Decizia civilă nr. 3628/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3628/R/2013
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. M., împotriva sentinței civile nr.4776 din 18 martie 2013, pronunțată de Tribunalul
C. în dosarul nr._ *, privind și pârâta CASA DE PENSII S. A M.
A. N., având ca obiect contestație la decizia de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei intimate, consilier juridic Rîndașu Costică cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este formulat și motivate în termenul legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 august 2013, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Reclamantul recurent a depus la dosar " note scrise " un exemplar din acest înscris fiind comunicat cu reprezentantul pârâtei intimate.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4776 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
* s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. M.
împotriva pârâtei C. S. DE P. A M. A. N. ca nefondată.
S-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță în conformitate cu dispozițiile Curții de Apel C., în rejudecare a analizat pe fond valabilitatea deciziei nr. 84789/_
.
Reclamantul s-a pensionat în baza Legii nr. 164/2001, emițându-se în favoarea acestuia decizia de pensionare nr. 0113543/_ .
Ca urmare a actelor normative în baza cărora s-a revizuit pensia reclamantului (Legea nr. 119/2010, OUG nr. 1/2011) cu privire la acesta s-au emis în mod succesiv următoarele decizii: Decizia 84789/_ stabilind un cuantum de 1444 lei, 84789/_ stabilind un cuantum de 2037 lei, 84789/_ stabilind un cuantum de 2159 lei.
Pe fond instanța a apreciat că acțiunea a fost nefondată, argumentele reclamantului referitoare la nelegalitatea deciziei de revizuire fiind neîntemeiate.
Decizia de pensionare aflată în plată nu a fost cea emisă în temeiul hotărârii de guvern asupra căreia s-a pronunțat Curtea de Apel C. ci în temeiul
O.U.G. nr. 1/2011. În aceste condiții, anularea sau suspendarea H.G. nr. 735/2011 nu a avut nicio influență asupra valabilității deciziei de revizuire a pensiei reclamantului.
Reclamantul a invocat incompatibilitatea legislației privind revizuirea pensiei sale cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și cu art.
14 din CEDO. În această privință, Curtea europeană a drepturilor omului s-a pronunțat în sensul că există o concordanță legislația internă în materie nu este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și cu art. 14 din CEDO, prin decizia de inadmisibilitate din data de 15 mai 2012 în cauza Abăluță contra României, publicată în Monitorul oficial partea I, nr. 586/_ . Este prin urmare inutil să se recurgă la analiza complexă a criteriilor impuse în general de Curtea europeană a drepturilor omului în materia atingerilor aduse dreptului la proprietate, atâta timp cât aceasta s-a pronunțat punctual asupra situației revizuirii pensiilor militare, situație în care se află și reclamantul.
Este adevărat și a trebuit precizat în context că, prin decizia nr. 29/_ Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin respingerea recursurilor în interesul legii referitoare la aplicarea legislației în materie, reținând tocmai că este necesar să se aprecieze de la caz la caz dacă revizuirea pensiei militare a beneficiarului acesteia respectă principiul proporționalității impus cu titlu general de Curtea europeană a drepturilor omului în materia ingerințelor în dreptul de proprietate. Cu toate acestea, instanța a apreciat că trebuie să se țină cont de faptul că această decizie s-a pronunțat înainte ca prin decizia de inadmisibilitate din data de_ din cauza Abăluță contra României, Curtea europeană a drepturilor omului să clarifice situația stabilind cu titlu general că revizuirea pensiilor militare în baza Legii nr. 119/2010 nu este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. A trebuit subliniat că în respectiva decizie Curtea nu a făcut nicio referire la analizarea situației particulare a fiecărui reclamant și chiar a reținut că cererea este vădit neîntemeiată tocmai prin raportare la contextul în care s-a adoptat Legea nr. 119/2010, la scopul și la efectele acesteia.
De dragul unei argumentări complete instanța a precizat și faptul că în aprecierea sa reducerea cuantumului pensiei efectuată care a operat ca urmare a reducerii impuse de Legea nr. 119/2010 respectă principiul proporționalității. Astfel, înainte de revizuirea pensiei în conformitate cu prevederile menționate reclamantul a arătat că avea o pensie de 2.647 de lei brut, iar ulterior, conform deciziei nr. 847789/_, o pensie de 2.037 lei brut. Reducerea operată a fost de aproximativ 20%, iar cuantumul diminuat al pensiei sale nu l-a pus pe reclamant în situația de a fi lipsit de veniturile necesare pentru a se întreține. Instanța a avut în vedere, în context, datele oficiale ale Institutului Național de Statistică, potrivit cărora cuantumul salariului mediu brut pe economie în luna decembrie 2012 a fost de 2343 lei (conform datelor existente pe site-ul acestora), cuantumul salariului mediu net fiind prin urmare de 1657 lei. În aceste condiții, instanța a constatat că pensia revizuiră a reclamantului corespunde aproximativ cuantumului salariului mediu brut pe
economie, neputându-se deci considera că reducerea a fost disproporționată.
Cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii, astfel cum acesta este cuprins în art. 15 alin. 2 în Constituție instanța a constatat că în această privință s-a pronunțat Curtea constituțională prin deciziile nr. 871/2010 și 873/2010. Este real că deciziile curții constituționale de constatare a
constituționalității unei legi sau a unei ordonanțe a guvernului nu exclud posibilitatea instanțelor de drept comun de a verifica dacă legea sau ordonanța respectivă este compatibilă cu reglementările internaționale în domeniu. Cu toate acestea, Curtea Constituțională este singura instituție abilitată pentru a verifica dacă prevederile unei legi sau a unei ordonanțe sunt compatibile cu cele ale Constituției. Astfel decizia nr. 871/2009 exprimă poziția Curții constituționale în sensul că legislația de revizuire a pensiilor militarilor este conformă Constituției României. Nu există nicio decizie a Curții constituționale care să fi constatat neconstituționalitatea vreunei prevederi legată de revizuirea pensiilor militarilor.
În aceste condiții, susținerile reclamantului referitoare la neretroactivitatea legii prin raportare la art. 15 alin. 2 din Constituție au fost irelevante, întrucât competența de verificare a compatibilității legislației cu art. 15 alin. 2 din Constituție nu aparține după cum a arătat instanței ci Curții Constituționale.
Cu privire la încălcarea principiului drepturilor câștigate instanța a constatat principiul dreptului câștigat nu a fost prevăzut niciunde, în legislația internă sau internațională și nici nu a fost recunoscut ca atare în doctrină.
Alegațiile reclamantului referitoare la pierderea gradului său militar au fost cu totul irelevante în cauză. Numai într-un sens metaforic s-ar putea discuta despre o corespondență între revizuirea pensiei reclamantului și pedeapsa degradării militare prevăzută de Codul penal. Din punct de vedere legal, însă, revizuirea pensiei reclamantului nu a avut absolut nicio legătură cu pedeapsa degradării militare, nu a însemnat pierderea gradului militar al reclamantului ci doar înlăturarea unui beneficiu acordat de lege militarilor pensionari.
Susținerea că decizia de revizuire a pensiei reclamantului nu a avut la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul a fost neîntemeiată. Astfel, revizuirea pensiei reclamantului s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 1 din OUG nr. 1/2011, respectiv pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la casele de pensii sectoriale din M.
A. N., Ministerul Administrației și Internelor, precum și Serviciul Român de Informații. Aceasta a fost modalitatea principală de revizuire a cuantumului pensiei stabilită de actul normativ indicat, numai în subsidiar prevăzându-se transmiterea de documente doveditoare de către instituțiile de către centrele militare județene/zonale/de sector sau de către unitățile militare, instituțiile ori structurile din care au făcut parte beneficiarii pensionari, după caz.
Stabilind această regulă, OUG nr. 1/2011 instituie o prezumție de corectitudine a datelor existente în evidența caselor de pensii sectoriale. Această prezumție este rezonabilă și justificată de faptul, că, având în vedere amploarea procesului de revizuire a pensiilor, ar fi excesiv să se pretindă efectuarea de cercetări minuțioase suplimentare cu privire la fiecare persoană a cărei pensie este supusă revizuirii. Caracterul rezonabil al acestei prezumții este conferit și de faptul că reclamantul are posibilitatea de a demonstra dacă este cazul că datele în temeiul cărora s-a calculat noul cuantum al pensiei sale sunt nereale.
Reclamantul însă nu a adus nicio probă cu privire la inexactitățile pe care le-a invocat referitor la datele avute în vedere de pârâtă.
În consecință, instanța a constatat că decizia de revizuire a pensiei reclamantului a fost luată în conformitate cu legislația în vigoare în statul român (Legea nr. 119/2010, O.U.G. nr. 1/2011), legislație conformă Constituției României (conform Deciziilor nr. 871/2010, nr. 873/2010 și nr. 75/_ . ale Curții Constituționale) și Convenției europene a drepturilor omului (decizia de inadmisibilitate CEDO din data de_ Abăluță și alți 306 pensionari militari împotriva României). Instanța a mai constatat că, după cum a arătat anterior, toate argumentele reclamantului au fost neîntemeiate.
În consecință, în temeiul art. 153 din Legea nr. 263/2010 instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. M. solicitând
admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință anularea Deciziei nr.84789/_, o revizuire corectă în baza tuturor veniturilor obținute inclusiv a premiilor ocazionale și anuale care sunt înscrise și în Ordinele de zi pe unitate, documentul oficial și juridic după care se desfășoară zilnic activitatea în unitățile militare, document cu caracter de păstrare permanent, valorificarea condițiilor de muncă în raport cu HG 1294/2001 modificată și completată cu HG S-1019/2010, punerea în plată a cuantumului avantajos, iar în situația în care cuantumul rezultat este mai mic decât cel din decembrie 2010, punerea în plata a pensiei din decembrie 2010 începând cu_ la care să se adauge stagiul de cotizare realizat după înscrierea la pensie.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin cerea introductivă a solicitat revocarea Deciziei de Revizuire nr. 84789/_, efectuarea unei recalculări corecte prin identificarea și valorificarea tuturor veniturilor din cariera militară, încadrarea corecta în condiții de muncă potrivit prevederilor anexei 1 din HG 1294/2001 modificată cu HG S-1019/2010, fără discriminare față de alți beneficiari care au muncit în aceleași condiții și funcții dar s-au pensionat după_, punerea în plată a cuantumului mai mare, iar în situația în care rezulta unul mai mic punerea în plată a pensiei din decembrie 2010. Consideră că instanța de fond nu a analizat cu destulă temeinicie solicitările recurentului respingând acțiunea ca nefondată, concluzionând argumentele acestuia ca neîntemeiate. Faptul susținut de instanța de fond că OUG 1/2011 instituie o prezumție de corectitudine a datelor existente în evidența Casei de P. Sectoriale a M. A. N. nu poate fi considerată ca lipsită de vicii atâta timp cât nu are nicio posibilitate să verifice autenticitatea datelor și nici confruntarea cu cei care au cules datele din arhivele militare având în vedere că unitățile la care a lucrat sunt desființate, întrucât nicio adeverință sau decizie nu poartă în clar numele și prenumele operatorilor de date așa cum cere legislația. Așa că are toate motivele să se îndoiască de corectitudinea datelor știind faptul că nu sunt trecute toate veniturile reale ( mai ales primele periodice, anuale sau sporurile nepermanente care conform legii stau și acestea la baza determinării punctajelor.)
Arată că ulterior deciziei de recalculare a pensiei, C. de P. S. a M.
A. N. a emis la_ Decizia de Revizuire Nr. 84789 prin care dreptul la pensie al recurentului a fost revizuit potrivit OUG nr. 1/2011, decizie contestată în temeiul art. 149 alin 1 din Legea nr. 263/2010, comisia de contestații neluând nicio hotărâre în termenul legal de 45 zile.
Susține și arată în continuare că decizia de revizuire contestată este nelegală și netemeinică deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO deoarece a fost privat de un bun, precum și art. 14 din CEDO. De asemenea s-a încălcat principiul neretroactivității, au fost încălcate dispoziții constituționale, respectiv art. 15 alin 2 art. 20 și art. 53. Mai mult, diminuarea cuantumului pensiei nu are un caracter temporar ci unul definitiv, neputând fi calificată ca fiind o măsură excepțională.
Susține și încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 coroborat cu dispozițiile art. 180 alin. 6 și 7 din Legea nr. 19/2000, în acest caz urmând a fi menținut cuantumul în plată în cazul în care în urma recalculării drepturilor de pensie cuantumul acesteia ar fi mai mic decât pensia aflată în plată.
Reiterează faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, potrivit art. 1 al acestui act
normativ, pensia militară a devenit pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000. Dispozițiile art.3 alin.1 statuează că: « P. le prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare."
Pentru recurent, a fost emisă Decizia de Recalculare anulată prin Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție. Ulterior s-a emis Decizia de Revizuire 84789/2011 revizuire care a operat din oficiu. Potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2011
« pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie potrivit art. 5 alin. ( 4 ) din aceeași lege se revizuiesc din oficiu cel târziu până la data de_ pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate ." Asta înseamnă că se revizuiesc din oficiu doar pensiile indicate în Legea nr. 119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariu mediu brut pe economie potrivit art. 5 alin (4) din aceeași lege.
Același act normativ ( OUG nr. 1 / 2011 ) prevede în art. 3 că procedura revizuirii va fi cea prevăzută de art. 1 al anexei 3 ( Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională) prevede că "pensiile prevăzute la art. 1 lit.
a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor și recalculate potrivit aceleiași legi se revizuiesc conform prezentei metodologii.
Interpretând prin coroborare textile susmenționate, solicită să se constate și să se aprecieze că numai pensiile recalculate pot fi revizuite potrivit dispozițiilor OUG nr. 1/2011. După cum a arătat decizia de recalculare în baza salariului mediu brut pe economie a fost anulată așa încât aceasta nu mai există. De fapt acest lucru l-a susținut prin întâmpinare și reprezentantul M. A. N.
. Astfel din moment ce nu a existat din partea recurentului o cerere de revizuire a pensiei apreciază că, pârâta C. de P. S. nu putea efectua o revizuire din oficiu întrucât nu a existat mai întâi etapa calculării sau recalculării.
Începând cu_ a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 care reglementează cadrul general privind sistemul unitar de pensii publice, așa încât apreciază că orice operațiune de revizuire a drepturilor de pensie reglementată după acest moment trebuie să circumscrie cadrului general și să respecte procedura și principiile impuse de Legea nr. 263/2010.
Unul dintre principiile instituite atât de Legea nr. 263/2010 cât și de legislația anterioară ce a guvernat sistemul de pensii publice este cel cuprins în dispozițiile art. 169 alin. 5 ( Legea 263/2010) potrivit căruia se menține în plată cuantumul pensiei aflat în plată în situația în care cuantumul aferent punctajului mediu anual rezultat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată.
Invocă de asemenea încălcarea art. 1 din Protocolul 1 CEDO având în vedere că prestațiile sociale intră sub incidența acestor dispoziții. Potrivit art. 20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar daca există neconcordanțe între acestea din urma și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Este adevărat că în motivarea sa CEDO în cauza Constantin Abaluța și alții împotriva României a subliniat că « deși art. 1 din Protocolul 1 la Convenție
garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat « însă trebuie avut în vedere cadrul general economico-social ce a generat adoptarea actelor normative începând cu sfârșitul anului 2009 și continuând cu 2010. Astfel s-a avut în vedre evoluția crizei economice ce a continuat și în anul 2010 pentru care au fost necesare anumite măsuri pentru menținerea stabilității economice a țării. În aceste condiții în cuprinsul anului 2010 și 2011 s-a susținut că sunt necesare măsuri cu caracter excepțional pentru menținerea acordurilor cu organismele
financiare internaționale, printre acestea aflându-se și transformarea pensiilor militare în pensii de asigurări sociale ( în ultima perioadă, de aproximativ un an și jumătate toți decidenții politici, parlamentarii și guvernul au recunoscut public faptul că s-a greșit și în prezent sunt inițiate demersurile de revenire la sistemul de pensii militare). Daca se are în vedere scopul urmărit prin adoptarea actelor normative sus-menționate, reducerea deficitului bugetar, măsura desființării cu caracter definitiv a pensiilor militare nu respectă condiția proporționalității între interesul general urmărit și dreptul despre a cărui protecție este vorba.
Apreciază că, dat fiind caracterul special al acestora, diminuarea cuantumului pensiei militare trebuia să aibă un caracter temporar, limitat în timp ( așa cum caracter temporar, limitat în timp-chiar dacă depășit, iar pentru depășire nu s-a mai pronunțat Curtea Constituționala - a avut și diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor ) pentru a nu se încălca și principiul neretroactivității
legii și a dreptului câștigat.
Într-adevăr prin noua lege de reglementare a sistemului public de pensii, legiuitorul avea dreptul și putea să prevadă acordarea unei singure categorii de pensie, cu dispariția acordării pensiei speciale, dar aceasta putându-se pune în aplicare doar cu privire la personalul ce urma să se înscrie la pensie sub imperiul legii noi ( așa cum se induce acum încadrarea în condiții de muncă în urma modificării anexei 1 la HG 1294/2001 cu HG s-1019/2010 că se pune în aplicare numai celor care s-au pensionat începând cu_, deși condițiile sunt similare și celor care sunt acum în pensie, de ce sunt unitățile de măsură diferite ?) având în vedere principiul predictibilității și a speranței legitime. Atunci când a fost trecut în rezerva cu drept la pensie militară de stat era în vigoare Legea 164/2001.
Mai mult CEDO de la Strassbourg s-a pronunțat în mai multe rânduri în mod expres asupra faptului că dreptul la pensie este un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 iar practica sa a evoluat în timp ajungându-se la concluzia că pensia reprezintă un bun indiferent dacă are la bază principiul contributivitătii sau este stabilită în baza unei legi speciale( invoca cauzele Muller contra Austriei Gayguasuz împotriva Austriei, Stubbings și alții împotriva Marii Britanii ,Stec și alții împotriva Regatului Unit.)
Solicită să se constatate că în cazul de față a avut loc o reducere a cuantumului pensiei ce nu poate fi apreciată ca o reducere nesubstanțială în condițiile în care nu se poate suplini aceasta reducere cu altfel de prestații fiind interzis cumulul pensiei cu salariul și în condițiile în care veniturile luate în calcul nu se dovedesc a fi cele reale sau în totalitatea lor și în condițiile în care
condițiile de muncă din HG 1294/2001 completate și modificate cu HG S- 1019/2010 sunt aplicate discriminatoriu pentru aceleași funcții îndeplinite același număr de ani pe timpul carierei militare, diferită fiind doar data ieșirii la pensie.
Concluzionează că reducerea cuantumului pensiei este de natura afectării substanței dreptului de proprietate.
Consideră că trebuie avut în vedere ă pensiile militare de stat au fost instituite având în vedre regimul profesional deosebit de restrictiv materializat sub forme de interdicții și incompatibilități expres prevăzute de legi și statute profesionale și a căror încălcare ar conduce la sancțiuni severe mergând chiar și până la excluderea din sistem.
Sarcina impusă prin diminuarea cuantumului pensiei este excesivă nu numai prin durata măsurii dar și prin efectul pe care îl produce prin pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale ca urmare a bătrâneții. S-a făcut o rupere a justului echilibru între interesele generale și interesele particulare afectate prin măsurile de diminuare a pensiei, ingerința statului nefiind proporțională în raport cu interesul particular afectat.
Pârâtul intimat M. A. N. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului.
Reclamantul recurent P. M. prin notele scrise
a arătat că își menține poziția și motivele arătate în cererea de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește neretroactivitatea,
după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în
interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea 119/2010 și OUG nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin.
2 din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Astfel, în Decizia nr. 871/2010 se reține că "având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar
prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea prevederilor legale enunțate se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 din Constituție, Curtea de Apel apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenție, ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea Europeană a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010 sau a celor de revizuire stabilite în temeiul OUG nr. 1/2011, întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Analizând ingerința Statului
prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii
complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de
interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
În cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea Europeană a Drepturilor omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, releavantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că reclamantul are o pensie revizuită de 2037 lei. Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului este și în prezent semnificativ mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă în iunie 2011 în România, care este de 860 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului, chiar în condițiile în care, așa cum rezultă din acele depuse la dosar, situația sa familială este una deosebită, date fiind problemele de sănătate ale membrilor săi.
Curtea va înlătura criticile recurentului vis a vis de nelegalitatea acestor adeverințelor avute în vedere la calculul pentru motivele ce urmează.
Astfel, în primul rând Curtea subliniază că procedura revizuirii și actele stau la baza calculării cuantumului pensiei sunt reglementate prin art. 1din OUG 1/2011.
Potrivit acestui text legal:
P. le prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
Evoluția salariului mediu brut/net pe economie și a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.";
Ca atare, Curtea nu poate reține argumentul referitoare la caracterul nereal al datelor cuprinse în adeverințe. Curtea subliniază că răspunderea pentru emiterea datelor privind veniturile realizate de către recurent revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în
cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Din punct de vedere juridic, această obligație capată consistență prin emiterea unei adeverințe, act care, odată intrat în circuitul juridic prin depunerea sa la o altă instituție - casa de pensii - dobândește forță juridică. Ca atare, în condițiile în care recurentul ar contesta realitatea celor atestate prin adeverință, el are la îndemână o acțiune ce trebuie însă formulată în contradictoriu cu emitentul acesteia, singurul care competența de a completa/modifica datele ce trebuie avute în vedere la calcul pensiei, cale ce nu a fost însă urmată în speță.
De asemenea, Curtea constată neîntemeiată și critica vizând revizuirea din oficiu a pensiei, arătând că aceasta nu este aplicabilă în cazul său, deoarece nu a existat o etapa recalculării. În opinia Curții, sensul textelor legale invocate de recurent nu a fost acela de a exclude vreo categorie de pensii de la revizuire, ci a fost o dispoziție de favoare, pentru a permite corectarea pensiilor calculate pe baza salariului mediu pe economie, prin luarea în calcul a veniturilor reale. În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva sentinței civile nr. 4776 din 18 martie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | N. | M. | D. | C. G. |
GREFIER
S. - D. G.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: B. G. Z.
| ← Sentința civilă nr. 4333/2013. Contestație decizie... | Decizia civilă nr. 3482/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
