Decizia civilă nr. 252/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 252/R/2013
Ședința publică din 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul reclamantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 11065 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII S. A M. A.
N. și M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent S. I., avocat Iepure V. și reprezentantul pârâților intimați Rîndașu Costică, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. A. N.
, în nume propriu și reprezentant legal al Casei de P. S. a depus la dosar întâmpinare la care a anexat copia Hotărârii nr. 16286 din 18 decembrie 2012 a Comisiei de Contestații din cadrul M. A. N., un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar copia Hotărârii nr. 16286 din 18 decembrie 2012 a Comisiei de Contestații din cadrul M. A.
N. și copia Comunicatului nr. 268 din_ a M. A. N. - Direcția Informare și Relații P. e, și având în vedere că din acest comunicat rezultă că fondul total de pensii a crescut cu 30% nu mai solicită această probă.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită obligarea pârâților intimați să depună la dosar statele de plată și extrase de pe ordinele de zi pe unitate, având în vedere că potrivit art. 172 alin.1 și 2 C.pr.civ. atunci când se învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța îi
pune în vedere să îl depună. De asemenea, arată că această probă i-a fost încuviințată de către instanța de fond în ședința publică din data de 07 iunie 2012, sens în care a fost emisă o adresă către C. de P. S. a M. A.
(fila 64 din dosarul tribunalului) pentru a comunica instanței copii certificate după statele de plată, extrase de pe ordinele de zi pe unitate, însă ulterior nu a mai insistat și consideră că atâta timp cât pensionarii militari nu aveau documentele cel care deține înscrisurile trebuie să le depună, nefiind suficientă depunerea la dosar a adeverinței.
Reprezentantul pârâților intimați arată că toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de pensionare au fost depuse la instanță și a depune la
instanță toate copiile solicitate de reprezentantul reclamantul recurent înseamnă a muta arhiva la instanță. Mai mult, sunt documente de serviciu secrete, iar reclamantul recurent avea posibilitatea să conteste decizia de pensionare pe perioade exacte aducând adeverințe în acest sens și să facă dovada că există alte înscrisuri, conform prevederilor art. 1169 C.civ., sarcina probei revine reclamantului și nu pârâților.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că această solicitare este o probă de bază și că după adoptarea Legii nr. 119/2000 a fost emisă HG nr. 735/2010, iar cei care urmau să o pună în aplicare și-au dat seama că dovedirea veniturilor este dificilă și au încercat să transfere sarcina probei către militari. Prin OUG nr. 1/2011 se prevede expres că sarcina probei nu mai revine pensionarilor militari, ci M. A. N. care deține arhiva. De asemenea, arată că este interzisă clasificarea documentelor de serviciu care servesc informării cetățenilor și că există posibilitatea declasificării acestora și trimiterea lor la instanță.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamantului recurent considerând că sunt suficiente acte depuse la dosar pentru justa soluționare a cauzei.
Atât reprezentantul reclamantului recurent cât și reprezentantul pârâților intimați arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, să se dispună anularea atât a Deciziei nr. 79389 din_ pensiei privind revizuirea pensiei emisă în baza OUG nr. 1/2011, cât și anularea Deciziei nr. 79389 din_ privind revizuirea pensiei emisă în baza OUG nr. 1/2011, având în vedere că dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost conexat la dosar nr._ al Tribunalului C., susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, susținând cu cheltuieli de judecată, conform copiilor chitanțelor pe care le depune la dosar.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate pentru motivele expuse prin întâmpinarea depusă la dosar și pe care le susține și verbal.
În replică, reprezentantul reclamantului recurent consideră că dacă cei care au emis decizia de revizuire ar fi vrut să-și asume răspunderea ar fi semnat tabelul anexat deciziei, însă acesta nu este semnat și nu cunoaște dacă reclamantului recurent i-au fost incluse și sporurile în baza de calcul a pensiei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11065 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. .
A fost respinsă acțiunea formulată, completată și precizată de reclamantul S. I., împotriva pârâților CASA DE PENSII S. A M.
N., și M. A. N., având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr.0110433/_, reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 21160 lei. Ulterior, în baza O.U.G.nr.1/2011, prin Decizia nr. 79389/_ reclamantului i s-a revizuit pensia pe baza tuturor veniturilor
salariale pe care le-a obținut în perioada în care era în activitate, stabilindu- i-se un cuantum al pensiei de 3162 lei (f.8).
Potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare și ca atare reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010. Acest act normativ a fost abrogat prin art.4 din O.U.G. nr.59/_ care, în anexă,cuprinde Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit. c - h din Legea nr.119/2010.
Referitor la suspendarea H.G. nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care are arată că "orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
"Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres";.
La fel, prin Decizia nr.919/_, Curtea Constituțională a României a arătat că dispozițiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr.1/2011 sunt constituționale, având în vedere consecințele practice ale intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare,impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor, prin Legea nr. 119/2010,să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Potrivit unei practici constante a Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul la pensie intră în sfera noțiunii de "bun"; potrivit art.1 din Protocolul 1 la Convenție, referitor la protecția dreptului la proprietate, dar tot potrivit jurisprudenței Curții, trebuie verificat dacă ,raportat la realitățile speței
,există o astfel de încălcare sau limitare.
Conform jurisprudenței CEDO, limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul urmărit. Or în speță, intervenția statului s- a făcut prin lege, așa cum prevede art.1 din Protocolul adițional iar scopul avut în vedere a fost, potrivit art.1-5 din Legea nr.119/2010 a fost acela de a recalcula pensiile de serviciu ale beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în funcție de toate veniturile realizate pe parcursul întregii cariere. Cu privire la principiul proporționalității, acesta presupune existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972, în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate
tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți.
În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul 1 l garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într- un anumit cuantum. În ceea ce privește salariile, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de Convenție în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea a arătat, în cauza Hasani c. Croației,că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. Aceasta a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de CEDO statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de
necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, CEDO a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
În expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la
imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr. 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Astfel departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în
O.U.G. nr.1/2011 sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din Constituția României.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
"Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Natura si importanța dreptului la un anumit cuantum al pensiei raportat la alte drepturi si libertăți, recunoscute în genere prin acte constituționale ca fiind fundamentale, nu trebuie absolutizat ci trebuie luat în considerare în raport cu politicile economico-financiare ale statului și rolul pe care îl au în societate, așa cum rezultă din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza Hauer (_ ).
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art. 153 lit.f si g si art. 156 din Legea nr. 263/2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. I.
, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. A. N. este nelegală și nu a fost motivată.
Decizia de revizuire contestată a fost emisă în baza OUG nr.1/2011 iar această ordonanță prevede în art.1 alin.1 că revizuire se face "pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari";. Actele doveditoare la care se face referire se află în păstrarea unităților ce aparțin M. A. N.
.
De asemenea art.1 alin.2 din același act normativ prevede că obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin.1 revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
Prin urmare, casa de pensii sectorială i-a revizuit pensia pe baza datelor puse la dispoziție de unitățile M. A. N., întreaga răspundere pentru corectitudinea și integralitatea veniturilor comunicate emitentului deciziilor de revizuire revenind acestui minister.
Invocarea de către pârât, prin întâmpinare, a dispozițiilor Legii nr.263/2010, pentru argumentarea lipsei calității procesuale a M. A.
N. este greșită întrucât revizuirea pensiei nu s-a făcut în temeiul acestei legi ci așa cum a arătat s-a făcut în temeiul OUG nr.1/2011.
Se arată că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare consacrat de art.24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Sarcina probei privind veniturile în baza cărora i s-a revizuit pensia revine pârâților întrucât înscrisurile originare privind veniturile pe care le-a realizat sunt deținute de aceștia. Invocând dispozițiile art. 172 alin. 1 Cod procedură civilă, recurentul a precizat că "înscrisurile privitoare la pricină"; în sensul dispoziției legale menționate sunt înscrisurile originare care fac dovada veniturilor realizate de reclamant de-a lungul carierei de ofițer M.Ap.N., adică statele de plată și ordinele de zi pe unitate. Aceste înscrisuri sunt deținute de M. A. N.
, motiv pentru care a solicitat ca pârâtul să le depună în copie. Pe lângă acestea, pentru a putea proba că în tabelul anexat deciziei de revizuire există perioade în care au fost înscrise venituri mai mici decât cele minime prevăzute în Anexa nr. l la O.U.G. nr.1/2011, a solicitat ca pârâtul să depună copie după fișa de personal cu gradele militare și cu funcțiile pe care le-a îndeplinit. De asemenea, pentru a putea verifica dacă s-a făcut încadrarea corectă în condiții de muncă, a solicitat ca pârâtul M.Ap.N. să depună Ordinul M.Ap.N. nr.M.116/_ pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții, emis în baza art.7 din H.G. nr. 1294/2001, modificat și completat prin Ordinul nr. MS.132/_ emis în baza H.G. nr. SI019/_, precum și Fișa cu locurile de muncă în care am lucrat și care îmi dau dreptul la
încadrarea în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții (Anexa nr.3 la Ordinul M.Ap.N. nr.M.116/_ ).
Cu toate acestea, prima instanță a trecut la judecarea cauzei fără administrarea probelor solicitate.
În opinia recurentului depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare privind veniturile este absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, reclamantul este într-un dezavantaj evident. Judecând cauza
în lipsa probelor esențiale, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantului și l-a privat pe acesta dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea principiului egalității armelor, principiu care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul.
Recurentul a precizat că a arătat și a motivat în cererea de chemare în judecată că decizia atacată este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută, respectiv că sunt străine de natura pricinii referirile la dispozițiile H.G. nr.737/2010 și O.U.G. nr. 59/2011 întrucât acestea vizează pensiile prevăzute la lit. c-h din Legea nr.119/2010.
Referindu-se la considerentele reținute de instanța de fond cu privire la
"pensia suplimentară";, recurentul a învederat că premisa de la care a pornit instanța este una profund greșită întrucât pensia militară de stat nu a fost alcătuită dintr-o parte contributivă si una necontributivă (suplimentară), ci a avut o altă natură juridică, așa cum a arătat și motivat în cererea de chemare în judecată.
S-a mai invocat că revizuirea pensiei reclamantului încalcă în mod flagrant art.1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, coroborat cu art.14 din Convenție.
Deși s-a arătat în motivarea cererii de chemare în judecată (punctul 7) argumentele specifice pentru care recalcularea și revizuirea pensiei militare de stat încalcă prevederile legilor europene (schimbarea naturii juridice a pensiei; lipsa unei evidențe suficient de accesibile a veniturilor; imposibilitatea aplicării corecte și complete a principiului "contributivității"; din cauza imposibilității dovedirii tuturor veniturilor; creșterea fondului total necesar plății pensiilor militare în urma revizuirii acestora, etc.), instanța de fond nu a făcut nici o referire la aceste argumente specifice, pentru a și le însuși sau pentru a le respinge motivat.
Fără a reitera întreaga motivație din cererea de chemare în judecată privind încălcarea reglementărilor europene și a practicii C.E.D.O., arăt doar că, în ce privește cazul particular al pensiilor militare, scopul asigurării echilibrului bugetar în condițiile crizei economice nu numai că nu a fost îndeplinit dar s-a obținut efectul contrar. Este deja de notorietate că fondul total pentru aceste pensii nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut. Creșterea fondului de pensii a fost confirmată chiar de șeful Direcției Financiar - Contabile a M.Ap.N., care în declarația din_ aflată până de curând pe site-ul oficial al M.Ap.N. arăta, între altele, că la circa 86% dintre pensionari le-au crescut pensiile iar creșterea medie este de 34%, adică de 572 lei. În aceste condiții, scopul legitim nu mai poate fi invocat doar Împotriva unui număr mic de pensionari militari, prin sacrificarea intereselor cărora să se poată justifica procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare.
Intimatul M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Casei de P. Sectoriale a M. A. N.
a solicitat prin întâmpinare (filele 9-15) respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Art. 1 alin. 1 din OUG 1/2011 prevede că "pensiile prevăzute la art. 1 lit. a)
și b) din Legea nr . 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari, iar alin. 2 din același articol că "obligația identificării și transmiterii la casele de pensii
sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea";.
De asemenea, conform art. 18 din Anexa 3 a OUG 1/2011 (anexă care reglementează metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională) "(1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la casele de pensii sectoriale din M.
A. N., Ministerul Administrației și Internelor, precum și Serviciul Român de Informații. (2) În situația în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare transmise structurilor prevăzute la alin. (1)";.
Art. 19 din aceeași anexă prevede că "documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se determină punctajele medii anuale, se transmit caselor de pensii sectoriale din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională de către centrele militare județene/zonale/de sector sau de către unitățile militare, instituțiile ori structurile din care au făcut parte beneficiarii pensionari, după caz";.
Potrivit art. 125 din HG nr. 257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
"angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie";.
Coroborând dispozițiile legale redate anterior, Curtea apreciază că, în lipsa unor critici concrete formulate de reclamant cu privire la exactitatea și corectitudinea datelor menționate în Anexa la Decizia de revizuire și a administrării unui minim probatoriu care să susțină aceste critici, în cauză nu se impunea administrarea ca probe a statelor de plată și a ordinelor de zi pe unitate. Astfel, pe de o parte legea nu prevede o astfel de obligație, instituțiile în care reclamantul și-a desfășurat activitatea fiind răspunzătoare pentru exactitatea datelor menționate în înscrisurile emise în temeiul statelor de plată și a ordinelor de zi pe unitate, iar pe de altă parte, întrucât nu s-au formulat critici concrete cu privire la veniturile atestate de documentele în temeiul cărora s-a realizat revizuirea pensiei recurentului, o astfel de probă ar fi și neconcludentă în cauză.
În plus, atribuțiile instanței sunt de control în ce privește aplicarea corectă a dispozițiilor legale de către organul administrativ, iar nu de efectuare a procedurii administrative în locul pârâtei, astfel încât în condițiile în care înscrisurile solicitate nu au fost depuse inițial la C. S. de P. a M.
A. N., nu pot fi depuse direct în instanță și valorificate de aceasta, întrucât s-ar eluda procedura prevăzută de art. 21 din Anexa la OUG 1/2011. Astfel, chiar dacă susținerile din recurs referitoare la neactualizarea fișei care atestă activitățile desfășurate în condiții deosebite, speciale și alte condiții ar fi întemeiate, ceea ce însă nu s-a dovedit în cauză, instanța de judecată nu ar putea decât depășindu-și atribuțiile să modifice această fișă de calcul și să dispună valorificarea ei la revizuirea pensiei recurentului.
De altfel, așa cum s-a arătat prin întâmpinarea din recurs, se constată că în cauză proba cu înscrisurile menționate anterior nu a fost solicitată pentru a se anula decizia de revizuire sub aspectul veniturilor concrete pe baza cărora s-a determinat pensia reclamantului, ci pentru a se proba nulitatea deciziei de
revizuire, cu consecința menținerii pensiei militare de stat stabilită conform Legii 164/2001. Drept urmare, și din această perspectivă proba cu înscrisuri solicitată de reclamant apare ca fiind neconcludentă în cauză.
Drept urmare, se apreciază că în cauză recurentului nu i s-a încălcat nici dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție și nici dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Este adevărat că dispozițiile HG nr. 737/2010 și OUG nr. 59/2011 nu sunt aplicabile în cauză, însă această eroare din considerentele instanței de fond nu influențează soluția pronunțată în cauză, întrucât Tribunalul s-a referit și la HG nr. 735/2010.
Considerentele din hotărârea instanței de fond referitoare la faptul că
"pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în buget în acest sens"; sunt extrase din Decizia Curții Constituționale nr. 873/_ și se referă la pensiile speciale în general, astfel încât nu se poate reține că premisa de la care a pornit instanța de fond în analiza cauzei este greșită. De altfel, Curtea apreciază că analiza trecerii de la sistemul pensiilor militare de stat la pensii de asigurări sociale de stat se putea realiza în cadrul contestației împotriva deciziilor de recalculare, nefiind pertinentă în acest cadru procesual limitat la examinarea respectării principiului contributivității.
Având în vedere și efectele Deciziei de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, precum și că nu a intervenit o schimbare de jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea reține că nu se impune a fi reluate argumentele cu privire la neîncălcarea prin deciziile de recalculare a pensiei recurentului a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, coroborat cu art. 14 din Convenție. Referitor la încălcarea acestor dispoziții prin deciziile de revizuire, se reține că prin Decizia din 15 mai 2012 în cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, s-a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului și că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
În consecință, în condițiile în care în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut într-o cauză similară faptul că prin OUG nr. 1/2011 nu s-a încălcat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art.
14 din Convenție, instanța națională nu poate reține contrariul, susținerile recurentului cu privire la acest motiv de recurs urmând a fi înlăturate.
De asemenea, referitor la ultimul aspect invocat în recurs relativ la nerealizarea scopului pentru care s-a dispus recalcularea pensiilor militarilor, se reține că în jurisprudența sa Curtea Europeană a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989,
paragraf 53).
În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit sau să anuleze măsura recalculări și revizuirii pensiilor pentru că obiectivul urmărit nu a fost atins.
Este real că prima instanță nu a motivat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. A. N., însă instanța de recurs poate complini această omisiune pe care chiar și recurentul a considerat-o ca un motiv de modificare a hotărârii.
În acest sens, Curtea reține că legitimarea procesuală pasivă în litigiile de asigurări sociale privind stabilirea pensiilor foștilor militari este justificată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 263/2010 și de cele ale HG nr. 233/2011 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale, doar de pârâta
C. S. de P. din cadrul M. A. N. . Astfel, acest ultim act normativ prevede că:
"(
1) Casele de pensii sectoriale sunt structuri de specialitate, cu personalitate juridică, înființate prin lege, în subordinea M. A. N. ,
M. Administrației și Internelor, precum și a Serviciului Român de Informații, și se supun legislației în vigoare privind protecția informațiilor clasificate.
(2) Casele de pensii sectoriale administrează, împreună cu C. Națională de
P. e, sistemul public de pensii din România pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) și pct. V din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare."; (art. 1).
"Casele de pensii sectoriale se organizează și funcționează după cum urmează:
pentru M. A. N., la nivel de structură centrală, potrivit dispozițiilor legale în vigoare privind organizarea și funcționarea acestei instituții publice."; (art. 2)
"Pentru angajatorii din instituțiile în subordinea cărora se află și pentru cei din instituțiile cărora le asigură stabilirea și plata pensiilor sau a altor prestații, casele de pensii sectoriale au următoarele atribuții:
i) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare (art. 8 alin. 1 lit. i).
Prin urmare, nu sunt reglementate atribuții în favoarea M. A. N. care să justifice împrocesuarea sa, iar normele invocate de reclamant nu reprezintă decât obligația legală a fostului angajator de a transmite date referitoare la activitatea în muncă în vederea stabilirii drepturilor de pensie.
Neexecutarea acestei obligații poate determina nașterea unui conflict de muncă, iar în speță cauza dedusă judecății are ca obiect un litigiu de asigurări sociale.
Pentru aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 11065 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr.
_, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER,
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.E. B.
| ← Sentința civilă nr. 2902/2013. Contestație decizie... | Sentința civilă nr. 3639/2013. Contestație decizie... → |
|---|
