Decizia civilă nr. 4093/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4093/R/2013

Ședința publică din data de 22 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.

I. -R. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 9995 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat P. F., având ca obiect recalculare pensie.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 octombrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 9995 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul P.

F. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință a fost obligată pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a salariilor compensatorii menționate în Adeverința nr. 1888/_ emisă de S.C. AVIAȚIA UTILITARĂ SA BUCURESTI S.R.L., începând cu data de_ .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că la calcularea pensiei, reclamantului nu i s-au luat în considerare salariile compensatorii menționate în adeverința nr. 1888/_ emisă de S.C. AVIAȚIA UTILITARĂ S.A. BUCUREȘTI.

În mod corect arată reclamantul că perioada pentru care i s-au acordat plățile compensatorii constituie vechime în muncă potrivit art. 15 din Legea nr. 1/1991 (abrogată în prezent, dar aplicabilă în speță având în vedere perioada de referință). Din dispozițiile Legii nr. 3/1977 (de asemenea abrogată în prezent, dar aplicabilă în speță, având în vedere perioada de referință) rezultă că perioada care constituie vechime în muncă este cea în funcție de care se calculează pensia persoanelor îndreptățite.

În consecință, instanța a admis acțiunea, constatând că, reclamantul este îndreptățit la luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr. 1888/_ emisă de S.C. AVIAȚIA UTILITARĂ S.A. BUCUREȘTI.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C.

, solicitând modificarea sentinței civile atacată, iar pe fond respingerea contestației ca nefondată.

În motivare pârâta susține că în mod eronat și cu nerespectarea dispozițiilor legale a obligat-o instanța de fond să recalculeze pensia intimatului reclamant cu luarea în calcul a plăților compensatorii din adeverința nr. 1888/_ emisă de 3.C. AVIAȚIA UTILITARA SÂ BUCUREȘTI. Tribunalul Cluj

1

a ignorat faptul că, spre deosebire de O.U.G. nr. 8/2003 și O.G. nr. 9/2010, care precizau în mod expres că perioada acordării venitului lunar de completare și a plăților compensatorii constituie stagiu de cotizare, în O.U.G. nr. 9/1997 nu există nici o prevedere în acest sens. De asemenea potrivit reglementărilor în vigoare la acea dată, plățile compensatorii nu intrau în calculul pensiilor, nici ca stagiu de cotizare și nici ca sume.

Instanța de fond a preluat în mod automat susținerile intimatului reclamant și a considerat că a primi drepturile prevăzute de Legea nr.1/1991,

înseamnă automat și că plățile compensatorii constituie vechime în muncă, neexistând la acea dată nici o prevedere în acest sens. Nici Legea nr. 19/2000 și nici Legea nr.263/2010 nu retroactivează, iar reglementările lor privind plățile compensatorii nu privesc cele acordate în baza O.U.G. nr. 9/1997.

Față de aspectele de fapt și de drept menționate și sensul în care s-a pronunțat instanța de fond, consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 4 și 9 din C.pr.civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la 23 septembrie 2013 reclamantul P. F.

, a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, cu consecința menținerii sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit prevederilor art.107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculata prin adăugare stagiilor de cotizare prevăzute de lege și nevalorificate la stabilirea acesteia iar potrivit dispozițiilor alin. 5 drepturile se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea de recalculare.

Reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr. 1888/_ emisă de SC Aviația Utilitară București SA, care atestă veniturile obținute de reclamant cu titlu de plăți compensatorii în sumă de 52.000.000 lei (ROL), reprezentând 12 salarii nete plus majorări, cu ocazia disponibilizării sale la data de_ în conformitate cu prevederile OUG nr. 9/1997.

Potrivit prevederilor art. 19 din OUG nr. 9/1997 suma primită cu titlu de plata compensatorie este neimpozabilă iar potrivit dispozițiilor art. 22 din același act normativ ea se suportă din Fondul pentru plata ajutorului de șomaj, în limita sumelor alocate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 389/1972 "contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datorează asupra sumelor reprezentând: drepturile plătite asiguraților din fondurile asigurărilor sociale de stat; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor de munca";.

Din coroborarea prevederilor legale anterior menționate, rezultă că plata compensatorie obținută în temeiul OUG nr. 9/1997, de care se prevalează reclamantul nu reprezintă un venit cu caracter permanent în sensul dispozițiilor art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 pentru a putea fi luat în considerare la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie. În plus suma primită cu titlu de plata compensatorie nu a fost supusă impozitării și din ea nu au fot reținute contribuțiile pentru asigurările sociale, neputând intra astfel în baza de calcul a pensiei.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, constatând a fi neîntemeiate pretențiile formulate de reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

2

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva Sentinței civile nr. 9995 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul P. F. .

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECATORI

C. M. S. -C. B. I. -R. M.

GREFIER

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: B. G. Z.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4093/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale