "Timpul care nu s-a luat în calcul (ani, luni, zile) din "Fișa cu locurile de muncă în care a lucrat reclamanta și care îi dau dreptul la încadrare în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții"; anexă la Fișa de pensii menționată.
În privința motivului de nulitate absolută invocat de reclamantă motivat de faptul că decizia atacată ar revizui o altă decizie lovită de nulitate absolută,
instanța a reținut că procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, apoi în temeiul OUG nr. 1/2011, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare. Raportându-se și la dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, potrivit cărora "recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, instanța a apreciat că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N., instanța a apreciat și asupra faptului că depășirea termenului de revizuire pensiilor prevăzute de OUG nr. 1/2011 nu poate fi reținută ca un motiv de nulitate a deciziei de revizuire emise în temeiul acestui act normativ.
Asupra criticii aduse deciziei atacate referitoare la încălcarea principiilor neretroactivității legii, neretroactivității efectelor actului administrativ, al dreptului câștigat, precum și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a reținut argumentele și concluziile Curții Constituționale expuse în cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010, constatându-se că aceste dispoziții sunt constituționale, în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Cu referire la aceeași critică instanța evidențiat că Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate, constatându-se că normele supuse analizei Curții sunt constituționale.
Instanța de fond a reținut totodată și concluziile Deciziei nr. 29/_ pronunțată de I. Curte de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010, decizie aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei. Astfel, s-a reținut că instanța supremă a statuat că instanțele de drept comun ar putea proceda la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impune în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1
din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. S-a observat că, Curtea a arătat că "în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.";
Referitor la argumentul privind discriminarea invocat de reclamant, instanța a reținut că prin aceeași decizie pronunțată, I. Curte de C. și Justiție a statuat că "instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";.
Sub aspectul compatibilității prevederilor din legislația română referitoare la recalcularea pensiilor de serviciu (Legea 119/2010, OUG nr. 1/2011) cu legislația europeană, instanța a reținut că prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că, "deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat
S-a reținut și faptul că aceeași Curte a statut că "statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale, reamintind, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11),
Curtea subliniind că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, s-a mai arătat că, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
S-a observat de instanță în ceea ce privește diferența de tratament a reclamanților polițiști din cauza respectivă, în raport de alte categorii de pensionari, că Curtea Europeană a statuat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce nu era cazul în speță întrucât foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului și oricum diferența de pensie nu este una lipsită de justificare pe de o parte iar pe de altă parte, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu l-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
Instanța a mai reținut și concluziile Curții de la Strassbourg în Cauza Abăluță și alții împotriva României, expuse în Decizia pronunțată l adat de 15 mai 2012, în cuprinsul căreia a reiterat faptul că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale, considerând că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, Curtea respectând alegerea acestora, cu excepția cazului în care se acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil, subliniind totodată faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, în această privință, pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 astfel că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. A.
solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei pe fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată; în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la
instanța de fond.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că respingerea cererilor reclamantei este nelegală și netemeinică invocând mai multe aspecte.
Astfel un prim aspect de nelegalitate invocat se referă la faptul că prin respingerea cererii privind proba cu înscrisurile deținute de pârâtul M.Ap.N., prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare consacrat de art.24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, aceasta în condițiile în care ea nu deține nici un înscris cu care să-și poată dovedi veniturile, sarcina probei revenind pârâtului M.Ap.N. întrucât el este deținătorul singurelor înscrisuri cu
care se pot dovedi veniturile reclamantei reale: statele de plată și ordinele de zi pe unitate, în sensul admisibilității probei fiind invocat art. 172 al.l C.pr.civ., conform căruia instanța poate ordona părții care deține un înscris privitor la pricină să-1 înfățișeze, precum și alin. 2 al aceluiași articol care prevede că "cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris
S-a arătat în cadrul criticii că deși instanța a reținut incidența art.l al.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2011, potrivit căruia "nu reclamantului îi revine obligația de a depune la C. S. de P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare", totuși nu a obligat pârâții să facă dovada temeiniciei acestor venituri cu înscrisurile solicitate de reclamantă.
În contextul susținerilor din critică s-a apreciat de reclamant că în condițiile în care unităților în care a lucrat le revine obligația de a depune la casa de pensii sectorială înscrisurile doveditoare cu privire la venituri, demersurile sale de a obține de la aceleași unități adeverințe privind veniturile ar fi inutile întrucât aceste adeverințe ar conține aceleași date ca și înscrisurile depuse la emitentul deciziilor de revizuire. A precizat că proba veniturilor nu a putut fi răsturnată (trecută în sarcina reclamantei) prin depunerea înscrisurilor doveditoare de către unitățile unuia dintre pârâți (M. A. N. ) la celălalt pârât (C. de P.
S. a M.Ap.N.) fiind relevant sub acest aspect faptul că nici casa de pensii sectorială nu a probat realitatea veniturilor cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire (tabelele atașate acestor decizii nici măcar nu sunt semnate!) și nici M.
A. N. nu a făcut această probă în instanță.
Referitor la situația celor 98 de luni în care veniturile menționate în tabelele atașate deciziilor de revizuire sunt mai mici decât veniturile minime specificate în Anexa nr.l la O.U.G. nr.1/2011, a arătat că instanța de fond a motivat că "nu pot fi reținute susținerile reclamantului cu privire la faptul că veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade sunt mai mici decât veniturile din OUG 1/2011, atât timp cât nu a făcut dovada că pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate, astfel încât să devină incidente dispozițiile art.l al.4 din OUG nr.1/2011". Dincolo de faptul că - așa cum a arătat mai sus - sarcina probei revine pârâtului M.Ap.N. întrucât el deține înscrisurile privitoare la pricină, problema care se pune aici este aceea a interpretării corecte a art.l al.4 din
O.U.G. nr.1/2011. Or, din moment ce se susține de către pârâți că acelea sunt veniturile aferente celor 98 de luni, înseamnă că veniturile găsite nu sunt cele reale.
Referitor la reținerile primei instanței privind imposibilitatea de verificare a eventualelor diferențe a cuantumului acestora din tabelele din deciziile de pensionare și cele prevăzute în anexa 1 la OUG nr. 1/2011, pentru a se verifica susținerile lui, motivat de faptul că el nu a făcut dovada acestor venituri, nedevenind astfel incidente art. 1 alin. 4 din OUG nr. 1/2011 a arătat că nu este justificată întrucât nu-i revenea lui sarcina depunerii înscrisurilor.
În plus, prin înaintarea înscrisurilor nu ar rezulta că veniturile acolo arătate ar fi și reale.
Apreciind asupra înscrisurilor depuse la dosar a arătat că situația veniturilor realizate lunar, emisă de U.M. 02426 C. -Napoca nu este un înscris originar opozabil "angajatorului" și "angajatului" și, prin urmare, nu poate face dovada indubitabilă a veniturilor reclamantei această unitate nefiind deținătoarea înscrisurilor originare (state de plată și ordine de zi pe unitate) în baza cărora să poată elibera adeverințe. Pe de altă parte, a arătat că nu există nici o garanție că datele din statele de plată și din ordinele de zi pe unitate au fost preluate în mod corect și complet de către unitățile care dețin aceste înscrisuri
originare. A considerat că eliberarea situației privind veniturile - act care trebuie să ateste indubitabil (să adeverească) o stare de fapt - trebuie să respecte prevederile legale privind eliberarea adeverințelor, respectiv cele ale art.5 din O.G. nr.33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale care prevede că: "Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea. " S-a subliniat că respectarea strictă a imperativelor impuse de dispozițiile arătate se impunea cu atât mai mult cu cât în cauză este vorba de stabilirea unui drept fundamental: dreptul la pensie.
În susținerea criticii privind proba cu înscrisuri s-a mai arătat că deși a solicitat ca pârâții să depună Ordinul M.Ap.N. nr. MS.132/_ și fișa actualizată cu condițiile de muncă, aceștia nu au făcut dovada încadrării corecte în condiții de muncă (ultima coloană din tabelul atașat deciziilor de revizuire), întrucât acest ordin completează Anexa nr.l la Ordinul nr. M.l 16/_ (anexa cuprinde locurile de muncă și activitățile din M.Ap.N. care se încadrează în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții) cu alte locuri de muncă și activități care se încadrează în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții, ordin care în art. 9 alin. 1 prevede că de drepturile prevăzute în acest ordin beneficiază și cadrele militare în rezervă (pensionarii militari) iar conform al.2 al aceluiași articol obligația întocmirii fișei de evidență corespunzătoare revine "structurilor militare care au în păstrare memoriile originale ale cadrelor militare prevăzute la alin.l", adică centrelor militare zonale.
Au mai fost invocate și dispozițiile art.12 din Ordinul nr. M.l 16/_, potrivit cărora organul de pensii este obligat să opereze revizuirea pensiei cadrelor militare în rezervă "pe baza fișelor de evidență întocmite și înaintate în acest scop de structurile militare prevăzute Ia art.9 alin.2".
Pe baza celor arătate reclamantul a concluzionat că depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare la care a făcut referire era absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, el este într-un dezavantaj evident fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Un alt aspect criticat se referă la greșita apreciere asupra lipsei de relevanță a suspendării și anulării HG nr. 735/2010 în privința nulității deciziilor de revizuire și nu numai a celor de recalculare.
Un aspect criticat este și cel care se referă la faptul că instanța nu face nici o referire la motivul invocat de ea în cererea de chemare în judecată conform căruia prin diminuarea cuantumului pensiei sale s-au încălcat dispozițiile art.7 al.l din Legea nr.l 19/2010 și art.180 al.7 din Legea nr.19/2000, limitându-se la evocarea unor argumente de principiu care ar putea justifica revizuirea pensiilor de serviciu în general, instanța nefăcând o analiză completă și pertinentă a reglementărilor europene și a practicii C.E.D.O. sub aspectul incidenței lor asupra revizuirii pensiei reclamantei, ajungând astfel la concluzia greșită că acestea nu au fost încălcate.
Dezvoltând critica s-a arătat că revizuirea pensiei s-a făcut cu nerespectarea condiției legalității ingerinței în dreptul de proprietate, a condiției existenței scopului legitim și proporționalității.
Astfel, în privința condiției legalității se impune ca legea, în sensul de supremație a dreptului, să aibe un caracter previzibil, cerință care nu este îndeplinită în cauză.
Prin OG nr. 7/1998 care avea ca prim criteriu de disponibilizare opțiunea personală — cadrelor militare disponibilizate li se acorda beneficiul unei pensii
militare de serviciu chiar dacă nu îndeplineau condiția vârstei prevăzute de actul normativ care reglementa pensionarea militarilor, astfel că devine evident că înlocuirea pensiei militare de serviciu cu o pensie revizuită pe baza principiului ca și cum ar fi contribuit, în condițiile în care i-a fost limitată perioada de "contribuție", înseamnă încălcarea flagrantă a cerinței previzibilității.
Aceeași condiție a legalității impune, în același timp ca legea să aibă un caracter rezonabil, cerință care, de asemenea, nu este îndeplinită în cauză, fapt ce rezultă din schimbarea inadmisibilă a naturii juridice a pensiei militare, așa cum a arătat și în cererea de chemare în judecată.
S-a arătat că pensiile militare nu pot fî calculate pe baza principiului contributivității deoarece contributivitatea se poate aplica doar în cazul acelor activități în care cantitatea și calitatea muncii pot fi apreciate și evaluate anterior încheierii unui contract de muncă și pentru desfășurarea cărora se plătește o contraprestație echivalentă (salariu, retribuție, etc), conform reglementărilor stabilite de Codul muncii, activitatea cadrelor militare nefiind niciodată
remunerată cu o "retribuție" sau cu un "salariu" ci cu "soldă". S-a precizat că diferența nu este doar una terminologică, formală, ci este una de fond și ține de esența statutului de militar: munca acestuia neputând fi evaluată și normată a priori. Spre deosebire de salariații civili din orice sector public sau privat, care încheie contract de muncă în condițiile prevăzute de Codul muncii (funcția și atribuțiile concrete ale postului, durata normală a muncii exprimată în ore/zi și ore/săptămână, normarea muncii, interzicerea muncii forțate, etc), "contractul de muncă" al militarilor de carieră îl constituie jurământul militar și Statutul cadrelor militare, acte care impun sarcini și obligații specifice, mergând - în caz de nevoie - până la sacrificiul suprem, dar și o multitudine de restricții și
îngrădiri ale drepturilor și libertăților.
S-a apreciat că în aceste condiții solda - ca o contraprestație a unei munci care nu poate fi normată - este o remunerație stabilită în funcție de gradul militar și de funcția îndeplinită în ierarhia militară (remunerația de bază a militarilor se compune din "solda de grad" și "solda de funcție") care, cu cât sunt mai înalte impun și responsabilități mai mari și sarcini mai complexe, astfel că în mod corespunzător, și pensia acordată la trecerea în rezervă - chiar dacă se calcula pe baza veniturilor din ultima perioadă de activitate - reflecta, în primul rând, răspunderea și complexitatea funcției îndeplinite, elemente care influențează direct gradul de uzură fizică și psihică al militarului.
Eroarea fundamentală în procesul de revizuire a pensiilor militare este considerată de reclamantă ca fiind schimbarea inadmisibilă a naturii juridice a acestora, aceasta întrucât revizuirea pensiilor militare prin aplicarea principiului "contributivității" nu se poate face în mod corect și complet, neexistând o evidență a veniturilor obținute de către fiecare militar care să fie opozabilă ambelor părți (angajator și angajat) iar crearea unei baze de date complete în acest sens este imposibilă, din motive obiective: lipsa unor state de plată, caracterului ilizibil al statelor de plată întocmite cu mulți ani în urmă și redactate cu cerneală de slabă calitate și/sau scrise de mână, etc.
Într-o asemenea situație în aprecierea recurentei doar instanța de judecată, independentă și imparțială, chemată să se pronunțe asupra încălcării unui drept, având plenitudine de competență, singura investită cu puterea de a aprecia, în litigiul cu care este sesizată, este cea care trebuie să aplice un text dintr-o lege internă ori să aplice direct o normă internațională în baza prevederilor art.20 al.2 din Constituție, referirea fiind la art. 1 din Legea nr. 19/2000.
În privința nerespectării condiției existentei unui scop legitim, reclamanta a arătat că în cazul particular al pensiilor militare, cerința existenței unui scop legitim (diminuarea cheltuielilor bugetare) nu numai că nu a fost îndeplinită dar
s-a obținut efectul contrar, fiind de notorietate că fondul total destinat plății acestor pensii nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut, fapt confirmat de șeful Direcției Financiar-Contabile a M.Ap.N., în declarația din_ și de afirmațiile fostului ministru al apărării naționale inserate în comunicatul Biroului de presă al M.Ap.N. nr. 268 din_: "P. le militare au fost recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 1/2011, acte normative care, de altfel, au bulversat sistemul pensiilor militare, au creat mari nedreptăți și în loc să aducă economii la buget au crescut cheltuielile cu aproximativ 30 la sută".
Cu referire la nerespectarea condiției proporționalității reclamanta a arătat că această condiție vizează nu doar cuantumul ci, în primul rând, caracterul permanent al anulării pensiei de serviciu și al diminuării cuantumului ei, măsură care nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice.
S-a apreciat că deși instanța a invocat decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele "Ana M. Frimu s.a. contra României" si "Abălută
s.a. contra României", totuși instanța de fond nu a făcut o analiză completă și pertinentă a considerentelor acestora pentru a putea trage o concluzie corectă cu privire la incidența lor în prezenta cauză, respectiv cu privire la posibilitatea de intervenție a statului.
În acest sens s-a arătat că considerentele Curții instituie două condiții pentru ca intervenția statului într-un sistem de pensii aflate în plată să fie permisă, condiții a căror îndeplinire în cauză instanța de fond nu a analizat-o.
Prima condiție este aceea ca intervenția sa aibă drept scop stabilirea unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, cu alte cuvinte reducerea, în condițiile crizei economice, a cheltuielilor bugetare, în speță a fondului total de pensii. Or, așa cum a arătat mai sus, este evident că această condiție nu este
îndeplinită întrucât fondul total necesar plății pensiilor militare, ca urmare a revizuirii lor, a crescut.
Cea de-a doua condiție impune ca mijloacele folosite să nu se dovedească în mod evident lipsite de un temei rezonabil. Or, lipsa temeiului rezonabil în cazul revizuirii pensiilor militare este evidentă din moment ce nu pot fi identificate toate veniturile realizate, calculul pensiei revizuite făcându-se în mare parte pe baza unor date nereale, prin luarea în considerare a unor venituri mai mici decât cele reale.
În același timp s-a precizat că similitudinea prezentei cauze cu respectivele cauze nu poate fi decât una limitată, pentru că:
In cauza "Ana M. Frimu ș.a. contra României" este vorba de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești; or, revizuirea acestora, spre deosebire de revizuirea pensiilor militare, a dus la scăderea fondului total de pensii și nu a ridicat problema imposibilității dovedirii veniturilor. Prin urmare, în cazul revizuirii pensiilor personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești ambele condiții enunțate mai sus sunt îndeplinite.
în cauza "Abăluță ș.a. contra României", C.E.D.O. a arătat doar că, de principiu, și pensiile militare ar putea fi incluse în sistemul unitar de pensii însă cu respectarea condițiilor mai sus enunțate. Curtea s-a pronunțat însă fără să cunoască faptul că efectul revizuirii pensiilor militare a fost unul contrar scopului declarat inițial (reducerea cheltuielilor) și fără să poată cunoaște dacă veniturile foștilor militari activi - venituri obținute în cea mai mare parte în urmă cu mulți ani și pentru care nu s-a ținut o evidență opozabilă și accesibilă ambelor părți - mai pot sau nu să fie dovedite. De altfel, cei 307 reclamanți s-au adresat
Curții înainte de parcurgerea procedurilor judiciare interne de contestare individuală a deciziilor de revizuire a pensiei.
Concluzia corectă cu privire la incidența celor două decizii asupra revizuirii pensiei reclamantei în aprecierea reclamantei, impune verificarea îndeplinirii în cauză a condițiilor reieșite din considerentele acestor decizii, altfel, invocarea "de plano" a celor două decizii pentru a putea argumenta convenționalitatea revizuirii pensiei și oprirea firul logic al raționamentului înainte de analizarea îndeplinirii condițiilor impuse, conduc la o concluzie total eronată.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul M. A.
N., în nume propriu și ca reprezentant legal al CASEI DE P. S.
solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamant.
Prin motivele recursului se critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul obligării Casei de P. Teritoriale să emită o nouă decizie prin valorificarea din coloana "timpul care nu s-a luat în calcul"; din fișă locurile de muncă în care a lucrat reclamanta.
În susținerea criticii se arată că având în vedere că hotărârea Comisiei de contestații pensii deja dispusese emiterea unei noi decizii prin care să fie valorificate în mod corect toate datele din Fișa cu locurile de muncă în care a lucrat It. col. (r) C. A. și care îi dau dreptul la încadrare în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, instanța de fond nu putea decât să constate că acest aspect a fost tranșat deja de Comisia de contestații pensii și s-a dispus emiterea unei noi decizii în acest sens, ceea ce presupunea, în opinia pârâtului, respingerea acțiunii și sub acest aspect.
În plus se arată că, Casa de pensii sectorială s-a și conformat dispoziției Comisiei de contestații pensii și a emis Decizia de revizuire a pensiei nr. 46968/_ .
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul M. A. N., în nume propriu și reprezentant legal al CASEI DE P. S.
solicitând respingerea recursului formulat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 1987/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat următoarele:
Raportat Ia motivele de recurs formulate de reclamant, intimata a apreciat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la sarcina probei și respectarea dreptului la apărare s-a arătat că reclamantul, prin ambele capete de cerere, a solicitat de fapt revenirea la situația anterioară, respectiv obligarea la plata pensiei militare stabilite în temeiul Legii nr. 164/2001, abrogată, pensie care a fost plătită și în decembrie 2010, acesta nesolicitând emiterea unei noi decizii de pensie în temeiul și cu aplicarea Legii nr. II9/2010, conform metodologiei de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 1/2011, ci menținerea pensiei militare calculate în baza Legii nr. 164/2001.
S-a arătat că sub acest aspect este relevant faptul referitor la modul de calcul a pensiei și la documentele care au stat la bâza emiterii deciziei de revizuire au fost numai pentru a motiva cererea de anulare a deciziei de revizuire în scopul vădit declarat de a se reveni la pensia militară, calculată conform Legii nr. 164/2001, fără a aduce argumente privind greșita aplicare a modalității de calcul, întregul conținut al acțiunii fiind întemeiat doar pe supoziții neprobate, conform cărora documentele atașate deciziei de revizuire conțin date vădit incomplete și incorecte, solicitând instanței, ca pe baza unei incertitudini generale, neprobate, să admită acțiunea.
S-a subliniat că reclamantul avea posibilitatea, pentru a face eventuala dovadă a datelor incorecte, pe anumite perioade și ani, să solicite adeverințe de la unitățile în care a fost încadrat în lipsa unor asemenea demersuri înscrisurile,
decizia de revizuire și actele aflate în dosarul de pensie, depuse în probațiune prin prezenta, se bucură de prezumția relativă de legalitate până la proba contrarie.
În acest sens s-a evidențiat că decizia atacată a fost emisă cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011, art. 1, art. 3 și Anexei 3- art. 8 din această ordonanță, lege specială în materia revizuiri pensiilor, în ceea ce privește metodologia de calcul, fiind luate în calcul toate veniturile expres prevăzute la art. 8 din Anexa 3 din O.U.G. nr. 1/2011 și avându-se în vedere că prin art. 18 și art. 18 din anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011 se instituie o prezumție de corectitudine a datelor existente în evidența casei de pensii sectoriale.
S-a arătat că, contrar afirmațiilor reclamantului, conform cărora pârâții nu au făcut dovada corectitudinii și integrității datelor cuprinse în tabelul anexat deciziei, la dosarul cauzei a fost depus dosarul de pensie al reclamantului, dosar ce cuprinde "Situația veniturilor realizate lunar" și Fișa cu locurile de muncă in care a lucrat reclamatul și completarea acesteia, documente ce au stat la baza întocmirii tabelului anexat deciziei.
S-a concluzionat că, reclamantul încearcă să răstoarne sarcina probei, inadmisibilă în materia asigurărilor sociale.
S-a apreciat că solicitarea reclamantului de depunere la dosarul cauzei a datelor solicitate este imposibil de realizat, deoarece, pe lângă volumul enorm (statele de plată sunt comune tuturor angajaților, pentru fiecare lună, pe o perioadă de 25 sau 30 de ani adică câteva zeci de mii de pagini, iar ordinele de zi pe unitate au aproximativ 500 de pagini pentru fiecare an), acestea au caracter clasificat ( statele de plată au caracter secret de serviciu iar ordinele de zi pe unitate au caracter secret), ceea ce necesită studierea acestui volum enorm de înscrisuri numai de persoanele ce dețin un aviz de securitate eliberat în conformitate cu dispozițiile legale și impune necesitatea păstrării, procesării, multiplicării, manipulării, transportului, transmiterii și consultării acestora în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de proiecție a informațiilor clasificate în România.
S-a precizat și faptul că reclamantul, potrivit prevederilor art.2 alin.(l) din
O.U.G. nr. 1/2011, poate să solicite direct Casei de pensii sectoriale revizuirea pensiei la cererea sa, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la revizuire, perioade referitoare la drepturi caracter salarial, perioade referitoare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, până la data de 1 ianuarie 2014, pensia fiind revizuită tot începând cu data de 1 ianuarie 2011.
In ceea ce privește Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 132/2010, clasificat, precizează că contrar susținerilor reclamantei acesta se aplică numai cadrelor militare în activitate, nu și pensionarilor.
În susținerea apărării a invocat dispozițiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevede expres la art. 29 alin.(l) că "sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologici prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora", iar la alin.(2) prevede că "în domeniu! apărării naționale încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții se realizează pe baza criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate ", subliniind că în cuprinsul Legii nr.263/2010 nu se regăsește o dispoziție referitoare la cadrele militare trecute în rezervă/retragere înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv_, similară art.9 alin.(5) din legislația anterioară, respectiv Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, articol care prevedea expres că respectivele
condiții de muncă (mai favorabile), se acordă și pentru cadrele militare trecute în rezervă înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv_ .
Invocând principiului legal al ierarhiei actelor normative a arătat că orice modificare sau completare (favorabilă sau, eventual, nefavorabilă) a locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 este aplicabilă numai cadrelor militare în activitate cărora trebuie să li se aplice "legislația în vigoare la data încadrării acestora", așa cum solicită, imperativ, textul susmenționat din lege.
În sensul susținerii a invocat dispozițiile art.74 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele și celelalte acte normative emise de conducătorii ministerelor trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora, drept urmare nici în Ordinul ministrului apărării naționale nr.M.S. 132/2010, ca act subsecvent Hotărârii Guvernului nr.S. 1019/2010, nu se putea prevedea că acesta s-ar aplica și cadrelor militare trecute în rezervă/retragere, până la data intrării în vigoare a acestuia, fapt posibil numai în situația completării/modificării ulterioare de către legiuitor a art.29 din Legea nr.263/2010, în sensul precizat anterior, ceea ce nu este cazul.
S-a apreciat că relevant este faptul că nu Ord. MS nr. 132/2010 ci Legea nr. 263/2010 impune aplicarea celor două acte normative numai cadrelor militare în activitate(așa după cum rezultă și din titulatura acestora), fără a exista și o excepție.
S-a subliniat că legea aplicabilă reclamantului este Legea nr. 263/2010, în situația în care Legea nr. 164/2001 a fost abrogată expres, iar potrivit art. 171 din Legea nr. 263/2010 la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înțelesul prezentei legi.
În privința susținerii conform căreia există diferențe între veniturile prevăzute în Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 1 și cele înscrise în tabelul anexat deciziei s-a arătat că potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 1/2011 în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei 1, dar nu mai puțin de salariu brut/net pe economie sunt aplicabile doar în cazul perioadelor pentru care nu au fost identificate veniturile lunare individuale realizate.
Raportând aceste prevederi la cuprinsul situației veniturilor realizate lunar depusă la dosar s-a constatat că "Veniturile tipărite cu litere aldine (stil italic) sunt introduse în baza art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 1/2011 în locul veniturilor neidentificate ca urmare a consultării exclusiv a bazei de date unice la dala eliberării prezentei situații", iar din analiza datelor înscrise în situație rezultă că au fost identificate venituri pentru întreaga perioadă de activitate, în acest caz nefiind incidente prevederile art. 1 alin(4) din O.U.G. nr. 1/2011.
În susținerea reclamantului conform căreia "decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută, intimatul a arătat că din dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, dar și din preambulul acestui act normativ, reiese că procesul de revizuire vizează pensia reclamantului și nu decizia de recalculare emisă în baza metodologiei de calcul prevăzute de H.G. 735/2010, prevederile art. 4 și art. 18 din anexa nr. 3 a actului normativ menționat stabilește că determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarul de
pensionare și nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în baza H.G. nr. 735/2010, O.U.G. nr. 1/2011 nefăcând referire la deciziile de recalculare.
Concluzia intimatului arătată în întâmpinare este că decizia de revizuire contestată de reclamant nu are ca temei decizia de recalculare emisă potrivit metodologiei de recalculare prevăzute de H.G. nr. 735/2010, pentru ca un eventual viciu al acestora din urmă, să aibă drept consecință nulitatea absolută a celor dintâi, procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare ci are ca singur temei Legea nr. 119/2010 și nu metodologiile de calcul prevăzute de H.G. 735/2010 și O.U.G. nr. 1/2011.
Cu privire la susținerea reclamantului conform căreia contestația sa vizează motive de nelegalitate a aplicării unui act normativ cu efecte retroactive, încălcarea principiului dreptului câștigat și speranței legitime și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborate cu art. 14 din Convenție s-au arătat următoarele:
Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor a fost supus controlului anterior de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (M.Of. nr. 433 din 28 iunie 2010), Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din Legea nr. 119/2010 atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție cât și cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că, în raport cu criticile formulate, dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. I -5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, ale art. 16 - egalitatea în drepturi, ale art. 44 - dreptul de proprietate privată, ale art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, ale art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)-i) și art. 2-12 din Legea nr. 112/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
S-a precizat că potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a Il-a din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
S-a precizat că Curtea Constituțională a reținut că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat
reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie factapraeterita. Curtea a mai statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Referitor la critica reclamantei adusă hotărârii referitoare la faptul că dispozițiile Legii nr. 119/2010 nu permit ca, în urma recalculării, titularul pensiei să poată opta pentru cuantumul mai avantajos, s-a arătat că Curtea Constituțională a reținut că un asemenea drept a fost prevăzut de Legea nr. 19/2000 numai pentru pensiile din sistemul public de pensii, respectiv cele întemeiate pe sistemul contributiv, întrucât numai în acest caz cuantumul pensiei poate fi considerat ca fiind un drept câștigat, în acest sens fiind Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 433 din 28 iunie 2010), prin care s-a statuat în privința cuantumului pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, în sensul că acesta se constituie într- un drept câștigat, astfel încât diminuarea lui nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză practic și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității; astfel, contributivitatea ca principiu este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar și temporare, referitoare la obligația statului de a plăti cuantumul pensiei, rezultat în urma aplicării acestui principiu, afectează substanța, dreptului la pensie. Aceasta nu înseamnă că legea nu poate, în viitor, să reașeze sistemul de calcul aj pensiilor, bazându-se însă tot pe principiul contributivității, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluției în reglementarea juridică a acestui domeniu,
S-a mai arătat că Curtea Constituțională prin art. 12 al legii criticate, a stabilit că "Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege";, această reglementare având semnificația faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această nouă și ultimă lege.
În susținerea apărărilor a fost invocată și Decizia nr. 29/_ cu privire la recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel Brașov, C., Craiova și Galați privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. I adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, publicată în M.O. nr. 925 din_, care a reținut, în ceea ce privește critica adusă neretroactivității legii și discriminării, că instanțele judecătorești nu sunt în drept
să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății, deoarece, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010 nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. I alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În ceea ce privește nerespectarea principiului proporționalității invocată de recurentă, s-a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în hotărârea Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei reține că raportul de proporționalitate este compromis daca acei reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, ceea ce nu este cazul în speță.
S-a apreciat de intimat că este important a se reține că raportul procentual al diminuării pensiei nu constituie un criteriu esențial pentru a determina existența raportului de proporționalitate, fiind relevante, cu aceeași forță, dacă nu mai mare, și alte criterii, precum: raportul dintre acest cuantum și cuantumul obținut de alți beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat, raportul dintre acest cuantum și venitul minim pe economic:, pensia medie de asigurări sociale de stat.
Intimatul raportându-se la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 800 lei, la pensia medie de asigurări sociale de stal a fost de 947 lei în mai 2012 a apreciat că nu se poate considera că pensia revizuită este atât de redusă, încât ar echivala cu negarea dreptului de proprietate, iar valoarea cuantumului pensiei stabilită în favoarea reclamantului prin decizia de revizuire, începând cu_, nu este în mod evident infimă și de natură al pune pe acesta în situația de a fi total lipsit de mijloace de subzistență.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Î n ce privește recursul reclamantei
Criticile aduse hotărârii vizează, pe de o parte, modul în care instanța a înțeles să-i soluționeze cererea de depunere de către pârâtă la dosar a actelor care au stat la baza deciziei de revizuire a pensiei și, pe de altă parte, aprecierea pe care instanța a făcut-o asupra cererii de constatare a nulității absolute a deciziei atacate.
De asemenea, reclamantul a criticat hotărârea din perspectiva nerespectării unor principii ale CEDO.
Criticile nu sunt întemeiate.
În privința primului aspect criticat, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile.
Relevante sub aspectul concluziei sunt dispozițiile art. 1 alin. 2 și 3 din OUG nr. 1/2011, reținute de prima instanță, precum și caracterul clasificat al ordinelor solicitate a fi depuse la dosar de către pârâtă.
Dispozițiile legale arătate stabilesc obligația instituțiilor din sistemul de apărare și ordine publică la care beneficiarul pensiei și-a desfășurat activitatea, de a fi trimise înscrisurile cu veniturile beneficiarului pensiei la casele de pensii sectoriale, instituții care poartă și răspunderea datelor transmise.
Sub aspectul acestei răspunderi sunt de reținut și dispozițiile art. 7 din OG nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, care prevăd răspunderea disciplinară, contravențională, materială, civilă sau penală a persoanelor abilitate să semneze certificate sau adeverințe. Conținutul acestor acte este stabilit în art. 7 din aceeași ordonanță, după cum urmează: certificatul este documentul prin care se afirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia, iar adeverința este documentul prin care se atestă un fapt sau un drept.
Dispozițiile legale invocate vorbesc de la sine despre încrederea de care trebuie să se bucure comunicările instituțiilor menționate către casele sectoriale de pensii privind veniturile reclamantului, fiind de înlăturat suspiciunile privind verosimilitatea comunicărilor.
În sprijinul unei asemenea concluzii este și reglementarea posibilității revizuirii pensiei în cazul unor erori și omisiuni în comunicarea veniturilor și în calculul pensiei, legiuitorul stabilind chiar obligații în acest sens instituțiilor abilitate.
Opțiunea legiuitorului pentru stabilirea obligațiilor în sarcina instituțiilor în comunicarea veniturilor pentru revizuirea pensiilor este firească întrucât aceste instituții dețin evidențele veniturilor și în general a tuturor datelor necesare. În același timp o asemenea reglementare ridică povara dovezii veniturilor de pe umerii beneficiarului pensiei.
În raport de cele arătate suspiciunea reclamantei privind caracterul nereal al veniturilor regăsite în buletinul de calcul al pensiei este neîntemeiată, cum neîntemeiată este și concluzia încălcării principiului unui proces echitabil, fiindu- i asigurate de legiuitor garanțiile necesare pentru ocrotirea dreptului săi prin stabilirea răspunderii în sarcina instituției la care a desfășurat activitatea, pentru veniturile comunicate.
Caracterul clasificat al documentelor de evidență a activității reclamantului și a ordinelor invocate de reclamant fac ca susținerea acestuia privind încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 172 din C.pr.civ. să fie neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile legale privind regimul datelor și informațiilor clasificate, cercetarea acestora până la declasificarea lor se poate face doar de anumite persoane care sunt autorizate în acest sens, după o procedură stabilită.
Este de observat că criticile reclamantului privind aspectul în discuție se fundamentează pe suspiciunea acestuia care are ca premisă doar nedepunerea actelor solicitate la dosar de către pârâtă, care așa cum s-a arătat nu are fundament real.
În plus pârâta, pe de o parte, nu deține evidențele cu privire la veniturile reclamantului, iar pe de altă parte, ar fi și dificil ca instituțiile deținătoare să comunice aceste evidențe întrucât acestea nu-l vizează numai pe reclamant ci și pe alte persoane, iar o comunicare a lor ar încălca caracterul confidențial al datelor cu privire la acestea, fiind și acesta un fapt pentru care legiuitorul a optat în sensul reglementării din art. 1 alin. 2 și 3 din OG nr. 1/2011.
Este evident că în situația în care veniturile reclamantului au fost comunicate pârâtei aceasta nu putea avea în vedere dispozițiile art. 1 alin. 4 din OG nr. 1/2011.
În privința criticii referitoare la greșita apreciere a instanței asupra lipsei de relevanță a suspendării, respectiv a anulării HG nr. 735/2010, în privința nulității deciziei de revizuire atacată se reține că aceasta este neîntemeiată întrucât, așa cum a reținut prima instanță, această hotărâre a reglementat doar metodologia de calcul a pensiei fiind dată în aplicarea Legii nr. 119/2919, neavând o reglementare normativă proprie a trecerii de la pensia de serviciu la pensia din sistemul public pentru persoanele ce au avut calitatea de militar sau de angajat în structurile de ordine și siguranță publică.
În plus, decizia a cărei nulitate se solicită nu mai are ca temei legal HG nr.
735/2010 ci OG nr. 1/2011 care o abrogă.
Curtea notează și faptul că potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 1/2011 pensiile în cadrul cărora intră și pensia reclamantei se vor revizui din oficiu până la data de_, iar cuantumurile stabilite prin HG nr. 735/2010 nu vor mai fi avute în vedere urmând a se achita cuantumurile în plată în luna decembrie. Or, decizia atacată a fost emisă la_, adică tocmai potrivit reglementărilor din ordonanța arătată.
Criticile privitoare la nerespectarea unor principii convenționale care se referă la principiile legalității, al ingerinței în dreptul de proprietate și a proporționalității, sunt privite de Curte ca neîntemeiate.
În ce privește principiul legalității în care este inclusă în critică și previzibilitatea normei juridice, se constată că este în afara oricărei îndoieli că ingerința în dreptul de proprietate al reclamantei s-a făcut în baza unei legi, respectiv Legea nr. 119/2010 și mai apoi a OG nr. 1/2011, legalitatea fiind astfel pe deplin acoperită. Cât despre previzibilitatea norme juridice aceasta se atașează principiului transcris în art. 6 al Convenției, respectiv acela al unui proces echitabil și nu principiilor înscrise în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În ce privește existența scopului legitim al ingerinței Legii nr. 119/2010 el a existat și a fost constatat ca atare atât de Curtea Constituțională cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 29/2011 dată în interesul legii a constatat prin considerentele ei că "în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010 și urmărește un scop legitim de utilitate publică"; în deplină concordanță a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (de ex. cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, parag. 59) constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat cât și cel de asigurări sociale.
Curtea, în analiza criticii, constată că reclamanta nu a adus elemente particulare care să ducă la o altă concluzie cu privire la existența scopului legitim.
Schimbarea naturii juridice a pensiei din cea de servicii în cea integrată sistemului public de pensii are legătură cu încălcarea dreptului de proprietate și se va analiza în cadrul criticii cu privire la această încălcare.
Prezentarea de către reclamantă a unor consecințe apreciate de ea ca produse la nivelul bugetului de asigurări sociale prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011, nu pot conduce la concluzia încălcării scopului legitim, întrucât este doar o evaluare personală și nu oficială și, în plus, nu influențează asupra intenției legiuitorului avută la momentul adoptării celor două acte normative. Nu este în căderea instanței să analizeze efectele actului normativ
într-o etapă ulterioară adoptării lui, cu consecința neaplicării lui, ci a legiuitorului.
Referitor la încălcarea dreptului de proprietate prin adoptarea celor două acte normative se reține că prin deciziile nr. 871/_, 1481/2011 ale Curții Constituționale s-a constatat că deși partea necontributivă a pensiei de serviciu poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun";, ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
S-a mai reținut că suplimentul din pensia de serviciu, reprezentat de partea necontributivă ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acesteia, astfel că dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad deternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat fiind prestațiile sociale realizate până la intrarea în vigoare a noii legi.
Din perspectiva aspectului încălcării dreptului de proprietate reclamanta nu a adus elemente particulare relevante care să determine instanța să facă o analiză în concret a acestei încălcări, astfel că considerentele deciziei Curții Constituționale arătate sunt aplicabile și reclamantei. Conversia pensiei de serviciu în pensie în sistemul public de pensii, prezentată de reclamantă ca schimbare a naturii juridice nu o prezintă ca pe o particularitate în ceea ce o privește, ci ca o reglementare care o afectează și pe ea, care ar încălca dreptul de proprietate. Or, așa cum s-a arătat în jurisprudența Curții Constituționale, singura autoritate abilitată să se pronunțe asupra constituționalității unei reglementări s-a statuat că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dreptul de proprietate. Nici OUG nr. 1/2011 nu încalcă acest drept așa cum rezultă din decizia nr.
919/2011 a Curții Constituționale care în considerente a statuat că "departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în ordonanța de urgență criticată sunt de natură a ocroti și nu a vătăma sau încălca drepturile fundamentale";.
În privința încălcării principiului proporționalității Curtea constată că această critică este și ea neîntemeiată.
Dintr-un început de impune a fi subliniat că așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 29/2011 dată în interesul legii
"stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
Reclamanta a analizat încălcarea acestor principii din perspectiva diminuării cuantumului pensiei, al caracterului permanent al anulării pensiei de serviciu și al greșitei analize a condițiilor de intervenție a statului, condiții regăsite în cauzele Ana M. Frimu c. României și Abăluță c. României.
În privința diminuării cuantumului pensiei se observă că reclamanta nu a invocat depășirea unui prag de dificultate, respectiv că ar fi pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă, exorbitantă, care să exceadă marjei de apreciere a statului.
În acest sens au fost exemplificate în jurisprudența CEDO ca fiind situația când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. Or, asemenea nu au fost invocate de reclamantă și nici constatate de instanță. Sub acest aspect sunt relevante trimiterile făcute în apărările pârâtei la reperele de comparație, respectiv nivelul pensiei medii și salariului mediu.
Cât privește influența caracterului permanent al anulării pensiei de serviciu asupra proporționalității este de observat în primul rând că asemenea apreciere este relativă având în vedere că adoptarea OUG nr. 1/2011 a avut la bază o situație extraordinară, iar Legea nr. 119/2010 în justificarea scopului legitim are în vedere și situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul.
Apoi, acest caracter nu este unul particular pentru reclamantă ci a unei întregi categorii profesionale din care aceasta face parte. În aceste condiții considerentele generale reținute în deciziile Curții Constituționale prin care a statuat în sensul compatibilității Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 cu Convenția și jurisprudența CEDO rămân valabile și în speță.
Lipsa unei analize complete a considerentelor din cele două cauze ale CEDO invocată de reclamantă ca o critică este privită de Curte ca neîntemeiată.
Aceasta întrucât prima condiție ce ar rezulta din aceste cauze pentru a justifica intervenția statului a fost deja analizată și apreciată ca neîntemeiată, iar a doua condiție, respectiv a unui temei rezonabil de intervenție a statului și aceasta a fost analizată în cadrul scopului legitim. Reglementarea unor situații în
care nu pot fi identificate unele venituri în anumite perioade, nu face parte din temeiul rezonabil al ingerinței care este prealabil reglementărilor concrete pentru stabilirea pensiei.
De altfel, chiar din expunerea de motive a OUG nr. 1/2011 rezultă că scopul reglementării este unul de protecție pentru beneficiarii pensiilor din reglementarea Legii nr. 119/2010, între altele fiind vizate și situațiile în care nu se pot identifica veniturile.
Pentru toate cele expuse și având în vedere și apărările intimatului se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii și a jurisprudenței CEDO pertinentă cauzei, astfel că în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În ce privește recursul pârâtului M. A. N., Curtea constată că acesta este fondat.
Prima instanță a anulat deciziile de revizuire a pensiei reclamantei nr. 46968 din_ și din_, obligând pârâta C. S. de P. să emită o nouă decizie care să valorifice datele din coloana "Timpul care nu s-a luat în calcul"; (ani, luni, zile) din "Fișa cu locurile de muncă și activități cu condiții deosebite speciale și alte condiții"; anexă la Fișa de pensie eliberată de Centrul Militar Zonal C., înregistrată la organul de pensii sub nr. 15653 din_ .
Această dispoziție a instanței a fost luată cu neobservarea de către instanță a împrejurării că, urmare a Hotărârii nr. 16291 din_ a Comisiei de Contestații, s-a dispus pârâtei C. de P. Sectoriale a M. A. N. să valorifice datele din coloana susmenționată, dispoziție căreia casa sectorială de pensii s-a conformat emițând decizia nr. 46968 din_ .
Că această din urmă decizie respectă dispoziția Comisiei de Contestații rezultă din compararea stagiilor de cotizare ale reclamantei în condiții speciale, care în decizia din_ nu există, iar din decizia din_, ulterioară hotărârii Comisiei de Contestații, rezultă un stagiu în condiții speciale de 4 ani, 11 luni și 28 zile. Influența acestui stagiu se regăsește atât la nivelul stagiului de cotizare realizat care în decizia din_ este de 35 ani, 4 luni și 19 zile, iar în decizia din_ este de 37 ani, 1 lună și 16 zile cât și la nivelul punctajului total și mediu anual, care în prima decizie era de 60.34676 puncte și respectiv de 3.01735 puncte, iar în cea de-a doua decizie de 63.04944 puncte și respectiv de 3.15248 puncte.
Această creștere a punctului s-a reflectat și în creșterea pensiei de la 2655 lei, cât a fost în_ la 2774 lei în_ .
Așadar, prima instanță fiind în prezența atât a hotărârii nr. 16291 din_ a Comisiei de Contestații cât și a deciziei de revizuire nr. 46968 din_ nu mai putea stabili în sarcina pârâtei C. S. de P. o obligație deja îndeplinită.
Curtea notează faptul că în contestația reclamantei prin care se solicită anularea deciziei nr. 46968 din_, aceasta nu invocă alte motive decât cele pentru care a solicitat anularea deciziei de revizuire nr. 46968 din_, iar criticile din recurs sunt aceleași pentru ambele decizii, astfel fiind deja analizate criticile nu se mai impune reluarea argumentelor pentru care acestea au fost înlăturate.
În raport de cele expuse urmează ca în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3 teza II-a C.pr.civ. să fie admis recursul pârâtului M. A. N. și să modifice în tot hotărârea, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ce formează obiectul celor două dosare conexate nr._ 2 și nr._ .
Ca o consecință a respingerii acțiunii reclamantei, în baza art. 274 C.pr.civ. urmează să fie respinse și cheltuielile de judecată ale acesteia acordate la fondul cauzei.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul M. A. N. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al CASEI DE P. SECTORIALE împotriva sentinței civile nr. 1987 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta C. A. .
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii inclusiv cele privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Respinge recursul formulat de reclamanta C. A. împotriva aceleași decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. G. N. M. I. T.
GREFIER,
B.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
| ← Sentința civilă nr. 11140/2013. Contestație decizie... | Sentința civilă nr. 1392/2013. Contestație decizie... → |
|---|
