Decizia civilă nr. 3418/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3418/R/2013

Ședința publică din 09 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul N. E. împotriva sentinței civile nr. 5861 din 04 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent N. E., personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului în sensul anulării sentinței civile atacate și obligării pârâtei intimate C. J. de P. C. să îi elibereze o altă decizie de pensionare în temeiul Legii nr. 19/2000, întrucât a fost pensionat în baza acestei legi și nu în baza Legii nr. 263/2010, care nu era în vigoare la data pensionării sale. Arată că a solicitat recalcularea și includerea sumei de bani în cuantumul pensiei, sumă ce i-a fost evidențiată în adeverința emisă în data de_, care a fost depusă la C. de P. în a doua decadă a lunii noiembrie 2010, când nu era în vigoare Legea nr. 263/2010, întrucât aceasta a intrat în vigoare în data de_ .

Mai arată că în anul 2011 a solicitat Casei de P. recalcularea pensiei cu luarea în calcul a acelei adeverințe, în acea adeverință era evidențiat venitul pentru luna august și octombrie, ajutorul de pensie și prima de vacanță, însă C. de P. l-a refuzat cu motivarea că nu era trecută suma.

De asemenea, arată că în anul 2011 când i-a fost eliberată adeverința, era în vigoare Legea nr. 263/2010, iar C. de P. i-a explicat că acea sumă de bani a fost eliberată până în data de_, însă el a fost pensionat cu Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 226/2006.

Se mai arată că în Legea nr. 226/2006 se prevedea calculul punctului anual se calculează după suma care s-a raportat la Institutul Național de Statistică Economic după toată suma care s-a plătit către C. de P. .

În consecință, solicită a i se elibera o altă decizie de pensionare cu Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 și obligarea pârâtei intimate C. J. de P.

la plata de daune moratorii în cuantum de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată (13 decembrie 2012) până la data când i se va hotărî dreptul său.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5861 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul N. E. împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect acordarea unor drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Reclamantul beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă conform Deciziei de pensionare nr. 172624/_, drepturile de pensie ale acesteia au fost stabilite la 1103 lei s-au acordat de la_ .

La data de_ reclamantul a depus la pârâtă cererea înregistrată sub nr. 6152 prin care a solicitat recalcularea pensiei și în funcție de veniturile dovedite cu Adeverința nr. 119/_ eliberată de către S.C. MICHEL SA pentru perioada august-octombrie 2010..

Fostul angajator a precizat în ce temei au fost acordate aceste drepturi arătând că s-a plătit CAS-ul în cuantum de 10,5% și contribuția pentru munca suplimentară conform legilor în vigoare.

La data intrării în vigoare a prevederilor H.G. nr. 257/2010 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010, respectiv_, s-a abrogat Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000. Conform prevederilor art. 134 alin.1 și 3 din aceste norme, pensia poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau stagiile de cotizare nevalorificate la stabilirea acestora.

La recalcularea pensiilor pentru limită de vârstă, stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 262/2010, se utilizează stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei.

Raportat la prevederile legale anterior menționate, instanța a reținut că reclamantul era îndreptățit să i se recalculeze pensia în raport cu veniturile realizate cu titlu de ajutor de pensie și prime de vacanță.

Reglementarea anterioară este similară cu cea din Legea nr. 263/2010 și ca atare, concluziile reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție și în decizia nr. 19/2011 sunt aplicabile și în cazul cererilor de recalculare a pensiei întemeiate pe veniturile realizate în perioada în care s-a desfășurat activitate, dacă s-au achitat contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale de stat, formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 263/2010.

Din analiza buletinului de calcul aferent deciziei nr. 172624/_, rezultă că reclamantului i s-a recalculat pensia conform celor dispuse prin decizia civilă nr. 2966/R/_ a Curții de Apel C. cu luarea în considerare a datelor din adeverința nr. 119/_ .

Față de cele ce preced, instanța a apreciat că cererea reclamantei a fost întemeiată în parte, și ca atare, în temeiul art. 253 lit. f și g raportat la art. 256 din Legea nr. 263/2010 este îndreptățită să i se recalculeze pensia începând cu data de_, cu respectarea metodologiei prevăzută de vechile prevederi ale Legii nr. 19/2000, în prezent abrogate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N. E.

, solicitând modificarea sentinței civile atacate, cu admiterea acțiunii formulate la instanța de fond.

În motivarea recursului reclamantul a arătat în esență că recalcularea pensiei sale cu luarea în considerare a ajutorului de pensie și a primei de vacanță, trebuia realizată în temeiul Legii 19/2000 întrucât adeverința a fost depusă de SC MECHEL SA în a doua decadă a lunii noiembrie 2010.

Recurentul a mai precizat că a depus la C. Locală de P. Turda o cerere de recalculare a pensiei sale în temeiul Adeverinței nr. 119/_, iar urmare a refuzului de recalculare a pensiei s-a adresat instanței de judecată, care prin Decizia civilă nr. 2966/R/2012 a stabilit ca recalcularea pensiei sale să se efectueze începând cu data de_ .

Întrucât nu a cerut în cererea de chemare în judecată ca recalcularea pensiei sale să se efectueze cu data de_, în temeiul Legii 263/2010, iar vinovată de recalcularea cu întârziere este C. de P. Locală Turda, recurentul a cerut anularea Deciziei nr. 172624/_, emiterea unei noi decizii în temeiul Legii 19/2000 și obligarea pârâtei la plata de daune moratorii în cuantum de 10 lei pe zi de întârziere.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2966/R/_, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, s-a admis recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2485 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, care a fost modificată în parte în sensul că s-a obligat pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor reprezentând ajutor pensie și primă vacanță menționate în adeverința nr. 119/_ emisă de SC MECHEL SA C. T., începând cu data de_ . S-au respins restul pretențiilor. S-a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale aferente fondului (filele 7-9 dosar fond).

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel C. a statuat că cererea de recalculare a pensiei recurentului din prezenta cauză în temeiul Adeverinței nr. 119/_ emisă de SC MECHEL SA C. T. este întemeiată, cauza fiind examinată în raport de dispozițiile Legii 263/2010.

Prin Decizia nr. 172624/_ (fila 11 dosar fond) emisă de C. de J. P.

C. (contestată în prezenta cauză) s-a pus în executare hotărârea judecătorească menționată anterior, pensia recurentului fiind recalculată cu luarea în considerare a veniturilor evidențiate în adeverința menționată anterior, începând cu data de_, așa cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 2966/R/_ .

Având în vedere aceste considerente, se constată că atât legea în temeiul căreia trebuia efectuată recalcularea pensiei recurentului (respectiv Legea 263/2010), cât și data cu care trebuia efectuată această operațiune (respectiv _

) au fost stabilite în mod irevocabil prin hotărârea judecătorească menționată anterior, astfel încât, ca efect al puterii de lucru judecat, recurentul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu, motivele de recurs relative la aceste aspecte neputând fi analizate de instanța de recurs întrucât s-ar încălca autoritate de lucru judecat a Decizia civilă nr. 2966/R/_ .

Drept urmare, reținând că Deciziei civile nr. 2966/R/_ a fost corect pusă în executare prin Decizia nr. 172624/_ emisă de C. J. de P. C.

, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041și 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. E. împotriva sentinței civile nr. 5861 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _

, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 09 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. G.

L.

D.

DS

GREFIER,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./_ Jud.fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3418/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale