Decizia civilă nr. 392/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 392/R/2013
Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr. 1591/F din 25 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ /a1, privind și pe pârâții intimați M.
A. N., CASA DE PENSII A M. A. N., având ca obiect recalculare pensie Legea 119/2010.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâților intimați M. A. N. și C. de P. a M. A. N., consilier juridic Ardelean Mirel, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 05 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, M. A. N., în nume propriu și reprezentant legal al Casei de P. Sectoriale a M. A. N. a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul pârâților intimați arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea și pe care le susține și
verbal.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță inițial sub nr._, contestatorul C. V. a chemat în judecată pe pârâții M. A. N. și C. de P. a M. A. N. solicitând instanței anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 49685/_ emisă de C. de P. a M. A. N. ; menținerea deciziei nr. 095493/_ emisă în baza Legii nr. 164/2001; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită în baza Legii nr. 164/2001 și cea recalculată în baza Legii nr. 119/2010 și HG nr. 710/2010 începând cu data de_ și până la repunerea în
plata pensiei inițiale; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumei reprezentând diferența dintre pensia de serviciu și cea recalculată; suspendarea efectelor deciziei atacate și menținerea în plată a pensiei de serviciu, cu plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul M. A. N., legal citat, în nume propriu și ca reprezentant al Casei de P. a M. A. N., prin întâmpinarea depusă la dosar
(f. 11-15) a invocat în principal excepția inadmisibilității contestației pentru lipsa procedurii prealabile, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca fiind rămasă fără obiect, respectiv respingerea acesteia ca nefondată.
Prin sentința civilă nr.1591/F/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ /a1,
s-a respins excepția inadmisibilității și lipsei de obiect a contestației invocate de intimatul M. A. N. .
S-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul C. V.
, împotriva intimaților M. A. N. și C. de P. a M. A. N.
. Fără cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 1784/F/2011
a Tribunalului B. Năsăud competența teritorială de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului B., instanță care la rândul ei a apreciat că instanța de trimitere este cea competentă teritorial.
Prin decizia nr. 2212/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție,
sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, a stabilit competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B. -Năsăud, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus.
Prin notele de ședință depuse la dosar de pârâtul M. A. N.
s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect pe considerentul că interesul reclamantului nu mai este actual, întrucât în favoarea sa s-a emis o nouă decizie de revizuire a pensiei, din_, decizia atacată fiind anulată implicit. Începând cu 1 februarie 2011 reclamantului i s-au achitat toate drepturile solicitate prin acțiune.
Pe fondul dreptului pretins s-a arătat faptul că Legea nr. 119/2010 a fost analizată sub aspectul constituționalității sale. Totodată, problematica aplicării legii s-a analizat și de instanța supremă prin Decizia nr. 29/2011, care a reținut că în fiecare caz se impune analiza proporționalității măsurii adoptate.
Reclamantul nu a dovedit că a depășit un anumit prag de dificultate sau că i s-au suprimat mijloacele de existență. Această dovadă nici nu putea fi făcută în condițiile în care reclamantul a beneficiat de același cuantum al pensiei cu cel din decembrie 2010, decizia de recalculare atacată nefiind niciodată pusă în plată, astfel că nu și-a produs efectele.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate prin întâmpinare,
tribunalul a reținut că acestea nu sunt întemeiate.
În privința excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut faptul că aceasta a fost invocată pe considerentul neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii prevăzută de Legea nr. 263/2010.
Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 20 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, dată la care în vigoare era Legea nr. 19/2000.
Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, care a stat la baza emiterii deciziei contestate, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit Legii nr. 119/2010 este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Ca atare, se constată că legea specială ce reglementează recalcularea pensiei speciale face trimitere expresă la procedura de contestare prevăzută de Legea nr. 19/2000, aplicabilă reclamantului.
Conform art. 87 din Legea nr. 19/2000, decizia emisă poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 de zile de la comunicare, fără ca legea să instituie vreo procedură prealabilă obligatorie. În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 149 ale Legii nr. 263/2010, care instituie procedura prealabilă obligatorie de contestare a deciziei la comisia de contestații, aplicabilă doar deciziilor de pensie emise după 1 ianuarie 2011.
Întrucât este vorba de o situație născută sub imperiul legii vechi - Legea nr. 19/2000 - sunt aplicabile prevederile acesteia în temeiul dispozițiilor art. 178 din Legea nr. 263/2010, care consacră principiul soluționării ținându-se seama de normele legale existente la momentul stabilirii dreptului. Întrucât, așa cum s-a relevat mai sus, decizia emisă în perioada de aplicabilitate a legii vechi a pensiilor
- Legea nr. 19/2000 este supusă dispozițiilor acesteia și nu legii noi, în vigoare la data promovării acțiunii, excepția inadmisibilității nu poate fi reținută, impunându-se respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
că excepția lipsei calității procesuale pasive
a M. Administrației și Internelor este neîntemeiată întrucât excepția lipsei de obiect, a nulității deciziei atacate pot fi analizate numai în contradictoriu cu persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, cu emitentul actului atacat.
S-au respins și excepțiile lipsei de obiect deoarece prin OUG nr. 1/2011 drepturile pretinse de reclamant nu au fost satisfăcute, respectiv excepția nulității deciziei întrucât până la data de 27 martie 2011, data intrării în vigoare a HG nr. 233/2011, casa sectorială de pensii nu a funcționat ca entitate cu personalitate juridică, atribuțiile în domeniul pensiilor fiind exercitate de fosta C. de pensii a M. Administrației și Internelor, structură organizatorică responsabilă cu pensiile din Ministerul Administrației și Internelor.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, stabilite în baza Legii nr. 164/2001, pensie eliminată prin Legea nr. 119/2010.
Cu începere din 1 ianuarie 2011 reclamantul a fost beneficiarul unei pensii recalculate prin decizia contestată având stabilit un cuantum brut al pensiei de 2232 lei lunar, în timp ce potrivit deciziei a cărei menținere se solicită acesta avea o pensie militară de stat în cuantum de 3230 lei brut lunar f.22-25 dosar inițial.
Prin OUG nr. 1/2011, intrată în vigoare anterior promovării prezentei acțiuni, s-a prevăzut revizuirea din oficiu a tuturor pensiilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Urmare a adoptării acestei reglementări, pensia recalculată a reclamantului a fost revizuită, emițându-se decizia de revizuire ce nu face obiectul cauzei, astfel că se constată că decizia a cărei anulare se solicită în prezentul cadru procesual, nu mai este în ființă, ea fiind practic revocată de emitent și înlocuită cu o nouă decizie. Întrucât decizia contestată a fost anulată de emitent, tocmai pe considerentul nelegalității sale determinată de neluarea în calcul a veniturilor efectiv realizate de reclamant, iar în final s-a emis o nouă decizie ținându-se seama de veniturile realizate de reclamant, tribunalul a constatat că soluția anulării deciziei atacate nu mai poate fi dispusă.
Însă, ținând seama de faptul că prin contestația formulată reclamantul contestă însăși măsura eliminării pensiei sale de serviciu, urmărind să obțină în final cuantumul pensiei de serviciu și având în vedere că prin OUG nr. 1/2011 pretenția reclamantului de a beneficia de pensie militară nu a fost satisfăcută, tribunalul nu a putut respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect, ci dimpotrivă se impune a analiza legalitatea și temeinicia măsurii de eliminare a pensiei de serviciu pe fondul dreptului pretins.
Analizând legalitatea și temeinicia
măsurii de eliminare a pensiei de serviciu, Tribunalul s-a raportat la statuările cu caracter obligatoriu ale Curții Constituționale în privința constituționalității Legii nr. 119/2010, cele ale Înaltei Curți de C. și Justiție din cuprinsul deciziei nr. 29/2011 dată în interesul legii și cele ale Curții Europene a Drepturilor Omului și a apreciat că nu pot fi reținute criticile reclamantului cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, la existența unei discriminări, la încălcarea principiului dreptului câștigat, la încălcarea principiului previzibilității legii, la încălcarea principiului neretroactivității legii.
Instanța de fond a examinat dacă în privința reclamantului a fost depășit
"pragul de dificultate";, care ar determina reținerea încălcării art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană și a stabilit că reducerea pensiei de la 3230 lei lunar la 2232 lei lunar, nu are semnificația unei lipsiri totale a reclamantului de mijloacele necesare subzistenței.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul C. V. , reprezentat prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepțiilor invocate și admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulată.
Recurentul invocă excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță Ministerul Administrației și Internelor, deși potrivit art. 105-107, art. 132 și art. 139 din Legea nr. 263/2010 competența aparținea Casei Sectoriale de P. .
Învederează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. Administrației și Internelor în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii.
Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) Din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii Comisia nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului.
Astfel, arată că, prin contestarea la Comisia de contestații din cadrul M. Administrației și Internelor a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, fapt ce îi dă dreptul să se adreseze instanțelor de judecată.
Făcând trimiteri punctuale la statutul și situația cadrelor militare pe parcursul desfășurării activității, la drepturile, obligațiile și interdicțiile implicite, recurentul concluzionează că prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia i se încalcă dreptul de proprietate care derivă din dreptul la gradul avut, precum și din noțiunea de "bun" astfel cum a fost ea interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Mai mult, acesta apreciază că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, în contextul în care prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a dispus "suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond." Sentința menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/_ pronunțată de înalta Curte de C. și Justiție.
Așadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate.
Având în vedere efectele "erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.
Prin urmare, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare este suspendată, reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei contestate și a cuantumului pensiei astfel cum a fost stabilit.
De altfel, unele decizii de recalculare au fost emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 735/2010 după data de 0_, când aceste acte normative au fost abrogate prin Legea nr. 263/2010, legea unitară de pensii. Emiterea deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.
Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin recalcularea pensiei la salariul mediu brut, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la Legea nr. 119/2010, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, TCE.
De asemenea, face sublinieri cu privire la discriminare în raport de alte categorii socio-profesionale(magistrați), la principiul neretroactivității legii civile ca principiu constituțional, principiul drepturilor câștigate, principiul previzibilității legii.
M. A. N.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar(f. 25).
De asemenea, a invocat excepția lipsei de obiect, justificat de faptul că reclamantului i-a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu plata începând cu data de 0_, astfel că decizia de recalculare contestată a fost anulată implicit prin emiterea noii decizii, respectiv revocată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Reținând că, în cauză, calitatea de pârâți aparține M. A. N. și Casei de P. a M. A. N., Curtea opinează că referirile din cuprinsul memoriului de recurs privitoare la MAI, respectiv C. de P. Sectorială a MAI reprezintă simple erori materiale, recurentul referindu-se, de fapt, la pârâții împrocesați, respectiv M. A. N. și C. de P. a M.
A. N. .
Curtea consideră că în mod judicios a soluționat instanța de fond excepțiile invocate în cauză. Astfel, referitor la excepția nulității deciziei de recalculare a pensiei reclamantului în raport de emiterea decizie de recalculare de către M.
A. N. și nu de către C. de P. Sectorială a M. A. N., se reține că întrucât decizia de recalculare contestată a fost emisă la data de_, aceasta nu putea fi întocmită de către casa sectorială de pensii, înființată ulterior prin HG 233/2011.
De asemenea, constată neîntemeiată și critica cuprinsă în recurs vizând suspendarea HG nr. 735/2010. Astfel, se reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susține imposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. De asemenea, procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează
doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Nici excepția lipsei de obiect invocată prin întâmpinare în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1/2011 nu este incidentă.
Ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este "recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
Această trecere a fost reglementată de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010. Referitor la criticile formulate în recurs cu privire la fondul cauzei se vor reține reperele cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a
Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, că
"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, reținând în esență că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că Legea 119/2010 reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate, ingerință care este
legală și urmărește un scop legitim.
Î. Curte a constatat însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat
testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării
discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E. a Tanko,
M. M. și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că:
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în
temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea Europeană a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost
în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De asemenea, în cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile invocate în recurs cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, existența unei discriminări, încălcarea principiului dreptului câștigat, încălcarea principiului previzibilității legii, încălcarea principiului neretroactivității.
De asemenea, în condițiile în care pensia recalculată a reclamantului este de 2232 lei, fiind superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna
ianuarie 2011 în România, iar reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate și având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază, la fel ca și instanța de fond, că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr. 1591 din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._ /a1, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. DS | D. | D. | G. C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: V.Ciucă
| ← Sentința civilă nr. 3940/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 2878/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
