Decizia civilă nr. 2995/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2995/R/2013
Ședința publică din 10 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. V. împotriva sentinței civile nr. 632/F din 12 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ /a1, privind și pe pârâții intimați
A. N. PRIN D. PENTRU R. CU P. ȘI A. J. și CASA DE PENSII A M. A. N., având ca obiect recalculare pensie Legea 119/2010.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 04 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. A. N., în nume propriu și reprezentant legal al Casei de pensii sectoriale a M. A. N. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 632 din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._ /a1, a fost respinsă ca neîntemeiate excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de obiect invocate de pârâtul M. A.
.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul A.
V. reprezentat prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere împotriva pârâților M. A. N. prin D. pentru relația cu
P. și asistență juridică și C. de P. Sectoriale a M. A. N. B.
. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată întrucât decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 20 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, dată la care în vigoare era Legea nr. 19/2000, iar conform art. 7 alin.
1 din Legea nr. 119/2010, care a stat la baza emiterii deciziei contestate, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit Legii nr. 119/2010 este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul a respins excepția lipsei de obiect a contestației formulate în cauză. Faptul că prin OUG nr. 1/2011, act normativ ulterior datei emiterii deciziei contestate, s-a prevăzut revizuirea pensiilor calculate în baza salariului mediu brut pe economie și menținerea în plată a pensiilor aferente lunii decembrie 2010, nu face ca prezenta acțiune să poată fi considerată ca lipsită de obiect.
Situația prevăzută de OUG nr. 1/2011, de revizuire din oficiu a pensiei și de menținere în plată a pensiei avute în luna decembrie 2010 este una tranzitorie, temporară, care durează până la emiterea deciziei de revizuire, dar nu mai mult de data de_, potrivit art. 1 alin. 1 al ordonanței de urgență. Totodată, prin noua reglementare nu se rezolvă situația contestatorului, care în prezenta cauză contestă tocmai faptul eliminării pensiei militare, urmărind redobândirea acesteia, astfel încât nu se poate reține că interesul reclamantului nu ar mai fi actual.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut faptul că reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, stabilite în baza Legii nr. 164/2001, pensie eliminată prin Legea nr. 119/2010.
Cu începere din 1 ianuarie 2011 reclamantul a fost beneficiarul unei pensii recalculate prin decizia contestată având stabilit un cuantum brut al pensiei de 1.924 lei lunar, în timp ce potrivit deciziei a cărei menținere se solicită acesta avea o pensie militară de stat în cuantum de 3.838 lei brut lunar (f. 23- 24 dosar inițial).
Prin OUG nr. 1/2011, intrată în vigoare anterior promovării prezentei acțiuni, s-a prevăzut revizuirea din oficiu a tuturor pensiilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Urmare a adoptării acestei reglementări, pensia recalculată a reclamantului a fost revizuită, emițându-se decizia de revizuire ce nu face obiectul cauzei, astfel că s-a constatat că decizia a cărei anulare se solicită în prezentul cadru procesual, nu mai este în ființă, ea fiind practic revocată de emitent și înlocuită cu o nouă decizie. Întrucât decizia contestată a fost anulată de emitent, tocmai pe considerentul nelegalității sale determinată de neluarea în calcul a veniturilor efectiv realizate de reclamant, iar în final s-a emis o nouă decizie ținându-se seama de veniturile realizate de reclamant, tribunalul a constatat că soluția anulării deciziei atacate nu a mai putut fi dispusă.
Însă, ținând seama de faptul că prin contestația formulată reclamantul contestă însăși măsura eliminării pensiei sale de serviciu, urmărind să obțină în final cuantumul pensiei de serviciu și având în vedere că prin OUG nr. 1/2011 pretenția reclamantului de a beneficia de pensie militară nu a fost satisfăcută, tribunalul nu a putut respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect, ci dimpotrivă se impune a analiza legalitatea și temeinicia măsurii de eliminare a pensiei de serviciu pe fondul dreptului pretins.
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii de eliminare a pensiei de serviciu, Tribunalul s-a raportat la statuările cu caracter obligatoriu ale Curții Constituționale în privința constituționalității Legii nr. 119/2010, cele ale Înaltei Curți de C. și Justiție din cuprinsul deciziei nr. 29/2011 dată în interesul legii și cele ale Curții Europene a Drepturilor Omului și a apreciat că nu pot fi reținute criticile reclamantului cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, la existența unei discriminări, la încălcarea principiului dreptului câștigat, la încălcarea principiului previzibilității legii, la încălcarea principiului neretroactivității legii.
În cazul de față, prin recalcularea pensiei militare, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat, respectiv
partea necontributivă, pensia contestatorului s-a redus de la 3838 brut lei lunar, anterior recalculării, la 1924 lei brut lunar.
Se poate observa că, deși cuantumul pensiei contestatorului a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, în condițiile în care, la data recalculării pensiei, pensia lunară medie nu depășea 776 lei, indemnizația socială minimă era de doar 350 lei, iar salariul minim brut pe țară garantat în plată era de doar 670 lei, suma de 1402 lei brut lunar cuvenită contestatorului permițând acestuia să aibă un nivel de trai peste nivelul mediu.
În baza acestor considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestator în întregime, întrucât nefiind anulată decizia atacată, nu se pot admite în mod evident nici capetele de cerere accesorii și subsecvente ce se află într-o strânsă conexiune cu petitul principal, așadar, nu se poate stabili în favoarea sa dreptul la pensia militară, cu consecința obligării casei de pensii la plata diferenței dintre pensia încasată și pensia de serviciu, actualizată în raport de dobânda legală. În condițiile soluționării acțiunii pe fond, măsura provizorie a suspendării, care de altfel nici nu a mai fost susținută pe parcursul judecății, nu s-a mai justificat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. V.
, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepțiilor invocate și admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulată
.
Recurentul invocă excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță Ministerul Administrației și Internelor, deși potrivit art. 105-107, art. 132 și art. 139 din Legea nr. 263/2010 competența aparținea Casei Sectoriale de P. .
Învederează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. Administrației și Internelor în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii.
Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) Din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii Comisia nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului.
Astfel, arată că, prin contestarea la Comisia de contestații din cadrul M. Administrației și Internelor a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, fapt ce îi dă dreptul să se adreseze instanțelor de judecată.
Făcând trimiteri punctuale la statutul și situația cadrelor militare pe parcursul desfășurării activității, la drepturile, obligațiile și interdicțiile implicite, recurentul concluzionează că prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia i se încalcă dreptul de proprietate care derivă din dreptul la gradul avut, precum și din noțiunea de "bun"; astfel cum a fost ea interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Mai mult, acesta apreciază că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, în contextul în care prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a dispus "suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond."; Sentința
menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/_ pronunțată de înalta Curte de C. și Justiție.
Așadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate. Având în vedere efectele "erga omnes"; ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.
Prin urmare, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare este suspendată, reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei contestate și a cuantumului pensiei astfel cum a fost stabilit.
De altfel, unele decizii de recalculare au fost emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 735/2010 după data de_, când aceste acte normative au fost abrogate prin Legea nr. 263/2010, legea unitară de pensii. Emiterea deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.
Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin recalcularea pensiei la salariul mediu brut, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la Legea nr. 119/2010, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, TCE.
De asemenea, face sublinieri cu privire la discriminare în raport de alte categorii socio-profesionale(magistrați), la principiul neretroactivității legii civile ca principiu constituțional, principiul drepturilor câștigate.
Prin întâmpinările formulate pârâtul Ministerul Administrației și Internelor
a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În mod judicios a soluționat instanța de fond excepțiile invocate în cauză. Astfel, referitor la excepția nulității deciziei de recalculare a pensiei reclamantului în raport de emiterea decizie de recalculare de către Ministerul Administrației și Internelor și nu de către C. de P. Sectorială a M. Administrației și Internelor, se reține că întrucât decizia de recalculare contestată a fost emisă la data de _ , aceasta nu putea fi întocmită de către casa sectorială de pensii, înființată ulterior prin HG 233/2011.
De asemenea, Curtea constată neîntemeiată și critica cuprinsă în recurs vizând suspendarea HG nr. 735/2010. Astfel, se reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susține
imposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurentul este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, or această trecere a fost reglementată de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010. Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010,
astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care
reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Referitor la criticile formulate în recurs cu privire la fondul cauzei se vor reține reperele cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, că
"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, reținând în esență că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că Legea 119/2010 reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate, ingerință care este legală și urmărește un scop legitim.
Î. Curte a constatat însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința"; nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul
"privării de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în
parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință";, în afara statutului de "victimă"; (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe"; în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au
suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E. a Tanko,
M. M. și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că:.
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea Europeană a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile
criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De asemenea, în cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile invocate în recurs cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, existența unei discriminări, încălcarea principiului dreptului câștigat, încălcarea principiului previzibilității legii, încălcarea principiului neretroactivității.
De asemenea, în condițiile în care în concret pensia reclamantului s-a diminuat la 1924 lei, fiind superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, iar reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază, la fel ca și instanța de fond, că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge, | cu | majoritate de voturi, ca nefondat recursul declarat de |
reclamantul A. | V. împotriva sentinței civile nr. 632 din_ a | |
Tribunalului B. | -Năsăud pronunțată în dosar nr._ /a1, pe care o | |
menține. |
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2013.
PT. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
DS C. M., L. D.
În C.O. semnează cu opinie separată în sensul PREȘEDINTELE INSTANȚEI admiterii recursului.
V. M.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: I. C.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că recursul formulat de reclamantul A. V. este fondat, în ceea ce privește motivele de recurs privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor acestuia garantate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Trebuie să subliniat în acest sens că reclamantul s-a adresat instanței
pentru proteguirea unui drept de secu ritate socială, considerând că pensia s a
militara de serviciu era un "bu n";, în sensul jurisprudenței C.E.D.O., pe care
acesta avea speranț a legitimă de a -l primi lunar conform deciziei nr.0102371/_
, în baza Legii nr.164/2001, pentru o vechime efectivă ca militar de 33 de ani,
2 luni și 22 zile.
În cauză reclamantul invocă aspecte ce țin de ingerința Statului în dreptul său la un "bun";, în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și
libertăților fundamentale, dar percepția sa certă și, de aici, principalul său motiv
de nemulțumire și chiar nelămurire cu privire la situația nouă creată în urm a
recalculării este, în primul rând, că drep tul s ău l a pens ie mil itar ă er a un "dre p t
c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii
administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul raportului de
serviciu pe care l-a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acestuia,
lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform Legii nr.164/2001.
Î n acest sens, deși doctrina de drept administrativ subliniază că "nimeni nu
are dreptul să preti ndă menținerea une i anumite stări nor mative";, voi analiza în
cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în
urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta era sau nu îndreptățit
să se bucure în continuare de bunul său.
Se reține că, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei (cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea
a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.
În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";
Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea Curții privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale Consiliului Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite-în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate-de drept (a se vedea Stec și alții).";
Percepția reclamantului asupra dreptului său la pensie militară ca fiind un
drept câștigat și, d e aici, aprecierea c a act abuziv al St atului a măsurii d e recalculare a acestei pensii
- de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat
- trebuie privită în primul rând, prin p risma modului în c are, realitățile istori ce
privind protecția socială în țara noastră i-au creat acestui particular convingerea
fermă că po ate ren unța liniștit la un l oc de muncă sigur și bine plătit, la un
anumit statut, la o vârstă care era departe de vârsta standard de pensionare, și
că se poate baza pe o pensie militară într -un anumit cuantum, legal stabilit, de
un act normativ în vigoare.
Astfel, în primul rând, în țara noastră, încă din anul 1902,
toate legile care au reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste
reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.
Astfel, Legea generală de pensiuni din_, cu modificările din
1904 și 1906, care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și
unificatoare a siste mului de pensii, a p revăzut, la capitolul " Dispoziții transitorii";,
în art.56 că: "Pe nsiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor
anterioare, precum și a statutelor căilor ferate, fie că titularii și -au exercitat
sau nu drepturile, vor continua să fie servite conform titl urilor ce posed ă cei
în drept și cu reținerile ce li se făceau în virtutea legilor anterioare
promulgării acestei legi";.
Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie
câștigate le regăsim și în art.54 din Lege a generală de pens iuni republicată l a data de_ .
De asemenea, Legea pentru unificarea asigurărilor sociale din _
a prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câștigate până la punerea în aplicare a
prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce privește pensiunile lor de
bază.";
Legea asigurărilor sociale din_
prevedea, de asemenea, la
capitolul "Dispoziții transitorii";, în art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie
stabilite potrivit d iferitelor legi de a sigurări sociale pâ nă la punerea în
aplicare a legii de față, se respectă";.
Art.59 din Legea nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul
Asigurărilor Sociale de Stat, c are o r icu m nu se apl ic a ș i c adrelor mil itar e
permanente, preved ea că: "Pierd drep tul la pensie și la ajutor social acel e
persoane care, pînă la 23 august 1944, au desfășurat o activitate
antidemocratică, reacționară, potrivnică intereselor poporului, acei care au
militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar -fasciste,
precum și acei care manifesta atitudine dușmănoasă fata de r egimuldemocrat-popular";.
Prin Legea nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și
pensia suplimentară, s-a prevăzut, la art.76, că: "Pensia sau ajutorul social
stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decît în situațiile prevăzute la art.56, și nici r evocate.";
Situațiile de la art.56 din lege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea
invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.
Potrivit art.87 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări
sociale de stat și de asistență socială, "P. le și ajutoarele sociale
stabilite pînă la data prezentei legi, se mențin în continuare, atît timp cît
sînt îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.";
Decretul nr.214/_ privind pensiile militare de stat, cuprindea dispoziții tranzitorii similare, în art.73, în sensul că: "P. le stabilite pînă la
data prezentului decret se mențin, în continuare, atât timp cât sunt
îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.";
De altfel, deciziile de pensie emise în temeiul acestui decret cuprind
mențiunea că drep turile de pensie s e acordă începând cu data de ……,
"definitiv";.
Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat reglementa
rec alcul are a pens iilo r mil itare s tab il ite în b az a leg isl aț ie i an t er io are d ate i in tr ăr ii î n
vigoare a acestei legi, potrivit art.79 alin .1 lit.a), însă, la lit.b, prevede a c ă: "în
cazul în care cuan tumul pensiei obți nut conform lit.a) este mai mic decâ t
cuantumul pensiei în plată se menține cuantumul pensiei în plată";.
Legea nr.19/2000 privind sistemul p ublic de pensii pu blice și alte
drepturi de asigu rări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor
cuven ite conf or m leg isl aț ie i an ter io are, îns ă, conf or m art.180 alin.7, "în situația
în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel
stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul
avantajos";.
D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman tul ș i, de al tf el
toț i pens ion ar ii d in Ro mân ia, ave au to ate d a tele c are s ă le f or meze conv ingere a
f er mă c ă drep tur ile lor de pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o de c iz ie def in itiv ă, er au
c âș tig ate, pu tând f i cel mul t rec alcul ate pe al te b aze, index ate, major ate, f ăr ă a f i
îns ă af ectat cu an tu mu l pens ie i af late î n pl ată, a stfel încât, mai mult, nu aveau
n ic iun ele men t c are s ă le insp ire un se n time n t de incer titud ine pr iv ind pl ata pe
viitor a acestei pensii lunare.
M ai prec is, nu cunoș te au s ă f i ex is tat în Ro mân ia al te c azur i de d iminu are a cuantumului pensiei aflate în plată în ur ma punerii în apli care a dispozițiilo r unui act normativ de reformare a pensiilor, cu atât mai mult cu cât, Legeanr.119/2010 s-a vru t a f i conf or mă pr inc ip iilor ech ităț ii.
În al doilea rând, reclamantul a avut în vedere, tot din privit dinperspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ în care au fost stabilite pensiile
militarilor, prin reglementări speciale, încă din anul 1889.
Astfel, conform art.1 și 2 din Legea pentru pensiuni militare din 1 iulie
1889, cu mod if ic ăr i d in 1891, 1893 ș i 1897, ofițerii, asimilații lor și
funcționarii civili în serviciul armatei aveau dreptul la o pensiune de
retragere, în raport de vechimea în serviciu, iar cuantumul pensiei,
reprezenta, în rap ort cu această vec hime, un anumit p rocent din solda d e
mijloc a gradului avut în momentul retragerii, respective din "mijlocia
soldei gradului ce a avut în cei din urmă 2 ani de serviciu";.
M ai trebu ie subl in iat ș i f ap tul c ă , po trivit art.22 din această lege,
această lege s-a pus în aplicare d oar de la 1 iulie a anului următo r,
asigur ând as tf el tr an z iț ia de l a un s is te m de pens ii l a al tul.
Potrivit Legii generale de pensiuni din_, cu modificările din 1904
și 1906, d ispoz iț iile aces te ia er au apl ic ab ile tu turor f uncțio n ar ilor s tatulu i, c iv il ,
mil itar i,ecles ias tic i, î ns ă de l a modul de calcul general al pensiei stabilit de art.1,
erau exceptați ofițerii generali și superiori și ofițerii inferiori și asimilații
lor, pentru care, la art.2, erau prevăzute anumite condiții speciale de
vechime și de cal cul al pensiei, ba za de calcu l a acesteia constituind-o solda mijlocie a celor 2 ani anteriori datei înscrierii la pensie.
Dispoziții similare, de excepție în ceea ce îi privește pe mili tari, regăsim și
în art.2 alin.1 din Legea generală de pensiuni republicată la data de_ .
De asemenea, prin art.2 lit.a) din Legea pentru unificarea asigurărilor
sociale din_, au fost în mod expres exceptați de la aplicarea
dispozițiilor acestei legi "salariații su puși legii generale de pensiuni";, deci
și militarii.
Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a militarilor, de fapt a tuturor
funcționarilor statului de la aplicar ea prevederilor sale, au ex is tat ș i în
Legea asigurărilor sociale din_, art.6 din acest act normativ
prevăzând că nu intră în asigurare a obligatorie sala ria ții supuși legii
generale de pensiuni.
Mai mult, în anul 1959, în timp ce legea generală a pensiilor era
Decretul nr.292/1959, a ap ăru t o nouă reglementare specială privind
pensiile ce se acordă ofițerilor și subofițerilor , respectiv Decretul nr.293/1959, ce prevedea, în art.1 și art.2 lit.a) c ă of ițe r ii ș i subof ițer ii, dup ă
trecere a lor în rezer v ă s au d irec t în re tr agere, au drep tul l a pens ie în cond iț iil e
acestui act normativ, iar în art.5, că fondurile neces ar e pl ăț ii pens iilor se
asigură de stat.
Conform art.11 din acest decret, cuantumul pensiei se stabilea în raport cu vechimea, într-un anu mit procent din dreptul de sol dă
corespunzător ultimului grad avut în activitate.
În anul 1977, în timp ce actul normativ general privind pensiile de stat a devenit Legea nr.3/1977, a fost adoptat Decretul nr.214/1977 privind pensiile militare de stat, în baz a c ăru ia pensiile cadrelor militare
permanente se calculau în raport cu media retribuțiilor tarifare din 5 ani
de serviciu consecutivi în cadrele permanente, la alegere, din ultimii 10
ani premergători i eșirii din cadrele permanente, medi e la care se lua î n
calcul solda gradului pe care îl are militarul la data ieșirii din cadrele
permanente.
Ul ter ior, o nou ă lege spec ial ă pr iv ind pens iile mil itare de s tat a f os t adop tată în anul 2001, respectiv Legea nr.164/2001, ul ter ior sch imb ăr ii c adrulu i nor mativ general al pensiilor din sistemul public, prin Legea nr.19/2000.
Această lege, în temeiul căreia reclamantului i s -a stabilit dreptul la pensia de serviciu, prevedea, în art. 1, că: "dreptul la pensii și asigurări
sociale pentru ca drele militare est e garantat de sta t și se exercită î n
condițiile prezente i legi";, iar în art.2 , că: " S. ul pens iilor mil itare de s tat ș i
as igur ăr ilor soc iale în do men iul ap ăr ăr ii n aț i on ale, ord in ii publ ice ș i s igur anțe i
n aț ion ale acoperă riscurile activității militare, precum și pierderile de
venituri d ator ate in v al id ităț ii, b ătr âneț ii ș i decesulu i";.
Conform art.5 din legea nr.164/2001, fondurile necesare pentru platapensiilor militare de s tat ș i a al tor drep tur i de as igur ăr i soc iale se as igur ă de la bugetul de stat prin bugetele M.Ap..N., M.A.I., S.R.I..
Potrivit art.21 din această lege, b az a de c alcul f olosită p en tru s tab il ire a pensiei militare de stat este solda lunară brută avută î n ultima lună de
activitate, care include solda de gra d corespunzătoare la data trecerii î n
rezervă.
În al treilea rând, reclamantul a avut în vedere, în formarea convingerii
s ale c ă pens ia de serv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data adoptării Legii nr.119/2010, a H.G. nr.735/2010, cât și la data emiterii
deciziei administrative de "recalculare"; a pensiei recur entului din data d e
_, Legea nr.164/2001 era în vigoare, fiind abrogată abia după
jumătate de an de la data intrării în vi goare a Legii nr.119/2010, respectiv la data de_ .
Practic, neabrogând prin Legea nr.119/2010, Legea privind pensiile militaredin 2001, chiar legiuitorul a recunoscut beneficiarilor acestor pensii un
drept câștigat, cel care le confe rea statutul de pensionar militar,
cons ider ând c ă, în aces t f el, măsur a l u ată v a ap ăre a do ar c a o reducere pr in
rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i, de ter min ată de in teres ul publ ic, ș i nu c a o
af ectare sub s tanț ial ă ș i irevoc ab il ă/per man en tă a drep tulu i aces tor a, în sens ul
el imin ăr ii pens iilor mil itare.
În acest context, recurentul-reclamant a suferit, prin decizia nr. 57487/_, o ingerință esențială în drepturile sale, nu numai prin
diminuarea cuantumului pensiei sale, ci, mai ales prin pierderea calității, a statutului de pensionar militar, ce-i fusese recunoscut prin decizia nr. 0102371/2003, în temeiul Legii nr.164/2001, cu atât mai mult cu cât aceste acte normative mai erau în vigoare.
Se constată în acest sens și faptul că și Legea nr.19/2000 a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de_, devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (Legea nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.
Observând și acest aspect, respectiv că prin dispozițiile Legii nr.119/2010, nu au fost abrogate dispozițiile Legii nr.164/2001, recurentul, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar militar, pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de_ .
În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din Legea nr.24/2000 republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede, sub titulatura ";ev itar e a p ar alel is melor";, că:
"În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";
De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.
Potrivit disp.art.17 din Legea nr.24/2000 republicată și actualizată,
"În vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a
proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.";
Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din Legea nr.24/2000, ce prevede că: "În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";
Prezumția că anumite norme au făcut obiectul modificării,
completării sau a brogării lor implic ite es te pos ib il ă, co nf or m art.67 alin.1
din aceeași lege, doar în cazuri deosebite, în care la elaborarea și
adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, îns ă, în speț ă, nu n e pu te m af la în prez enț a u nu i ase mene a caz, deoarece la adoptarea Legii nr.119/2010, legiuitorul a avut în vedere tocmai
c ategor iile de perso ane c are benef ic iaz ă d e pens ii în te me iul u nor leg i spec iale, ac te
nor mative pr in tre c ar e se af lă ș i Lege a nr. 164/2001.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze recente, respectiv Cauzele F. Mihăieș și A. Gavril Senteș contra României, în cereri ce priveau măsuri luate de către Statul Român în aceeași perioadă, respectiv prin Legea nr.118/2010, în sensul diminuării salariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: "Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.";
Dacă în ceea ce priv ește măsura dispus ă prin Legea nr.118 /2010, Curtea
EDO a reținut că nu ne aflam în situația prezentată mai sus, considerând că
pentru lunile iulie-decembrie 2010 salariul reclamanților era cel stabilit prin
această lege, aceasta fiind considerată le gea în vigoare, nu ac eeași este situația în
speță, în care Legea nr.119/2010 nu a prevăzut doar reducerea pensiilor militare
cu un anumit procent, ci a anulat practic dispozițiile Le gii nr.164/2001, lege în
vigoare, eliminând dreptul reclamantului la pensie militară, la statutul de
pensionar militar, cu toate drepturile aferente.
În speță, decizia contestată, nr.57487/_ , prin care a fost stabilită reclamantului o pensie 1924 lei, a fost emisă în temeiul Legii nr. 119/2010 care, la art. 1 lit.a),
prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile militare de stat devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar la art. 3
, ca aceste pensii "stabilite
potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată
";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Chiar prin textul art. 3 din Legea nr. 119/2010, legiuitorul precizează că
aceste pensii speciale sunt prevăzute de lege, fiind "stabilite potrivit prevederilor
legilor cu caracter special"; și sunt "cuvenite";.
Consider că primea ză în cauză sublini erea unor aspecte particulare ale pensiilor de servi ciu ale militarilor, care, în lipsă de practică judiciară neunitară la data pronunțării deciziei nr.29/2011 a Înaltei Curți de C. și
Justiție, nici nu au putut fi analizate în cadrul acestui recurs în interesul legii.
În acest sens, chiar din considerentele acestei decizii, se reține că reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat că, având în vedere faptul că jurisprudența neunitară atașată recursului în interesul legii vizează în majoritatea covârșitoare litigii generate de aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, s-ar impune chiar amânarea judecării recursului în interesul legii, pentru a fi verificată jurisprudența la nivelul curților de apel, în vederea identificării și
depunerii la dosar a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate și litigii generate de aplicarea celorlalte dispoziții ale art. 1 din legea respectivă.
Aces te aspec te spe c if ice, d ar de o deoseb ită i mp or tanț ă, în cerce tare a
inger ințe i S tatulu i în drep tul recl aman tulu i, sun t ur măto arele :
decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantului a fost emisă de către M. A. N. - D. financiar-contabilă, la data de_, în temeiul H.G. nr.735/2010, după suspendarea executării acestei hotărâri de guvern, prin sentința civilă nr.338/_ a Curții de Apel C. -
Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal - și anularea unor
dispoziții esențiale ale acestei hotărâri, prin sentința civilă nr.443/_ a
Curții de Apel C. -Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru motivele pe care le voi dezvolta ulterior, consider că existența acestor hotărâri judecătorești prin care a fost suspendată executarea, respectiv a fost anulat actul administrativ normativ dat în aplicarea și organizarea Legii nr.119/2010, constituie, în analizarea ingerinței statului în dreptul reclamantului la un "bun";, prin actul administrativ individual emis în baza acestei hotărâri de guvern, chiar o problemă a aprecierii dacă ingerința, la data
emiterii actului, "era prevăzută de lege";, respectiv de un act normativ în vigoare,
care să-și poată produce efectele,
întrucât, astfel cum voi argumenta în continuare, doar dispozițiile Legii nr.119/2010, fără norme de organizare corespunzătoare, nu permiteau practic, la data respectivă, recalcularea scontată a acestui tip de pensii.
Chiar și în situația în care s-ar putea considera că totuși ingerința era prevăzută de Legea nr.119/2010- act normativ practic inaplicabil, astfel cum a constatat și Guvernul, adoptând însă O.U.G. nr.1/2011 cu mare întârziere și oricum, după data când s-a produs ingerința în dreptul reclamantului la pensia militară, cu siguranță atitudinea Statului, care nu a adoptat o poziție onestă, de a se abține de la emiterea unor acte administrative prin care să fie afectate drepturi ale particularilor atât timp cât puterea judecătorească a constatat motive de nelegalitate a actului administrativ normativ în baza cărora a fost emis, trebuia
analizată și din pers pectiva necesității in gerinței pentru prote guirea unor interese
publice.
II. Pensia militară a reclamantului nu cuprindea o parte contributivă și
una necontributivă, fondurile necesare pentru plata pens iilor militare
nefiind asigurată niciodată din bugetul asigurărilor sociale de stat, ci doar din bugetul de stat, prin cel al M. A. N.
, practic militarilor recunoscându-li-se, ca funcționari ai statului, un drept la pensie ca o
recunoaștere adusă acestora pentru serviciile puse în slujba țării, a
devotamentului în perioada în care au servit intereselor statului.
Astfel, potrivit art.5 alin.2 din legea nr.164/2001, fondurile necesare
pentru plata pensiilor militare se asigură din buget ul de stat, prin bugetele
M.Ap.N., M.A.I., S.I.E..
III. Riscurile sociale acoperite prin a cest drept de secu ritate socială,
pensia militară, nu au fost decât în ultimă instanță de natură fizică, pentru
bătrânețe, ci, în primul rând, cele inerente activităț ii de militar, precum și
cele de natură economică și psihologică.
Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a consi derat necesară
stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului au fost: risc urile activității de
militar, cu toate privațiunile, interdicți ile și incomp atibilitățile acestei
profesii, precum și pierderile de venituri ca urmare a trecerii acestora în
rezervă la vârste când aceștia se aflau încă în cursul vieții active, și la care,
practic, pentru a presta o altă activitate lucrativă, ar fi tr ebuit să urmeze
noi forme de pregătire profesională, să depună noi efort uri pentru obținerea
unor alte locuri de muncă, care să le asigure cele neces are traiului lor și a
familiei.
IV. În cauză ingerința în dreptul recurentului la pensie este una esențială, întrucât, pe lângă faptul că a afectat, direct, dreptul la pensie
al acestuia, a dus atingere, în mod indirect, și unui alt "bun"; al său,
respectiv dreptul la muncă, ce include și dreptul la salariu, măsura
dispusă afectând un drept de protecț ie socială complex, ce constituia un substitut a dreptului la muncă/salariu, acordat de către Statul român.
I. Argumentarea primului aspect s pecific al "recalc ulării"; pensiei
militare a reclamantului.
Prin sentința civilă nr.338/_ a Curții de Apel C. -Secția
comercială, de co ntencios administr ativ și fiscal
-, s-a dispus suspendarea
ex ecutării H.G. nr.735/_
, până la pronunțarea instanței de fond, constatându-se întrunite în cauză condițiile art.14 din Legea nr.554/2004
și avându-se în vedere Recomandarea nr.R (89)8 din_ a Comitetului de
Miniștri din cadrul Consiliului Europei
.
S-a reținut în esență că în cauză este îndeplinită condiția "cazului bine justificat";, întrucât dispozițiile actului administrativ normativ contestat fac pentru prima dată referiri la situația în care beneficiarii acestora nu depun cereri de recalculare și documente doveditoare, caz în care se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.
Instanța de contencios a mai constatat că această stare de fapt este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există, ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
În ceea ce privește caracterul iminent al pagubei, s-a reținut că acesta se desprinde din cuprinsul prevederilor art.1 al H.G. nr.735/2010, în sensul cărora recalcularea pensiilor se va face într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri. Cum H.G. nr.735/2010 a intrat în vigoare la data de
29 iulie 2010, iar pensiile astfel recalculate în perioada mai sus menționată urmau să intre în plată începând cu luna ianuarie 2011, s-a apreciat că se justifică susținerea reclamanților privitoare la iminența pagubei ca prejudiciu viitor ce se va realiza în perioada de timp arătată.
Prin Recomandarea nr.R (89)8 din_ a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei
s-a arătat că particularilor trebuie să li se ofere, când este necesar, o protecție jurisdicțională provizorie, apreciindu-se că
autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor
pot fi de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor.
S-a mai constatat prin aceeași Recomandare că executar ea imediată și
integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate
poate, în anumite condiții, ca uza un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl
impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Recomandarea prevede printre principiile enunțate în acest domeniu, la art.II, că asemenea măsuri pot fi luate mai ales atunci când executarea actului
administrativ este d e natură a cauza p agube grave, dificil de reparat și când
există un argume nt juridic aparent valabil față de legalitatea actul ui
administrativ.
Potrivit art.14 alin.4 din Legea nr.554/2004
, hotărârea prin care se
pronunță suspendarea este executorie de drept
. Recursul nu este suspensiv de executare.
Conform alin.7 al aceluiași articol , suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
Mai mult, la data de_, prin sentința civilă nr.443 a Curții de Apel C. -Secția comer cială, de contenci os administrativ ș i fiscal -, s-a dispus
anularea dispozițiilor art.2 alin.2, 3, 4, 6 și 7, art.6 alin.1,2,4 și a art.10
alin.2 din H.G. nr.735/_ .
Pentru a pronun ța această hotărâre, jurisdicția de contencios
administrativ a reținut, în esență, următoarele:
Legea nr.119/2010 precizează în art.4 alin.1 "că recalcularea pensiilor
prevăzute la art.1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se
află persoanele b eneficiare….";, în art.5 alin.4 că: " în cazul pensiilor
prevăzute la alin. 1 pentru perioade le care constituie stagiu de cotizare
pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea
punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din
perioada respectivă";.
Din interpretarea logică a acestor dispoziții legale rezultă că prin
hotărârea de guvern atacată se adaugă la lege, întrucât Legea nr.119/2010
nu conține nicio dispoziție care să prev adă în sarcina reclamanților obligația
de depunere a cererilor de recalculare a pensiei și a documentelor doveditoare a veniturilor pe care le-au realizat, iar raportarea la salariulmediu brut pe economie, pentru calculul cuantumului pensiei, se face doar
în ipoteza în care nu pot fi dovedite veniturile de natură salarială, nu și în
ipoteza prevăzută de hotărârea de guvern și anume "în cazul în care nu au
fost depuse docum entele doveditoare în termenul de rec alculare prevăzut de
lege";.
S-a constatat astfel că, potrivit art.4 alin.1 și 3 din Legea nr.24/2000, art.108 din Constituție, hotărârea de guvern contestată, care adaugă la lege, se impune a fi anulată.
S-a mai reținut că, prin prevederea referitoare la obligația reclamanților de a depune cereri de recalculare a pensiilor și documentele doveditoare ale veniturilor pe care le-au realizat în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor, inclusiv în dreptul de a beneficia de un bun.
În ceea ce privește ingerința statului s-au reținut următoarele:
"Cu privire la baza legală a ingerinței, instanța europeană a decis în mod constant că expresia "prevăzută de lege"; care figurează în art.8,9,10 și 11 din Convenție impune nu numai o simplă existență a unor reglementări, ci privește însăși calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă și previzibilă, astfel ca orice individ să fie în măsură să-și adapteze conduita socială. De asemenea, principiul legalității implică existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (Hentrich împotriva Franței, hotărârea din_, paragraful 42). În plus, preeminența dreptului este inerentă tuturor articolelor convenției. Rezultă că necesitatea de a analiza dacă s-a păstrat un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului, nu poate avea loc decât dacă se dovedește că ingerința litigioasă a respectat principiul legalității și nu era arbitrară ( Iatridis contra Greciei, hotărârea din_ ).
Prevederile în temeiul căreia se pretinde ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Hentrih împotriva Franței, hotărârea din_ ).";
Cu privire la cerința proporționalității, s-a reținut că reclamanții au fost puși în situația de a suporta o consecință excesivă și disproporționată, în sensul că o categorie de persoane a fost obligată prin actul atacat să depună într-un interval de timp insuficient eforturi considerabile pentru a procura documentele doveditoare pentru recalcularea pensiei în termenul prevăzut și să depună o cerere în acest sens.
S-a mai constatat că, prin prevederile cuprinse în hotărârea de guvern atacată, care impun în sarcina reclamanților obligația de a depune cereri pentru recalcularea pensiilor, de a depune documentele doveditoare ale veniturilor, stabilind și sancțiunile în caz de neîndeplinire a acestor obligații, au fost încălcate și prevederile art.14 din Convenție, articol privitor la interzicerea discriminării.
Potrivit art.23 din Legea nr.554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În urma acestei hotărâri prin care s-a admis acțiunea reclamanților, în temeiul art. 15 alin.4 din Legea nr.554/2004, măsura suspendării executării actului normativ, dispusă în condițiile art. 14, s-a prelungit de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În consecință, la data de_, data emiterii deciziei de recalculare
a pensiei militare, ingerința în drept urile recurentului s -a produs în baza
unei hotărâri de guvern a cărei executar e fusese suspendată, cu efecte
erga omnes, și car e era anulată, în c eea ce privește dis poziții esențiale al e
sale, de către instanța de contencios administrativ, prin hotărâre
definitivă.
Practic, aspectele de aparență de nelegalitate și ulterior, de nelegalitate, constatate de către instanțele de contencios administrativ, în sensul că
pensionarii militari, categorie din care face parte și recurentul, au fost obligați,
prin H.G. nr.735/2010 să depună, într -un interval de timp insuficient, eforturi
considerabile pentru a procura documentele doveditoare privind veniturile lunare
obținute într-o perioadă de timp îndelun gată
, deși dispozițiile Legii nr.119/2010 prevedeau că recalcularea pensiilor se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, precum și sancți onarea acestora cu
stabilirea pensiei în raport cu salariul mediu brut pe economie, în ipoteza în care
nu depun documentele doveditoare în termenul de recalculare prevăzut de lege, conduc implicit la nelegalitatea deciziei administrative individuale contestate în prezentul litigiu.
Astfel, ignorând aceste măsuri dispuse de către instanțele
judecătorești în ceea ce privește efectele actului administrativ normativ,
Statul a afectat un drept se securitate socială al recla mantului, fără a avea
practic un temei legal, cunoscând că nu a avut posibilitatea, până la data de
_, de a lua măsuri de recalculare legală a pensiei particularului în
raport cu venituril e reale obținute de către acesta în pe rioada vieții active
și că, deși Legea nr.119 era în vigoa re, nu ex ista la ace a dată posibilitatea
aplicării acesteia, în sensul recalculării pensiei, fără o vătămare gravă a intereselor pensionarului, ci doar stabilirea unui cuantum stabilit în tot sauîn cea mai mare parte, pe baza salariului mediu brut pe economie, cu multsub drepturile ce ar fi rezultat dintr-un calcul real, onest și echitabil.
De altfel, prin decizia de recalculare nr. 57487/_, s-a precizat că:
"începând cu data de_, vi s-a recalculat pensia în baza salariului
mediu brut pe economie";.
Trebuie subliniată în acest sens, în primul rând, lipsa absolută de
previzibilitate a măsurii ce a afectat în mod substanțial dreptul
recurentului la pensie militară, ce rezultă cu deo sebită claritate di n
prevederile art. 12 ale O.U.G. nr. 1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte
de intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010, în aceeași perioadă de criză
economică, după adoptarea Legilor nr. 329/2009 și nr. 330/2009.
Acest articol prevede că: "În anul 2010, măsurile prevăz ute de Legea
cadru nr. 330/2009 și de prezenta ordonanță de urgență
referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vorproduce efecte asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor destat și pensiilor de serviciu aflate în plată,
și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/indemnizațiilor acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.
După data de 1 ianuarie 2010, pensiile și ajutoarele
, plățile compensatorii/indemnizațiile prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se
stabilesc în funcție d e nivelul și structur a bazei de calcul în vigoare la data de (... )
, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la
art. 10 din Legea nr. 329/2009
.";
Pentru aceste considerente privind previzibilitatea măsurii luate, dar având în vedere și istoricul legislației din țara noastră privind pensiile militare, intimatul nu avea niciun motiv să păstreze, într-o arhivă proprie, documente privind soldele obținute în perioada de 33 de ani cât acesta a avut calitatea de militar, deci nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în acest sens, acesta muncind și trăind cu convingerea că acestea nu vor conta niciodată la stabilirea drepturilor sale de pensie.
În al doilea rând, trebuie avut în vedere faptul că Statul, după numai o
lună de la data emiterii acestei decizii, recunoaște, în preambulul O.U.G.
nr.1/2011, că în termenul stabilit de Legea nr.119/2010, "nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 1. de persoane, lucru
care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al
beneficiarilor acestei legi, în sensul că, p entru cei care nu au prezentat acte
care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s -a recalculatpensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie";.
Toate aceste aspecte erau și trebuiau să fie cunoscute Statului și la
data de_, cu atât mai mult cu cât instanțele judecătorești, constatând
aceste neajunsuri, au dispus măsuri prin care să evite ca, prin acte
normative nelegale, să se ajungă la ingerințe de esență în dreptul
recurentului.
În consecință, Statul avea obligaț ia, pe de parte, să înlăture situația
nelegală și discriminatorie constatată, iar, pe de altă pa rte, să se abțină a
aduce atingere dre pturilor particularilor în temeiul dis pozițiilor analizate
anterior.
Cu toate acestea, Statul a emis actul administrativ individual
contestat în cauză, afectând în mod substanțial un drept de securitate
socială al recla mantului, sancționându -l practic pe acesta pentru
neîndeplinirea unei obligații în privința căreia nu i se poate reține vreo
culpă, cu atât mai mult cu cât, du pă numai o lună, Guvernul recunoaște că
nici instituțiilor statului nu le er a posibilă procurarea documentelor
necesare recalculării legale a pensiei acestuia în termenul stabilit prin H.G.
nr.735/2010.
Mai trebuie subliniat că, prin decizia nr.38/_, Î. Curtea de C.
și Justiție a resp ins recursurile de clarate de Guvern ul României și M.
Administrației și Internelor și a menținut sentința civilă nr.338/_ a
Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal-, prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr.735/_,
reținând următoarele:
"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.";
"Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, la o analiză în aparență a Legii nr.119/2010, se observă că ea nu conține dispoziții care să oblige pensionarii să depună cereri de recalculare a pensiei, să solicite și să depună acte doveditoare privind veniturile realizate sau în temeiul cărora să fie obligați să suporte vreo consecință, ca urmare a neefectuării de către aceștia a demersurilor prevăzute în actul normativ. La rândul lor, nici dispozițiile Legii nr.19/2000 nu impun o asemenea obligație, ci se referă doar la posibilitatea beneficiarilor săi de a dovedi, în situațiile prezentate în reglementare, cu înscrisuri probatorii, stagiile de cotizare.
Cu toate acestea, art.2 alin.3 și 4, art.6 alin.2 și art.10 alin.2 din H.G. nr.735/_ obligă pensionarii aflați sub incidența sa să solicite documentele necesare recalculării pensiilor și să depună cererile de recalculare și actele doveditoare privind veniturile obținute.";
"…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H.G. nr.735 din_ - act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes, ca și sentința recurată.";
"Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.";
"În speța de față, Î. Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că H.G. nr.735 din_ creează o situație discriminatorie prin determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele pentru care beneficiarii pensiilor nu au depus cereri de recalculare și documente doveditoare.
În plus, după cum s-a evidențiat și de către judecătorul fondului, pentru prima dată, actul administrativ cu caracter normativ prevede o asemenea modalitate de calcul a drepturilor de pensie.";
"De asemenea, trebuie reamintit faptul că instanța europeană a drepturilor omului a decis în mod constant că noțiunea de "bun";, ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat și protejat de art.1 paragraful 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O., include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate.
Prin dispoziția referitoare la obligarea pensionarilor de a depune cereri de recalculare a pensiilor și a documentelor doveditoare a veniturilor pe care le-au dobândit în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunului, reprezentat de pensie.";
În ceea ce privește sentința de anulare a dispozițiilor H.G. nr.735/2010, respectiv sentința civilă nr.443/_ a Curții de Apel C. -
Secția comercială, de cont encios administrativ și fiscal , aceasta a rămas
irevocabilă, prin decizia nr.5364/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție,
respingându-se ca fiind lipsite de interes recursurile declarate de Guvernul României și de către Ministerul Administrației și Internelor.
III. Motivații privind specificului riscurilor sociale acoperite prin
pensia militară de care beneficia reclamantul-recurent.
Pensia militară a fost stabilită de căt re legiuitor, atât în considerarea
riscurilor specifice activității de mil itar, cât și a interdicțiilor și
incompatibilităților care au afectat drepturile reclamantului în perioada de
actvitate.
Astfel, potrivit disp.art.28 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:
sa facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propaganda prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice;
sa candideze pentru a fi alese în administrația publica locală și în Parlamentul României, precum și în funcția de Președinte al României.
Conform art.80 din același act normativ, ofițerii, maistrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
Cadrelor militare în activitate le este interzis:
sa îndeplinească alte funcții decît cele în care sînt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea M.
A. N., din cadrul industriei de apărare sau în legătura cu aceasta.
Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea ce privește statutul personalului ce beneficia de pensiile speciale, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la consacrarea lor legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.
Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii
pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională
de-a lungul anilor, aceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele
normative speciale nu reprezintă privi legii, ci doar compensații parțiale ale
inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr.20/_ ), se mențin neschimbate și în prezent.
Se mai reține în acest sens că, tot Curtea Constituțională , prin decizia nr.279/2006, anali zând sesizarea de n econstituționalitate a dispozițiilor privin d
pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin
dispozițiilor constituționale întrucât, " …nici o prevedere din Constituție n u
impune uniformitatea sistemului de pens ii. De altfel, nu num ai pentru deputați și
senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații,
cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale,
sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. Dife rențierea, în toate
aceste cazuri, nu este contrară prevederilor art.16 din Constituție și se
justifică prin specificitatea activității acestei categorii socioprofesionale.";
IV. Argumente în sensul că măsura dispusă a adus atingere, în mod
indirect, și/sau mai ales, unui alt "bu n"; al reclamantului, respectiv dreptul
la muncă, ce inclu de și dreptul la sol dă, precum și cu p rivire la calificare a
pensiei de serviciu, în dreptul comunitar, ca fiind un "element de
remunerație";:
Dreptul reclamantului la pensie militară, în t emeiul Legii
nr.164/2001, respectiv la pensie ca lculată potrivit a cestei legi atât l a
momentul cererii de pensionare, cât și, ulterior, prin actualizare, precum
și celelalte drepturi de protecție socială reglementate de această lege a u fost tocmai cauza care l-a determinat pe reclamant să renunțe la dreptul
său la muncă, în anul 2003, când acesta avea doar vârsta de 52 de ani , la
care acesta se afla în deplinătatea capacității sale biologice de muncă.
Practic, luând în considerare vârstele standard prevăzute de legislație, acesta, fiind născut la data de_, putea fi pensionat pentru limită de vârstă, la vârsta de 55 de ani, abia după 3 ani.
Practic, pentru munca prestată în calitate de militar, recurentului i
s-au recunoscut, o serie de drepturi cu caracter de re munerație, printre
care plata soldei și a altor drepturi, în timpul activității propriu -zise, dar
și plata pensiei de serviciu, după încetarea raporturilor de serviciu.
Acestor drepturi le corespunde obligația corelati vă a Statului, ca
angajator, prin diferitele sale instituții publice, să le plătească, astfel cum
acestea au fost reglementate, având în vedere faptul că, la fel ca și
salariul, și pensia de serviciu, a fost atât cauza, cât și obiectul raportului
de muncă.
De altfel, prin hotărârea din_ în cauza C-262/88
, Barber vs.Royal Exchange Assurance Group
, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că toate formele de pensie ocupațională constituie un element de
remunerație în sensul art.141 din Tratat.
Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere la adop tare a Directivei 96/97/CE a Consiliului din_, de modificare a Directivei 86/378/CEE
pr iv ind apl ic are a pr inc ip iulu i eg al ităț ii de tr atame n t în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adrul regimur ilor prof esion ale de secur itate soc ial ă, as tf el cu m rez ul tă d in pre amb ulul acestui act comunitar.
În conf or mitate cu h o tăr âr ile pronunț ate de Cur te a de Ju s tiț ie în c auz a C -
7/93, Bes tuur v an h e t Alge meen burgerl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în c auz a
C-351/00, P irkko N ie mi, un s is te m de p ens ie pen tru f uncțio n ar i in tr ă în do men iul
de apl ic are al pr inc ip iulu i eg al ităț ii de re muner are, în cond iț iile în c are sistemul de
pensii se referă la o anumită categorie de lucrători, prestațiile se plătesc
în baza relației acestora de muncă cu angajatorul public, în cadrul unui
sistem ce face parte din sistemul general prevăzut de lege, iar prestațiile
depind în mod direct de vechimea în muncă realizată și sunt calculate pe
baza ultimului salariu al funcționarului .
Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea Directivei 2006/54/CE a P. ui European și a Consiliului din_ , astfel cum
rezul tă d in pre amb ul ul aces tu i ac t co mun itar.
Desigur acestea sunt norme comunitare privind egalitatea de re muner aț ie
în tre f e me i ș i b ărb aț i în mate r ie de înc ad r are în munc ă ș i de mu nc ă, d ar cons ider
c ă trebu ie reț inu tă c alificarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca drept
sui generis, izvorâ nd din raporturile de muncă sau de serviciu, pe care
Curtea de Justiție a Comunităților Europene o acordă drepturilor
beneficiarilor unor asemenea forme de prestații de securitate socială,
asimilându-le noți unii de remuneraț ie, apreciindu -le c a fiind plătite în
baza relației de m uncă al acestor lu crători cu angaj atorul public, drepturile
de pens ie av ând c a te me i d ispoz iț iile leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i
juridice.
De altfel, prin Expunerea de motive a Legii nr.14/2008, de aprobare aOrdonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum si pentru
modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, s-au reț in u t
ur măto arele: "Pri n d obândirea calității de stat mem bru al Uniunii Europene,
România și-a asumat, de la data de 1 ianuarie 2007, obligația de a
transpune aquis-ul comunitar, implicit de a asigura respectarea principiului
eg al ităț ii de ș anse î n tre f e me i ș i b ărb aț i în cadrul schemelor ocupaționale de
securitate socială, inclusiv în ceea c e privește sistemul pensiilor militare
de stat, reglementat prin Legea nr.164/2001.";
De asemenea, s-a mai reț inu t c ă: " ur mare a consultărilor bilaterale,
desfășurate între experții Comisiei E uropene și repreze ntanții instituțiilor
române care se în cadrează în sistem ele de pensii ocup aționale, a rezulta t
caracterul imperativ al modificării legislației incidente, sens în care M.
Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a promovat proiectul Ordonanței de
urgență a Guvern ului privind egali tatea de tratame nt între bărbați ș i
femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială. Acesta
transpune dispozițiile Directivei 86/378/CEE privind aplicarea principiului
egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor
profesionale de s ecuritate socială, astfel cum a fo st modificată pri n
Directiva 96/97/CE…. ";
De al tf el, și Cur te a Europe an ă a Dr ep tur ilor O mulu i, p r in hotărârea
pronunțată la data de_, în cauza Lombardo contra Italiei, a decis, în
leg ătur ă cu o contestație inițiată de un judecător cu privire la pensia pe
care era îndreptăț it prin lege s ă o p rimească, că statu l, "în îndeplinirea
acestei obligații nu face uz de puterea sa discrețion ară și poate fi
comparat, în această privință cu un angajator privat, parte într -un
contract de muncă guvernat de dreptul privat.";
Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de Justiție de la
Luxemburg cu cele r eținute de Curtea E uropeană a Dr epturilor Omului în cauza
anterior menționată, dar și în Cauzele F. Mihăieș și A. Gavril Senteș contra României, rezultă c ă dreptul la pensie de serviciu era datorat recurentului în
temeiul raporturilor sale de serviciu, în calitatea acestuia de militar, potrivit
d ispoz iț iilor Leg ii nr. 164/2001, cu atât mai mult cu cât, acest act normativ mai
care era în vigoare și la data emiterii deciziei administrative de recalculare.
As tf el, oblig aț ia S tatulu i tr ebu ia înde pl in ită as tf el cu m ace as ta a f ost
asumată, respectiv ca orice " ele men t d e re muner aț ie";, iar ace as tă obl ig aț ie nu
po ate f i cons ider ată c a f iind execu tată, po tr iv it pr inc ip iilor g ener ale ale drep tulu i civil, decât prin îndeplinirea întocmai a acesteia, nu prin plata unei pensii datorate
potrivit principiului solidarității sociale, oricărui asigurat în sistemul public, în
temeiul Legii nr.19/2000, în temeiul raporturilor de asigurări sociale.
Putem afirma că dreptul la pensie de serviciu s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamant, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscris la pensie de serviciu.
Faptul că tot Stat ul era cel care tre buia să plătească atât pensia de
serviciu, ca element de remunerație, în calitate de a ngajator, cât și o
pensie de asigurări sociale de stat, a permis practic, în speță, confuziunea
celor două dreptu ri și în final, înlo cuirea dreptului r eclamantului cu u n
alt drept, nesolicitat de către acesta și care nu poate constitui o executare
a obligației asumate.
Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează
pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, reclamantul
și-a executat cu bună -credință toate obligațiile sale decurgând din raporturile de serviciu, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile grele menționate anterior, având numeroase interdicții și
incompatibilități. În consecință, Statul are obligația de a -și executa, cu
bună-credință, toate îndatoririle asumate prin Legea nr.164/2001, deci să
plătească reclamantului-recurent pensia militară, astfel cum a înțeles să o
reglementeze prin legea organică.
Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,
principiile generale ce guvernează executarea obligațiilor civile, și anume: Art.1073 din Codul civil
în vigoare la data la care intimații-pârâți trebuiau să își execute obligația, conform căruia creditorul are dreptul de a
obține de la debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neex ecutare
totală sau parțială, sau în caz de ex ecutare necores punzătoare, creditorul
are dreptul la despăgubiri.
De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia "creditorul
nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar dacă
valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";
Interesul recurentului este, în speț ă, acela de a ob ține obiectul
specific și ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre părți.
În ceea ce privește noul Codul civil,
se reține că, potrivit art.1481, în cazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.
Conform art.1350 alin.1 din Codul ci vil actual, orice pe rsoană trebuie
să își ex ecute obligațiile pe care le -a contractat.
Art.1226 alin.1 Cod civil,
prevede că obiectul obligației este prestația la
care se angajează debitorul.
Potrivit art.1270 di n același cod, cont ractul valabil înche iat are putere
de lege între părțile contractante.
Art.1272 Cod civil,
prevede că un contract valabil încheiat obligă nu
numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar ș i la toate urmările pe care
practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le da u
contractului, după natura lui.
De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei militare ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost prevăzute a fi plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin legile ce le-au reglementat, ci din bugetul Statului, ca angajator sui generis.
Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile militare nici nu
puteau fi integrat e în sistemul pens iilor prevăzute de Legea nr.19/2000,
având în vedere faptul că, potrivit art.7 din această lege: " În sistemul public
prestațiile de as igu r ăr i soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pentru pierderea
to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilo r, ca urmare a bătrâneții , invalidității sau
decesului";, or i, pen s ia mil itar ă de s tat a recuren tulu i nu po ate f i înc adr ată î n
vreun a d in tre aces te c ategor ii de pres taț ii, av ând în vedere r isc ur ile soc iale l imitativ
prev ăzu te în aces t ar ticol.
Astfel, pensia specială a fost acorda tă acestuia, prioritar, nu pentru
a constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru acoperirea
unor riscuri decurgând din specificul activității prestate în calitate de
militar.
Av ând în vedere ce le reț inu te de c ătre Cur te a Europe an ă a Drep tur ilor Omului în Cauzele F. Mihăieș și A. Gavril Senteș contra României și luând în considerare disp. art.162 alin.2 din Codul muncii republicat, Statul, în cadrul marjeisale de apreciere, avea posibilitatea, cu respectarea cond iț iilor leg al ităț ii, neces ităț ii
ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măs ur i de d imin u are a p ens ie i de serv ic iu, p e
perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate de angajator sui
gener is, pr in Lege a nr.118/2010, d ar nu s ă el imin e, prin Legea nr.119/2010,
drep tul l a pens ie de serv ic iu ș i s ă -l înloc u iasc ă, în f az a exec u tăr ii obl ig aț ie i, cu un
al t drep t, de as igur ăr i soc iale de s tat.
Ace as ta pen tru c ă, as tf el cu m a reț inu t Cur te a Europe an ă a Drep tur ilor
O mulu i în acele aș i c auze amin tite an ter ior, atunc i c ând o d is poz iț ie leg al ă es te în
v igo are ș i prevede pl ata anu mitor benef ic ii, iar cond iț iile s tipu l ate sun t respec tate,
au tor ităț ile nu po t ref uz a în mod del iber at pl ata aces tor a.
Având în vedere faptul că dreptul la pensie militară își are izvorul în
raportul de serviciu al reclamantului, în timp ce dreptul la pensia de
asigurări sociale, își are izvorul în contractul de asigurare socială,
consider că recure ntul în niciun caz nu putea fi lipsit d e dreptul la pensie
de serviciu recunoscut de o lege în vigoare și, cu atât mai mult, nu se
putea ajunge la ac eastă finalitate, pr in dispozițiile unei legi organice, dar
din domeniul asigurărilor sociale.
Trebuie subliniat în acest context și faptul că, bazându-se pe dispozițiile Legii nr.164/2001, în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor, reclamantul nu a fost în măsura de a-și lua, în cunoștință de cauză și din timp, în cursul vieții active, măsuri personale de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, ca urmare a pensionării, respectiv de a încheia contracte de asigurări private de pensie sau de a cotiza la alte fonduri de pensii ocupaționale.
De asemenea, perio ada în care acesta a încasat lună de l ună pensia de serviciu, a creat acestuia convingerea că se poate bizui pe acest venit lunar,
orientându-și conduita în raport cu dispozițiile legale existente.
Astfel, reclamantul este pus în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.
Mai trebuie subliniat faptul că, în România, cadrul normativ privind pensiileprivate a fost stabilit abia prin Legea nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iul ie 2006, iar cel pr iv ind pens iile f acul tative, pr in Lege a nr.204/2006, dup ă ce recurentul a fost înscris la pensie de serviciu.
În condițiile în care legislația privind pensiile militare ar fi prevăzut că aceste drepturi se vor acorda doar în măsura în care vor exista fondurile necesare finanțării acestora, desigur că acesta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică bătrânețea și diminuarea veniturilor prin pensionare.
Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței Statului în drepturile recurentului.
Considerente avute în vedere în aprec ierea încălcării de către Stat a drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pornind de la aspectele de drept și de fapt specifice
evidențiate anterior:
Conform art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale,
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
Potrivit art. 25 din Declarația Universală a Drepturilor Om ului,
orice om are dreptul la un nivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a
familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală,
precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, bătrânețe.
Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene
prevede că: "Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;
Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii
Europene
" Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.
Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.
Art. 20 alin. 1 din Constituția R omâniei
prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu
pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,
orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin Constituție sau lege.
Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î. Curtea de C. și Justiție a
reținut următoarele:
"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";
Conform practicii sale constante ( Cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Maggio și alții împotriva Italiei, Wieczorek împotriva Poloniei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar
trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.
În Cauza Stec și alții contra Regatului Unit,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că atunci c ând legislația nați onală îi recunoaște
unei persoane un drept la prestație socială, chiar non contributivă, art. 1
din Protocolul adițional la Convenție este aplicabil.
Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. Wieczorek împotriva Poloniei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în
evaluarea ingerinței este important să se ia în considerare dacă dreptul
reclamantului de a primi pensie în cauz ă a fost încălcat ast fel încât să conducă
la o atingere adusă esenței dreptului la pensie al acestuia.
Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul
reclamantului.
Î n ceea ce privește atitudinea Statului, în cadrul ingerinței sale, trebuie
subliniat faptul că, acesta, î n loc să se abțină de la atinge ri aduse drepturilor
acestui particular, în condițiile în care prin sentințele civile nr.338/_ și nr.443/_ ale Curții de Apel C., cu efecte erga omnes,
instanțele de
contencios administrativ au dispus m ă suri tocmai în scopul prevenirii unor
pagube iminente, a emis totuși la data de_, în temeiul H.G. nr.735/2010,
actul administrativ individual de recalculare a pensiei acestuia.
Statul a luat anumite măsuri de înlăturare a situației nelegale create abia la data de_
, după pronunțarea de către Î. Curtea de C. și Justiție a deciziei nr.38/_, ce a menținut sentința civilă nr.338/_ a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal -, prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr.735/_
.
Astfel, la data de_, după o lună de la emiterea deciziei de recalculare, Statul a considerat necesar, prin O.U.G. nr.1/2011, constatând dificultățile de recalculare a pensiilor militare și lipsurile acestei măsuri, precum și
"ex igențele subliniate de puterea judecătorească";,
să stabilească o nouă metodologie de stabilire a pensiilor, noi termene pentru revizuirea acestora și, în orice caz, menținerea cuantumului pensiilor stabilite conform Legii nr.164/2001, până la revizuirea preconizată.
Însă, chiar și la această dată, Statul a luat doar măsuri temporare și
parțiale de înlăturare a situației nelegale create, în sensul că nu a revocat
actul administrativ individual nelegal, cu repunerea recurentului în situația
anterioară emiterii acestuia, ci a menținut în plată doar fostul cuantum al pensiei, până la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei și regularizarea drepturilor bănești în funcție de pensia ce se va stabili în procedura de revizuire.
Trebuie av ut în vede re și contextul în car e a fost emisă decizi a contestată în
cauză, în care, astfel cum am menționat anterior, Legea nr.164/2001 mai era în
vigoare, dar Guver nul pregătea intra rea în vigoare a Legii nr.263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, această lege fiind deja publicată în M.Of. nr.852 din_, la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei, care abroga, începând cu data de_, Legea nr.164/2001.
Prin decizia nr.38/_, Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că: "În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";
Astfel, pe lângă aspectele menționate anterior, privind emiterea actului contestat în cauză în baza unei hotărâri de guvern a cărei executare fusese suspendată și anulate dispoziții esențiale ale acesteia, consider că un alt aspect de nelegalitate a măsurii dispuse îl constituie faptul că, deși Legea nr.164/2001 era în vigoare, decizia emisă la data de_, nu reduce doar cuantumul pensiei reclamantului, ci îl lipsește pe acesta de alte importante garanții prevăzute de Legea pensiilor militare, cea mai importantă dintre acestea fiind cea privind actualizarea permanentă a pensiei sale în raport cu veniturile unui militar în activitate.
Mai consider că ingerința Statului trebuie raportată la momentul în care aceasta a intervenit, respectiv la data de_, când, după mai mult de 5 luni de la intrarea în vigoare a H.G. nr.735/2010 de aplicare a prevederilor Legii nr.119/2010, în care reclamantul a trăit cu nesiguranța recalculării pensiei sale, a cuantumului ce va rezulta în urma acestei operațiuni, care-i era totalmente inaccesibil și imposibil de prevăzut, însă urmărind interesul urmărit de către legiuitor, îi crea o temere că acesta va fi diminuat, mai ales că acestuia îi era imposibil să procure documentele necesare recalculării, a primit, o decizie ce într-adevăr îi confirma faptul că dreptul său va fi afectat pe viitor printr-o eliminare a dreptului la pensie militară, având drept consecință o reducere substanțială a cuantumului său
, de la suma de 4576 lei, menționată în mandatul de pensie pentru luna decembrie 2010, la cea de 1924 lei, fiindu-i returnate drepturile reținute din pensie, în luna februarie 2011, în urma adoptării O.U.G. nr.1/2011.
De asemenea
, trebuie avut în vedere faptul că recurentul,
în loc să se bucure liniștit de drepturile sale, a fost pus în situația de a se adresa instanțelor de jurisdicție a asigurărilor sociale, suportând, desigur și cheltuielile de judecată aferente.
Pe de altă parte, conform art.6 din O.U.G. nr.1/2011, acesta a fost doar în mod aparent "despăgubit"; și numai cu titlu provizoriu
, întrucât lecturând dispozițiile acestui act normativ, reclamantul a trăit în continuare cu temerea că aceste sume îi vor fi din nou reținute, printr-o regularizare a pensiei, în lipsa unui act cu adevărat reparator, de revocare a actului administrativ nelegal din data de_ și a emiterii unei noi decizii de pensii, care să consacre într-adevăr dreptul la pensia ce se cuvenea.
În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din Legea nr. 24/2000
, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție
de importanța și co mplexitatea acestora, de o activitate de d ocumentare și analiz ă
științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care
urmează să fie regle mentate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum ș i
a reglementărilor similare din legislația străină.
Conform art. 6 din aceiași lege
, orice proiect de act normativ trebuie să
instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare
stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie
temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica
legislativă a Statului Român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor
interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu
tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor Omului.
Consider că, mai ales în situația pensiilor militarilor, categorie din care face
parte intimatul, dacă în cadrul activității de documentare și analiză științifică, în
cadrul studiilor de impact ce se cer a fi întocmite, mai ales în cazul adoptării unor
legi ce tind la reformări esențiale ale sistemului legislativ, cum este Legea
nr.119/2010, se încerca în faza de proiect a acesteia, recalcularea unei singure
decizii de pensie, prin luarea în considerare a tuturor documentelor doveditoare
ale soldelor obținut e de pensionar în perioada de activita te, s -ar fi putut cu
ușurință afla atât d urata și dificultățile unui asemenea proc es, cât și c uantumu l
ce ar putea rezulta, deci implicit măsura în care o asemenea ingerință era
necesară pentru protejarea unor interese publice.
Se pune aici și problema dacă fondurile cheltuite din bugetul de stat cu aceste recalculări ale pensiilor militare, care, astfel cum rezultă din Ordinele nr.101/2010 și nr.112/2010 ale Ministrului A. N. și din Instrucțiunile nr.191/2010 ale Ministrului Administrației și Internelor, au presupus eforturi considerabile, nu au ajuns să depășească beneficiul adus bugetului prin măsura de eliminare a pensiilor militare, fiind de notorietate, în prezent, faptul că, în urma revizuirii pensiilor militare, marea majoritate a acestora s-au menținut în plată sau au crescut.
Î n acest sens, trebuie amintit că, în C auz a P ădur aru co n tr a Ro mân ie i,
Curtea EDO a arăt at că: "odată ce a f ost adoptată o solu ție de către stat, ea
trebuie implementată cu o claritate și c oerență rezonabile p entru a evita pe cât
posibil insecuritatea juridică și incertitu dinea pentru subiec ții de drept la care s e
referă măsurile de a plicare a acestei sol uții; în această privi nță, trebuie sublinia t
faptul că incertitud inea, fie ea legisla tivă, administrativă sau provenind din
practicile aplicate de autorități este un factor important ce trebuie luat în
considerare pentru a aprecia conduita statului.";
Mai trebuie subliniat faptul că, mecanismul legislativ folosit de către Guvernul României, prin dispozițiile O.U.G. nr.1/2011, ce prevede, la art.6, că în cazul în care pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea deciziei de revizuire, când se va efectua regularizarea acestora, pare să asigure reclamantului-intimat o reparație integrală a prejudiciului suferit prin emiterea deciziei contestate în cauză, recunoscându-se practic culpa Statului în ceea ce privește emiterea unui act profund nelegal, însă acesta nu a dispus și revocarea deciziei de recalculare emise în aceste condiții.
Cunoaștem însă din întreaga doctrină că un act normativ nu poate acorda unui particular decât o vocație la un drept, în speță a unui drept la pensie într-un anumit cuantum, în timp ce dreptul efectiv al reclamantului nu putea să ia naștere în mod valabil decât în temeiul unei decizii de pensie valide, ceea ce în cauză lipsește cu desăvârșire.
De altfel, imediat după adoptarea O.U.G. nr.1/2011, M. A. N. a început să invoce, în cauzele de acest tip, excepțiile rămânerii fără obiect a acțiunii și a lipsei de interes, care au convins chiar, în numeroase situații,
instanțele de fond să pronunțe soluții în acest sens, tribunalele omițând să analizeze ingerința statului, prin măsura dispusă, nu numai în ceea ce privește cuantumul pensiei reclamanților, ci mai ales în dreptul lor la pensie cu un anumit statut special, recunoscut printr-o lege ce era în vigoare chiar și la data emiterii deciziilor de recalculare.
Aceleași argumente aduse în fața instanței, reclamantul le-a prezentat și Comisiei de contestații pensii din cadrul ministerului recurent, fără ca în cadrul acestei proceduri să se revoce decizia de recalculare, fără a se analiza în vreun fel aspectele de nelegalitate invocate de către acest particular.
Între timp, pe lângă această măsură de menținere provizorie în plată a vechiului cuantum al pensiei de serviciu, din decizia de revizuire a pensiei
recurentului, emisă la data de_,
după aproximativ un an, depusă la dosar în recurs, se constată o creștere a pensiei "recalculate"; a acestuia, fără a se ajunge însă la cuantumul pensiei încasate anterior și în condițiile în care a fost eliminat dreptul său la pensie militară.
Mai consider că reclamantul, prin decizia contestată, așa -zis "de
recalculare"; a pen siei militare, la o dată la care la o dată la care Lege a
nr.164/2001 mai era în vigoare, pierzând calitatea pe care o avea
dobândită, de pensionar militar, statut de care s -au bucurat în țara
noastră toți militarii de carieră ce s -au pensionat din anul 1889 și până în
prezent, a suferit doar aparent doar o diminuare a cuantumului pensiei sale, care,
conf or m jur isprudenț e i CEDO, în măsur a în care ar f i f ost pr oporț ion al ă cu scopul
ur măr it, ar fi intrat în marja de apreciere a statului.
În realitate, princ ipala sa pierdere, în privința căreia nu a existat
nici cel puțin o in tenție de reparație din partea Statului și care va afecta
în timp evoluția pensiei sale, este că mecanismul de recalc ulare a pensiei
adoptat în baza Legii nr.119/2010, a H.G. nr.735/2010 și a O.U.G.
nr.1/2011 implică LIPSIREA SA DE STATUTUL DE PEN SIONAR MILITAR ș i
implicit, de PROTECȚIA PE CARE I-O OFEREA A_ LEGEA NR.164/2001,
privind ACTUALIZAREA P. LOR MILITARE, ce prevede a c ă:"; a) ori de câte
ori se majorează solda de grad și /sau solda funcției maxime ale cadrelor
militare în activita te, potrivit gradul ui militar și fu ncți ei exercitate, avut e
la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de st abilir e a pensiei în
condițiile prevăzute la art.22 -24; cadrele militare pot opta pentru baza de
calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei; b) în
funcție de posibil itățile financiare, în cursul execuț iei bugetare, prin
indexare cu un pr ocent care să aco pere cu până la 100% rata inflației ,
prin hotărâre a Guvernului, cu excepția situației de la lit.c), în care aceste
indexări se regăsesc în majorarea soldelor de la lit.a).
Aceasta constituie o pierdere însemnată pentru recurent, întrucât
aceste dispoziții, pe care chiar Legea nr.164/2001 le considera în art.48,
ca fiind de "protecție socială";, aveau menirea de a garanta acestuia o
menținere a pensiei sale la un nivel apropiat ultimului venit avut în viața
activă, ori simplele indexări aco rdate de către Stat, doar atunci când
mijloacele financiare îi permit acest lucru, în cadrul sistemului unitar de
pensii publice, vor determina în timp o scădere treptată, tot mai
accentuată, a pe nsiei acestuia în raport cu ultima sa soldă avută în
activitate.
Aceste dispoziții erau de mare însemnătate mai ales în situația recurentului, care a renunțat la dreptul său la muncă, la locul său de muncă sigur și bine remunerat, la vârsta de 51 de ani, tocmai având încredere în legislația care-i garanta acestuia, cu certitudine, o pensie militară apropiată de ultimul său venit din muncă, dar și posibilitatea cumulului acesteia cu un salariu obținut, chiar în sectorul de stat.
Încrederea acestuia în statul nostru de drept, democratic și social,l-a determinat ca, doar în aceste condiții, să renunțe la locul său de muncă, fiindu-i garantat că va beneficia de măsuri de protecție socială în cursul vieții sale, pentru a nu simți, în timp, efecte nefaste ale acestei decizii asupra veniturilor sale și ale familiei.
Prin urmare, iată că Statul, prin decizia de recalculare contestată în
cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoare la data emiterii
acesteia, respectiv a Legii nr.164/2001, drepturi ce decurgeau din
calitatea reclamantului de pensionar militar, ș i care au devenit inaplicabile prin noua metodologie de stabilire a pensiei sale, a afectat
drepturile acestuia nu numai la data emiterii sale, ci și pe termen lung,
respectiv pentru toată viața acestuia.
Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantului, fără a întruni condițiile legalității și necesității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.
Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, Statul a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către Guvern, care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.
Mai consider că, și în ipoteza în care s -ar considera ingerința statului ca
fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplineș te cerința
proporționalității, întrucât atingerea adusă dreptului recurentului a fost de
natură a afecta chiar esența acestuia.
În cadrul jurisprudenței sale constante (Cauzele Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009
), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, o măsur ă privativă de prop rietate trebuie să p ăstreze un echilibr u
just între ex igențele interesului general al comunității și imperativele
apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale
ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție
socială adecvată și la prestații de securitate socială la un nivel suficient.
În analizarea aces tui criteriu consi der că, în cazul reclamantului,
trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că acesta nu
este beneficiarul unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și
nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de
către Stat, practic, atât pentru aco perirea riscurilor activității militare,
pentru cei 33 de a ni de vechime efec tivă ca militar, pre cum și în schimbu l
acordului său de a renunța la funcția sa militară și la re munerație, la vârs ta
de 52 de ani, acord determinat tocmai de ex istența unor dispoziții legale
care îi garantau în cursul vieții măsuri de protecție socială, respectiv a celor
prevăzute de Lege a nr.164/2001, pri ntre acestea fiind și dreptul la pen sie
militară.
Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității
măsurii nu poate fi luată ca re per, în cazul r ecurent ului, pensia medie
lunară pe economie sau indemnizația socială pentru pen sionari, ci, întrucât
această măsură a afectat i ndirect dreptul acestuia la muncă, implicit la
salariu, controlul d e proporționalitate trebuie să porneas că de la câștigul pe
care acesta l-ar fi putut obține din m uncă, în calitate d e militar, situație în
care este evident că recalcularea pensiei sale l a suma de 1924 lei,
constituie o sarcină ex cesivă pe care acesta trebuie să o suporte.
De altfel, politica Statului manifestată încă din anul 2005 în domeniul
stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul public, tocmai în temeiul
dispozițiilor Legii nr.19/2000, avea ca principiu: "la condiții egale de
pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie";.
Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații
sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizar ea tuturor pensiilor,
întrucât se raportează chiar de la condițiile de pensionare care, astfel cum am
arătat anterior, sunt, în speță diferite, fiind cele prevăzute în statutul special al
beneficiarului
.
Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță, încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:
Astfel, prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/_, în procesul adoptării Legii nr. 119/2010, chiar Consiliul Legislativ a arătat că: "… atât în
statele membre ale Uniunii Europene, c ât și în legislația alt or state, există și alt e
categorii profesionale care beneficiază de sisteme proprii de pensionare, în funcție
de importanța socială a muncii prestate, ….
";.
S-a mai menționat prin același act că: "Actualele pensii de serviciu au fost
acordate în baza unor legi emise de Statul Român, în vigoare în momentul
stabilirii. O recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare
de către stat a propriei legislații
, iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept";.
S-a subliniat prin același aviz că "Este de relevat, totodată, că există
posibilitatea ca un mare număr de p en sionari afectați de recalcularea pensiilor
să se adreseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale,
pentru contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză
în procesele respective
.";
De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 873/2010
a Curții Constituționale, 86 de judecători prezenți din totalul de 113 judecători în funcție în cadrul Înaltei Curți de C. și Justiție au votat, în ședința din_, pentru adoptarea hotărârii nr.2 a Secțiilor Unite ale
instanței supreme, de sesizare a instanței de contencios constituțional cu
neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, în ceea ce privește pensiile
de serviciu ale magistraților, dar cuprinzând și considerente general e, privind
celelalte pensii speciale vizate de legea privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, apreciind că acestea contravin prevederilor art.1 din
Protocolul nr.1 la Convenția europea nă pentru apărarea drepturilor omulu i
și libertăților fundamentale.
S-a susținut, prin a ceastă sesizare, că: " …legea criticată imp une o pierdere
ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o v eritabilă expropriere,
aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și libertățilo r fundamentale."; și că: "…legea criticată
impune o restrâng ere cu caracter p ermanent a exerci țiului dreptului la
pensie,….";
S-a mai arătat de c ătre autorul sesizării că:";….diminuarea substanțială a
cuantumului pensiilor, determinată de recalcularea acestor a impusă prin legea
criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la caracterul
rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…";.
Prin aceeași sesizare s-a mai reținut că:
"Totodată, din pers pectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței
Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziții, drepturile
care decurg din contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este
dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1
din Protocol.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice
de a menține un ju st echilib ru între in teresul general și i mperativele protecției
drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de
câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o
sarcină excesivă și disproporționată. Î ntr-o astfel de situație, există o încălcare a
art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului
rezonabil și proporți onal al diminuării d repturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan
Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de lege a criticată, cu
consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le
este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just
echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește
pensia stabilită pe ntru anumite profe sii și nu permite c a acest drept să fi e
diminuat decât în cazuri excepționale, cu respectarea principiului
proporționalității, ceea ce înseamnă că măsura aplicată să fie justificată de
scopul legitim urmărit ( Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005).";
De altfel, și Președintele Senatului,
exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Înaltei Curți de C. și Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a Curții Constituționale, că Legea nr. 119/2010 ";impune o pierdere ireversibilă a
pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând
atingere art. 1 paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale";.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în cauză, prin măsura luată,
dreptul reclamantului de a primi pensia cuvenită a fost încălcat astfel încât s -a
ajuns l a o atingere adus ă esențe i drep tul u i l a pen sie al acestuia.
Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantului la un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea motivelor de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din Convenție, cu privire la nediscriminare.
În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantului, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu Statul Român, care vor refuza cu certitudine să accepte orice provocări viitoare ale unor acte normative în scopul de a-și părăsi locuri de muncă sigure și bine plătite, la vârste la care mai pot presta muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare, obținute prin pregătire profesională, concursuri serioase, experiență în domeniu, gândindu-se că oricând drepturile lor pot fi afectate de schimbările cadrului normativ, astfel încât să nu mai poată reveni la posturile deținute anterior și să obțină o pensie în cuantum comparabil cu pensia medie de asigurări sociale pe economie.
Măsura luată prin Legea nr.119/2010, care a afectat drepturile reclamantului, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior doar din bugetul de stat, sunt în prezent achitate chiar din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității și insecurității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.
Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă orice cetățean al Ro mâniei are dreptul la securitate socială
și juridică,
ceea ce presupune ca măsurile luate
, mai ales că privesc domeniul protecției sociale, s ă nu -l pună pe ac esta într -o situați e total, substanțial
disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a
părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica
dreptul la pensie de serviciu, în condițiile în care, lipsa de previzibilitate a
măsurii și a unei perioade tranzitorii, nu i -au permis acestuia să ia măsuri
personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale
familiei,
cu atât mai mult cu cât perioada în care acesta a încasat lună de
lună pensia militară, a creat acestuia convingerea că își poate orienta
întreaga conduită în raport cu dispozițiile legale ex istente .
Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea admiterea recursului formulat de reclamantul A. V. , cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții: M. A. N. și C. de P. Sectorială a M.Ap.N., a anulării deciziei de recalculare a pensiei cu repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii, în sensul obligării pârâților să plătească acestuia pensia militară stabilită prin decizia nr.0102371/2003 astfel cum aceasta a fost actualizată până în anul 2010, precum și cheltuielile de
judecată efectuate în prezenta cauză.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M..
← Sentința civilă nr. 9041/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Încheierea civilă nr. 384/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|