Decizia civilă nr. 3934/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3934/R/2013
Ședința publică din data de 9 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: C. M.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul K. B. împotriva sentinței civile nr. 10529 din 17 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ *, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și C. S. DE P. A M. UI A.
ȘI I., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 octombrie 2013, prin fax și la data de 9 octombrie 2013 prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat M.A.I. întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de intervenție înregistrată inițial pe rolul Tribunalului C. sub nr._, intervenientul K. B. a chemat în judecata pe pârâții: M. A. SI I. si CASA DE PENSII S. A M. UI A. SI I., solicitând
instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să anuleze decizia nr.1.
/_ și hotărârea nr.4823/_ a Comisiei de Contestații P. .
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că i s-au diminuat drepturile de pensie prin aplicarea H.G. nr. 735/2010, în prezent abrogată, decizia fiind emisă prin aplicarea acestor prevederi care au fost suspendate prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. .
Astfel, s-a susținut că, deși nu a depus cerere de recalculare si documente doveditoare, pensia i-a fost recalculată, luându-se ca bază de calcul salariul mediu pe economie pentru întreaga perioadă de activitate, în baza unor dispoziții legale care la data recalculării erau lipsite de eficiență juridică. In acest context, consideră că se creează discriminare față de alte categorii de salariați, deși militarii au suportat privațiuni specifice funcției.
Reclamantul a mai arătat că au fost încălcate în acest mod principiile de drept consacrate prin actele internaționale în materia drepturilor omului și deciziile Curții Constituționale.
Astfel, se arată că, recalcularea pensiei sale s-a făcut prin încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituția
României, art. 7 alin.2 si art. 180 alin.7 din Legea nr. 19/2000-în vigoare la data emiterii deciziei contestate.
Mai mult, s-a susținut că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu reprezintă un privilegiu, iar anularea acesteia constituie o nedreptate raportat la obligațiile si la privațiunile care le-au fost impuse pe timpul desfășurării activității, dar si la obligațiile pe care le au în calitate de militari în rezervă.
În subsidiar, intervenientul a invocat, în mod generic, erori de stabilire a pensiei revizuite, arătând că lipsesc din adeverințele de venituri soldele pe anumite luni și chiar ani, astfel încât se impune verificarea modului în care
instituțiile abilitate au transmis aceste venituri.
Pârâtul M.A.I a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamantul a primit, începând cu luna ianuarie 2011, un cuantum al pensiei identic cu cel din luna decembrie 2010, până la data la care s-a realizat revizuirea pensiei conform procedurii instituite de OUG nr. 1/2011.
Revizuirea pensiei s-a făcut pe baza principiului contributivității, respectiv pe baza adeverințelor care atestă veniturile realizate lunar transmise de către unitatea/unitățile în care contestatoarea a lucrat.
S-a mai arătat că susținerile reclamantului în sensul săvârșirii unui abuz sunt neîntemeiate, întrucât pârâta nu a făcut altceva decât să se raporteze la dispozițiile legale în materie, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat practic interpretările succesive ale Curții Constituționale respectiv prin deciziile nr. 458/2003, nr. 820/2006, nr. 8711/2010 si nr.1237/2010, în sensul că dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări si asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea disp.art.5 alin.2 din Constituția României.
Raportat la cererea contestatorului privind anularea deciziei de revizuire și repunerea în starea anterioară deciziei a cuantumului pensiei lunare, precum si la prevederile OUG nr. 1/2011, pârâta a apreciat că decizia contestată a fost emisă în mod legal cu luarea în considerare a tuturor documentelor transmise de fostul angajator.
La judecarea fondului cauzei, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5768 din 1 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins acțiunea formulata de reclamantul K. B.
.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs K. B., iar prin decizia civilă nr.159/R/_ a Curții de Apel C. s-a casat cu trimitere spre rejudecare această hotărâre, cauza fiind reînregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ *.
Prin sentința civilă nr.10529 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj
, a fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul K. B. împotriva paraților C. de
P. S. a M. ui A. și I. B. și Ministerul Administrației și Internelor B. .
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin decizia nr. 1. /_ s-a stabilit un cuantum al pensiei reclamantului de 2609 lei, fiind revizuită pensia sa de serviciu în cuantum de 3803 lei.
Cu privire la critica reclamantului constând în aceea că decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr. 1/2011, iar pârâții nu au făcut
dovada integralității și realității acestor venituri, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin.2 și 3 din OUG nr. 1/2011, "Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.";
Astfel, nu reclamantului îi revenea obligația de a depune la C. S. de
P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare.
În cazul în care nu se face dovada veniturilor reale ale beneficiarului, stabilirea pensiei se face pe baza veniturilor minime stabilite în anexa actului normativ menționat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a mai susținut că determinarea cuantumului pensiei recalculate a fost realizată pe baza mai multor date nereale, însă nu a arătat în concret care sunt veniturile omise a fi avute în procesul de recalculare, motiv pentru nici aceste critici cu caracter general nu sunt de natură să conducă la anularea deciziei de recalculare. De asemenea, s-a reținut că acesta nu a depus adeverințe eliberate de angajator din care să rezulte că veniturile luate în considerare pe anumite perioade nu sunt conforme cu realitatea, deși sarcina probei îi incumba acestuia. Mai mult, nu a făcut dovada demersurilor în vederea obținerii unor astfel de adeverințe sau imposibilitatea obținerii acestora, astfel încât să devină incidente dispozițiile art.172 C.pr.civ..
Potrivit art. 1 alin.4 din același act normativ, în temeiul căruia a fost emisă decizia de revizuire a pensiei, "în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";.
Astfel, nu au putut fi reținute susținerile reclamantului cu privire la faptul că veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade sunt mai mici decât veniturile din OUG nr. 1/2011, atâta timp cât nu a făcut dovada că pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 1 alin.4 din OUG nr. 1/2011.
Asupra criticii referitoare la încălcarea principiilor neretroactivității legii, neretroactivității efectelor actului administrativ, al drepturilor câștigate, precum și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a reținut argumentele și concluziile Curții Constituționale expuse în cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care aceasta s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010, constatând că aceste dispoziții sunt constituționale în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. 2 - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. 1 - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. S-a analizat din nou legea criticată pe temeiul
neretroactivității dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate, constatându-se că normele supuse analizei Curții sunt constituționale.
Prima instanță a reținut totodată și concluziile Deciziei nr. 29/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010, decizie aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei. Astfel, instanța supremă a statuat că instanțele de drept comun ar putea proceda la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impune în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a arătat însă că "în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin.
(2) din Legea nr. 47/1992, republicată.";
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";. În cuprinsul aceleiași decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat o analiză de compatibilitate a prevederilor legale în discuție cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, concluzionând asupra compatibilității prevederilor din legea națională cu dispozițiile art. 1din Protocolul 1 la Convenție.
Totodată, sub aspectul compatibilității prevederilor din legislația română referitoare la recalcularea pensiilor de serviciu (Legea 119/2010, OUG nr. 1/2011) cu legislația europeană, instanța de fond a reținut că prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că, "deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).";
Curtea EDO a statut că "statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11), Curtea subliniind că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor, și că în această privință, reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport de alte categorii de pensionari, CEDO a statuat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, a trebuit remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În fine, instanța a reținut și concluziile CEDO în Cauza Abăluță și alții împotriva României, expuse în Decizia pronunțată la data de 15 mai 2012, în cuprinsul căreia a reiterat faptul că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea
inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, în această privință, Curtea constatând că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 astfel că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea a reținut, de asemenea, faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea a reiterat argumentele expuse în Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
Sub aspectul cuantumului pensiei reclamantului, prima instanță a reținut că inițial reclamantul a avut o pensie în cuantum de 3803 lei RON, iar în urma revizuirii, cuantumul acesteia s-a redus la suma de 2609 lei RON, cuantum care este mult superior pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2012 în România, astfel că această reducere nu a putut avea semnificația unei lipsiri totale a reclamantului de mijloacele de trai și nici a atingerii substanței dreptului reclamantului. De asemenea, reducerea cuantumului pensiei nu a fost de natură a-l lipsi de mijloacele de trai.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia nu s-ar fi luat în calcul la stabilirea pensiei solda de merit și indemnizația de comandă, conform ordinului nr.047/_ și ordinului nr. 0230 din_, prima instanță a constatat că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi obținut sume într-un cuantum superior celor valorificate la calcularea pensiei, cu acest titlu.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul K. B.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurentul susține că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins acțiunea promovată.
Se invocă nulitatea decizie de recalculare a pensiei întrucât, conform dispozițiilor art.193 alin.1 din Legea nr.263/2010, art.132 din Legea nr.119/2010, la data de_, M.Ap.N. a fost golit de competență privind recalcularea pensiilor, ori, se arată că decizia contestată a fost emisă de Direcția Financiar-Contabilă din cadrul acestui minister, în mod nelegal.
Se mai invocă faptul că decizia de recalculare a fost emisă în temeiul dispozițiilor H.G.nr.735/2010, iar prin sentința civilă nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr.38/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost suspendată executarea acestei hotărâri.
De asemenea, se mai invocă faptul că prin sentința civilă nr.443/2010 a Curții de Apel C. s-au anulat dispozițiile art.2 alin.2,3,4,6 și 7, ale art.6 alin.1, 2 și 54 și ale art.10 alin.2 din H.G. nr.735/2010.
În ceea ce privește conformitatea legislației naționale care a stat la baza emiterii deciziei contestate cu reglementările CEDO, se arată că în mod greșit instanța de fond a statuat că autoritățile naționale nu au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Astfel, Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede, ca principiu general, că dispozițiile acesteia au forță constituțională și supralegislativă.
Se mai arată că normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern - self executing - obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impun tuturor autorităților publice române deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu prescrie pentru state obligativitatea încorporării dispozițiilor sale în dreptul lor intern însă, acest lucru rezultă din principiile generale ale dreptului internațional coroborate cu spiritul Convenției și cu acela al lucrărilor ei preparatorii. Art. 1 al Convenției prevede că părțile contractante "recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile" pe care aceasta le definește, fapt ce implică, indirect, ideea aplicării obligatorii a dispozițiilor Convenției în dreptul intern al statelor contractante.
Spre exemplificare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare "CJUE") a impus pentru prima dată acest principiu în hotărârea Van Gend en Loos, rămasă de referință. În speță, se punea problema aplicabilității directe a art. 12 (devenit art.25) al Tratatului.
În aceeași jurisprudență constantă a CJUE s-a dispus: "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme,
lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional". Cât privește constatarea de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul deciziei nr. 871/_, că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, recurentul consideră că aceasta nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la
care România este parte
Chiar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1.344 din 9 decembrie 2008, a reținut faptul că nu are atribuția de rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești, arătând că: "De altfel, instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta."
Se mai susține că, dacă deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, acestea nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea, atât timp cât instanțele judecătorești sunt obligate să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementărilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate, astfel încât nu se poate reține depășirea atribuțiilor de către instanța de judecată prin aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale.
Potrivit art. 1 - Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". A. . 2 al acestui articol arată că "dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."
Noțiunea juridică de pensie de serviciu (specială) nu se confundă și nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă (nr. 164/2001), distinct de dreptul la pensie din sistemul general. Ca atare, se apreciază că este eronată amestecarea acestor noțiuni și susținerea vădit greșită, că pensia de serviciu, derogatorie de la cea de drept comun, s-ar compune totuși, în mod forțat, dintr-o pensie de drept comun și o pensie suplimentară de la stat. Prevederile art. 1 al primului Protocol adițional se aplică indiferent de modul de organizare a schemelor de securitate socială si a felului în care este finanțat fondul de pensii respectiv (Cauza Wieczorek v. Polonia).
Recurentul mai arată că, în materie de pensii, Curtea Europeană a observat că, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un "bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza
legislației in vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă). Rezultă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii (Legea nr.l64 /2001), reprezintă un "bun".
Se mai invocă faptul că, potrivit statuărilor Curții, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art.l al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. Grecia).
Reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
În acest context, recurentul arată că prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest "bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun (cu un cuantum diferit față de cuantumul dreptului inițial).
Se susține că, având în vedere că pensia de serviciu a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație echivalează cu o veritabilă privare de proprietate.
Transformarea unor categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare (pensiile speciale ), în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, au fost determinate de menținerea deficitului bugetar și relansarea economică dar și de asigurarea sustenabilității financiare a și stemului de pensii publice, de eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice precum și de eliminarea legilor speciale de pensionare, care prevăd criterii diferite, mai avantajoase, în favoarea anumitor categorii profesionale.
Recurentul arată că diminuarea pensiei ca urmare a revizuirii pensiei și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani pierdute prin această reducere duc la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, supunându-l la o sarcină exorbitantă.
Se susține că, prin reducerea pensiei într-un cuantum semnificativ și prin înlăturarea totală și imprevizibilă a dreptului la pensia specială, recurenta este pusă în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată. Aceasta în contextul în care, pe toată durata exercitării activității de cadru militar, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și interdicții.
Cât privește aplicarea retroactivă a legii, s-a arătat că, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituție, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Încălcarea principiului neretroactivității legii civile prin adoptarea Legii nr. 119/2010 rezultă chiar din motivarea unor decizii anterioare ale Curții Constituționale. Astfel, prin decizia nr. 375/2005 referitoare la sesizările de neconstituționalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietății și justiției, Curtea Constituțională a stabilit că: noile reglementări, privind criteriile și condițiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul și de actualizare a cuantumului pensiei nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.
Curtea Constituțională a României a fost constantă cu privire la aplicarea principiului neretroactivității pensiilor, statuând:
Noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare,
Componentele dreptului la pensie, printre care cele mai importante sunt tipul pensiei, condițiile de acordare a diferitelor tipuri de pensie, modul de calcul
și plata pensiei, sunt, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, republicată, stabilite prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare. O nouă legislație referitoare la pensii nu se aplică în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterior în vigoare. O asemenea aplicare ar însemna o extindere a incidenței actului normativ asupra unor situații din trecut, care ar avea efect retroactiv și ar contraveni dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată.
Drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a acestor reglementări legale nu sunt atinse, iar actualizarea, recalcularea și recorelarea acelor pensii se pot face numai in favoarea beneficiarilor".
Prin adoptarea Legii nr.164/ 2001 s-a reglementat o nouă modalitate de calcul și de stabilire a pensiilor milita re de stat. Recurenta consideră că acest nou mod de calcul se poate aplica doar pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a legii.
Se arată astfel că, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislația în materie și de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituție (Decizia Curții Constituționale nr. 57/2006).
De altfel, Consiliul Legislativ a apreciat că: pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate si nu pot fi afectate prin recalculare, care prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia.
Față de cele de mai sus, s-a arătat că revizuirea pensiei recurentului încalcă principiul neretroactivității legii astfel cum rezultă el din art. 15 din Constituție precum și din interpretările date de către Curtea Constituțională.
În drept, se invocă disp.art. 304 și urm. Cod.proc.civ., Legea nr. 119/2010, Legea nr. 263/2010.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat de către reclamantul K. B., se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul avea stabilită, prin decizia nr.1. /_ o pensie militară de serviciu, în temeiul Legii nr.164/2001, care a fost periodic actualizată, astfel încât, în luna decembrie 2010, aceasta era în sumă brută de 3803 lei, astfel cum rezultă din mandatul de plată depus la fila nr.36 dosar de fond.
Prin decizia nr.1. /_ emisă de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Financiar-Contabilă, s-a recalculat această pensie militară în
temeiul Legii nr.119/2010 și a H.G. nr.735/2010, începând cu data de_, stabilindu-se în favoarea acesteia o pensie de asigurări sociale de stat.
Această decizie put ea fi contestată co nform disp.art.14 a lin.1 din H.G.nr.735/2010, în termen de 30 de zile de la comunicare la c omisia de contestații
pensii.
Astfel, art.14 din H.G.735/2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale
polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prevede că :
"(1) Împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care fun- cționează în cadrul M. ui Apărării Naționale, M. ui Administrației și I. și Serviciului Român de Informații.
(2) Deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță, potrivit pre- vederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.";
De altfel, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.119/2010, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit acestei legi este cea prevăzută de Legea nr.19/2000, cu modificările si completările ulterioare.
Ori, conform disp.art.88 din Legea nr.19/2000, decizia casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă.
Curtea reține că, practic, trecerea de la o categorie de pensie la alta, respectiv de la pensia militară de serviciu, la o pensie de asigurări sociale stabilită potrivit "algoritmului de calcul a Legii nr.19/2000"; s-a făcut prin această decizie nr.1. /_ emisă de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Financiar-Contabilă - în temeiul Legii nr.119/2010, act pe care recurentul, în calitate de titular al dreptului la pensie, nu probat în cauză că l-ar fi contestat în termenul legal, acesta rămânând definitiv.
Se mai reține că O.U.G. nr.1/2011, menținând provizoriu în plată fostul cuantum al pensiei de serviciu, a instituit doar o etapă de revizuire a cuantumului pensiei militarilor, în condițiile respectării art.1 lit.a) și b) din Legea nr.119/2010, în aplicarea căreia a fost dată, deci în aceleași condiții a recalculării pensiilor de serviciu.
În consecință, chiar dacă recurentului i s-a plătit același cuantum al pensiei până la data de_, acesta i s-a plătit în temeiul art.1 din Legea nr.119/2010 coroborat cu O.U.G. nr.1/2011, fără a i se recunoaște prin acesta dreptul la pensia de serviciu pe care o avea în temeiul Legii nr.164/2001, cu atât mai mult cu cât art. 7 alin.1 din O.U.G. nr.1/2011 prevede că, în cazul pensiilor prevăzute la art. 5 și 6, nu mai târziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat, după caz, în funcție de cuantumurile rezultate după luarea în considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare sau după aplicarea grilei prevăzute în anexa nr. 1, iar în alin.2 că sumele de plată se vor achita până cel târziu la data de 31 decembrie 2012, iar sumele de recuperat se rețin din drepturile de pensie, în condițiile legii.
Curtea constată în acest sens că Statul nu a revocat, după adoptarea
O.U.G. nr.1/2011 decizia de recalculare a pensiei recurentului emisă de
Ministerul Administrației și I nternelor -Direcția Financiar-Contabilă, cu repunerea
acestuia în situația anteri oară,
ci a menținut în plată doar fostul cuantum al pensiei, până la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei și regularizarea drepturilor bănești în funcție de pensia ce se va stabili în procedura de revizuire.
Se cunoaște din întreaga doctrină că un act normativ
(în speță O.U.G. nr.1/2011) nu poate acorda unui particular decât o vocație la un drept,
în speță a unui drept la pensie într-un anumit cuantum, în timp ce dreptul efectiv al recurentului de a-i fi plătită în continuare, și începând cu dat a de_, o pensie militară de serviciu în cuantum de 3803 lei, nu putea să ia naștere în mod valabil decât în temeiul unei decizii de pensie, respectiv a
unui act administrativ unilateral cu caracter individual care, în speță, nu a mai fost emis în acest sens după data de_ .
În cauză, recurentul a contestat decizia nr.1. din_ emisă de
Ministerul Administrației și Internelor-C. de P. S. și hotărârea nr.4823/_ a Comisiei de Contestații din cadrul M.A.I.
Astfel, prin decizia nr.1. din_ emisă de Ministerul Administrației și Internelor-C. de P. S. -au fost revizuite drepturile de pensie ale recurentei, în baza O.U.G. nr.1/2011, începând cu data_, acestea fiind stabilite în sumă brută de 2609 lei.
Această decizie a fost contestată de către recurent, la Comisia de Contestații P. . Prin hotărârea nr. 4823/_, Comisia de Contestații din cadrul M.A.I. a respins această contestație.
Trebuie subliniat în cauză faptul că decizia de revizuire emisă în
temeiul O.U.G. nr.1/2011, contestată în cauză, nu revi zuiește cuantumul
pensiei militare de serviciu pe care recurentul o avea stabilită potrivit Legii nr.164/2001, ci pensia de asigurări sociale stabilită acestuia, începând cu data de_, potrivit "algoritmului de calcul a Legii nr.19/2000";, prin decizia nr.
1. /_ emisă de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Financiar-Contabilă - în temeiul Legii nr.119/2010.
Curtea constată că, deși recurentul contestă în cauză doar decizia de revizuire a drepturilor sale de pensie și hotărârea prin care s-a soluționat, în procedura prealabilă, contestația sa, motivele invocate de către aceasta prin acțiune și prin cererea de recurs privesc de fapt nelegalitatea recalculării pensiei sale și îndreptățirea sa la menținerea pensiei de serviciu conform Legii nr.164/2001, respectiv cele privind: suspendarea executării și anularea unor dispoziții ale H.G.735/2010, emiterea deciziei de recalculare de către o instituție necompetentă, nerespectarea principiului neretroactivității legii, a dreptului câștigat, privind încălcarea art.1 din Protocolul adițional la Convenția EDO, precum și deciziile Curții Constituționale invocate, jursprudența C.E.D.O. și C.J.C.E., ori, în cauză nu s -a probat că recurentul,
în calitate de titular al
dreptului la pensie de serviciu ce i-a fost recalculată prin decizia nr.1. din _
emisă de Ministerul Administrației și I nternelor -Direcția Financiar-Contabilă - în
temeiul Legii nr.119/2010 și-ar fi exercitat dreptul de a contesta acest act
administrativ înaintea instanțelor de asigurări sociale.
Prin urmare, acest act a rămas astfe l definitiv, neputân d fi repus în
discuție în prezentul cadru procesual.
În ceea ce privește decizia de revizuire nr.1. din_ emisă de
Ministerul Administrației și Internelor- C. de P. S., nu se poate reține că ar fi fost încălcat principiul retroactivității legii, având în vedere faptul că prin
O.U.G. nr.1/2011 s-a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiei militarilor.
Potrivit disp.art.107 alin.1 din Legea nr.263/2010: "În situația în care, ulterior stabilirii și /sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și /sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa teritorială, operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.";
Prin urmare, în temeiul O.U.G. nr.1/2011 și a disp.art.107 alin.1 din Legea nr.263/2010, prin decizia de revizuire nr.1. din_, au fost revizuite drepturile de pensie stabilite prin decizia de recalculare nr. 1. /_, astfel încât în mod corect drepturile de pensie revizuite au fost stabilite începând cu data de_, dată de la care a operat în cazul recurentului recalcularea drepturilor de pensie militară, în temeiul Legii nr.119/2010.
În cauză nu se poate reține nici încălcarea prin aceste decizii de revizuire a principiului drepturilor câștigate, având în vedere faptul că, astfel cum am menționat anterior, nefiind contestată în cauză decizia de recalculare din _
, recurentul avea stabilită, începând cu data de_ o pensie de asigurări sociale de stat calculată în condițiile Legii nr.19/2000.
Mai mult, nu se poate reține în cauză nici că prin aceste decizii de revizuire a pensiei recalculate ar fi fost încălcat dreptul la un "bun"; conform disp. art.1 din Protocolul adițional la Convenția EDO și a jurisprudenței C.E.D.O., având în vedere faptul că recurentului i s-a acordat prin aceste acte administrative dreptul la aceeași categorie de pensie, respectiv la o pensie de asigurări sociale în sistem public, care era deja stabilită definitiv prin decizia de recalculare și care a fost majorată la suma brută de 2609 lei, față de cea stabilită prin decizia de recalculare nr.1. /_ .
Curtea mai constată că, deși prin contestația formulată de către recurent la Comisia Centrală de Contestații P. s-au invocat și aspecte de nelegalitate și netemeinicie a modului în care a fost calculată pensia revizuită a recurentului potrivit O.U.G. nr.1/2011, prin motivele de recurs recurentul nu a înțeles să formuleze asemenea critici concrete privind modul de stabilire a pensiei revizuite, axându-se pe motive ce privesc îndreptățirea sa la plata, și după data de_, a pensiei militare de serviciu pe care acesta o avea stabilită anterior emiterii deciziei de recalculare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul K. B. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul K. B. împotriva sentinței civile nr.10529 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
S. | -C. B. | C. | M. | I. -R. | M. |
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.: C.M./V.R.;
2 ex./_
Jud.fond: Tribunalul Cluj: I. P.
| ← Decizia civilă nr. 4035/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 4049/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
