Decizia civilă nr. 2620/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2620/R/2013
Ședința publică din data de 22 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
D. G. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. V. împotriva sentinței civile nr. 1935 din 12 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați C. J. DE P. S. și C. N. PENTRU C. D., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate CJP S. întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și reclamanta recurentă a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de repunere pe rol a dosarului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1935 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. 10._
, a fost respinsă cererea completată de contestatoarea F.
V. în contradictoriu cu intimata C. J. de P. S. parte procesuală fiind C. N. pentru C. D. B., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele
:
Temeiul legal al pensionării petentei cu pensie de serviciu l-a constituit art.
68 din Legea nr. 567/2004, în varianta în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare pentru pensia de serviciu.
În cauza de față, petenta critică decizia emisă de C. J. de P. S. prin care pensia sa de serviciu a fost recalculată prin prisma a două aspecte.
Astfel, întâi petenta arată că măsura dispusă prin decizia contestată nu este conformă Protocolului nr. l la Convenția europeană a drepturilor omului susținând în acest sens faptul că prin reducerea pensiei i-a fost încălcat dreptul de proprietate.
În al doilea rând petenta critică decizia contestată prin prisma reglementărilor interne susținând în acest sens faptul că legea nu a fost aplicată corect întrucât nu s-a ținut seama de dispozițiile Legii nr. 19/2000 invocând în acest sens faptul că pensia i-a fost recalculată retroactiv fiind astfel încălcate
dispozițiile art. 180 alin.7 din acest act normativ și nu s-au avut în vedere toate veniturile realizate și pentru care s-au achitat contribuții de asigurări sociale.
Analizând măsura dispusă prin decizia contestată prin prisma Protocolului nr.l la Convenția europeană a drepturilor omului tribunalul a apreciat că această măsură este conform exigențelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit art.1 din Protocolul nr.l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
Analizând dispozițiile texului legal anterior menționat în concordanță cu principiile care se desprind din jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului(în continuare C.E.D.O.) tribunalul a reținut că art. l din Protocolul nr.l la Convenție reglementează trei reguli de bază și anume: a).principiul respectării proprietății, b).privarea de proprietate în interes public și condițiile în care aceasta poate fi făcută și c). controlul folosinței bunurilor.
Din perspectiva acțiunii reclamantei incidență este prima regulă precizată anterior a cărei respectare a fost analizată în continuare de instanță.
Astfel, cu privire la prima regulă enunțată anterior tribunalul a considerat că reclamanta la data adoptării Legea nr. 119/2010 era titularul unui "bun" în sensul convenției acesta fiind reprezentat de dreptul său la pensia de serviciu obținut în baza reglementărilor în vigoare până la data adoptării acestui act normativ.
Tribunalul a făcut trimitere la jurisprudența CEDO în Stec și alții împotriva Regatului Unit, Andrejeva împotriva Letoniei, Aizupurua Ortiz c. Spaniei.
Privită prin prisma art. l din Protocolul nr. 1 la Convenție pentru a fi conformă principilor convenției ingerința statului asupra "dreptului la respectării proprietății" reclamantei trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a), să fie prevăzută de lege, b).să fie justificată de un interes public, c).să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o.
Cu privire la condiția prevederii în lege a măsurii, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cere, înainte de toate și mai ales, ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală.
Principiul legalității înseamnă, de asemenea, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile (cauza Hentrich împotriva Franței, Hotărârea din 22 septembrie 1994 și cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 8 iulie 1986). ^
În acest sens, tribunalul a reținut că recalcularea pensiei reclamantei este prevăzută prin Legea nr. 119/2010, act normativ public ce conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenței CEDO. Sub acest aspect, tribunalul a reținut și faptul că previzibilitatea legii, în sensul Convenției, are în vedere conținutul său (definire, categorii de persoane vizate, proceduri de aplicare, limite, căi de atac e.t.c.) și nu modul de adoptare a legii, respectiv dacă aceasta a fost adoptată după o lungă perioadă de dezbatere publică sau într-o procedură de urgență.
Cu privire la scopul ingerinței tribunalul a reținut că măsura de recalculare a pensiei reclamantei este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, respectiv, pe de
o parte, de situația excepțională în care se află finanțele țării combinată cu situația de criză economică mondială, iar pe de altă parte, de necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Totodată, tribunalul a considerat că măsura luată a fost destinată să protejeze stabilitatea financiara a bugetului de stat (și a sistemului de asigurări sociale) și să garanteze că acesta nu era în pericol să subvenționeze. Tară limitări temporale, pensiile beneficiarilor care, odată cu trecerea timpului, nu mai îndeplineau cerințele relevante. Tribunalul este convins că ingerința a urmărit un scop legitim, în interesul general al comunității.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, tribunalul a apreciat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (recalcularea pensii lor de serviciu) și scopul legitim urmărit (necesitatea reformării sistemului de pensii prin eliminarea inechităților din acest sistem) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Astfel, potrivit jurisprudenței CEDO o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (vezi, între altele, Hotărârea din cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei din 23 septembrie 1982). Preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în a doua teză care trebuie citită în conformitate cu principiul consacrat de prima. în special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995).
În acest sens, tribunalul a mai reținut din jurisprudența CEDO faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniu asigurărilor sociale, această marjă de apreciere fiind apreciată în sens larg în jurisprudența CEDO în acest domeniu (hotărârea din 30 septembrie 2010, cauza HASANI vs. Croația). Curtea a mai constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autoritarilor este vădit lipsită de orice temei.
(Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărârea din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate în înțelesul strict al celei de-a doua reguli reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci s-a analizat în concret în ce măsura pensionarul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de pensie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39), pensionarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus, par. 39).
Privită prin prisma acestor principii tribunalul a apreciat că ingerința statului este proporțională în raport de interesele particulare afectate.
Astfel, tribunalul a reținut că pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătită lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar, obținută în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 19/2000 (în vigoare la data emiterii deciziei de pensie
contestată), dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile legii menționate, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Acesta se organizează și funcționează, printre altele, și pe principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. Aceasta înseamnă că pensia, ca prestație din partea sistemului public de pensii, intră sub incidența principiului contributivității.
De asemenea, tribunalul a reținut că dreptul la pensie în sistemul public este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieții individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naște obligația statului ca în perioada pasivă a vieții individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivității, cele două obligații fiind intrinsec și indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.) Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale sub forma pensiei.
Deși sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale ele îndreptățesc persoana care a realizat venituri și care a plătit contribuția sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieții.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar și temporare, referitoare la obligația statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanța dreptului la pensie.
Aceasta nu înseamnă că legea nu poate în viitor să reașeze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se, însă, tot pe principiul contributivității, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluției în reglementarea juridică a acestui domeniu. De aceea, dacă prin reașezarea sistemului de calcul al pensiei în sensul arătat mai sus rezultă un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat să adopte reglementări similare art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și anume să mențină în plată cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare dacă acesta este mai avantajos. Aceasta este o măsură de protecție a persoanelor care beneficiază de pensie în sens de drept fundamental, constituind, de asemenea, o speranță legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile legale în vigoare cu privire la obținerea și încasarea unui anumit cuantum al pensiei( a se vedea și Decizia nr.874 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în MO nr. 433 din 28 iunie 2010).
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că, astfel cum rezultă din dispozițiile legale anterior menționate în baza cărora a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantei, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului fundamental la pensie.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că pensiile speciale, fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că ceea ce ocrotește Convenția europeană a drepturilor omului este dreptul la pensie ca drept fundamental, astfel cum este acesta reglementat în legislația internă a fiecărui stat, iar, în cazul României, dreptul fundamental la pensie este cel rezultat pe baza principiului contributivității, acest drept nefîind afectat prin măsura dispusă(a se vedea în acest sens și cauzele C.E.D.O. Jankovic versus Croația, hotărârea din 12 octombrie 2000 și Domalewski versus Polonia, hotărârea din 15 iunie 1999). ^
În acest sens, tribunalul a avut în vedere și faptul că deși diminuarea veniturilor reclamantei (constând în eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului primit din partea statului peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității) este destul de abruptă, totuși ea a fost determinată, pe de o parte, de situația excepțională în care se află finanțele țării combinată cu situația de criză economică mondială, iar pe de altă parte, de necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Totodată, tribunalul a reținut că prin actul normativ precizat anterior au fost recalculate toate categoriile de pensii de serviciu cu o singură excepție și anume cea a magistraților, în cazul acestora apreciindu-se de către Curtea Constituțională (prin Decizia nr.873/_ referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în MO nr. 433 din 28 iunie 2010) că independența lor presupune și asigurarea unei pensii cât mai apropiată de salariul avut în perioada imediat anterioară pensionării, invocând în acest sens și hotărârea din 2003 pronunțată de C.E.D.O în cauza Cooper contra Regatului Unit. Oricum situația petentei este diferită de a magistratului astfel încât magistratul nu reprezintă o "persoană comparabilă" în raport de care să se poată trage concluzia existenței unei discriminări, discriminarea putând exista, în sensul Convenției, atunci când pentru o altă persoană provenind din aceeași categorie profesională cu petenta pensia de serviciu nu ar fi fost recalculată, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Totodată, tribunalul a reținut că deși pentru alte categorii profesionale care beneficiau de pensie de serviciu(ex. polițiști, militari) legiuitorul a decis ca recalcularea pensiilor de serviciu ale acestora să se facă prin raportare la un stagiul complet de cotizare mai mic, totuși această măsură nu este de natură discriminatorie față de reclamantă întrucât aceasta face parte din altă categorie
profesională desfășurându-și activitatea în alte condiții de muncă. De altfel, tribunalul a reținut că chiar Legea nr. 19/2000 avută în vedere la recalculare stabilește stagii complete de cotizare diferite pentru diferite categorii profesionale, în funcție de condițiile de muncă în care și-au desfășurat activitatea.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că măsura recalculării pensiilor de serviciu este una nediscriminatorie.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civilă, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa, pe viitor, drepturile care decurg din legislația în vigoare( hotărârea din 30 septembrie 2010, cauza HASANI vs. Croația și Zielinski and Pradal and Gonzalez and Others v. France [GC], nos. 24846/94 și 34165/96 to 34173/96, § 57, ECHR 1999-VII).
Pe de altă parte, tribunalul a avut în vedere faptul că deși cuantumul pensiei petentei a scăzut de la 4711 lei la 904 lei, totuși pensia acesteia este peste cuantumul pensiei medii din sistemul public (care este de aproximativ 740 lei).
Așadar, analizând măsura dispusă prin prisma principiilor statuate în jurisprudența C.E.D.O. anterior menționate, tribunalul a apreciat că aceasta este conformă Protocolului nr. l la Convenția europeană a drepturilor omului.
Analizând măsura de recalculare a pensiei petentei prin raportare la dispozițiile interne incidente domeniului tribunalul a apreciat că dispozițiile Legea nr. 119/2010 au fost corect aplicate în cazul petentei prin raportare la Legea nr.19/2000, după cum se va arăta în continuare.
În acest sens, tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit art.3 din Legea nr. 119/2010 prevede că pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, potrivit art. 7 alin. 1 din lege procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând decizia contestată prin prisma criticii petentei care vizează aplicarea retroactivă a Legii nr.119/2010, respectiv nerespectarea dispozițiilor art. 180 alin.7 din Legea nr. 19/2000 tribunalul a apreciat că decizia contestată a fost legal emisă.
Astfel, tribunalul a reținut că prin deciziile nr. 871 și nr. 873, ambele din 25 iunie 2010, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicate în MO nr. 433 din
28 iunie 2010, Curtea Constituțională a României (obligatorii pentru instanțe atât în ce privește dispozitivul dar și cu privire la considerente astfel cum se statuează prin decizia CCR nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul oficial nr.l6 din 26 ianuarie 1995), instanța de contencios constituțional a statuat asupra acestui aspect.
Prin urmare, cu referire la neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 tribunalul a reținut, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, că Legea nr. 119/2010 nu produce efecte retroactive.
În același sens, tribunalul a reținut că, în principiu, instanțele sunt obligate să aplice jurisprudența Curții Constituționale, putând deroga de la aceasta în favoarea Convenției europene a drepturilor omului, atunci când constată că prin deciziile date Curtea Constituțională se îndepărtează de jurisprudența CEDO în materie.
Sub acest aspect însă, interpretarea dată de Curtea Constituțională principiului neretroactivității legii este compatibilă cu jurisprudența CEDO în materie.
Referitor la aplicarea art.180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 tribunalul a apreciat că acesta este incident în cauză doar sub aspectul cuantumului pensiei rezultate ca urmare a aplicării principiului contributivității, după cum se precizează în alin. 1 al aceluiași articol.
Or, prin recalcularea pensiei petentei cuantumul pensiei rezultat din aplicarea principiului contributivității nu a fost afectat, prin recalculare fiind înlăturată doar partea din pensie care se achita din bugetul de stat, după cum rezultă din buletinul de calcul aferent deciziei de recalculare contestată depus la dosar de către intimată..
De asemenea, tribunalul nu a putut reține nici susținerea petentei potrivit căreia la recalcularea pensiei sale nu s-au avut în vedere toate veniturile realizate și pentru care s-au achitat contribuții de asigurări sociale.
În acest sens, din analiza buletinului de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate (f. 190 - 194) comparativ cu mențiunile efectuate în carnetul de muncă al petentei, tribunalul a reținut că la stabilirea punctajului mediu anual au fost avute în vedere toate veniturile astfel cum sunt acestea înscrise în documentele anterior prezentate.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și faptul că invocând anumite erori în recalcularea pensiei sale petenta avea obligația de a proba susținerile sale, conform art. 1169 cod civil, prin prezentarea de dovezi din care să rezulte veniturile suplimentare obținute și neluate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.
Pe de altă parte, tribunalul a arătat că potrivit art. 169 din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia, procedură care poate fi utilizată oricând de petentă prin prezentarea la
C. teritorială de pensii S. a dovezilor cu veniturile suplimentare obținute.
Prin urmare, față de toate considerentele anterior arătate, tribunalul a respins cererea petentei astfel cum a fost completată.
Cât privește capătul de cerere vizând obligarea intimatei la plata daunelor morale tribunalul a apreciat că acesta a fost neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F. V. ,
înregistrat la Curtea de Apel S. sub dosar nr. 10_ .
Prin încheierea nr. 7 din 29 martie 2012, Curtea de Apel S. a procedat la scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia spre competentă soluționare Curtea de Apel Cluj, ca urmare a admiterii cererii de strămutare.
Prin recursul declarat de reclamanta F. V.,
s-a solicitat modificarea sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și completată, în sensul de a se dispune: anularea deciziei nr. 2. din_, emisă de C. J. de P. S., cu consecința menținerii deciziei nr. 2.
/2008; obligarea intimatei C. J. de P. S. la plata diferenței drepturilor de pensie începând cu luna septembrie 2010 până la pronunțarea sentinței și în continuare, actualizate în funcție de rata inflației la zi, până la plata efectivă a diferenței drepturilor de pensie; obligarea intimatei C. J. de P. S. la plata dobânzii legale la zi, începând cu data sesizării instanței până la plata efectivă a diferenței drepturilor de pensie; obligarea intimatei C. J. de P.
S. la plata cheltuielilor de judecată aferente.
În motivarea recursului se arată de către recurentă că sentința atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv pentru
care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii pentru considerentele prezentate în acțiune, completarea la aceasta și răspunsul formulat la întâmpinare, precum și considerațiile ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat dreptul la pensie de serviciu pentru această categorie profesională, pensia de serviciu fiind reglementată ca un regim profesional de securitate socială, respectiv o pensie ocupațională, stabilită cu respectarea prevederilor comunitare, conform Directivei nr.86/368/CEE și a Directivei nr. 79/98/CEE, prin art. 59 din lege prevăzându-se că "Stabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului auxiliar se face ținându-se seama de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute delege".
Din analiza reglementărilor comunitare enunțate, a art. 68 din Legea nr. 567/2004 și a HG nr. 290/2005 privind Normele de aplicare a Legii nr. 567/2004, se constată că pensia de serviciu pentru această categorie profesională a fost reglementată în vederea armonizării legislației interne la tratatele și normele dreptului comunitar, conform art. 148 alin. 2 din Constituție, fiind îndeplinite cerințele legale privind o anumită durată de activitate, o schemă profesională care vizează o anumită categorie profesională, aceea a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, așa cum este definit prin Legea nr. 567/2004, modificată și completată prin Legea nr. 17/2005, pensia de serviciu reprezentând un anumit procent din salariu și sporurile la acesta, respectiv 80%.
Pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a fost stabilită în considerarea atribuțiilor de serviciu, a incompatibilităților și interdicțiilor stabilite pentru această categorie de personal, din domeniul justiției și constituie un bun actual, "un drept de proprietate" în sensul Convenției și a Protocolului Adițional, astfel încât reducerea substanțială a pensiilor aflate în plată echivalează cu o expropriere, fiind încălcat dreptul la coerență legislativă, statutul legal și predictibilitatea legii, dar și speranța legitimă că dreptul nostru, garantat de stat, va fi ocrotit în întregul său având semnificația unui drept câștigat recunoscut și executat de stat.
Stabilirea și acordarea pensiei de serviciu nu a fost condiționată de contribuția la sistemul public de asigurări sociale și nici de existența fondurilor financiare, iar conform jurisprudenței CEDO s-a renunțat la distincția dintre pensiile contributive și necontributive, iar atunci când un stat a instituit o schemă profesională, toate aceste drepturi intră sub incidența art. l din Protocolul Adițional nr. l la Convenție și art. 14 din Convenția europeană pentru drepturile omului și libertăților fundamentale (cauza Stec și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii - 20061
Astfel, în privința aplicabilității dispozițiilor Protocolului nr. l la Convenția privind drepturile omului și libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr.30/1994, care face parte din dreptul intern conform art. 20 alin. 2 din Constituție privitor la prestațiile sociale, începând cu decizia privitoare la admisibilitatea cererii din 6 iulie 2005 pronunțată în cauza Ștec și alții împotriva Regatului Unit, urmată de jurisprudența constantă în materie, instanța europeană a renunțat la distincția între prestații contributive și prestații necontributive și a statuat în sensul că atunci când un stat cotractant a instaurat un anumit regim de pensii, drepturile și interesele individuale ale celor cuprinși în acest sistem intră sub imperiul dispozițiilor analizate independent de
plata unor contribuții de către aceștia, ori de modul la care sunt fondurile de pensii (cauza Reveliotis contra Greciei - 2008, cauza Andrejeva contra Letoniei - 2009).
Instanța de fond nu a luat în considerare susținerile sale privind stabilirea pensiei serviciu ca pensie ocupațională și nu a analizat aceste susțineri.
Cu toate că a reținut că la nivelul Uniunii Europene s-a renunțat la distincția între prestații contributive și prestații necontributive, a refuzat să aibă în vedere acest principiu statuat de CEDO, în cauza Ștec și alții contra Regatului Unit, care este izvor de drept și se aplică întocmai ca și dispozițiile convenției, motivând că doar partea contributivă a pensiei constituie un drept câștigat și se supune aplicării art.180 alin.7 din Legea nr. 19/2000, concluzionând că partea necontributivă se acordă în funcție de posibilitățile financiare ale statului și deci nu reprezintă o ingerință asupra dreptului de proprietate garantat prin art.l din Protocolul nr. l la Convenție, preluând pur și simplu argumentarea din Decizia nr.871/2010 a Curții Constituționale, fără a face o analiză de convenționalitate cu dreptul comunitar, deși judecătorului național îi revine această obligație în raport de prevederile art. 148 alin. 4 din Constituție.
Noțiunea juridică de pensie de serviciu și pensia specială nu se confundă și nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun. Astfel, dispozițiile art. 68, art. 682și art. 684din Legea nr.567/2004, în forma în vigoare la data pensionării reclamantei, s-a instituit în favoarea acesteia un regim profesional, o schemă profesională publică de securitate socială, în baza căreia s-a născut și a fost exercitat inclusiv dreptul la pensia de serviciu.
Dreptul la pensie de serviciu, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și nu este discriminatoriu la adresa persoanelor din sistemul public general. Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr. 20/2000 a Curții Constituționale, pensiile de serviciu, ca noțiune distinctă, au o justificare obiectivă și națională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite al statutelor profesionale speciale. Și persoanele care au avut calitate de grefieri sunt supuse riscurilor, restricțiilor, interdicțiilor și incompatibilităților incumbate de această carieră publică, astfel încât, spre deosebire de cei din sistemul general, acestea nu pot desfășura alte activități remunerate sau comerciale, neputând avea alte surse de venit.
Datorită acestei situații de vulnerabilitate, statul, care beneficiază de activitatea profesională riguros îngrădită, a intervenit, în baza principiului mutualității, pentru a compensa acest dezechilibru, finanțând o parte a schemei profesionale publice speciale de securitate socială a personalului auxiliar de specialitate, asigurând o pensie de serviciu specială majorată, care o înlocuiește pe cea din sistemul general. Deci, dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Ca atare, este eronată amestecarea acestor noțiuni eterogene și susținerea vădit greșită, că pensia de serviciu, derogatorie de la cea de drept comun, s-ar compune totuși, în mod forțat, dintr-o pensie de drept comun și o pensie suplimentară de la stat, întrucât o asemenea susținere nu se regăsește în niciun text legal Din aceste motive, este inadmisibilă destructurarea unei noțiuni legale, pensia de serviciu, prin inventarea artificială a două subcomponente, pensia de drept comun și pensia suplimentară, în scopul fraudării legii, prin sustragerea acestui drept de proprietate în integralitatea sa de la protecția legii și lăsarea unei părți a proprietății pradă arbitrariului și abuzului. în consecință, teza destructurării dreptului de proprietate, asupra creanțelor din pensia de serviciu,
este inoperantă, Constituția garantează dreptul la pensie fără a face diferențiere, iar acolo unde lega nu distinge nici judecătorul nu poate distinge.
Recurenta face trimitere la jurisprudența CEDO în cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia, Muller contra Austriei Provednaya contra Rusiei, Presos Compania Naviera SA contra Belgiei, Buchen contra Cehiei, Wieczorek v. Polonia, Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia, Gauygusuz v. Austria. Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia și precizează că art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă, substanțială, a pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate, ceea ce reprezintă o incontestabilă ingerință, asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest "bun", pensia de serviciu, a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun, cu un cuantum însă derizoriu, diminuat cu aproximativ 80%, față de cuantumul dreptului inițial, care oricum era în cuantum rezonabil, pensia acestei categorii profesionale fiind în medie de
2.000 lei, neîncadrându-se în categoria pensiilor "de lux" sau "nesimțite".
Având în vedere că pensia de serviciu, "bunul" a fost total suprimat, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație echivalează cu o veritabilă privare de proprietate, o expropriere. Într-adevăr, este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum. T. ul de proporționalitate al ingerinței constă în verificarea acordării de gățre stat a unei despăgubiri adecvate. În caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă. Ori, acordarea în locul vechiului bun, pensia de serviciu, a unui alt bun, pensia de drept comun, cu o valoare substanțial și vădit discriminată la aproximativ doar 80% în cazul, reclamantei, nu se încadrează în limitele rezonabilului, ci al precarității.
Totodată nu se poate confunda dreptul la pensie, inclusiv la pensie de serviciu, cu celelalte drepturi de asigurări sociale, din care fac parte indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli profesionale, accidente în afara muncii sau accidentele de muncă, indemnizațiile de maternitate, indemnizațiile pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav, sau a ajutorului de deces, drepturi care sunt supuse unui alt regim juridic, fiind condiționat sau nu de îndeplinirea unui stagiu de cotizare și au un regim diferit de acordare.
Ori, în cuprinsul sentinței, instanța a apreciat în mod greșit că dreptul la pensia de serviciu constituie un drept de asigurări sociale, a pronunțat o hotărârea contradictorie reținând inițial că în domeniul dreptului comunitar s-a renunțat la distincția dintre prestația contributivă sau necontributivă, enunțând cauza Stec și alții contra Regatului Unit, dar ulterior a motivat respingerea acțiunii invocând, repetat, că pensia de serviciu are două componente și Statul poate oricând să reducă partea suplimentară, în lipsa fondurilor. Considerăm că sub acest aspect hotărârea conține motive contradictorii, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă.
La data emiterii deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, Legea nr. 567/2004 și HG nr.290/2005 nu au fost abrogate, doar prin Legea nr.263/2010 privind sistemul public de pensii au fost abrogate dispozițiile art. 68 din Legea nr. 567/2004, dar HG nr. 290/2005 nu a fost abrogată, însă acest aspect, invocat prin completarea la acțiune și răspuns la întâmpinare, nu a fost analizat de către instanța de fond, sentința pronunțată fiind nelegală și sub acest aspect, în raport de prevederile art.304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Mai mult, pe parcursul soluționării cauzei, prin completările și precizările formulate, dar și hotărârile de practică judiciară depuse la dosar a susținut că
HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 Tit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a fost suspendată și anulată de instanțele de contencios administrativ, evocând în acest sens sentința nr. 491/_ a Curții de Apel Cluj, Sentința nr. 3811/_ a Curții de Apel B., Sentința nr. 338/_ a Curții de Apel Cluj, Decizia nr. 38/_ a înaltei Curți de C. și Justiție, prin care s-a dispus suspendarea, atât a HG nr. 737/2010, cât și a H.G. nr.735/2010, emise în aplicarea Legea nr. 119/2010, ulterior abrogată conform OUG nr.59/2011.
Au fost depuse și hotărâri de practică judiciară a instanțelor de judecată prin care s-a dispus anularea deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, rămase irevocabile prin decizii pronunțate de Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Timiș, Curtea de Apel Tg Mureș, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Brașov, precum și sentințe ale tribunalelor.
Nu au fost abrogate nici dispozițiile art.180 alin.7 din Legea nr.19/2000 prin care se stabilește că în caz de recalculare a pensiilor se va menține în plată pensia cea mai avantajoasă, dar în mod inexplicabil această dispoziție nu a fost aplicată și în favoarea subsemnaților, încălcând principiul dreptului câștigat, confirmat și prin hotărâri judecătorești, fiind ignorat principiul separației puterilor în stat.
La data emiterii decizie de recalculare a pensiei de serviciu, au fost în vigoare și dispozițiile art.180 alin.7 din Legea nr.19/2000, care garanta menținerea în plată a pensiei cele mai avantajoase în caz de recalculare.
Ori în practica Curții Europene de Justiție cu privire la drepturile câștigate s-a statuat că dacă "prestațiile acordate în temeiul reglementării vechi sunt mai favorabile decât cele plătite conform reglementărilor noi, acestea nu trebuie reduse" (cauza Saicve v. Caise de compensation des allocations familiales - 32/716, cauza M. Viva v. Fonds N. de Retraite des Ouvriers Mineurs - 83/87).
În acest sens a enunțat și practica constantă a Curții Constituționale, care a stabilit că "în situația în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei de serviciu, se vă plăti acesta, iar dacă noul cuantum este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior".
Instanța de fond nu a analizat deciziile Curții Constituționale evocate în sprijinul acțiunii și nu a acordat prioritate dreptului comunitar a cărei supremație a fost statuată de altfel chiar de către Curtea Constituțională, care prin Decizia nr.1344 din,_ a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, această atribuție revenind instanțelor judecătorești arătând că "De altfel instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci ¿and legislația națională este în contradicție cu aceasta".
Consideră că instanța de fond a încălcat jurisprudența CEDO, principiile dreptului comunitar care sunt izvor de drept, respectiv cauza Stec și alții contra Regatului Unit, Buchen contra Cehiei, Andrejeva contra Lituaniei, Muller contra austriei, Wieczarec contra Poloniei, Provednaia contra Rusiei, Rasmusen contra Poloniei.
Instanța de fond a dat o interpretare greșită a dispozițiilor art. 180 alin.7 di a Legea nr. 19/2000, precum și jurisprudenței CEDO, care obligă la menținerea în plată a pensiei cele mai avantajoase în situația unor modificări legislative, ignorând jurisprudența constantă a Curții Constituționale, dar și jurisprudența CEDO și CEJ invocată anterior.
Cu privire la analiza deciziei contestate în raport de dispozițiile internaționale, consideră că în cauză s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor dreptului comunitar și a reglementărilor internaționale, care potrivit art. 11, art.
20 alin. 2 și art. 148 din Constituție fac parte din dreptul intern, aplicarea prioritară a dreptului comunitar fiind obligatorie pentru judecătorul național.
În cauză, a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, de asemenea au fost încălcate prevederile art. 14 din Convenției, art. 1 din Protocolul 12 la Convenție, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona, ratificat de România prin Legea nr. 13/2008, art.17 alin 1 din Carta Universală a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu art. 6 alin. 3 din Tratatul Privind Uniunea Europeană - Versiunea Consolidată, este necesar ca, în baza art. 52 alin. 3 din Carta Universală a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
În cauză a fost invocată și nediscriminarea, susținând încălcarea art.16 din Constituție, art.14 din Convenție, art. l din Protocolul 12 la Convenție, OG nr. 137/2000, în raport de alte categorii profesionale pentru care pensia de serviciu a fost menținută, respectiv magistații asistenți, personal asimilat magistraților, iar pentru alte categorii profesionale s-au stabilit modalități și date diferite de recalculare a pensiilor, respectiv 5 luni, prorogat ulterior la 1 an, s-au acordat grupe speciale de muncă, consecința fiind creșterea semnificativă a drepturilor de pensie, motiv pentru care în prezent a fost suplimentat bugetul M. ui Cărării
N. e cu 9,5%, și cel al M. ui Administrației și Internelor cu 5,3%, în timp ce pensia recurentei a fost diminuată substanțial cu 80%), afectând dreptul la un trai decent, garantat prin Constituție.
Conform jurisprudenței Curții, "discriminare" constă în a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații analoage. "Fără justificare obiectivă și rezonabilă" înseamnă că distincția în discuție nu urmărește un scop legitim sau nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauzele D.H. și alții v. Republica Cehă, Andrejeva v. Letonia).
Invocă decizii de practică judiciară și decizii pronunțate de CEDO, subliniind faptul împotrivit jurisprudenței CEDO, Statul Român a fost condamnat pentru lipsa unei practici unitare în numeroase cauze, respectiv Tudor contra României, Ronția contra României -2003, Beian contra României - 2007, Ș. și Ș. contra României - 2009, reținându-se «puritatea juridică datorată neaplicării unitare a legii.
Din soluțiile de practică judiciară depuse la dosar, unele hotărâri fiind irevocabile, se constată că instanțele de judecată au realizat o analiză a conformității aplicării Legii nr.119/2010 cu exigențele art. l din Protocolul 1, art.14 și art. l din Protocolul nr.12 la convenție și au ajuns la o concluzie unitară, în sensul existenței unui interes patrimonial, care intră în sfera de protecție a convenției, existența unei ingerințe în dreptul de proprietate care a fost încălcat, prin aplicarea discriminatorie a legii.
În raport de motivele prezentate, sentința criticată fiind nelegală, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept,a invocat dispozițiile art.304 pct.7-9 și art.3041din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 mai 2013 pârâta C. J. de
P. S.
a solicitat respingerea recursului formulat de recurentă ca fiind nefondat cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Procesul de recalculare a pensiei reclamantei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, act normativ care pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor de serviciu.
Asupra fondului cauzei, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
În ceea ce privește neretroactivitatea,
după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea 119/2010 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii
, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.
Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
Astfel, în Decizia nr. 871/2010 se reține că "având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să
refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea Legii 119/2010 se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea de Apel apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenție, ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea Europeană a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 29 din_, instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.
Analizând ingerința Statului
prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
În Cauza Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantei, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantei ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamanta care anterior beneficia de o pensie de serviciu, a devenit titulara unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantei, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența Curții Europene, respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, acestea trebuie examinate din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei,
decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 567/2004.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantei, care a fost beneficiarul unei pensii de serviciu obținută în temeiul Legii nr. 564/2004. În temeiul Legii nr. 119/2010 pensiile de
serviciu au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000.
În concret, Curtea de Apel reține că reclamanta a avut o pensie de serviciu în cuantum brut de 4.924 lei, cuantumul brut al pensiei recalculate fiind de 904 lei.
Prin urmare, pensia recalculată a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în septembrie 2010 în România, care este de 859 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens "nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor internaționale la care face trimitere recurenta.
Referitor la invocarea de către reclamantă a jurisprudenței altor instanțe care au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii 119/2010, Curtea constată, pe de o parte, faptul că acestea reprezintă situații particulare ce nu reflectă orientarea jurisprudențială în ansamblul său, iar pe de altă parte, existența unor soluții jurisprudențiale anterioare, cu caracter izolat, nu obligă instanța în adoptarea unei anumite soluții în condițiile în care, în sistemul de drept român, practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Se reține că singurul remediu prevăzut de dreptul intern pentru asigurarea practicii unitare este recursul în interesul legii, iar prezenta hotărâre este conform Deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie.
De altfel, în Cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010 instanța europeană a statuat că "anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf 30).
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge, cu opinie majoritară, recursul declarat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. V. împotriva Sentinței civile nr. 1935 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. 10_, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. D. G.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: Nechita Maricel
| ← Sentința civilă nr. 1127/2013. Contestație decizie... | Decizia civilă nr. 2215/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
