Decizia civilă nr. 3945/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3945/R/2013
Ședința publică din 14 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul L. C. N. împotriva sentinței civile nr. 10526 din 17 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII S. A M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 08 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, M. A. N. reprezentant legal al Casei de P. S. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10526 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul L. C. NICOLAIE împotriva pârâtei C. S. DE P. A M. A. N. ca neîntemeiată.
S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, drepturile sale fiind stabilite și ulterior revizuite prin decizii emise de M. A. N., în data de_ pensia sa având un cuantum brut de 3858 lei.
Pensia sa a fost revizuită în temeiul OUG nr. 1/2011, fiind stabilit un cuantum brut de 3551 lei prin decizia nr. 48500/_ a Casei Sectoriale de P. din cadrul MApN .
Cu privire la critica reclamantului constând în aceea că decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr. 1/2011, iar pârâții nu au făcut
dovada integralității și realității acestor venituri, instanța reține că potrivit art. 1 alin.2 și 3 din OUG nr. 1/2011, "Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.";
Astfel, nu reclamantului îi revine obligația de a depune la C. S. de P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare.
În cazul în care nu se face dovada veniturilor reale ale beneficiarului, stabilirea pensiei se face pe baza veniturilor minime stabilite în anexa actului normativ menționat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a mai susținut că determinarea cuantumului pensiei recalculate a fost realizată pe baza mai multor date nereale.
Potrivit art. 1 alin.4 din același act normativ, în temeiul căruia a fost emisă decizia de revizuire a pensiei, "în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";.
Astfel, veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade nu sunt mai mici decât veniturile din OUG nr. 1/2011.
Cu privire la veniturile din intervalul 1977-2001, se constată că acestea corespund situației veniturilor realizate lunar (f.45-47), fiind, de altfel, admisă în parte contestația reclamantului prin hotărârea nr. 14955/_ și dispunându- se emiterea unei noi decizii de revizuire, respectiv cea din_ .
Asupra criticii referitoare la încălcarea principiilor neretroactivității legii, neretroactivității efectelor actului administrativ, al drepturilor câștigate, precum și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța reține argumentele și concluziile Curții Constituționale expuse în cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care aceasta s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010, constatând că aceste dispoziții sunt constituționale în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. 2 - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. 1 - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. S-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate, constatându-se că normele supuse analizei Curții sunt constituționale.
Instanța a reținut totodată și concluziile Deciziei nr. 29/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii
referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010, decizie aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei. Astfel, instanța supremă a statuat că instanțele de drept comun ar putea proceda la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impune în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a arătat însă că "în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin.
(2) din Legea nr. 47/1992, republicată.";
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";. În cuprinsul aceleiași decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat o analiză de compatibilitate a prevederilor legale în discuție cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, concluzionând asupra compatibilității prevederilor din legea națională cu dispozițiile art. 1din Protocolul 1 la Convenție.
Totodată, sub aspectul compatibilității prevederilor din legislația română referitoare la recalcularea pensiilor de serviciu (Legea 119/2010, OUG nr. 1/2011) cu legislația europeană, instanța reține că prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că, "deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi
interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).";
Curtea EDO a statut că "statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11), Curtea subliniind că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor, și că în această privință, reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport de alte categorii de pensionari, CEDO a statuat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În fine, instanța a reținut și concluziile CEDO în Cauza Abăluță și alții împotriva României, expuse în Decizia pronunțată la data de 15 mai 2012, în cuprinsul căreia a reiterat faptul că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor
politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea
inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, în această privință, Curtea constatând că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 astfel că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea a reținut, de asemenea, faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
Iar în ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, curtea a reiterat argumentele expuse în Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
Sub aspectul cuantumului pensiei reclamantului, instanța reține că inițial reclamantul a avut o pensie în cuantum de 3858 lei, iar în urma recalculării, cuantumul acesteia s-a redus la suma de 3551 lei, cuantum care este apropiat de pensia anterioară și mult superior pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2012 în România, astfel că această reducere nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a reclamantului de mijloacele de trai și nici a atingerii substanței dreptului reclamantului. De asemenea, reducerea cuantumului pensiei este de natură a îl lipsi de mijloacele de trai.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul L. C. N. a declarat recurs
prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului, s-a invocat omisiunea primei instanțe de a soluționa excepția rămânerii acțiunii fără obiect formulată de pârâtă.
Pârâtul M. A. N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
, arătând că prima instanță a respins excepția lipsei de obiect.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor reclamantului, excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de pârât a fost soluționată de către prima instanță la ultimul termen de judecată, reținându-se că este nefondată deoarece obiectul acțiunii îl constituie decizia de revizuire a pensiei.
Totodată, o atare critică nu îi aduce recurentului nici un beneficiu sau folos practic, cerință esențială a interesului - condiție de exercitare a acțiunii civile -, pentru că acțiunea reclamantului a fost examinată pe fond, nefiind împiedicată analiza judiciară de admiterea unei excepții.
Prin urmare, nu se justifică această critică de natură să împiedice examinarea fondului dreptului dedus judecății fiind un deziderat de importanță majoră soluționarea acțiunii oricărei acțiuni pe fond.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul L. C. N. împotriva sentinței civile nr. 10.526 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.I. P.
| ← Decizia civilă nr. 1182/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 5864/2013. Contestație decizie... → |
|---|
