Încheierea civilă nr. 678/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 678
Ședința publică din_ Instanța constituită din: Președinte: C. V. Asistent judiciar: S. O.
Asistent judiciar: D. M. L.
G. ier: R. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei formulate de către contestatoarea V. G.
E. -R., cu domiciliul în B. S., str. N. I., nr. 50, județul M., în contradictoriu cu intimata C. J. de P. Maramureș, cu sediul în B. M., str. H., nr. 1A, județul M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea V.
G. E. -R. . Se prezintă în reprezentarea intimatei C. Județeană de P.
M. - c.j. Bilț Lia.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Contestatoarea V. G. E. -R. arată că a renunțat la avocat.
Susține că a lucrat în acord global. Învederează instanței faptul că renunță la judecată. Se legitimează cu cartea de identitate.
Reprezentanta intimatei C. Județeană de P. M. - c.j. Bilț Lia solicită a se lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de contestatoarea V. G. E. R. .
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui M. sub dosar nr. _
, la data de_, contestatoarea V. G. E. -R. a chemat-o în judecată pe intimata C. J. de P. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea intimatei la recalcularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă.
Intimata C. J. de P. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
La termenul de judecată din data de_ contestatoarea V. G. E.
-R. a formulat o cerere verbală prin care a arătat că renunță la judecarea prezentei cereri.
Potrivit art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă, "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă";, iar potrivit alin. 4 interpretat per a contrario, până când nu s-a intrat în dezbaterea fondului, renunțarea se poate face și fără învoirea celeilalte părți.
Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează să ia act de renunțarea contestatoarei la judecarea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Ia act de renunțarea la judecată a contestatoarei V. G. E. -R., cu domiciliul în B. S., str. N. I., nr. 50, județul M., față de intimata C.
J. de P. Maramureș, cu sediul în B. M., str. H., nr. 1A, județul M.
.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE ASISTENȚI | JUDICIARI | GREFIER | |
C. V. O. S. D. M. | L. R. | M. |
Red.C.V./_
Tred. R.M./_ - 4 ex
DOSAR NR._
MINUTA
DISPUNE:
Ia act de renunțarea la judecată a contestatoarei V. G. E. -R., cu domiciliul în B. S., str. N. I., nr. 50, județul M., față de intimata C.
J. de P. Maramureș, cu sediul în B. M., str. H., nr. 1A, județul M.
.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
← Sentința civilă nr. 58/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 548/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
---|