Sentința civilă nr. 12872/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 12872/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin fax, pârâta a depus la dosarul cauzei un înscris prin care C. Națională de P. Publice a restituit pârâtei dosarul nr. 2., întrucât prin cererea nr. 19852/_, reclamantul a renunțat la judecată, solicitând totodată a se
luat act de faptul că acțiunea acestuia a rămas fără obiect.
Instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., a solicitat anularea Deciziei nr.2. /_ emisă de pârâtă și a buletinului de clacul aferent, precum și obligarea acesteia să îi emită o nouă decizie de pensionare și să rectifice erorile de calcul privitoare la sporurile acordate și la punctajul lunar și anual.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin Decizia nr. 2665/R/2012 a Curții de Apel C. instanța a admis recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 2056/_ a Tribunalului C. si a dispus obligarea pârâtei C. J. de P. C. la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor în acord si a sporului de toxicitate evidențiate în adeverința nr._ emisă de S.C. Remarul "16 Februarie"; S.A. C. - Napoca.
Arată reclamantul că, după cum rezultă din Decizia nr. 2. /_ emisă de pârâtă cuantumul pensiei reclamantului s-a modificat în sensul diminuării acestuia de la suma de 1143 lei la suma de 1130 lei arătând că această revizuire s-a făcut conform Deciziei civile nr. 2665/R/2012. Curtea de Apel C. a obligat pârâta la luarea în calcul a veniturilor în acord si a sporului de toxicitate, pârâta reținând la punctul G al deciziei de pensionare ca numărul corespunzător sporurilor adăugate este 0,64755, punctajul mediu anual fiind de 1,54119 din care pentru stagiul adăugat 0,1850, veniturile obținute din cele două sporuri trebuiau adăugate pensiei stabilite
inițial, nu scăzute. A apreciat că întrucât sporurile luate în calcul au condus la scăderea pensiei contravenind noțiunii de "spor";, decizia de pensionare menționată este nelegală, fiind încălcate prevederile art. 96 din Legea nr. 263/2010.
A mai învederat că în buletinul de calcul s-au făcut erori privind sumele reținute în baza de calcul, venitul nou trebuind să fie adăugat venitului inițial, or, în diverse luni corespunzătoare perioadei contributive, această adăugare nu a fost operată.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța retine următoarele:
Prin Decizia nr. 2. /_ (f.5), pensia reclamantului a fost revizuită conform Deciziei civile nr. 2665/R/2012 a Curții de Apel C., prin aceasta dispunându-se recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor în acord si a sporului de toxicitate evidențiate în Adeverința nr._ emisă de S.C. Remarul "16 Februarie"; C. -Napoca, cu acordarea drepturilor cuvenite începând cu data de_ (f.6-9).
Prin Decizia nr. 2. /_, s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie în cuantum de 1130 lei, punctul de pensie având valoarea de 732,80 lei.
Conform buletinului de calcul aferent acestei decizii, veniturile în acord au fost valorificate pentru perioada menționată în adeverința nr._ emisă de S.C. Remarul "16 Februarie"; C. -Napoca, aflată la dosar la filele 105-119 iar sporul pentru toxicitate a fost, de asemenea, avut în vedere la recalcularea pensiei. Aceste sporuri sunt evidențiate în buletinul de calcul a pensiei aflat la dosar la filele 43-57. Astfel, plata muncii prestate în acord global este evidențiată în prima coloană intitulată "Suma contributivă"; iar sporul de toxicitate este, de asemenea evidențiat la începutul coloanei nr. 14, intitulată "Condiții de muncă";.
Prin urmare, pârâta a respectat decizia civilă nr. 2665/R/2012 a Curții de Apel C., punând-o întocmai în executare. Nu se constată existența vreunei erori la luarea în calcul a sporurilor menționate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 154 al. 1 din Legea nr.
263/2010 instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulata de reclamantul I. G., domiciliat în C.
-Napoca, str. P. nr.2, bl.S4, ap.169, jud.C. împotriva pârâtei C. J. de P. C., cu sediul în C. -Napoca, str. G. C. nr.2, jud.C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, I. P. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, O. -R. L. |
Red.I.P.
Tehnored.V.A.M. 4 ex./_
← Sentința civilă nr. 3551/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 3940/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|