Sentința civilă nr. 10525/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 10525/2013
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus în probațiune copia dosarului de pensie al reclamantului. Un exemplar se comunică reclamantului.
Reclamantul arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul dosarului de pensie și totodată nu are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, iar pe cale de consecință obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limita de vârstă, respectându-se prevederile legale referitoare la vârstă și stagiul de cotizare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul Moț V. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. 172436/_, prin care i s-a calculat pensia pentru limită de vârstă, obligarea pârâtei să emită o nouă deciziei cu respectarea prevederilor legale privind vârsta și stagiul de cotizare, plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea efectiv plătită, plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia menționată, pârâta i-a acordat o pensie pentru limită de vârstă cu un punctaj mediu anual de 1,57315 corespunzător unui stagiu de cotizare de 33 de ani, însă i se refuză punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești prin care pârâta era obligată să facă o reducere de 9 ani și să rețină un stagiu de cotizare de 32 de ani și 8 luni.
Prin precizarea acțiunii, reclamantul a solicitat ca reducerea de 9 ani să fie făcută în conformitate cu data nașterii, să se mențină numărul de puncte stabilit în Decizia nr. 172436/_, respectiv 54,49465, iar calculul punctajului să fie reflectat ca raportul de puncte stabilite la stagiul de cotizare de 32 de ani și 8 luni, iar toate calculele ulterioare să fie adăugate la punctele stabilite prin decizia din_ .
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. 172436/_ (filele 17 - 18), s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de 1173 lei, reținându-se că beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare de 9 ani datorită condițiilor speciale și deosebite de muncă, are un stagiu complet de cotizare de 32 de ani și 8 luni, din care în grupa I de muncă 8 ani, 2 luni, în grupa II de muncă 18 ani, 8 luni, 27 zile, condiții speciale de muncă 5 ani, 6 luni, 28 zile, condiții deosebite 3 ani, 9 luni, condiții normale, 26 zile și un nr. de puncte de 52.25577, având un punctaj mediu anul de 1.59966 punte.
Instanța reține că decizia este legală și temeinică, avându-se în vedere în mod corect dispozițiile sentinței civile nr. 1076/2011 a Tribunalului C. și ale Decizie nr. 2391/R/2011 a Curții de Apel C., precum și ale Deciziei nr. 1623/R/2012 a Curții de Apel C. în sensul că reclamantul are un stagiu complet de cotizare de 32 de ani 8 luni, astfel cum s-a reținut și în decizia de pensionare de la fila 18, precum și că reclamantul beneficiază de o majorare a punctajului anual pentru perioada în care a desfășurat activități în grupa I și grupa II de muncă, iar aceste perioade sunt avute în vedere în decizia de pensionare de la fila 18, iar sporurile din Adeverința emisă de SC Mechel Câmpia Turzii au fost avute și acestea în vedere, conform buletinului de calcul, filele 122-125.
Pentru aceste considerente, în baza art. 165-166 din Legea nr.
263/2010, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea exercitata de reclamantul M. V., domiciliat în T.
, str. Calea V., nr. 112, ap. 24, jud. C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în C. N., str. G. C., nr. 2, jud. C. având ca obiect asigurări sociale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, I. P. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, O. -R. L. |
Red. IP/Dact. ORL_, 4 ex.
← Sentința civilă nr. 7424/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 4433/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|