Sentința civilă nr. 12391/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12391/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar Babru-A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant H. I. și pe pârât CASA DE PENSII S. A M. A. N., pârât M.
N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului avocat iepure Viorel și reprezentantul pârâților consilier juridic Costică Rândașu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul reclamantului depune la dosarul cauzei ultima decizie de revizuire a pensiei emisă în_, pentru a dovedi temeinicia motivelor invocate la petitul 1,din care un exemplar se comunică reprezentantului pârâților.
Reprezentantul pârâților arată că decizia prezentată și depusă astăzi la dosar nu are nici o relevanță, precizând că reclamantul mai are un dosar pe rolul Tribunalului C._ în care a contestat decizia anterioară.
Reprezentantul reclamantului arată că cele contestate în dosarul inițial rămân în ființă și solicită a se lua în considerare decizia depusă astăzi la dosar..
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii .
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată prin precizarea de acțiune. Cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Reprezentantul pârâților solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
INSTANȚA
Reține că prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul H. I. a chemat în judecată pe pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N., și a solicitat,
În principal:
Constatarea nulității absolute/anularea Deciziei nr. 82390 din_ privind revizuirea pensiei mele în baza O.U.G. nr. 1/2011 emisă de. C. de P.
S. a M.Ap.N. și restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei stabilite prin Decizia nr. 0. din 2006 privind pensia de serviciu, emisă de Direcția financiar-contabilă a M.Ap.N., așa cum a fost actualizată succesiv până la nivelul din luna decembrie 2010.
Obligarea pârâtei C. de P. S. a M.Ap.N. la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă.
În subsidiar:
Anularea Deciziei nr. 82390 din_ privind revizuirea pensiei mele în baza O.U.G. nr.1/2011 și obligarea pârâtei C. de P. S. a M.Ap.N la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010.
Obligarea pârâtei C. de P. S. a M.Ap.N. la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 si cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul susține următoarele:
Decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidentă reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art.8 alin.l din Anexa 3 (Metodologia de calcul) la O.U.G. nr.1/2011, iar pârâții nu au făcut dovada corectitudinii și integralității datelor cuprinse în tabelul anexat acestei decizii.
In abordarea problemei răspunderii pentru corectitudinea și integralitatea datelor privind veniturile care trebuie luate în calcul, trebuie pornit de la faptul că nu dețin carnet de muncă ori vreun alt document cu care să fac dovada veniturilor și prin urmare, nu mie îmi revine sarcina probei. Încercarea de a transfera această răspundere în sarcina pensionarilor militari prin adoptarea H.G. nr.735/2010 nu putea fi decât una sortită eșecului, acest act administrativ fiind suspendat și anulat irevocabil de către instanțele de judecată, așa cum voi arăta la punctul 2.
Prin urmare, întreaga răspundere pentru corectitudinea și integralitatea datelor pe baza cărora s-a făcut revizuirea revine M. A. N. și Casei de pensii sectoriale a acestuia. De altfel, acest lucru rezultă cu prisosință din art.4 al.l al Legii nr. 119/2010 ("Recalcularea pensiilor ...se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare..."), din preambulul O.U.G. nr.1/2011 (având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010; în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat) și din art.l al.2 al aceleiași ordonanțe de urgență ("Obligația
identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. 1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea ).
Având în vedere că nu are posibilitatea de a verifica realitatea datelor privind veniturile cuprinse în tabelul anexat la decizia de revizuire a pensiei, ar fi trebuit ca emitentul acestei decizii să facă dovada indubitabilă privind realitatea cuantumului veniturilor lunare care au stat la baza determinării punctajului mediu anual. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit ca la decizie să fie anexat un act (adeverință, etc.) emis cu respectarea prevederilor legale, în care să se ateste autenticitatea datelor pe care le conține și care să poată atrage răspunderea juridică a persoanei (persoanelor) implicate în elaborarea lui, în cazul în care datele înscrise nu sunt reale ori nu sunt complete. Pentru a-mi se da posibilitatea să fac o minimă-verificare a realității și integralității veniturilor lunare cuprinse în tabelul anexat la decizia pe care o contest ar fi trebuit, cel puțin, ca în acest tabel să fie evidențiate distinct drepturile salariale și cele asimilate acestora, așa cum sunt prevăzute în art.8 al.l din Anexa 3 (Metodologia de calcul) la O.U.G. nr.1/2011. Or, cu toate că tabelul conține mai multe coloane în acest sens, sunt completate (cu aceleași cifre!) doar coloanele "Salariul" și "Total lunar".
De asemenea, nu s-a făcut dovada că încadrarea în condiții de muncă (ultima coloană din tabelul anexat deciziei) este corectă, adică în conformitate cu Ordinul M.Ap.N. nr. M. 116/_ . completat prin Ordinul nr. MS.132/_
.
Decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o alta decizie care este lovită de nulitate absolută.
Decizia de revizuire a pensiei prin care i-a fost recalculată pensia este lovită de nulitate absolută întrucât actul administrativ normativ în baza căruia a fost emisă (H.G. nr.735/2010) fusese suspendat prin Sentința nr.338 din_ a Curții de Apel C. rămasă irevocabilă prin Decizia nr.38 din_ a înaltei Curți de C. ție și Justiție, iar ulterior a fost anulată prin Sentința nr.443 din_ a Curții de Apel C. rămasă irevocabilă prin Decizia nr.5364 din_ a înaltei Curți de C. ție și Justiție.
Faptul ca revizuirea vizează decizia de recalculare emisă în baza H.G. nr.735/2010 și nu decizia emisă la data pensionării în baza legii speciale privind pensiile militare, rezultă tocmai din O.U.G. nr.1/2011. În acest sens, în partea finală a preambulului acestei ordonanțe de urgență se arată că adoptarea ei vizează "reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit: a) și b) din Legea nr. 119/2010". De asemenea, în art.l al.l se prevede ca""pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc... ".
Un alt argument în sensul că revizuirea instituită de O.U.G. nr.1/2011 a vizat deciziile de recalculare este acela că o "revizuire" a deciziilor inițiale de pensie ar fi însemnat, de fapt, o prelungire a termenului de recalculare de 5 luni prevăzut de art.4 al.l lit.a din Legea nr.l 19/2010. Or, acest lucru nu mai era
posibil întrucât la data adoptării ordonanței de urgență termenul de recalculare expirase iar art.68 al.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că "dispoziția de prelungire a termenului de aplicare a actului normativ temporar trebuie să intervină înainte de expirarea termenului";.
Revizuirea pensiei pe baza unei legi care prevede alte principii și de stabilire a pensiei decât cele aplicabile la data pensionării precum și diminuarea cuantumului pensiei încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 al,2 din Constituție.
Curtea Constituțională s-a pronunțat de mai multe ori în sensul că noile reglementări nu pot fi aplicate decât situațiilor juridice apărute după intrarea în vigoare a acestor reglementări (deciziile nr.375/_, 830/2008, etc).
Faptul că în Decizia nr.873/2010, având ca obiect verificarea constituționalității recalculării pensiilor de serviciu, Curtea Constituțională a ajuns la o altă concluzie (în sensul că a declarat constituțională recalcularea pensiilor de serviciu, mai puțin a celor ale magistraților) nu schimbă situația și nu face ca principiul neretroactivității legii să poată fi încălcat în vreo cauză în care judecătorul este chemat să se pronunțe.
Motivez afirmația anterioară prin aceea că instanța constituțională, cu toată ampla motivare asupra amenințării la adresa stabilității economice, nu se poate substitui aprecierii instanțelor de judecată în nici o situație în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi.
Decizia de revizuire pe care o contestă încalcă principiul neretroactivității efectelor actelor administrative.
Referitor la momentul de la care actele administrative încep să producă efecte juridice, în principiu acesta este cel al publicării pentru actele administrative normative și cel al comunicării pentru actele administrative individuale. Numai din acest moment persoanele cărora li se adresează iau cunoștință de conținutul actului administrativ și, drept urmare, li se poate pretinde o anumită conduită.
Decizia de revizuire a pensiei încalcă în mod flagrant principiul enunțat mai sus prin aceea că, deși a fost emisă la data de_ și mi-a fost comunicată la data de_, în conținutul ei este stipulat că drepturile pe care mi le conferă "se stabilesc cu începere de la data de_ ".
Cu privire la pretinsa aplicabilitate generală a principiului contributivității, arată că pensiile militare nu pot fi recalculate pe baza acestui principiu și, prin urmare, nici nu pot fi incluse în sistemul unitar de pensii.
Prin aplicarea forțată și intempestivă a principiului contributivității s-a schimbat, fără nicio justificare rezonabilă, însăși natura juridică a pensiilor militare.
Pentru a fi în concordanță cu specificul profesiei militare, pensiile militare au avut întotdeauna o natură juridică și un regim juridic proprii, diferite de ale tuturor celorlalte pensii de serviciu. Dacă celelalte pensii de serviciu erau compuse din două elemente - partea contributivă și partea necontributivă (suplimentul din partea statului) - pensiile militare nu pot fi considerate nici pensii contributive și nici "supliment din partea statului" (supliment la ce?!)
pentru că, pe de o parte, militarii nu au contribuit la fondul de pensii și, pe de altă parte, dreptul la pensie militară a fost conceput ca o compensare parțială a sacrificiilor, restricțiilor îngrădirilor și atribuțiilor speciale care le-au fost (le sunt) impuse militarilor. Acestea ar putea fi sintetizate, pe scurt, în: interdicții și restrângeri ale unor drepturi; impunerea unui regim de pregătire profesională și a unor sacrificii deosebite, specifice, pentru a fi gata oricând pentru apărarea țării chiar cu riscul pierderii vieții (jurământul militar, prevăzut în prezent de art.9 din Legea nr.446/2006, este singurul care impune acest risc!); posibilitatea de a fi chemat oricând, dincolo de cele 8 ore de serviciu, pentru a îndeplini diferite misiuni; posibilitatea de a fi mutat oricând, la ordin, în altă localitate, în funcție de nevoile armatei; interdicția de a părăsi localitatea de dispunere a unității (garnizoana) fără aprobarea comandantului; inconvenientele și sacrificiile la care sunt obligați membrii familiei ca urmare a rigorilor la care este expus militarul, etc. Dispozițiile care le circumscriu elocvent pe toate acestea sunt cuprinse în art.8 lit.a din Legea nr.80/1995 (cadrele militare au datoria "să lupte pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieții") și în Regulamentul disciplinei ("Militarul este obligat să suporte cu tărie toate greutățile și privațiunile serviciului militar ").
Prin urmare, pensiile militare nu au fost acordate în considerarea unei contribuții bănești. Inexistența acestei contribuții nu poate fi suplinită - pentru a forța recalcularea -"considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000", așa cum prevede art.3 al.2 din Legea nr.l 19/2010. A proceda în acest mod înseamnă a pleca de la o premisă care nu are nicio bază reală.
Instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu reprezintă un privilegiu iar anularea acesteia încalcă principiul dreptului câștigat și al speranței legitime, constituind o nedreptate raportat la obligațiile și la privațiunile care le- au fost impuse pe timpul desfășurării activității dar și la obligația pe care o au ca militari în rezervă.
Am făcut referire la restricțiile, îngrădirile și sacrificiile impuse de cariera militară, inconveniente impuse în special de Constituție și de Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Pe de altă parte, cadrele militare în rezervă au o situație specială față de alți pensionari, în sensul în care, în funcție de necesități, pot fi mobilizate sau concentrate, nefiind retrase complet din activitatea profesională. Astfel, conform art.15 al.2 lit.b din Legea nr.446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, pensionarii militari fac parte din rezerva operațională, timp de 5 ani de la trecerea în rezervă.
Raportat la aceste aspecte, este evident că principiul "speranței legitime", indisolubil legat de statul de drept și în virtutea căruia organele statului sunt obligate să respecte speranțele întemeiate pe prevederi legale în vigoare, capătă semnificații concrete, deosebite, în ce-i privește pe pensionarii militari.
În sensul celor expuse mai sus este și Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale, în care s-a arătat că: "instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare și pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce
rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii și magistrații".
Recalcularea și revizuirea pensiei încalcă în mod flagrant art.l din Protocolul nr.l adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, coroborat cu art.l4 din Convenție.
In cazul pe care îl deduce judecății instanței, ingerința constă în: a)Anularea temeiului legal în baza căruia s-a stabilit inițial dreptul la
pensie (Legea nr.l64/2001 privind pensiile militare de stat), anulare imposibil de justificat și de explicat prin prisma principiilor de drept și a normelor de tehnică legislativă.
Consecința anulării temeiului legal inițial al dreptului meu la pensie nu este una formală, lipsită de urmări concrete, ci îmi va cauza importante prejudicii în viitor. In acest sens, arăt că art.48 al.l din Legea nr. 164/2001 prevedea, în esență, că pensiile militare se actualizează odată cu majorarea soldelor cadrelor militare în activitate.
Actualizarea prevăzută de textul de lege invocat este pe deplin justificată.;în instituirea unui sistem special de pensionare și de calcul al pensiei s-a luat în considerare faptul că militarii pensionați nu-și pierd calitatea de militar și nici gradele militare, fiind doar trecuți în rezervă. Așa cum am arătat, ei au o situație specială față de alți pensionari, în sensul în care în funcție de necesități pot fi mobilizați sau concentrați, nefiind retrași complet din activitatea profesională. De aceea, este firesc și echitabil ca dreptul militarilor la pensie să includă și dreptul suplimentar constând în adaptarea pensiei în funcție de creșterea soldei militarilor activi.
Prin urmare, privarea de acest drept suplimentar constituie, în mod evident, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor.
b)Cu privire la justificarea ingerinței, art.l din Protocolul 1 impune ca ingerința în dreptul la respectarea bunurilor să respecte trei cerințe: a) să fie realizată in condițiile prevăzute de lege; b) să existe un scop legitim; c). să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Pentru ca ingerința să fie permisă trebuie ca cele trei cerințe să fie îndeplinite în mod cumulativ. Voi arăta însă, în cele ce urmează, că nici una dintre ele nu este îndeplinită.
a)Încălcarea cerinței legalității:
Cu privire la această cerință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza James c.Regatul Unit,Hotărârea din 21 februarie 1986 că nu este suficient ca ingerința să fie autorizată de o prevedere normativă, ci trebuie respectate anumite cerințe privind calitatea acestor prevederi, pentru ca persoanele vizate să fie protejate împotriva unor acțiuni arbitrare, exercitate sub protecția unei aparențe de legalitate.
Prevederea internă în temeiul căreia se produce o ingerință în dreptul justitiabilului la ocrotirea bunurilor trebuie să respecte principiul preeminenței dreptului. în acest sens, Curtea a stabilit că prevederea națională trebuie să fie suficient de precisă și de accesibilă pentru a permite persoanelor vizate să-i prevadă consecințele, într-o măsură rezonabilă, și să-și regleze conduita în mod corespunzător.
Curtea a mai stabilit că, deși statele trebuie să dispună de o largă marjă de apreciere în privința implementării politicilor sociale și economice, modul în care statul a implementat o prevedere normativă poate fi cenzurat în temeiul Convenției dacă - această conduită se dovedește în mod manifest lipsită de orice bază rezonabilă (James c. Regatul Unit, precizată anterior, paragraful 46).
Totodată, prevederea în temeiul căreia se produce ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Winterwerp c. Olanda, Hotărârea din 27 noiembrie 1981; Hentrich c. Franța, Hotărârea din 22 septembrie 1994).
Instanța trebuie să analizeze dacă ingerința denunțată se justifică, respectiv dacă ea era legală în sensul noțiunii de supremație a dreptului, întrucât principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beyeler c. Italia, Hotărârea din 23 noiembrie 2000; Fener Rum Patrikligi c. T. ia, Hotărârea din 8 iulie 2008).
Prin urmare, în cauza dedusă judecății, chiar dacă din punct de vedere formal pare a fi satisfăcută condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege (întrucât desființarea pensiilor militare de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii), față de cele reținute în practica C.E.D.O. este evident că, în fapt, această condiție nu este îndeplinită.
Nu se poate vorbi de previzibilitate din moment ce se recurge în mod forțat și intempestiv la invocarea unui principiu (cel al contributivitătii) care nu a fost avut niciodată în vedere în ce-i privește pe militari. De asemenea, nu se poate vorbi de claritate și previzibilitate din moment ce nu s-a ținut cont de un aspect esențial, și anume acela că nu exista o evidență centralizată a veniturilor obținute de către fiecare militar iar crearea unei baze de date complete în acest sens este imposibilă. Așa după cum am ; mai arătat, această bază de date privind veniturile realizate în trecut (începând din anii 40-50) nu va putea fi niciodată completă din motive obiective (lipsa unor state de plată, caracterului ilizibil al statelor de plată întocmite cu mulți ani în urmă și redactate cu cerneală de slabă calitate, și/sau scrise de mână, etc).
Pe de altă parte, prin anularea pensiei de serviciu și prin diminuarea cuantumului pensiei se încalcă principiul respectării drepturilor câștigate și cel al neretroactivității legii consacrat de art.15 al.2 din Constituția României. Legea nr.119/2010, care materializează încălcarea acestor principii, este expresia legiferării într-un mod haotic și necorelat, negând drepturi recunoscute anterior cu putere de lege.
Neîndeplinirea condiției previzibilității recalculării/revizuirii pensiilor militare pe baza principiului contributivitătii rezultă neîndoielnic și din împrejurarea că o mare parte dintre cadrele militare au trecut în rezervă cu drept de pensie în urma adoptării O.G. nr.7/1998. Art.6 al.l din acest act normativ prevede că: "în perioada de restructurare a armatei, ofițerii, maistrii militari si subofițerii pot cere trecerea în rezervă cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege..";. Prin urmare trecerea în rezervă era, în primul rând, opțiunea fiecărui cadru militar si, conform alin.2 din acelasi articol, numai în subsidiar "M. A. N. poate dispune trecerea în rezervă cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată". Or, mulți dintre cei care au
trecut în rezervă nu ar fi facut-o dacă ar fi știut că la un moment dat pensia li se va recalcula baza principiului contributivității, ci și-ar fi continuat activitatea pentru ca, prin creșterea vechimii în serviciu, să poată beneficia de un cuantum mai mare al pensiei.
In consecință, adoptarea principiului contributivității are un caracter discriminatoriu întrucât militarilor nu li s-a permis să ajungă la o vechime și o "contribuție" mai mare din cauza restricțiilor impuse sistemului.
Caracterul imprecis și nerezonabil al normelor privind recalcularea și revizuirea pensiilor militare este dat și de împrejurarea că pensionarii militari - care nu au avut carnete de muncă sau alte acte cu care să-și poată dovedi veniturile - nu au nicio posibilitate de a verifica dacă au fost luate în calcul toate veniturile "contributive". In acest sens, Legea II 119/2010 și O.U.G. nr.1/2011 instituie pentru organele abilitat să facă calcularea/revizuirea doar obligații de diligentă, fiind lipsite de dispoziții care să atragă răspunderea juridică pentru neluarea în considerare a tuturor acestor venituri.
Încălcarea cerinței privind existența unui scop legitim:
In scopul legitimării reducerii pensiilor stabilite prin legi speciale, inclusiv a pensiilor militare, au fost invocate două aspecte: necesitatea asigurarii echilibrului bugetar în condițiile crizei economice și eliminarea privilegiilor.
bl) Sub aspectul necesității asigurării echilibrului bugetar:
In expunerea de motive a Legii 119/2010 Guvernul a arătat că "se impune adoptarea unor masuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010" datorită evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderii acesteia în cursul anului 2010 precum și pentru respectarea acordurile de împrumut cu organismele financiare internaționale.
Încheierea acordurilor cu organismele financiare internaționale nu înseamnă însă sacrificarea în mod automat a intereselor pensionarilor, deoarece aceste organisme nu au impus măsuri concrete ci s-au limitat doar la indicarea obiectivelor ce urmează a fi atinse (reducerea cheltuielilor bugetare, etc), alegerea celor mai adecvate masuri urmând a fî făcută de organele statului român. Or, pentru reducerea efectivă a cheltuielilor bugetare, Guvernul avea la dispoziție alte pârghii legale (sistemul de impozitare, titlurile de stat, etc.) prin care s-ar fi servit cu adevărat interesul general în momente de criză.
Cerința existenței unui scop legitim nu este îndeplinită nici sub aspectul pretinsului caracter excepțional al măsurilor adoptate. In primul rând, măsura reducerii brutale a pensiilor nu s-ar putea întemeia pe art.53 din Constituție deoarece: pe de o parte, o astfel de măsură trebuie să aibă caracter temporar, limitat în timp, or efectul revizuirii pensiei este unul definitiv, nu doar prin cuantum cât și prin schimbarea naturii juridice a pensiei; pe de altă parte, conform prevederii constituționale la care fac referire, măsura trebuie "să fie aplicată în mod nediscriminatoriu", or este deja de notorietate că o mare parte dintre pensiile militare au crescut prin revizuire.
In al doilea rând, prevederile art. 53 din Constituție trebuie să se aplice în concordanță cu prevederile art. 15 din CEDO conform cărora măsurile care
derogă de la Convenție pot fi luate doar în situații "ce amenință viața națiunii" și cu respectarea celorlalte condiții impuse de textul convențional.
In ce privește cazul particular al pensiilor militare, scopul asigurării echilibrului bugetar în condițiile crizei economice nu numai că nu a fost îndeplinit dar s-a obținut efectul contrar. Este deja de notorietate că fondul total pentru aceste pensii nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut. Aceasta înseamnă că, înainte de includerea pensiilor militare în procesul de recalculare/revizuire, nu s- a făcut o fundamentare temeinică și un studiu de impact care să evidențieze dacă măsurile ce urmau a fi luate vor duce la îndeplinirea scopului urmărit. In aceste condiții, scopul legitim nu mai poate fî invocat doar împotriva unui număr mic de pensionari militari, prin sacrificarea intereselor cărora să se poată justifica procesul de recalculare/revizuire a acestor pensii.
b2) Sub aspectul necesității eliminării privilegiilor și al nediscriminării:
In aceeași expunere de motive la Legea nr. 119/2010 s-a arătat că "apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale, a condus la crearea unui decalaj uriaș între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat". Această motivare nu rezistă unei analize atente, pentru că:
In cazul pensiilor militare nu putem vorbi de o "apariție" a unui sistem special de pensii publice, în sensul adoptării lui doar la un moment dat, respectiv în sensul unei treceri intempestive de la sistemul public la unul special (ocupațional), întrucât dintotdeauna pensiile militare au avut o reglementare specială.
Prin reglementarea separată a regimului pensiilor militare nu s-au creat "privilegii și tratamente favorabile" ci s-au avut în vedere inconvenientele la care sunt expuși militarii (inclusiv cei aflați în rezervă), așa cum le-am arătat pe scurt anterior.
Conform jurisprudenței CEDO (Thlimmenos c. Grecia, Hotărârea din 6 aprilie 2000; Van Raalte c. Olanda, Hotărârea din 21 februarie 1997) art. 14 din Convenție este încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care se află în situații analoage sau comparabile, ci și în cazul în care statele nu aplică un tratament diferit persoanelor ale căror situații sunt substanțial diferite.
In cazul pensiilor militare nu se poate vorbi de un "decalaj uriaș între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat". Un decalaj semnificativ, justificat de natura funcțiilor ocupate și de atribuțiile și răspunderea pe care aceste funcții le presupun, apare doar în cazul unui număr foarte mic de pensii ale unor militari cu grad de general care au ocupat funcții înalte în Statul major general și al foștilor magistrați militari.
încălcarea cerinței proporționalitâtii:
Semnificativ sub aspectul neîndeplinirii cerinței proporționalității este însă nu doar cuantumul ci, în primul rând, caracterul permanent al anulării pensiei de serviciu și al diminuării cuantumului pensiei, măsură care nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și cu o perioadă rezonabilă în care statul trebuie să găsească soluții adecvate.
Scopul legitim al apărării față de criza economică justifică numai măsuri luate pe perioada crizei, deci temporare, revenindu-i statului sarcina de a găsi soluții pentru contracararea efectelor crizei economice. Diminuarea pensiilor nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, prelungirea acestui gen de măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate (Decizia nr. 1414/2009 a Curții Constituționale).
Motivarea potrivit căreia bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat vor fi degravate semnificativ prin punerea în aplicare a măsurilor de anulare a pensiilor de serviciu, asigurându-se astfel sustenabilitatea bugetului, reprezintă o motivare neserioasă,
având în vedere procentul infim al economiei realizate prin eliminarea pensiilor de serviciu.
Astfel, conform prevederilor art.2 al.2 din Legea nr. 12/2010, bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2010 cuprindea cheltuieli în sumă de 41.005,9 milioane lei iar economia totală pentru buget rezultată din eliminarea pensiilor de serviciu (incluzând și pensiile magistraților și celor asimilați acestora, care nu au mai fost ulterior eliminate), urma să fie de 170.198.380 RON (Decizia nr.873/2010 a Curții Constituționale), ceea ce reprezintă un procentaj infim (aproximativ 0,4%) de degravare reală a bugetului. De altfel, în urma aplicării măsurilor de eliminare a pensiilor de serviciu nu a rezultat o reducere a bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii, pentru anul 2011 acesta fiind de 47.587,1 milioane lei deci mai mare decât cel aferent anului 2010.
Referitor la lipsa de consistență a motivelor invocate pentru luarea măsurilor de eliminare a pensiilor de serviciu, în Decizia nr.873/2010 a Curții Constituționale s-a mai arătat: "Curtea reține că aspectele de ordin financiar din expunerea de motive a Guvernului nu pot constitui veritabile argumente în sprijinul constituționalității dispozițiilor legii criticate";.
In probațiune, reclamantul a depus deciziile de pensie si a solicitat ca pârâții să depună documentele care au sat la baza tabelului anexat deciziei de revizuire, fișa de personal si fișa cu condițiile de muncă.
Prin întâmpinare, pârâtul M.Ap.N. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere prevederile art. 1 alin.1 din HG nr. 233/2011 si a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
În primul rând reclamantul, prin cele două capete de cerere solicită obligarea la plata pensiei militare stabilită în temeiul legii nr. 164 abrogată, pensie plătită și în decembrie 2012 si nu solicită emiterea unei noi decizii de pensie în temeiul și cu aplicarea Legii nr. 119/2010 conform metodologiei de calcul prevăzută a OUG nr. 1/2011 .
Reclamantul prin capătul subsidiar de cerere solicită de fapt, menținerea în urma revizuirii a cuantumului celui mai avantajos al pensiei adică cel din decembrie 2010, ceea ce este contrar prevederilor art. 171 din Legea nr. 273/2010.
În al doilea rând potrivit prevederilor art .125 din HG nr. 257/2010 angajatorul sau alt deținător de arhivă sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea exactitatea și corectitudinea datelor elementelor și informațiilor pe care le înscriu în baza documentelor deținute în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie. Decizia atacată este emisă în conformitate cu aceste prevederi legale, iar afirmațiile reclamantului cu privire la incorectitudinea și caracterul complet l acestora este nedovedită.
Cererea reclamantului de repunere în plată a unei pensii care nu mai există, nu poate fi admisibilă.
Procedura de revizuire și stabilire a pensiei într-un anumit cuantum nu constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de pensie. Reclamantul a solicitat anularea deciziei de revizuire și menținerea deciziei de pensie emisă în temeiul Legii 164/2001 încălcând dispozițiile legale în vigoare ,respectiv OUG nr. 1/2011, Legea nr. 19/2011 si Legea nr. 263/2010.
Din dispozițiile art. 1 alin.1 din OUG nr. 1/2011, dar și din preambulul acestui act normativ, reiese că procesul de revizuire vizează pensia reclamantului și nu decizia de recalculare emisă în baza HG nr. 735/2011. Decizia de revizuire contestată nu are ca temei decizia de recalculare emisă în baza HG nr. 735/2010.
În continuare pârâtul arată pe larg motivele pentru care nu a fost încălcat principiul dreptului câștigat și al speranței legitime consacrat în Protocolul nr. 1 adițional la CEDO coroborate cu art. 14 din Convenție.
Reclamantul a atacat decizia de revizuire în termenul legal, la Comisia de Contestații din cadrul M.Ap.N., însă nu a așteptat răspunsul dat de această contestație introducând cererea de chemare în judecată în a 45 zi a termenului prevăzut de lege în care această comisie era obligată să soluționeze contestația.
Reclamantul si-a precizat/completat cererea de chemare în judecată solicitând constatarea nulității absolute/anularea deciziilor emise ulterior si obligarea pârâtei C. de P. S. din cadrul M.Ap. N. să emită o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu menținerea în plată a cuantumului pensiei din decembrie 2010.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a retinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de Casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestații care funcționează în cadrul M.Ap.N.
Comisia de Contestații din cadrul M.Ap. N. este un organism de verificare creat la nivel național care examinează si hotărăște asupra deciziilor de pensie emise de casa sectorială de pensie, contestate de către titulari si care urmărește aplicarea corectă a legislației în vigoare.
Această comisie are ca atribuție principală stabilită de către legiuitor soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de pensie emise în condițiile OUG nr. 1/2011.
În activitatea de soluționare a acestor contestații, comisia adoptă hotărâri care pot fi contestate la tribunalul competent, așa cum prevăd art. 150 alin.3 si art. 151 alin.1 si art. 153 alin.1 lit.d din Legea nr. 263/2010.
După cum se poate observa din conținutul acestor prevederi legale, soluționarea contestațiilor privind deciziile de revizuire a pensiilor militare emise în baza OUG nr. 1/2011 a fost atribuită prin Legea nr. 263/2010, Comisiilor de contestații din cadrul M.Ap. N.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o cauză care este de competența Comisiei de Contestații din cadrul M.Ap. N. si nu poate soluționa această cauză întrucât ar încălca competența generală, iar hotărârea pe care ar pronunța-o ar fi lovită de nulitate absolută.
In această situație, instanța va admite excepția necompetenței generale invocată din oficiu si va respinge cererea reclamantului ca urmare a admiterii excepției.
Petitul 1 partea a doua al cererii de chemare în judecată și petitul 2 al cererii principal și subsidiar vor fi respinse, deoarece motivele invocate de către reclamant vizează pronunțarea unei sentințe care să constate nulitatea /să anuleze decizia de revizuire a pensiei emise în baza OUG nr.1/2011 cu consecința menținerii în plată a pensiei din decembrie 2010 acordată în baza Legii nr. 164/2001 abrogată prin Legea nr. 263/2010 fără să se ia în considerare prevederile Legii nr. 119/2010 si are caracter subsecvent petitului l.
Prin Sentința civilă nr. 6896/_, instanța a admis excepția necompetentei generale a instanței si a respins cererea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs ce a fost admis la Curtea de Apel C., prin Decizia civilă nr.4468/R/_, reținându-se că indiferent dacă există sau nu o hotărâre a Comisiei de Contestații, (în raport de îndeplinirea sau nu a procedurii prealabile), instanța este obligată să se pronunțe invariabil asupra legalității deciziei de pensii.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de _
.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța retine următoarele:
Conform Deciziei nr. 112196/_ reclamantului i s-a stabilit o pensie
de serviciu în cuantum brut de 1139 lei. Ulterior, prin Decizia nr. 82390/_ reclamantului i s-a recalculat pensia stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 2487 lei (f.39).
Anterior emiterii acestei decizii, reclamantul a contestat Decizia de pensie nr. 82390/_ si Decizia nr. 82390/_ la Comisia de Contestatii din cadrul M.Ap.N. care, prin Hotărârea nr. 16597/_, i-a respins contestația (f.45-46).
După cum se poate constata din acțiunea introductivă reclamantul contestă Decizia nr.82390/_ și Decizia nr.82390/_ și nu și-a precizat acțiunea în sensul contestării ultimei decizii de pensie emisă la data de_ (f.78).
Așadar,cele două decizii contestate emise anterior datei de_ ,nu mai produc efecte juridice deoarece nu pot exista în ființă mai multe decizii de pensie emise pe numele aceluiași asigurat.
Referitor la cele două decizii contestate,potrivit art. 6 alin.l si 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
In consecință, reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară s-a acordat numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria ,arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care are următorul cuprins: "Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor
sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la CEDO garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de Convenție în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea CEDO a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. CEDO a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost
abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea CEDO statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de CEDO statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, CEDO a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr. 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
"Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
"Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.";
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art. 153 lit.f si g si art. 156 din Legea nr. 263/2010 va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de reclamantul H. I., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Coastei nr. 5-7, ap.6, jud.C. în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N., cu sediul în B.
, str. D. T. nr. 7-9, sector 6, și M. A. N., cu sediul în B., str. I. nr. 3-5, sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 05 Septembrie 2013.
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, |
C. S.
Red.EB/VAM 4 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 2832/2013. Contestație decizie... | Sentința civilă nr. 1221/2013. Contestație decizie... → |
|---|
