Sentința civilă nr. 10293/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10293/2013

Ședința publică de la 13 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra hotărârii cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant M. A. E. și pe pârât CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI

I., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de_, reclamanta M. A. E. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I. a solicitat anularea Deciziei nr.160890/_ privind acordarea pensiei de invaliditate si obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a drepturilor acordate conform condițiilor deosebite de muncă si a sporurilor de care a beneficiat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că prin Decizia contestată nu i s-au luat în calcul sporurile de care a beneficiat care au fost evidențiate în dosarul de pensie. Totodată, aceasta mai arată că nu s-a respectat prevederea din Legea nr. 263/2010 Anexa 6 privind calculul vârstei standard de pensionare si a stagiilor minime si complete de cotizare.

În drept sunt invocate prevederile art. 112 si art. 274 Cod Procedură Civilă și Legea nr. 263/2010.

Prin precizarea de acțiune (f.26), reclamanta arată că din eroare a fost chemată în judecată C. de P. S. a M. Apărării Naționale, corect fiind C. de P.

S. A M. A. ȘI I. .

Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare doar copia dosarului de pensie a reclamantei.

Cererea este scutită de plata atxei judciiare de timbru în temeiul art. 157 din legea nr. 263/2010.

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanta a fost pensionată prin Decizia nr. 160890/_ acordându-i-se pensie de invaliditate.

Din analiza dosarului de pensie, se constată că nu s-au respectat prevederile Legii 263/2010 care în Anexa 6 arată vârsta standard de pensionare si stagiile complete de cotizare.

Reclamanta fiind născută în luna noiembrie 1968, conform Anexei 6, vârsta standard de pensionare este de 59 ani si 5 luni iar stagiul complet de cotizare este de 28 ani si 10 luni. Or, în cuprinsul deciziei, reclamantei i s-a luat în calcul vârsta standard de pensionare de 63 ani.

În cazul reclamantei la vârsta de 59 ani si 5 luni trebuia aplicată reducerea pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă, respectiv 1 ani si 9 luni pentru un stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă de 7 ani, 7 luni si 11 zile.

Referitor la sporurile neluate în calcul, acestea au fost dovedite prin adeverințele depuse la dosarul cauzei cu respectarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 263/2010.

De altfel, din analiza scriptului intitulat "Date privind activitatea în muncă"; rezultă că datele din adeverință nu au fost luate în considerare din motive subiective, deși adeverințele au fost depuse l dosarul de pensionare.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I ,II și V din Legea nr. 19/2000 republicată. Aceleași prevederi au fost menținute prin dispozițiile art.5 alin.3 și art.7 alin.1- 3 din Legea nr.263/2010.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. l pct. I și II din Legea nr.263/2010, iar pentru asigurații prevăzuți la art.6 alin.1,pct.III din același act normativ,contribuția se suportă integral din bugetul asigurărilor de șomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiții normale de muncă.

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent sau nu ca și majorările de salarii.

Instanța consideră că veniturile realizate în sistem acord global, precum și celelalte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor cu titlu de pensie. Retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Conform dispozițiilor art. 4 si art. 5 din Legea nr. 2/1983, care reglementa sistemul de retribuire în acord global, veniturile obținute pentru prestarea muncii în sistem acord global suplimentau retribuția tarifară, elementul principal al salarizării ca parte variabilă a retribuției condiționate, de realizarea sau nerealizarea proiectelor pentru care se angajau.

Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor si altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor si compensațiilor prevăzute de lege. In cazul depășirii producției planificate veniturile creșteau în mod corespunzător și nu erau plafonate.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajatori si se calcula prin raportare la venitul brut realizat. Prevederile art.1 din

Decretul nr. 389/1972 dispuneau că angajatorii au obligația să verse la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salarial.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000 și art.2 lit.c și d din Legea nr. 263/2010 sistemul public de pensii se organizează si funcționează si pe baza principiului contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Acest principiu este dezvoltat în primul act normativ, respectiv prin art. 78 alin.l, care arată că numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale. Persoana care după pensionare mai desfășoară o activitate aducătoare de venituri, este obligată prin lege să plătească contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat datorată în raport cu veniturile realizate.

La fel prin prevederile art.71 alin.1 din Legea nr.263/2010 se arată că punctajul lunar al asiguratului se determină potrivit art.96 din lege, în baza câștigului salarial brut/solda brută care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale sau ,după caz,a venitului lunar asigurat.

Valorificarea unor perioade dovedite cu adeverințe emise de unitățile ori societățile unde si-au desfășurat activitatea asigurații se face prin recalcularea pensiei. Punctajul anual pentru aceste perioade ori pentru stagiul suplimentar se adaugă la punctajul luat in calcul inițial, modificându-se astfel punctajul mediu si în mod corespunzător creste cuantumul pensiei.

Conform prevederilor art.I, pct.7 din Ordinul nr. 680/_ al Ministrului Muncii, Familiei si Egalității de Șanse, prin sintagma "venitul brut realizat lunar"; se întelege venitul brut in bani achitat din fondul de salarii, reprezentând salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal si suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexările, compensările si alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază, sporurile, indemnizațiile si sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă, activitate desfășurată în mediul rural, in zone izolate, activitate desfășurată de nevăzători, munca prestată în schimbul de noapte, îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, sporul de fidelitate si altele asemănătoare. De asemenea, sunt incluse sumele plătite pentru timpul nelucrat ( concediu de odihnă, concediu de studii, zile de sărbători, zile de repaos suplimentar) si orice alte întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților.

Potrivit dispozițiilor art.10 și art.23 din Legea nr.3/1977, în baza de calcul a pensiilor, înainte de apariția Legii nr.19/2000, nu se lua în considerare câștigul brut ci media retribuțiilor tarifare de încadrare stabilită pe baza retribuției tarifare de încadrare pentru cei retribuiți cu luna și retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare pentru 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora,inclusiv pentru cei care lucrează în acord.

Conform art.2 din O.U.G.nr.4/2005 recalcularea pensiilor urma să se facă potrivit dispozițiilor art.164 din Legea nr. 19/2000. Astfel potrivit art.164 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 și art.4 alin.2 din O.U.G. nr.4/2005 erau luate în considerare sporurile, indemnizațiile și majorărilor de retribuții tarifare care,potrivit legislației anterioare datei de_, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, așa cum se regăsesc în Anexă.

În punctul VI din Anexă se arată însă că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire în acord global sau cu bucata,în regie ori

după timp,pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.

In aceeași Anexă la pct.IV legiuitorul a optat însă pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de ministerele de resort conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile specificate în statele de plată si pentru care s-au plătit contribuții.

De altfel, prin Decizia nr. 736/2006 a Curții Constituționale a României, se confirmă faptul că dispozițiile pct.VI din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005 nu exclud de plano posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv la acest punct si că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de către instanța de judecată, în funcție de includerea sau nu a altor venituri în baza de calcul as contribuțiilor de asigurări sociale.

Prin Legea nr.250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art.I, pct.10 din Ordinul M.M.F.E.S. nr.680/2007, începând cu data de_ punctajul anual al asiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19 .În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. V/_, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reținându-se, în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e, art.78 și art.164 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 și ale art.1 și 2 din O.U.G. nr. 4/2005, că sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit ,în condițiile art.1 și 2 din H.G.nr. 1546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.

Conform prevederilor art.31 alin.1 din H.G. nr.257/2011 pentru asigurații prevăzuți la art.6 alin.1,pct.I,II,III și V din Legea nr.262/2010 constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii perioadele pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale.

Instanța apreciază că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică celor prevăzute de art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000 și art.2 lit.c și d din Legea nr.263/2010,întrucât soluția contrară ar însemna încălcarea principiului contributivității cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la editarea acestora.

Formele de retribuire în acord global si celelalte venituri menționate în adeverință nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul al pensiilor care conform art. 10 din Legea nr. 3/1977 era constituită din retribuțiile tarifare, însă conform aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru toți cei care plătiseră contribuțiile de asigurări sociale, ori acestea se stabileau si se achitau în raport cu câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.

Pentru stagiile de cotizare realizate după data de_ acest principiu este respectat, iar pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași conform principiului "ubi eadem est ratio, ubi eadem solutio esse debet";.

Instanța apreciază că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri, ci faptul că statul a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuțiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului iar acum revine asiguraților dreptul să își primească contraprestația corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raportului juridic dintre părți.

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale prin adeverințele existente la dosarul cauzei si eliberate de angajator, instanța în temeiul art. 153 lit.f si g coroborat cu prev. art. 155 din Legea nr. 263/2010 va admite

acțiunea acesteia, va dispune anularea Deciziei nr.160890/_ privind acordarea pensiei de invaliditate emisă de pârâtă și va obliga pârâta să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a vârstei standard de pensionare și a stagiului de cotizare conform anexei 6 din Legea nr.263/2010 și raportat la adeverințele eliberate de angajator pentru activitatea desfășurată în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta M. A. E., dom. în C.

-N., str. A. S. nr. 44, jud.C. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I., cu sediul în B., str. G. G. nr. 3, sector 4.

Dispune anularea Deciziei nr.160890/_ privind acordarea pensiei de invaliditate emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a vârstei standard de pensionare și a stagiului de cotizare conform anexei 6 din Legea nr.263/2010 și raportat la adeverințele eliberate de angajator pentru activitatea desfășurată în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2013.

Președinte,

R. -M. V.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

C. S.

Red.RMV

Tehnored.VAM/_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 10293/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale