Decizia civilă nr. 411/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 411/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. V. R. împotriva sentinței civile nr. 11682 din 8 noiembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P.
C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 februarie 2013 recurenta a înregistrat la dosar o cerere prin care solicită suspendarea judecății în acest dosar față de împrejurarea că a înregistrat o cerere de strămutare cu termen de judecată pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție la data de 4 aprilie 2013.
Curtea respinge cererea de suspendare a judecății formulată de reclamanta recurentă nefiind întrunite prevederile art. 244 pct. 1 C.proc.civ., pronunțarea suspendării fiind de competența exclusivă a Înaltei Curți de C. și Justiție investită cu soluționarea cererii de strămutare potrivit art. 40 alin.2 C.proc.civ.
Văzând și că recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsa sa de la dezbateri, Curtea reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11682 din 8 noiembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._
s-a respins acțiunea formulată de reclamanta
R. V. R., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 1. /_ emisă de pârâta C. J. de P. C. s-a revizuit pensia acordată reclamantei, în conformitate cu OUG nr. 59/2011, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1260 lei, punctajul mediu anual fiind stabilit la 1,71919 puncte (f.59).
Anterior, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010, iar prin Decizia nr.1. /_ reclamantei i s-a acordat pensia de asigurări sociale în cuantum de 1260 lei, punctajul mediu anual fiind de 1,71919 puncte (f.60).
Împotriva ultimei decizii de revizuire a pensiei, reclamanta nu a făcut dovada că a formulat contestație la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. P. e.
Conform prevederilor art. 1 alin.1 din OUG nr. 59/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. c-h din Legea nr.119/2010,care au făcut obiectul recalculării conform
prevederilor aceleiași legi se revizuiesc,din oficiu,de către casele teritoriale de pensii.
Pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătite lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar obținută în baza unei decizii de pensionare cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prev. art. 1 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data stabilirii pensiei de serviciu, dreptul de asigurări sociale este garantat de stat și se exercită prin sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, dispozițiile legale în baza cărora a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantei, reglementată printr-o lege specială are două componente și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat care nu se subsumează dreptului fundamental al pensiei.
Prin urmare, pensiile speciale, instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective pot fi reduse sau eliminate în perioadele de criză economică și financiară ori atunci când se impune cu necesitate reformarea sistemelor de pensii prin eliminarea inechităților existente în domeniu.
Tribunalul a considerat că ceea ce ocrotește Convenția Europeană a Drepturilor Omului este dreptul la pensie ca drept fundamental, astfel cum acesta este reglementat în legislația internă a fiecărui stat, în cazul României dreptul fundamental la pensie este cel rezultat pe baza principiului contributivității. Acest drept nu a fost afectat prin măsura revizuirii pensiei cuvenite reclamantei (vezi cauza Jankovic versus Croația din_ și cauza Domalewski versus Polonia din_ ).
În sensul celor de mai sus, diminuarea veniturilor reclamantei prin eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului primit din partea statului peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității a fost determinată de o situație excepțională datorită crizei economico-financiare globale și de eliminarea inechităților existente în sistem. Singura categorie exceptată fiind magistrații întrucât potrivit legislației europene aceștia trebuie să se bucure de independență care presupune și asigurarea unei pensii cât mai apropiată de salariul avut în perioada anterioară pensionării (vezi Hotărârea din anul 2003 pronunțată de C.E.D.O. în cauza Cooper versus Regatul Unit).
Principiul egalității în schemele ocupaționale de securitate socială din Directiva Europeană nr. 96/97/CEE se referă la egalitate între persoanele ce se află în situații similare neputând fi extrapolat la categorii profesionale distincte.
Trebuie de asemenea avut în vedere faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civilă, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa pe viitor drepturile ce decurg din legislația în vigoare (vezi cauza Hasani versus Croația și cauza Zielinski, Pradal, Gonzales și Others versus Franța).
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că deși cuantumul pensiei reclamantei a scăzut de la suma de 2545 lei la suma de 1260 lei, totuși cuantumul acesteia este peste cuantumul pensiei medii din sistemul public care este de aproximativ 740 lei. Astfel, potrivit jurisprudenței CEDO se consideră că proporționalitatea măsurii este înfrântă în situația în care o anumită "limită excepțională a fost depășită (vezi hotărârea pronunțată în cauza Hasani versus Croatia din_, hotărârea d cauza Velikovi and Others versus Bulgaria din_ ).
Cu privire la limita excepțională trebuie arătat că aceasta este apreciată de către CEDO prin raportare la lipsirea în totalitate de pensie, lipsirea în totalitate
de mijloace de subzistență sau prin aplicarea unei măsuri discriminatoriu (vezi cauzele Kjartan Asmundsson versus Islanda, Azinas versus Cipru).
În acest context nu este lipsit de importanță să arătăm că disp. art. 20 alin.2 din Constituția României care reglementează drepturile fundamentale în materia de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie oferă o protecție mai largă decât cea conferită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât aceasta din urmă nu garantează nici un cuantum al pensiei "pragul excepțional"; rezultat din Jurisprudența CEDO până la care poate scădea pensia unei persoane fiind sub acest cuantum respectiv sub acel rezultat din contribuțiile individuale.
Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare, modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice,scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Prin măsurile luate de către legiuitor prin OUG nr. 59/2011, nu se aduce atingere nici unui principiu fundamental consacrat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum sunt nediscriminarea, preeminența dreptului, autoritatea și efectivitatea puterii judecătorești și altele, așa încât nu se poate reține că s-a impus reclamantei o sarcină disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietății garantat de art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până
la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi
interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Astfel, statul are posibilitatea de a condiționa acordarea pensiilor speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune și faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensii speciale nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept.
Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 458/_ a Curții Constituționale prin care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri lega nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea vechii legi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare ……";
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Prin urmare, cu referire la neretroactivitatea Legii nr. 19/2000, tribunalul a reținut, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, că acest act normativ nu a produs efecte retroactive. Pe de altă parte, instanțele sunt obligate să aplice jurisprudența Curții Constituționale putând deroga de la aceasta în favoarea Convenției Europene a Drepturilor Omului atunci când constată că prin deciziile instanței de contencios constituțional se îndepărtează de jurisprudența CEDO în materie.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.153 lit. f și lit. g coroborat cu art. 156 din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost completată și modificată, a respins contestația formulată întrucât măsura revizuirii pensiei de asigurări sociale cuvenită reclamantei a fost una legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R. V. R.
, solicitând admiterea recursului și în temeiul art. 312 alin.3, C. proc. civ. reținerea cauzei pentru rejudecare și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea pronunțata a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod Procedura Civila și hotărârea se întemeiază pe o greșeala gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor administrate, motiv de casare prevăzut de pct.9 și 11 Cod Procedura Civila;
În fapt, prin decizia de pensionare nr. 1. din 15 septembrie 1998 emisa de Oficiul de P. din cadrul Direcției de munca și Protecție Sociala a Județului
, a fost pensionată, la cerere, pentru limita de vârstă, pensia stabilită fiind repetat actualizata în temeiul Legii nr.567/2004, ultima actualizare făcându-se la_ când i s-a stabilit o pensie în suma de 2545 lei.
Dispozițiile legale în temeiul cărora i-a fost stabilita și actualizată pensia sunt în vigoare și în prezent, nefiind abrogate nici expres și nici tacit prin legea nr.119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, nici prin alte acte normative.
Cu toate acestea, C. J. de P. C., la data de_, i-a recalculat pensia, înlăturând complet pensia de serviciu, calculând I pensie de asigurări sociale de 1260 lei, recurenta pierzând astfel suma de 1285 lei, deci peste 60 % din pensia stabilita în mod legal.
A contestat acea decizie la Tribunalul Cluj, care prin sentința civila nr.2600 din_ pronunțata în dosarul nr._, i-a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei din_ și a obligat C. J. de P. C., la plata stabilită prin decizia din_ .
După comunicarea către pârâtă a sentinței de mai sus, aceasta în loc să se conformeze, la_ a emis o alta decizie, susținând că a recalculat pensia,
dar la aceeași suma de 1260 lei.
Prin acțiunea introdusa în prezenta cauza a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din_, ca nelegala și încetarea efectelor acesteia începând cu_, precum și pentru viitor, menținerea deciziei de pensionare din_ cu sporurile intrate în baza de calcul a pensiei și obligarea Casei Județene de P. C., la plata diferenței dintre pensia recalculata și cea stabilită prin decizia din_, cu calculul indicelui de inflație începând cu 0109. 2010 și până la achitarea integrală a restantelor.
Hotărârea recurată a fost pronunțata cu încălcarea și aplicarea greșită a
legii.
Astfel ea contravine flagrant provederilor art.15, alin.2 din Constituția
României, care stabilește clar, cu caracter de principiu că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile"
Consecințele care decurg din acest principiu constituțional sunt următoarele:
toate legile, indiferent de natura lor, cu excepția sus arătata, își produc efectele numai pentru viitor;
acest principiu, nu este de interpretare, ci de interdicție legiuitoare privind retroactivitatea legii;
scopul oricărei legi, când intra în vigoare, este, în principiu, să reglementeze pentru viitor, respectiv fapte apărute după intrarea ei în vigoare și nu pentru trecut.
De menționat că acest principiu este cuprins și în art.1 din Codul Civil care prevede ca " legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva".
În speță, tocmai acest principiu a fost încălcat de pârâta și nesocotit de instanță prin hotărârea recurată.
Astfel, greșit retine instanța, pentru a justifica soluția ca: " ... potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civila, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa pentru viitor drepturile ce decurg din legislația în vigoare."
Aceasta pentru că:
și în acea exemplificare se vorbește de reglementare pentru viitor;
CEDO nu poate reglementa direct raporturile juridice din țara noastră, nu poate stabili ca o lege să retroactiveze;
procedându-se ca în opinia instanței se încalcă flagrant un principiu constituțional, acela al neretroactivității legii;
dacă ar accepta opinia instanței, ar însemna că este flagrantstabilitatea legislativă, stabilitatea raporturilor ajungându-se la un haos legislativ.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat în mod constant ca, pensiile deja stabilite nu pot fi reduse sau pierdute.
Astfel, prin decizia nr.46/2002, analizând constituționalitatea legii nr.264/2001, privind pensiile militare de stat, stabilește ca "... deși prin noua lege se reglementează un nou mod de calcul și e stabilire a pensiilor militare de stat, evident acest mod de calcul se poate aplica doar pensiilor stabilite după intrarea în vigoare a legii".
În aceeași idee se pronunța Curtea Constituționala și prin deciziile nr.375/_, și prin alte decizii evidențiate în cuprinsul acțiunii sale.
Fata de cele de mai sus, se constata că toate susținerile din expunerea hotărârii recurate sunt contrare principiilor constituționale. în acest sens trebuie menționate și prevederile art.20 alin.2 din Constituția României, care prevăd că;
"Daca exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Aceasta prevedere constituțională obligă judecătorii, ca atunci când invocă și prevederi legale sau hotărâri CEDO ce au legătura cu cauza, să analizeze care dintre acestea sunt mai favorabile pentru cauza, fiind obligați să le aplice pe aceste. Ori, în speța, s-a aplicat ipoteza cea mai defavorabila.
În conformitate cu art.14 din Convenția pentru interzicerea discriminării, cu art.1 din Protocolul la Conferința Europeana a Drepturilor Omului, (CE DO) se retine că noțiunea de bun, înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economica, astfel încât dreptul la pensii și evident dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate .
Practica CEDO de la Strasbourg și ce a Curții de Justiție a EU de la Luxembourg, a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar diminuarea pensiei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropriere.
Pentru aceste considerente, hotărârea pronunțata a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, motiv de casare prev. de art.304, pct.9.
Din cele expuse mai sus, se desprinde concluzia că hotărârea recurată se întemeiază pe o grava greșeala de fapt, rezultată din aprecierea eronata a probelor administrate, constând în aceea ca în pofida datelor prezentate cu privire la starea de fapt, la prevederile legale aplicabile în cauza, care evidențiază clar abuzul comis de pârâta, acțiunea este respinsa. Astfel este clar stabilit ca nu s-a respectat principiul neretroactivității legii, că nu i-a fost respectat dreptul de proprietate asupra pensiei, aceasta fiindu-i redusă cu mai mult de 25 % cât reprezintă reținerile din salariile bugetarilor. Acestea constituie motiv de casare prev. de art.304 pct.11, din Codul de Procedura Civila.
În drept a invocat disp. art 4, alin. 1, Cod civ. coroborat cu: art.15, alin.2, art.20, alin.2 și art.47 alin 2 din Constituția României precum și practica constanta în materie a Curții Constituționale evidențiată prin deciziile nr. 46/_
, 873/2010, și cu art.14 din Convenția pentru interzicerea discriminării, precum și art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin art.1 lit. c din Legea nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr. 1. din 20 iulie 2011 prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de_ o pensie de asigurări sociale de 1260 lei care înlocuia pensia de serviciu de 2545 lei, acordată prin decizia nr. 1. /_ .
În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
Controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010, exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport
cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate priva tă
, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe t emeiul neretroactivității, dar și
în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția pentru a părarea drepturilor omului și a libert ăților fundamentale
(dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 (ex. Decizia nr.1579/_ ).
Decizia nr.29/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza
aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare
.
"Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care
aceste pensii speciale au fost stabilite in ițial (conform statutelor profesionale ale
categoriilor de per soane vizate) a fo st deja constatată prin deciziile Cur ții
Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție
, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție
:
"În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea
acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din
18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit
titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință"; din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este le gală, întrucât este r eglementată de Legea
nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim";, de utilitate publică
, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate";
a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința"; nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul
"privării de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce
reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a
raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii
beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicarea une i
marje generale a diminuării pensiilor speciale
pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu
caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință";, în afara statutului de "victimă"; (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de
exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori
când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri
necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară,
după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare a le cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit " prag de dificultate";
pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe"; în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că
stabilirea raportului de proporționalitate nu es te decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99;
Blanco Callejas c. Spaniei
, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei
, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la ad optarea Legii nr. 119/2010, și
anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între
diferitele sisteme de pensii
.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra acestepensii în regimul general al pensiilor
, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect
retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în
temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de
serviciu
.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această
diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a
concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii
.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la
invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție
.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din
Convenție
.
4. De asemenea, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 13 noiembrie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva României (nr. 45312/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor art. 6 și 14 din Convenție, sub aspectul pretinsei jurisprudențe divergente a curților de apel.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1260 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul 2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei
lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În speță, raportat la cuantumul pensiei recalculate a reclamantei, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de Apel apreciază că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cât privește invocarea art.17 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., Curtea de apel constată că observă că CEJ a declarat că "această Cartă nu reprezintă un instrument juridic obligatoriu";, fiind calificată în doctrină ca o sursă a principiilor generale ale dreptului comunitar. De altfel, art. 17 alin. 1 din Cartă instituie dreptul de proprietate: "orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general";, fiind aplicabile sub acest aspect considerentele ce preced relative la neîncălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin măsura contestată.
Sub raportul incidenței art. 45 din Tratatul de la Lisabona se rețin aceleași considerente.
În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens "nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. V. R. împotriva sentinței civile nr. 11682 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond:E. B.
| ← Sentința civilă nr. 460/2013. Contestație decizie pensionare.... | Decizia civilă nr. 4537/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
