Decizia civilă nr. 1257/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1257/R/2013
Ședința publică din data de 20 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare contestația formulată de contestatorul BUT F. împotriva deciziei civile nr. 855 din 27 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, privind și pe intimații C. J. DE P. S., M.
M., F. ȘI P. S. și GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, contestatorul a depus la dosar argumente suplimentare și practică judiciară.
De asemenea, se constată că la data de 15 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei C.
J. de P. S., prin care solicită respingerea contestației și judecarea în lipsă.
Totodată, se mai constată că la data de 20 martie 2013, prin fax și intimatul M. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită să se constată că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Se comunică câte un exemplar din întâmpinările depuse la dosar, contestatorului.
Instanța pune în discuție faptul că prin întâmpinarea formulată, intimata
C. J. de P. S. a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare.
Contestatorul, față de excepția invocată solicită respingerea acesteia considerând cererea formulată în termenul prevăzut de art. 304 C.pr.civ.
Deliberând, Curtea respinge excepția tardivității, constatând că a fost formulată în termen contestația în anulare, întrucât la dosarul cauzei nu se regăsește o dată certă a luării la cunoștință de către contestator a hotărârii atacate.
De asemenea, instanța pune în discuție și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. M. prin întâmpinarea formulată.
Contestatorul arată că M. M. are calitate procesuală pasivă întrucât acțiunea a fost formulată în contradictoriu și cu acest pârât.
Curtea, deliberând, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui M., acesta fiind parte în proces atât în dosarul de fond, cât și în dosarul de recurs.
Contestatorul, la solicitarea instanței, precizează că își întemeiază cererea pe prevederile art. 318 C.pr.civ., invocând faptul că nu au fost cercetate toate motivele de recurs.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației pentru motivele expuse pe larg în scris, arătând că ia fost diminuat un drept și apoi ia fost îngrădit dreptul la muncă, prin faptul că după ce s-a pensionat în baza Legii nr. 94/1992 cu o pensie specială, a fost trecut la sistemul public de pensii, nu s-a mai putut reangaja, pierzând 5 ani de activitate în care ar fi putut contribui la fondul de pensie și consideră că motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de lege pentru admiterea contestației. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Decizia civilă nr. 855/R din_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de pârâta C. J. de P.
împotriva Sentinței civile nr. 6594 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar numărul_, pe care a modificat-o în parte și, în consecință a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul But F. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S. .
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Primul motiv de recurs invocat a fost considerat neîntemeiat întrucât instanța de fond nu a anulat Legea nr. 119/2010, ci a realizat o analiză concretă de convenționalitate raportată la situația reclamantului în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, analiză la care era obligată conform art. 20 din Constituție, așa cum s-a dispus cu caracter obligatoriu și prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie.
Referitor la al doilea motiv de recurs s-a reținut că prin art.1 lit. h din Legea nr.119/2010, pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. S. a emis decizia nr. 131821/_ prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de_ o pensie de asigurări sociale de 1948 lei care înlocuia pensia de serviciu de 6055 lei, acordată prin decizia nr. 131821/_ .
În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel a reținut următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
Controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010, exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport
cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate priva tă
, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor
drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și
în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția pentru a părarea drepturilor omului și a libert ăților fundamentale
(dreptul la respectarea "bunurilor";) și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 (ex. Decizia nr.1579/_ ).
Decizia nr.29/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare
.
"Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței"; în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care
aceste pensii speciale au fost stabilite in ițial (conform statutelor profesionale ale
categoriilor de per soane vizate) a fo st deja constatată prin deciziile Cur ții
Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări î n temeiul art. 16 din Constituție
, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției
legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție
.
În ce privește existența unui "bun"; sau "interes patrimonial";, în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință"; din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este le gală, întrucât este r eglementată de Legea
nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim";, de utilitate publică
, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea
inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate ";
a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința"; nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul
"privării de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori
chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință";, în afara statutului de "victimă"; (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de
exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori
când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri
necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară,
după cum vor trebui identificate circumstanț ele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit " prag de dificultate";
pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe"; în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității,
Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o ches tiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare. ";
Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. .
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic
, citată anterior; Kuna
, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R.
, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pe nsii a fost fundam entată pe motiveleobiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic
actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra acestepensii în regimul general al pensiilor
, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferenț
ele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut
un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la presta ții sociale, dobândite
în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpu l anilor
de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de
apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs a înlăturat considerentele reținute de instanța de fond, respectiv criticile formulate de reclamant, referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 217/2008.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs a urmărit analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art. 1 din Protocolul adițional.
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1948 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Faptul că reclamantul a contractat două credite bancare (filele 55-71) nu reprezintă prin sine însuși o împrejurare obiectivă, independentă de conduita reclamantului și având un caracter insurmontabil, de natură a fi asimilat unei obligații imposibil de executat în absența menținerii în plată a pensiei de serviciu; dimpotrivă, existența unui pasiv patrimonial reflectă asumarea voluntară a unei obligații de garanție care este în mod indisolubil legată și de posibilul risc al
imposibilității de executare la un anumit moment, datorită unor diverse motive, a obligației menționate.
În cadrul circumstanțelor obiective cu caracter excepțional reținute de Decizia nr.29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, care accentuează efectele diminuării cuantumului pensiei prin aplicarea Legii nr.119/2010, în sensul că determină depășirea "pragului de dificultate";, nu poate fi inclusă o atare împrejurare a contractării unui împrumut acordat de o instituție bancară.
Astfel, dincolo de faptul că încheierea unui contract reflectă o implicare asumată și consimțită în acest sens, acest temei de fapt ar constitui un criteriu nepermis în analiza unei pretinse inegalități de tratament, ce ar determina protecție judiciară a debitorilor unui contract de credit în raport de persoanele care nu și-au asumat obligații de plată, semnificând în mod inadmisibil ridicarea la rang de criteriu obiectiv a unei conduite subiective, lipsite de caracter absolut necesar.
De asemenea, nu sunt relevante în sensul Deciziei nr. 29/20111, cheltuielile efectuate în legătură cu administrarea locuinței, deoarece reprezintă cheltuieli curente cotidiene, care revin oricărui proprietar al unui imobil, având prin urmare un caracter obișnuit și normal, care nu pot caracteriza o situație excepțională când este depășit pragul de dificultate.
Referitor la faptul că faptul că măsura de recalculare a pensiilor a avut un caracter intempestiv și că reclamantul mai avea posibilitatea să lucreze încă 5 ani, iar stagiul complet de cotizare utilizat la recalcularea pensiei sale a fost de 35 de ani, Curtea a reținu pe lângă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva
R., că prin art. 8 din OUG 59/2011 s-a prevăzut posibilitatea de stabilire a stagiului complet de cotizare în funcție de cel utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, așa cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, în măsura în care acesta este mai favorabil decât cel prevăzut în Anexa 1 a O.U.G. 59/2011.
Drept urmare, reținând și că în cauză nu s-au invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate Curtea de Apel a apreciat în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta C.
J. DE P. S. împotriva sentinței civile numărul 6594 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar numărul_, care a fost modificată în întregime în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului BUT F. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S. .
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond care nu au făcut obiectul prezentului recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul BUT F.
, solicitând în contradictoriu cu C. J. de P. S. și în temeiul art. 318 C.pr.civ., anularea Deciziei civile nr. 855/R/_ a Curții de Apel C., pentru următoarele motive:
Curtea Constituțională a admis prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. l lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și art.196 lit. j) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 309 din 9 mai 2012, neconstituționalitatea dispozițiilor art. l lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și art.196 lit. j) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în măsura în care se aplică și consilierilor de conturi. Or, consilierii de conturi au același statut ca și auditorii publici externi (foștii control ori de conturi).
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că membrii Curții de Conturi sunt independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe toată durata acestuia; sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători; nu pot face parte din partidele politice sau să desfășoare activități publice cu caracter politic; le este interzisă exercitarea, direct sau indirect, a activităților de comerț, participarea la administrarea ori conducerea unor societăți comerciale sau civile și nu pot fi experți ori arbitri desemnați Într-un arbitraj. Curtea a constatat că și consilierii de conturi au incompatibilitățile prevăzute pentru judecători la art.125 alin.(3) din Constituție, potrivit căruia "funcția de judecător
este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior";. Totodată, Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât și judecătorii sunt independenți în exercitarea funcției, respectiv a mandatului lor și inamovibili pe durata exercitării acestora a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, funcția ocupată de contestator purta denumirea de controlor financiar. Statutul controlorilor financiari era stabilit prin Legea nr. 94/1992, aceștia fiind supuși unor incompatibilități și interdicții. Controlorii financiari aveau, potrivi
legii, un statut similar cu consilierii de conturi, judecătorii și procurorii financiari.
Potrivit structurii organizatorice a Curții de Conturi a R., realizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată și Regulamentul de organizare și funcționare. activitatea (specifică) de audit public extern este realizată atât de consilieri de conturi cât și auditorii publici externi. Pentru realizarea activității (specifice) de audit extern, la acest grup profesional, ansamblul de sarcini este de același tip; activitatea implică o serie de cunoștințe specializate; pregătirea profesională este unitara; funcțiile au caracteristici asemănătoare din punctul de vedere al sarcinilor, obiectivelor, competentelor, responsabilităților și procedurilor etc., aspecte care subliniază similitudinea de statut juridic a acestui grup profesional.
Consilierii de conturi și auditorii publici externi, reprezintă un singur grup profesional, ce concură obligatoriu la realizarea activității de audit public extern a Curții de Conturi a R. .
Personalul de specialitate al Curții de Conturi (consilierii de conturi și auditorii publici externi) constituie un grup profesional cu aceleași condiții de angajare, de funcționare, incompatibilități și trăsături specifice profesiei, asigurând un serviciu public de strictă specialitate în domeniul controlului și auditului public extern, furnizând informații reale, complete și obiective privind legalitatea, eficiența și transparența în utilizarea fondurilor publice și a finanțărilor externe, semnalând totodată Parlamentului carențele, inadvertențele sau imperfecțiunile cadrului legislativ.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008, funcția ocupată de contestator a fost redenumită auditor public extern. Potrivit art. 11 lit. e al Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, auditorul public extern reprezintă persoana angajată în cadrul Curții de Conturi, care desfășoară activități specifice de audit extern in sectorul public. Potrivit art.
51 din același act normativ, auditorii publici externi sunt supuși incompatibilităților prevăzute de Codul etic al profesiei.
Contestatorul face trimitere la prevederile art. 17 și 18 din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi, privind incompatibilitățile și interdicțiile.
Pe lângă interdicțiile și incompatibilitățile menționate, un alt element al specificității activității, îl constituie faptul că, auditorii publici externi sunt supuși și mobilității în cadrul aceleiași categorii profesionale, prin schimbarea raportului de muncă, fapt care afectează stabilitatea și siguranța familială.
Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării pensiei speciale, exigențe sporite de imparțialitate, interdicții și incompatibilități severe fiind stabilite legal în sarcina controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi), care nu beneficiază însă în prezent de o compensare a acestor restricții la momentul stabilirii drepturilor la pensie.
Or, așa cum a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea 1, nr. 72 din 18 februarie 2000, pensiile speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea. În condițiile în care atât judecătorii și procurorii, cât și consilierii de conturi au rămas cu pensia de serviciu, nefiind afectați de reforma pensiilor, controlorii financiari (în prezent auditori publici externi) - care au avut același statut, incompatibilități și interdicții severe, similare consilierilor de conturi și magistraților, sunt discriminați în mod nejustificat.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. J. de P. S.
a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de contestație invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1 C.pr.civ. teza I "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…"; iar potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În cauza dedusă judecății se invocă de către contestator formal prevederile art. 318 C.pr.civ., cu precizarea de la termenul de judecată din data de_ în sensul că înțelege să se prevaleze de cea de a doua ipoteză a textului legal, privind necercetarea tuturor motivelor de recurs, în realitate își fundamentează prezenta contestație pe Decizia nr. 297 din_ a Curții Constituționale, considerând că statuările instanței de contencios constituțional cu privire la consilierii de conturi sunt valabile și în ceea ce privește auditorii publici externi, categorie din care face parte contestatorul, referitor la păstrarea pensiei de serviciu, datorită modalității identice de reglementare a statutului celor două categorii profesionale.
În speță nu se poate reține existența unei greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs întrucât, greșeala materială în sensul textului prevăzut de lege, are în vedere un aspect procedural, o greșeală evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru a cărei verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei și care nu a fost observată de instanța de recurs, nu a fost avută în vedere de aceasta la pronunțarea hotărârii, caracterul esențial fiind determinat de faptul că, în lipsa unei astfel de greșeli, soluția ar fi fost cu totul alta.
De asemenea, nu este incident motivul de contestație prevăzut de teza a II- a textului art. 318 alin. 1 C.pr.civ., privind necercetarea tuturor motivelor de recurs.
Astfel, pe de o parte, această ipoteză se referă la situația în care recursul a fost respins sau admis în parte, și nu la situația în care recursul a fost admis în întregime cum este în cazul de dus judecății, iar, pe de altă parte, Decizia nr. 297 din_ a Curții Constituționale, de care se prevalează contestatorul, este ulterioară pronunțării deciziei atacate prin prezenta contestație -_, or, nu se poate reproșa instanței de recurs că nu a avut în vedere o decizie a instanței de contencios constituțional care nu exista la data pronunțării hotărârii.
Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, limitată la motivele expres prevăzute la art. 317 și 318 C.pr.civ., nefiind posibil ca, pe această cale, să se aducă critici modului în care instanța de recurs a apreciat materialul probator administrat în cauză sau a interpretat dispozițiile legale incidente, o interpretare contrară ar echivala cu transformarea ei într-un recurs la recurs, ceea ce nu este posibil.
Raportat la considerentele arătate, apreciind că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. 1 c.pr.civ., Curtea urmează a respinge contestația în anulare formulată, cu consecința menținerii în întregime a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul BUT F. împotriva Deciziei civile nr. 855/R din_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 4302/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 12890/2013. Contestație decizie... → |
|---|
