Decizia civilă nr. 3458/2013. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3458/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. A-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul A. I. împotriva sentinței civile nr. 1182 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe pârâtele intimate C. J. DE P. M. și C. J. DE P. S., având ca obiect asigurări sociale anulare decizie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 septembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului M., contestatorul A. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu C. J. DE P.
M., anularea deciziei de revizuire nr.2. din_ și a deciziei de debit nr. 2. din_ emise de către intimată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, prin decizia de revizuire nr.
2. din_, intimata i-a diminuat fără motiv punctajul mediu anual, cu încălcarea termenului general de prescripție și ulterior, a emis decizia de debit nr.2. din_, prin care i-a imputat suma de 9.574 lei, fără a-i comunica însă modul cum s-a stabilit suma de bani datorată și ce reprezintă aceasta.
Contestatorul a mai arătat că, prin decizia de revizuire nr.2. din_, intimata a determinat greșit punctajul mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte realizat la stagiul complet de cotizare de 30 de ani, încălcând astfel dispozițiile art.77 alin. 2, coroborate cu art. 43 alin.1 și art. 87 din Legea nr. 19/2000.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M. .
Prin sentința civilă nr.539/2012, Tribunalul Mureș
a admis excepția necompetenței materiale a acestuia și, în baza art. 154 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
S.
, cauza fiind reînregistrată sub nr._ .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Intimata C. J. de P. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii contestatorului ca fiind nefondată, deoarece în anul 2011 s-a observat că în cazul contestatorului s-au aplicat dintr-o eroare
prevederile H.G.nr.267/1990, fapt pentru care a fost emisă decizia de revizuire nr.2. din_ .
În urma revizuirii drepturilor de pensionare a fost emisă decizia de debit nr.
2. din_, prin care s-a stabilit un debit de 9.574 lei, aferent perioadei _
-_, în temeiul art.179 din Legea nr. 263/2010.
Prin sentința civilă nr.1182 din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj,
s-a respins ca nefondată contestația formulată de către contestatorul A.
I. împotriva intimatei C. J. de P. M. pentru anularea deciziilor nr. 2. din_ și nr. 2. din_ emise de către intimată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii în baza deciziei nr.178044/_, potrivit prevederilor H.G. nr.267/1990, având un stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă de 21 de ani, 7 luni și 20 de zile(fila nr. 13 dosar de fond).
În anul 2011 s-a observat că în cazul contestatorului s-au aplicat din eroare prevederile H.G. nr. 267/1990, fapt pentru care a fost emisă decizia de revizuire nr. 2. din_ .
În urma revizuirii drepturilor de pensionare a fost emisă decizia de debit nr.
din_ prin care s-a stabilit un debit de 9.574 lei aferent perioadei _
-_, în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010.
Potrivit prevederilor art.9 din H.G. nr.267/1990, "pensionarea pentru limită de vârstă și vechime în muncă a personalului din unitățile miniere se va face în următoarele condiții:
la 20 ani lucrați în subteran sau 25 ani lucrați în cariere și instalații de preparare indiferent de vârstă, dar nu mai puțin de 45 ani pentru subteran și 50 ani pentru cariere și instalații de preparare;
la vârsta de 50 ani pentru cei care au lucrat minimum 15 ani în subteran și vârsta de 55 ani pentru cei care au lucrat minimum 20 ani în cariere și instalații de preparare;
pentru cei care au lucrat în subteran 5-15 ani sau 10-20 de ani în cariere și instalații de preparare, limita de vârstă de 60 de ani se reduce proporțional cu numărul anilor lucrați în aceste condiții
femeile se pensionează:
la vârsta de 45 ani dacă au lucrat minimum 25 ani în cariere și instalații de preparare;
la vârsta de 50 ani dacă au lucrat minimum 20 ani în cariere și instalații de preparare;
dacă au lucrat în cariere sau instalații de preparare 10-20 ani, limita de vârsta de 55 ani se reduce proporțional cu numărul anilor lucrați în aceste condiții".
Prima instanță a reținut din fișa de pensie a contestatorului, depusă la dosarul cauzei, că acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul TCM Grup Șantiere Sebeș, în funcția de miner subteran și la Hidroconstructii Ardeal-Tarnita, în consecință nu a desfășurat activitate în mină, așa cum prevede H.G. nr. 267/1990.
Potrivit art.179 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, sumele reprezentând prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.
Având în vedere aceste considerente, prima instanță a reținut că acțiunea contestatorului este nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul A. I., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurentul consideră că în mod greșit prima instanță i-a respins acțiunea, deoarece, așa cum reiese din probele depuse de la dosarul cauzei, suma de bani menționată în decizie i-a fost în mod nejustificat imputată.
Astfel, intimata a arătat în fața instanței de fond faptul că în mod greșit au fost aplicate prevederile H.G. nr. 267/1990 și, în urma revizuirii drepturilor de pensie, a emis decizia de debit nr.2. /_, prin care a stabilit un debit în valoare de 9574 lei, aferent perioadei_ -_ .
Recurentul susține însă că, așa cum reiese din actele depuse în probațiune la dosar, în principal din copia cărții de muncă, acesta a fost încadrat, pe toată perioada desfășurării activității, ca miner.
Astfel, recurentul consideră că, atâta vreme cât dispozițiile H.G.nr.267/1990 se referă la persoanele care și-au desfășurat activitatea în mină și acesta a fost încadrat pe toată perioada desfășurării activității în calitate de miner, dispozițiile hotărârii îi sunt aplicabile și, prin urmare, pensia a fost calculată corect începând cu data ieșirii sale la pensie și până în prezent.
În drept, se invocă dispozițiile art.3041Cod.proc.civilă.
Analizând recursul formulat de reclamantul A. I., în temeiul dispozițiilor art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat
, pentru următoarele considerente:
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, recurentul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă în anul 2000, prin decizia nr.178044/_
, ce nu prevede însă în mod expres un temei special în baza căruia a fost stabilită pensia, formularul de decizie utilizat menționând prevederile Legii nr.3/1977.
Practic, această decizie cuprinde doar mențiunea "miner subteran";, fără indicarea prevederilor H.G.nr.267/1990, însă reducerea vârstei de pensionare este cea prevăzută de această hotărâre de guvern, întrucât recurentul, născut la data de_, a fost pensionat astfel la vârsta de 45 de ani.
În speță, în anul 2011, cu ocazia transferului dosarului de pensie al contestatorului de la C. J. de P. M., la C. J. de P. S., s-a constatat că acesta ar fi beneficiat în mod greșit de dispozițiile H.G.nr.267/1990, cu toate că nu a lucrat în "unități miniere";.
Astfel, s-a emis, în temeiul disp.art.107 din Legea 263/2010, o decizie de revizuire a drepturilor de pensie ale contestatorului, nr. 2. din_, prin care drepturile de pensie ale acestuia au fost calculate prin raportarea punctajului total realizat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de Legea nr.3/1977, lege în vigoare la data înscrierii sale la pensie, în anul 2000, având în vedere faptul că, potrivit Normelor Tehnice nr.5388/2004 emise de C. Națională de P. și alte Drepturi de Asigurări Sociale: "În înțelesul H.G. nr.1550/2004, stagiul complet de cotizare reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.";
Intimata a constatat astfel că drepturile de pensie ale contestatorului au fost greșit recalculate în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, în baza
H.G. nr.1550/2004, începând cu data de_ . Conform pct.A1.2 din aceleași Norme Tehnice nr.5388/2004, "În situația pensiilor pentru limită de vârstă stabilite în perioada cuprinsă între 1 iulie 1977 și 31 martie 2001, inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual, este de 25 de ani pentru femei și de 30 de ani pentru bărbați.";
Practic, contrar acestor dispoziții, prin decizia nr.2. /2005, contestatorului i-au fost recalculate drepturile de pensie conform punctului A.4.5 din Normele Tehnice nr.5388/2004, care prevedeau că: "În situația pensiilor stabilite potrivit prevederilor H.G.nr.267/1990, cât și a celor stabilite potrivit prevederilor Legii nr.57/1998, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la
determinarea punctajului mediu anual, este de 20 de ani pentru persoanele care au desfășurat activitate în locuri de muncă în subteran și de 25 de ani pentru persoanele care au desfășurat activitate în locuri de muncă în cariere sau în instalații de preparare, atât pentru femei cât și pentru bărbați.";
Prin urmare, pentru a beneficia de calcularea pensiei prin raportare la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, persoanele respective trebuiau să îndeplinească condiția nu numai de a fi lucrat perioada respectivă în subteran, ci și de a-și fi desfășurat activitatea în condițiile prevăzute de legea specială, respectiv, de H.G.nr.267/1990, în caz contrar aplicându-se dispozițiile legii generale.
H.G.nr.267/1990 privește însă "acordarea unor drepturi personalului din
industria minieră";,
iar întregul act normativ se referă fie la personal din
"unitățile miniere";, fie la "unități din sist emul M. ui Mi nelor ";, art.9
lit.a) din hotărâre prevăzând în mod expres că, "pensionarea pentru limită de vârstă și vechime în muncă a personalului din un itățile miniere ";
se va face în următoarele condiții: la 20 de ani în subteran, indiferent de vârstă.
Art.20 din același act normativ prevede că, în aplicarea prevederilor acestei hotărâri, M. Minelor poate elabora instrucțiunile necesare.
Se mai reține că alin.1 al art.20 din Legea nr.19/2000 a stabilit că sunt locuri de muncă în condiții speciale, începând cu data intrării în vigoare a legii,_, doar locurile de muncă din uni tățile miniere,
pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.
Curtea reține astfel că, deși contestatorul-recurent a lucrat, în perioada _
-_, în calitate de miner subteran, acesta și-a desfășur at activitatea la TCH
București-Grup Șantiere Sebeș, Poiana Mărului, ACH "Criș -Someș";, TAGC H
București-ACH"Criș-Someș";, B.C.";Răstolnița";, S.C.";Emivas Cons."; S.R.L.
Răstolnița și la S.C.";Hidroconstrucția"; Ardeal
, astfel cum rezultă din carnetul de muncă și din fișa de pensie, ambele depuse la dosarul de fond, și nu în "unități
miniere";
-pentru personalul cărora au fost acordate drepturi prin legea specială -
H.G. nr.267/1990.
Recurentul se prevalează în cauză de faptul că a desfășurat aceeași activitate, de miner în subteran, și că în mod corect ar fi beneficiat de dispozițiile H.G.nr.267/1990, însă, pe lângă faptul că acest act normativ, astfel cum am menționat anterior, are în vedere în mod special doar personal din unităț i
miniere
, se mai reține că, potrivit art.3 pct.1 din Legea minelor nr.61/1998
, în vigoare la data înscrierii la pensie a contestatorului, prin "activitate minieră
"; se
înțelege:"ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, ex plorarea, dezvoltarea,
exploatarea, prelucrarea, concentrarea, extracția metalurgică și comercializarea
produselor miniere";,
ori, activitatea desfășurată de contestator în cadrul unităților mai sus menționate nu poate fi încadrată în aceste categorii, cu atât mai mult cu cât art .4 alin.1 din aceeași lege
prevede că: "A ctivitățile miniere se
efectuează de către persoanele juridice c are sunt înregistrate conform legii și sunt
specializate în desfă șurarea unor astfel de activ ități sau se organizează în acest
scop.";
În ceea ce privește dispozițiile art.77 alin. 2, coroborate cu art. 43 alin.1 și art. 87 din Legea nr. 19/2000, chiar prin decizia în interesul legii nr. 40/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a reținut că, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada cuprinsă între 1 iulie 1977 și 31 martie 2001, nu se pot aplica dispozițiile art.43 din Legea nr.19/2000 privind stagiul complet de cotizare, întrucât, conform art.14 din Legea nr.3/1977, asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă în această
perioadă au beneficiat atât de reducerea vârstei de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă.
Se mai reține că intimata a înscris în mod corect, în decizia de revizuire emisă, perioada de 21 de ani, 7 luni și 20 de zile lucrată în grupa I-a de muncă, însă acest stagiu nu îndreptățea recurentul la calcularea pensiei sale prin raportare la un stagiu complet de cotizare redus, de 20 de ani.
Constatându-se astfel că, doar în perioada_ -_, cu respectarea termenului de prescripție aplicabil, recurentul a încasat în mod necuvenit suma de 9574 lei, cu titlu de drepturi de pensie, intimata, potrivit art.179 din Legea nr. 263/2010, a emis în mod corect decizia de debit nr.2. /_, aceasta cuprinzând în motivare faptul că: "pensia a fost stabilită eronat cu data de_ ";, acesta putând beneficia de pensie pentru limită de vârstă doar din data de _
.
De altfel, această decizie de debit a fost precedată, pe lângă decizia de revizuire a pensiei, contestată în prezenta cauză, de o decizie intitulată de
"anulare";( fila nr.7 dosar de fond), anexată de către reclamant acțiunii inițiale, prin care s-au anulat deciziile de pensie nr.178044/_, nr.2. /_, nr.2.
/_, nr.2. /_, nr.2. /_, cu următoarea motivare: "…drepturile de pensie au fost acordate eronat în baza H.G. nr.267/1990. Acest act normativ face referire numai la drepturile acordate personalului din unitățile miniere și nu poate fi aplicat și pentru persoanele care au lucrat în alte unități și care au ca activitate și munca în subteran.";
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. I. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. I. împotriva sentinței civile nr.1182 din_ a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. A-R. M.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Sălaj: C. N. C. .
← Încheierea civilă nr. 2071/2013. Asigurări sociale | Sentința civilă nr. 35/2013. Asigurări sociale → |
---|