Decizia civilă nr. 1246/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1246/R/2013

Ședința publică din data de 20 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. I. împotriva sentinței civile nr. 7089 din 21 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâtele intimate CASA DE PENSII A M. B. și C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de repunere pe rol a cauzei s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 7089 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantul F. I. împotriva pârâtei C. de P. a M. B., având ca obiect stabilirea și acordarea unor drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Prin Decizia nr. 1. /_ emisă de pârâta C. Municipală de P. a Sectorului 1 B., s-a stabilit pensia de serviciu a reclamantului în cuantum de 5274 lei conform Legii nr. 223/2007.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 si HG nr. 737/2010, reclamantului i s-a recalculat pensia de serviciu stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 613 lei. Ulterior, în baza OUG nr. 59/2011 i s-a revizuit pensia recalculată, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 613 lei, punctajul mediu anual fiind stabilit la 0,83570 puncte (f.18-20).

Împotriva deciziei de revizuire a pensiei, reclamantul a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin.1 din Codul Civil, solicitând anularea acesteia și revenirea la drepturile stabilite prin decizia emisă conform prevederilor Legii nr. 223/2007.

Conform prevederilor art.1 alin.1 din O.U.G. nr.59/2011, pensiile prevăzute la art. lit.c-h din Legea nr. 119/2010, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc din oficiu de către casele teritoriale de pensii. În activitatea de revizuire trebuie să se țină seama de prevederile art.11 alin.1 din Normele metodologice de calcul privind revizuirea pensiei care arată că pentru perioadele anterioare datei de_, asiguraților prevăzuți la art.1 lit.c-h din Legea nr.119/2010, li se iau în calcul veniturile brute/nete, după caz,realizate lunar.

Procedura de stabilire, plată, recalculare, reluare și încetare a pensiilor revizuite este cea prevăzută de Legea nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătite lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar obținută în baza unei decizii de pensionare cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data stabilirii pensiei de serviciu, dreptul de asigurări sociale este garantat de stat si se exercită prin sistemul public de pensii.

Pe de altă parte, dispozițiile legale în baza cărora a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantului, reglementată printr-o lege specială are două componente si anume: pensia contributivă si un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat care nu se subsumează dreptului fundamental al pensiei.

Prin urmare, pensiile speciale, instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective pot fi reduse sau eliminate în perioadele de criză economică și financiară ori atunci când se impune cu necesitate reformarea sistemelor de pensii prin eliminarea inechităților existente în domeniu.

Tribunalul a considerat că ceea ce ocrotește Convenția Europeană a Drepturilor Omului este dreptul la pensie ca drept fundamental, astfel cum acesta este reglementat în legislația internă a fiecărui stat, în cazul României dreptul fundamental la pensie este cel rezultat pe baza principiului contributivității. Acest drept nu a fost afectat prin măsura revizuirii pensiei cuvenite reclamantei (vezi cauza Jankovic vs. Croația din_ si cauza Domalewski vs. Polonia din_ ).

În sensul celor de mai sus, diminuarea veniturilor reclamantului prin eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului primit din partea statului peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității a fost determinată de o situație excepțională datorită crizei economico-financiare globale și de eliminarea inechităților existente în sistem. Singura categorie exceptată fiind magistrații întrucât potrivit legislației europene aceștia trebuie să se bucure de independență care presupune si asigurarea unei pensii cât mai apropiată de salariul avut în perioada anterioară pensionării (vezi Hotărârea pronunțată de C.E.D.O. în cauza Cooper vs. Regatul Unit în anul 2003).

Pe de altă parte, principiul egalității în schemele ocupaționale de securitate socială din Directiva Europeană nr. 96/97/CEE se referă la egalitate între persoanele ce se află în situații similare neputând fi extrapolat la categorii profesionale distincte.

Trebuie de asemenea avut în vedere faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civilă, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa pe viitor drepturile ce decurg din legislația în vigoare (vezi cauza Hasani vs. Croația si cauza Zielinski, Pradal, Gonzales și Others vs. Franța).

Pe de altă parte, trebuie relevat și faptul că, cuantumul pensiei reclamantului a scăzut de la suma de 5760 lei la suma de 613 lei deoarece acesta a acumulat un stagiu total de cotizare de doar 13 ani, 8 luni și 8 zile. Astfel, potrivit jurisprudenței CEDO se consideră că proporționalitatea măsurii este înfrântă în situația în care o anumită "limită excepțională a fost depășită (vezi hotărârea pronunțată în cauza Hasani vs. Croația din_, hotărârea în cauza Velikovi and Others vs. Bulgaria din_ ).

Cu privire la limita excepțională trebuie arătat că aceasta este apreciată de către CEDO prin raportare la lipsirea în totalitate de pensie, lipsirea în totalitate de mijloace de subzistență sau prin aplicarea unei măsuri discriminatoriu (vezi cauzele Kjartan Asmundsson vs. Islanda, Azinas vs. Cipru).

În acest context nu este lipsit de importanță să arată că dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României care reglementează drepturile fundamentale în materia de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie oferă o protecție mai largă decât cea conferită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât aceasta din urmă nu garantează nici un cuantum al pensiei "pragul excepțional"; rezultat din jurisprudența CEDO până la care poate scădea pensia unei persoane fiind sub acest cuantum respectiv sub acel rezultat din contribuțiile individuale.

Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare, modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice,scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.

Prin măsurile luate de către legiuitor prin OUG nr. 59/2011, nu se aduce atingere nici unui principiu fundamental consacrat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum sunt nediscriminarea, preeminența dreptului, autoritatea si efectivitatea puterii judecătorești și altele, așa încât nu se poate reține că s-a impus reclamantei o sarcină disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietății garantat de art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.

Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.

Astfel, statul are posibilitatea de a condiționa acordarea pensiilor speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune și faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensii speciale nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept.

Relevantă în acest sens este si Decizia nr. 458/_ a Curții Constituționale prin care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior si nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri lega nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea vechii legi si să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare";.

Instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 lit.g și art.3 din Legea nr.119/2010, incidente în cauză, prin Decizia nr.1380/_, obligatorie pentru instanță,

arătând că aceasta nu este întemeiată deoarece dispozițiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calității de pensionar iar, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii acestei calități,ele nu pot fi menținute ad aeternam în cuantumul stabilit inițial sau cel aflat în plată la un moment dat.

În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs.

Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi

interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.

Prin urmare, cu referire la neretroactivitatea Legii nr. 119/2010, tribunalul a reținut, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, că acest act normativ nu a produs efecte retroactive. Pe de altă parte, instanțele sunt obligate să aplice jurisprudența Curții Constituționale putând deroga de la aceasta în favoarea Convenției Europene a Drepturilor Omului atunci când constată că prin deciziile instanței de contencios constituțional se îndepărtează de jurisprudența CEDO în materie.

Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.153 lit. f și lit. g coroborat cu art. 156 din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost completată și modificată, a respins contestația formulată întrucât măsura revizuirii pensiei de asigurări sociale cuvenită reclamantului a fost una legală. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. I.

, solicitând modificarea sentinței, admiterea acțiunii si anularea deciziei emisă în baza prevederilor din Legea nr. 119/2010, precum și a deciziei emisă în baza OUG nr. 59/2011, emiterea unei noi decizii și repunerea în forță juridică și în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în baza dispozițiilor Legii nr. 223 din 2007 și obligarea pârâtei la plata sumelor reținute abuziv din pensia de serviciu.

În motivarea recursului, recurentul a invocat încălcarea prevederilor art.15 alin. 2 din Constituție si art. 1 din Codul Civil cu privire la neretroactivitatea legii civile, art. 1 din OUG nr.59 din 2011 si art. 9 din Legea 119 din 2010, încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor si libertăților Fundamentale, art.17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Dreptul subiectiv la pensie de serviciu s-a născut în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor, pe anumite categorii socio-profesionale, și sunt derogatorii de la dreptul comun. Aceste legi se aplică situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor lor, în baza cărora s-au creat efecte juridice definitive, revenind statului obligația de a executa în timp (obligații succesive) plata pensiilor.

Cu privire la pensiile speciale de serviciu, Curtea Europeană a decis în mod repetat ca situația acestora este similara pana la identitate cu cea a pensiilor pentru limita de vârsta, întrucât scopul pensiei de serviciu este același cu al pensiei pentru limita de versta: de a compensa pierderea capacității de munca, pensiile de serviciu urmărind sa asigure mijloace de subzistenta persoanelor care au îndeplinit funcții specifice în interesul statului, în condiții speciale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată în Cererea nr. 45312/2011/ Ana M. Frimu și alții împotriva România a decis că cererea este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pe de o parte iar, pe de altă parte, a amânat examinarea plângerii reclamanților în temeiul articolelor 6 și 14 din Convenție.

Prima Decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării Legii nr.119 din 2010 este o decizie parțială deoarece este analizată plângerea petentelor numai în raport de prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției și contradictorie cu celelalte decizii ale sale prin care a statuat în mod

repetat că: "pensia reprezintă un bun în sensul art.1din Protocolul nr.1, indiferent daca aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale".

Prin decizia Frimu Curtea Europeană se contrazice și arată că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuțiile la un fond de asigurare, aceasta nu poate fi interpretată în sensul că este obligatorie acordarea unei pensii la o sumă anume specificată.

De asemenea, Curtea Europeană a notat că statele părți la Convenție au o marjă destul de largă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicii lor sociale, cu excepția cazului în măsurile luate se dovedesc în mod evident lipsite de temei rezonabil (Jankovic, supra, Kuna, supra și Mihaies Sentes și c România (dec.), nr. 44232 /11 și 44605/11, 6 decembrie 2011).

Reforma sistemului de pensii realizată prin Legea nr.119 din 2010 și Legea nr.263 din 2010, determinată de mediul economic aflat în criză nu a dus la corectare a inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii ci dimpotrivă la crearea unor noi inegalități atât între civili cât și între civili și militari.

P. le speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă si rațională, ce se regăsește în specificul activității desfășurate, complexitatea acesteia, riscurile, interdicțiile și incapacitățile impuse, etc.

S-a mai invocat încălcarea principiului proporționalității între cauzele care au dus la luarea măsuri anulării pensiilor de serviciu și efectele acestei măsuri. Invocă decizia nr. 29 din 12 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Invocă si decizia CEDO din 6 decembrie 2011 pronunțată în cauzele 44232/11/ și 44605/11, în care se arată în esență că:

În lumina principiilor stabilite în jurisprudența CEDO, măsura luată de Stat în ceea ce îl privește prin Legea nr. 119/2010 îl determină să suport o sarcină disproporționată si excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție astfel încât consideră că Statul a depășit marja sa de apreciere si a rupt justul echilibru Între cerințele de interes general ale colectivității si protecția drepturilor fundamentale ale individului. Această sarcină excesivă și disproporționată rezultă din reducerea cuantumului pensiei cu peste 75% pe o durată nedeterminată de timp.

S-a invocat încălcarea prevederilor arte 14 din Convenție, precum și a art. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (Roma, 4. XI. 2000), precum și arte 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.(publicata în OJ. C. nr.83 din _

), arte 9 din Legea 119 din 2010 si arte 2 din OUG nr.59 din 2011.

Curtea a stabilit că în ceea ce privește necesitatea instituirii egalității de tratament, în egală măsură, constituie discriminare atât a trata diferențiat persoane aflate în situații similare sau compatibile, cât și a trata identic persoane aflate în situații diferite, așa cum de altfel a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Thlimmenos contra Greciei (2000).

În acest sens invocă prevederile arte 5 ale OUG nr.97 din 16 noiembrie

2011.

S-a invocat încălcarea prevederilor arte 7 alin. 1 si 2 din Legea nr.119 din

2010, art. 2 din OUG nr.59 din 2011 si a art. 180 alin.7 din Legea nr.19/2000 potrivit căruia dacă prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia, "se păstrează în plată cuantumul avantajos".

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin art.1 lit. g din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza principiului contributivității.

În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis Decizia nr. 1. /_ prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de _ o pensie de asigurări sociale de 613 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5.760 lei, stabilită anterior.

Ulterior, prin decizia emisă în baza OUG nr. 59/2011 de către pârâta C. J. de P. C. la data de _ , s-a revizuit pensia reclamantului, menținându-se același cuantum brut al pensiei de 613 lei.

În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:

În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,

exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. 1 - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .

În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, următoarele: "(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în

temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție.

"(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din

18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o

compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.

Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să

respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea

inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";

În ceea ce privește Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României

, în considerentele acestei hotărâri s-a avut în vedere că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).

S-a reținut că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul

economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. S-a remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei

constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii

, instanța de recurs constată că soluția primei instanțe este corectă, sens în care va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate sau a principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu.

Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.

Întrucât prin Legea 119/2010 nu se pune în aplicare dreptul Uniunii, în cauză nu se poate reține că prin recalcularea pensiei recurentului s-a încălcat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în mod similar într-o cauză având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare referitoare la interpretarea articolului 17 alineatul (1), a articolului 20 și a articolului 21 alineatul (1) din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv Ordonanța din 14 decembrie 2011 (cauza C-434/11).

Motivele pentru care s-a solicitat de către reclamant anularea deciziei de revizuire, sunt identice cu cele s-a solicitat anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, nefiind invocate temeiuri de drept diferite, astfel încât Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat în mod corect și dispozițiile OUG nr. 59/2011.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. I. împotriva Sentinței civile nr. 7089 din_ a Tribunalului

C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S. -C. B. I. -R. M. C. M.

cu opinie separată în sensul admiterii recursului, modificării sentinței, admiterii acțiunii.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: E. B.

GREFIER

1. C.

   Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

   Consider că recursul formulat de reclamantul F. I. este fondat, în ceea ce privește motivele de recurs privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor sale garantate de art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

   Trebuie subliniat în acest sens că reclamantul s-a adresat instanței pentru

   proteguirea unui dre pt de securitate soci ală, considerând că pensia sa de servici u

   era un "bun";, în sensul jurisprudenței C.E.D.O., pe care acesta a vea speranța

   legitimă de a-l primi lunar în cuantumul stabilit potrivit deciziei nr.1. /_, în temeiul Legii nr.223/2007, pentru o vechime efectivă c a personal navigan t profesionist- de 15 de ani.

   În cauză reclamantul invocă aspecte ce țin de ingerința Statului în dreptul său la un "bun";, în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

   libertăților fundamentale, dar percepția sa certă și, de aici, principalul său motiv

   de nemulțumire și chiar nelămurire cu privire la situația nouă creată în urm a

   recalculării este, în primul rând, c ă dre p tul s ău l a pens ie de serv ic iu er a un "dre p t

   c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii

   administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul raportului de

   muncă pe care l-a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acestuia,

   lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform Legii nr.223/2007.

   Î n acest sens, deși doctrina de drept administrativ subliniază că "nimeni nu

   are dreptul să preti ndă mențin erea une i anumite stări nor mative";, voi analiza în

   cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în

   urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta e ra sau nu îndreptăți t

   să se bucure în continuare de bunul său.

   Astfel, în cadrul jurisprudenței sale, de exemplu în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei (cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.

   În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";

   Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea Curții privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale Consiliului Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite- în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate- de drept (a se vedea Stec și alții).";

   Percepția reclamantului asupra dreptului său la pensie de serviciu ca fiind

   un drept câștigat și, de aici, considerarea măsurii de recalcul are a acestei pensii

   - de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat -ca fiind un act abuziv al Statului, trebuie

   privită în primul rând, prin prisma modului în care realitățile istorice privind

   protecția socială în țara noastră, i -au creat acestui particular convingerea fermă

   că poate renunța lini știt la un loc de muncă sigur și bine plătit, la un anumit

   statut, la o vârstă la care nu îndeplinea încă condițiile pentru a fi pensionat

   pentru limită de vârstă, și că se poate baza pe un venit din pensie într -un anumit

   cuantum, legal stabilit, de un act normativ în vigoare.

   Astfel, în primul rand, în țara noastră, încă din anul 1902,

   toate legile care au reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste

   reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.

   Astfel, Legea generală de pensiuni din_, cu modificările din

   1904 și 1906, care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și

   unificatoare a sistemului de pensii, a prevăzut, la capitolul "Dispoziții transitorii";, în art.56 că: "Pe nsiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor

   anterioare, precum și a statutelor căilor ferate, fie că titularii și -au exercitat

   sau nu drepturile, vor continua să fie servite conform titl urilor ce posedă cei

   în drept și cu reținerile ce li se făceau în virtutea legilor anterioare

   promulgării acestei legi";.

   Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie

   câștigate regăsim și în art.54 din Legea generală de pens iuni republicată la

   data de_ .

   De asemenea, Legea pentru unificarea asigurărilor sociale din _

   a prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câștigate până la punerea în aplicare a

   prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce privește pe nsiunile lor de

   bază.";

   Legea asigurărilor sociale din_

   prevedea, de asemenea, la

   capitolul "Dispoziții transitorii";, în art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie

   stabilite potrivit d iferitelor legi de a sigurări sociale pâ nă la punerea în

   aplicare a legii de față, se respectă";.

   Art.59 din Legea nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul

   Asigurărilor Sociale de Stat, prevedea că: "Pierd dreptul la pensie și la

   ajutor social acele persoane care, până la 23 august 1944, au desfășurat o

   activitate antidem ocratică, reacționa ră, potrivnică int ereselor poporului,

   acei care au militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar -

   fasciste, precum și acei care mani festa atitudine dușmănoasă fata de

   regimul democrat-popular";.

   Prin Legea nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și

   pensia suplimentară, s-a prevăzut, la art.76, că: "Pensia sau ajutorul social

   stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decât în

   situațiile prevăzute la art.56, și nici r evoc ate.";

   Situațiile de la art.56 din lege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.

   Potrivit art.87 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări

   sociale de stat și de asistență socială, "P. le și ajutoarele sociale

   stabilite pînă la data prezentei legi, se mențin în continuare, atît timp cît

   sînt îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.";

   Legea nr.19/2000 privind sistemul p ublic de pensii pu blice și alte

   drepturi de asigur ări soc iale, prevedea recalcularea pensiilor cuvenite conform

   leg isl aț ie i an ter io ar e, îns ă, conf or m a rt.180 alin.7, "în situația în care

   cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel stabilit

   în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos";.

   D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman tul ș i, de al tf el

   toț i pens ion ar ii d in Ro mân ia, ave au to ate d atele c are s ă le f or meze conv ingere a

   f er mă c ă drep tur ile lor de pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o decizie def in itiv ă, er au

   c âș tig ate, pu tând f i cel mul t rec alcul ate pe al te b aze, index ate, major ate, f ăr ă a f i

   îns ă af ectat cu an tu mu l pens ie i af late î n pl ată, as tf el încât, mai mul t, nu ave au

   n ic iun ele men t c are s ă le insp ire un se n time n t de incer titud ine pr iv ind plata peviitor a acestei pensii lunare.

   M ai prec is, nu cunoș te au s ă f i ex is tat în Ro mân ia al te c azur i de d iminu are a

   cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în ur ma punerii în apli care a dispozițiilo r

   unui sistem de reformare a pensiilor, c are, în speț ă, cu atât mai mult, s-a vrut

   a f i conf or m pr inc ip iil or ech ităț ii.

   În al doilea rând, reclamantul a avut în vedere, tot din privit din

   perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ în care au fost stabilite pensiile

   personalului navigant, prin reglementări speciale, încă din anul 1959.

   Astfel, Decretul nr.292/1959, prevedea, la art.2 care sunt categoriile de pensii în cadrul asigurărilor sociale de stat, respectiv: de bătrânețe, de invaliditate, pentru merite deosebite, de serviciu, de urmaș.

   Potrivit art. 24 alin.1 lit.a) din acest decret, personalul navigant profesionist din aeronautica civilă

   ,care nu mai îndeplinea nici una din

   funcțiile de navigant profesionist în aeronautica, avea dreptul la pensie de serviciu, d ac ă ave a o vech ime în serv ic iu de cel puțin 20 de an i ș i î mpl in ise v ârs ta de 50 de ani.

   Conf or m al in.3 d in acel aș i ar ticol, în c azul în c are personalul navigant profesionist din aeronautica civilă avea o vechime în funcție de cel puțin 20 ani, însă nu avea vârsta de 50 de ani, fiind oprit să mai exercite funcții de navigant profesionist în aeronautica civilă, avea drept la pensie de serviciu tranzitorie.

   De asemenea, toate legile de asigurări sociale de stat ulterioare (Decretul nr. 416/1953, Legea nr. 27/1966, Decretul nr. 215/1977, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000) tratează pensiile cuvenite acestei categorii de personal în mod distinct, prin prevederi speciale, derogatorii, stabilind vârste de pensionare obligatorii și stagii complete de cotizare cu mult reduse față de ceilalți salariați, precum și încadrarea în grupa I-a de muncă cu caracter permanent, respectiv condiții speciale de muncă, vechime suplimentară în muncă în raport cu numărul orelor de zbor, de tipul de aeronavă și funcția îndeplinită.

   Astfel, conform art.11 din Legea nr. 27/1966, personalul navigant

   prof esion is t d in aero n au tic a c iv il ă ave a drep t l a pens ie in teg r al ă pen tru l imita de

   v ârs tă l a î mpl in ire a v ârs te i de 50 de an i, d ac ă ave a o vech ime în serv ic iu de cel

   puț in 25 de an i, b ărb aț ii ș i 20 de an i, f e me ile, în c al itate de pe rson al n av i gant.

   Conf or m al in.3 d in acel aș i ar ticol, pe rson alul n av ig an t p rof esion is t d in

   aeron au tic a c iv il ă c are ave a vech ime a ce ru tă în munc ă, în ac e as tă c al itate, ceru tă

   pen tru acord are a pe ns ie i in tegr ale pen tr u l imita de v ârs tă, d ar nu a î mpl in it v ârs ta de 50 de an i ș i er a opr it de org anele co mp e ten te s ă mai exe rc ite f uncții l a bordul aeronavelor, deoarece nu mai corespunde din punct de vedere psihofizic, aveadrept la o pensie tranzitorie.

   Potrivit art.1 și art.2 alin.2 lit.e) din Decretul nr.215/1977, având în vedere condițiile, complexitatea, solicitarea mai mare și importanța

   muncii, au fost încadrate în grupa I de muncă, cu caracter permanent,

   locurile de muncă ale personalului navigant din aviația civilă care

   realizează numărul de ore de zbor minim prevăzut, pe diferite tipuri de

   aeronave și funcția îndeplinită, în anexa nr.1.

   Conform acestei anexe, pentru personalul navigant din aviația civilă,

   la stabilirea pensiei se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în grupa I de

   muncă, câte 2 ani.

   De asemenea, art.17 din Legea nr.3/1977, prevedea că personalului

   navigant din aviația civilă care avea o vechime în muncă de cel puțin 25

   de ani, bărbații și 20 de ani, femeile, la stabilirea pensiei i se lua în calcul

   o vechime suplime ntară potrivit legii, în raport cu n um ărul orelor de zbor ,

   de tipul de aeronavă și funcția îndeplinită.

   Pe această bază, personalul naviga nt avea dreptul, la cerere, să fie

   pensionat la împlinirea vârstei de 50 de ani.

   Personalul navigant care nu avea vechimea în muncă prevăzută de alin.1 avea dreptu l să i se ia în cal cul vechimea supl imentară stabilită potrivit legii. În aceste cazuri nu se reduce limita vârstei de pensionare.

   În al treilea rând, reclamantul a avut în vedere, în formarea convingerii

   s ale c ă pens ia de serv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data

   adoptării Legii nr.119/2010, a H.G. nr.737/2010, cât și la data emiterii deciziei administrative nr.1. /_, de "recalculare"; a pensiei sale din data de_, dispozițiile Legii nr. 223/2007 privind această categorie

   de pensie de serviciu erau în vigoare, fiind abrogate abia după jumătate de

   an de la data intr ării în vigoare a L egii nr.119/2010, respectiv la data d e

   _ .

   Pr ac tic, ne abrog ân d pr in Lege a nr.119 /2010, aces te d isp oz iț ii ale Leg ii

   privind statutul personalului aeronautic civil, chiar legiuitorul a recunoscut

   beneficiarilor acestor pensii un drept câștigat, cel care le conferea

   statutul de pensionar din serviciul aeronautic civil, con s ider ând c ă în aces t

   f el, măsur a lu ată v a ap ăre a do ar c a o reducere prin recalculare a cuantumului

   pens ie i, de ter min ată de in teresul pu bl ic, ș i nu c a o af ectare subs tanț ial ă ș i

   irevoc ab il ă/per mane n tă a drep tulu i ace s tor a, în sensul el imin ăr ii pens iilor de

   serviciu.

   În acest context, recurentul-reclamant a suferit, prin decizia nr. 1. /_

   , o ingerință esențială în drepturile sale, nu numai prin diminuarea

   cuantumului pensiei sale, ci, mai ales prin pierderea calității, a

   statutului de pens ionar din serviciul aeronautic civil, î n condițiile în car e Legea nr.223/2007, legea în baza căreia i s -a recunoscut acest drept, prin decizia nr.1. /_, era în vigoare.

   Trebuie remarcat, în acest sens, că și Legea nr.19/2000 a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de_, devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (Legea nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.

   Observând că prevederile Legii nr.223/2007, în baza cărora i s-a stabilit pensia de serviciu, nu au fost abrogate prin dispozițiile Legii nr.119/2010, recurentul, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar din serviciul aeronautic civil, pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de_ .

   În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din Legea nr.24/2000 republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede, sub titulatura ";ev itar e a p ar alel is melor";, că:

   "În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.

   În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";

   De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.

   Potrivit disp.art.17 din Legea nr.24/2000 republicată și actualizată,

   "În vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.";

   Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din Legea nr.24/2000, ce prevede că: "În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";

   Prezumția că anumite norme au făcut obiectul modificării,

   completării sau a brogării lor implic ite es te pos ib il ă, co nf or m art.67 alin.1

   din aceeași lege, doar în cazuri deosebite, în care la elaborarea și

   adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, îns ă în speț ă nu n e pu te m af la în prezenț a unu i ase mene a caz, deoarece la adoptarea Legii nr.119/2010, legiuitorul a avut în vedere tocmai

   c ategor iile de perso ane c are benef ic iaz ă d e pens ii în te me iul u nor leg i spec iale, ac te

   nor mative pr in tre c ar e se af lă ș i Lege a nr. 223/2007.

   De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze recente, respectiv Cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș contra României, în cereri ce priveau măsuri luate de către Statul Român în aceeași perioadă, respectiv prin Legea nr.118/2010, în sensul diminuării salariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: "Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.";

   Dacă în ceea ce priv ește măsura dispus ă prin Legea nr.118 /2010, Curtea

   EDO a reținut că nu ne aflam în situația prezentată mai sus, considerând că

   pentru lunile iulie-decembrie 2010 sal ariul reclamanților era cel stabili t prin

   această lege, aceasta fiind considerată le gea în vigoare, nu ac eeași este situația în

   speță, în care Lege a nr.119/2010 nu a prevăzut doar re ducerea pensiilor d e

   serviciu cu un anumit procent, ci a anulat practic dispozițiile Legii nr.223/2007, lege în vigoare, eliminând dreptul reclamantului la pensie în serviciul aeronautic

   civil, la statutul de pensionar în acest sistem, cu toate drepturile aferente, actuale

   și viitoare.

   În speță, decizia contestată, nr.1. /_, prin care a fost stabilită reclamantului o pensie de 613 lei, a fost emisă în temeiul Legii nr. 119/2010 care, la art. 1 lit.g),

   prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar la art. 3

   , ca aceste pensii "stabilite potrivit

   prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată

   ";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

   Chiar prin textul ar t. 3 din Legea nr. 119/2010, legiuitorul precizează că

   aceste pensii speciale sunt prevăzute de lege, fiind "stabilite potrivit prevederilor

   legilor cu caracter special"; și sunt "cuvenite";.

   Consider că primea ză în cauză sublini erea unor aspecte particulare ale

   pensiilor de serviciu ale personalului aeronautic navigant din aviația civilă,

   care, în lipsă de practică judiciară neunitară la data pronunțării deciziei nr.29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție

   , nici nu au putut fi analizate în cadrul acestui recurs în interesul legii.

   În acest sens, chiar din considerentele acestei decizii, se reține că reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat că, având în vedere faptul că jurisprudența neunitară atașată recursului în interesul legii vizează în majoritatea covârșitoare litigii generate de aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, s-ar impune chiar amânarea judecării recursului în interesul legii, pentru a fi verificată jurisprudența la nivelul curților de apel, în vederea identificării și depunerii la dosar a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate și litigii generate de aplicarea celorlalte dispoziții ale art.1 din legea respectivă.

   Aces te aspec te spe c if ice, d ar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a

   inger ințe i S tatulu i în drep tul recl aman tulu i, sun t ur măto arele :

   1. pensia de serviciu stabilită în temeiul art. 43, 44, 50 din Legea nr. 223/2007 pr iv ind s tatu tul person alulu i aeron au tic c iv il n av ig an t d in av iaț ia c iv il ă din România, era u n drept de securitate socială pe care legea l -a acordat

      reclamantului, având în vedere "condițiile special e de muncă existente în

      mediul aerian, în care acesta și -a desfășurat activitatea, ce sunt

      specificate la art. 31 și 42 din lege, respectiv: suprasol icitarea psihică și

      nervoasă, stresul, zgomotul intens și de lungă durată, pericolul,

      nocivitățile, radiațiile și radiațiile cosmice, substanțele chimice toxice,

      accelerațiile și vibrațiile .

      Aceste condiții care, de -a lungul timpului, au fost considerate ca fiind

      foarte vătămătoare, grele și p ericuloa se, iar în prezent, speciale, în care și -a

      desfășurat munca reclamantul timp de 15 ani, au fost recunoscute, astfel

      cum am menționat anterior, de toate legile de asigurări sociale din țara

      noastră, aceasta fii nd și motivația ca re a stat la baza i nițiativei legislative

      din anul 2007, de reluare a vechilor reglementăr i privind acordarea pensieide serviciu.

   2. Riscurile social e acoperite prin a cest drept de secu ritate socială,

      pensia de serviciu, nu au fost decât î n ultimă instanță pentru bătrânețe,

      ci, în primul rând, de natură economică, fizică și psihologică.

      Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a considerat necesară

      stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului au fost riscurile activității de

      personal aeronautic, cu toate solicitările, riscurile, privațiunile,

      responsabilitățile aferente, precum și pierd erile de venituri ca urmare a

      pensionării din acest sistem la o vârstă la care acesta se afla încă în cursul

      vieții active, și practic, pentru a presta o altă activitate lucrativă, ar fi

      trebuit să urmeze noi forme de pregătire profesională, să depună alt e

      eforturi pentru obținerea unui loc de muncă care să îi asigure lui și familiei

      sale cele necesare traiului, aceasta în condițiile în care starea sănătății

      fizice și psihice i-ar mai fi permis prestarea unei munci.

   3. În cauză ingerința în dreptul recurentului la pensie este una esențială, întrucât, pe lângă faptul c ă a afectat, direct, dreptul la pensie

al acestuia, a dus atingere, în mod indirect, și unui alt "bun"; al său,

respectiv dreptul la muncă, ce include și dreptul la salariu, măsura

dispusă afectând un drept de protecț ie socială complex, ce constituia un substitut a dreptului la muncă, acordat de către Statul român.

Instanțele de contencios administrativ, sesizate cu suspendarea

executării și anularea H.G. nr.737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit.c -h

din Legea nr.119/ 2010, au pronunța t hotărâri de susp endare a executări i

acestei hotărâri și de anulare a acestui act normativ, hotărâri cu efect

erga omnes, constatând cauze de aparență de nelegalitate, respectiv de

nelegalitate a dispozițiilor acestui act normativ în baza căruia a fost

emisă decizia contestată în cauză.

V. În cauză nu se poate reține că rec urentul "cumula"; două tipuri de pensii, respectiv pensia din sistemul public de asigurări sociale și cea

plătită din bugetul de stat, ci beneficia de un unic drept de pensie, cel la

pensie de serviciu.

Astfel, în cazul personalului aeronautic civil, deși, potrivit art.46 alin.1 din Legea nr. 223/2007, odată cu stabilirea cuantumu lui pensiei de serviciu se

stabilește și pensi a pentru limită d e vârstă din siste mul public,acordată personalului aeronautic civil navigant profesionist conform legii nr.19/2000,

conform alin. 2 al aceluiași articol, doar în cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform acestei legi era mai mic decât cel al pensiei din sistemul public, se acorda cuantumul cel mai avantajos.

I.Argumentarea primului aspect specific al "recalculării"; pensiei de

serviciu a reclamantului.

Chiar prin Expunerea de motive a inițiatorilor Legii nr.223/2007 s-au

reținut următoarele:

"Legislația română cu privire la statutul personalului aeronautic

navigant din Aviația civilă ar trebui să se adapteze celei internaționale în

domeniu și să aibă în vedere responsabilitate a, valoarea, multitudinea

factorilor de risc, complex itatea acestei categorii de elită, alături de mediul

aerian în care î și desfășoară activitatea și efectele nocive asupra

organismului uman.";

S-a mai arătat că desfășurarea activității aeronautice de zbor se face sub incidența: A. factorilor externi

: chimici (

lipsa de oxigen, lipsa de umiditate), fizico-

mecanici

(temperatură, presiune, radiații ultraviolete, undele de înaltă frecvență, radiațiile cosmice, zgomotul, încărcarea electrostatică a organismului), forțele

turbulente

(vibrațiile, zgomotul), factori de deplasare geografică(

desincronizările de ritm biologic, modificările de metabolism); B.factorilor umani:

claustrarea, volumul de muncă ridicat pe unitate de timp, influența condițiilor meteo asupra factorului decizional, situații critice în timpul zborului.

"Ca efect al acti vității de zbor, p ersonalului aerona utic navigant

profesionist, prin pr ogramul variat de c urse de zi și de noa pte pe care le execut ă,

își dereglează metabolismul și ritmul biologic față de cel al unui om obișnuit,

fiind obligat să-și impună ore de somn și de masă într -o puternică contradicție cu

normalul biologic.

Datorită acestui asp ect, personalul aero nautic civil navigant nu poate avea

o viață de familie obișnuită și nu poa te parti cipa la o vi ață socială normal ă .

Riscul la nivelul a ctivității de zbor e ste cel mai mare p roducător de stres,

deoarece pilotul, c a urmare a stimuli lor cerebrali, este obligat să decidă î n

numai câteva secunde, cu implicații directe penale și materiale.

Desfășurarea activității la bordul avioanelor pres upune factori

permanenți de risc și responsabilitate și fac îndreptățită așezarea categoriei

de personal aeronautic civil navigant într-o grupă specială de muncă, cu

salarizare specială și nivel de pensie core spunzător, care să recunoască

acești factori: risc de viață; risc de accidente; risc pen al și financiar; ris c

familial; risc sporit în ex punerea la bo li profesionale, cu precădere la cance r

- în acest sens ex istă materiale, stu dii de detaliu, sta tistici, c ercetări d e

specialitate efectuate de specialiști î n domeniu, din ca re rezultă speranț a

limitată de viață a personalului aeronautic civil navigant, atât în timpul

desfășurării activității, cât și după pensionare.

Studiul dozimetric al radiațiilor pe timpul zborului efectuat de organisme

internaționale de profil (cum a fost cel prezentat la Conferința I nternațională de la

Frankfurt din 1994) a concluzionat că "nivelul radiațiilor crește dramatic o dată

cu altitudinea, nivelul acestora se dublează la fiecare 1500 m altitudine, astfel,

zborurile frecvente la altitudini mari (11000-12000 m) reprezintă un risc foarte

ridicat, deoarece, au arătat specialiștii, mortalitatea în rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist a crescut în ultimii ani cu 32%

datorită cancerului de stomac, testicular, la creier, cu precădere în urma iradierii.

Categoria de personal aeronautic civil navigant profesionist nu poate fi

asimilată și este inconfundabilă față de alte profesii terestre. Ea se

deosebește esențial de t oate activitățile terestre prin faptul că se derulează:

într-un spațiu tridimensional; într -o continuă criză de timp; într -o ambianță

severă, adesea incompatibilă cu însăși viața.";

"Astfel, s-a constatat că în primii 5 ani după ieșirea la pensie, rata

îmbolnăvirilor grave atinge 90%, ia r cea a mortalită ții depășește 40%.

Aceste studii reliefează efectele nocive asupra organismului uman a

factorilor prezentați, generatori de boli profesionale specifice.";

"Efectele tuturor factorilor menționați, se cumulează în decursul anilor de

zbor, astfel că uzura acumulată este ex trem de ridicată, capacitatea

organismului de recuperare fiind diminuată corespunzător anilor biologici,

iar numărul celor care reușesc să ajungă la anii de pensie este diminuat,

speranța de viață după pensionare es te dramatic scăzut ă, media fiind într e

56-58 de ani.";

"Astfel, este necesară o reglementare legală privind statutul

personalului aeronautic navigant profesionist, care să legifereze cu caracter

permanent obligațiile, răspunderile, drep turile, condițiile de ieșire la pensie

și modul de calcul al acesteia, pentru categoria de personal aeronautic civil

navigant profesionist.";

Prin avizul înregistrat sub nr.999/_ la Senatul României, Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, reținând că:

"Prezenta propunere legislativă are ca obiect regle mentarea statutul ui

personalului aeronautic civil navigant profesionist din Aviația Civilă din România,

considerat ca o categorie specială , datorită calităților și pregătirii polivalente,

exigențelor de selecție foarte ridicate, creșterii rolului acestui personal în scopul

transportului pasagerilor în condiții de maximă siguranță, factorilor externi ș i

umani care produc efecte nocive asupra organismului uman și factorilor

permanenți de risc și responsabilitate.";

Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea

ce privește statutul categoriei de personalul din care făcea part e

reclamantul, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la consacrarea lor legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii

.

Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii

pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională

de-a lungul anilor, aceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele

normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar compensații parțiale ale

inconvenientelor ce rezultă din rigo area statutelor speciale

(decizia nr.20/_ ), se mențin neschimbate și în prezent.

Se mai reține în acest sens că, tot Curtea Constituțională, prin decizia nr.279/2006, anali zând sesizarea de n econstituționalitate a dispozițiilor privin d

pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin

prevederilor constituționale întrucât, "…nici o prevedere din Constituție nu

impune uniformitatea sistemului de pens ii. De altfel, nu num ai pentru deputați și

senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații,

cadrele militare, diplomații și alte ca tegorii - s-au stabilit, prin legi speciale,

sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. Dife rențierea, în toate

aceste cazuri, nu este contrară prevederilor art.16 din Constituție și se

justifică prin specificitatea activității acestei categorii socioprofesionale.";

III. Argumente în s ensul că măsura d ispusă a adus atin gere, în mod

indirect, și/sau mai ales, unui alt "bu n"; al reclamantului, respectiv dreptul

la muncă, ce include și dreptul la salariu.

Dreptul reclamantului la pensie de serviciu, în temeiul art. 43,44 din Legea nr. 223/2007, respectiv la pens ie calculată potrivit acestei legi atât la

momentul cererii de pensionare, cât și, ulterior, prin actualizare, precum și

celelalte drepturi de protecție socială reglementate de această lege au fost tocmaicauza care l-a determinat pe reclamant să renunțe la dreptul său la muncă, în anul 2008, când acesta avea doar vârsta de 50 de ani.

Practic, luând în considerare vârstele standard prevăzute de legislație, acesta, fiind născut la data de_, putea fi pensionat pentru limită de vârstă, în temeiul art.41 alin.3 din Legea nr.19/2000, precum și a dispozițiilor Legii nr.263/2010, la vârsta de 65 de ani, în anul 2023.

Prin urmare, recurentul-reclamant avea, potrivit legislației în domeniu, speranța ca, prin plata pensiei de serviciu, să poată realiza venituri care să se apropie celor pe care le-ar fi obținut în cazul în care ar fi avut

posibilitatea să-și continue activitatea ca personal aeronautic, asigurând pentru el și familia sa un nivel de trai decent, tocmai acest cadru normativ încurajând și determinând opțiunea sa pentru înscrierea la pensie.

Trebuie subliniată, î n aceste sens, și lipsa absolută de previzibilitate a

măsurii ce a afectat în mod substanțial dreptul recurentului la pensie d e serviciu, ce rezultă cu deosebită claritat e din prevederile art. 12 ale O.U.G. nr. 1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

119/2010, în aceeași perioadă de criză economică, după adoptarea Legilor nr.

329/2009 și nr. 330/2009.

Acest articol prevede că: "În anul 2010, măsurile prevăz ute de Legea

cadru nr. 330/2009 și de prezenta ordonanță de urgență

referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vorproduce efecte asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de

stat și pensiilor de serviciu aflate în plată,

și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/indemnizațiilor acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.

După data de 1 ianuar ie 2010, pensiile și ajutoarele

, plățile compensatorii/indemnizațiile prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se

stabilesc în funcție d e nivelul și structur a bazei de calcul în vigoare la data de (... )

, fără a fi afectate de măsurile de reduce re a cheltuielilor de personal prevăzute la

art. 10 din Legea nr. 329/2009

.";

Mai consider că, pentru munca prestată în calitate de pilot,

recurentului i s-au recunoscut, prin Legea nr.223/2007, o serie de drepturi

cu caracter de r emunerație, printre care plata sal ariului și a altor

drepturi, în timpul activității propriu -zise, dar și plata pensiei de serviciu,

după încetarea raporturilor de muncă. Acestor drepturi le corespunde

obligația corelativ ă a Statului, ca a ngajator, prin dife ritele sale instituți i

publice, să le plăte ască, astfel cum a cestea au fost regl ementate, având î n

vedere faptul că, la fel ca și salariul, și pensia de serviciu, a fost atât

cauza, cât și obiectul raportului de muncă.

De altfel, prin hotărârea din_ în cauza C-262/88, Barber vs.Royal Exchange Assurance Group, Curtea de Justiție a decis că toate formele de

pensie ocupațională constituie un element de remunerație în sensul art.141din Tratat.

Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere l a adop tare a D irec tive i

96/97/CE a Consiliului din_, de modificare a Directivei 86/378/CEE privind

apl ic are a pr inc ip iul u i eg al ităț ii de tr atame n t în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adru l

reg imur ilor prof esion ale de secur itate soc ial ă, as tf el cu m rez ul tă d in pre amb ulul

acestui act comunitar.

În conf or mitate cu h o tăr âr ile pronunț ate de Cur te a de Ju s tiț ie în c auz a C -

7/93, Bes tuur v an h e t Alge meen burgerl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în c auz a C-351/00, Pirkko Niemi, un sistem de pe nsie pentru funcționari intră în domeniul

de aplicare al principiului egalității de remunerare, în condițiile în care

sistemul de pensii se referă la o anumită categorie de lucrători, prestațiile

se plătesc în baza r elației acestora de muncă cu angajato rul public, în cadru l

unui sistem ce face parte din sis temul general pre văzut de lege, iar

prestațiile depind în mod direct de vechimea în muncă realizată și sunt

calculate pe baza ultimului salariu al funcționarului.

Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din_, astfel cum

rezul tă d in pre amb ul ul aces tu i ac t co mun itar.

Des igur, aces te a su n t nor me co mun itar e pr iv ind eg al itate a de re muner aț ie

în tre f e me i ș i b ărb aț i în mater ie de înc adr are în munc ă ș i de mu nc ă, dar consider

că trebuie reținut ă calificarea, gar anțiile și implicit, recunoașterea ca

drept sui generis, izvorând din rapo rturile de muncă sau de serviciu, p e

care Curtea de J ustiție a Comunităților Europene o acordă drepturilor beneficiarilor unor asemenea forme de prestații de securitate socială, asimilându-le noțiunii de remunerație , apreciindu-le c a f iind pl ătite în b az a

rel aț ie i de munc ă al aces tor lucr ător i cu ang ajatorul publ ic, drep tur ile de pens ie

av ând c a te me i d ispo z iț iile leg ale ce regle me n te az ă ch iar aces te r apor tur i jur id ice.

De al tf el, și Cur te a Europe an ă a Dr ep tur ilor O mulu i, p r in hotărârea

pronunțată la data de_, în cauza Lombardo contra Italiei, a decis, în

leg ătur ă cu o contestație inițiată de un judecător cu privire la pensi a pe

care era îndreptăț it prin lege s ă o p rimească, că statu l, "în îndeplinirea

acestei obligații nu face uz de puterea sa discreționară și poate fi

comparat, în această privință cu un angajator privat, parte într -un

contract de muncă guvernat de dreptul p rivat.";

Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de Justiție de la

Luxemburg cu cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

această cauză, dar și în Cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș contra României, rezultă c ă dreptul la pensie de serviciu era datorat recurentului în

temeiul raporturilor sale de muncă, în c alitatea acestuia de pilot în aviația civilă ,

po tr iv it d ispoz iț iilor L eg ii nr.223/2007, c are er a în v igo are la data emiterii deciziei

administrative de recalculare.

Astfel, obligația S tatului trebuia în deplinită astfel c um aceasta a

fost asumată, res pectiv ca orice " e lement de remune rație";, iar aceast ă

obligație nu poate fi considerată ca fiind executată, potrivit principiilor

generale ale dreptului civil, decât prin îndeplinirea întocmai a acesteia,

nu prin plata unei pensii datorate potrivit principiului solidarității sociale,

oricărui asigurat în sistemul public, în temeiul Legii nr.19/2000, în temeiul

raporturilor de asigurări sociale.

Putem afirma că dreptul la pensie de serviciu s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamant, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscris la pensie .

Faptul că tot Stat ul era cel care tre buia să plătească atât pensia d e

serviciu, ca element de remunerație, în calitate de a ngajator, cât și o

pensie de asigură ri sociale de stat, în calitate de as igurător, a permis

practic, în speță, confuziunea celor două drepturi și în final, înlocuirea

dreptului reclamantului cu un alt drept, nesolicitat de către acesta, ș i

care nu poate constitui o executare întocmai a obligației asumate.

Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează

pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, recurentul și -a executat cu bună-credință toate obligațiile sale decurgând din raporturile

de muncă, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile deosebit de

grele menționate anterior. În consecință, Statul are obligația de a -și

executa, cu bună-credință, toate înd atoririle asumate prin Legea

nr.223/2007, deci să plătească recla mantului pensia de serviciu, astfel

cum a înțeles să o reglementeze prin legea organică.

Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,

principiile generale ce guvernează e xecutarea obligațiilor civile, și anume: Art.1073 din Codul civil

în vigoare la data la care intimații trebuiau să își execute obligația, conform căruia creditorul are dreptul de a obține de la

debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neexecutar e totală sau

parțială, sau în ca z de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul are dreptu l

la despăgubiri.

De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia "creditorul

nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar dac ă

valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";

Interesul recurentului este, în speț ă, acela de a ob ține obiectul

specific și ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre părți.

În ceea ce privește noul Codul civil ,

se reține că, potrivit art.1481, în cazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.

Conform art.1350 alin.1 din Codul ci vil actual, orice pe rsoană trebuie

să își ex ecute obligațiile pe care le-a contractat.

Art.1226 alin.1 Cod civil,

prevede că o biectul obligației este prestația la

care se angajează debitorul.

Potrivit art.1270 di n același cod, cont ractul valabil înche iat are putere

de lege între părțile contractante.

De asemenea, conform art.1272 Cod civil,

un contract valabil încheiat

obligă nu numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar și l a toate urmările p e

care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau

contractului, după natura lui.

De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei de serviciu ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost

prevăzute a fi plătit e din bugetul asigur ărilor sociale de stat, prin legile ce le -au

reglementat, ci din bugetul Statului, ca angajator sui generis.

Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile de serviciu nici nu

puteau fi integrat e în sistemul pens iilor prevăzute de Legea nr.19/2000,

având în vedere faptul că, potrivit art.7 din această lege: " În sistemul public

prestațiile de as igu r ăr i soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pentru pierderea

to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, c a u r mare a bătrâneții , invalidității sau

decesului";, or i, pen s ia de serv ic iu a rec uren tulu i nu po ate f i înc adr ată în vreun a

d in tre aces te c ateg or ii de pres taț ii, av ând în vedere r isc urile sociale limitativ

prev ăzu te în aces t ar ticol.

Astfel, pensia specială a fost acorda tă acestuia, prioritar, nu pentru

a constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru acoperirea

unor riscuri decurgând din specificul activității prestate în cadrul aviației

civile.

Av ând în vedere c ele reț inu te de c ătr e Cur te a Europe an ă a Drep tur ilor Omului în Cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș contra României și luând în considerare disp. art.162 alin.2 din Codul muncii republicat, Statul, în cadrul marjei

s ale de aprec iere, av e a pos ib il itate a, cu respec tare a cond iț iilor leg al ităț ii, neces ităț ii

ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măs ur i de d imin u are a p ens ie i de servc iu, pe

perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate de angajator sui

gener is, pr in Lege a nr.118/2010, d ar nu s ă el imin e, pr in Lege a nr.119/2010,

drep tul l a pens ie de serv ic iu ș i s ă -l înloc u iasc ă, în f az a exec u tăr ii obl ig aț ie i, cu un

al t drep t, de as igur ăr i soc iale de s tat.

Ace as ta pen tru c ă, as tf el cu m a reț inu t Cur te a Europe an ă a Drep tur ilor

Omului în Cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș contra României, atunci când

o d ispoz iț ie leg al ă es te în v igo are ș i preve de pl ata anu mitor be nef ic ii, iar cond iț iil e

s tipul ate sun t respec tate, au tor ităț ile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora

atâta timp c ât d ispoz iț iile leg ale r ămân în v igo are.

Având în vedere fa ptul că dreptul la pensie de serviciu își are izvorul

în contractul indiv idual de muncă al reclamantului, în timp ce dreptul l a

pensia de asigurări sociale, își are izvorul în contractul de asigurare

socială, consider că recurentul în niciun caz nu putea fi lipsit de dreptul

la pensie de servic iu recunoscut de o lege în vigoare și, cu atât mai mult,

nu se putea ajunge la această finalitate, pri n dispozițiile unei legi

organice, dar din domeniul asigurărilor sociale.

De asemenea, perio ada de 2 ani în ca re acesta a încasat lună de lună

pensia de serviciu, a creat acestuia convingerea că se poate bizui pe acest venit

lunar, orientându-și conduita în raport cu dispozițiile legale existente.

Mai trebuie amintit aici și faptul că un sistem de reformare ce afectat atât

de radical drepturile reclamantului nu a fost însoțit de o perioadă de tranziție

corespunzătoare, care să permită, în condiții de ex erc itare cu bună -credință

a drepturilor tuturor participanților la raporturile juridice, adaptarea

particularilor la noua situație creată, ci a fost pusă în executare în termen de

30 de zile de la adoptarea H.G. nr.737/2010, dată în organizarea aplicării Legi i

nr.119/2010.

În acest context, trebuie reținut și faptul că, bazându-se pe aceste dispoziții legale, în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor, reclamantul nu a fost în măsura de a -și lua, în

cunoștință de cauz ă și din timp, în cu rsul vieții active, măsuri personale d e

atenuare a riscuril or diminuării veni turilor sale și ale f amiliei ca urmare a

pensionării, respectiv de a încheia contracte de asigurări private de pensie

sau de a cotiza la alte fonduri de pensii facultative, cu componentă

ocupațională .

Astfel, reclamantul este pus în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.

Mai trebuie subliniat faptul că, în România, cadrul normativ privind pensiile private a fost stabilit abia prin Legea nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2006, iar cel privind pensiile facultative, prin Legea nr.204/2006.

În condițiile în care legislația ce-l privea ar fi prevăzut că dreptul la pensia de serviciu, respectiv partea ce se suportă de la bugetul de stat, se va acorda doar în măsura în care vor exista fondurile necesare finanțării acesteia, desigur că acesta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică bătrânețea și diminuarea veniturilor prin pensionare și, probabil, cu siguranță, nu ar fi renunțat în această situație la dreptul său la muncă până la vârsta limită stabilită de lege.

Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței Statului în drepturile recurentului.

IV. Motivație privin d aspectele de apa rență de nelegalita te, respectiv,

de nelegalitate a H.G. nr.737/2010 constatate, prin h otărâri judecătore ști

pronunțate de instanțe de contencios administrativ din țară, hotărâri cu

efect erga omnes.

Astfel, prin sentința civilă nr.491/_ a Curții de Apel C. -Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal s -a dispus suspendarea

executării acestei hotărâri de guvern și anularea acesteia.

Prin această hotărâre definitivă s-a reținut că, în primul rând, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico împotriva Italiei, 1980).

De asemenea, s-a mai reținut că dreptul la pensie al reclamanților și intervenienților este un "bun";, iar lipsirea de proprietatea unui bun la care se refeă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege.

Contenciosul administrativ a stabilit în acest sens că: "chiar dacă există un text de lege care pare a justifica poziția pârâtului, nu a fost relevat interesul public

care ar legitima o asemenea măsură, chiar dacă ar fi luat în considerare contextul economic și lipsa disponibilităților financiare.

Chiar și așa fiind, este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantelor, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica încălcarea dreptului de proprietate invocat.

În aceste condiții, exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Instanța consideră că nu este îndeplinită nici cerința unui just echilibru, reclamanții fiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate justificată în nici un mod.";

Prin sentința civilă nr.3811/_ pronunțată de Curtea de Apel B.

, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, s-a dispus suspendarea executării H.G. nr.737/2010 până la pronunțarea

instanței de fond.

Prin sentința civilă nr.284/CA/_, Curtea de Apel Oradea, Secția

comercială, de con tencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea H.G. nr.737/2010.

Curtea de Apel Ploiești, Secți a comercială, de contenci os

administrativ și fi scal, a suspendat executarea H.G. nr.737/2010, prin

sentința nr.16/_ .

Prin sentința civilă nr.1575/_, pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel B., s-a dispus suspendarea executării H.G.nr.737/2010 până la data soluționării irevocabile a acțiunii de anulare a acestui act administrativ.

Potrivit art.14 alin.4 din Legea nr.554/2004

, hotărârea prin care se

pronunță suspendarea este executorie de drept

. Recursul nu este suspensiv de

executare.

Conform alin.7 al aceluiași articol , suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.

Mai trebuie mențion at că, Î nalta Curte de Casație și Justiți e, prin decizia nr.38/_

pronunțată în recursul împotriva sentinței pronunțate în contencios administrativ privind suspendarea executării H.G. nr.735/2010 a reținut următoarele:

"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta

timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într -un proces de evaluare,

din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați

.";

"…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H.G. nr.735 din _

- act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes,

ca și sentința recurată

.";

Prin sentința civilă nr.333/_ a Curții de Apel C. -Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal s -a dispus anularea H.G. nr.737/2010.

Contenciosul administrativ a reținut, pentru a se pronunța astfel, următoarele:

Dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată (Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).

În această situație, s-a apreciat că reclamanții își legitimează interesul în invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat,

recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să-și planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.

S-a mai reținut, în ceea ce privește condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege, că: "Previzibilitatea poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor, persoanele având astfel un drept la continuitatea acțiunii sale.

Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.";

În ceea ce privește scopul legitim urmărit, s-a reținut că, "dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că Legea nr.119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art.53 din Constituția revizuită deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.";

S-a mai reținut că diminuarea pensiilor de serviciu ale reclamanților cu 70- 80% atinge chiar substanța dreptului.

Deși toate aceste aspecte de aparență de nelegalitate, respectiv, de nelegalitate, au fost evidențiate de instanțele de contencios administrativ, acest act normativ în baza căruia s-a recalculat pensia reclamantului și-a produs efectele

, în ceea ce privește pensia lunară plătită acestuia, până la data de_

, timp de un an de zile de la data recalculării pensiei

, dată la care Guvernul a luat anumite măsuri de înlăturare a aspectelor de nelegalitate sesizate, care nu au fost însă în sensul revocării actelor administrative individuale emise în baza acestui act normativ, cu repunerea particularilor în situația anterioară, deci a repunerii în plata pensiilor de serviciu, ci a

adoptării Ordona nței de Urgență nr.59/2011 , care a prevăzut o nouă metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, urmată de emiterea unor noi decizii de revizuire.

Trebuie subliniat în acest sens că, prin expunerea de motive a acestui act, Guvernul a recunoscut că ingerința sa în drepturile categoriilor de pensionari vizați de ordonanță, printre care se află și recurentul, nu a permis instituțiilor implicate realizarea tuturor procedurilor administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, fiind necesară încă o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, pentru a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie.

Pentru aceste motive, prin art.4 din O.U.G. nr.59/2011, s-a dispus abrogarea H.G. nr.737/2010.

Cu toate acestea, măsura radicală, reformatoare, adoptată și pusă în

ex ecutare la scurt timp, după două lu ni de la adoptarea Legii nr.119/2010,

și-a produs efectele prin lipsirea recurentului de pensia de serviciu și

diminuarea cuantumului pensiei sale cu un procent de 94%, lunar, timp de

un an de zile, până la adoptarea O.U.G. nr.59/2011.

Din preambulul O.U.G. nr.59/2011 rezultă că aceasta a fost adoptată:

"având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr.119/2010,

în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat,

se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiei, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.";

Î n ceea ce privește modul de soluționar e a recursurilor for mulate împotriva

sentințelor de susp endare a executării, respectiv anulare a H.G. nr.737/2010,

menționate anterior, se reține că:

Abia la data de_

, prin decizia nr.5960, pronunțată în dosarul nr._

, Î nalta Curte de Casație și Justiție s -a pronunțat asupra recursului formulat de

Guvernul României

împotriva sentinței civile nr.491/_ a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a admis recursul, a modificat sentința și a respins ca inadmisibilă acțiunea, fără a ne fi, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, accesibilă motivarea acestei decizii a instanței supreme.

Recursul împotriva sentinței civile nr.333/_ a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, nu era soluționat nici la data emiterii deciziei de revizuire contestate în cauză, prin cererea completatoare.

Recursul împotriva sentinței civile nr.3811/_ pronunțată de Curtea de Apel B., în dosarul nr._, s-a judecat de către Î nalta Curte de Casație și

Justiție abia la data de_

, după abrogarea H.G. nr.737/2010, astfel încât, prin decizia nr.3888

, s-a admis recursul formulat de Guvernul României, s-a modificat sentința, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării aceste i

hotărâri de guvern, ca fiind rămasă fără obiect

.

Mai mult, trebuie menționat că și instanța de asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 3042/R/14 septembrie 2011 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._

, a admis recursul declarat de reclamantul

F. I. împotriva sentinței civile nr.3144 din_ a Tribunalului C., a modificat în parte sentința în sensul că a admis cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A M. B. și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 1. din_ emisă de pârâtă și repunerea în plată a pensiei de serviciu stabilită prin decizia nr.1. din_, până la soluționarea irevocabilă a soluționării prezentei cauze.

Conform art.14 alin.7 din Legea nr.554/2004, suspenda rea ex ecutării

actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de ex ecutare,

până la ex pirarea duratei suspendării.

În acest sens și prin Recomandarea nr.R (89)8 din_ a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, s-a arătat că particularilor trebuie să li se ofere, când este necesar, o protecție jurisdicțională provizorie, apreciindu-se că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor pot fi de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor.

S-a mai constatat prin aceeași Recomandare că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite condiții, cauza un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Recomandarea prevede printre principiile enunțate în acest domeniu, la art.II, că asemenea măsuri pot fi luate mai ales atunci când executarea actului

administrativ este d e natură a cauza p agube grave, dificil de reparat și când

există un argume nt juridic aparent valabil față de legalitatea actul ui

administrativ.

De altfel, pentru a p ronunța decizia civilă nr. 3042/R/2011

, Curtea de Apel

C. a reținut și următoarele:

"Astfel, anterior recalculării, reclamantul care a beneficiat de o pensie de serviciu în cuantum de 5.760 lei, stabilită prin Decizia nr. 1. din_, a contractat două credite bancare potrivit Contractului de credit de consum încheiat cu SC Bancpost SA la data de_ și, respectiv, Contract de credit bancar pentru persoane fizice încheiat cu Banca Comercială Română SA la data de_ (f.19 și urm. din dosarul de fond) a căror rate însumate de cca. 2.000

lei depășesc cu mult cuantumul pensiei recalculate de 613 lei.

Situația particulară a reclamantului, a cărui pensie s-a redus începând cu data de_ de la 5.760 lei la 613 lei, în condițiile în care obligațiile periodice contractante anterior se situează la minim 2.000 lei - reprezentând ratele la împrumuturi, la care se adaugă cheltuielile lunare de subzistență: plata utilităților, asigurarea hranei etc., justifică pe deplin urgența în luarea acestei măsuri.

Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei, prin care într- adevăr s-a diminuat pensia de serviciu, coroborată cu celelalte mijloace de probă este de natură să se circumscrie condiției urgenței, or, cum urgența persistă și în instanța de recurs se impune luarea măsurii vremelnice solicitate de reclamant.

Este de reținut că, nu simplul fapt al recalculării pensiei de serviciu este de natură a-i produce reclamantului o pagubă iminentă și nici simplul fapt al reducerii pensiei nu dovedește urgența care să justifice luarea unei măsuri cu caracter provizoriu, ci doar reducerea cuantumului acesteia sub un nivel care să- i permită asigurarea condițiilor minime de subzistență și îndeplinirea obligațiilor asumate anterior.

O eventuală restituire în viitor către reclamant a sumelor de bani ce reprezintă diminuarea pensiei prin recalculare nu poate fi asimilată cu o reparare a prejudiciului, întrucât acest prejudiciu constă tocmai în imposibilitatea asigurării condițiilor minime de subzistență la momentul actual.";

V. Argumentația în sensul dreptul ui unitar al recl amantului la pensie de serviciu.

Reclamantului i s-a stabilit, prin Legea nr.223/2007 un unic drept la pensie, cel la pensie de serviciu, cele două componente ale acestuia privind doar sursa din care s-a convenit ca acestea să fie plătite, respectiv statul asumându-și obligația ca partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public să fie suportată din bugetul de stat, prin bugetul M. ui Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

În acest sens, legiuitorul s-a obligat, prin lege specială , să plătească

categoriei de personal din care face parte și reclamantul, o pensie de serviciu ce

reprezintă de fapt o indemnizație ce are, pe de o parte, caracter compensatoriu, pentru responsabilitățile speciale, riscurile, privațiunile cu care

aceștia s-au confruntat în cursul vieții active ș i, pe de al tă p ar te, de

"promisiune"; făcută în scopul fidelizării și menținerii personalului care

prestează munca în acest sector de activitate, în anumite condiții.

Recurentul a lucrat astfel cu o convinger e fermă că, la data pensionării, va

beneficia de pensie de serviciu, renunțând poate, în acest context, la oferte de

muncă ce erau mai avantaj oase din punct de vedere al salar izării, al beneficiilor

suplimentare ce puteau fi obținute, a condițiilor de muncă, sperând ca la ieșirea

la pensie să se bucure însă de drepturi de pensie stabile, mai apropiate în ceea ce

privește cuantumul lor de venitur ile avute în cursul vieții active.

Tocmai lipsa absol ută de previzibilitate a unei legi de "reformare"; a

sistemului pensiilor de serviciu, niciunul dintre actele normative ce au fost izvor

de drepturi de sec uritate socială neprevăzând că diferențele dintre pensia de

serviciu și pensia din sistemul public se vor plăti sub condiția și atât tâmp cât vo r

exista fondurile bugetare, a determinat lipsa unui interes al acestui particular în

stabilirea corectă, reală a părții din pensie ce se plătește din bugetul as igurărilor

sociale de stat.

Practic, această par te din pensia de s erviciu a fost calcu lată de casele

județene de pensii d oar pe baza datelor din carnetele de mu ncă aflate în posesia

sa,

cu preluarea unor elemente pe care sistemul informatic nu le putea stabili în mod individualizat, raportat la statutul special al pensionarilor, fără luarea î n

considerare a tuturor veniturilor realizate în cursul vieții acti ve de către aceștia și a celorlalte aspecte specifice modului de calcul al pensiei potrivit Legii

nr.19/2000 și al cel orlalte legi speciale, respectiv vârsta stan dard corectă, stagiul

complet de cotizare aplicabil, perioadele lucrate în grupele de muncă sau în

condiții speciale/deosebite de muncă.

Pentru asemenea erori, pensionarii ce realmente au fost pensionați în temeiul Legii nr. 19/2000 au formulat și formulează încă contestații succesive de la data intrării în vigoare a acestei legi,_ și până în prezent, pe care le-au supus de-a lungul timpului jurisdicției asigurărilor sociale.

De altfel, prin Legea nr.119/2010, drepturile de pensie specială sunt doar în mod formal recalculate, de fapt sunt înlocuite cu pensiile pe care pensionarii

le-ar fi obținut potrivit legii generale a pensiilor din sistemul public

, fără luarea în considerare a statutului special al acestora, în speță, a recurentului, și mai mult,

punerea grabnică în plată a drepturil or astfel "recalculate";

într-un termen de doar 30 de zile de la data hotărârii privind aprobarea metodologiei de recalculare,

fără o perioadă tranzitorie, a determinat și stabilirea unor pensii greșit calculate

potrivit Legii nr. 19/2000, astfel cum legiuitorul a constatat după un an de zile,

chiar prin preambulul O.U.G. nr. 59/2011

.

Chiar și în cazul recurentului, se poate astfel observa, analizând chiar modul în care i s-a "recalculat"; pensia, că acestuia, deși are un stagiu realizat ca personal navigant de 15 de ani, nu i s-a recunoscut nici cel puțin dreptul la un stagiu complet redus de cotizare, fiind raportate drepturile sale de pensie la stagiul complet de cotizare general, de 31 de ani și 8 luni, deși, conform art.20 alin.1 lit.c, coroborat cu art.43 alin.2 și art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000, această categorie de personal avea recunoscut dreptul la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Pe de altă parte, dacă s-ar fi dorit stabilirea unui sistem într-adevăr echitabil de pensii, s-ar fi recunoscut și recurentului, în calitate de pilot, ca fiind stagiu complet de cotizare, stagiul minim de cotizare de 20 de ani prevăzut de art. 43 alin.1 din Legea nr.223/2007.

În acest sens trebuie menționat că, în cadrul altui proces de recalculare a

pensiilor

din sistemul public, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000

, respectiv cel reglementat prin H.G. nr.1550/2004 și O.U.G. nr.4/2005, au fost prevăzute norme derogatorii, speciale privind stagiile complete de cotizare, ce vor fi utilizate în acest proces, tocmai pentru a asigura stabilirea echitabilă a acestora, prin luarea în considerare a condițiilor legislației speciale în temeiul căreia s-au acordat inițial drepturile la pensie.

Astfel, potrivit art.2 alin.4 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor

din sistemul public, stabilite în fostul sis tem al asigurărilor s ociale de stat potrivi t

legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în

conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000

, norme ce fa c parte integrantă din

H.G. nr.1550/2004, pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în

condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet

de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea

în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte

normative.

Conform Normelor tehnice emise de C. Națională de P. și alte Drepturi

de Asigurări Soci ale în aplicarea H.G. nr.1550/2004, înregistrate sub

nr.5388/_, s-au stabilit următoarele:

"În înțelesul Hotărârii Guvern ului nr.1550/2004, stagiul complet de

cotizare reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare

la data deschiderii dreptului la pensie de care pensionarul beneficiază la data

începerii operațiunilor de evaluare, sau care i se cuvine la această dată.";

Potrivit punctului A.4.6

. din aceste norme tehnice, " Î n situația pensiilor

stabilite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.478/1990, cât și a celor

stabilite potrivit Decretului-lege nr.114/1990, stagiul complet de cotizare ce se va

utiliza la determinarea punctajului mediu anual, este de 20 de ani pentru

persoanele care au desfășurat activitate în locuri încadrate în grupa I de muncă

și de 25 de ani pentru persoanele care au desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.";

Conform art.4 din Decretul-lege nr.114/1990

, personalul navigant din

aviația civilă care r ealizează anual un număr de ore de zbor, de salturi o ri

starturi, în raport de funcția îndeplinită, se încadrează în gr upa I de munca sau

grupa II de munca, potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 4

.

Luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani ar fi fost o măsură echitabilă și pentru faptul că recurentul nu și-a continuat tocmai din culpa Statului, datorită promisiunii de acordare a pensiei de serviciu, activitatea până la vârsta de 65 de ani.

În această situație, reclamantul ar fi avut posibilitatea să obțină astfel venituri salariale încă 15 ani, care ar fi contribuit, desigur, la sporirea considerabilă a punctajului său total, și implicit a celui mediu anual, deci și a cuantumului al pensiei sale.

Consider că veniturile mari realizate în timpul activității de către

reclamant, acesta beneficiind în permanență de adaosuri la salariul de bază

pentru orele de zbor, astfel cum rezultă din carnetul de mu ncă și din adeverinț a

de salariu depusă la dosar, care -l situau pe acesta, în ceea ce privește

salarizarea, în topul angajaților, chiar și anterior anului 1989, nu puteau

conduce, potrivit principiului echității, la stabilirea unei pensii care este sub

nivelul câștigului salarial mediu brut pe economie utilizat la stabilirea bugetului

de asigurări sociale.

Practic, în anul 2008

, între reclamant și Stat

, în calitate de angajator, a

avut loc o convenție, un acord de încetare a contractului de muncă

, reclamantul renunțând la dreptul său de a munci încă 15 ani și de primi un salariu motivant, în schimbul primirii, pe viitor, a pensiei de serviciu, iar Statul român a fost de acord cu această încetare a raporturilor de muncă, obligându-se să plătească acestuia o pensie specială pentru tot restul vieții, stabilită în temeiul unei legi în vigoare. Recurentul și-a onorat obligația asumată, renunțân d la dreptul său de a

munci, în timp ce s tatul, după trecerea a numai 2 ani, con sideră că nu se mai

impune executarea obligației asumate prin acea convenție, dar nici nu mai

poate/dorește să-l repună pe reclamant în situația anterioară încheierii acestui

acord, ci stabilește, de această dată, în mod unilateral, că beneficia rului de

pensie specială i se cuvine o altă prestație, respectiv o pensie de asigurări sociale

de stat de 613 lei, deși, în calitate de p ilot, a avut o medie salarială în ultimele

trei luni anterioare pensionării de 8000 lei.

În condițiile în care se previziona ca la un moment dat să se reformeze sistemul de pensii, Statul trebuia să își manifeste cu ani în urmă grija față de cheltuielile bugetare, în primul rând, prin luarea unor măsuri de calculare

corectă, încă de la data acordării pensiilor speciale, a părții ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform veniturilor reale obținute în cursul activității fiecărui beneficiar și a tuturor celorlalte elemente de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, modificată și completată, ce erau specifice fiecărei persoane în parte, situație în care desigur, s-ar fi diminuat în mod corespunzător și partea din pensie ce are ca sursă bugetul de stat.

Din acest punct de vedere, în lipsa unei previzibilități a modificării politicii în domeniul pensiilor speciale, Statul era singurul interesat ca acest cuantum să fie cât mai corect stabilit, lipsa de diligență în acest sens, timp de ani de zile, fiindu-i desigur imputabilă.

Considerente avute în vedere în aprecierea încălcării de către Stat a drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pornind de la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:

Conform art. 1 din Protocolul adițional la Conv enția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale,

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.

Potrivit art. 25 din Declarația Universală a Drepturilor Om ului,

orice om are dreptul la un nivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, bătrânețe.

Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene

prevede că: "Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;

Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii

Europene,

"Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.

Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.

Art. 20 alin. 1 din Constituția R omâniei

prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu

pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Potrivit art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale

competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin Constituție sau lege.

Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î. Curtea de C. și Justiție a

reținut următoarele:

"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";

Conform practicii sale constante ( Cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Maggio și alții împotriva Italiei, Wieczorek împotriva Poloniei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.

În Cauza Stec și alții contra Regatului Unit,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că atunci c ând legislația nați onală îi recunoaște

unei persoane un drept la prestație socială, chiar non contributivă, art. 1

din Protocolul adițional la Convenție este aplicabil.

Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. Wieczorek împotriva Poloniei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în

evaluarea ingerinței este important să se ia în considerare dacă dreptul

reclamantului de a primi pensie în cauz ă a fost încălcat ast fel încât să conducă

la o atingere adusă esenței dreptului la pensie al acestuia.

Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul

reclamantului.

Î n ceea ce privește atitudinea Statului, în cadrul ingerinței sale, trebuie

subliniat faptul că, deși, astfel cum am menționat anterior, instanțele de

contencios administrativ din țară, prin hotărâri definitive, dar executorii, dar și

instanțe de asigurări sociale, prin hotărâri irevocabile pronunțate în contestațiile

împotriva deciziilor individuale de recalculare, au semnalat nelegalitatea măsurii

de recalculare a pensiilor de serviciu, acesta a luat anumite măsuri de înlăturare

a situației nelegale create abia la data de_

, prin adoptarea O.U.G. nr.59/2011.

Însă, chiar și la această dată, Statul nu a revocat actul administrativ

individual contestat în cauză, cu repunerea recurentului în situația

anterioară emiterii acestuia.

Trebuie av ut în vede re și contextul în car e a fost emisă decizi a contestată în

cauză, în care, astfel cum am menționat anterior, Legea nr.223/2007 mai era în

vigoare, dar Guver nul pregătea intra rea în vigoare a Legii nr.263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, care abroga, începând cu data de _

, dispozițiile acestei legi privind pensiile de serviciu.

Prin decizia nr.38/_, Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că:

"…principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";

În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din Legea nr. 24/2000

, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție

de importanța și co mplexitatea acestora, de o activitate de d ocumentare și analiz ă

științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care

urmează să fie regle mentate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum ș i

a reglementărilor similare din legislația străină.

Conform art. 6 din aceiași lege

, orice proiect de act normativ trebuie să

instituie reguli necesare, suficiente și po sibile care să conducă la o cât mai mare

stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie

temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica

legislativă a Statului Român și cerințele corelării cu ans amblul reglementărilor

interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu

tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

În cazul în care s-ar fi respectat aceste dispoziții nu s -ar fi ajuns la

situația de a se constata, la un an de la emiterea unei decizii ce se bucură de

privilegiul prealabilului, de la ingerința neașteptată în drepturile

reclamantului, printr-o măsură radicală, de recalculare superficială a pensiei

sale, că mai este necesară încă o etapă de revizuire a drepturilor sale de

pensie.

Î n acest sens, trebuie amintit că, în Ca uza Păduraru cont ra României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că: "odată ce a fost adoptată

o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență

rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și

incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de

aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că

incertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile

aplicate de autorit ăți este un factor i mportant ce trebui e luat în considerar e

pentru a aprecia conduita statului.";

Prin decizia contestată, "de recalculare "; a pensiei de serviciu, la o

dată la care dispozițiile Legii nr.223/2007 mai erau în vigoare,

reclamantului nu i s-au diminuat doar drepturile de pensie.

În realitate, princi pala sa pierdere, în privința căreia nu a existat

nici cel puțin o in tenție de reparație din partea Statului și care va afecta

în timp evoluția pensiei sale, este că mecanismul de recalculare a pensiei

adoptat în baza Legii nr.119/2010, a H.G. nr.737/2010 și a O.U.G.

nr.59/2011 implică LIPSIREA SA DE ST. TUL DE PENSI. AR DIN SERVICI UL

AERONAUTIC CIVIL și prin aceasta, LIPSIREA SA DE PROTECȚIA PE CARE I - O OFEREA A_ LEGEA NR.223/2007, ÎN SENSUL ACTUALIZĂRII PENSIEI

SALE DE SERVCIU, în luna martie a fiecărui an cu procentul care să

acopere integral rata inflației din anul prece dent.

Aceasta constituie o pierdere însemnată pentru recurent, întrucât

este lipsit de o măsură de protecție socială ce avea menirea de a garanta

acestuia o mențin ere a pensiei sale la un nivel apro piat ultimului ven it

avut în viața acti vă, ori simplele i ndexări acordate de către Stat doa r

atunci când mijloacele financiare îi permit acest lucru, în cadrul

sistemului unitar de pensii publice, vor determina în timp o scădere

treptată, tot mai accentuată, a pensiei acestuia în raport cu ultimul venit

avut în activitate.

Aceste dispoziții erau de mare însemnătate mai ales în situația recurentului, care a renunțat la dreptul său la muncă, la locul său de muncă sigur și bine remunerat, la vârsta de 50 de ani, în plină viață activă, tocmai având încredere în legislația care-i garanta acestuia cu certitudine o pensie de serviciu apropiată de ultimul său venit din muncă.

Încrederea acestuia în statul nostru de drept, democratic și social,l-a determinat ca, doar în aceste condiții, să renunțe la locul său de muncă, fiindu-i garantat că va beneficia de măsuri de protecție socială în cursul vieții sale, pentru a nu simți, în timp, efecte nefaste ale acestei decizii asupra veniturilor sale și ale familiei.

Prin urmare, iată că Statul, prin decizia de recalculare conte stată în

cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoare la data emiterii

acestora, respectiv a Legii nr.223/2007, drepturi ce decurgeau din

calitatea reclaman tului de pensionar din serviciul aeron autic civil, și care

au devenit inaplicabile prin noua metodologie de stabilire a pensiei sale, a

afectat drepturile acestuia nu numai la data emiterii sale, ci și pe termen

lung, respectiv pentru toată viața acestuia.

Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantului, fără a întruni condițiile legalității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.

Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, Statul a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către Guvern, care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.

Mai consider că și î n ipoteza în care s -ar considera ingerin ța statului ca

fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința

proporționalității, întrucât atingerea adusă dreptului recurentului a fost de

natură a afecta chiar esența acestuia.

În cadrul jurisprudenței sale constante (Cauzele Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009

), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, o măsur ă privativă de prop rietate trebuie să p ăstreze un echilibr u

just între ex igențele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului .

Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție

socială adecvată și la prestații de securitate socială la un nivel suficient.

În analizarea acestui criteriu consider că, în cazul reclamantului,

trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că acesta nu

este beneficiarul unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și

nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de

către Stat, practic, atât pentru acoperirea riscurilor profesiei de personal

aeronautic navigant amintite anterior, pentru cei 15 de ani de vechime în

această calitate, precum și în schi mbul acordului său de a renunța la

funcția sa și la remunerație, la vârsta de 50 de ani, acord determinat

tocmai de ex istența unor dispoziții legale care îi garantau în cursul vieții

măsuri de protecție socială, respectiv a celor prevăzute de Legea

nr.223/2007, printre acestea fiind și dreptul la pensie de serviciu, cu atâtmai mult cu cât, chiar prin decizia ci vilă nr. 3042/R/2011, Curtea de ApelC. a reținut că a cesta a probat, cu contractele de cre dit depuse la dosar ,

că veniturile obținute din pensie în urma recalculării acesteia protrivit

dispozițiilor Legii nr.119/2010, nu-i asigură în prezent nici mijloacele de

subzistență necesare, nu -i permit achitarea ratelor contractate,

nemaiputând intra în discuție asigurarea unui nivel de trai decent,

comparabil cu cel avut în timpul activității, promis de către stat la

momentul pensionării.

Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității

măsurii nu poate fi luată ca re per, în cazul r ecurent ului, pensia medie

lunară pe economie sau indemnizația socială pentru pen sionari, ci, întrucât

această măsură a afe ctat indirect dreptul acestuia la muncă, implicit la

salariu, Statul neputând asigura acestuia o reparație în sensul ca acesta să

fie repus în drepturile sale de pilot în activitate, controlul de

proporționalitate t rebuie să porneasc ă de la c âștigul pe car e acesta l-ar fi

putut obține din muncă în anul 2010, situație în c are este evident c ă

recalcularea pensiei sale la suma de 613 lei, constituie o sarcină ex cesivă

pe care trebuie să o suporte.

De altfel, politica Statului manifestată încă din anul 2005 în domeniul

stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul public, tocmai în temeiul

dispozițiilor Legii nr.19/2000, în sistemul cărora legiuitorul a înțeles să

încadreze și pensiil e de serviciu, avea ca principiu: "l a condiții egale de

pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ";.

Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații

sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor pensiilor,

întrucât se raportea ză chiar la condițiile de pensionare care sunt, în speță, astfel

cum am arătat anterior, cele prevăzute în statutul special al beneficiarului

.

Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această

ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță, încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:

Potrivit art.79 din Constituie

, Consiliul Legislativ este organ consultativ, de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în

vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații

. El ține evidența oficială a legislației României.

Astfel, prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/_, în procesul adoptării Legii nr. 119/2010, chiar Consiliul Legislativ a arătat că: "… atât în

statele membre ale Uniunii Europene, c ât și în legislația alt or state, există și alt e

categorii profesionale care beneficiază de sisteme proprii de pensionare, în funcție

de importanța socială a muncii prestate,…

";

S-a mai menționat prin același act că: "Actualele pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de Statul Român, în vigoare în momentul

stabilirii. O recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare

de către stat a propriei legislații

, iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept";.

S-a subliniat prin același aviz că "Este de relevat, totodată, că există posibilitatea ca un mare număr de pensionari afectați de recalcularea pensiilor să se adreseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale, pentru contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză în procesele respective.";

De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 873/2010 a

Curții Constituționale, 86 de judecători prezenți din totalul de 113 judecători în

funcție în cadrul Înaltei Curți de C. și Justiție au votat, în ședința din_ ,

pentru adoptarea hotărârii nr.2 a Secțiilor Unite ale instanței supreme, de

sesizare a instanței de contencios constituțional cu neconstituționalitatea

dispozițiilor Legii nr. 119/2010, în ce ea ce privește pen siile de serviciu ale

magistraților, dar cuprinzând și considerente generale, privind celelalte pensii

speciale vizate de legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

apreciind că acestea contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

S-a susținut prin această sesizare că: "…legea criticată im pune o pierdere

ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o v eritabilă expropriere,

aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertățilo r fundamentale."; și că: "…legea critic ată

impune o restrâng ere cu caracter p ermanent a exerci țiului dreptului la

pensie,….";

S-a mai arătat de către autorul sesizării că: "….diminuarea substanțială a

cuantumului pensiil or, determinată de recalcularea acestor a impusă prin legea

criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la caracterul

rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…..";.

Prin aceeași sesizare s-a mai reținut că:

"Totodată, din pers pectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziții, drepturile

care decurg din contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este

dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1

din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,

Curtea Europene a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților public e

de a menține un ju st echilibru între in teresul general și i mperativele protecției

drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de

câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o

sarcină execsivă și disproporționată. Î ntr -o astfel de situație, există o încălcare a

art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului

rezonabil și proporți onal al diminuării d repturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan

Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de lege a criticată, cu

consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le

este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilo r

fundamentale ale persoanei.

Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește

pensia stabilită pe ntru anumite profe sii și nu permite c a acest drept s ă fi e

diminuat decât în cazuri excepționale, cu respectarea principiului

proporționalității, ceea ce înseamnă ca măsura aplicată să fie justificată de

scopul legitim urmărit ( Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005).";

De altfel, și Președintele Senatului,

exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Înaltei Curți de C. și Justiție,

a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a Curții Constituționale, că Legea nr. 119/2010 ";impun e o pierdere ireversibilă a pensiei

de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art.

1 paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale";.

Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în cauză, prin măsura luată,

dreptul reclamantului de a primi pensia cuvenită a fost încălcat astfel încât s -a

ajuns l a o atingere adus ă esențe i drep tul u i l a pens ie al acestuia.

Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantului la un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea motivelor de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din Convenție, cu privire la nediscriminare.

În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantului, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu Statul Român, care vor refuza cu certitudine să accepte orice provocări viitoare ale unor acte normative în scopul de a-și părăsi locuri de muncă sigure și bine plătite, la vârste la care mai pot presta muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare, obținute prin pregătire profesională, concursuri serioase, experiență în domeniu, gândindu-se că oricând drepturile lor pot fi afectate de schimbările cadrului normativ, astfel încât să nu mai poată reveni la posturile deținute anterior și să obțină o pensie în cuantum comparabil cu pensia medie de asigurări sociale pe economie.

Măsura luată prin Legea nr.119/2010, care a afectat drepturile reclamantului, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior integral sau parțial din bugetul de stat, sunt în prezent achitate doar din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.

Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă orice cetățean al României are dreptul la securitate juridică, ceea ce presupune ca măsurile luate să nu-l pună pe acesta într-o situație total, substanțial disproporționată față de cea în care acesta se afla la data când și-a părăsit locul de muncă și a renunțat la salariu, în cursul vieții active, în schimbul promisiunii statului de a-i plăti o pensie într-un cuantum apropiat salariului.

Cum Statul nu poate aduce reclamantului, în prezent, reparația cuvenită, pentru imposibilitatea onorării/executării angajamentului asumat de a-i plăti pensia de serviciu, în sensul repunerii acestuia în situația anterioară, respectiv de a-i fi oferită posibilitatea întoarcerii la vechiul loc de muncă și a obținerii salariului pe care l-a avut, se reține că, în cauză, ingerința Statului în dreptul de pensie a acestuia, ce avea menirea tocmai să-i ofere protecția cuvenită, pentru riscuri sociale de natură psihologică și economică, este una nelegală, nejustificată și disproporționată.

Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea admiterea recursului formulat de reclamantul F. I., cu modificarea în parte a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. și a anulării deciziei nr.1. /_

, cu repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii, respectiv menținerea în plată a pensiei de serviciu.

Drept consecință a anulării deciziei de recalculare a pensiei de serviciu consider că se impunea și anularea actelor administrative subsecvente, respectiv a deciziei nr.1. /_, de revizuire a cuantumului pensiei stabilite prin decizia de recalculare, ce a făcut obiectul cererii completatoare formulate în cauză.

Pe lângă aspectele menționate anterior, consider că mai trebuie avute în vedere, cenzurând legalitatea și temeinicia deciziei de revizuire mai sus menționate și următoarele:

Decizia de revizuire emisă în temeiul O.U.G.nr.59/2011 constituie o nouă ingerință a Statului, de fapt a puterii executive, în dreptul recurentului la pensie, după ce instanțe de contencios administrativ au semnalat aparența de nelegalitate și chiar nelegalitatea recalculării pensiilor de serviciu, prin hotărâri definitive și executorii, ingerință ce a intervenit în timp ce primul act administrativ ce a afectat dreptul său la pensie specială era încă în faza evaluării, din punct de vedere a legalității, de către jurisdicția competentă.

Mai consider că dreptul reclamantului a fost afectat printr-o decizie de

rev izu ire c are înc alc ă ar t.20 ș i 22 d in O.U. G. nr.59/2011.

Potrivit art.20 din O.U.G. nr.59/2011,

stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, care va cuprinde în mod

obligatoriu temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza revizuirii.

Art.22 din aceeași ordonanță prevede că procedura

de stabilire, plată, recalculare, suspendare, reluare și încetare a pensiilor revizuite potrivit metodologiei din anexa la acest act normativ, este cea prevăzută de Lege a

nr.263/2010.

Potrivit disp.art.171 din Legea nr.263/ 2010, la data intrăr ii în vigoare a acestei legi,

pensiile din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art.1 din legea nr.119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înțelesul

prezentei legi.

În raport cu titulatura deciziei nr.1. /_, de revizuire a pensiei,

se reține că, potrivit Legii nr.263/2010, lege organică ce re glementează regimul

general privind pensiile publice-în condițiile art.73 alin.3 din Constituție -

ase mene a ac te ad min is tr ative po t f i e mis e do ar în s itu aț iile p rev ăzu te l a art.107 alin.1 din lege, respectiv: "În situația în care, ulterior stabilirii și /sau plății

drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și /sau

plătite și cele legal cuvenite, c as a ter itor ial ă de pens ii, resp ec tiv c as a ter itor ial ă,

opere az ă, d in of ic iu s au l a sol ic i tare a pe ns ion arulu i, mod if ic ăr ile ce se imp un, pr in

dec iz ie de rev izu ire.";

În același sens erau și dispozițiile art.89 din Legea nr.19/2000, ce prevedeau că în situația în care se constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie, casa teritorială de pensii operează revizuirile și modificările legale.

Analizând aceste decizii emise de casa de pensii pentru recurent în temeiul

Legii nr.119/2010 și ale O.U.G. nr.59/2011

, se remarcă doar două diferențe între acestea, respectiv data emiterii celor două acte și actul norm ativ în temeiul cărora

au fost adoptate

, fiind practic emis cel de-al doilea act administrativ cu

același conținut, astfel încât nu a fos t corectată nicio e roare de stabilire a

pensiei, nu s-a constatat nicio diferență între drepturile de pensie stabilite

prin cele două de cizii - cuantumul p ensiei fiind același, de 613 lei, calculat

pentru același punctaj mediu anual, de 0,83570 puncte, la valoarea punctului de pensie de 732,8 lei-, toate celelalte elemente privind stagiile de cotizare, vârsta

de pensionare fiind identice, astfel încât nu se justifica emiterea unei decizii de revizuire în sensul art.107 alin.1 din Legea nr.263/2010.

Orice act administrativ este emis în scopul de produce, potrivit legii,anumite efecte juridice recunoscute de lege, ori se poate lesne observa în

cauză că decizia de revizuire nu a produs niciun efect asupra cuantumului

pensiei reclamantului, nu a corectat nicio eroare de stabilire a acesteia.

Î n acest sens, doctrina și jurisprudenț a de contencios ad ministr ativ, au

statuat, în privința actelor administrative, mai ales a celor prin care se suprimă

drepturi sau situații juridice individuale, că asemenea acte unilaterale trebuie

să îmbrace forma scrisă, să cuprindă în chiar conținutul lor motivarea în

fapt și în drept a măsurii luate și să fie comunicate, aduse la cunoștința

persoanelor interesate în mod legal.

Art.31 alin.1 și 2 din Constituție

garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

De asemenea, art. 24 alin.1 din Co nstituția României garantează dreptul la apărare.

În speță, decizia nr.1. /_ emisă de C. J. de P. C. ,

contestată în cauză, nu cuprinde în co ncret nicio motiva re în fapt a măsuri i luate prin aceste act

, a erorilor de calcul constatate,

a căror revizuire a fost necesară, purtând doar mențiunea că au fost emise în temeiul O.U.G. nr.59/2011.

Astfel, se reține că, potrivit doctrinei și jurisprudenței instanței supreme,

motivarea este necesară mai ales în cazul actelor prin care se suprimă

drepturi sau situații juridice individuale

, cum este cazul în speță, aceasta trebuind să fie suficient de precisă

astfel încât motivul actului să transpară clar

și trebuie să fie intrinsecă actului

, adică trebuie conținută nu neapărat în

înscrisul ce cuprinde manifestarea de voință în sine, ci de oricare dintre înscrisurile ce formează actul și care se comunică particularului odată cu acesta.

Doar printr-o motivare concretă a actului decizional se asigura atât informarea corectă a părții cu privire la problema de interes personal, anterior formulării contestației, cât și exercitarea de către subiectul de drept căruia i se adresează a dreptului la apărare și a celui la un proces echitabil.

De asemenea, în lipsa motivării actului decizional, instanța nu poate aprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția de control a legalității actelor decizionale ale instituțiilor publice, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ, neputând fi complinită în cursul cercetării judecătorești.

Din perspectiva instanței de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcația dintre actul adoptat în cadrul marjei de apreciere conferită de lege autorității publice și cel adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit acest termen prin art.2 alin.1 lit.n) din Legea nr.554/2004.

Nemotivând măsura luată, ce privește revizuirea drepturilor de pensie ale

recurentului, pe lân gă faptul că au fost încălcate drepturile acestuia la apărar e

și la informare, nu a fost demonstrat în cauză că interesul public impunea o

asemenea vătămare a dreptului reclamantului,

cu atât mai mult cu cât, actul

administrativ emis în temeiul Legii nr.119/2010 era încă în curs de evaluare în

cadrul jurisdicției asigurărilor sociale.

Mai mult, în raport de cele menționate anterior privind stagiul

complet de cotizare stabilit în cazul reclamantului, se constată că acesta

nu a fost corectat nici prin decizia de revizuire a pensiei sale.

De fapt, recurentului, recalculându-i-se dreptul la pensie i s-au

acordat, astfel cum rezultă din dec izie, automat majorările de punctaj

prevăzute de O.U.G. nr.100/2008, fără ca acesta să aibă posibilitatea anterior de a opta pentru calcularea pensiei prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 25, respectiv 20 de ani.

De altfel, o atitudin e onestă a administ rației în cadrul ace stei schimbări

drastice a categoriei de pensie acordate recurentului și a modului de c alcul al

acesteia ar fi reprezentat-o informarea acestuia asupra punctajului mediu anual

și a pensiei ce ar fi rezultat, în cele d o uă variante, respect iv cea prin luarea în

considerare a stagiului complet de cotizare de 25/20 de ani, în loc de 31 de ani și

8 luni, și cea în care stagiul complet de cotizare este cel standard, dar cu

majorarea punctajelor pentru perioadele lucrate în grupele de muncă, și s -ar fi

dat posibilitatea reclamantului să opteze pentru una dintre aceste variante.

Pentru toate aceste considerente, apreciez că se impunea admiterea

recursului, modificarea în tot a sentințe i recurate, admitere a acțiunii și a cereri i

completatoare formulate de către reclamant.

Judecător,

C. M.

Red./Tehnored.:C.M.; 2 ex./_ .

← Sentința civilă nr. 2329/2013. Recalculare pensie. Asigurări...		Decizia civilă nr. 1109/2013. Recalculare pensie. Asigurări... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 392/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 2878/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 4774/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 2329/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Decizia civilă nr. 1109/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Decizia civilă nr. 4578/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Decizia civilă nr. 132/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Încheierea civilă nr. 2266/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale